Aristotel (conceptie filosofica)

Aristotel (n. 384 .Hr. - d. 7 martie 322 .Hr.) a fost unul din cei mai importani filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al colii peripatetice. Dei Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia i a dezvoltat-o, putndu-se cu siguran afirma c Aristotel este ntemeietorul tiinei politice ca tiin de sine stttoare. A ntemeiat i sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formal, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelic a tiinelor naturale a rmas paradigmatic mai mult de un mileniu n Europa. Aristotel-Omul este un animal social In opinia lui Aristotel,omul este in mod natural o fiinta sociala care detine un limbaj articulate.Fragmentul din Politica contine o explicatie pentru fiecare cuvant al acestei explicatii. Intai,asemeni altor finite insufletite,omul este social,intrucat poseda instinctual gregar.Apoi,el detine un limbaj.Spre deosebire de alte,animale,(de pilda,albinele),numai limbajul sau este articulate,iar prezenta limbajului permite comunicarea senzatiilor,in veme ce calitatea sa de a fi articulate permite judcarea utilului si a moralului.Acestea doua duc la intemeierea statului si a familiei. In al doilea rand,omul este in mod natural o fiinta sociala.Aceasta remarca ii permite lui Aristotel sa aplice teza celebra a Metafizicii sale: anterioritatea logica a actului fata de potenta.Daca omul are in potenta statul si familia ii sunt anterioare logic,pentru ca el se defineste prin ele.De aceea,statul este,pentru Aristotel,anterior individului. Pentrua explica aceasta,Aristotel recurge la o analogie cu raportul dintre corp si organe (care sun instrumentele lui).Daca organelle se defines prin corp,atunci corpul este anterior organelor.Daca omul se defineste prin stat si familie,el este anterior lor.Lipsit de corp,un organ numai poate fi definit. Aristotel-Etica Nicomahica : Binele,scop final Ideea principal cu care Aristotel i ncepe cartea este aceea c exist diferene de opinie despre ceea ce este cel mai bine pentru oameni i aceste diferene trebuie rezolvate. Se pune intrebarea : Care este binele? Aristotel nu caut o list de lucruri care sunt bune pentru c o astfel de lista ar fi u or de ntocmit. Aristotel caut binele drept binele cel mai nalt i consider c acesta, oricare ar fi el, are trei caracteristici: este dezirabil n sine, nu este dezirabil pentru un alt lucru, i toate celelalte lucruri sunt dezirabile pentru el.

Nimeni nu triete pentru un alt scop dect cel al binelui cel mai nalt pentru c eudaimon este cel mai nalt scop i toate scopurile subordonate, cum ar fi sntatea sau bunstarea sunt dorite pentru faptul c promoveaz binele i nu pentru ca sunt ele nsele binele.

