MCS-C2

Stiinta

Stiinta poate fi considerata ca ansamblul sistematic de cunostiinte verificate despre

realitatea obiectiva si subiectiva (natura, societate, gandire) sau in sens mai particular ca
ansamblul de cunostiinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii.
Foarte adesea definirea stiintei se face din punct de vedere al rezultatelor la care
aceasta ajunge si aprecieri ca stiinta ca fenomen complex poate fi privita din mai multe puncte
de vedere si anume ca activitate umana cu un anumit specific, ca rezultat al acestei activitati
sau ca functie a satisfacerii anumitelor nevoi social-umane.
Insa cunostiintele referitoare la un anumit domeniu al realitatii se transforma intr-o
stiinta numai atunci cand ele sunt reunite intr-o teorie inchegata pe baza acelorasi legi si
principii. Drumul general al cunoasterii stiintifice este acela al trecerii de la fenomen la esenta,
de la o esenta mai putin profunda la o alta mai profunda.
Stiinta progreseaza astfel prin intermediul unor succesiuni de adevaruri relative catre
o cunoastere cat mai adanca si mai cuprinzatoare a realitatii.
Astfel, putem considera stiinta ca fenomen in permanenta innoire si devenire, fiind
un sistem de cunostiinte controlate si verificate si cunostiinte controlabile si verificabile
(stiinta in procesul elaborarii) referitoare la un anumit domeniu al realitatii.
Dupa cele spuse, putem considera stiinta din mai multe puncte de vedere in functie
de scopurile care orienteaza cercetarea astfel:
•Din perspectiva gnoziologiei, stiinta este un ansamblu de enunturi adevarate organizate
sub forma unor teorii stiintifice.
•Din punct de vedere metodologic, stiinta este un ansamblu de tehnici si metode prin care
se valideaza anumite enunturi.
•Din punct de vedere sociologic sau din perspectiva sociologica, stiinta este un fenomen
social sau o institutie sociala, rolul ei evidentiindu-se in conceperea si producerea bunurilor de
existenta ale oamenilor.
•Din punct de vedere filozofic, stiinta este o forma a constiintei sociale ce contribuie
esential la conturarea unei conceptii generale despre existenta (existenta externa si interna).
Desigur, prin stiinta trebuie sa intelegem si totalitatea disciplinelor stiintifice in
continua lor diferentiere si integrare in prezemt si in viitor.
Stiinta in general poate fi considerata ca o activitate omeneasca sau o institutie cu
zeci si sute de mii de oameni, o acumulare de cunostiinte transmise prin traditie, un factor
important in mentinerea si dezvoltarea vietii sociale sau o metoda compusa dintr-o serie de
operatii cum sunt masurarea, clasificarea, analiza, sinteza, observatia, experimentul,
formularea ipotezelor si teoriilor stiintifice.
Caracteristicile stiintei ca ansamblu de cunostiinte:
•Unitatea cunostiintelor: respecta aceleasi legi si principii.
•Generalitatea si esentialitatea cunostiintelor: reflecta generalul si esentialul, dar si cauzalul
fenomenelor cercetate.
•Certitudinea cunostiintelor: cunostiintele stiintifice sunt verificate, veridice si adevarate.
•Obiectivitatea cunostiintelor consta in eliminarea oricarui element subiectiv in
determinarea cunostiintelor; concordanta imaginii reale a fenomenelor cu imaginea lor in
mintea noastra.
•Intemeierea metodica.
•Dezvoltarea progresiva din aproape in aproape a cunostiintelor.
 2

•Rationalitatea cunostiintelor: presupune interpretarea si explicarea faptelor prin factorii

determinanti cauzali, stiinta urmarind astfel cunoasterea cat mai exacta pe baza de cercetare,
observatie, experiment, masurare a unui numar cat mai mare de fenomene sau de cazuri.
•Predictia, prognoza, semnalarea felului in care vor evolua cunostiintele pe baza datelor
existente.
Factorii determinanti ai stiintei, conditii de aparitie ale stiintei: in cadrul stiintei
putem distinge urmatoarele elemente structurale:
•Domeniul, activitatea sau fenomenele care sunt cercetate si asupra carora se aplica si se
verifica valabilitatea cercetarilor.
•Terminologia, limbajul stiintific specific domeniului cercetat.
•Teoria stiintifica exprimata in legi, reguli si care se naste din generalizarea datelor faptice,
empirice care au fost confirmate de practica.
•Ipotezele care pot fi confirmate sau infirmate ulterior si care se formuleaza in legatura cu
o posibila relatie dintre 2 sau mai multe elemente, fapte…
•Metodologia: ansamblul metodelor si teoria care sta la baza utilizarii lor in cercetarea
domeniului specific.
•Rezultatele, materialul factic obtinut prin observatii, experiment in cadrul cercetarii
•Teoria generala sau conceptia generala asupra unui anumit domeniu al realitatii.
•Specialistii care lucreaza in acest domeniu.

