Sunteți pe pagina 1din 15

Arta este n esen cea mai profund expresie a creativitii umane.

Pe ct de dificil de definit, pe att de dificil de evaluat, avnd n vedere faptul c fiecare artisti alege singur regulile i parametrii de lucru, se poate spune totui c arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu i a unui set de valori ce determin ce anume merit a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzaie sau o trire n modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul su de manifestare, arta poate fi considerat i ca o form de cunoatere (cunoaterea artistic).

Arta orientala - arhitectura


Societatea Imperiului Roman din secolele IV si V, avand religia crestina recunoscuta oficial, va evolua in cele doua capitale, Constantinopol si Ravenna. Influientele orientale vor patrunde tot mai puternic in structura politica si culturala a Imperiului. In Roma va ramane stapan papa, exercitand o actiune de suprematie ecleziastica, nestanjenit de autoritatea politica. Imparatii bizantini, renuntand la titlul de pontifex maximus, se vor considera ierarhii laici ai bisericii, cu dreptul conducerii acesteia. La sinoadele ecumenice ale crestinismului, prezidate de imparatii bizantini, papa isi va trimite delegati pentru a nu recunoaste suprematia imperial. Sinoadele ecumenice ale crestinismului au fost locul intalnirii eforturilor de a mentine unitatea bisericii, in ciuda intereselor politice. Antagonismele se vor amplifica, pana la ruptura dintre Apus si Rasarit, iar crestinismul va inregistra, odata cu Marea Schisma din 1054, separarea definitive a ortodoxismului de catolicism. Artele plastice Cultura poate fi urmarita, pe o durata de mai bine de un mileniu, in zona rasariteana a Imperiului Roman, respective in Imperiul Bizantin. Etape (sec. IV-XV): 1. Inceputurile (sec. IV siV) 2. Epoca lui Justinian (sec. VI, secolul de aur) 3. perioada iconoclasta (sec. VII-IX) 4. dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII) 5. renasterea paleologa (sec. XIII-XV), cu mutarea centrului de greutate de la Constantinopol la Athos Caracteristicile artei bizantine -in domeniul constructilor se stabileste o stransa corelatie intre coloane si arcade. Arhitectii bizantini fixeaza cele doua extremitati ale arcadelor pe capitelurile a doua coloane alaturate, dand astfel arcadei rolul pe care il avea arhitrava in arhitectura greaca. -se adopta si se prefer procedeul cupolei pe pandantivi. Cu exceptia bazilicilor, cupola va aparea astfel ca forma arhitecturala consacrata si caracteristica pentru intreaga arhitectura bizantina. -se foloseste un nou tip de capitel, numit capitel-imposta. Imposta se numeste adaosul de deasupra capitelului, pe care se sprijina picioarele arcadei. Cu timpul, imposta se contopeste cu capitelul si acesta capata o forma cubica sau de trunchi de piramida rasturnata; -se adopta un plan de biserica in cruce greaca, adica cu brate egale; -se reduce sculptura la un relief marunt, aplicat ca o broderie, si la obiecte de mici dimensiuni, din metal sau fildes; -se foloseste mozaicul ca sistem preferat de ornamentatie, deoarece permite realizarea de compozitii

solemne, de o sinteza rece, cu figuri calme si maiestuoase. 1. Inceputurile artei bizantine (sec. IV-V) Despre Constantinopol: Constantinopolul dateaza de la 330, cand imparatul Constantin cel Mare l-a fondat pe ruinele anticului oras grec Byzantion. Orasul se afla in peninsula cu o pozitie strategic deosebit de buna, datorita celor trei zone de apa, in nord, est si sud, avand astfel asigurata izolarea. Noua capitala a fost impodobita cu cladiri, monumente si piete central, cu un palat imperial, o cladire a senatului si cu hipodromul. Planul orasului grupa cladirile oficiale in jurul pietei central. Axul care traversa median orasul, artera importanta de circulatie, era marginit de o colonada acoperita, formand galerii pentru pietoni. Orasul, inconjurat de ziduri puternice, avea bastioane si porti. Numite curtine, zidurile foarte inalte, cu o grosime de cativa metri, erau precedate de santuri care formau obstacole in calea eventualilor atacatori ai cetatii. Vechile ziduri, construite de Constantin cel Mare au fost inlocuite in timpul domniei imparatului Teodosie II (408-450). Noua incinta va devein celebra datorita masivitatii zidurilor foarte inalte cu grosimea de cativa metri. Printre importantele porti ale incintei, Poarta de aur era cea prin care patrundeau in oras cortegiile militare si triumfale. Arhitectura civila: Caracterele arhitecturii laice bizantine pastreaza atat somptuozitatea palatelor imperiale, cat si confortul locuintelor particulare romane adaptate momentului respective. Domus, casa demnitarilor si negustorilor, se caracterizeaza prin vastitatea curtilor interioare si a gradinilor, a fastului si elegantei. Insula, casa in care locuiau chiriasii, era casa de raport, compusa din numeroase apartamente si dispuse in etaje scunde, cu scari si plansee din lemn. Arhitectura religioasa: Izvoarele artei bizantine le gasim in cultura greaca, in imbinarea traditiilor elenistice alexandrine si mediteraneene din timpul Imperiului Roman, precum si in asimilarea culturilor Orientului Apropiat. Dominanta in arhitectura religioasa va fi folosirea arcului, boltii si cupolei (din traditiile Asiei Mici). Arhitectura religioasa se caracterizeaza prin definirea planului constructiei si elementelor component. Primele biserici crestine au fost adaptari ale tipului bazilicii forense, care, in epoca romana, juca rolul bursei si era in vecinatatea forumului. Printre primele biserici cu plan bazilical, construite la Roma, au fost: vechea basilica Sfantul Petru, basilica Santa Maria Maggiore si basilica San Paolo fuori le muri. Pentru planul bazilical, elementele definitorii sunt: nava central, mai larga si mai inalta decat celelalte spatii, la nivelul superior fiind inzestrata cu ferestre, doua sau mai multe nave laterale si o absida la

