ODAIA

O durere intens o curent, pn-n ira spinrii. Genunchii o prsesc. Incet plcerea o cuprinde. Tavanul se d la o parte, i din cer au nceput s coboare, trupuri goale, unul cte unul, n ea. Sfrcurile i sau ntrit i pieptul i expoldeaz. Tabloul de pe perete se mic. Doi ochi o privesc, fix i inexpresivi. Ultima dat a fcut dragoste, chiar aici sub tablou, pe canapea, care acum plutete-n cea. Se clatin. Pune o mn pe sptarul scaunului. Un arpe urc ncet, pe lemnul maroniu spre mna ei. Este arpele care-l simte-n pntece. Se zbate i ssie n urechile ei. Dorina ip i se desprinde de lume. Un nor cu chip de copil, se zgiete de dup perdeaua ferestrei. Rde cu o gur uria, pn la cer O limb a ceasului de pe perete, se ntinde i i intr ntr-o ureche. Incepe s-i numere timpul. Un mr de pe mas, mucat i rotund ca un sn, se umfl i o cuprinde n el. Acolo este, El, arpele i mrul. Copilul s-a fcut mic, ntre ei. Mam strig el, ce-i cu tine? Odaia revine la locul ei. Se uit la ceasul care ticie linitit pe perete. A trecut o or. Doamne! Oare unde am fost eu?

By Viorel Muha