Curs 1: Introducere in Economia Mondiala.

Economia Mondiala se ocupa cu studierea relatiilor ce au loc intre principalii actori internationali din domeniul economiei. Daca in prima jumatate a secolului XX, actorii ce dominau sfera relatiilor internationale erau statele, sfarsitul celui de al doilea Razboi Mondial , a adus in scena o noua categorie de participant, respective organizatiile ( FMI, ulterior GATT, Banca Mondiala etc.). Avantul economic din anii 50-60 a intensificat schimburile la nivel international creind premisele pentru aparitia unui nou actor, respective corporatiile multinationale. Acestea au inceput sa joace un rol din ce in ce mai important abia in anii 80-90 ajungand ca in primul deceniu al mileniului 3 sa depaseasca ca putere economica si influenta o serie de state considerate a fi dezvoltate. Desi derularea crizei actuale a readus in discutie rolul important al statelor in asigurarea stabilitatii economice, totusi multi analisti estimeaza ca viitorul apartine corporatiilor. In ceea ce priveste organizatiile, trebuie sa spunem ca exista si o viziune care spune ca viitorul va apartine organizatiilor constituite ca asocieri de state de genul Uniunii Europene, NAFTA, ASEAN etc. Exemplul Uniunii Europene poate fi folosit insa si pro si contra; desi s-a constituit ca o piata unica extinsa ce a adus beneficii participantilor, respective consumatorilor si firmelor, ea s-a dovedit vulnerabila la fluctuatiile ciclice, la armonizarea politicilor nationale si la identificarea unui ritm mediu de reforma institutionala.

Curs II: Elemente ale Teoriei Consumatorului si Teoriei Cererii.

Actiunea umana este orientate pentru satisfacerea nevoii. Aceasta necessitate confera anumiti stimuli dupa care ne ghidam in sfera actiunii noastre. Acesti stimuli pot fi enuntati ca o serie de principii: Principiul hedonistic (obtinerea de placere); Principiul rationalitatii ( luarea deciziilor ghidandu-ne dupa asa numitele axiome ale rationalitatii); Principiul optimalitatii alegerile noastre vor avea in vedere atingerea unei stari de optim intre ceea ce pierdem si ceea ce castigam in urma unei tranzactii; Principiul maximizarii- obtinerea de avantaj maxim cu un consum minim de resurse;

Ca un numitor comun al acestor principii identificam judecata in costuri de oportunitate. Costul De Oportunitate reprezinta costul unei sanse alternative sacrificate atunci cand facem o alegere. Utilitate totala , utilitate marginala si alegerea consumatorilor.

Conceptul de utilitate poate fi asimilat celui de satisfactie , prin urmare definim utilitatea totala ca fiind satisfactia generate de consumul unei anumite cantitati dintr-un anumit bun. Este o functie crescatoare. Definim utilitatea marginala ca fiind variatia utilitatii totale generate de consumul unei unitati suplimentare dintr-un anumit bun.( functie descrescatoare). Punctul S de pe grafic, acolo unde utilitatea totala atinge punctul maxim poarta denumirea de punct de saturatie. Dincolo de punctual S , utilitatea totala a devenit descrescatoare ceea ce inseamna ca fiecare unitate suplimentara consumata ar crea neplacere ceea c ear fi o reflectare a unei sitiatii de irationalitate. In concluzie individual se va putea opri din consum atunci cand utilitatea marginala devine egala cu zero. Pentru a putea analiza cum isi allege consumatorul bunurile din cosul de consum in conditii de raritate avem nevoie de doua instrumente de analiza, curba de indiferenta si constrangerea bugetara. Curba de indiferenta reprezinta multimea combinatiilor dintre bunurile x si y ( restrangem analiza noastra doar la consumul a doua bunuri) ce ofera acelasi nuvel de satisfactie ( de utilitate). Proprietati ale curbei de indiferenta: cu cat se indeparteaza de origine, utilitatea creste, curbele sunt descrescatoare. Nu este posibila intersectia a doua curbe. Exista o infinitate de curbe de indiferenta. Constrangerea bugetara ( dreapta bugetara), reprezinta limita superioara impusa consumului datorita raritatii resurselor monetare. Folosind cele doua instrumente de analiza definite anterior, economistii neoclasici au stability ca din infinitatea de combinatii posibile intre bunurile x si y exista o singura combinative ce ofera satisfactie maxima in conditiile unui buget limitat.Formula care identifica acest punct este utilitatea marginala: Umgx/Px = Umgy/Py. Acest punct se afla la tangent dintre constrangerea bugetara sic ea mai inalta curba de indiferenta posibil a fi atinsa. In termeni uzuali aceasta conditie ar putea fi descrisa astfel: Consumatorul atinge o stare de satisfactie maxima atunci cand satisfactia data de cheltuirea unei unitati monetare pentru procurarea bunului x este egala cu satisfactia data de cheltuirea unei unitati monetare pentru obtinerea bunului y.

Curs III. Elemente de teorie a cererii.

Cererea reprezinta cantitatea dintr-un anumit bun ce poate fi consumata la un moment dat. Principalii determinant ai cererii sunt preturile si veniturile. Exista doua legi ale cererii in functie de acesti determinant. Legea 1 a cereri: Cantitatea ceruta dintr-un bun normal este functie inversa de pretul sau. Exista anumite categorii de bunuri pentru care aceasta lege nu se respecta. Este vorba despre asa numitele bunuri inferioare.( acele bunuri de calitate slaba si prt mic care sunt preferate atunci cand veniturile sunt foarte scazute). In afara de cele doua , mai exista si categoria de bunuri superioare a caror cerere creste si ea odata cu cresterea pretului si mai mult decat proportional datorita unor motivatii precum snobismul. Legea 2 a cererii: Cantitatea ceruta dintr-un bun este functie directa de venit. In afara de venit si prt noile teorii ale cererii iau in considerare si o serie de alti factori determinant precum calitatea produsului, marca produsului. Comportamentul consumatorului in exercitarea cererii pe piata al unui produs poate fi estimat cu ajutorul indicilor de elasticitate. Cel mai cunoscut indice de elasticitate este cel al elasticitatii directe sau elasticitatea in functie de pret. Bunul cu cerere elastica- ceea ce inseamna ca la o variatie a pretului are loc o variatie in sens opus a cantitatii cerute.Aici se incadreaza majoritatea bunurilor , in special bunurile normale (alimente, paine , imbracaminte etc.) Cererea rigida: cantitatea ceruta nu reactioneaza la variatia pretului,(ex:sarea). Cerere perfect elastica : aici se incadreaza bunurile pentru care variatia pretului conduce la o variatie exponential si de sens opus a cantitatii cerute.