rasarit, la capatul opus intrarii principale. Incaperi secundare incluse la intrare sunt: pronaosul sau nartexul, spatiu care apare uneori dublat cu un exonartex si cu un esonartex. Acestea sunt precedate de o curte inconjurata de coloane, numita atrium. In afara tipului bazilical, au fost elaborate inca doua tipuri de plan: planul in cruce latina, crucea cu brate inegale (Mausoleul Imparatesei Galla Placidia de la Ravenna), avand characteristic spatial transversal, numit transept, iar in prima jumatate a secolului al V-lea, planul central. Pentru planul central: Mausoleul Santa Constanza din Roma, biserica Sfantul Gheorghe din Salonic, biserica Santo Stefano rotondo din Roma, iar la Ravenna, Baptiseriul Neonian, cu plan octagonal. Sistemul de acoperire al unui edificiu inaltat pe plan bazilical este sarpanta aparenta, iar la cel pe plan central este cupola. 2. Epoca lui Justinian (secolul al VI-lea, secolul de aur) Arhitectura civila: Inregistreaza din sec. III pana in sec. IV aparitia unor palate grandioase in Asia Mica, continuand vechile traditii romane si orientale. Autoritatea imparatului bizantin, considerata sacra, va da palatului aureola de sacru. Palatul sacru, construit de Constantin cel Mare, va primi prin Justinian o mai mare amploare. Arhitectura edilitara: In Constantinopol, cisternele subterane, ramase din timpul lui Justinian, dau dimensiunea grandorii lucrarilor publice. Cisterna bazilicii cu 420 de coloane, cat si cea de la Bin Bir Direk cu 224 de coloane, erau destinate sa asigure asezarilor urbane reserve mari de apa. Arhitectura militara: Razboiul a impus intarirea fortificatiilor capitalei, dublarea zidurilor de incinta si a turnurilor de paza. Arhitectura religioasa: Numeroase cladiri cu caracter religios sunt ridicate in zona rasariteana a Imperiului. Problemele dificile pe care le-au infruntat inginerii si arhitectii au fost impuse de necesitatea primirii credinciosilor, in numar tot mai mare, in incinta cladirilor. Planul central va fi cel preferat. Solutiile boltilor si cupolelor vor fi studiate si preferate. In afara sistemului de acoperire, cu ajutorul cupolei asezate pe zidurile cilindrice, in forma de tambur, cum este Mausoleul lui Teodoric din Ravenna, a inceput sa fie folosita cupola pe pandantivi pentru ca sa devina, cu timpul, solutia preferata in arhitectura bizantina. Sistemul de acoperire a cladirilor cu caracter sacru va generaliza in acest secol cupola pe pandantivi si cupola cu trompe. In cazul bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol, solutia cupolei este una originala. Inventia era aplicata in primul rand asupra zidurilor planului patrat al navei, care au fost inlocuite cu arce semicircular sprijinite

