Sunteți pe pagina 1din 4

In virtutea dreptului civil, cetatenii romani se bucurau de toate drepturile civ ile si politiceastfeljus comerci sau comercium, le permitea

romanilor sa incheie acte juridice a caror valoare erarecunoscuta in dreptul roman.jus conubii sau conubium, conferea titularului, cetatean roman dreptul de a incheia o casatorievalabila du pa dreptul roman.jus suffragii consfintea dreptul de a alege. jus honorum dreptul de a candita la o magistratura. Pentru exercitiul prerogativei de Alegis actio?, titularul putea folosi in justi tie anumiteforme procedurale caracteristice dreptului civil roman. Latinii ocupau o pozitie intermediara intre cetateni si peregrini. Ei formau populatiaur bana care avnd pozitia juridica a latinilor beneficiau mai putin de ocrotirea no rmelor de dreptroman. Latinii se bucurau de aceleasi drepturi patrimoniale ca si romanii, doar prin exercitiul lui jus comercii. Ei insa nu aveau exercitiul alt or drepturi personale (jus conubii) si nici a celor denatura politica (jus honorum) .Marea masa a populatiei libere era alcatuita din categoria peregrinilor . Statutul lor erareglementat prin legea de organizare a provinciei (lex provinc iae) si prin edictele guvernatorilor.In realitate existau doua categorii de pere grini 1 . peregrinii obisnuiti2. peregrinii deditici. D in prima categorie faceau parte cei ale caror cetati nu au fost desfiintate si i n care ei isi puteau exercita drepturile, fiind supusi in ceea ce priveste capac itatea juridica dreptului lor national. D esi nu aveau prerogativele cetatenilor roamani, ei puteau sa intre in raporturi juridice cuacestia, gratie dezvoltarii comertului si relatiilor economice de sch imb din imperiu. Exercitiulacestor raporturi era posibil datorita unui sistem de drept comun, aplicabil atat romanilor cat si peregrinilor jus gentium. Intre ei , peregrinii incheiau acte juridice potrivit normelor locale. Peregrinii se deosebeau de romani care purtau un praenomen, nomen si cognomen , prin aceea ca numele lor erau formate numai dintr-un cognomen urmat de numele tatalui lagenitiv Mutus Alexandri, Belicus Antoni. Peregrinii deditici erau cei ale caror cetati au fost dupa cucerire desfiintate politic siadministra tiv, deoarece au capitulat fara conditii. Ei nu aveau drepturi politice si nu pu teau uzade vechiul lor drept decat in limitele fixate de romani. Totodata ei nu puteau obtine cetateniaromana si nici nu aveau permisiunea de merge la Roma. Jus gentium , ca izvor al dreptului in D

acia provincie romana, era o diviziune a dreptuluiroman la care aveau acces si p eregrinii in relatiile dintre ei, precum si in raporturile la careaprticipau imp reuna cu romanii ori cu latinii. D reptul gintilor avand un caracter consensualist,excludea formele solemne si rigi de caracteristice dreptului civil, astfel incat era cu mult maiaccesibil si toto data mai evoluat. Pe buna dreptate s-a afirmat ca dreptul gintilor a fost o repl icaa dreptului civil, rigid si formalist. 3.3.2. Institutiile juridice In D acia romana, ca de altfel in intregul imperiu, proprietatea a constituit institutia de baza a dreptului roman. Proprietatea s-a infatisat in doua ipostaze si anume 1 . proprietatea provinciala2. proprietatea quiritara (dominium ex jure quiritium) . 1 . Proprietatea provinciala era exercitata in provincii de catre cetatenii liberi asupra pamanturilor. In ma terie imobiliara nici cetatenii romani care locuiau in provincii nu puteau aveao adevarata proprietate romana (dominium ex jure quiritium). Ei exercitau asupra acestor fonduridoar posesia si uzufructul , adevaratul proprietar fiind fie statul roman (in cazul privinciilor senatorial e), fie imparatul, daca provincia era de rang imperial, cum a fost cazul D aciei. O asemenea proprietate dezmembrata de atributul dispozitiunii 2 1 , era numita de autoriivremii Aproprietate provinciala?. In virtutea prerogative lor conferite titularilor, terenurile astfelstapanite, puteau fi transmise pe ca lea succesiunii.Terenurile provinciale puteau fi transmise si prin acte intre vi i prin efectul traditiunii,institutie de drept al gintilor. Totodata, ele puteau fii dobandite prin efectul unei forme auzucapiunii, A prescriptio longi temporis ?.Termenul de prescriptie era de 1 0 ani intre cei prezenti si cei 20 intre cei absenti, efectulconstand in aceea c a uzucapantul dobandea dreptul real dupa trecerea timpului, actiunea inrevendica re fiind respinsa fata de posesor.Proprietatea provinciala putea fi aparata prin actiunea in revendicare, ce era o actiunereala caracteristica proprietatii quir itare.2. Proprietatea quiritara era exercitata de cetatenii din D acia, dar numai asupra unor terenuri care se bucurau de fictiunea calitatii de s ol roman (jus Italicum). J us Italicum era un drept special in virtutea caruia pamantul unei colonii romane din provinc ie era asimilat cu cel din peninsula italica, astfel incat putea face obiectul p roprietatiiquiritare.Peregrinii din D acia eveau si ei o proprietate, dobandita si reglementata prin normelevechiului drept autohton, dreptul geto-dac, in masura in care acesta a fost recunoscut de