Stiinta educatiei fizice si sportului

Epistemologia si scientica au stabilit principalele conditii ale constituirii unei

discipline care se pretinde sa fie considerata stiinta.
1).Domeniul de activitate propriu: orice stiinta are mai intai un domeniu, un obiect de studiu
propriu, in cazul nostru domeniul fiind activitatile de educatie fizica si sport, recreatie,
recuperare, terapeutice, compensatorii si altele. Se afirma si se argumenteaza necesitatea si
existenta reala a unei discipline independente si autonoma in acest domeniu.
Primul argument si cel mai puternic este faptul ca nici una dintre stiintele particulare
existente nu si-au propus si nici nu studiaza domeniul amintit, deosebit de complex si variat al
activitatilor de educatie fizica, sport, turism, terapeutic, compensatoriu…
2).Existenta unei teorii specifice si existenta legilor care guverneaza domeniul educatiei
fizice si sportului.
3).Terminologia sau limbajul specific adecvat domeniului.
Observam ca toate aceste conditii de mai sus sunt indeplinite in cazul stiintei
noastre, a educatiei fizice si sportului.
Prin educatie fizica si sport se inteleg toate formele de activitate fizica menite printr-
o participare organizata sau independenta sa exprime sau sa amelioreze conditia fizica si
comfortul spiritual, sa stabileasca relatii sociale civilizate si sa conduca la obtinerea
rezultatelor in competitii de orice nivel.
Educatia fizica si sportul sunt activitati de interes national pentru ca prin acestea se
asigura sanatatea fizica si spirituala.
Educatia fizica si sportul cuprind urmatoarele activitati:
-educatie fizica la orice nivel;
-sportul pentru toti;
-sportul de performanta;
-exercitii fizice practicate cu scop de intretinere, profilactic si terapeutic;
 3

-practicarea educatiei fizice si sportului este un drept al persoanei, drept garantat

de societate; acest drept se poate exercita liber si se poate realiza independent sau in cadrul
structurilor sportive asociative.
In domeniul educatiei fizice si sportului se dezbat cunostiinte de igiena, biochimie,
fiziologie, psihologie, sociologie, ergonomie, terapie…Toate acestea stau la baza formarii
stiintifice a oricarui specialist din domeniul nostru.
Obiectul domeniului nostru este omul care se misca (“homo se movens”),
motricitatea omului privita procesual, stadial, ca o realitate existenta, obiectiva si devenire
perfectibila.
Studiem omul in miscare, motricitatea lui, a celui care nu traieste izolat, ci a celui
integrat social.
Scopul educatiei fizice si sportului este dezvoltarea si perfectionarea fiintei umane
din punct de vedere fizic, motric, psihomotric, psihosocial, in dialogul cu sine, cu natura si cu
altii.
In vechea Grecie exista un concept “Paidea” care reprezenta un program complex de
cultivare a spiritului si de dezvoltare corporala armonioasa, al carui ideal formativ il
reprezenta omul implinit in plan sufletesc si somatic (corporal). Acest ideal formativ, “Kalos
kai agathos” (“frumusete corporala in armonie sufleteasca”) trebuie preluat.
Stiinta educatiei fizice si sportului este un sistem care integreaza unitar atat teoria,
cat si metodele si tezele.
Locul stiintei noastre este in sistemul stiintelor actiunii cu caracter umanist, alaturi
de stiintele educatiei si instruirii. Este o stiinta autonoma, pluridisciplinara si in acelasi timp
integrativa. Aceasta stiinta s-a conturat in jurul anului 1950, dar cunostiintele despre omul care
practica sistematic exercitii fizice dateaza de mai bine de 2000 de ani (Jocurile Olimpice
Antice).