pe stalpi; in al doilea rand, in intalnirea bazei circulare a cupolei cu punctele mediane ale celor patru arce semicircular; in al treilea rand, in crearea pandantivelor, fragmente de sfera care fac legatura intre baza circulara a cupolei si unghiurile drepte ale navei. Planurile prezinta cateva tipuri: planul bazilical (Sant Apollinare Nuovo si Sant Apollinare in Classe din Ravenna); planul in cruce greaca (cu toate bratele egale present la biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol); tipul central, biserica San Vitale din Ravenna, cu inscrierea cupolei in plan octagonal, alteori cladiri de tip central sunt correlate cu planul patrulob, polilob, treflat si patruconc. Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol: Cel mai grandiose exemplu de basilica cu cupola (Virgil Vatasianu), cla direa a fost reconstruita in timpu lui Justinian, intre 532 si 537, de catre doi greci, arhitectul Anthemius din Tralles si inginerul Isidor din Milet. Cupola bisericii, cu diametrul de 31 m, situata la o inaltime de 56 m, era plasata deasupra navei central, fiind sustinuta de pandantivi, precum si de doua vaste semicupole, dispuse in axul longitudinal al constructiei. Cutremurul din 558 a produs prabusirea cupolei. Reconstruirea acesteia i-a revenit inginerului Isidor Junior. El a micsorat diametrul realizand o deschidere mai mica decat a primei variante a cladirii, solutie persistenta pana azi. 3. Perioada iconoclasta (sec. VII-IX) Bizantul a trait de-a lungul acestor secole o perioada instabila ca echilibru politic. Imperiul Bizantin inregistrase dificultati inca din secolul al VI-lea, prin patrunderea slavilor in Balcani si, in prima jumatate a secolului al VII-lea, prin rezistenta impotriva avarilor si persilor. Arabii au ocupat o serie de provincii rasaritene ale imperiului (Palestina, Siria, Egipt), in vreme ce bulgarii, in secolul al VII-lea, si-au intemeiat statul. Autoritatea imparatului nu mai e recunoscuta. In interiorul imperiului au loc lupte religioase intre cei care condamnau cultul icoanelor (iconoclasti) si cei care slujeau icoanele (iconoduli). Conflictul a atins moment grave in sec. al VIII-lea pana in 843. Intreruperea si calmarea temporara a conflictului prin Sinodul Ecumenic de la 787, din Niceea a permis evolutia artei figurative din zona est-europeana, in cadrul bisericii ortodoxe. Reluarea luptelot religioase va avea doua consecinte grave prin victoria iconoclastilor: distrugerea unor monumente si parasirea teritoriului de catre artisti. Arhitectura: Arhitectura profana din acea perioada, disparuta in timp, a ramas cunoscuta prin comentariile din texte care pomenesc de luxurianta si exotismul Palatului sacru. Arhitectura religioasa prezinta cateva tipuri caracteristice de cladiri: 1. biserica tavanita (biserica Sfanta Sofia din Niceea) 2. bazilici boltite si inzestrate cu cupola (Sfanta Irina din Constantinopol) 3. biserica in cruce greaca cu brate egale (Sfanta Sofia din Salonic) 4. tipul central cu variante multiple (patrulab, patruconc, treflat) 4.Dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII)

In aceasta perioada a avut loc maturizarea culturii byzantine. S-au inregistrat, de la Caucaz pana in Peninsula Balcanica, vii interferente cultural si o remarcabila circulatie de valori estetice, care au creat arta ambiantei byzantine. Datorita populatiilor eterogene si traditiilor acestora, aflate in Imperiul Bizantin, s-au constatat influente reciproce. Perioada coincide cu misiunile pentru crestinarea slavilor, finalizate cu crestinarea sarbilor si bulgarilor si a rusilor. Populatia slava a fost un puternic mediator care a transferat de la o zona geografica la alta categorii varitate de forme si conceptii artistice. In afara lor, calugari din Asia Mica, din Mesopotamia, Armenia de sud si Capadocia au calatorit spre Apus si au purtat cu ei semnele culturii bizantine. Arhitectura In arhitectura civila, este consemnata faima palatelor imperiale si luxul capitalei byzantine. Construirea complexului residential continua traditia Casei lui Justinian. Una dintre resedinte, transformata in palat, a fost Palatul Blachernelor din Constantinopol. Arhitectura religioasa In zona ambiantei bizantine, adica Constantinopol, Peninsula Balcanica (Macedonia, Tracia, Serbia, Bulgaria, Grecia), Italia, Armenia, Asia Mica: 1. biserica-hala, cu inaltimea egala a navelor (biserica Sfanta Sofia din Ohrida, Macedonia) 2. biserica-sala, cu nava dreptunghiulara sau patrata, raspandita in Bulgaria 3. planul in cruce greaca, in Greca, Macedonia (tip macedonean), present si la Venetia (basilica San Marco) 4. Planul catolicon-athonit raspandit in Grecia 5. Tipul central cu cupola in Peninsula Balcanica, Grecia, Armenia, arhipelagul Egeic Dimensiunile sunt in general mici, diametrul cupolei nedepasind 10 m. Monumente tot mai multe se datoreaza ctitorilor nobili. Populatia satelot din Balcani a fost interesata sa construiasca biserici. Resulta monumente pretentioase, dar si modeste, la sat. 5.Arta bizantina in secolele XIII-XV Renasterea Paleologa Imparatul Mihail al VIII-lea, intemeietorul ultimei dinastii byzantine a Paleologilor, a reconstruit unitatea politica a Imperiului Bizantin. Bulgaria si Serbia luptau pentru infiintarea taratelor. Turcii ocupasera provinciile din Asia Mica, apoi toata Peninsula Balcanica, cucerind Serbia, Bulgaria, Grecia si in 1453 Constantinopolul. In arta, in locul monumentalitatii isi face aparitia constructia cu dimensiuni mici precum si atmosfera discreta. In arhitectura civila, la Mistra, in sud-estul Peloponezului (nume medieval Moreea), s-a pastrat un singur complex, deteriorat azi, un Pompei bizantin. La Constantinopol, in locul Palatului Blachernelor, se afla Tekfur Serai, foarte luxos.