Mai exista si alti indici de elasticitate cum ar fi indicele de elasticitate incrucisata care masoara cum se comporta cererea pentru un bun x atunci cand se modifica pretul la un bun substituibil y ( bunurile substituibile sunt bunurile ce pot fi inlocuite in consumul nostru ). In functie de acest indice putem sa clasificam daca bunurile sunt sau nu substituibile. Daca indicele este mai mare ca 0 atunci bunurile sunt substituibile, daca indicele este mai mic decat 0 atunci bunurile sunt complementare. expy= delta x/delta y x px0/x0. Elasticitate directa: (Px), expy=(-) Dx/DPx x Px0/X0,. Elasticitatea in functie de venit masoara modul in care variaza cantitatea ceruta dintr-un bun atunci cand se modifica venitul consumatorului.Daca valoarea sa este mai mica decat 0 bunurile

sunt inferioare , daca este intre 0 si 1 bunurile sunt normale iar daca este mai mare decat 1 atunci bunurile sunt superioare. Functia cererii.

Functia cererii reprezinta o relatie functional intre cantitatea ceruta dintr-un anumit bun si variabilele care le influenteaza consumul. Noi vom lua in considerare doar functia simplificata a cererii care arata legatura inversa intre cantitatea ceruta dintr-un bun si pretul sau. Qc=f(Px), ex: Qc= a x Px + b,

Se observa ca graficul functiei cererii are panta negative ceea ce exprima pelatia inversa dintre cantitatesi pret. Un punct de pe acest graphic ne va arata care este cantitatea ceruta din bunul respective atunci cand pretul este la nivelul PA. Elemente de teorie a ofertei.

Cea de a doua component a unei piete este oferta. Definitie: Oferta pentru un anumit bun reprezinta cantitatea adusa pe piata la un anumit nivel al pretului. Oferta poate fi oferta individuala ( a unui singur ofertant) si oferta pietei calculate ca suma ofertelor individuale. Putem vorbi aici si despre o functie a ofertei care exprima o relatie functional intre cantitatea oferita dintr-un anumit bun si pretul sau. Sigur ca si la oferta exista mai multi factori care pot influenta in afara pretului , astfel, putem vorbi de nivelul fiscalitatii, nivelul investitiilor, dotarea cu resurse, factorii socio-politici / stabilitatea socio-politica etc. Piata cu concurenta perfecta.

Cererea si oferta se intalnesc in piata generand cantitatea de echilibru si pretul de echilibru. Cantitatea de echilibru reprezinta cantitatea cea mai mare posibila a fi vanduta si cumparata pe o anumita piata la un moment dat. Pretul de echilibru reprezinta acel pret care face posibila tranzactionarea celei mai mari cantitati din produsul respectiv. Desi asa cum se vede pe graphic, la echilibru in ansamblu toata lumea este avantajata, realitatea ne demonstreaza ca echilibrul unei piete nu se atinge decat intamplator iar constientizarea acestui fapt se realizeaza expost. Totusi toate teoriile din stiinta economica se bazeaza pe acest punct de echilibru in contextual unei piete cu concurenta perfecta ce are urmatoarele trasaturi: Atomicitatea (numar mare departicipanti de putere relative mica); Omogenitatea( produsele sunt identice);

Perfecta mobilitate a factorilor de productie ( munca si capitalul pot intra/iesi oricand de pe piata respectiva). Transparent pietei ( exista o perfecta informare asupra calitatii si preturilor). Libera circulatie a factorilor de productie; inovatiile tehnologice etc.

Modelul este utopic, nu se regaseste in realitate, el fiind doar o baza de studio pentru crearea altor modele care sa descrie mai bine realitatea.

Curs IV: Piete Alte tipuri de piete.

Piata muncii reprezinta locul de intalnire dintre cererea si oferta de forta de munca. Forta de munca reprezinta un factor de productie foarte important ce se gaseste in posesia indivizilor. Exista deosebiri intre forta de munca si munca astfel incat cererea de munca nu este acelasi lucru cu cererea de forta de munca. Cererea de forta de munca este exercitata de catre intreprinderi iar cererea de munca este exercitata de catre indivizi, la oferta se judeca invers: forta de munca= capital uman=>piete ale capitalului uman. Pretul muncii se masoara cu ajutorul salariului; salariul reprezinta recompensarea baneascapentru o actiune intreprinsa in urma careia rezulta o forma de valoare adaugata( adica se creaza ceva). Salariul poate fi regasit in forma: nominal si real. Salariul nominal reprezinta suma de bani pe care posesorul fortei de munca o primeste in urma folosirii acestuia intr-o activitate platita. Salariul real reprezinta cantitatea de bunuri si servicii ce poate fi procurata cu ajutorul salariului nominal. Indivizii judeca in salariul nominal, in general. Salariul de echilibru este cel ce se realizeaza la intalnirea dintre cererea si oferta de munca dintro economie. In conditiile in care cererea de forta de munca este mai mica decat oferta de forta de munca apare un excedent de forta de munca in piata. In conditiile in care acest surplus nu se autoregleaza prin scaderea salariului de echilibru, atunci apare somajul. Definitie: Somajul este un dezechilibru major al pietei muncii ce se manifesta prin forme si grade diferite de neocupare a unei parti din forta de munca activa. Populatia activa este populatia care are varsta legala si capacitatea de a presta o activitate productiva. Someri sunt toate persoanele care au implinit varsta legala ( de obicei 15 ani), nu au un loc de munca dar isi doresc sa munceasca, nu sunt ocupati intr-o alta activitate neplatita, s-au inscris la oficiul fortelor de munca ( sunt in cautarea unui loc de munca).

