Capitolul 3:Iertare

Auzeam pasi grabiti venind spre mine.II auzeam ritmul inimii

crescand si parca batand sa ii rupa pieptul.Cat de mult mi-a lipsit acest
sunet.Si imi va mai lipsi si in continuare daca acum avea sa se termine
totul.
Am auzit cand s-a oprit in spatele meu si tras aer in piept.Cat de mult
imi doream sa ii pot citi gandurile in acest moment ca sa nu mai stau pe
marginea prapastiei in care voi cadea dupa ce imi va spune sa plec.Daca ii
puteam citi gandurile puteam sa ma arunc direct fara sa mai astept.Oricum
avea sa ma distruga aceasta durere.
Mi s-a parut o eternitate pana cand a vorbit in sfarsit,pana i-am auzit
vocea dupa 6 luni de chin si agonie in care m-am gandit doar la ea si la
momentele noastre.Poate era gresit spus momentele “noastre”,”noi” nu mai
existam.Ea nu mai era a mea pentru ca nu m-a putut ierta dupa cat am
ranit-o.
-Stai,Edward!,am auzit-o soptind cu o voce in care parca puteam simti
lacrimile care ii inundau ochii.Ma uram pentru cat am ranit-o.Pur si simplu
ma uram.Eram un monstru fara scrupule.
M-am intors incet ca sa ii pot vedea fata,iar ea a continuat sa
vorbeasca.
-Te rog asculta-ma.Imi dau seama ce crezi ca se intampla dar nu e
adevarat.Te iubesc mai presus decat orice si niciodata asta nu se va
schimba.
Dupa ce ea a spus asta am auzit un urlet puternic si furios din
padure.Stiam ca era Jakob si se pare ca si ea si-a dat seama de asta pentru
ca mi s-a parut ca am auzit-o zicand:va trebui sa vorbesc cu el si sa clarific
lucrurile.Dar asta nu mai conta.Ce conta acum era ca Bella ma iubea si era
dispusa sa ma ierte.
Insa nu ii intelegeam durerea de pe chip.
-Dupa ce tu ai plecat-am observat cat suferea amintindu-si de acele
moment-Jakob a fost singurul meu prieten,singurul care ma intelegea.Stiu
cat a incercat sa ma ajute sa uit,cat a incercat sa ma faca sa fiu fericita,insa a
reusit intr-o anumita masura.Eu nu mai eram intreaga.Simteam cum am o
gaura in piept care se marea pe zi ce trece si care intr-o zi ma va distruge cu
totul.
Nu stia cat ma chinuiau cuvintele ei.Durerea acumulata pe durata
celor 6 luni era acum dublata de vorbele ei,de amintirile ei.Isi amintea cat
am ranit-o.
-Bella…nu am continuat.Ce puteam sa ii spun?Ca era mai bine daca nu
veneam inapoi?Ca era mai bine daca corcitura o facea fericita in locul meu?
Nu ii puteam spune asa ceva.Nu aveam sa o mai ranesc niciodata asa
cum o facusem pana acum.
-Bella,eu am incercat doar sa te protejez de mine,de lumea
mea.Credeam ca ai sa uiti.Credeam ca ai sa iti traiesti viata in continuare si
ai sa gasesti pe cineva care te merita.Dar se pare ca eu nu am fost destul de
puternic sa stau departe de tine.Oare ma vei ierta vreodata dupa cat te-am
ranit?
-Shh,nu spune asta.Desigur ca te iert.E vina mea ca nu sunt ca ceilalti
si nu pot uita ceva.E vina mea ca nu pot sta departe de lumea ascunsa a
miturilor.
Uitete la mine,cu un iubit vampir si cu prietenul cel mai bun varcolac.
Tipic Bella,lua vina asupra ei.Oare cand v-a intelege ca eu eram
motivul pentru care ea era atat de implicata in lumea mea,in lumea
supranaturalului.
-Bella,crezi ca ma poti ierta?Daca ai nevoie de timp sa te gandesti,ai
tot timpul din lume.Vreau doar ca tu sa fi sigura de decizia pe care o iei.
