Sunteți pe pagina 1din 8

Fascismul

De ce a aprut fascismul n Italia ? este o ntrebare central pentru cei care se ocup de analiza secolului XX. Faptul c fascismul s-a afirmat mai nti n Italia, precednd cu mai mult de 10 ani nazismul n Germania, a fcut ca acestei probleme s i se acorde o si mai mare atentie. Istoricii cu convingeri liberale consider c fascismul este o aberatie si un accident nefericit al istoriei italiene. Progresul real al statului liberal din 1870 consolidarea unittii Italiei, cresterea economic, reforma social, regimul parlamentar a fost distrus de socul primului rzboi mondial si de cumplitele lui urmri sociale si economice. Pentru acesti analisti, regimul pre-fascist a reprezentat o perioad de stabilitate. Pentru istoricii de stnga, fascismul a fost rezultatul esecului total al noului stat italian. n viziunea lor, regimul liberal a fost impus poporului italian, iar acest regim nu a fcut nici o ncercare s reprezinte masele sau s le implice n viata politic. Regimul liberal, departe de a asigura libertti politice, a folosit cu bun stiint represiunea mpotriva protestelor populare, n timp ce politica era accesibil numai unei elite bogate, care nu se consacra binelui public, ci urmrea mai degrab puterea personal si cstigul financiar. Istoricii de stnga consider c afirmarea fascismului n Italia s-a datorat n mare msur complicittii liberale, acordnd o mare important faptului c regele, sftuit de fruntasii liberali, i-a cerut lui Mussolini s devin prim-ministru si c, n primii ani, Mussolini a fost sprijinit de majoritatea liberalilor. O scoal radical (din care face parte Denis Mack Smith, istoric important care s-a ocupat de istoria modern a Italiei) pune la ndoial punctul de vedere liberal asupra Risorgimento-ului si unificrii Italiei ca fiind o mare miscare popular national, afirmnd c, de fapt, majoritatea populatiei era indiferent fat de lupta pentru libertate, nejucnd nici un rol n unificare. n consecint, regimul liberal a fost regimul unei minoritti, al unei elite liberal-conservatoare care credea si lupta pentru unitatea Italiei, dar care nu avea ncredere n proprii conationali. Guvernul liberal nu a reusit s implice masele n problemele noului stat, dar slbiciunea regimului s-a combinat cu atitudinea necooperant a catolicilor, precum si cu retorica revolutionar a stngii. Astfel, vina pentru aparitia fascismului, nu o poart numai liberalii. Dac esecul liberalilor si ascensiunea fascismului reprezint problema central, o problem la fel de important este si cea privitoare la natura fascismului. Alte ntrebri fundamentale sunt : Ct de nou sau unic a fost fascismul ? Cine erau sustintorii lui ? Ct de adnc a ptruns fascismul n economia si societatea italian ? Primul rzboi mondial a avut consecinte devastatoare pentru regimul liberal si pentru ntreaga Italie. La 10 ani dup intrarea Italiei n primul rzboi mondial, regimul liberal s-a prbusit si a fost nlocuit de o dictatur fascist. Problema istoric principal a fost s se explice felul n care fascismul, aprut ca ideologie abia n 1919 si nesemnificativ politic pn n 1921, a reusit s distrug un sistem politic care dura

de 50 de ani. n ce msur primul rzboi mondial si problemele economice si sociale pe care acesta le-a generat au dus la cderea liberalismului ? S fi fost oare personalitatea charismatic si abilitatea politic ale lui Benito Mussolini un factor crucial n prbusirea regimului sau aceasta s-a datorat mai mult incompetentei si incapacittii liberalilor de a lua decizii ? n perioada 1918-1922, Italia s-a confruntat cu criza economic si cu dezamgirea de dup rzboi. Economia Italiei interbelice a cunoscut o serie de particularitti, determinate de faptul c prima conflagratie a schimbat simtitor structura industriei peninsulare prin dezvoltarea ramurilor care au alimentat conflictul. Provinciile