Mononucleoza infectioasa Este o boala contagioasa determinata de virusul Epstein Barr din familia virusurilor herpetice.

Aceasta infectie mai este numita si "boala sarutului", deoarece se transmite frecvent prin saliva, sau "febra glandulara", deoarece determina inflamarea ganglionilor limfatici. Pana la varsta de 5 ani, 50% din populatie este purtatoare a acestui virus, in timp ce la persoanele de peste 40 ani, procentul ajunge la 90%. Mononucleoza infectioasa afecteaza atat barbatii cat si femeile si este mai frecventa in randul tinerilor. Varful incidentei se intalneste intre 14 si 16 ani pentru fete si 16 - 18 ani pentru baieti. Cauza mononucleozei infectioase Cauza mononucleozei este virusul Epstein-Barr. Acesta face parte din familia herpesvirusurilor si infecteaza limfocitele B (celule cu rol in imunitate), celulele din cavitatea bucala, faringe si din tractul genital. Surse de transmitere: - picaturi si obiecte contaminate de la copii - transfer de saliva prin contact oral - folosirea in comun a tacamurilor - contact sexual - transfuzie de sange sau transplant de maduva osoasa Copiii care intra in contact cu saliva sau cu unele obiecte contaminate primesc o cantitate mai mica de virus fata de alte persoane care se infecteaza cu saliva contaminata in timpul sarutului. Din acest motiv si simptomele sunt mai evidente la adult decat la copil. Simptomele mononucleozei infectioase Mononucleoza infectioasa se manifesta la 30-50 de zile de la contactarea virusului Epstein Barr. Debutul poate fi brusc, n plina sanatate, sau insidios prin indispozitie, oboseala, dureri musculare, dureri de cap, febra. Simpome: - febra de 38-40 , dureaza intre 7-28 de zile - inflamarea faringelui si a amigdalelor cu durere la inghitit - marirea de volum a ganglionilor, duri, nedurerosi si nesupurativi - marirea de volum a splinei, foarte fragila, cu risc de ruptura la efort - marirea de volum a ficatului ce poate fi nsotita de icter - eruptii la nivelul pielii de diferite aspecte, nespecifice ce pot fi insotite uneori de prurit (mancarimi); - pneumonii segmentare cu vindecare spontana Forme clinice La fat si la nou-nascut mononucleoza infectioasa se manifesta cu dezvoltarea incompleta a mandibulei, cataract si scaderea numarului de trombocite. La sugar si copiii sub 4 ani infectia poate fi asimptomatica sau pot exista simptome nespecifice: diaree, dureri abdominale, infectii ale cailor aeriene superioare. Uneori, la copil singurele manifestari ale bolii sunt cele date de complicatii. Adolescentii si adultii tineri prezinta n mare parte simptomele clasice, descrise anterior. Diagnosticul de mononucleoza Analizele de sange arata cresterea leucocitelor (10000-20000/mmc), cresterea limfocitelor si scaderea numarului de tombocite; apar modificari ale testelor hepatice (cresc transaminazele si bilirubina). Biopsia ganglionilor si punctia cu biopsie hepatica arata modificarile pe care le produce virusul in aceste tesuturi. Aceste teste orienteaza catre diagnosticul de mononucleoza infectioasa, dar confirmarea vine o data cu testele serologice. Ele presupun evidentierea anticorpilor nespecifici heterofili prin metodele ELISA sau imunofluorescenta indirecta. Se mai poate determina prin PCR cantitatea de ADN viral din limfocitele circulante si din saliva. Testul cel mai des folosit este testul rapid de triaj Monospot ce se bazeaza pe reactia Paul-Bunnel. Tratamentul mononucleozei Nu exista tratament specific pentru mononucleoza infectioasa. Antiviralele de tipul acyclovir nu sunt necesare pentru ca nu amelioreaza simptomele chiar daca pot inhiba multiplicarea virusului si pot reduce eliminarea lui. Se indica repausul la pat si administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene de tipul aspirina, paracetamol, ibuprofen pentru ameliorarea durerilor de cap si disconfortului faringian. In cazul complicatiilor se vor administra steroizi, cate 1-1,5mg/kg/zi timp de 10 zile, urmata de reducerea treptata a dozelor. Acest tratament este indicat in edemul faringian, complicatii neurologice, anemie hemolitica acuta, afectare cardiaca severa. Ca metode de prevenire a infectiei cu Epstein-Barr au dat rezultate bune vaccinul cu virus viu atenuat cu administrare orala sau cel cu fractii polipeptidice virale. Se mai afla in studiu vaccinuri recombinate si clonate.

Tusea convulsiva este o boala foarte contagioasa, determinata de infectia cu Bordetella pertussis , o bacterie care se localizeaza la nivelul cailor respiratorii. Bordatella pertussis adera la celulele epiteliale, se multiplica in numar mare si produce leziuni la nivelul mucoasei locale. Aceste leziuni induc tuse paroxistica, favorizand astfel expulzia si transmiterea infectiei la persoanele din jur. Caracteristica tusei convulsive o reprezinta tusea cronica cu durata de doua sau mai multe saptamani si reprizele de tuse care in mod tipic au un debut brusc si sunt de natura paroxistica. In cazuri severe pot fi urmate de convulsii sau varsaturi. Sursa de infectie o reprezinta persoanele simptomatice care pot transmite boala pe cale directa, prin tuse, iar persoanele vizate in principal sunt copiii prescolari. Afecteaza persoanele indiferent de varsta, dar nou-nascutii si persoanele in varsta sunt mai sensibile, datorita unui sistem de aparare deficitar si prezinta astfel un risc crescut de complicatii. Cum se manifesta tusea convulsiva? Tusea convulsiva este de obicei o boala prelungita, cu o durata medie de 6-8 saptamani. Prezinta mai multe etape evolutive iar simptomele sunt specifice fiecarei perioade. Astfel, in primele 5-14 zile, simptomele tusei convulsive sunt nespecifice, fiind asemanatoare unei raceli: - rinoree(scurgere nazala abundenta); - tuse usoara; - lacrimare; - senzatia de furnicaturi in gat; - febra moderata; - stare de indispozitie. Tusea, la inceput usoara, devine din ce in ce mai frecventa, chiar nocturna, uneori spastica si asociind varsaturi. O alta caracteristica a infectiei cu Bordatella pertussis in aceasta etapa este aceea ca nu cedeaza la tratamentul obisnuit al unei raceli. In urmatoarele 2-4 saptamani, simptomele caracteristice sunt accesele de tuse, ce cuprind: - stare de neliniste inaintea accesului de tuse; - accesul de tuse se manifesta prin inspiratie brusca, urmata de expiratii multiple (10-30); - paroxismele de tuse se