Somajul este un dezechilibru major ce afecteaza in mod violent indivizii. Drept urmare exista o serie de masuri care privesc combaterea somajului, unele pot fi aplicate pentru prevenirea aparitiei somajului (continua perfectionare, orientarea profesionala, stimularea crearii de noi locuri de munca etc.), sau care privesc rezolvarea problemelor somerilor ( masuri: ajutorul de somaj, oferirea de cursuri de pregatire si calificare profesionala). Somajul poate fi masurat cu ajutorul masei somajului ( nr. De someri) si a ratei somajului care se calculeaza ca numarul de someri impartit la populatia activa. Rs=Ns/PA x 100. Legatura dintre somaj si inflatie. Definitie : Inflatia este un alt dezechilibru major ce poate aparea ca urmare a dezechilibrului de pe piata bunurilor si serviciilor; ea consta intr-o crestere continua , neuniforma si generalizata a preturilor dintr-o economie. Legatura dintre inflatie si somaj a fost descrisa de catre Philiphs; el a descoperit ca pentru valori normale ale celor doua dezechilibre; o scadere cu 1% a ratei somajului au ca effect o crestere de doua procente a ratei inflatiei. Aceasta legatura creeaza problem in sfera aplicarii politicilor publice de stimulare a cresterii economice.Inflatia se masoara cu ajutorul ratei inflatiei, la randul ei , rata inflatiei masoara cresterea relative a preturilor bunurilor dintr-un cos de consum intr-o anumita perioada de timp. Curs V: Elemente de teorie a distributiei.

Factorii de productie 9 munca, pamantul, capitalul etc.) sunt antrenati in acte de productie si contribuie fiecare intr-o anumita masura la realizarea output-ului final/ produsului final. Prin urmare o parte din valoarea produsului apartine de fapt fiecarui factor de productie. Acest lucru da dreptul factorilor de productie sa fie recompensati pe masura participarii lor la realizarea produsului final. Astfel pentru munca se primeste salariu, pentru pamant se primeste renta si chirie, iar pentru capital in functie de forma sa( tehnic/ financiar) se primeste profit sau dobanda. Salariul reprezinta recompense factorului munca si poate fi exprimat in valoare nominal si valoare reala. Salariul nominal reprezinta suma de bani primita efectiv de posesorul factorului munca. Salariul real reprezinta cantitatea de bunuri si servicii ce poate fi achizitionata cu ajutorul salariului nominal. SR=SN/IP ; IP=P1/P0, IP=indicele preturilor. S-a observant ca individual tinde sa-si negocieze pretul muncii in termeni nominali si nu in termeni reali. Salariul real poate fi protejat impotriva diminuarii ca urmare a influentei inflatiei prin indexarea salariului nominal.Indexarea reprezinta o majorare procentuala a salariului nominal, de obicei procentul de majorare trebuie sa fie egal cu rata inflatiei.

Renta reprezinta o forma de venit ce i-se cuvine posesorului de pamant ( se poate folosi si in termeni mai generali pentru posesorii de averi), in urma folosirii acestuia in actul de productie. Nivelul rentei se obtine ca raportul dintre cerere si oferta. In functie de cat este renta se poate calcula pretul pamantului. Pretul pamantului reprezinta de obicei valoarea rentei anuale inmultita cu un numar de 9-12 ani. Profitul reprezinta o recompense ce i-se cuvine posesorului capitalului pentru antrenarea acestuia intr-un act de productie. Eexista o conotatie mai ampla a termenului de profit pentru ca el poate fi spre exemplu si o recompense pentru asumarea riscului pentru participarea la managementul unei afaceri etc. Atunci cand actionariatul este multiplu fiecare actionar in parte poate primi dividend( o parte din profitul repartizat inmultit cu numarul de actiuni detinute). Profitul realizat poate avea mai multe destinatii: pentru investitii, pentru dividend si pentru constituirea de provizioane sau acoperirea pierderilor anterioare. Profitul se masoara prin masa profitului ca fiind diferenta intre cifra de afaceri si costurile totale; PR=CA-CT; Cifra de afaceri reprezinta valoarea totala a vanzarilor si se calculeaza ca fiind : CA=P x Q(cantitate). Rata profitului se poate calcula in mai multe moduri dar cel mai usual mod este : Rata profitului=profit / cifra de afaceri x 100: Rp=Pr/Ca x 100. Evolutia economiei mondiale Abordari in teoria Relatiilor Internationale.

Exista 3 mari curente de abordare la nivelul Relatiilor Internationale: Liberalismul; Realismul; Marxism-structuralismul;

Liberalismul. Din punct de vedere theoretic, liberalismul reprezinta singura varianta posibila si legitima la curentul dominant numit realism. Abordarile liberale in sfera relatiilor internationale sunt relative recente respective de la jumatatea secolului XIX. Extraordinara ascensiune economica determinate de revolutia industrial a dus in plan second vechile rivalitati dintre state reorientand atentia inspre procesul de acumulare interna si de dezvoltare economica, prin fructificarea noilor descoperiri tehnice. Prin urmare in toata aceasta etapa ce a tinut pana la inceputul secolului XX, conflictele internationale s-au diminuat atat ca numar cat si ca importanta. Din pacate, odata cu epuizarea avantajelor randamentelor la scara generate de descoperirile revolutiei industrial reapar dorintele de expansiune teritoriala iar conflictele incep sa se manifeste culminand cu declansarea Primului Razboi Mondial.Aceasta a fost prima lovitura majora data sperantelor liberalilor ca ar fi posibila o comunitate international bazata pe relatii amiabile si buna guvernare.