din Nord-Est au fost rvsite de operatiunile militare, iar industria sa de creatie recent a resimtit lipsa minii de lucru, materiei prime si capitalului. Totusi, unele ramuri au profitat de pe urma mobilizrii economice si comenzilor militare, ca siderurgia (Ansaldo, Ilva) si industria constructoare de masini (FIAT), deja puternic concentrate n perioada premergtoare rzboiului. Pe plan financiar, rzboiul a avut ca efect, pe lng cresterea impozitelor, cresterea datoriilor statului, obligat s recurg la mprumuturi si inflatie. De aici a rezultat o crestere vertiginoas a preturilor, necompensat de cresterea salariilor si, ntr-o proportie mai mic dect n Germania, dar, totusi, destul de puternic, mizeria claselor populare si pauperizarea clasei mijlocii. Urmrile grave ale rzboiului s-au grefat n Italia pe o societate n care capitalismul monopolist era de dat relativ recent. Dup criza din 1920-1921 economia italian a nregistrat o net ameliorare, nivelul antebelic fiind atins n 1922. Criza economic a mbrcat n Italia un aspect deosebit de grav, accentuat de dezechilibrele regionale si sectoriale ; ea a lovit att ntreprinderile mici si mijlocii, ct si marile societti beneficiare ale mobilizrii industriale. Somajul si scderea salariului real au agravat tensiunile sociale, deja puternice nainte de 1914, si au determinat declansarea unei adevrate miscri revolutionare. La sate, miscarea a mobilizat trnimea srac, care suferise cele mai mari sacrificii n timpul rzboiului si creia i se promisese o solutionare a problemei pmntului, promisiune vag si nerespectat de guvernul Nitti. n consecint, n vara anului 1919 s-a declansat o puternic miscare de ocupare a terenurilor necultivate si a marilor domenii, mai nti n regiunea Romei, apoi n Mezzogiorno si n valea Padului. n aceeasi perioad, socialistii si catolicii, s-au organizat n cooperative care au impus marilor proprietari agrarienii cresteri salariale si contracte mai avantajoase. n marile zone industriale s-au manifestat efectele somajului si scderii puterii de cumprare, care au alimentat vointa de schimbare care anima clasa muncitoare, constient de rolul pe care l-a jucat n obtinerea victoriei ; nscrisi n puternicul sindicat CGL care numra 2 milioane de aderenti n 1920 si ncurajati de exemplul revolutiei bolsevice, muncitorii si-au nmultit actiunile ofensive, greve si miscri cu caracter politic. Forta socialistilor a crescut, iar grevele si frazeologia lor revolutionar i terorizau pe industriasi si pe proprietarii de pmnturi si pe reprezentantii clasei mijlocii conservatoare. Primul rzboi mondial a amplificat pretentiile Italiei viznd statutul de mare putere, ns teritoriile promise de aliati si asteptate cu nerbdare au ntrziat s le fie acordate. Guvernele liberale s-au dovedit incapabile s fac fat problemelor economice ale trii si au fost acuzate c nu au reusit s apere interesele Italiei la

Conferinta de Pace. Pn n 1921, Italia a fost guvernat de guverne slabe de coalitie. Ctre sfrsitul anului 1921, bande fasciste i atacau pe socialisti, ceea ce atrgea tot mai mult sprijinul nationalistilor si al celor care se temeau de o revolutie bolsevic. Mussolini a ncurajat, pe de o parte, violenta fascist si, pe de alt parte, a ncercat s-i conving pe conservatori c el este de fapt, n esent, un moderat a crui nou miscare dinamic ar putea s zdrobeasc stnga si s restabileasc legea si ordinea. n vara anului 1922, Mussolini a negociat cu liderii liberali termenii n care fascistii urmau s intre n guvern, iar n octombrie 1922 a mrit presiunea, cednd cererii adeptilor si mai radicali si organiznd Marsul asupra Romei, cu intentia de a prelua puterea prin fort. Confruntat cu o asemenea amenintare, regimul liberal s-a prbusit, iar guvernul, incapabil s-l conving pe rege s intervin militar mpotriva fascistilor, a