MCS-C3

Cercetarea

Cercetarea stiintifica este o activitate umana de mare insemnatate pentru satisfacerea

anumitor nevoi si aspiratii social umane. In cele mai diferite domenii se manifesta ca o forma
superioara a activitatii de investigatie de tip uman. Cercetarea presupune investigarea realitatii
concrete asa cum ne apare ea simturilor noastre.
Investigarea se face sistematic pe baza observatiei si experimentului, urmarind atat
descrierea calitativa de ordin logic, cat si inregistrarea cantitativa de ordin matematic, static.
Cercetarea este o forma superioara a activitatii de investigatie desfasurata sistematic
si organizata stiintific in scopul captarii de noi informatii, a prelucrarii si verificarii lor si a
formularii de noi cunostiinte stiintifice sau a stabilirii unui adevar.
Cercetarea poate fi considerata ca un sistem de activitati teoretice si practice
ordonate si sistematizate de obtinere si prelucrare a informatiilor stiintifice (controlate si
verificate), de utilizare a acesteia in scopul construirii unor explicatii cuprinzatoare cu privire
la esenta unui anumit domeniu al realitatii.
Cercetarea se desfasoara cu intentie, deliberat, constient, cu un anumit scop intr-un
anumit domeniu al realitatii utilizand concluziile ei in vederea producerii unui progres in
teoretica si practica domeniului abordat.
Caracteristicile cercetarii:
•Cercetarea stiintifica presupune existenta unui obiect bine definit al cunoasterii.
•Cercetarea stiintifica presupune existenta unei ipoteze sau a mai multora.
•Cercetarea stiintifica presupune existenta unei metodologii (teorie asupra bazelor logice si
epistemiologice ale disciplinei stiintifice implicate).
•Cercetarea stiintifica presupune existenta unor metode de lucru (observatie, experiment,
modelare…) si a unor tehnici si instrumente de cercetare sau aparatura adecvata activitatilor
de cercetare. Toate acestea au un rol important pentru elaborarea informatiilor nemijlocite ale
realitatii si care reprezinta elementele de baza sau fundamentale pentru construirea teoriilor
stiintifice.
•Orice cercetare este sistematica:
-deoarece desfasurarea cercetarii nu se efectueaza intamplator;
-pentru rezolvarea problemelor puse sub observatie se stabilesc variabile de
cercetare si se intocmeste un protocol de cercetare care devine ghidul teoretic al activitatii
cercetarii de la ipoteza pana la verificarea ei, ajungand la concluziile finale ale cercetarii;
-cercetarea poate avea mai multe etape desfasurate in timp (tot astfel se strang
informatii necesare verificarii ipotezelor si explicarii fenomenului pus sub observatie
sistematica).
•Orice cercetare este logica pentru ca tot demersul cercetarii respecta regulile si legile
logicii, utilizand rationamente deductive si inductive ajungand la explicatii si demonstratii,
trecand prin faza ipotezelor, a formularii si selectionarii lor.
•Orice cercetare este nemijlocita (observari sistematice asupra unui fenomen se fac direct,
astfel incat cercetatorul strange date pe baza carora isi formuleaza concluziile).
•Orice cercetare este reductiva: cercetarea utilizeaza mai multe date particulare ca pe baza
prelucrarii lor sa stabileasca relatii generale de legatura dintre ele.
•Orice cercetare este reaplicabila: desfasurarea cercetarii este inregistrata, permitand si
altora sa verifice rezultatele obtinute, iar la nevoie sa repete cercetarea sau sa efectueze o
cercetare viitoare pe baza rezultatelor precedente.
 2

Tipuri de cercetare: majoritatea autorilor descriu tipurile de cercetare urmatoare:

1).Cercetarea fundamentala: activitatea desfasurata pentru a dobandi cunostiinte noi cu
privire la fenomene si procese precum si in vederea formularii si verificarii de ipoteze sau
modele conceptuale si teorii:
-vizeaza construirea stiintei, stabilind explicatii, descoperind noi aspecte si legi
ale realitatii, largind astfel aria de cunoastere in domeniul in care aceasta actioneaza;
-asigura baza teoretica a unui domeniu de activitate;
-cuprinde investigatiile sub forma de studii teoretice sau cercetari experimentale
care conduc in final la elaborarea cadrului si continutului principal al stiintei unui domeniu
oarecare.
2).Cercetarea aplicativa: este destinata utilizarii cunostiintelor stiintifice pentru
perfectionarea de noi produse, tehnologii, servicii:
-vizeaza controlul prin mijlocul stiintei a unui domeniu al realitatii in vederea
obtinerii unei organizari si utilizari optimecercetarea aplicativa alaturi de controlul exercitat
asupra domeniului respectiv urmareste folosirea proceselor specifice domeniului in vederea
satisfacerii unor trebuinte sau necesitati omenesti de ordin material sau spiritual;
-are intentionalitate practica declarata, aplicativitatea rezultatelor putand fi
imediata sau in perspectiva;
-consta in utilizarea cunostiintelor pentru rezolvarea problemelor vietii inca
nesolutionate si este orientata spre a stabili modalitatea in care aceste cunostiinte pot fi utile
practicii pentru a crea acele conditii care sa contribuie la cresterea nivelului de viata si a
performantelor umane.
Limita dintre cercetarea fundamentala si cercetarea aplicativa este greu de stabilit,
mai ales ca linia de democratie dintre ele tinde sa se estompeze in conditia stiintei
contemporane.
3).Cercetarea pentru dezvoltare (dezvoltare tehnologica): continua aplicarea datelor
cercetarii pana la realizarea concreta a produsului. Fiind vorba de aplicare larga in practica, ea
trebuie sa se organizeze in functie de caracteristicile mediului tehnologic existent, iar metodele
de lucru trebuie sa fie adaptate la nivelul perceperii specialistilor si la conditiile de care ei
dispun.
Aceasta cercetare va produce dispozitive, tehnici noi care maresc libertatea de
actiune, de alegere si prin aceasta contribuie la eficienta actiunii.
Reusita cercetarii stiintifice depinde de multi factori, printre care si de dotarea
laboratoarelor cu aparatura specializata, insa in cele mai perfectionate laboratoare este
necesara interventia mintii umane (a capacitatii intelectuale).
Rezultatele activitatii gandirii omenesti sunt influentate si de ceea ce unii numesc
“fundalul intelectual”. La constituirea acestuia un loc important il ocupa sistemul de
cunostiinte referitor la relatia omului cu mediul natural si social, la locul omului in lume, la
scopurile si sensul activitatii si vietii sale. Pentru cacercetatorul sa-si poata indeplini functiile
ce ii revin in cunoastere, el trebuie sa se cunoasca pe sine, sa patrunda legile generale ale
dezvoltarii naturii si societatii, sa inteleaga rolul si rostul sau in lume, in sistemul relatiilor
sociale si sa aiba idealurile sale ca om si cercetator.
Caracteristicile cercetarii in domeniul nostru de cunoastere: domeniul EFS avand
scop final optimizarea fiintei umane este un domeniu umanist psihopedagogic terapeutic. Prin
activitatile pe care le cuprinde si le perfectioneaza, acest domeniu este psihologic, biologic,
terapeutic.
Cercetarea domeniului nostru este si trebuie sa fie pluridisciplinara si
interdisciplinara. Informatiile culese pe diferite planuri in echipa multidisciplinara
(antropologic, biochimic, metodic) sunt prelucrate separat pe fiecare plan, dar si sintetic,
 3

interdisciplinar in efortul specialistilor de a formula un punct de vedere comun si integrator

asupra fenomenelor studiate in scopul cresterii eficientei biologice si psihologice a individului,
rezultand o crestere a performantelor lui. Lucrul in echipe complexe imbunatateste
metodologia cercetarii si optica fiecarui specialist din echipa angajat in cercetarea
fenomenelor din domeniul nostru ducand la cresterea patrimoniului informational si la
dezvoltarea insasi a domeniului.
Cercetarile in domeniul nostru au caracter multidirectional urmarind:
a).cunoastere mai fina si mai exacta a fenomenelor satisfacand specificul cercetarii de
constatare;
b).verificarea unei ipoteze sugerata de teoria si practica acumulata satisfacand cerintele de
tip experimental;
c).formularea unor noi cai de dezvoltare a activitatilor terapeutice satisfacand cerintele
cercetarii prospective.