Speranta liberalilor a fost reaprinsa dupa WWI, dupa proiectul Ligii Natiunilor si perioada de prosperitate de pana in 1929. Din pacate Marea Criza 29-33, a generat unele tensiuni in cadrul economiei si politicii international care aveau sa exacerbeze odata cu declansarea WWII. Tentative de abordare liberal au fost si dupa 1945, infiintandu-se o serie de orbanizatii prin care sa se gestioneze fluxuri economice, financiare si relatii de politici international de genul: Sistemului Monetar International de la Breton Woods in interiorul caruia se formeaza FMI. Aparitia GATT acordul general de tarife si comert; Infintarea ONU;

Desi pentru o scurta perioada de vreme s-a crezut ca relatiile economice international pot intra pe un fagas normal sub egida acestor organizatii si a dorintei comune de prosperitate si refacere dupa distrugerile de razboi, refuzul URSS-ului de a participa la Planul Marshall a adus in primplan un nou potential conflict major intre doua lumi diferite. De retinut: Liberalii resping ideea conflictului dintre natiuni iar sistemul balantei de putere este considerat a fi una din cauzele conflictului. Isi doresc o guvernanta mondiala in cadrul careia sa poata fi negociate eventualele conflicte; Statul nu mai joaca rolul de actor principal , locul sau fiind luat de firme si organizatii suprastatale; La nivel national trebuie sa existe guvernare democratic iar relatiile international trebuie sa prevaleze autodeterminarea, guvernarile deschise si securitatea colectiva.

Ca principale curente liberale gasim : internationalismul liberal care are ca mentori pe Kant si Jeremy Bentham; idealismul ( Wilson, Hobbson), institutionalismul liberal. Marxism structuralismul. Desi Marx nu a redactat o teorie a Relatiilor Internationale, totusi curentul Marxist a influentat major relatiile dintre state mai ales dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Ca teorii dominante in cadrul acestui current regasim Teoria Imperialista a lui Lenin si Teoria Sistemului Mondial a lui Wallerstein. Structuralismul ca o orientare aparte in cadrul sistemului Marxist are la baza mai ales teoriile lui Wallerstein, ale lui Antonio Gramsci si Robert Cox. Din fericire, marxismul a ajuns sa-si demonstreze limitele insa cu o serie de costuri si intarzieri semnificative in dezvoltarea tarilor aflate in zona de influenta. Realismul. Realismul modern il are ca precursor pe Tucidide si pe Rousseau. Realismul are la baza doctrina ratiunii de stat punand la dispozitia sefilor de stat un adevarat arsenal de metode si instrumente

prin care sa-si promoveze interesul si securitatea nationala. Acest lucru este absolute necesar pentru ca existent statului nu este niciodata garantata iar pasivitatea inseamna disparitie. Realistii folosesc in analiza un standard moral dual, unul moral si etic valabil pentru cetatenii unui stat de drept si un standard ce priveste relatiile dintre state bazat pe principiul machiavelic scopul scuza mijloacele . Termenul de putere joaca un rol important in cadrul doctrine realiste iar supravietuirea statelor este posibila prin constituirea balantei de putere. Un element comun tuturor curentelor realiste: Statismul ( statul joaca rolul primordial); Supravietuirea- ca obiectiv principal al statului; Autoajutorarea- singurul prieten iti esti tu insuti.

Curs VIII. Statele ca centre de putere in Economia Mondiala. Aparitia conceptului de stat national a deternimat o serie de schimbari importante pe scena international si o redefinire a raportului de forte. Evolutiile ce au marcat cu precadere in secolele XVIII-XX, redefinirea granitelor nationale a ridicat problema definirii conceptului de putere dupa alte principia decat cele bazate pe forta, la ora actual puterea economica a statelor poate fi definite ca fiind capacitatea acestora de a crea bunastare cetatenilor sai prin producerea unei cantitati cat mai mari de bunuri si servicii si prin capacitatea acestora ( a statelor), de a se integra cat mai bine si de a ocupa o pozitie importanta in circuitul economic mondial. La nivel mondial circuitul economic poate fi definit ca fiind totalitatea fluxurilor monetaro-reale ce se deruleaza intre principalii actori.Asadar principalele fluxuri economice la nivel mondial sunt fluxuri reale ( bunuri si servicii) si fluxuri financiare si monetare ( miscari de devize si alte active financiare). In mod normal un flux real trebuie sa fie egal si de sens opus cu un flux monetar insa in timp, in cea mai mareparte, fluxurile financiar-monetare s-au desprins de cele reale datorita activitatii speculative astfel incat la ora actual, aproximativ 80% din fluxurile monnetar-financiare nu mai au acoperire in miscari de bunuri si servicii nefinanciare. Au fost nevoie pentru a putea masura puterea economica a statelor, de o serie de indicatori numiti indicatori macroeconomici. Masurarea indicatorilor macroeconomici: Exista mai multe principia de masurare a activitatii economice la nivel macro:

Masurarea productiei finale realizate; Masurarea veniturilor factorilor de productie; Masurarea cheltuielilor cu realizarea productiei;

Indiferent care este metoda prin care se calculeaza un indicator macroeconomic, rezultatele trebuie sa fie aceleasi. Functiile indicatorilor macroeconomici: De masurare a activitatii economice; Efectuarea de comparatii international; Pentru luarea deciziilor de politica macroeconomica; De evident statistica etc.;

Principalii indicatori macroeconomici sunt: 1) Cel mai cuprinzator indicator macroeconomic ( dar nu sic el mai folosit) este Produsul Global Brut PGB. Definitie: PGB masoara cantitatea totala de bunuri si servicii create in interiorul unei economii intr-o perioada de timp, de regula un an. Definitie: Acest indicator cuprinde si consumul intermediar. Consumul intermediary reprezinta consumul de bunuri si servicii ce contribuie la realizarea altor bunuri si servicii. 2) Produsul Intern Brut- PIB, ( GDP-eng). Definitie: PIB-ul masoara valoarea brut ape piata a bunurilor si serviciilor finale realizate in interiorul unei economii intr-o perioada de timp, de regula un an. Indicatorii macroeconomici se pot masura in valoare bruta si valoare neta. Valoare bruta inseamna ca include consumul de capital fix( CCF), ( consumul de capital fix inseamna consumul treptat de utilaje si mijloace de productie si transmiterea tot treptata a valorii acestora asupra productiei realizate). CCF se masoara cu ajutorul amortizarii. Valoare neta exclude consumul de capital fix. Valoarea de piata: preturile bunurilor pot fi reflectate la preturile pietei si la preturile factorilor de productie.