manifesta in timpul unei singure inspiratii; - urmeaza apoi o inspiratie adanca, prelungita, insotita de un zgomot caracteristic, asemanator zbieratului unui magar, de unde si denumirea de tuse magareasca; - efortul fizic asociat cu fiecare spasm poate determina distensia venelor gatului, cianoza (coloratia albastruie a tegumentelor) si protruzia globilor oculari (ochii parca ies din orbite); - accesul de tuse poate fi insotit de expectorarea unor secretii vascoase din caile respiratorii, - uneori apar si varsaturi; - febra este absenta. Accesele de tuse sunt frecvente, intre 10 - 25 intr-o singura zi, se manifesta si in timpul somnului. Un acces de tuse brusc, puternic va trezi copilul din somn, fiind insotit de o stare de neliniste. Cum se face diagnosticul infectiei cu Bordetella pertussis? Tusea care dureaza mai mult de 2 saptamani, cu sau fara accese paroxistice si care nu se vindeca in urma administrarii tratamentului trebuie investigata de catre medic. Simptomele prezente de cel putin doua saptamani sunt cele care ghideaza diagnosticul, insa sunt necesare teste specifice pentru confirmarea diagnosticului de infectie cu Bordatella pertussis. Testul standard de diagnostic al tusei convulsive consta in izolarea in laborator a bacteriei Bordatella pertussis din culturi efectuate prin recoltarea secretiei nazale si faringiene cu ajutorul unui tampon. Tamponul se insereaza in fiecare nara si se mentine in contact cu mucoasa nazala timp de 10 secunde, dupa care se insamanteaza pe mediu de cultura. Analizele de sange releva cresterea leucocitelor (celule ale sistemului imun implicate in aparare). Care sunt complicatiile tusei convulsive? Complicatiile tusei convulsive apar ca urmare a tratamentului inadecvat sau a din cauza unui diagnostic necorespunzator: - hemoragii subconjunctivale si pete (pata de culoare rosie) localizate in regiunea toracelui datorate efortului de tuse; - episoade de oprire temporara a respiratiei (apnee ) si cianoza apar frecvent la sugar si copilul mic; - malnutritia si scaderea ponderala datorate unei alimentatii inadecvate; - bronhopneumonie cu Bordatella pertussis; - suprainfectia bacteriana cu Streptococcus pneumonae poate genera pneumonie; - complicatiile neurologice sunt mai putin frecvente, insa sunt destul de grave: encefalopatia si convulsiile; - astmul, emfizemul pulmonar si bronsiectazia. Care este tratamentul infectiei cu Bordetella pertussis? Tratamentul tusei convulsive este diferentiat in functie de formele de boala. In formele usoare, tratamentul este la domiciliu, in conditii de izolare pentru cel putin 10 zile, sub administrare de antibiotic ( Eritromicina, Claritromicina). Pentru formele severe, mai ales la nou-nascuti si batrani, dar si in cazul complicatiilor, este obligatorie internarea in spital. Regimul igieno-dietetic presupune o camera curata si aerisita, dar si un meniu bogat in calorii si proteine, cu pranzuri repetate pentru a compensa pierderile suferite prin varsaturi, precum si o cantitate suficienta de lichide. Tratamentul medicamentos cuprinde: antibiotice (Eritromicina, Claritromicina), pentru eradicarea infectiei si antitusive.

Cum ne protejam impotriva infectiei cu Bordatella pertussis? Din cauza mortaliatatii crescute, incepand cu anul 1940 s-a introdus un vaccin care sa ne protejeze de infectia cu Bordatella pertussis. Tusea convulsiva beneficiaza de vaccin profilactic care protejeaza organismul de o infectie ulterioara. Vaccinul trivalent diftero-tetanopertusis (DTP) se adimistreaza obligatoriu tuturor copiilor la 2, 4, 6 si 12 luni, urmat de inca un vaccin la varsta de 4 ani! Rareori, pot aparea reactii adverse in urma vaccinului DTP, printre care se numara: febra, plansul persistent, convulsiile, encefalopatia. GRIPA Gripa face parte dintr-o categorie mai mare de boli virale respiratorii. Astfel, exista o serie de virusuri care circula in aceeasi perioada a anului, dau simptomatologie asemanatoare gripei dar se deosebesc de aceasta prin evolutia mai usoara. Puteti recunoaste o viroza respiratorie datorata altor tipuri de virusuri decat virusurile gripale dupa debutul mai lent al bolii (incepe usor cu usturimi in gat, nas infundat, dureri de cap) cat si dupa evolutia mai usoara a bolii. Gripa se transmite usor de la om la om datorita conditiilor favorizante cum ar fi aglomerarile urbane, colectivitatile de copii si adolescenti. Definiie: Este o boal acut. Infecioas, foarte contagioas, produs de virusul gripal. Se manifest prin simptome respiratorii i fenomene toxice generale, putnd evolua uneori spre forme grave. Sezonul rece favorizeaz mbolnvirile i epidemiile de grip (iarna, nceputul primverii), dar boala poate s apar i n alte anotimpuri. Transmiterea : Se transmite pe cale aerian, de la omul bolnav la omul sntos: Direct prin tuse sau strnut; Indirect prin obiecte proaspt contaminate (batist, prosop, vesel, etc.) Contagiozitatea este mare, dar de scurt durat ( 2 4 zile de la debutul bolii). Manifestare : Boala debuteaza brusc, la 1 2 zile de la contactul cu omul bolnav. Simptome : Febr 39 40 grade Celsius; Frisoane; Cefalee (dureri de cap); Dureri musculare; Astenie fizic (slbiciune); Congestionarea faringelui (rou n gt); Rgual pn la afonie (pierderea vocii); Tuse frecvent, uscat, obositoare; Inapeten (lipsa poftei de mncare); Greuri. Vrsturi; Tratament: Formele comune se trateaz la domiciliu, cu repaus la pat, antitermice (paracetamol). Nu se ia acid acetil salicilic (ASPIRINA), aceasta poate favoriza apariia sindromului Reye. Consultai medicul de familie ! Gripa sever i cea complicat se trateaz n spital: susinerea funciilor vitale (respiratorie i cardio vascular), antibiotice n caz de suprainfecii bacteriene Prevenire a) Recomandari generale pentru prevenirea imbolnavirilor prin gripa: 1. evitarea aglomerarilor umane 2. Evitarea, pe cat posibil, a contactului cu persoanele bolnave; 3. Spalarea mainilor tot timpul, mai ales dupa suflarea nasului si venirea in contact cu persoane bolnave, 4. Omul bolnav se izoleaz de restul familiei ntr-o camer corespunztoare din punct de vedere igienic (luminoas, aerisit, suficient de nclzit 24 26 grade Celsius). 5. Bolnavul va folosi batiste igienice n caz de tuse sau strnut 6. Aerisirea incaperilor sau a birourilor cu mentinerea unei temperaturi de 18-20 grade C, 7. Mentinerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii in comunitate. 