MCS-C5

Metode fundamentale de cunoastere

Metoda deductiva (rationament deductiv)

Metoda inductiva (rationament inductiv)
Ipoteza
Explicatia
Demonstratia
Teoria
Activitatea terapeutica se prezinta ca un model de raport “programatic” si a intelege
si explica aceasta activitate inseamna:
-a face permanent inductii, deci a infera reguli generale din cazuri individuale;
-a face deductii, a verifica daca ce s-a presupus la un anumit nivel determina
niveluri ulterioare.
Inferenta este o operatiune logica de trecere de la un enunt la altul, in care ultimul
enunt este dedus din primul. Cand nu putem rezolva o problema prin contact direct cu
realitatea, cautam adevaruri, solutia in cunostiintele anterioare si recurgem la rationamente.
In comparatie cu notiunea si judecata, rationamentul este o forma complexa de
gandire. Rationamentul reprezinta o inlantuire de judecati, judecatile cuprind mai multe
notiuni, iar notiunile reflecta esentialul si generalul din obiective si fenomene si sunt elaborate
cu ajutorul operatiilor gandirii.
Operatiile gandirii:
-comparatia: operatie de stabilire a asemanarilor si deosebirilor dintre obiecte;
rolul ei este de a stabili insusirile comune ale mai multor obiective, fenomene, procese,
persoane;
-analiza: este logica mentala sau materiala, este descompunerea mentala a
obiectivelo si desprinderea unor insusiri;
-sinteza: este reunirea mentala intr-un intreg a insusirilor obiectivului descompus
prin analiza;
-abstractizarea: retinerea unor insusiri esentiale ale obiectivelor si fenomenelor,
iar alte insusiri variabile sunt neglijate;
-generalizarea: operatie sintetica prin care cuprindem intr-o notiune o multime
de obiective, stabilind insusirile lor comune;
-concretizarea: demersul descendent al gandirii de la abstract la particular;
-particularizarea: demersul descendent de la general la particular.
Logica formala de tip aristotelic: a descris inca din Antichitate cele 2 forme de ratiune
opuse-deductiv si inductiv. Logica si metodologia lui Aristotel sunt expuse in “Organon”
(lucrarea sa fundamentala). El spunea “a cunoaste bine si adevarat inseamna a cunoaste
necesar, deci obiectiv”; “a cunoaste obiectiv, deci necesar, inseamna a cunoaste prin cauze”; “a
cunoaste prin cauze inseamna a cunoaste silogistic”.
Logica a descris in amanunt structura silogismului, regulile termenilor, premiselor si
despre axioma silogismului. Ca orice forma de ratiune, silogismul se sprijina pe o axioma, un
adevar cert si evident prin el insusi ce justifica derivarea concluziei.
Axioma silogismului poate primi 2 forme:
a).Ceea ce se afirma sau se neaga despre o intreaga clasa de obiective, se afirma sau se
neaga despre fiecare obiectiv in parte al acestei clase (dictum de omni, dictum de nulo-ceea ce
spunem despre gen, este adevarat si pentru specie).
b).Insusirea insusirii unui lucru este insusirea lucrului insusi.
 2

Deductia este un tip de rationament in care concluzia este o consecinta necesara a

premizelor si este adevarata daca premizele sunt adevarate. Deductia este prezentata ca un
model al rationamentului riguros, fiind opus inductiei. Forma generala a silogismului este: toti
A sunt B, toti B sunt Ctoti A sunt C.
Prin astfel de ratiuni deductive se pot determina o infinitate de adevaruri ale
realitatii. Silogismul este un instrument de lucru creator daca pe baza judecatilor continute de
premize rezulta o judecata noua. Silogismul poate prilejui descoperirea unor fenomene noi.
Aceasta calitate este folosita in verificarea si confirmarea ipotezelor. Din ipoteza se deduce ca
o consecinta un fapt ce apoi este verificat.
Forme ale silogismului: exista in general 3 forme de baza, desi fiecare poate avea o
serie de forme particulare. Forme de baza:
1).Silogismul conditional: daca A este adevarat, atunci B este adevarat. Dam exemplul:
daca sportivul este asigurat contra accidentelor (ASIROM) va primi
despagubiri in caz de accident;
Aplicarea lui in argumentare s-ar putea face sub forma urmatoare: daca sportivii sunt
asigurati (ASIROM) contra accidentelor, pot primi…Aceasta este premiza majora a
silogismului.
sportivul X este accidentat;
el va trebui sa primeasca despagubiri.
In folosirea acestui silogism trebuie furnizate date care sa fie valabile pentru
premiza majora.
2).Silogismul disjunctiv: forma principala a acestui silogism este urmatoarea: “ori A ori B
este adevarat”-premiza majora. De multe ori, ea este urmata de date ce sustin argumentul.
3).Silogismul de relatie: judecatile componente transmit o relatie de la un termen la alt
termen (mai mic, mai mare, cuprins in, inclus in, identic, mai inalt…). A este mai mare decat
B-premiza majora; B este mai mare decat C-premiza minora. Deci A este mai mare decat C.
rationamentul ajuta la dezvoltarea si multiplicarea cunostiintelor, ajutand ca pe baza datelor
cunoscute sa trecem la noi cunostiinte.
S-a vazut ca in silogism se pleaca de la premize care sunt adevaruri generale. Se pune
acum urmatoarea problema: pe ce cale obtinem aceste judecati universale ce constituie
premiza majora a silogismului?
Un raspuns: “pe calea experientei”. Experienta (praxisul) poate deveni sorgintea
cunostiintei din care pot deriva judecatile universale.
Rationamentul inductiv este rationamentul prin care, plecand de la cunostiintele
despre faptele si obiectivele individuale, particulare ajungem la cunostiinte despre ceea ce este
esential si general in aceste fapte si obiective individuale.
Inductia se caracterizeaza prin 2 aspecte fundamentale:
-contrar deductiei, adevarul premizelor nu garanteaza adevarul concluziei;
-concluzia nu este o consecinta necesara a unor singure premize (dintr-un caz
particular, 2 sau 3 sa tragi o concluzie generala).
Tipuri de inductie:
•Inductia completa: omul de stiinta nu se grabeste sa generalizeze o constatare. El aduna cu
rabdare observatiile, le compara, le analizeaza, le confrunta cu ipotezele, cu faptele, cu
realitatea si apoi ajunge sa-si intemeieze o idee, o interpretare. Prin inductia completa se
obtine o concluzie generala despre o clasa pe baza cunostiintelor tuturor cazurilor sau
obiectivelor din aceasta clasa.
Inductia completa este inductie pentru ca gandirea se misca de la specie spre gen, de
la caz particular la clasa si este completa deoarece genul din concluzie nu cuprinde mai multe
specii (cazuri) decat fusese indicat in premiza.
 3