La preturile factorilor se insumeaza cheltuielile factorilor de productie iar la preturile pietei se iau in considerare si impozitele indirect nete.( De exemplu TVA, accize, taxe vamale etc). Se numesc impozite indirect nete pentru ca se exclude ( se scad) subventiile pe produse. PIB=Cpriv+G+FBK+( Export-Import), Cpriv- consum privat, consumul de menaj al gospodariei;

G- consumul public; FBk- formarea bruta a capitalului, investitia bruta. Acest indicator se poate masura in valoare absoluta sau in valoare relativa ca PIb pe cap de locuitor. 3) Produsul Intern Net PIN masoara valoarea neta de piata a bunurilor si serviciilor finale realizate intr-o economie intr-un an. PIN=PIB-CCF. 4) Produsul National Brut- PNB- masoara valoarea bruta de piata a bunurilor si serviciilor finale produse de agentii economici nationali intr-o perioada de timp, de regula egala cu un an. PNB= PIB- Valoarea adaugata de agentii economici straini+ Valoarea adaugata de agentii nationali in strainatate. 5) Produsul National Net- PNN = PNB-CCF-masoara valoarea neta de piata a bunurilor si serviciilor finale produse de agentii economici nationali intr-o perioada de timp, de regula un an. Pana aici toti indicatorii au fost masurati la preturile pietei, de aici inainte vom masura indicatorii la preturilr factorilor. Preturile factorilor sunt egale cu preturile pietei din care se acad impozitele indirect nete ( sunt impozite indirect minus subventii pe produs) 6) Venitul National- VN Definitie: masoara veniturile factorilor de productie antrenati in realizarea productiei nationale finale.( salarii, chirii, rente, dobanzi ale capitalului etc.) VN=PNNpf=PNN-iiN 7) Venitul Personal-masoara veniturile neimpozabile care ajung la posesorii factorilor de productie si a menajelor. Vp=VN- beneficii brute nedistribuite- CAS+ transferuri nete ale statului pentru menaj. Beneficiile brute nedistribuite sunt profiturile firmelor ce nu sunt distrinuite sub forma de dividente. Transferuri nete ale statelor catre menaje- burse, pensii, alocatii de crestere, indemnizatii de somaj, rente viagere etc. 8) Venitul Personal Disponibil Vpd=Vp-Impozite Directe; Impozitele directe sunt impozitele asupra veniturilor ( impozit pe salariu, pe profit etc.).

Curs 9. Cresterea si dezvoltarea economica. Obiectiv central al politicilor macroeconomice. Dezvoltarea este un fenomen complex care descrie o anumita stare la nivel social, economic, politic, cultural atinsa in urma unor evolutii de natura materiala si spiritual.Asadar dezvoltarea nu are doar un aspect economic desi factorul economic joaca un rol foarte important de determinare, de cauzalitate.In general in teorie se face distinctive intre ceea ce inseamna dezvoltare si ceea ce inseamna crestere economica, dezvoltarea este o stare iar cresterea un proces.

Cresterea economica reprezinta acel process de acumulare de bogatie nationala atat in valoare absoluta cat si in valoare relative pe cap de locuitor. Ea poate fi masurata prin cresterea PIB-ului pe cap de locuitor. Rata de crestere economica este o marime relative ce masoara raportul dintre PIB-ul in perioada curenta si PIB-ul in perioada de referinta in preturi constante. Pentru dezvoltarea economica , exista o serie de indicatori care pot reflecta partial nivelul de dezvoltare ale unei tari, de exemplu: Indicele dezvoltarii umane reda informatii despre speranta de viata, despre nivelul de educatie, despre mediu intr-o prelucrare cantitativa. Coeficientul GINI-acest coefficient masoara distributia bogatiei la nivelul unor societati.El poate fi determinat cu ajutorul Curbei lui Lorentz.

Figura. Dreapta OA descrie cea mai echitabila distributie a PIB-ului la nivelul unei societati. Curba OA descrie o repartitie reala a venitului in societate, cu cat curbura lui Oa este mai mare cu atat distributia este mai inechitabila . Pe graphic se observa ca 50% din PIB este repartizat catre 10% din populatie. Cu cat valoarea coeficientului GINI este mai mare, cu atat distributia PIB-ului este mai inechitabila. Surse si modele ale cresterii economice. Exista asa numitele surse traditionale ale cresterii economice ce sunt reflectate in teoriile clasice: Inzestrarea cu resurse natural ; Inzestrarea cu resurse tehnice; Inzestrarea cu resurse umane;

Combinarea acestor resurse conduce catre obtinerea unor rate de crestere economica. Este vorba de o combinare cantitativa ceea ce inseamna ca tarile bogate in resurse materiale , tehnice sau umane vor avea si rate de crestere mai mari. Desi teoriile sunt validate de revolutia din perioada postmoderna, exista numeroase exemple care arata ca dotarea cu resurse natural sau demografice nu este o conditie absolute necesara pentru inducerea cresterii. De aceea teoriile modern pun accent pe o serie de alti factori cu deosebita importanta in atingerea cresterii economice: Inovatia si progresul ethnic care realizeaza ajustari calitative ale dotarii cu resurse natural; Capitalul uman care realizeaza ajustari calitative ale factorilor demografici; Institutiile- de existenta si eficienta carora depinde si eficienta actului economic (institutia proprietatii private, institutia economiei de piata, institutia libertatii). Mediul social-politic care joaca un rol foarte important in cresterea economica; Investitiile straine.

Curs 10. Modele ale cresterii economice. Din punct de vedere al provenientei factorilor care influenteaza cresterea economica, aceasta poate fi clasificata in: Crestere exogena; Crestere endogena;

Cresterea exogena este bazata pe factorii de influenta externa cum ar fi investitiile straine.Este vorba despre o actiune dinspre exterior spre interior. Cresterea endogena este cresterea este cresterea ce are loc dinspre interior spre exterior prin schimbari calitative si cantitative in utilizarea factorilor traditionali de productie, a tehnologiei, a capitalului uman si a institutiilor. Din alt punct de vedere al modului in care sunt folositi factorii de productie cresterea poate fi: Crestere extensiva: creste cantitatea factorilor de productie folositi: Crestere intensiva: creste calitatea factorilor de productie folositi ( creste productivitatea muncii, randamentul capitalului etc.)

