Sunteți pe pagina 1din 10

Problemele cheie ale pielii

Pielea reprezinta cea mai importanta bariera de aparare impotriva factorilor externi. Daca ea este afectata/distrusa atunci organismul este expus diferitelor influente externe (de ex. germeni). Diferite cauze pot sta la baza deteriorarii acestei bariere protectoare:

rani mici (provocate prin razuire, zgarieturi, taieturi) arsuri iritatie chimica (de ex. contactul indelungat al mainilor cu detergent de vase) iritatie mecanica (de ex. frecarea scutecului de zona fesiera a bebelusului).

In locul vatamat, pielea devine sensibila la germeni, care se pot raspandi in voie si inmulti. Acest lucru poate duce la infectii bacteriene si micotice la picioare si unghii.

Exista un numar foarte mare de probleme si afectiuni care pot afecta pielea: epidermul, dermul sau ambele. Aceste leziuni pot fi inofensive, ca de exemplu maculele (pistruii) sau grave, ca ulceratiile care afecteaza dermul in profunzime.

Macula o leziune plata, colorata care nu se ridica deasupra suprafetei pielii dinprejur (ex: pistruii)

Papula o leziune mica si solida care se ridica deasupra suprafetei pielii dinprejur (ex: acnee, eruptie alergica)

Vezicula o leziune mica umpluta cu lichid (ex. eruptia din cazul varicelei)

Pustula o vezicula umpluta cu puroi

Cheratoza ingrosari locale ale stratului cornos

Crusta exudat uscat de fluide ale corpului care pot fi galbene (exudat seros) sau rosii (exudat hemoragic)

Eroziune deficit epitelial rezultand in distrugerea superficiala a integritatii pielii

Ulceratie deficit epithelial rezultand in distrugerea profunda a suprafetei pielii

Cicatrice o schimbare a pielii ca urmare a traumei sau inflamarii; cicatricele pot fi eritematoase, hipopigmentate sau hipertrofice in functie de varsta si caracter; cicatricele de pe zone acoperite in mod normal cu par pot fi caracterizate prin distrugerea foliculilor parului.

Ragada distrugere mica si dureroasa a pielii care ajunge pana la nivelul dermului (denumita si fisura)

Fazele de vindecare ale ranilor

O rana este definita ca o ruptura a tesutului intr-o masura mai mare sau mai mica, care poate afecta pielea, mucoasa si organele. Succesiunea specifica a diferitelor procese ulterioare ranirii are un singur scop: vindecarea. Vindecarea se realizeaza printr-un proces foarte complex si dinamic, in care materialul este degradat (faza catabolica) si apoi sintetizat din nou (faza anabolica). In cazul oricarei rani, procesul de vindecare trece prin trei etape, care se suprapun partial. Prima, faza de inflamare este urmata de faza de proliferare si apoi de faza de regenerare. Faza de inflamare se desfasoara in primele zile. Zona ranita incearca sa restabileasca starea normala contractand vasele de sange pentru a opri sangerarea. Astfel, se formeaza un cheag. Se produce de asemenea inflamarea roseata, temperatura mai ridicata, umflare care este un indicator vizibil al raspunsului imunitar. Leucocitele curata rana de bacterii si gunoi. Faza de proliferare dureaza aproximativ 3 saptamani. Fibroblastii produc colagen pentru a umple rana. Se formeaza noi vase de sange. Rana se contracteaza si este acoperita de un strat de piele. Faza de regenerare poate dura pana la 2 ani. Se formeaza colagen nou, schimband forma si marind forta pielii din zona; totusi, tesutul cicatricial are doar aproximativ 80% din puterea tesutului original. Desi toate ranile urmeaza in linii generale acelasi proces de vindecare, exista multe tipuri diferite de rani. Ranile superficiale precum eroziunile penetreaza straturile dinspre exterior ale pielii, epidermul si uneori dermul superficial. Aceste rani se vindeca prin regenerarea acestor tesuturi epiteliale. Ranile profunde implica pierdere de derm si tesut profound, ca in cazul ulceratiilor, precum si intreruperea vaselor de sange; acestea se vindeca prin producerea unei cicatrici. Exista o distinctie importanta in ceea ce priveste felul in care se vindeca ranile: ranile cu margini drepte care se unesc spontan (ragade sau fisuri) sau care pot fi unite cu copci se vindeca adesea bine prin ingrijiri de rutina. In acest caz se poate vorbi despre vindecare prin intentie primara. In cazul vindecarii prin intentie secundara, de exemplu in cazul unei ulceratii, procesul natural este mai complet si dureaza mai mult deoarece este necesar sa se produca mult mai multe structuri.