8. Evitarea vizitrii bolnavilor sau suspecilor de grip. b) Vaccinarea antigripal Cea mai eficienta metoda de prevenire a imbolnavirilor de gripa este vaccinarea antigripala. Aceasta vaccinare protejeaza persoana vaccinata numai fata de virusurile gripale circulante in sezonul respectiv, cuprinse in vaccin, si nu fata de toate tipurile de virusuri care dau simpotomatologie asemanatoare gripei dar au evolutie mai usoara. Vaccinarea este recomandata tuturor persoanelor incepand cu varsta de 1 an. Acesta trebuie sa fie efectuata in stare buna de sanatate, singura contraindicatie la vaccinare fiind alergia la proteine de ou. Perioada in care este bine sa fie administrat vaccinul este in presezon, adica lunile octombrie-decembrie ale fiecarui an. Vaccinul utilizat este diferit de la un sezon la altul, iar compozitia acestuia este stabilita de Organizatia Mondiala a Sanatatii care transmite tuturor producatorilor

formula vaccinala. Grupele de populatie "tinta" pentru programele speciale de vaccinare sunt reprezentate de : a) persoane cu risc crescut de complicatii, aici fiind incluse persoanele in varsta sau cu handicap, cele institutionalizate, adultii si copiii cu afectiuni cronice (cardiovasculare, pulmonare, metabolice, renale si cu imunosupresie), persoanele cu varste peste 65 de ani, copiii si adolescentii (intre 6 luni si 18 ani) carora li se administreaza medicatie pe termen lung cu aspirina si care sunt astfel expusi riscului de a dezvolta sindrom Reye in urma unei infectii gripale. b) persoane, care prin natura ocupatiei, pot transmite gripa celor din categoria cu risc crescut, respectiv medicii, cadrele sanitare medii, personalul auxiliar din spitale si unitatile sanitare ambulatorii (cu prioritate a celor din maternitati, sectiile de terapie intensiva, statii de salvare), salariatii institutiilor de ocrotire a copiilor si batranilor si cei ai unitatilor de bolnavi cronici, membrii familiilor (inclusiv copiii) care includ persoane in categoria cu risc crescut de complicatii ale gripei. Organizatia Mondiala a Sanatatii a recomandat, de asemenea, vaccinarea tuturor persoanelor infectate cu HIV, persoanelor care calatoresc la tropice sau in emisfera sudica, precum si vaccinarea gravidelor si a copiilor mici. In cazul gravidelor, vaccinul gripal se poate administra pe toata durata sarcinii. De retinut ca acesta nu da reactii adverse si nu provoaca malformatii ale fatului. Vaccinul poate fi administrat si pe perioada alaptarii. Contraindicatii: Vaccinul gripal este contraindicat persoanelor cu manifestari alergice severe la oua. In cazul pacientilor cu boli febrile sau orice infectii acute, administrarea vaccinului trebuie amanata pana la vindecarea acestora. Reactii adverse : Vaccinarea poate determina aparitia, la 6-12 ore, a unor reactii secundare locale (la 30%-50% dintre vaccinati): durere, roseata (eritem), intarirea zonei respective (induratie), vanataie (echimoza), care dispar spontan. Totodata, pot aparea reactii generale (la 1%), precum febra sub 39 de grade Celsius, de scurta durata, care se remite cu antitermice, dureri de cap, astenie. Foarte rar pot aparea reactii alergice severe precum urticaria, rinita, socul anafilactic. Administrare: Vaccinul gripal se administreaza, numai de catre un cadru medical, intramuscular sau subcutanat. Pentru achizitionarea acestuia se recomanda prescriptia medicala. Vaccinul gripal poate fi administrat concomitent cu alte vaccinuri, dar in locuri diferite. Atentie! Vaccinul ramas din sezonul precedent (2006-2007) nu mai trebuie utilizat si in sezonul actual. Despre Sindromul Reye In 1963, un doctor din Carolina de Nord a raportat 16 cazuri de encefalita care pareau sa fie cauzate de virusul gripal tip B. Aceasta boala a devenit cunoscuta sub numele de sindromul Reye. Sindromul a fost descoperit in realitate in 1929 insa nu a primit o denumire distincta. In 1960, s-a descoperit ca boala are efecte grave asupra creierului (coma, delir); mai mult decat atat o analiza atenta a ficatului a aratat acumulari de grasimi (sau un nivel ridicat de enzime ale ficatului in sange). Sindromul Reye este inca dificil de inteles. Acesta afecteaza copiii cu varsta cuprinsa intre 4 si 16 ani si apare in general in perioada in care exista epidemii (iarna) sau dupa o gripa. Utilizarea unor medicamente precum aspirina pentru tratarea gripei pare sa aiba legatura cu aparitia acestui sindrom, desi nu este dovedit stiintific. Nu exista nici un test care sa detecteze sindromul Reye. Simptome Semnele aparitiei acestui sindrom sunt strans legate de o infestare anterioara cu un virus. Fie ca este vorba despre infectia tractului respirator, fie diaree cauzata de o inflamatie sau gripa, simptomele acestui sindrom apar la cateva zile dupa activarea virusului. In multe cazuri, pacientii sunt tratati fara probleme, in altele insa au nevoie de atentie speciala deoarece starea lor se poate agrava. Simptomele includ ameteala, greata, varsaturi, slabiciunea organismului. Copilul poate manifesta comportament irational si ritmul respiratiei lui creste foarte mult. Daca boala se agraveaza copilul se sufoca, are pupilele dilatate si este supus riscului de a intra in coma. Ficatul este marit, febra este rareori intalnita. Sindromul Reye este rar: un caz la 100.000 de oameni. Este deseori suspectat in situatia in care copilul a suferit o infectie virala si are varsaturi sau delireaza. Desi sindromul variaza in functie de gravitate el trebuie incadrat in categoria bolilor mortale. Prevenirea Aspirina si alte medicamente pe baza de salicilina nu trebuie utilizate pentru tratarea gripei sau a altor infectii virale. Indiferent de tipul infectiei, nu este recomandat sa administrati unui copil mai mic de 12 ani aspirina. Aceasta trebuie administrata doar daca exista prescriptie medicala. Incubatia Sindromul Reye se manifesta la cateva zile (1-14) dupa o infectie virala. Durata Durata difera in functie de gravitate. Sindromul se manifesta uneori fara complicatii si in timp, alteori poate cauza moartea chiar si in cateva ore. Acest proces poate fi oprit in orice stadiu si pacientul se recupereaza in 10 zile. Transmitere Boala care determina aparitia sindromului este contagioasa; sindromul in sine nu se transmite unui alt individ.