Ciclicitatea Economica. Activitatea economica are un caracter cyclic, oscilant. Aceasta este o lege a economiei. Este lucru stiut ca dupa faze de prosperitate si avant economic apar perioade de stagnare si ulterior de descrestere , ale caror cause de amorsare se regasesc in cauzele care au condus la crestere economica (folosirea intensive a capitalului, a muncii, cresterea consumului, cresterea productiei etc.). Faza de avant- se caracterizeaza prin cresterea gradului de ocupare a factorilor de productie. Cresterea cererii de bunuri si de servicii, cresterea productiei, cresterea nivelului de bunastare. Ca factor de influenta negative ( de amorsare a crizei) avem cresterea preturilor factorilor de productie ( a salariilor, a dobanzilor, arentelor etc.). Ocuparea deplina a factorilor de productie, cresterea rapida a cererii este capacitatea de raspuns a ofertei. Cresterea deficitului commercial, aprecierea puternica a monedei nationale. Criza se manifesta prin prabusiri rapide pe pietele financiare, scumpirea brusca a creditarii, deprecierea rapida a monedei nationale, probleme de creditare. In faza de criza cei mai afectati sunt actorii financiari si apoi agentii economici producatori. Faza de depresiune se manifesta prin scaderi continue ale productiei, numar ridicat de falimente, cresterea somajului, diminuarea cererii, blocaje financiare, reduceri salariale etc. O asemenea faza poate dura de la cateva luni pana la cativa ani in functie de intensitate.

Faza de stabilizare si inviorare se manifesta prin reluarea creditarii, scaderea somajului si reluarea productiei, cresterea exporturilor, stabilizarea cursului de schimb etc. Amplitudinea crizei reprezinta diferenta ( ecartul) dintre punctual maxim si punctual de minim al crizei, se poate masura in procente ale oscilatiei PIB-ului.

Asadar, desi ciclul economic nu poate fi anulat, totusi el poate fi temperat prin asa numitele masuri de politica economica anticiclica.Astfel in faza de crestere se creste fiscalitatea , se scad cheltuielile si consumul bugetar, se cresc ratele dobanzii iar in faza de depresiune se iau masurile opuse. In afara acestor masuri exista asa-numitele masuri pro-ciclice de politica economica care amplifica faza ciclului economic.

Curs 11. Politici macroeconomice. Problemele economice ale unui stat pot fi rezolvate cu ajutorul politicilor macroeconomice. Definitie: Politicile macroeconomice reprezinta manipulari deliberate ale unor variabile macroeconomice in scopul atingerii unor obiective macroeconomice.Aceste manipulari au loc prin intermediul instrumentelor de politica macroeconomica ( cursul de schimb, rata dobanzii, rata fiscalitatii etc.). Aplicarea unor instrumente la nivelul economiei poarta denumirea de masuri de politica macroeconomica. Principalele obiective ale politicii macroeconomice sunt: Atingerea cresterii economice; Diminuarea somajului; Controlul inflatiei ( triunghiul magic); Echilibrul balantei contului current.

In afara de aceste obiective mai exista si o serie de obiective generale cum ar fi protectia mediului etc. Politicile publice sunt cele care permit atingerea obiectivelor mai sus enuntate.Cele mai importante politici publice sunt politicile monetare si politicile bugetare. Politicile bugetare . la baza masurilor de politica bugetara sta bugetul de stat. Definitie: Bugetul de stat reprezinta un tablou macroeconomic in care se inscriu veniturile si cheltuielile statului pe durata unui an. Bugetul are doua parti component: Partea de venituri; Partea de cheltuieli;

Veniturile la bugetul de stat se realizeaza in cea mai mare parte din fiscalitate. Fiscalitatea reprezinta prelevarea unei parti din veniturile sau averea agentilor economici fara contraprestatie directa. Statul mai are si venituri nefiscale dar care ocupa o pondere mai maica( venituri din privatizari, din activitatea firmelor de stat etc.). Veniturile fiscale provin in general din taxe si impozite, fiscalitatea poate fi directa si indirecta. Fiscalitatea directa se aplica asupra veniturilor si averilor sub forma impozitelorpe venitul global, pe profit, salarii, rente etc. Fiscalitatea indirect care in vedere asa numitele impozite pe circulatia marfurilor ce sunt regasite in mod direct in pretul platit de comparator pentru o marfa sau un serviciu ( TVA, accize, taxe vamale etc.). Rata generala a fiscalitatii ( presiunea fiscal) este data de procentul din PIB al cheltuielilor statului ( 19%-55-60%). Fiscalitatea directa poate fi abordata in mai multe maniere. Exista 3 tipuri de impozitare directa: -impozitarea proportionala ( aceeasi cota de impozit indiferent de marimea profitului); Impozitarea progresiva( cu cat creste venitul cu atat creste cota de impozit); Impozitarea regresiva ( cu cat creste venitul, cu atat scade cota de impozit);

Cheltuieli ale bugetului de stat. Sunt generate in principal de asigurari si protective sociala, aparare si siguranta publica, cultura, invatamant, functionarea aparatului de stat si a administratiilor locale etc. Teoretic bugetul trebuie sa fie echilibrat adica cheltuielile sa fie egale cu venitul, in realitate insa bugetul de stat este unul dezechilibrat cu cheltuieli mai mari decat venitul adica cu deficit bugetar.

Deficitul bugetar poate fi sustinut pe doua cai: emisiune de moneda ( si asta genereaza inflatie), sau prin imprumuturi ( care genereaza datorie publica).

Politici monetare. Politicile de facture monetara vizeaza gestiunea masei monetare a ratei dobanzii si a cursului de schimb. Politica bugetara este gestionata de catre Banca Nationala/ Banca Centrala. Principalele instrumente de politica monetara sunt: Openmarket- Banca Nationala intra pe piata monetara ca un agent obisnuit vanzand si cumparand moneda in functie de interesele sale. Scontul (operatiunea de scontare este acea operatiune prin care un agent economic ce detine titlu commercial cu scadenta la un anumit termen doreste incasarea acestuia inainte de termen). Pentru aceasta el se va adresa unei institutii abilitate ( banca, Banca Nationala), si va primi suma inscrisa pe titlu mai putin o suma numita taxa de scont.