demisionat. n lipsa unui liberal capabil sau dornic s alctuiasc o coalitie viabil, Mussolini a fost numit prim-ministru. La momentul respectiv, criza parlamentar nu a fost considerat de majoritatea italienilor un punct de cotitur n istoria Italiei. Noul prim-ministru era numai seful unui guvern de coalitie n care fascistii reprezentau o minoritate. ns Mussolini a reusit n urmtorii trei ani s acapareze ntreaga putere, fie prin intimidri, fie prin negocieri cu parlamentarii liberali si catolici pentru a obtine tot mai mult putere, sub pretextul de a reinstaura legea si ordinea si pentru rezista amenintrii socialistilor prin formarea unui guvern puternic si stabil. A fost impus cenzura presei si brigzi fasciste au nceput s-i aresteze pe cei care si manifestau dezaprobarea fat de noul regim. O nou lege electoral a modificat sistemul de votare, pentru a asigura majoritatea fascistilor n alegerile parlamentare viitoare. Dup asasinarea de ctre fascisti a unui important lider socialist, liberalii si catolicii si-au retras sprijinul acordat lui Mussolini, ns evolutia era ireversibil deja. La sfrsitul anului 1925, Mussolini nu mai era doar prim-ministru, ci s-a autoproclamat sef al guvernului, avnd puterea s emit legi fr a mai avea nevoie de aprobarea parlamentului. Astfel, dictatura s-a instalat, opozitia a fost anihilat, iar Il Duce, conductorul miscrii fasciste a trecut la crearea Italiei fasciste. Principala preocupare a lui Mussolini a fost s rmn conductorul unic al Italiei si s detin ntreaga putere. Desi nu a avut un program politic clar conturat, regimul fascist a ncercat s modeleze viata cettenilor italieni si s nfiinteze institutii care s influenteze toate aspectele vietii. Noul stat constituit trebuia s schimbe organizarea industriei si s pun capt conflictului dintre angajati si patroni. Pentru ocuparea timpului liber al muncitorilor cu activitti de natur fascist a fost nfiintat organizatia Dopolavoro, n timp ce Opera Nazionale Balilla a organizat tineretul prin intermediul unor manifestri sportive si activitti paramilitare destinate s cultive devotamentul fat de Il Duce si s insufle o disciplin si un spirit rzboinic. Pentru toti italienii se deschideau noi orizonturi, ncercndu-se o participare n mas la transformarea trii. Viata trebuia s fie un sir de btlii care trebuiau cstigate, n special btlia pentru nasteri si btlia pentru grne. Musollini visa la o Italie de 60 de milioane de locuitori, pretext si instrument al unei politici expansioniste. Pentru aceasta, printre alte msuri, el a instaurat un sistem de sporire a natalittii prime, concursuri,

propagand, fiscalitate mai grea pentru celibatari, etc si a restrns emigratia. Rezultatul a fost cresterea populatiei Italiei n perioada fascist de la 38 la 45 de milioane de locuitori, n ciuda unei sensibile scderi a natalittii de la 20 la 23 la mie. n materie de politic extern, Mussolini a pretins c dorea s fac Italia mare putere, respectat si de temut. El spera s domine Mediterana si s extind imperiul colonial italian n Africa, ns, fiind ngrdit de puterea colonial britanic si de cea francez, Il Duce s-a multumit s ameninte, hrtuind tri mai mici, ca Iugoslavia si Albania. Ascensiunea Germaniei naziste a schimbat situatia n Europa, slbind pozitia democratiilor occidentale si permitndu-i lui Mussolini s-si aplice politica expansionist agresiv. n 1935 a fost invadat Etiopia (Abisinia), iar dup 1936, fortele armate italiene i-au sprijinit pe nationalisti n rzboiul civil din Spania. Mussolini, ca si Hitler, nu a fost un economist sau un gnditor profund si original frmntat de problemele sociale. Mussolini a ajuns la putere fr s aib un program coerent, iar cunostintele sale n materie de economie erau limitate. Primul obiectiv al lui Mussolini a fost consolidarea propriei puteri, dar pe msur ce si-a consolidat