Dizenteria
Este o boala infectioasa acuta sau cronica din grupul infectiilor intestinale cu mecanism fecalo-oral de transmitere, provocata de mai multe bacterii cu denumirea de Shigella, care se caracterizeaz clinic prin simptome de intoxicatie si de afectare a intestinului, mai cu seama a celui gros, exprimandu-se prin dureri colicative in abdomen, scaune lichide si frecvente, cu amestec de mucus si striuri de sange. Dizenteria este cunoscut din antichitate cu provenirea denumirii din limba greac dis dereglare, enteron intestin. Etiologia microbian a acestei maladii a fost confirmat n jumtatea a doua a secolului XIX de mai muli savani. Agenii patogeni ai dizenteriei se atrn la genul Shigella i familia Enterobacteriaceae. Bacteriile dizenterice se subdivizeaz n 4 grupe mari: 1. Shigella dysenteria cu subgrupele Grigoriev-ig, tuer-mit, Lardj-Sacs; 2. Shigella Flexneri cu subgrupa Newcastle; 3. Shigella Boydii; 4. Shigella Sonne. Actualmente n grupele menionate se numr mai mult de 500 serotipuri de bacterii dizenterice, mai frecvent ntlnindu-se pe meleagurile noastre sh.Sonne i Flexneri. Bacteriile dizenterice se mai numesc higelle n memoria savantului nipon-Shig, iar maladia igheloz. Bacteriile dizenterice sunt destul de viabile n mediul ambiant. n solul umed ele se pstreaz circa- 3 luni; n ap- 10 zile; n lapte -10-20 zile; pe legume i fructe-2 sptmni; pe pine, unt, brnz- 10-15 zile; pe pielea minilor 3-5 zile, de asemenea se mai pot pstra un timp ndelungat pe jucrii i lenjerie. Pe lenjeria de corp murdrit cu fecale uscate, bacteriile dizenterice triesc 17 zile; pe diferite vase, oal de noapte timp de o lun. Pe parcursul a 2 sptmni aceti germeni rmn viabili pe suprafaa banilor de metal sau hrtie murdrii cu materii fecale. Sub aciunea temperaturii de +60C ei pier peste 10-30 min., la temperatura de fierbere (+100C) peste un minut. Razele solare directe distrug microbii dizenterici timp de 30 min., soluia de acid fenic 5% n cteva secunde, soluia de cloramin de 1% n 7 minute, iar cea de 2% peste numai 2 minute. Soluia de clorur de var de 10% nimicete bacteriile dizenterice n materiile fecale pe parcursul a 2 ore. n calitate de surs de infecie servete omul bolnav cu forme acute i cronice de dizenterie, n deosebi persoanele care suport formele atipice, asimptomatice ori purttoare de aceti germeni. Totodat mai menionm, c un pericol destul de mare din punct de vedere epidemiologic l prezint pacienii cu forme acute de dizenterie, deoarece n perioada de stare a maladiei din organismul lor se elimin n mediul ambiant un numr enorm de bacterii. Dizenteria pe bun dreptate este numit boala minilor murdare. Anume prin intermediul minilor murdare de fecalii, ce conin bacterii dizenterice, ele se transmit la cei sntoi prin contactul direct ori prin intermediul diferitor obiecte (lenjerie de corp, pat, vesel, bani, etc), adic prin contact indirect. De asemenea prin aceleai mini murdare de fecalii cu microbi dizenteriei se infecteaz apa sau produsele alimentare la consumarea crora, persoanele umane se molipsesc de aceast patologie. Un rol important n rspndirea dizenteriei l joac i mutele, deoarece ele regulat contamineaz masele fecale i produsele alimentare. De menionat, c dizenteria ntre copii, mai ales la cei din colective, se transmite mai frecvent prin intermediul jucriilor contaminate, de asemenea prin ap i produse alimentare infectate. Dizenteria, ca i alte infecii intestinale, are un caracter sezonier- mai frecvent vara i la nceputul toamnei, ns cazuri sporadice se nregistreaz pe parcursul ntregului an. Imunitatea dup suportarea dizenteriei este tipospecific i nendelungat. Ptrunznd pe diverse ci n tractul digestiv bacteriile dizenterice afecteaz n special intestinul gros, multiplicndu-se n mucoasa lui i eliminnd endotoxin. Ultima se absoarbe n snge cauznd o intoxicaie general a organismului, afectnd sistemul digestiv, nervos, cardiovascular i provocnd maladia propriu-zis. Maladia are un debut acut, care urmeaz dup perioada de incubaie cu o durat de 1-7 zile, mai frecvent 2-3 zile. Dizenteria evolueaz ntr-o form acut i cronic. Forma acut dureaz pn la 3 luni, iar cea cronic pn la 2 ani. n dizenteria acut se disting formele:Colitic; Gastroenterocolitic; Gastoenteritic. Ele pot decurge dup gradul de gravitate sub form uoar, medie i grav. Din formele menionate mai frecvent se ntlnete cea colitic. Afar de formele enumerate dizenteria acut mai decurge atipic (forma frust tears, portaj de bacterii dizenterice). Dizenteria cronic la rndul su se subdivizeaz n form continu i recidivant. Forma colitic de dizenterie acut se caracterizeaz prin simptome de intoxicaie, temperatur ridicat, apariia durerilor colicative n regiunea iliac stng a abdomenului i scaunul lichid, frecvent n cantiti mici, care conine, de regul, mucoziti, iar n cazuri medii i grave mai conine i striuri de snge. Cu alte cuvinte, pentru aceast form de dizenterie sunt caracteristice sindroamele de intoxicaie i colitic, exprimarea crora este n dependen de gravitatea maladiei. n cazuri medii i grave mai au loc dereglri i din partea sistemului cardiovascular. Dac dizenteria evolueaz uor, frecvena scaunului nu depete 10 ori pe zi, n forma medie 10-20 i grav mai des de 20 de ori ajungnd pn la fr numr. Pentru formele medii i grave mai sunt caracteristice tenesmele (dureri periodice n partea stng de jos a abdomenului i n perineu, care apar naintea actului de defecaie i n timpul lui) i scaunele false (atunci cnd bolnavul se afl pe oala de noapte, neeliminndu-se nimic din intestin, mcar scuipat rectal). Forma gastroenterocolic are un debut brusc, exploziv cu frisoane, greuri, vome repetate, scaune lichide, frecvente, apoase, ulterior din ele dispar masele fecale, ns conin mucoziti i striuri de snge. Pot aprea tenesme i scaune false. n aceast form mai poate fi prezent n perioada precoce i sindromul de deshidratare. Forma gastroenteritic este mult asemntoare cu toxiinfeciile alimentare i salmoneloza. Debutul bolii este brusc, cu greuri i vome abundente, dureri n abdomen, frisoane, cefalee, temperatur de 40C, scaun frecvent si apos, n cantiti mari, fr mucoziti i striuri de snge, tenesme; lipsesc tendinele false de defecaie. n cazuri grave progreseaz deshidratarea organismului i se dezvolt ocul hipovolemic. Dac dizenteria capt o astfel de ntorstur i bolnavul nu se adreseaz imediat dup ajutorul medical, ea poate avea consecine tragice pn la deces. n formele atipice, subclinice i portaj de bacterii simptomeie clinice sunt puin exprimate ori lipsesc definitiv. Ele trebuie s fie numaidect confirmate prin metode de laborator. De menionat c persoanele cu astfel de forme sunt foarte periculoase din punct de vedere epidemiologic pentru cei din jur, mai ales dac activeaz n colectiviti ori n diverse ntreprinderi alimentare.