Rescontarea este operatiunea prin care bancile care detin aceste titluri scontate in prealabil doresc la randul lor incasarea sumelor. Ele se vor adresa Bancii Nationale si vor plati o taxa de rescont. Rata dobanzii . Bancile au nevoie pentru a crea moneda de o anumita lichiditate. In momentul in care solicita aceasta lichiditate Bancii Nationale solicita de fapt un imprumut la care vor plati dobanda de refinantare , adica B.N doreste mai multa moneda in economie, atuci rata dobanzii va fi mai mica si invers. Variatia cotelor/ rezervelor obligatorii. Rezervele obligatorii sunt acele sume pe care bancile comerciale sunt obligate sa le mentina in depozite sub forma de lichiditate din totalul depozitelor atrase de populatie.

Curs 12. Corporatiile multinationale. Odata cu perioada de prosperitate de pana in anii 70 la nivelul economiilor dezvoltate au aparut o serie de firme extreme de puternice cu cifre de afaceri foarte mari. Perioada ce a urmat anilor 70 , caracterizata prin diminuarea ritmului de crestere, scaderea consumului intern, datorita inflatiei ridicate si ingustarea oportunitatilor de afaceri a determinat aceste firme sa transceada granitelor nationale in cautarea de noi piete de desfacere, de surse de aprovizionare cu materii prime mai ieftine si de noi posibilitati de dezvoltare. Astfel incat anii 80 si 90 au insemnat o perioada de explozie a fenomenului de internationalizare a firmelor . Acestea proveneau in cea mai mare parte din tarile dezvoltate in special SUA, Japonia, Marea Britanie, Franta etc. Pana in anii 70 corporatiile transnationale aveau o reputatie destul de proasta deoarece obiectul lor de activitate era axat in principal pe exploatarea materiilor prime din tarile sarace si in curs de dezvoltare .Prin urmare beneficiile ce rezultau din activitatea unei firme transnationale pentru tara receptoare/gazda erau mult mai mici decat dezavantajele ce constau in principal in exploatarea fara masura a resurselor primare ( petrol, minereuri, lemn etc.), din slaba remuneratie a muncii slab calificate , promovarea coruptiei, dezastre ecologice, etc. Odata cu scumpirea materiilor prime ca urmare a cresterii pretului petrolului , tarile dezvoltate au externalizat anumite industrii energofage precum cea siderurgica, chimica catre tarile in curs de dezvoltare , ceea ce a determinat o intensificare a schimburilor comerciale si a interdependentelor dintre state. Acesta este punctual in care imaginea multinationalelor se schimba in perceptia autoritatilor si a populatiei, ele devenind extreme de ravnite mai ales in tarile in curs de dezvoltare. Avantajele pe care le genereaza corporatiile multinationale pentru tarile in curs de dezvoltare sunt multiple:

Aport de capital ethnic; Aport de tehnologie si know-how; Crearea clusterelor tehnologice, cresterea veniturilor populatiei; Cresterea contributiilor la bugetul de stat; integrarea economiei nationale in fluxurile comerciale international; Sporirea nivelului de incredere in economia tarii gazda;

Dezavantaje: - vulnerabilitate mai ridicata la oscilatiile externe ale ciclului economic; disparitia firmelor nationale ce nu pot face fata concurentei; ultraspecializarea; cresterea preturilor factorilor de productie; stimularea coruptiei acolo unde cadrul legislative nu este clar si bine constituit; etc.

Curs 13. Tipuri de piete pe care actioneaza multinationalele. Teoria economica ne invata ca obiectivele firmei sunt atinse in mod diferit in functie de tipul de piata pe care actioneaza. Definitie: Piata unui bun sau serviciu reprezinta totalitatea tranzactiilor de vanzare-cumparare ce se efectueaza cu acel bun sau serviciu indiferent unde au loc acestea. Asadar exista mai multe tipuri de piete: Piata perfect concurentiala ; Piata de oligopol( cu variant simplificat duopoly); Piata de monopol; Piata de concurenta monopolistic.

1. Piata perfect concurentiala este o piata cu numar foarte mare de participant, omogena( produse identice), transparenta (informatia este accesibila), intrare-iesire libera din piata si cu perfecta mobilitate a factorilor. Aceasta piata este un prototip ideal ce nu poate fi identificat ca tendinta pe pietele reale international , ea ar oferi cea mai mare satisfactie consumatorului deoarece pretul de echilibru ar fi cel mai mic posibil. 2. Piata oligopola este acel tip de piata pe care actioneaza un numar limitat de firme ce pot influenta fiecare in parte piata , ofera un produs identic si tin cont una de actiunea celeilalte in luarea deciziilor.

