3.

Curriculum

Tinand seama de importanta capitala a invatarii in supravietuirea omului, nu se putea ca educatia sa nu devina o preocupare de prim rang in societate. In dezvoltarea sa istorica, educatia a parcurs drumul de la ceva neorganizat si neconstientizat, la ceva din ce in e mai organizat si neconstientizat, la ceva din ce in ce mai organizat si constientizat. Astfel, asistam la constructia din ce in ce mai riguroasa a ceea ce am putea numi curriculum al educatiei. Avand o origine latina (curriculum = cursa, alergare, la plural curricula), termenul este din ce in ce mai folosit si in lucrarile de pedagogie romaneasca si in documentele de politica educationala. Sunt doua acceptiuni ale termenului curriculum: un sens restrans- curriculumul desemneaza continutul invatamantului si un sens larg acesta se refera la intregul program al actiunilr educative, cu toate componentele si interactiunile dintre ele. Punctul focal al curriculumurilor trebuie sa fie elevul, nu materia. DHainaut Curriculum se refera la educatia desfasurata in mod organizat pentru ca este greu de crezut ca majoritatea parintilor stiu sa formuleze obiectivele,

continuturile, sa foloseasca metode stiintifice de educatie in familie si pot evalua corect nivelul la care au ajuns capacitatile de gandire sau atitudinile si aptitudinile copiiilor lor. Posibilitatile cele mai mari de organizare curriculara le are educatia scolara, respectiv universitara. John Dewey (sec. XX) intelegea prin curriculum continutul invatamantului plus experientele de invatare de zi cu zi din societate.

Daca exista o superioritate a educatorului fata de educat, aceasta consta in faptul ca primul este pe deplin constient asupra finalitatilor, pe cand al doilea actor nu intrezareste scopul decat in mod confuz si aspira spre el in mod inconstient. Educatorul va sti dinainte unde trebuie sa ajunga. Hubert