Mistra: unul din ultimele centre de cultura bizantina. A fost o perioada centrul guvernarii militare, apoi a devenit centru ecleziastic, patriarhie, cu manastiri, biserici, o mare biblioteca, evoluand ca centru Episcopal al Spartei. Doua mari familii erau dominante: Cantacuzinilor si Paleologilor. Cantacuzinii (1348-1384). Mistra, capital Despotatului de Moreea Mistra devine capital Despotatului de Moreea, cu guvernarea autonoma si dependenta directa de Imparat. Imparatul Ioan VI Cantacuzino a trimis in Moreea pe fiul sau Manuel, cu dreptul de a decide politica proprie. Zona a devenit prospera, Mistra imbogatindu-si patrimonial cu monumente civile si ecleziastice. Dinastia Cantacuzinilor s-a prelungit cu in timpul lui Matei si Demetrios, apoi a lasat loc Paleologilor. Paleologii (1383-1460). Renasterea paleologa Dinastia paleologa s-a caracterizat prin politica de expansiune si luptele politice de extindere a autoritatii asupra Greciei continentale. Mistra a fost sufletul Peloponezului, centrul intellectual al scrisului, centrul de filosofie clasica, focarul de literature si arta. Arhitectura militara Constructii de tipul cetatuilor ridicate in Serbia, Bulgaria si Grecia, destinate apararii. Arhitectura religioasa Nu a inregistrat elaborarea unui nou tip de plan, de structura su system de acoperire, ci doar o reducere a variantelor cunoscute. Bazilica este frecventa in provinciile grecesti. In zonele periferice ale imperiului sunt prezente tipul sala si planul central, cu cupola sau boltit semicilindric. Planul in cruce greaca e raspandit in Grecia si Macedonia, iar planul triconic in Macedonia si Bulgaria. In cadrul elevatiei, etajarea succesiva a spatiilor ordoneaza registrele arcadei, tribunei si ferestrelor. Sistemul de acoperire foloseste cele trei forme traditionale: 1. Sarpanta de lemn 2. Boltile semicilindrice de caramida cruda sau arsa 3. Cupola pe pandantivi sau pe trompe de unghi de piatra Plastica fatadelor. Constructiile mari se caracterizeaza prin masivitate. Contrafortii flancheaza puternic zidurile la exterior, preluand impingerile sistemului de acoperire. Cladirile de dimensiuni mici au gratie si eleganta, datorita proportiilor turlelor. Un aspect particular este folosirea alternantei pietrei cu caramida, sistem generalizat, si prezenta arcadelor oarbe.

Arhitectura romana
Arhitectura este dominat de construcii masive i severe: catedrale, mnstiri, castele, fortificaii, realizate mai ales din piatr, cu ziduri groase, turnuri nalte i ferestre nguste. Principalele caracteristici ale acestor construcii sunt bolta n semicerc i forma de arc n plin centru a puinelor deschideri practicate n ziduri: ferestre, portaluri i arcade. Bisericile cu planul n form de cruce sunt greoaie, cu boli, cupole i coloane rotunde. Catedralele copleesc prin monumentalitate i mreie (fiecare cldire din Pisa - domul, baptisierul i clopotnia - are o form constructiv simpl, iar suprafaa este mpodobit cu coloane din marmur alb). Cele mai renumite catedrale sunt cele din Poitiers i Arles (Frana) i din Warms (Germania). Pe locurile nalte, greu accesibile s-au construit castele fortificate.

Influena etrusc i greac [modificare]


De la etrusci, romanii au preluat: unele principii urbanistice care strau la baza nfiinrii i organizrii oraelor (folosirea unor planuri regulate, cu strzi drepte i trotuare pentru circulaie, pori monumentale de acces, sisteme de canalizare); existena camerei centrale (atrium) n planul caselor particulare; modul de construcie al templelor de cult (podium din piatr foarte nalt, amplasarea coloanelor); utilizarea arcului, sisteme de boltire.

De la greci au preluat: conceptul de pia public (agora, care devine forum) ca centru al oraului; ordinele arhitectonice (doric, ionic i corintic); modul de construcie al templelor de cult; structura i componena teatrelor; construcia trofeelor ca monumente comemorative; utilizarea picturii, a mozaicului pentru decorarea caselor sau palatelor.