Firmele oligopoliste pot actiona in diverse moduri pentru a-si atinge obiectivele. Atunci cand ele sunt concurente solutiile alese pot fi: De conlucrare: firmele isi impart piata respectand cotele de piata si adoptand un pret comun; - De rivalitate: firmele iau decizia de a se impune fiecare in parte si de a castiga o cota cat mai mare in piata, declansand in prima faza un razboi al cantitatilor urmat de un razboi al preturilor ( Coca Cola vs. Pepsi). - De subordonare: atunci cand o firma este mare si are o cota dominant in piata, iar cealalte firma este relative mica si prin urmare nevoita sa-si ajusteze in permanenta productia in functie de deciziile firmei mari. 3. Monopolul este acea situatie de piata opusa concurentei perfecte ce presupune existent unui singur ofertant care poate manipula in functie de propriul interes si de obiectivul propus , pretul sau calitatea dar niciodata pe amandoua concomitant. Obiectivele firmei de monopol pot fi maximizarea cifrei de afaceri ( a productiei) sau maximizarea profitului. In cazul primului obiectiv, firma va incerca sa gaseasca acea combinative calitate-pret care sa-i genereze cele mai mari incasari. De obicei in aceasta situatie firma de monopol nu este interesata de minimizarea costurilor , consumatorul fiind afectat de acest lucru prin preturi ridicate ( cazul petrolului unde OPEC joaca un rol majoritar pe piata). Maximizarea profitului presupune un interes mai crescut al firmei de monopol pentru diminuarea costurilor, pentru a maximize profitul firma trebuie sa aiba incasari mari dar si costuri mici ceea ce presupune un pret al produsului mai mic decat in primul caz. De ce apar cele doua tipuri de obiective? Datorita tipului diferit de management si de actionariat. Monopolul este cel mai dezavantajos tip de piata pentru consumatori pentru ca preturile pe care le primesc acestia sunt cele mai ridicate . Unul dintre putinele avantaje ale monopolului este ca dispunand de resurse numeroase datorita marii dimensiuni, poate crea si induce progress tehnic (cazul Microsoft). La nivelul pietelor internationale se observa o tendinta de monopolizare a activitatii in numele catorva firme ce au tendinta de a impune conditiile de pret in vederea maximizarii profitului chiar daca nu vorbim in adevaratul sens al cuvantului de monopol( nu exista nici o ramura in care sa existe o singura firma), de cele mai multe ori au loc intelegeri monopolistice de genul trusturilor, cartelurilor etc. Desi la nivel national aceste intelegeri sunt penalizate prin lege , absenta unei guvernante locale face ca el sa functioneze la nivel international ( piata produselor farmaceutice, piata constructiilor de masini, pietele drogurilor , piata produselor agricole etc.). Concurenta monopolistica este o situatie combinata intre piata perfect concurentiala si monopol. Exista multi participant la piata de putere relativ redusa insa fiecare ofertant isi va individualiza produsul astfel incat sa induca o stare relative de monopol prin fidelizarea clientului ( ex piata cafelei, a tutunului , a masinilor etc.). Firmele multinationale au inteles rapid

ca fidelizarea clientilor fata de propriul produs poate aduce avantaje in maximizarea profiturilor astfel incat in loc sa declanseze razboaiele preturilor cu ceilalti competitor directi, firmele prefer sa cheltuiasca sume semnificative pentru brand si imaginea produsului cu scopul de a-l individualiza si de a crea o piata specifica propriului produs ( Volkswagen Beetle, Marlboro).

Elemente de teorie a firmei. Teoria productiei. Productia unei firme reprezinta cantitatea totala de produs ce o poate obtine o firma prin combinarea factorilor de productie de care dispune aceasta la un moment dat ( munca, capital, tehnologie, management , etc.). Cantitatea de productie obtinuta pe unitatea de factori de productie consumat poarta denumirea de productivitate . Astfel productivitatea muncii masoara cantitatea de productie obtinuta intr-o ora de munca sau pe cap de lucrator. De asemenea avem si productivitatea capitalului ca fiind cantitatea de productie obtinuta pe unitatea de capital folosita. Putem define de asemenea productivitatile marginale ale muncii si capitalului care masoara variatia productiei obtinute la modificarea cu o unitate a factorului de productie folosit. Legat de productivitati marginale putem enunta asa-numita lege a produsului marginal descrescand. !. Intr-un act de productie, atunci cand se adauga cantitati crescande din factorul munca la un capital constant exista un moment dincolo de care se trece, productivitatea marginala a muncii devine descrescatoare, tinzand spre zero.

Curs 14. Randamente. Definitie: Randamentele masoara variatia output-ului determinate de variatia unuia sau mai multor factori de productie. Randamentele pot fi: Randamente factoriale- se modifica doar un singur factor de productie , de obicei munca. Randamente de scara/ scala: se modifica in mod proportional ambii factori de productie , adica si munca si capitalul; Randamente de substitutie- se modifica in sens invers ambii factori de productie astfel unul sa-l substituie pe celalalt.

Randamentele de scara: Daca avem o functie de productie Q=f( K,L), unde Q- productie, Kcapital, L-munca; si daca inducem o modificare proportionala alfa a factorilor K si L astfel incat K-alfaK si L-alfa L, atunci notam efectul asupra productiei cu Beta si vom obtine Beta Q.Daca la

cresterea cu alfa a calitatii factorilor de productie avem o crestere Beta a productiei, unde Beta>alfa , atunci putem spune ca avem randamente de scara crescatoare. Output-ul creste mai repede decat input-ul. Daca Beta=Alfa, avem randamente constant iar daca Beta<alfa atunci avem randamente descrescatoare adica output-ul creste intr-un ritm mai mic decat ritmul de crestere al input-urilor. De obicei faza de maximizare a unei prodictii se realizeaza in faza randamentelor descrescande. Legea randamentelor descrescande: L: Daca la cantitati constant dintr-un factor adaugam cantitati crescatoare din alt factor de productie exista un nivel al combinatiei dincolo de care se trece, randamentele devin descrescatoare. Teoria costurilor. Pentru realizarea unei productii, o firma realizeaza cheltuieli ce se regasesc sub forma costurilor de productie. Tipologia costurilor. Costul total reprezinta totalul cheltuielilor facute pentru realizarea unei productii Q. El este compus din costuri fixe si costuri variabile. CT=CF+CV. Costurile fixe reprezinta acel tip de costuri de productie care nu se modifica odata cu modificarea volumului, productiei ( costurile de administrare, costurile cu incalzirea, cu iluminatul general etc,). Costul variabil reprezinta costul care se modifica odata cu modificarea productiei ( costurile cu materii prime, cu salariile muncitorilor, cu energia electrica consumata direct in actul de productie ,etc.) Costul marginal reflecta costul cu ultima unitate de produs realizata care in faza randamentelor descrescatoare este mai mare decat costul penultimei unitati. Asadar costul marginal masoara variatia costului total la variatia cu o unitate a productiei. Deoarece variatia costului fix este 0, costul marginal masoara de fapt modificarea costului variabil: Cmg=DCT/DQ =DCV/DQ. Costurile medii ( costuri unitare), reprezinta costurile totale repartizate pe unitatea de produs adica masoara cat costa in medie fiecare unitate de produs realizata. Cme=CT/Q=CF/Q + CV/Q= C fix mediu + C variabil mediu.