pozitia, el a lsat s transpar si dorinta de a schimba societatea. Mussolini dorea o Italie puternic din punct de vedere militar, care s joace un rol important n viata politica european si s-si cldeasc un imperiu care s rivalizeze cu cel al Romei antice. O astfel de Italie ar fi avut nevoie de o economie capabil s construiasc si s ntretin o masin modern de rzboi, pe lng cetteni cu spirit rzboinic, duri si disciplinati. Aceasta nsemna c n sfera preocuprilor dictatorului italian nu ncpeau vechile probleme ale Italiei : subdezvoltarea industrial, srcia de la sate, analfabetismul si animozitatea dintre Nord si Sud. Toate acestea au fost tratate cu mai mult atentie doar dac erau obstacole n calea realizrii principalelor obiective ale lui Mussolini. Odat cu venirea la putere a lui Benito Mussolini n 1922, economia italian a fost reorganizat n spiritul corporatismului, statul corporatist fiind considerat opusul statului burghez, lipsit de disciplin si metod, considerat o abstractie periculoas care absorbea fr profit toate activittile. Ideea de la care s-a plecat a fost aceea c statul putea deveni cel mai puternic stimulent al energiilor dac era ordonat si organizat, individul nefiind valoric judecat dect n functie de stat fr de care reprezenta o celul lipsit de cadru si deci inutil. Dorind s dea statului prioritate, ca idee esential a doctrinei, Mussolini a lansat formula : Totul n stat, nimic contra statului, nimic n afara statului. Mussolini a venit la putere ntr-un moment n care industria italian a intrat ntr-o perioad de nflorire. Climatul economic din Europa se mbunttea si multe companii italiene si puteau vinde cu usurint produsele n strintate, exporturile, mai ales de masini, textile si produse agricole, dublndu-se n perioada 1922-1925. Noul regim politic a solicitat credit pentru a mri profiturile companiilor si a ncercat s cstige sprijinul industriasilor numind un profesor de stiinte economice, de Stefani, n functia de ministru de finante. Politica economic promovat de ministrul de finante de Stefani, traditionalist si liberal a limitat cheltuielile guvernului, fcnd astfel s scad inflatia si a limitat amestecul statului n industrie. Astfel, de exemplu, reteaua de telefoane a fost scoas de sub controlul guvernului si napoiat companiilor particulare, n timp ce taxele percepute n industrie care obtinuse profituri uriase din contractele guvernamentale din timpul rzboiului au fost fie reduse, fie s-a renuntat la

ele. Industriasii au fost ncntati si de scoaterea n afara legii a sindicatelor socialiste prin Pactul Vidoni din 1925. Progresele nu au ntrziat s apar, fiind reflectate n sporirea activittilor industriale cu 59% n 1925 fat de 1922, n nceperea electrificrii retelei de ci ferate, n obtinerea energiei prin valorificarea cderilor de ap, n stabilizarea monedei n 1927, n sporirea randamentului la hectar. ntre 1922 si 1927, alianta de fapt ntre fascism si marile interese private a functionat n profitul acestora din urm si a determinat regimul Mussolini s adopte o politic economic liberal. Din 1925, guvernul a ncercat redresarea lirei si demontarea aparatului dirijist care functionase n timpul rzboiului. n acelasi timp a fost aplicat o politic fiscal care a plasat majoritatea sarcinilor fiscale asupra bugetelor modeste. Totusi, Mussolini a sacrificat n mod deliberat expansiunea economic, prestigiului monedei, msurile de stabilizarea lirei antrennd n 1927 o recesiune care a fcut necesar recurgerea la o politic n mod deschis dirijist. Dup 1925 ns, pe Mussolini nu l-au mai interesat n mod prioritar afacerile si mersul economiei. Demiterea lui de Stefani si reevaluarea cursului de schimb al monedei nationale au fost dou semne timpurii, dar semnificative ale acestui lucru. Reevaluarea lirei a avut o semnificatie deosebit. La jumtatea anilor 