Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Durerea - definitie
Durerea este o form particular a sensiblitii, determinat de factori agresivi, numii algogeni sau dolorigeni. Durerea este un fenomen psihofiziologic complex, care se contureaz n cursul dezvoltrii ontogenetice, la nceput sub forma durerii elementare, fizice, apoi sub form complex afectiv-emoional a durerii psihice.
n prim instan durerea reprezinta un apel imperativ pentru protecie, n cea de-a doua, reflect suferina.
Perceperea durerii
n elaborarea fenomenului complex al durerii se disting dou etape: -etapa perceptiv, -etapa psihic.
n prima etap, pe fondul reaciilor instinctuale, nscute, de aparre mpotriva stimulilor nocivi tactili, termici, chimici se contureaza schema somatognozic. Factorii algogeni tind s o dezorganizeze ceea ce va declana semnale (influx) sub form de mesaj dolorigen spre etaje superioare ale sistemului nervos central. La nivel cortical, ca rspuns subiectiv fa de stimulii nociceptivi, manifestrile psihice determinate de aciunea factorilor algogeni se vor concretiza n apariia senzaiei dureroase. n a doua etapa, in funcie de personalitate i comportament, durerea va mbraca o coloratur psiho-emoional specific, fapt ce transform durerea elementar, somatic n durere complex, psihic.
Semnificatia durerii
Durerea are 3 semnificaii distincte: semnificaia biologic- const n ndeplinirea rolului de sistem de alarm al organismului,
pemindu-i acestuia s ia cele mai adecvate msuri de protectie i ndeprtare a sistemului algogen semnificaia semiologic- este aceea de a da relaii asupra unui organ afectat cu ajutorul fenomenului de percepie dureroas semnificaia patogenetic - transformarea durerii ntr-un factor de suprasolicitare neuroendocrino-metabolic, mergnd pn la epuizare i genernd tulburri umorale i leziuni tisulare.
Tipuri de durere
1. Durerea acuta
intensitate foarte mare. este de scurta durata, dar are o
Acest tip de durere mobilizeaza organismul sa actioneze prompt pentru a o ameliora. Are loc stimularea sistemului nervos autonom, care fi observata prin: -midriaza -tahicardie -tahipnee -transpiratii -vasoconstrictie -cresterea TA si a glicemiei.
Pot aparea si raspunsuri de tip somatic, reflex, pacientul adoptand adesea pozitii antalgice, precum si raspunsuri de ordin psiho-afectiv, cum ar fi anxietatea.
b) Cai intranevraxiale: -sistemul lemniscal - reprezentat de fibre mielinizate de calibru mare, cu conducere rapid, ale cror deutoneuroni sunt situai n nucleul Goll i Burdach din bulb. -sistemul extralemniscal - sistemul spinotalamic cuprinde dou contingente de fibre diferite, grupate n calea spinotalamic lateral (neospinotalamic) i calea spinoreticular (paleospinotalamic); deutoneuronii se gasesc in coarnele posterioare ale maduvei.
Impulsurile transmise pe traiectul cailor aferente, ajung la talamus, iar de aici ajung in cortexul somatosenzitiv, in girul cingular si in lobul insulei. Conexiunile corespunzatoare produc o varietate de aspecte ale senzatiei de "durere": - senzoriala (perceperea localizarii si a intensitatii); - afectiva; - motorie (reflexe de aparare, tonus muscular crescut, mimica); - autonomica (cresterea TA, tahicardie, dilatarea pupilei, transpiratii, greata).
La nivel celular
Aparitia senzatiei dureroase incepe cu stimularea nociceptorilor din piele si viscere, care pot fi excitati atat de stimuli non-daunatori (distensie, temperatura), cat si de unele leziuni tisulare. Celulele necrozate elibereaza ioni de K+ si o parte din proteinele intracelulare. O crestere a nivelului extracelular de K+ depolarizeaza nociceptorii, in timp ce proteinele pot cauza inflamatie. In ambele cazuri, efectul presupune eliberarea mediatorilor durerii. Leucotrienele, prostaglandina E2 si histamina sensibilizeaza nociceptorii, asa incat in unele cazuri chiar si stimulii alteori subliminali (hiperalgezie) sau nevatamatori (alodinie) pot produce durerea. Leziunile tisulare activeaza de asemenea procesul de coagulare a sangelui si astfel si eliberarea de bradikinina si serotonina. Daca apare o obstructie la nivel vascular, se produce ischemia, iar acumularea extracelulara de ioni de K+ si de H+ care rezulta, stimuleaza in continuarea nociceptorii. Histamina, impreuna cu brakinina si prostaglandina E2 au un efect vasodilatator si cresc permeabilitatea vasculara. Se formeaza astfel edeme locale; presiunea la nivel tisular creste, fapt ce stimuleaza de asemenea nociceptorii.
Ameliorarea durerii
Pentru a ameliora durerea: - activarea receptorilor durerosi poate fi inhibata, de exemplu, prin racirea ariei lezate si prin secretarea unor inhibitori ai sintezei de prostaglandina. - transmiterea durerii poate fi inhibata prin blocarea canalelor de Na+ (asa functioneaza si anestezicele locale). - transmiterea in talamus e inhibata prin anestezie si acool. - receptorii pentru endorfina, prezenti pe traiectul cailor descendente corticospinale de inhibitie a durerii sunt activati de morfina si de substantele din aceeasi clasa. Leziuni la nivelul talamusului, de exemplu, pot produce durere prin simpla absenta a acestor reactii de inhibitie (sindrom talamic). Absenta senzatiei dureroase datorata produselor farmaceutice sau, mai rar, analgeziei congenitale, intrerup functia de "alarma" a durerii. In acest caz, daca nu se inlatura cauza durerii, consecintele pot fi dintre cele mai grave.