Sunteți pe pagina 1din 2

Una dintre primele explicatii pozitive ale delincventei a fost sustinuta de catre profesorul de psihiatrie italian Cesare Lombroso

(1836-1909), care va formula teza criminalului innascut, tarat genetic, degenerat (Omul delincvent, [1876], 1992). La originea cercetarilor sale s-a aflat descoperirea unui craniu de criminal, care prezenta in zona occipitala medie o adancitura, trasatura ce se regasea la unele cranii primitive, ceea ce i-a sugerat ipoteza atavismului; ipoteza a fost verificata prin studierea a 393 de cranii de criminali decedati si a 5.907 de cranii ale unor delincventi in viata, extinzand cercetarea asupra diverselor "stigmate la organisme inferioare, omul salbatic, copii sau bolnavi psihic. Lombroso conchide ca delincventii au trasaturi fizice distincte, fiind purtatori ai unor stigmate tipice; ei ar fi subdezvoltati din punct de vedere biologic, usor de recunoscut dupa atribute fizice transmise ereditar: "capacitate craniana mica, frunte tesita, sinusurile frontale foarte dezvoltate, () iesire in evidenta a liniei oblice a temporalului, simplicitatea articulatiilor, marea grosime a oaselor craniene, dezvoltarea enorma a maxilarelor si a zigomelor, prognatismul, oblicitatea orbitelor, pielea mai pigmentata, parul mai des si cret, urechi voluminoase (1992, p.21). In functie de numarul stigmatelor, Lombroso vorbeste de tipul de "criminalul perfect (5-6 trasaturi), sau de tipul de "criminalul imperfect (3-4 trasaturi specifice); sub trei trasaturi nu am avea de-a face cu un tip criminal, ci cu predispozitii la agresivitate si violenta. Trasaturile atavice ar fi specifice diverselor tipuri de delincvente: cel cu inclinatii spre viol se caracterizeaza prin lungimea urechilor, craniul turtit, ochii oblici si foarte apropiati, nasul turtit, lungimea excesiva a barbiei; hotul se distinge printr-o remarcabila mobilitate a fetei si a mainilor, prin ochii sai mici, ingrijorati si in permanenta miscare, prin sprancenele sale dese si lasate pe ochi, prin nasul turtit, barba rara, fruntea tesita; ucigasul se evidentiaza prin volumul mai mic al craniului, prin lungimea maxilarelor, pometii obrazului proeminenti etc. In urma numeroaselor critici, Lombroso sfarseste prin a considera ca din totalul celor care comit delicte numai 35-40% apartin acestei categorii de atavici, ceilalti fiind incadrati, dupa caracterul relativ innascut al inclinatiilor criminale, in criminaloizi, criminali de ocazie si criminali din pasiune (apud Ogien, 2002). In ultima etapa a cercetarilor sale, alaturi de atavism, criminalistul italian adauga epilepsia, ca "una din psihozele cele mai atavice, "nucleu al tuturor degenerescentelor, factor cheie in etiologia delincventei, si alte caracteristici fiziologice (insensibilitatea la durere, cicatrizarea rapida a ranilor) si morale (lipsa rusinii, onoarei, remuscarii si milei, vanitatea). In concluzie, conform teoriei lombrosiene, criminalitatea reprezinta o anormalitate biologica bazata pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica. Cu toate limitele pe care le incumba un astfel de scenariu predestinal, cercetarile lombrosiene au constituit punctul de plecare al unor numeroase investigatii cu caracter stiintific. Analiza minutioasa a trasaturilor criminalului face din Lombroso un precursor al biotipologiei. Intr-o cercetare ulterioara, un alt medic de inchisoare, psihiatrul britanic Charles Goring (1913), a constatat ca trasaturile pe care Lombroso le-a atribuit criminalilor erau prezente

si la necriminali, rezultand faptul ca nu exista diferente fizice esentiale intre criminali si necriminali (cf. Goodman N, 1992).