Dizenteria cronic este favorizat de nerespectarea regimului de pat i dietetic n perioada acut a bolii, precum i de tratamentul tardiv sau incomplet, ori lipsa lui definitiv din cauza neadresrii la medic. Forma recidivant de dizenterie cronic se caracterizeaz prin acutizri de 2-4 sptmni, care alterneaz cu perioada de ameliorare, ce dureaz cteva luni. n perioada de acutizare simptomeie sunt asemntoare cu dizenteria acut forma colitic, ns evoluia de lung durat influeneaz negativ asupra strii generale a bolnavului, provocnd multiple tulburri subiective, inclusiv psihologice. n dizenteria cronic continu lipsesc perioadele de ameliorare i starea bolnavilor rmne permanent nesatisfctoare. Se deregleaz evident digestia, bolnavii sunt istovii, apar semne de hipovitaminoz, anemie, disbacterioz. n ultimul timp ea se ntlnete rar, afectnd mai frecvent btrnii i pacienii cu patologii grave asociate. n dizenterie pot avea loc i complicaii, dintre care mai grave oc toxiinfecios i hipovolemic. Dizenteria poate croniciza ori provoca acutizarea hemoroiului, uneori a fisurilor anale. La bolnavii slbii se poate asocia infecia cocic n form de pneumonie, inflamaii a cilor urinare i disbacterioz. Din complicaiile mai rare se nregistreaz perforaia intestinului cu peritonit, tromboza vaselor mezenterale i prolapsul intestinului rect. De menionat, c complicaiile enumerate se ntlnesc la persoanele care se adreseaz tardiv la medic, ocupndu-se cu autotratamentul. n profilaxia dizenteriei are mare importan depistarea precoce a bolnavilor; izolarea i tratarea lor la timp; efectuarea msurilor de dezinfecie; controlul contacilor la bacteriile dezinterice. O importan deosebit o are respectarea regulilor de igien personal; ntrebuinarea apei fierte, a fructelor i legumelor minuios splate i oprite cu uncrop; lupta riguroas cu mutele; ntreinerea igienic a localurilor; controlul sanitar a surselor acvatice i a ntreprinderilor alimentare att de stat ct i private. IDEM Dizenteria este o conditie medicala manifestata prin inflamatie si ulceratie intestinal, dureri asemanatoare colicilor la nivelul abdomenului, precum si scaune apoase sau semi-solide, insotite de mucus si sange. Conform studiilor statistice, dizenteria detine o incidenta mai mare in randul copiilor. Dizenteria este cauzata fie de o infectie cu protozoare, fie de o infectie cu bacili. In cazul in care dizenteria este provocata de protozoare, aceasta conditie poarta denumirea de dizenterie amoebiana. Daca insa, cauza dizenteriei este infectia cu anumiti bacili, aceasta poarta denumirea de dizenterie bacilara. Conform medicilor specialisti, episoadele de dizenterie amoebiana au manifestari mai blande in comparatie cu episoadele de dizenterie bacilara. Pe de alta parte, dezinteria bacilara raspunde foarte usor la tratamentul administat, in vreme ce dizenterie amoebiana presupune un proces de recuperare anevoios. Cauzele dizenteriei Dizenteria este cauzata fie de o infectie cu protozoare, fie de o infectie cu bacili. Cu toate acestea germenii acestia ajung la nivelul colonului datorita urmatorilor factori: putrefactia intestinala; nivelul excesiv de proteine animale din organism; consumul excesiv de prajeli; mancarurile prajite; grasimile greu de digerat; debilitate; stare de oboseala; frisoane; scaderea vitalitatii organismului; tulburari intestinale; conditii de trai insalubre. Dizenteria amoebiana detine o incidenta mai mare in zonele suprapopulate si conditiile de trai insalubre. Astfel, infectia cu bacilii care duc la aparitia dizenteriei poate fi transmisa prin consumul apei si a mancarurilor contaminate cu microorganismele respective, precum si prin contaminarea mancarurilor cu apa menajera sau prin contactul persoanelor diagnosticate cu dizenterie cu hrana. Dizenteria bacilara este cauzata de infectia cu bacilul gram negativ din grupul Shigella. Aceasta infectie poate fi transmisa prin contactul direct cu o persoana infectata, sau prin consumul mancarurilor sau a apei infestate. Dizenteria poate fi transmisa si prin anumite genuri de tantari. Bacilii gram negativi din genul Shigella ajung direct nivelul intestinelor, cauzand inflamatii si ulceratii usoare. SIMPTOMELE DIZENTERIEI

La copii dizenteria se manifesta in forma acute sau forme cronice. Astfel manifestarile clinice ale dizenteriei acute sunt urmatoarele: dureri abdominale; diaree; prezenta mucusului de culoare alb-galbui si uneori a sangelui la nivelul materiilor fecale; procesul de defectatie este insotit de senzatie dureroasa si tenesme; senzatia permanenta de a defeca; durere la nivelul rectului si a intestinului subtire; pe masura ce boala evolueaza cantitatea de mucus si sange va creste; ocazional, alaturi de materii fecale vor fi eliminate si bucati mici de mucoasa membranara, asemanatoare pielii, avand o dimensiune de pana la 30 cm; prezenta puroiului in materiile fecale; secretiile digestive sunt fie stopate, fie modificate.