Regulile inductiei complete:

-clasa fenomenelor despre care se afirma sau se neaga in concluzie trebuie sa
contina toate fenomenele acestei clase enuntate in premize;
-trebuie sa existe certitudinea ca insusirea generalizata este existenta fiecarui
obiectiv din aceasta clasa.
Forma generala a unei inductii complete: S 1 are insusirea P; S2 are insusirea P; S3 are
insusirea P;…………….; Sn are insusirea P. Aceasta este o inductie stiintifica. Se foloseste
numai daca avem un numar finit de elemente. Cand numarul elementelor creste si tinde spre
infinit nu mai putem folosi aceasta formula si atunci se foloseste inductia incompleta.
•Inductia incompleta: poate fi:
a).Inductie incompleta prin simpla enumerare: neveridica. Formula ei este: S 1 are
insusirea P; S2 are insusirea P; S3 are insusirea P;…………….; Sn are insusirea P (conditie-S1,
S2…..Sn sunt o parte din S).
In acest caz, aceasta este o formula de rationament stiintific in care pe baza repetarii
aceleiasi insusiri la un numar de obiective omogene si a ignorarii cazurilor ce ar contrazice
insusirea repetata se conchide la apartenenta acestei insusiri la toate obiectivele clasei sau
genului.
b).Inductia incompleta stiintifica: ratiunea prin care se trage o concluzie sau mai
multe despre toate obiectivele unei clase pe baza insusirilor unei parti din obiectivele acelei
clase. Aici trebuie sa apara esantioanele reprezentative. Inductia stiintifica se ridica prin
analiza la explicatii, adica la aflarea temeiurilor, iar pentru aceasta, in stiinta, se folosesc
metode ca observatia, experimentul…
Ipoteza stiintifica: o ipoteza poate avea 2 sensuri-general (cotidian) si mai strict
(stiintific). In primul sens ipoteza este sinonim cu presupunerea (fac o ipoteza, o presupunere,
ca maine va ploua). In sens stiintific, pastrand nota de presupunere, de imaginare a unei
posibilitati, implica incadrarea acestei presupuneri neaparat intr-un anumit sistem de
cunostiinte pe baza unor teorii stiintifice. In acest caz, ea este o presupunere stiintifica prin
gradul de probabilitate.
Ipoteza este o presupunere facuta in scopul de a explica un fenomen, de a rezolva o
problema. Ea este deci o explicatie provizorie si este exprimata de regula, dar nu neaparat, sub
forma unui rationament de forma urmatoare: “daca A, atunci B”.
Caracteristicile ipotezei:
-se naste dintr-o problema ce se vrea rezolvata;
-implica un proces de gandire si reflectare asupra fenomenelor puse sub
observatie;
-are caz probabil;
-justetea presupunerii rezulta din integrarea ipotezei intr-un sistem de cunostiinte
si transformarea ei in explicatia fenomenului.
Ipoteza, in procesul ei de dezvoltare, din momentul initial pana la faza finala de
adevar cert, se elaboreaza prin eforturi de analiza si sinteza si se sprijina pe rationamente
inductive si deductive analogice si se ajuta de metodele inductive de cercetare stiintifica
(observatia, experimentul).
Ipoteza poate fi definita ca presupunere ce anticipeaza un adevar, o explicatie,
urmarind a fi ulterior direct sau indirect verificata. Prin verificarea ipotezei cunoasterea creste
treptat organizandu-se intr-un sistem (o teorie).