Arsurile

Arsurile sunt clasificate pe grade in functie de intinderea si profunzimea tesutului dermal si epidermal afectat; clasic, se deosebesc trei tipuri de arsuri:

In arsura de gradul I (first degree burn) distrugerea este superficiala, interesand doar epidermul. Zona afectata prezinta un edem minor si eritem (roseata). Durerea - simptomul caracteristic trece, de obicei, dupa 48 72 ore. Epiteliul afectat se desprinde pe zone mici in 5 10 zile fara a lasa cicatrice. Cele mai comune cauze ale arsurilor de gradul I sunt arsura solara si oparirea de scurta durata cu lichide fierbinti.

Arsurile de gradul II (second degree burns) arsuri partial profunde intereseaza atat epidermul cat si dermul si pot fi superficiale sau profunde: 1. Intr-o arsura superficiala de gradul II, leziunea este localizata la nivelul epidermului si treimea superioara a dermului. Prin lezarea capilarelor permeabilitatea acestora creste rezultand exudarea unei mari cantitati de plasma. Acest lichid ridica stratul epidermal afectat, ceea ce duce la formarea de flictene semnul patognomonic al arsurilor de gradul II. Flictenele sparte prezinta o baza roz, moale si umeda. In mod frecvent, arsurile de gradul II sunt initial considerate ca fiind de gradul I deoarece aparitia flictenelor poate fi intarziata cu 12 24 ore dupa eveniment. Acest leziuni sunt extrem de dureroase datorita faptului ca receptorii nervosi (impreuna cu glandele sudoripare si foliculii pilosi) sunt

intacti. In ciuda pierderii intregului strat bazal epidermal leziunea se vindeca in 7-14 zile depinzand de cantitatea de celule epiteliale ramase intacte in zona afectata. Este posibil sa apara cicatrice reduse.

2. Arsurile profunde de gradul II sau arsurile dermale ating foliculii dermali si, ca urmare, raman mai putine celule epiteliale viabile. Aparitia flictenelor este rara deoarece tesutul lezat este suficient de gros pentru a adera la dermul subiacent viabil si prin urmare nu poate fi ridicat de edem. Pacientii foarte tineri sau foarte batrani sunt considerati exceptii deoarece dermul lor este foarte subtire. Suprafata lezata apare rosie contrastand cu ariile profunde ce prezinta descolorare; zona lezata apare uscata datorita afectarii fluxului sanguin. Durerea este prezenta, dar de intensitate mai mica decat cea din arsurile de gradul II superficiale deoarece sunt distrusi mai multi receptori nervosi. Calitatea vindecarii spontane depinde de capacitatea stratului dermal profund de a se regenera. De obicei apar cicatrici in decurs de 3-4 saptamani. Profilaxia infectiei este foarte importanta deoarece inflamarea zonei lezate poate in mod frecvent sa transforme o arsura de gradul II intruna de gradul III.

Arsurile de gradul III sau arsurile complete intereseaza epidermul, dermul si, ocazional, tesutul subcutantat nelasand celule epidermale viabile pentru reepitelizare. In mod caracteristic, leziunea prezinta un aspect uscat, colorat alb-galbui datorita incetarii perfuziei tisulare. In arsurile foarte severe zona lezata este de culoare maro sau neagra caracteristica tesutului carbonizat. Elasticitatea dermica este pierduta iar leziunea este dura, de consistenta crescuta. Durerea este de obicei absenta datorita distrugerii complete a receptorilor. Parul si unghiile pot fi desprinse cu usurinta.

