Capitolul 11

Ce inseamna o putere
nedorita

Da,ma simteam bine cu ei.Dar scopul prezentei mele acolo era ciudata imagine din minte,care
inca era acolo,intiparita in creierul meu...si mai ales acele cuvinte fara noima si....
-Acum...motivul pentru care ne-am adunat aici il stim...spunea Carlisle uitandu-se fix la
mine,incercand sa ma scoata din valtoarea de ganduri insirate in mintea mea chinuita.
-Carlisle!S-a intamplat ceva...
Si-a dat seama ca ezitam.Nu voiam sa vorbesc de fata cu toti....si asta nu era pentru ca nu
aveam incredere in ei...imi erau ca o familie...dar cuvintele care aveam sa i le spun lui
Carlisle,parca trebuiau scoase cu clestele...
-Sa mergem sus.
...
S-a asezat pe o sofa alba si pufoasa poftindu-ma langa el.M-am uitat in ochii lui scurt si
rusinos,ochi indurerati care asteptau ceva...am ocupat un loc langa el inghitind in sec si
plinbandu-mi degetul pe pantaloni...Decat in prima zi de scoala mai facusem asa...
-Nu stiu cum sa incep...Cand coboram scarile mi-a aparut o imagine,ciudata....nu voiam sa-i
detaliez semnificatia acelei imagini asa ca am trecut mai departe la acel cuvant...Cel mai ciudat
lucru a fost...un cuvant...Erau niste litere mari,intunecate,probabil sunt patetica acum incercand
sa te fac sa intelegi ce poate fi ineeregula cu niste litere,dar...erau monstruoase.Ascundeau ceva
sobru,ceva...ca si cum te-ai gandi la un sfarsit...incercam sa-i expil privind incruntata in negura
padurii...Asta este cel mai rau.Toate detaliile astea ma omoara.De parca nu imi e de ajuns sa vad
niste litere ciudate,un cuvant mai degraba,mai trebuie sa fie si acea senzatie de sufocare
interminabila,fiecare litera infundandu-mi un sentiment melancoli,de ura...
Carlisle ma privea crispat.Il priveam uimita,cerandu-i un raspuns de care aveam mare nevoie.A
rupt tacerea spunand tare si raspicat:
-Daca e ce cred eu ca e,nu este bine...incearca sa iti amintesti acel cuvant!Nu fa nimic
altceva1Doar incearca sa-ti amintesti!
-Asta e problema!Nu pot!...Ceva ma blocheaza...E ceva aproape...Il simt...Profita de
nesiguranta mea...Nu imi pot aminti nici macar o litera...
Mi-am speijinit capul de geam nelundu-mi ochii din bezna padurii.Carlisle a venit spre mine si
mi-a atins umarul.
-Trebuie...Cu siguranta te intrebi de ce atata "revolutie" pentru imaginile tale...
-Da,exact! Ceilalti nu patesc asa...De ce te agiti atat pentru a remedia negrul din ele.Lasami-le
doar mie.Este deajuns.Din pacate este evident cat de dureroae sunt.Tocmai de aceea.Nu e
corect sa sufere si altii...i-am spus toate acestea pe un ton nervos,cu o privire incruntata.Carlisle
a oftat plimbandu-si pierdut privirea pe podea.Of.Nu voiam ca acea"putere" sa ii afecteze si pe
ei,dar o faceam eu...De fapt,ele ma ceontrolau....
 -Nu toate viziunile sunt exacte!Te fac sa-ti pierzi controlul...spunea Alice ivindu-se din spatele
usii.Majoritatea iti arata un drum total gresit.Desi,logic,ele ne ajuta sa prevedem actiuni din
viitor,intuneca partea necesara pentru a le pune bariere,pentru a le impuna o limita.De aceea
trebuie sa gandim calculat...mi-a spus mangaindu-ma pe mana,in ochii ei negrii secitea mila,ea
ma intelegea...
-Da...doar ca nimic nu e logic..sti,majoritatea intamplarilor din viata se echilibreaza pe o linie
filozofica,din punctul meu de vedere...aici nu mai e filozofie,nici macar o exceptie...caut cuvinte
cheie penttru a-mi putea exprima adancile sentimente..cat poate fi de greu sa redai acele
imagini,si cuvinte!E ca si cand ai avut un vis uimitor si acum incerci sa scri o carte despre el
deoarece acel vis a patruns pana la punctul la care greu ajunge ceva,la care si mai greu ajunge
ceva pozitiv;iar in timp ce ai stiluoul si foaia versi pana si larimi pentru a putea imbina
sentimentele cu imaginile,sperand ca asa vei putea reda minunatul.