putereaimperiala. Obiectul proprietatii peregrine insa nu putea fi pamantul. Pro prietatea peregrina a fosto creatie a dreptului gintilor, care ii ocrotea pe per egrini ca parteneri de comert ai romanilor, dar lipsiti de jus coemrcii. Regimul juridic al persoanelor era diferit in functie de statutul acestora.Cetatenii romani locuiau in orase, c olonii si municipii si se bucurau de toate drepturilecivile si politice corespun zatoare statutului lor.Peregrinii se conduceau dupa vechile lor obiceiuri, desem nate de toate izvoarele vremiiAmores peregrinorum?. Nebucurandu-se de jus conubi i, peregrinii nu se puteau legal casatorii potrivit dreptuluiroman, ci numai pot rivit legii lor nationale. D aca un cetatean roman se casatorea cu o peregrina ce primise jus conubii, casato riaincheiata era valabila, astfel incat copiii intrau in puterea parinteasca a s efului familiei (pater familias). D impotriva, daca femeia peregrina nu primea jus conubii , casatoria nu era recunoscuta,asa incat copiii rezultati urmau soarta juridica a mamei.In materia succesiunilor era recunoscuta transmiterea testamentara, dar si cea naturala.Peregrinii neavan d capacitatea romana de a intocmi testament, nu-si puteau transmiteaverile pe ac easta cale. Ei puteau fi insa gratificati pe aceasta cale. D esi nu sunt izvoare in acestsens, trebuie presupus ca si normele dreptului geto-dac instituiau reguli referitoare eventual latestamentele orale. Obiceiul a existat si s-a pastrat pana la actualizare, fiind frecvent intalnittestamentul A cu limba de moarte ?.In ceea ce priveste succesiunile cetatenilor romani, acestea erau reglementate de legearomana. Tripticele din Transilvania In privinta obligatiilor si contractelor, problema aplicarii dreptului roman in D acia a fostilustrata de mai multe documente, dintre care o importanta deosebita in istoria dreptului o au asanumitele tablite cerate sau tripticele din Transilvania .Tripticele sunt de fapt trei tablite din lemn de brad legate impreuna si avand feteleimpregnate cu ceara. Pe suprafetele acoperite cu ceara s-au gasit inscrise cu varful unui stiletdiverse notari cu litere cursive. 2 1 Pentru amanunte cu privire la atributele dreptului de proprietate, vezi Constant in Statescu si Corneliu Barsan Dreptul Civil Teoria generala a drepturilor reale, Bucuresti, 1976 sau Mihai Safta Romano, Dreptul de proprietatepublica si privat a in Romania, Editura Graphix, 1993. Tripticele, in numar de 25, au fost descoperite in minele de aur de Rosia Montan a(Allburnus Maior) intre anii 1 786 si 1 855 si au fost initial studiate si interpretate de ilustrulromanist care a fost savantul german Theodor Mommsen.Cele 1 4 tablite al caror text a putut fi descifrat, contin patru contracte de vanzare, trei contracte de munca, un contract de socie tate, unul de depozit, unul de imprumut, un proces-verbal, lista cheltuielilor n

ecesare unui banchet si obligatia unei persoane de a plati o datorie . D in cercetarea tablitelor cerate, s-a desprins concluzia ca ele nu au corespuns n icicerintelor dreptului roman si nici a celor ale dreptului gintilor. D impotriva, prin elementele pecare le contin, ele prefigureaza un sistem de drept cu o iden titate proprie ale carei norme juridice constituie de fapt asa numitul drept dac o-roman .Spre exemplu, una din tablitele cerate face vorbire despre un contract de impru mut incare creditoarea era o femeie peregrina pe nume Anduenna lui Bato. Potrivi t legii romane insa,femeile nu aveau capacitatea de a incheia acte juridice in n ume propriu. Asadar, actul a fostincheiat in baza unei cutume locale asimilata s i de noul sistem de drept in curs de formare.Interesante concluzii au fost dedus e din analiza tablitelor care contin contracte devanzare.Prin operatiunile inscr ise si constatatoare ale vanzarii,tripticele dovedesc o vaditaintrepatrundere a normelor celor doua sisteme de drept existente in D acia romana. D aca dreptul roman concepea vanzarea printr-o singura intelegere referitoare la o biect sila pret, dreptul daco-roman impunea cate o clauza speciala pentru consum area fiecarui efect in parte. Totodata operatiunea vanzarii se realiza prin doua acte juridice distincte mancipatiunea,act de drept civil si contractul consensu al de vanzare caracteristic dreptului gintilor.Utilizarea acestor forme este ins a greu de explicat intrucat, potrivit numelui lor, partilefaceau parte din categ oria peregrinilor. D in analiza detaliata a tuturor tablitelor 22 , in stiinta dreptului s-a concluzionat ca in procesul de formare a poporului roma n, fenomenul juridic a constituit o latura componentaimportanta ce a determinat confuziunea celor doua civilizatii ce au convietuit in spatiul carpato-danubiano -pontic in primele trei secole ale mileniului intai 23 .Verificarea celor doua sisteme de drept in cadrul unui proces general de asimil arereciproca pledeaza si in acest plan pentru continuitatea vietii materiale si spirituale a populatieidaco-romane ce a prefigurat formarea poporului si a limbi i romane. 22 Pentru amanunte, vezi Istoria dreptului romanesc, Editura Academiei, Bucuresti, 1980, vol.I, pag.107 siurmatoarele. 23 Emil Cernea si Emil Molcut, op.cit., apg.29.