Arcul de triumf al lui Titus

Tehnici constructive [modificare]


Resurse umane [modificare]
La construcie i ddeau concursul: arhiteci: proiectarea construciei; ingineri: specialiti n betoane, fundaii, hidroconstrucii, sisteme de nclzire; dulgheri: realizau schelele sau prile lemnoase ale construciilor; pietrari: tierea marmurei sau a pietrei; zidari: ridicarea zidurilor din crmid; iglari: acoperiuri, boli; stucatori: realizarea decoraiilor n stuc aplicate pe perei, tavane, boli; instalatori: canalizri, conducte de ap; decoratori: mozaicuri, fresce.

Faimoasa statuie a lui Augustus de laPrima Porta

Materiale [modificare]
Ca materiale se folosesc: lemnul: grinzi, planee, arpante, susinere copertine la amfiteatre; piatr: fortificaii, apeducte, poduri, arcuri, pilatri; marmur: placare perei; crmid: zidrie brut (ce ulterior va fi placat la interior i exterior);

betonul: material a crui utilizare a marcat o revoluie n tehnica construciilor deoarece asigur realizarea unor construcii mai solide i mai puin costisitoare.

Relief pe Columna lui Traian

Sculptura [modificare]
n sculptur, subordonat arhitecturii, reprezentative sunt portalurile i capitaluile. Tematica, de inspiraie biblic i cu influene orientale, se caracterizeaz prin invenitivtate fabuloas i tratare schematic a figurilor. Reliefurile romanice, comparativ cu cele antice, sunt brute, nver emenite i lipsite de frumuseea proporiilor, dar degaj for moral. Siluetele i grupurile par s se desprind din masa pietrei. Animalele, chiar cele fantastce, ocup un loc preponderent n diversele reprezentri.

Portretul [modificare]
Acest gen de sculptur i are originea n venerarea strmoilor reprezentai sub forma de mti mortuare. Portretele sunt realiste reproducnd trsturile fizice i morale ale personajului reprezentat.

Statuia [modificare]
Erau reprezentai mai ales mpraii, avnd prezente simbolurile autoritii i puterii: statui n armur: statuia lui Augustus, a lui Traian; statui ecvestre: Marc Aureliu, Domiian.

Natur moart, fresc, Casa Iulia Felix, Pompei

Relief istoric [modificare]


Aceasta form de sculptur decoreaz columnele, altarele, arcurile de triumf i alte construcii. Constituie att un mijloc de propagand, dar i un veritabil document istoric i aceasta datorit bogiei detaliilor. Astfel de ornamente cu relief istoric ntlnim pe Columna lui Traian, pe Arcul de triumf al lui Titus, pe Columna lui Aurelian etc.

Pictura bizantina
Arta bizantina - caracteristici

Arta bizantina a purtat pecetea imperiului autocratic, crestin si greco-oriental in sanul caruia a inflorit. Functia sa esentiala a fost aceea de a exalta maretia supranaturala a imparatului si a bisericii, de a crea cadrul somptuos in care se desfasurau liturghiile (Semnificatia etimologica a cuvantului liturghie, de la leitos = public, si ergon - serviciu, opera; deci, serviciu public.) lor, de a ilustra prin imagini natura divina a misiunii lor, de a furniza obiectele necesare celebrarii ritualului. Nu este o arta a ratiunii si a realitatii, ci a transcendentei si a fastului, o arta care trebuie sa uluiasca si sa insufle respect supusilor, credinciosilor si popoarelor invecinate. Acest caracter imperial este una dintre trasaturile care o deosebesc cel mai net de celelalte arte crestine, cum ar fi cea romanica si cea gotica. Arta bizantina mai avea si misiunea de a contribui la divertismentul imparatului, al membrilor aristocratiei si al demnitarilor bisericii. Alaturi de o arta religioasa, care a predominat in chip ferm, a inflorit o arta profana, prea multa vreme neglijata de catre istorici. In ea se observa acelasi gust pentru lux si materialele frumoase, ca si fidelitatea fata de temele mostenite de la paganism, de care cercurile cultivate din Bizant nu s-au putut detasa niciodata. Calugarii, in lepadarea lor patimasa de lumea profana si de valorile ei, au favorizat, in schimb, tot ceea ce constituia expresia unei asprimi inversunate.