-Nu am nevoie de timp.Raspunsul il stiam de cand ai
plecat.Intotdeauna vei avea loc in inima mea si intotdeauna te voi ierta
pentru ca te iubesc prea mult ca sa nu o fac.
Ea ma iubea pe mine.Nu puteam descrie fericirea pe care o
simteam.Bella mea, era din nou a mea.
-Te iubesc,i-am soptit in timp ce i-am prins fata in maini si m-am
apropiat de ea.Auzeam cum ii creste ritmul inimii si ii vedeam obrajii
imbujorandu-se.
Am sarutat-o delicat ca si cand era o papusa de portelen gata sa se
sparga la orice atingere.Ea bineinteles si-a imfipt mainile in parul meu,s-a
tras mai aproape de mine si parca nu mai vroia sa imi dea drumul
niciodata.Eram de acord cu ea,nici eu nu vroiam.Dar nu trebuia sa imi
supraevaluez controlul.Am dat-o incet putin mai departe de mine,spunand:
-Esti la fel de nerabdatoare ca intotdeauna.Credeam ca asta avea sa se
schimbe cu timpul,am completat in gand.
-Cum as putea sa nu fiu,raspunse ea chicotind.
Nu o s-o inteleg niciodata.Tocmai au trecut 6 luni de suferinta si chin
iar ea acum radea.Dar nu mai avea de ce sa sufere.Eu eram aici atata timp
cat ea ma dorea langa ea.Probabil ca era la fel de fericita ca si mine avand in
vedere ce se intamplase astazi.
Mi se parea ca o tin pe Bella in brate de o vesnicie.Ma simteam atat
de bine ca lamurisem lucrurile si acum puteam sta pur si simplu imbratisati
pe canapea privindu-ne unul pe altul.
In timp ce stateam asa am auzit o masina care se apropia si gandurile
destul de confuze ale serifului Swan.
Oare ce face Bella azi?Ar fi trebuit sa stau cu ea acasa in loc sa
ma duc la pescuit.Chiar daca vad o umbra de fericire pe chipul ei
datorita lui Jakob,suferinta ii se citeste in ochi.Cum poate suferi
atat
dupa acel…acel nenorocit de baiat.Daca as putea i-as arata eu lui.Cum
a
putut sa o raneasca atat pe fiica mea.Cum?Dar ea pare ca nu vrea sa
il
uite si sa ii dea si o sansa lui Jakob.E asa un copil bun si nu ar rani-o
niciodata.Dar ea inca il asteapta s se intoarca.
Gandurile lui ma loveau ca zece mii de cutite si pe langa asta simteam
o gelozie enorma fata de corcitura.Cum puteam sa ii spun lui Charile ca am
plecat si am ranit-o pe Bella doar ca sa o apar de vampirul ce eram si de
lumea mea.
Si cum de credea ca Jakob nu ar rani-o?Habar nu are ce se poate
intampla daca un varcolac se transforma prea aproape de un om.Am
tresarit la acest gand.
-Bella,tatal tau vine acasa,in cinci minute va ajunge,am anuntat-o.
-O nu,a spus si s-a ridicat repede.Nu trebuie sa stie inca de noi.O sa
iasa rau.Trebuie sa il pregatesc pentru asta.Te superi daca ii zicem altadata?
-Nu,desigur ca nu ma supar.Prostuta Bella,cum m-as putea supara pe
ea.M-am ridicat si am sarutat-o rapid.
-Te astept sus,i-am spus.
-Bine,vin si eu dupa ce ii fac lui Charlie ceva sa manance.
Am fugit la ea in camera si m-am pus pe asteptat.Ce bine era sa fiu
din nou la ea in camera.Sa fie totul ca inainte.Eram atat de fericit ca azi
totul decursese cum trebuie.Mai era insa ceva din cauza caruia nu ma
puteam bucura pe deplin de intoarcerea lucrurilor la normal.
Iar acel ceva se numea Victoria.Am jurat ca o voi gasi si ca nu v-a mai
avea mult de trait.
Voi face tot ce imi sta in putere ca Bella sa fie in siguranta.