20, rata de schimb a lirei italiene de aproximativ 150 lire italiene la o lir sterlin a fost gsit inacceptabil de ctre Mussolini, care considera c o tar puternic si dinamic trebuie s aib o moned pe msur si n consecint n 1927 a stabilit o nou rat de schimb de 90 de lire italiene la o lir sterlin. Astfel, Mussolini si-a atins obiectivul principal, si anume sporirea prestigiului, ns pretul a fost pltit de economia italian : n conditiile n care mrfurile italiene au devenit de dou ori mai scumpe, industriile axate pe export (mai ales cea textil) au intrat n criz, chiar firma FIAT exportnd la sfrsitul anilor 30 mai putine masini dect la nceputul anilor 20. Pe de alt parte, reevaluarea lirei ar fi trebuit s-l ajute pe consumatorul italian, deoarece alimentele si alte produse din import s-ar fi ieftinit ; ns, Mussolini a mpiedicat acest lucru prin introducerea unor taxe prohibitive pe importuri. Singurele industrii avantajate au fost industria otelului, cea de armament si cea constructoare de nave, care aveau nevoie de materii prime ieftine din import. Aceste sectoare ale industriei grele au fost sprijinite n timpul guvernrii fasciste, ele realiznd profituri serioase pe seama pietei interne protejate, n timp ce industriile care produceau pentru export au fost neglijate. Spre sfrsitul primului deceniu interbelic, situatia economic s-a mbunttit n mod evident, situatie reflectat de cresterea salariilor si a indicelui productivittii muncii care, de la 100 n 1922 a ajuns la 195 n 1926. Initial, muncitorii s-au bucurat de revigorarea economic de la nceputul anilor 20. Rata somajului a sczut si de Stefani a reusit prin msurile lui s tin n fru inflatia. Fascismul a ncercat s elimine ciocnirile dintre angajati si patroni, care duseser la greve si revolte n Italia prefascist. Diferitele clase trebuiau s munceasc mpreun n armonie pentru binele natiunii. Muncitorul nu trebuia s mai fie exploatat, ci s aspire la o prosperitate mai mare si la un respect sporit n cadrul societtii. n anii 1925 si 1926 au fost desfiintate sindicatele independente si a fost abolit dreptul la grev, Mussolini transformnd economia italian pe baze corporatiste. A fost instituit un sistem corporatist fondat pe principiul colaborrii

dintre clasele sociale ; prin Legea Rocco din 1926, monopolul raporturilor angajatipatroni a fost acordat sindicatelor fasciste, iar grevele au devenit ilegale. Noul sistem corporatist presupunea nfiintarea unor sindicate din care s fac parte si patroni si angajati, iar fiecare sindicat sau corporatie trebuiau s-si organizeze productia si conditiile de munc din propria industrie. De vreme ce n viziunea lui Mussolini, att patronii ct si angajatii erau fascisti convinsi, ei trebuiau s fie de acord n privinta celei mai potrivite politici economice ce trebuia adoptat. De fapt, Mussolini spera ca parlamentul s fie nlocuit de o adunare a acestor corporatii, care s reprezinte toate tipurile de industrie din Italia. n 1926 a fost nfiintat Ministerul Corporatiilor care, dup trei ani, declara c a rezolvat toate conflictele de clas din industrie. Ceea ce s-a ntmplat de fapt, a fost c angajatii nu si-au putut alege proprii lor reprezentanti n corporatii, n locul acestora fiindu-le impusi niste candidati fascisti, care nclinau s fie de partea reprezentantilor patronilor. n 1927, Charta Muncii a ncredintat statului misiunea de a face respectate conventiile colective si de a veghea ca interesul national s primeze ntotdeauna asupra intereselor private. Astfel, industriasii si-au pstrat puterea si independenta. n realitate, revolutia corporatist nu s-a nfptuit niciodat, conflictul dintre patron si angajat nu a fost rezolvat, ci doar nbusit, iar corporatiile nu au obtinut niciodat un rol de baz n statul si n economia preconizate de Mussolini. Dup ce n 1927 si 1928 economia