Manifestarile clinice ale dizenteriei cronice sunt precedate de simptomatologia formei acute a acestei conditii medicale:

procesul de recuperare al pacinetului nu este complet; materiile fecale sunt insotite in continuare de sange; episoade alternative de diaree si constipatie; febra (de pana la 40 grade Celsius).

TRATAMENT PENTRU DIZENTERIE Tratamentul dizenteriei trebuie sa vizeze indepartarea toxinelor din organism, ameliorarea durerilor si stimularea procesului de vindecare a ulceratiilor intestinale. In plus, pacientul trebuie sa urmeze timp de 24 de ore o dieta bazata doar pe lichide, cu precadere zer. Zerul are capacitatea de a combate bacteriile daunatoare, precum si de restabili flora intestinala normala. Administrati pacientului 15-20ml de ulei de ricin cu lapte. Acest remediu stimuleaza eliminarea toxinelor din organism si lubrifierea ulceratiile intestinale, ameliorand astfel senzatiile dureroase. Mai mult decat atat, se recomanda odihna la pat, intrucat orice miscare potenteaza durerea si agraveaza simptomele dizenteriei. O alta metoda eficienta consta in aplicarea pungilor cu apa calda la nivelul organismului. Dupa ameliorarea simptomelor acute ale dezinteriei in alimentatia pacientului trebuie introduse treptat alimente ca orez, lapte batut, fructe proaspeta curatate de coaja, cu precadere Aegle marmelos, banane si rosii, precum si lapte degresat. Alimentele solide trebuie introduse in alimentatie gradual si cu mare atentie, in functie de ritmul de recuperare al fiecarui organism. Incercati in schimb sa consumati cat mai multe salate de fructe si legume, aceastea avand capacitatea de a detoxifia organismul. Evitati carnea, ceaiul, cafeaua, zaharul alb, faina alba,oprecum si produsele pe baza acestor alimente. REMEDII PREGATITE ACASA PENTRU DIZENTERIE 1. Macinati 1 lingura de coaja de portocale, uscata, pana obtineti o pudra fina, apoi adaugati 1 lingura de seminte de stafide negre, macinate. Administrati cate 1 lingurita din acest amestec timp de 3-4 zile. Acest remediu are capacitatea de a vindeca ulcerele de la nivelul intestinelor. Amestecati cate 1 lingura de flori de mango si 1 lingura de flori de rodii. Pisati-le si administrati-le impreuna cu 1 pahar cu zer. Administrati acest remediu timp de 3-4 zile. Faceti o pasta amestecand seminte de rodii, uscate, stafide si putina sare. Macinati 1 lingura de seminte de schinduf. Administrati cate de lingurita din praful rezultat, timp de 2-3 zile. Alternativ, amescatecati 1 lingura de suc proaspat de frunze de schinduf cu 1-2 stafide. Lauti acest remediu timp de 2-3 zile. Prajiti lingurita de seminte de chimion si lingurita de seminte de schinduf, apoi macinati-le si adaugati 4 lingurite de iaurt. Administrati acest remediu de 3 ori pe zi. Amestecati zeama de la 2 lamai cu un pahar cu apa, putina sare grunjoasa si zahar dupa gust. Administrati acest remediu de 3-4 ori pe zi. Amestescati lingurita de zeama de lamaie, lingurita de suc de ghimbir si piper macinat. Fierbeti 60g de coaja de rodie in 250ml de lapte pana in momentul in care nu mai raman decat 2/3 din cantitatea initiala de lapte. Administrati acest remediu 3 ori pe zi, in parti egale. Caliti cateva mere dulci, curatate de coaja. Administrati o cantitate de 1-4 linguri din acest remediu de mai multe ori pe zi. Cantitatea este stabilita in functie de varsta pacientului. Amestecati putina banana pisata cu putina sare. Acest remediu este eficient atat pentru tratarea formei cronice cat si pentru tratarea formei acute a dizenteriei. Fierbeti 2 lingurite de codriandru intr-un pahar cu apa. Administrati acest remediu o data pe zi. Amestecati suc de ghimbir, 1 pahar cu apa calda si 1 lingurita de ulei de ricin. Administrati acest remediu de 2-3 ori pe zi. Adaugati putina pulpa de fruct de Aegle marmelos intr-un pahar zer. Administrati acest remediu de 2-3 ori pe zi. Prajiti 100g de seminte de chimen dulce. Amestecati acest seminte cu 200g de seminte de chimen dulce neprajite si 300g de zahar pudra. Administrati cate 2 lingurite din acest amestec de 4 ori pe zi, impreuna cu putina apa. Lauti zilnic seminte de seminte prajite de isabgol.