-E greu,dar trebuie sa fim uniti,cu totii1spunea Alice indreptandu-si privirea catre Carlisle care
ne privea ca un tata mandru de copiii sai.M-am intors cu lacrimi in ochi:
-Stiu ca vrei sa ma ajuti.Scuza-ma Carlisle.Nu am fost eu...nu..
-E inregula.Si ca sa sti.Am sa ma agit si mai tare decat o sticla de Pepsi daca e nevoie...imi
spunea cu zambetul pe buze incercand sa-mi readuca veselia ...si reusi-se...l-am imbratisat
srtans.
-Va las...
Am ramas singura cu Alice.Imi zambea scurt si smecheresc.
-Ce e?
-Pai...vreau sa iesim la cumparaturi!
-Ooo...nu...
-Nici un Nu!Vreau sa mai lamurim niste lucruri,dar nu aici,in locul asta sumbru langa intunericul
padurii din care nu iti iei ochii si dupa cum vezi iti face rau! Repezeala cu care a spus acele
cuvinte m-a facut sa bufnesc in ras.
-Asa!Hai sa mergem jos,la ceilalti.
...
-Oh!Ce ati facut acolo?Ati discutat telenovela de la 7:00?replica Emmet invartindu-si
ochii.Ok.Ce facem?Un meci de baseball,ceva?
-E tarziu...ar trebui sa mergem acasa.ii spuneam melancolica si palida.
Emmet s-a crispat cand m-a vazut la fata,dar imediat a zambit larg spunand:
-Vai de mine!Ma faci sa cred ca tie chiar iti plac doar telenovelele!
Cat de usor asimilam buna dispozitie cand eram pe langa Emmet!Tipul asta chiar se
pricepea!Era genul de om care se baza pe zicala"lasa-ma sa te las",dar care era ca un glob de
energie pozitia.Puterea lui nu se baza pe calitati intelectuale,ci pe calitati fizice.Pentru ai putea
descrie puterea era potrivit un singur cuvant"strong".Era ca un urs.Era fratele mai mare pe care
intotdeauna mi-l dorisem si care era responsabil de buna mea dispozitie.
M-am apropiat de el lovindu-l in umar:
-Nu fi baba cicalitoare!Ne intalnim si jucam si baseball.Chiar vreau sa ma inveti...Doar ca acum
i-am promis lui Alice ca mergem la cumparaturi.Bineinteles vom fi insotite si de Bella,care nu vrea
dar trebuie,si de Rose,care vrea,si bineinteles de Esme,care de asemenea vrea.Te-ai
prins,colega?E o chestie intre fete!
-Ahaaaa.Bine,atunci!Nu ma bag intre voi,femeile,uneori puteti fi periculoase...spunea luand
masca de copil speriat si facand un pas inapoi.
-Nu!Mai bine ramane pe alta data.Trebuie sa te odihnesti si sa te gandesti...mi-a spus Carlisle
serios.
-Da,cum zici tu.
Am pornit spre casa,in Volvo-ul lui Edward impreuna cu Bella.Initial voiam sa mergpe jos,dar
Edward spunea ca daca el ne-a luat trebuie sa ne duca tot el acasa.Ha!
Era ora 6:00 p.m.Mamaaa.Atata timp am stat la povesti?Bine,povesti serioase...
Cum am ajuns mi-am facut un sandwich "ala Nic"asa il numeam noi,adica cu detoate.2
etaje.Dupa ce am terminat de mancat ma indreptam alene spre dormitor.Boala porului:dupa
mancare,somn.Mi-am tarait picioarele cu greu si m-am trantit in pat.In campul vizual?Peretii!Ma
holbam pe pereti gandindu-ma la discutia de azi,de data aceasta impunandumi buna dispozitie.Mi
se inchideau ochii.Stiam ca daca am sa adorm,pana maine dimineata nu ma mai trezesc,deci
increcam sa stau concentrata acolo unde imi propusesem,dar degeaba.Ochii mi se
inchideau.Eram pe doaua taramuri:fericire/tristete;lumina/intuneric si tot asa...
Plictisita de aceiasi idee,m-am lasat in voia somnului...