italian a traversat o dificil perioad de ajustare si adaptare la conditiile determinate de revalorizarea lirei, a urmat o ameliorare gradual : procesul de concentrare a capitalurilor a fost accelerat n mai multe ramuri industriale, fiind nsotit si de aplicarea treptat a rationalizrii tehnice. ntre altele, productia de font a crescut n intervalul 1918-1930 de la 0,3 la 0,5 milioane tone si tot n aceleasi valori absolute si productia de otel. Semnificativ a fost faptul c Italia a fost singura tar care n 1928 a atins n comertul exterior ponderea antebelic de 3%. La nceputul anilor 30, criza economic mondial si-a fcut simtite efectele si n Italia. Un mare numr de companii au dat faliment si numrul somerilor s-a ridicat la 2 milioane de persoane n 1933. Statul fascist a fost nevoit s vin n ajutorul capitalismului italian puternic afectat de criza mondial. Stabilizarea lirei la un nivel prea ridicat a creat o disparitate ntre preturile italiene si cele de pe piata mondial, iar exportatorii s-au confruntat cu dificultti. Criza mondial a agravat situatia, provocnd o scdere cu 30% a productiei care a determinat cresterea somajului la 2 milioane n 1933 si a dus la scderi salariale. Amenintate de faliment, marile societti industriale si bancare au cerut ajutorul statului italian, angajat n aplicarea unei politici deflationiste. Msurile ortodoxe din punct de vedere financiar nefiind suficiente pentru a redresa situatia, au determinat adoptarea unei politici autarhice, dictat nu att de circumstante, ct mai ales de dorinta de a urma cu orice pret politica prestigiului monetar. Astfel, Italia s-a izolat relativ fat de lumea exterioar prin introducerea controlului schimburilor, prin taxe vamale prohibitive pentru orice produs nevital, prin acorduri de clearing cu Romnia, Bulgaria, Germania, etc. ntr-o a doua etap, controlul statului asupra economiei s-a intensificat, beneficiind ns de consimtmntul cercurilor de afaceri. Guvernele democratice din Europa Occidental si din SUA au practicat n

general politici de tip liberal pentru a scoate din impas sectorul particular, deoarece, conform strategiei lor economice traditionale aceste actiuni erau contraproductive. Statul fascist italian nu a cunoscut asemenea slbiciuni. A initiat proiecte de lucrri publice, mai ales constructii de autostrzi si hidrocentrale care au oferit locuri de munc si salarii somerilor. Tot statul a fcut tot posibilul s evite falimentul bancar : bncile dduser bani cu mprumut industriei, dar cum multe companii nu si-au putut plti la timp datoriile ctre bnci, acestea nu au mai avut bani suficienti ca s-si plteasc investitorii. n acest moment a investit statul si a salvat bncile, pltindu-le cautiunea. Rezultatul acestei interventii a fost crearea, n ianuarie 1933, Institutului pentru Reconstructie Industrial (IRI). Aceast organizatie condus cu eficient a preluat de la bnci responsabilitatea acordrii de mprumuturi pentru industria italian. Tot aceast organizatie a ncercat si a reusit ntr-o oarecare msur s promoveze cele mai noi tehnici manageriale. Institutul pentru Reconstructie Industrial (IRI), destinat initial s furnizeze ntreprinderilor lichidittile necesare relansrii activittii lor, s-a vzut pus n situatia de a rscumpra o parte important a actiunilor lor, ceea ce a dat nastere unor veritabile holdinguri de stat. Paradoxal, aceast politic a antrenat o consolidare a structurilor de concentrare a capitalismului si nu o socializare a lor asa cum aprea ea n ideologia fascist. Controlul statului s-a extins foarte mult, astfel c 80% din constructiile navale si 50% din productia de otel au ajuns s fie controlate de guvern. Msurile luate de guvern, desi au implicat costuri masive, au permis Italiei s treac prin criz fr s sufere n aceeasi msur ca alte tri capitaliste occidentale. Mussolini a