Iritarea chimica (dermatita iritativa)

Dermatita iritativa, ca de ex. a mainilor, este produsa prin contactul pielii cu unul sau mai multi factori chimici si fizici agresivi. Aceasta dermatoza este legata de distrugerea barierei de protectie a pielii, care faciliteaza o deshidratare epidermala. Pe dosul palmelor cat si pe degete se poate observa prezentarea clinica a acestei forme acute cu pete rosiatice, piele uscata, saraca in grasimi. La o forma mai cronica se pot observa si fisuri dureroase ale pielii urmate de exfoliere. Epiderma dosului palmelor si a buricelor degetelor este subtiata, inflamata si foarte sensibila la apasare. Dematita iritativa este deseori confundata cu dermatita alergica. Cea de a doua este de fapt o forma de reactie imunologica imediata sau un pic intarziata la folosirea unui produs asupra pielii, care produce eruptie cutanata si mancarime. Dermatita iritativa contine o componenta imunologica.

Iritarea mecanica (dermatita scutecului)

Climatul iritativ din regiunea scutecului

Pana la 40% dintre copii sunt afectati cel putin o data pana la varsta de 2 ani de dermatita scutecului, multi sufera si de forme recidivale. Pielea copilului nu trebuie sa fie in contact prelungit cu excretiile. Odata ce a avut loc tranzitia de la viata intrauterina, structura pielii se adapteaza mediului uscat. Pielea din regiunea feselor nu difera ca structura de pielea din alte regiuni ale corpului. Contactul prelungit cu excretiile datorate scutecului pe care copilul il poarta, face ca pielea din regiunea fesiera sa stea intr-un mediu care nu este natural. Agresarea pielii copilului din regiunea feselor este o combinatie de mai multi factori. In primul rand se refera la contactul pielii cu urina si fecalele. Frecarea de scutec da nastere la schimbari nefavorabile ale suprafetei pielii care sunt intensificate si de alti factori. Circulatia slaba a aerului cauzeaza incalzire, climatul umed favorizeaza cresterea bacteriana provenita din excretii si face regenerarea mult mai dificila. Contactul frecvent cu urina inseamna ca apa si ureea satureaza si macereaza stratul cornos. Daca capacitatea de absorbtie a apei este saturata, frictiunile afecteaza pielea mult mai usor decat atunci cand aceasta este uscata. In plus, dermatologii considera ca mediul umed intarzie maturarea barierei epidermale. Fecalele irita pielea mai rau decat urina. Acestea contin enzime si microorganisme care ataca pielea. Contactul si interactiunea cu urina duce la alcalinizarea pH-ului cu 0.5 pana la 1 unitate fata de valorile normale de 5- 6. Mantaua acida a pielii copilului devine neeficienta. Enzimele digestive din fecale devin active in combinatie cu urina si dau nastere la un proces de digestie a pielii. In plus, bacteriile din fecale metabolizeaza ureea din urina si formeaza compusi de amoniu care neutralizeaza mantaua acida. Filmul protector si bariera epidermala sufera datorita acestei agresiuni combinate si cele mai mici neregularitati sau un stres aditional afecteaza suprafata pielii ducand cel mai adesea la aparitia unei dermatite iritative de contact. Permeabilitatea crescuta a pielii permite penetrarea substantelor din exterior spre interior si poate duce la aparitia primelor reactii alergice. Prezenta Candidei in tractul intestinal al copilului poate duce la o infectie fungica pe un fond de afectare anterioara a pielii.

Cauza aparitiei iritatiilor fesiere la copii

Interactiunea intre umezeala, urina, fecale si frecarea de scutec duce la aparitia unui climat iritativ in regiunea scutecului. De la bun inceput trebuie spus ca scutecul aduce dupa sine riscul de aparitie a dermatitei de scutec pe pielea sensibila a copilului. In perioada in care copilul poarta scutec, apare un stres (agresiune) suplimentar pentru piele si de aici rezulta necesitatea unei ingrijiri atente.