2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

HOLERA Aceasta boala infectioasa e produsa de o bacterie, vibrionul holeric. Ea se manifesta prin diaree severa, se raspandeste pe calea epidemiilor si se transmite prin apa de baut atunci cand conditiile de igiena sunt deficitare. Holera este exemplul cel mai spectaculos al cliareii infec-tioase care ii inspaimanta pe calatorii in tarile tropicale si care face atatea ravagii printre locuitorii acestor tari. CAUZA Holera se datoreaza unei bacterii in forma de virgula, numita vibrionul holeric. Patrunderea ei in organism se fac e prin ingerarea sa o data cu apa si alimentele, dintre care mentionam scoicile. Vibrionul holeric, introdus in intestinul omului, secreta o toxina care lezeaza peretele intestinului subtire provocand diaree. SIMPTOMELE Debutul holerei e brutal, dupa un interval de 1 pana la 5 zile de la patrunderea vibrionului in organism, printr-o diaree insotita de varsaturi. Bolnal nu are febra. Diareea este severa si scaunele devin rapid apoase. impreuna cu varsaturile ea poate provoca o deshidratare grava in special la copil si la persoanele in varsta. Se poate aprecia gravitatea deshidratarii prin severitatea pierderii in greutate si prin aspectul de ochi infundati in orbite. Pielea devine uscata si pliul CUtanal e persistent: este semnul pliului cutanat. Deshidratarea poate fi insotita de o prabusire a tensiunii arteriale (hipotensiune) si de o reducere a volumului de urina (oligurie). ISTORIC Timp de secole, holera era strict localizata in nordul Indiei, in delta Gangelui. O data cu initierea drumurilor comerciale si cu deplasarile populatiilor, ea s-a raspandit si a fost responsabila in secolul al XlX-lea de milioane de morti. In timpul primei jumatati a secolului al XX-lea holera a regresat si a ramas din nou cantonata in Asia. Dar, incepand cu anul 1 961, o noua epidemie mondiala (pan-demie) s-a extins in Indonezia si Orientul Mijlociu; de cateva decenii in Africa, mai recent in America de Sud. In acesti ultimi ani au fost observate in Europa de Sud, mai ales in sudul Spaniei, cateva cazuri datorate cel mai des consumului scoicilor purtatoare. DIAGNOSTICUL Sl TRATAMENTUL In situatia cazurilor izolate, trebuie cautat vibrionul hole-ric in scaunul bolnalui pentru a fi siguri de diagnostic. In cazul epidemiilor, diagnosticul este evident si deci aceasta investigatie nu este necesara. Tratamentul consta in primul rand in rehidratarea bolnalui fie prin aport de bauturi, daca pacientul nu varsa prea tare, fie prin perfuzii, l'oate fi prescris si un tratament antibiotic pentru a evita raspandirea vibrionului boierie. PROFILAXIA Lupta impotriva holerci presupune ameliorarea conditiilor igienico-sanitarc. In primul rand trebuie sa ne asiguram ca in tarile slab dezvoltate apele reziduale nu contamineaza rezervele de apa poila. Dar aceasta profilaxie necesita echipamente pe care tarile cele mai sarace nu au intotdeauna posibilitatea sa le instaleze. Pentru cel care calatoreste in tarile in curs de dezvoltare, in Africa, in Orientul Mijlociu, in Extremul Orient sau in America de Sud, cea mai buna metoda de protectie este sa nu bea decat apa fiarta, dezinfectata sau minerala, bauturi din sticle capsulate si cutii si sa evite consumul legumelor, fructelor spalate cu apa care poate fi poluata, ca de altfel si a cuburilor de gheata. EI trebuie sasi spele mainile dupa ce a fost la toaleta, exista un vaccin care se poate face inainte de plecarea in calatorie. Efectul sau este de scurta durata (6 luni) iar eficacitatea sa e departe de a fi perfecta. in consecinta, se cuvine sa fiti prudenti in ce priveste bauturile si mancarea. Marea majoritate a tarilor nu solicita uri certificat de vaccinare impotriva holerei; in schimb, unele il pretind pentru cei care provin din tarile aflate in zona de endemic. Este preferabil sa va informati daca faceti o calatorie lunga trecand dinrr-o tara in alta. TEHNICILE DE REHIDRATARE Pentru a lupta impotriva consecintelor holerei sau a altor diarei infectioase grave, utilizam ca metoda principala rehidratarea. Nu e eficienta administrarea pur si simplu a apei de baut, deoarece aceasta nu e retinuta de organism. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) distribuie in tarile afectate de diarei infectioase preparate pentru tratarea deshidratarii. Aceste preparate se prezinta sub forma de pulbere sau lete dizolvabile in apa. Atunci cand nu dispuneti de astfel de produse, puteti prepara chiar dumneavoastra solutie de rehidratare adaugand la o jumatate de litru de apa fiarta o jumatate de lingurita de cafea, cu sare, 2 cu zahar si un sfert cu bicarbonat de sodiu. Cand deshidratarea e importanta si cand varsaturile impiedica rehidratarea pe cale orala, singura solutie e internarea bolnalui in spital si administrarea de perfuzii pentru a-l rehidrata. Holera este o infectie intestinala acuta, determinata de vibrio cholerae, caracterizata prin diaree apoasa profuza, varsaturi, deshidratare acuta cu oligurie si hipotensiune arteriala. Etiologie holera: Vibrionul holeric, care face parte din familia Vibrionacee, genul Vibrio, serogrupul 0:1 fiind cel raspunzator de aparitia bolii (cu 3 serotipuri si 2 biotipuri, clasic si El Torr). n anul 1993 s-a descris tulpina 0:139, Bengal, care a fost responsabila de epidemii de holera. Procesul epidemiologic: Afectiunea evolueaza endemic, epidemic n unele tari, sau chiar pandemic. Epidemiile pot fi de contact, sau hidrice, cu sezonalitate de vara-toamna. La noi n tara se mentine pericolul aparitiei de cazuri de import, avnd n vedere distanta redusa fata de tari unde mai apar cazuri de holera (zona mediteraneana).

Manifestare clinica holera: Tabloul clinic este variabil, de la infectie asimptomatica, episod diareic pasager pna la diaree severa, fulminanta, cu risc crescut de letalitate. Incubatia: 1-3 zile. Debutul este brusc, cu scaune diareice aparute de cele mai multe ori n afebrilitate. n formele fulminante hipertoxice, decesul poate surveni n aceasta etapa, nainte de aparitia diareei caracteristice. Perioada de stare: se caracterizeaza prin diaree apoasa profuza (la adult pierderile lichidiene pot atinge uneori 1l/ora). Scaunele au aspect de zeama de orez, sunt frecvente, si eliminarea lor nu se nsoteste de colici abdominale. Varsaturile sunt apoase, apoi bilioase. Bolnavii nu sunt febrili, temperatura axilara este usor scazuta, iar cea rectala usor crescuta. Sindromul acut de deshidratare se instaleaza destul de rapid, bolnavii acuznd sete intensa, uscaciunea tegumentelor si mucoaselor, pliul cutanat abdominal este persistent, vocea este stinsa, ochii sunt nfundati n orbite. Se adauga crampe musculare atroce datorate pierderilor de electroliti. Oliguria poate evolua spre anurie datorita hipovolemiei care induce IRA functionala. Pierderile