fost ncntat s afle c admiratorii si spuneau c Roosevelt luase exemplul de la el atunci cnd concepuse New Deal-ul. n Italia, criza anilor 30 a consolidat bazele totalitarismului. Pn la nceputul anilor 30, regimul fascist a practicat o politic economic si social favorabil n general claselor avute, ns efectele dezastruoase ale crizei, adugate celor ale imperialismului expansionist, au determinat adoptarea unei solutii autarhice, care a dus la consolidarea totalitarismului si la ngrdirea intereselor private, partial subordonate proiectelor politice ale regimului. Primele decizii autarhice au fost determinate de necesitatea de restrngere a importurilor pentru redresarea balantei comerciale si pentru a reechilibra balanta de plti. Politica economic a fost orientat spre dezvoltarea unor sectoare pn atunci incapabile s satisfac necesittile pietei interne cu produse de prim necesitate. Astfel, datorit eforturilor efectuate pentru dezvoltarea agriculturii (Btlia pentru gru), randamentele la gru au crescut cu 50%, n timp ce productia a crescut de la 50 la peste 80 de milioane de chintale n 1933, ceea ce permitea satisfacerea nevoilor nationale. Politica de mbunttiri funciare a avut ca rezultat asanarea si cultivarea mai multor milioane de hectare n Valea Padului, pe litoralul tirenian si adriatic si, mai ales n regiunea Romei. De asemenea, Italia a fost dotat cu o infrastructur modern datorit marilor lucrri publice ntreprinse de regimul fascist, cum au fost electrificarea cilor ferate, construirea de autostrzi si lucrrile de urbanism. Autarhia a fost consolidat si mai mult de rzboiul din Etiopia si de punerea Italiei n carantin prin regimul

sanctiunilor internationale. Din 1936, sub impulsul Comisiei Supreme a Autarhiei s-a desfsurat un efort imens pentru a permite Italiei s-si satisfac singur nevoile de carburanti, de crbuni, minereuri, pentru dezvoltarea industriei celulozei, a textilelor artificiale, aceasta netinnd cont de costurile de revenire si de conditiile antieconomice care au ncurajat specula si coruptia. Cu toate acestea, rezultatele au fost spectaculoase, reflectate n avntul hidroenergeticii, al industriei aluminiului, constructiilor navale si aeronautice, ns partiale n conditiile n care au fost realizate n cadrul unui sistem orientat spre pregtirile de rzboi. Clasele conductoare si masele au beneficiat n mod inegal de pe urma schimbrilor intervenite. n timp ce burghezia a pierdut unele din prerogativele sale politice si si-a consolidat puterea economic, clasa de mijloc nu a profitat de pe urma regimului dect n msura n care s-a folosit de posibilittile de ascensiune social oferite de organizatiile fasciste. Masele populare au vzut, pe ansamblu, o mbunttire a situatiei lor economice si sociale, odat cu dezvoltarea industriei si adoptarea unei legislatii sociale. Totusi, corporatismul a favorizat n special conductorii de ntreprinderi, care au folosit arbitrajul si forta coercitiv a statului pentru a-si impune vointa n fata salariatilor. Politica regimului fascist a avut ca rezultat dezvoltarea dezechilibrat a economiei italiene care n 1939 era axat artificial pe pregtirile de rzboi. Rezultatele pozitive, reflectate de cresterea indicelui productiei industriale de la 100 n 1922, la 185 n 1930 si la 209 n 1938, nu au reusit s mascheze punctele slabe n primul rnd insuficienta dezvoltare a pietei interne, consumul de gru, carne, zahr stagnnd, de exemplu, la nivelul din 1922. Spre sfrsitul anilor 30 s-au nregistrat mari deficite bugetare pentru remedierea crora trebuiau fcute fie reduceri majore ale cheltuielilor militare, fie reducerea semnificativ a nivelului de trai, ns Musollini, conform obiceiului, a refuzat s recunoasc gravitatea situatiei economice, problemele rmnnd nerezolvate n momentul intrrii Italiei n cel de-al doilea rzboi mondial.