Arta bizantina, avand drept scop sa redea sensibil esentele unei lumi supranaturale, definite printr-o stricta ortodoxie, si trebuind sa raspunda exigentelor bine precizate ale clientelei, cei care o practicau erau departe de a se bucura de libertatea pe care o reclama artistii de azi. In societatea in care traiau, ei nu puteau nici macar sa intrevada aceasta posibilitate. Subiectele le erau propuse adesea pana in cele mai mici amanunte; erau nevoiti sa se calauzeasca dupa modele. Dar, inauntrul acestor cadre, intensitatea sentimentului i-a condus la uimitoare nascociri, tasnite din strafundurile nelinistii lor. Ei capatara harul care, dupa expresia teologului Leontios, "ne-a facut sa patrundem adevarurile pe care mintea nu le poate atinge ". Cu izbanzi variabile in ceea ce priveste factura, percepem aproape totdeauna o mare forta de convingere. Sub forme schimbatoare dupa tendintele dominante ale diferitelor epoci sunt exprimate sensibilitati estetice felurite.

Unele opere vor avea o armonie si un echilibru clasic, altele o vehementa patetica. Aici va predomina simtul unui colorit mangaietor, dincolo gustul pentru linia eleganta.Artei Bizantului i se poate aplica ceea ce profesorul Mirambel a spus despre literatura acestuia: "A gandi dupa un model, a se elibera prin sentiment ". Caci, sa nu ne lasam inselati, lumea Bizantului este mai ales o lume a sentimentului si a pasiunii. Pasiune care a ridicat populatia capitalei sau a oraselor din provincie impotriva imparatului, de pilda cu prilejul exilarii patriarhului Ioan Hrisostom, sau, alta data, cu prilejul jocurilor din Hipodrom, in 532, sub Iustinian; pasiune care a impins la rascoala masele populare din Egipt si din Siria cu prilejul disputelor asupra celor doua naturi ale lui Hristos: umana si divina; pasiune care i-a impins pe calugarii ce luau parte la Conciliul din Efes, in 449, sa se dedea la violente asupra persoanei ierarhilor; pasiune care a insufletit lupta adoratorilor icoanelor impotriva imparatilor iconoclasti; pasiune care, in clipa cand pericolul turc a devenit iminent, i-a facut pe greci sa se razvrateasca impotriva Unirii Bisericilor prin care imparatii intelegeau sa cumpere ajutorul Apusului. Violenta vestitelor certuri bizantine, pe care noi, astazi, le socotim inconsistente, intrucat nu cunoastem profunda lor semnificatie psihologica, este una dintre cele mai bune marturii despre aceasta pasiune. Aceeasi fervoare strabate si da tensiune artei bizantine.

pictura romana [modificare]


Pictura roman, pe lng influenele bizantine, a mprumutat elemente i din arta popular. Tehnicile folosit sunt cele tradiionale: fresca, n care culoarea aplicat pe tencuiala proaspt se ntrete ca piatra, prin uscare; pictura greceasc, realizat pe mai multe straturi de tencuial uscat, dar care se umezete n timpul aplicrii. Personajele sunt aplicate pe un fond de o singur culoare sau pe benzi paralele. Anumite forme (cutele vemintelor, trsturile feei, pri ale corpului omenesc) sunt desenate dup nite formule de execuie specifice i, din acest motiv, toate personajele par a fi gemene. Acestea sunt utilizate pentru decorarea palatelor i a templelor. Temele pot fi: subiecte mitologice sau din viaa cotidian, personaje imperiale sau militare, naturi moarte, peisaje sau motive ornamentale geometrice, florale, figurative etc. Miestria artei picturii i a mozaicului este dovedit i de reuita crerii iluziei realitii ( trompe l'il) Exemplificri: pictura: Casa Misterelor, vila mprtesei Livia Augusta, Prima Porta, Roma, Vila lui Hadrian de la Tivoli; mozaic: mozaicul pavimentar din Ostia, Roma; casa de aur a lui Nero de lng Co

crestinismul
Cretinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alturi de iudaism i islam. Considernd mpreun catolicii, protestanii i ortodocii sub eticheta global de "cretini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai important din punct de vedere numeric. Islamul, cealalt

religie monoteist derivat din tradiia religioas iudaic, este a doua ca pondere numeric a adepilo r n lume. Cretinismul mbin tradiii din iudaism, pe care le mbogete cu mrturia Noului Testament. Ca motenitor alturi de islam i iudaismul contemporan al tradiiei religioase orientale, cretinismul perpetueaz pn n ziua de astzi credine i mituri nscute pe malurile Eufratului acum mai bine de [1] 5000 de ani. Ca orice monoteism, cretinismul a manifestat n bimilenara sa istorie o apreciabil cant itate [2] de intoleran att de tipic acestei forme speciale de religie. Cuvntul "cretin" vine din limba latin popular, de la christianus, derivat de la Hristos, deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat n religia cretin ca fiind Mesia i fiul lui Dumnezeu. Cuvntul "Hristos", n limba greac Christs, "cel uns", este traducerea din limba ebraic a cuvntului Maiah (arab Mash). Instituia specific cretinismului este Biserica. Autoritatea doctrinal este Sfnta Scriptur sau Biblia, la care se adaug, n ortodoxie i catolicism, tradiia Bisericii, iar pentru catolicism i Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.