Factori care favorizeaza aparitia eritemului fesier

Orice proces de schimbare cu implicarea fizica a copilului are un efect asupra regiunii scutecului. O tendinta de aparitie a iritatiei in aceasta regiune poate fi observata, de exemplu, cand apar dintii copilului. Modificari in dieta sau introducerea de noi alimente altereaza compozitia urinei si a fecalelor, ceea ce duce la cresterea potentialului iritativ al pielii pana ce copilul se obisnuieste cu noua alimentatie. Probleme mult mai serioase apar cand copilul nu tolereaza noile alimente. Deoarece nu exista reguli clare care sa arate daca copilul va tolera noile alimente, parintii se bazeaza adesea pe reactiile pielii ca fiind un semn al intolerantei la un anumit aliment. Adesea aceste semne apar ca o reactie eczantematica in regiunea scutecului.

In anii copilariei, infectiile minore precum racelile si deranjamentele gastrointestinale pot fi evitate cu greu datorita faptului ca sistemul imunitar este in plina formare. In aceste situatii, multi copii prezinta tendinte de aparitie a eritemului fesier. Daca bolile trebuie tratate cu medicatie orala, aceasta va influenta compozitia scaunelor. Antibioterapia modifica flora intestinala si mareste tranzitul intestinal atacand pielea prin colonizarea bacteriana. In acest caz creste agresivitatea scaunelor in timp ce protectia naturala a pielii scade. Ca masura preventiva, pielea trebuie ingrijita mult mai bine in astfel de situatii.

Alti factori externi iritativi

Factorii externi pot creste climatul iritativ din regiunea scutecului. Unele scutece de unica folosinta contin substante chimice care ataca pielea. Acestea includ agenti utilizati la inalbirea materialului organic din care este facut scutecul, plastifierea lui, precum si parfumuri sau coloranti. Posibile substante toxice pot proveni din foliile de plastic de pe scutec sau din guma de pe marginea scutecului.

Eritemul fesier

Termenul de eritem fesier se refera la toate tipurile de iritatii care pot aparea in regiunea scutecului. Eritemul fesier apare la sugari si copiii mici, dar poate aparea si la adultii care sufera de incontinenta urinara.

Tabloul clinic

Scurte iritatii ale pielii pot aparea chiar si in primele doua saptamani de viata.Dermatologii inteleg prin eritem fesier sau dermatita de scutec o serie de modificari la nivelul pielii care dau nastere la simptome variate.

Roseata (eritem) Papule Descuamare

Eritemul fesier incepe in regiunea perianala si la nivelul pliurilor pielii. Pe masura ce progreseaza, iritatia afecteaza fesele, labiile majore sau penisul si scrotul, pielea abdomenului si interiorul coapselor. In stadiile mai avansate, consistenta pielii se reduce si combinata cu efectul factorilor iritativi da nastere la o zona colorata in rosu aprins dermatita de contact. Aceasta este cea mai intalnita forma de eritem fesier.Unii autori clasifica severitatea in concordanta cu zona

de intindere a eritemului si intensitatea inflamatiei. Afectarea pielii o face susceptibila la aparitia infectiilor, iar in anumite circumstante poate aparea suprainfectarea cu Candida albicans. Unele situatii precum psoriazisul, dermatitele cauzate de streptococul din regiunea perianala, eczema seboreica sau dermatitele alergice pot fi confundate cu eritemul fesier. De aceea in cazul eritemului fesier sever trebuie consultat medicul pediatru.

Riscul de aparitie a alergiilor

Cand exista un risc congenital de alergie, afectiunile repetate ale pielii la copiii mici pot constitui factori declansatori ai alergiilor care vor aparea in viitor. Dermatologii considera ca forma cea mai comuna de eritem fesier, dermatita iritativa de contact, se poate constitui mai tarziu in neurodermatita. Cauzele care duc la aceasta sunt inflamatia pielii si produsele de ingrijire a pielii. Daca produsul care se aplica pe piele contine parfum sau conservanti, acestia pot declansa eczeme alergice. Suprainfectarea eritemului fesier cu Candida a fost descrisa ca un punct de inceput pentru reactii alergice ulterioare.