lichidiene determina hipotensiune arteriala severa, pulsul periferic este slab sau imperceptibil. Bolnavii ajunsi n colaps algid sunt apatici, cu extremitati reci si stare de slabiciune extrema. Decesul se produce prin soc hipovolemic, acidoza metabolica si retentie azotata. Daca interventia terapeutica este prompta si eficienta, simptomatologia se amendeaza, diareea se remite, se reface debitul circulator si se reia functia renala. Tulburarile metabolice persistente, necorectate n timp util, pot determina decesul si n aceasta etapa. Formele medii au o evolutie de 8-10 zile. Diagnostic de laborator holera: A. Diagnostic bacteriologic Produse patologice: materii fecale din scaunul emis de bolnav, lichid de varsatura (n cazurile de suspiciune n care nu a aparut scaunul). La convalescenti, contacti, suspecti si purtatori se recolteaza materii fecale din rect prin sonda Nelaton sau cu un tampon, sau se provoaca scaunul printr-un purgativ salin. In scop epidemiologic se pot cerceta si probele recoltate din apa sau din produse alimentare. Transportul probelor la laborator trebuie sa se faca rapid, astfel nct sa permita nsamntarea n maximum 2 ore de la recoltare. n caz contrar se vor folosi medii speciale de conservare pe timpul transportului (apa peptonata, mediul Cary-Blair, mediul Monsur). 1. Examenul direct ultramicroscopia se recomanda n cazurile surprinse la debut sau foarte devreme dupa acesta; imunofluorescenta directa sau indirecta. 2. Cultivarea parcurge o etapa preliminara de mbogatire a inoculului cu apa peptonata cu telurit de K incubata la termostat 6-8 ore. Apoi se fac treceri pe medii solide: Monsur, BSA (bila salt agar), geloza nutritiva cu adaos de gelatina sau taurocolat-telurit, mediul TCBS. 3. Identificarea coloniilor stereoscopie n lumina oblica; aglutinare pe lama cu antiser O1 bivalent (Ogawa si Inaba); coloniile suspecte vor fi repicate pe un mediu selectiv si reconfirmate serologic printr-o noua aglutinare pe lama cu antiseruri specifice din fiecare tip; alte metode complementare: testul oxidazei, testul de producere a hidrogenului sulfurat, fermentarea zaharurilor, cercetarea gelatinazei, nu sunt obligatorii. 4. Identificarea biotipului de vibrion reactia Voges-Proskauer; aglutinarea hematiilor de oaie sau de gaina (prezenta la El Torr); hemoliza hematiilor de oaie (prezenta la El Torr); sensibilitatea la polimixina (El Torr este rezistent); sensibilitatea la fagul IV Mukerjee (El Torr este rezistent). B. Diagnostic serologic permite diagnosticul retroactiv reactia de aglutinare (pozitiva doar 2-3 luni dupa boala); testul anticorpilor vibriocizi (de durata pe viata); hemaglutinare indirecta; ELISA permite decelarea anticorpilor antitoxici recenti (IgM) si a celor de durata (IgG); testul neutralizarii enterotoxinei, folosit pentru sondarea prevalentei infectiei latente n colectivitati; testul identifica persoanele care au facut infectii inaparente sau nediagnosticate. Date epidemiologice: Factorii epidemiologici principali 1. Izvorul de infectie bolnavul cu forma tipica si atipica de boala, contagios 14-21 de zile, prin varsaturi, materii fecale infectatii inaparent purtatorii, care pot fi: cronici (1-5% din bolnavi, timp de 3-4 luni, mai frecvent pentru tipul El Torr) sau aparent sanatosi, care apar n focarele de holera rezervor de vibrion pot fi animale marine (crustacee, moluste). 2. Transmiterea, prin mecanism fecal-oral prin contact direct cu bolnavul prin contact cu minile murdare, cu obiecte contaminate

prin consum de apa sau alimente contaminate (fructe de mare, peste) prin transport pasiv de catre vectori (muste) Rezistenta vibrionului la 20-300C, este de 2-5 zile pe fructe, peste sau alte vietuitoare marine. 3. Receptivitate generala, mare pentru infectiile subclinice (5-10 pna la 100 infectii inaparente fata de un caz de boala). Indicele de contagiozitate este mare. La persoanele cu grupa sanguina 0, apar forme mai grave. 4. Imunitate dupa infectie, specifica de tip Factorii epidemiologici secundari - naturali de mediu: hipertermia, inundatiile, umiditatea crescuta - economico-sociali: igiena precara - biologici: nmultirea mustelor Profilaxie si combatere 1. Masuri fata de izvorul de infectie depistare precoce: epidemiologic, clinic, prin examene de laborator izolarea cazurilor, obligatorie n spitalul de boli infectioase; se efectueaza 3 examene coprobacteriologice, dupa administrare de purgative, la interval de 2 zile, la 48h de la ntreruperea tratamentului; daca culturile sunt negative se externeaza. declarare, nominala, anuntare imediata, telefonic la MS. suspectii vor fi tratati ca si bolnavii pna la confirmare sau infirmare contactii: carantina 7 zile, cei directi vor fi internati si li se vor efectua 3 coproculturi la interval de 2 zile; vor fi eliberati numai dupa 3 coproculturi negative; li se administreaza chimioprofilaxie cu tetraciclina 2g/zi sau doxiciclina 100mg/ zi, timp de 3 zile. purtatorii: vor fi depistati prin coproculturi; se ncearca sterilizarea lor n spital cu Tetraciclina 2g/zi, Furazolidon 400mg/zi, timp de 3 zile. Toti bolnavii, contactii, purtatorii, vor fi recontrolati la 10 si 30 zile de la declararea stingerii focarului; vor fi investigati coprobacteriologic, timp de 2 ani, prin 2 examene n lunile mai si iulie. 2. Masuri fata de caile de transmitere dezinfectie continua si terminala pentru lichidul de varsatura, materii fecale, obiectele bolnavului, vesela, salon (sterilizare umeda, caldura uscata, clor) dezinsectia cu compusi DDT sau HCH in epidemii, masuri speciale privind circulatia trenurilor, avioanelor, care vin din zone endemice, masuri speciale de igiena privind apa potabila, evacuarea rezidurilor 3. Masuri fata de receptivi imunizarea activa, cu vaccin inactivat, administrat subcutanat, ofera protectie redusa, 40%, cu durata de 3-4 luni, fara a oferi protectie fata de starea de purtator, deci nu este indicata la venirea dintr-o tara cu endemie. Dupa 10 zile de la aparitia ultimului caz, timp de 3 luni se urmareste: depistarea, neutralizarea surselor restante examene coprobacteriologice la 10, 30 zile la fostii bolnavi, suspecti, purtatori, contacti, inclusiv personalul ce-a actionat n epidemie asanarea conditiilor de mediu culegerea de informatii privind deplasarea fostilor bolnavi Tratament Trebuie aplicat precoce prin izolare n spital, n conditii stricte. De prima urgenta este corectia volemiei si acidozei metabolice, si prevenirea hipopotasemiei prin masuri care se iau de urgenta imediat dupa depistarea cazului. Cantitatea de lichide administrate trebuie corelata cu volumul pierderilor prin scaun si varsaturi. Tratamentul antimicrobian precoce duce la eradicarea infectiei si deci la prevenirea recaderilor si a portajului cronic. Se pot utiliza: Tetracicline, Cotrimoxazol, Fluorochinolone.