Aristotel-Dreptate si merit Problema fragmentului aristotelic din Politica este raspunsul la intrebarea : cine trebuie sa primeasca puterea politica? Raspunsul este formulat de Aristotel in doua etape: mai intai,trebuie sa detina puterea politica oamenii care au merite,in al doilea rand cei care au niste merite adecvate puterii politice.Daca este un lucru evident ca puterea politica trebuie data celor care merita,nu la fel de clar este-in opinia lui Aristotel-faptul ca meritul trebuie sa fie adecvat puterii politice. Pentru a convinge asupra acestui aspect,filosoful desfasoara o pledoarie in favoarea specialistului in orice domeniu: daca,de exemplu,un grup de artisti ar primi flaute,cel mai bine va canta cel mai priceput dintre ei in arta flautului,fiind nesemnificativ faptul ca el nu este mai nobil sau cel al carui obraz este mai fraged,dintre toti ceilalti. Acest principiu al specialistului se sustine numai daca admitem ca virtutile nu sunt convertibile: cel inalt nu poate fi comparat cu cel bogat,nici cel virtuos cu cel liber. Aristotel propune cinci virtuti adecvate conducerii <politice> :nobletea,libertatea,averea,justitia si vitejia razboinica,ultimele doua slujind fiintarii si prosperitatii statului.Prin urmare,toate constitutiile care permit convertirea virtutilor si compararea lor sunt,crede Aristotel,corupte. Aristotel-Fericirea este un scop in sine Aristotel stabileste,intr-un celebru pasaj al Eticii Nicomahice,o analogie intre fiinta in sine (care este obiect al stiintei primelor rincipii) si binele in sine (care este obiect al eticii) : ca si fiinta in sine,binele nu poate fi un intermediar catre altceva,ci reprezinta obiectul cel mai general al eticii.In domeniul idealurilor umane,acest bine corespunde fericirii.Prin analogie,nici fericirea nu este un bun intermediar catre altele,ci este bunul cel mai general si are valoare in sine. In ierarhia obiectelor dorite,prin urmare,cele dorite intermediar si pentru altele sunt inferioare celor dorite in sine.De aceea,fericirea este o valoare desavarsita,pe cand onoarea,inteligenta,sau placerea sunt imperfecte,deoarece sunt intermediare in cautarea fericirii. In al doilea rand,fericirea este desavarsita deoarece este o activitate.Prin aceeasi analogie,asa cum fiinta in sine este actuala,tot asa denumim <<fericire>> o stare actuala,si nu doar o posibilitate neinfaptuita.Odata infaptuita,ea nu mai are nevoie de nimic altceva si isi este autosuficienta.

In al treilea rand,fericirea nu este reala in joc,ci ea poate fi atinsa numai intr-o activitatea serioasa,in opinia lui Aristotel.Semnificatia acestor expresii este data de intelegerea jocului ca relaxare:este lipsit de sens sa concepi munca in vederea relaxarii,deoarece relaxarea insasi este definite ca o lipsa a muncii. In al patrulea rand,Aristotel,dupa ce a fixat domeniul fericirii,numind-o activitate perfecta si straina de joc,el ii ofera o definitie : ea este viata conforma virtutii.Daca am concepe o ierarhie a facultatilor sufletului,partea cea mai inalta a lui ar putea procura si cel mai usor fericirea,fiind cea mai aproape de desavarsire.Prin urmare,activitatea <<serioasa>> revine partii superioare a sufletului,care este activitatea conforma virtutilor intelectuale. Aristotel-Metafizica-Patru cause. Cuv.cauza se intrebuinteaza in sensul de materie imanenta din care ia nastere un lucru,cum e cazul cu arama din care se face statuia sau argintul din care se face o cupa si altele de acest fel.Apoi se mai numeste cauza forma sau modelul ,asadar,definitia esentei permanente si genurile supraordonate acesteia,cum este de pilda,raportul dintre 1 si 2 care este cauza octave.In al treilea rand se numeste cauza primul punct de plecare al schimbarii sau al imobilitatii.Astfel sfatuitorul este caua unei actiuni si tatal este cauza copilului sau ;in genere cel ce schimba ceva este cauza schimbarii.In al patrulea rand ,cauza mai inseamna scop,adica tinta in vedrea caruia se face un lucru,cum,de plida,sanatatea este cauza plimbarii.Trebuie sa ne insusim cunoasterea primelor cause, caci numai astfel putem spune ca cineva cunoaste un lucru cand suntem asigurati ca si-a insusit cunoasterea primelor cause. Aristotel-Metafizica-Filosofia este cunoastere de dragul cunoasterii Fiindca si oamenii de azi si cei vechi cand au inceput sa filosofeze au fost impinsi de mirare, mirati mai intai, cum vor fi fost dificultatile mai simple, ca apoi,inaintand putin cate putin,de punerea problemelor mari,ca,de pilda,acelea privitoare la miscarile lunii,ale Soarelui si astrelor,la nasterea Universului.Acela care isi pune o problema si se mira in sine,ia seama de nestiinta sa.Acela insa, care insa se indoieste si se mira, recunoaste prin aceasta ca nu stie.De aceea si iubitorul de mituri e oarecum filosof, caci mitul a fost nascocit pe baza unor intamplari minunate, pt explicarea lor.Asa ca ,daca oamenii s-au indeletnicit cu filosofia sprea evita nestiinta,e limpede ca au nazuit spre cunoasterept a dobandi o pricepere a lucrurilor, si nu in vederea unui folos oarecare.Aceasta se dovedeste prin urmatorul fapt:numai dup ace oamenii au avut la indemana toate aceste descoperiri ce slujeau la satisfacerea nevoilor,a comoditatii si a placerilor lor, au inceput sa umble dupa acest fel de speculatie mai inalta.Astfel e limpede ca ei nu o cultiva in vederea vreunui folos ,ci, precum spunem despre om ca e liber cand exista pentru el, nu pentru altul, tot asa spunem si despre aceasta stiinta ca ea singura este libera, pentru ca numai ea e cultivata pentru ea insasi.