Cretinismul este religia acelora care mrturisesc credina n Iisus Hristos i purttor al unui mesaj universal de mntuire propovduit de apostoli. Sintagma "Fiu al lui Dumnezeu" trebuie neleas aici n sensul dat ei de ctre cretini, cci ea este veche, precednd cretinismul. Astfel, despre mpratul roman Augustus se spunea c este Fiul lui Dumnezeu pentru c era fiul adoptat al lui Iulius Cezar, mprat zeificat de ctre romani. SavaniiMircea Eliade i Ioan Petru Culianu pun la ndoial faptul c Iisus i-a dat sintagmei ("Fiul lui Dumnezeu") acelai neles pe care mai trziu cretinii i -o vor [3] da. Aceast religie i crezul ei este n continuitate cu iudaismul primului secol, revendicndu -se ca mplinire a legmntului ncheiat de Dumnezeu cu poporul lui Israel. Pentru t eologii contemporani, Iisus Hristos a fost un predicator ambulant (itinerant) n Palestina secolului I e.n., care potrivit mrturiei biblice [4] nfptuia miracole pe unde trecea. n Imperiul roman al vremii, acest fapt trecea ca fiind banal i nimic strin atmosferei timpului i locului, despre maetrii stoici i cinici ai vremii spunndu -se acelai lucru. Numeroi fctori de minuni evrei pot fi comparai cu Iisus. Astfel, Talmud-ul relateaz despre minunile nfptuite de diveri rabini, de exemplu rabinul Honi ha -Meaggel, tritor n secolul I .e.n., sau celebrul rabin Hanina ben Dosa, un contemporan al lui Iisus. n contul acestui rabin tritor n aceeai perioad cu Iisus este pus, de altfel, un miracol de-o asemnare frapant cu unul dintre miracolele pe care textul sacru cretin l pune n contul lui Hristos, anume vindecarea fiului unui slujba la Capernaum (Ioan 4:43 54); Hanina ben Dosa se pretinde a fi vindecat fiul unui rabin, anume al lui Gamaliel II. Iudaismul, ca i alte religii antice, considera c miracolele fac parte din ordinea lucrurilor. Vechiul Testament conine numeroase relatri de intervenii ale lui Dumnezeu n favoarea poporului care credea n el, dar n Biblia evreiasc gsim i miracole nfptuite de oameni sfini, precum profetul Ilie i Elisei, un numr impo rtant [4] de relatri miraculoase ale Noului Testament fiind influenate de aceste relatri ale Vechiului Testament. Cretinismul, aadar, i are originea la ceea ce pentru credincioii cretini reprezint evenimentul i misterul lui Hristos (adic viaa, cuvintele, ptimirea, moartea sa pe cruce, nvierea sa din mori, nlarea

la cer i trimiterea Mngietorului n ziua de Cincizecime). Se caracterizeaz prin monoteismul su, conform, de altfel, matricei originare ebraice, asta dei totui o alt religie din aceeai matrice, anume islamul, percepe cretinismul ca fiind o form depoliteism (srk), iar istoricii religiei situeaz cretinismul pe o poziie aparte n raport cu religiile monoteiste cu caracter exclusiv (absolut) precum islamul i iudaismul, din cauza noiunii specific cretine de Treime, adic "trei persoane de -o unic substan", fapt ce claseaz cretinismul n categoriamonoteismelor pluriforme alturi de religiile primitive, care prin expresia unui monoteism pluriform (mai muli zei sunt considerai a fi manifestri ale unui unic zeu) ncearc s rspund aceleiai probleme ca i dogma trinitar, anume a coexistenei unitii divine i a pluriformitii divine (multiplicitii de manifestri ale acesteia), un exemplu fiind spiritul adorat de pstorii [5] nilotici nuer. Dubla natur a uneia dintre manifestrile dumnezeului cretin, anume a lui Iisus, divin i uman, nu face dect s complice i mai mult situaia cretinismului din punctul de vedere al sistematicii istoriei religiei. De altfel, Biblia cretin, att Vechiul ct i Noul Testament, nu conine afirmaii sau [6] speculaii trinitare, n ea aprnd doar formule liturgice triadice. Nucleul fundamental al credinei cretine const n afirmarea lui Dumnezeu creator al universului (i, prin urmare, al omului), fiin plin de iubire i de grij printeasc (ntr -adevr, Crezul cretin enun: cred ntr-unul Dumnezeu, Tatl atotiitorul, Fctorul cerului i al pmntului, al tuturor celor vzute i nevzute), constituit n trei persoane distincte n relaie, dar egale n natur. n Iisus Hristos este recunoscut o dubl natur: divin i uman, fiecare dintre ele deplin. Credina cretin c dup moartea sa pe cruce Iisus Hristos a nviat din mori, se constituie n teologia cretin ca dovad a acestei duble naturi. Istoric vorbind, chestiunea naturii lui Iisus Hristos a fost un motiv de mari dispute ntre adepii si nc de la nceputurile cretinismului i punctnd cu crize i dispute istoria acestei religii pn astzi. Majoritatea denominaiunilor cretine afirm fidelitatea sa fa de esena cretinismului primordial, n ciuda formei schimbate. Cele trei mrturisiri de credin (crezuri) ale cretinilor sunt: Simbolul apostolic (anul 50); Simbolul niceeano-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea (325) i Constantinopol (381); Simbolul atanasian (sec. IV-VIII?), ce explic amnunit dogmele cretine de baz, comune celor mai multe tendine i confesiuni cretine.