Aristotel-Actul pur Intr-un fragment al metafizicii sale,Aristotel pune problema existentei unui prim motor nemiscat al lumii,pornind de la realitatea miscarilor din aceasta lume .Daca ,pe de o parte ,actul este anterior potentei,iar pe de alta parte, o miscare a unui obiectm este alternativa la repaosul lui,este necesar sa existe o cauza a acestei stari,identificata de filosof cu Motorul prim al lumii,care nu contine nici o potenta si care este act pur.Existenta lui ,in caracterul ei absolute,este identificata cu binele si principiul miscarii. Existenta lui este eternal si fericita ,fiind in eterna activitate ,iar participarea mintii umane la acest tip de viata fericita si contemplative este rara,dar posibila.In sfarsit,acest act pur este o substanta lipsita de intindere,indivizibila si in general nesupusa nici unei categorii. Ulterior,odata cu trecerea textelor lui Aristotel in mediul teologiei crestine,primul motor imobil ,aflat mereu in act, a fost identificat cu Dumnezeu. Aristotel-Stiinta primelor principii Intr-un pasaj central al Metafizicii,Aristotel doreste sa precizeze tipul de cause si de principia care cad in domeniul filosofiei.Pentru aceasta,el propune ca metoda catalogarea opiniilor acceptate despre filosof.Aceste opinii spun ca filosoful este: -cel care poseda cunoasterea universalului, fara a o avea sip e aceea a particularului; -cel care are o capacitate de abstractizare inaccesibila in mod comun; -cel care, in orice stiinta, se poate exprima cat mai clar si cat mai explicit; -cel care practica o stiinta superioara altora prin lipsa scopurilor concrete,care sunt specifice celorlalte stiinte. Reunind aceste 4 trasaturi,Aristotel este de parere ca filosofia trebuie sa se ocupe cu ceea ce este mai riguros si cu mai multa autoritate asupra celorlalte stiinte.Aceasta stiinta nu poate avea ca obiect decat principiile prime,deoarece ele intemeiaza celelalte cunoasteri si le guverneaza.Mai mult,ele devin,in cazul intregimii naturii,principia ale binelui in sens absolute.

Teoria adevarului corespondenta A fost formulate in antichitate de catre Aristotel.Potrivit lui Aristotel,,atunci cand spui ca este ceea ce nu este si ca nu este ceea ce este este o propozitie falsa.Dimpotriva, o enuntare adevarata este atunci cand spui ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este.Astfel,adevarul unei judecati se stabileste prin corespondenta cu realitatea.

Aristotel-Logica Logica a fost structurat, sintetizat i expus ntr-o form durabil de ctre filozoful Aristotel (circa 384-322 .e.n.). Aristotel a revizuit i generalizat cunotinele de pn la el despre formele gndirii fiind primul gnditor care a scris o oper centrat special pe studiul gndirii omului. A considerat c formele centrale ale gndirii sunt noiunea, judecata i raionamentul. Filozofii stoici au contribuit la dezvoltarea logicii prin apropierea ei de retoric i gramatic.