Din predicarea lui Iisus (adic a evangheliei buna vestire c Dumnezeu a mplinit promisiunile sale cf. Lc 2, 35u.), conform cretinismului, izvorte nu numai vestea mntuirii finale a omului i a universului, dar i angajarea personal n dinamica unei morale contrasemnat de iubire fa de aproape i a unei viei trit n relaie personal cu Dumnezeu. Biblia spune c Dumnezeu era n Hristos, mpcnd lumea cu Sine (2 Cor. 5:19,20). Pentru unii cretini, Logosul este a doua persoan din Sfnta Treime (Dumnezeu Unu-ntreit - termen care nu apare n Sfnta Scriptur), care se ntrupeaz, devenind n acelai timp Isus Hristos/Iisus Hristos/Isus Christos, fcndu-se om adevrat i rmnnd n acelai timp Dumnezeu adevrat. Pentru cretini, omul se mntuie prin moartea i nvierea lui Iisus Hristos. Potrivit teologie i temeliilor, Iisus moare pe cruce pentru a plti Tatlui preul de rscumprare a pcatelor omenirii, apoi nvie, urmnd c a

toi oamenii s nvie la sfritul istoriei. Potrivit, ns, teologiei liberale, omul se mntuie doar prin [necesit citare] aderarea la Hristos. n cretinism, fundamental este i referina la dimensiunea comunitar: ntr -adevr, cei care cred n Iisus Hristos sunt chemai s participe direct la viaa comunitii. Cretinismul mai poate fi definit ca religia crii, datorit importanei textelor sacre i a referinei la aceste texte ale revelaiei adunate n Biblie, dar aceast etichetare (religia crii) a fost fcut de reprezentani ai islamului, cretinismul fiind religia lui Hristos, cel nviat. Totui coninuturile doctrinare eseniale care l caracterizeaz au fost elaborate n decursul secolelor i au dus la apariia multor confesiuni religioase, care n diferite feluri i exprim legtura lor cu acest patrimoniu doctrinar comun. De-a lungul timpului, principalele divergene s-au manifestat: n legtur cu natura real a lui Iisus Hristos; n legtur cu gradul de libertate a omului n interiorul planului divin de mntuire; n legtur cu modul de organizare instituional a comunitii cretine; n legtur cu raporturile cretinismului cu puterea politic.

n jurul acestor probleme de fond s-au manifestat, n plus, divergene ntre cretini i n legtur cu: interpretarea corect a textelor revelate, a sacramentelor, a riturilor liturghiei i a codificrii normelor morale.

Islamismul
Islamul (Arab: )este o religie avraamic, monoteist, fiind a doua religie n lume n ceea ce privete numrul de adepi, dupcretinism. Sensul general al cuvntului Islam este pace i supunere fa [1] de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondat nsecolul al VII-lea n peninsula Arab, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de ctre profetul Muhammad i bazat pe textul religioscunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a rspndit pe un un larg teritoriu care se ntinde n Europa, Asia i Africa de Nord. Centrul religios se afl n oraele sfinte Mecca i Medina. Musulmanii cred c Islamul este ultimul din mesajele dumnezeieti, de asemenea, c Muhammad este [2] ultimul profet i mesager al luiAllah; ei cred i n toi profeii i apostolii care au fost trimii pentru umanitate nainte de Profetul Mohamed, precum Kalnba Avraam iIosif i Moise i Isaia ibn Maryam i muli alii, care sunt sau nu menionai n Coran, cred n scrierile lor i n mesajele pe care le-a datAllah lor pentru a le explica oamenilor, precum Zabur, Biblia i Evanghelia.

Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunnii. A doua sectie, iia, aprox. 10-20%. Cea mai mare ara cu populaia musulman este Indonezia 12.7% din musulmani, urmat [5] de Pakistan 11.0%, India 10.9% i Bangladesh 9.2%. comunitai mari se mai gsesc nChina, Rusia i [6][7][8] parial n Europa. i cu 1.57 la 1.65 miliard de adepi sau 22 la 24% din populaia globului, Islamul este a doua i una din religiile cele mai rapide n cretere dup numrul adepiilor din lume

[3]

[4]