MCS-C9

Metoda convorbirii

Convorbirea este o discutie angajata intre cercetator si subiectul investigat si

presupune cateva aspecte:
-relatia directa intre cercetator si subiect;
-schimbarea locului si rolurilor partenerilor (cel care a intrebat poate sa si
raspunda, iar cel care a raspuns poate sa si intrebe);
-sinceritatea deplina a subiectului si evitarea raspunsurilor incomplete, a celor de
fatada, a celor care pun intr-o lumina favorabila sau a deformarilor voluntare.
Pentru a fi sincer subiectul trebuie sa aiba o anumita capacitate de autoevaluare,
analiza, introspectie, iar cercetatorul sa dea dovada de abilitate pentru a obtine angajarea
autentica a subiectului si sa dea dovada si de empatie.
Metoda este considerata ca fiind cea mai complicata metoda si cea mai greu de
invatat. Este complicata din mai multe motive:
-in cadrul metodei influenta reciproca dintre cercetator si subiect este mai mare
decat in oricare alta metoda;
-metoda presupune recoltarea marturiilor subiectului care pot fi incomplete sau
chiar deformate (voluntar sau involuntar);
-metoda implica o selectie din relatarile facute de subiect, ori aceasta selectie
poate fi la fel de subiectiva ca relatarea insasi.
Spre deosebire de observatie si experiment, prin care investigam conduitele, reactiile
exterioare ale subiectilor, convorbirea permite sondarea mai directa a vietii interioare a
acestuia (opinii; aptitudini; interese; aspiratii; conflicte; prejudecati; mentalitati; sentimente).
Tipuri de convorbiri:
Convorbirea standardizata, dirijata, structurata: bazata pe formularea acelorasi intrebari,
in aceeasi forma si ordine tuturor subiectilor indiferent de particularitatile lor individuale.
Convorbirea semistandardizata, semidirijata: se caracterizeaza prin adresarea unor
intrebari suplimentare, cu reformularea altora sau cu schimbarea succesiunii lor.
Convorbirea libera, spontana, asociativa: trebuie sa tina cont de particularitatile situatiei
in care se desfasoara si cele psiho-individuale ale subiectului, dar si de caracteristicile
momentului in care are loc convorbirea.
Pentru reusita conversatiei este necesar:
-cercetatorul sa reflecteze anticipat la conversatie sai sa-si structureze in linii
mari sau in amanunt intrebarile pe care le va pune;
-sa culeaga informatii despre subiect;
-sa-i anticipeze raspunsurile pentru a sti cum sa se comporte in eventualele
situatii neprevazute-blocarea subiectului, refuzul lui de a raspunde sau de a se trata;
-motivarea subiectului pentru a se angaja in convorbire si tratament;
-calitatile cercetatorului: incepand cu prezenta fizica (prospetimea din punct de
vedere al energiei fizice, nervoase, psihologice); calitatile de personalitate; abilitati psiho-
sociale (inteligenta sociala si inteligenta emotionala); relatiile si calitatea lor; atitudinile din
timpul convorbirii; sa manifeste intuitie si empatie.
Avantajele si dezavantajele convorbirii:
a).Avantaje: permite recoltarea unor informatii numeroase, variate, intr-un timp relativ scurt
si fara a necesita materiale speciale.
 2

b).Dezavantaje: lipsa de receptivitate a subiectului si mai ales din subiectivitatea subiectului

si de aceea aceasta metoda trebuie completata cu alte metode, ea facand parte dintr-o baterie
de metode, teste.

Metoda anchetei

Locul acestei metode in cercetarea obiectiva: metodele de ancheta sunt utilizate in

special si cu prioritate in investigatiile privind domeniul stiintelor sociale si ale educatiei si
constau in culegerea de date prin intermediul tehnicii “Intrebare-raspuns”.
Recoltarea informatiilor cu ajutorul acestor metode se face sistematic, metodic,
incepand cu opiniile indivizilor si ajungand la rezultatele finale, cuantificabile privind
fenomenele investigate.
Este foarte important ca aplicarea metodelor de ancheta sa fie facuta corect, fara
exagerari, respectand conditiile metodologice elementare.
Prin metodele anchetei cercetatorul colecteaza in special opinii si raspunsuri ale
indivizilor, deci aici se poate gasi o doza de subiectivitate. Metodele de ancheta, in unele
cercetari, sunt si devin auxiliare, ele facand parte in general dintr-o baterie de teste care
satisface cercetarea complexa.
Scopul anchetelor: anchetele se folosesc mai ales in studiul problemelor si
aspectelor psihologice, terapeutice, sociologice sau pedagogice care se preteaza mai mult la
aceste metode. Metodele de ancheta ofera cercetatorului explicatii cu privire la opiniile,
mentalitatile, interesele starilor de moment, obisnuintelor, atitudinilor celor investigati.
Tipuri de anchete: anchete judiciare, ziaristice, psihologice, sociologice. Evident,
acestea difera intre ele, dar au si ceva in comun. In general prezinta 2 caracteristici esentiale:
-caracterul metodic: trebuie sa satisfaca unele cerinte riguroase si sa permita
recoltarea unor informatii cuantificabile;
-caracterul particular al realitatii asupra careia se apleaca, si anume universul
personal, intim al celui cercetat, parerile lui personale despre el sau despre altii, universul
social sau cel psihic (colectiv).
Formele anchetelor: pot fi pe baza de chestionar si pe baza de interviu.
Ancheta pe baza de chestionar: etape:
a).stabilirea obiectului anchetei;
b).documentarea, informarea;
c).formularea ipotezei;
d).determinarea populatiei pe care se va efectua;
e).esantionarea, stabilirea subiectilor pe care ii vom chestiona;
f).alegerea tehnicilor si redactarea chestionarului;
g).etapa pilot sau pretestul care consta in a verifica daca chestionarul a fost bine
elaborat;
h).redactarea finala a chestionarului;
i).stabilirea metodelor de distribuire a chestionarului-prin persoane special destinate
sau prin autoadministrare, posta, internet;
j).prelucrarea si analiza rezultatelor;
k).interpretarea rezultatelor;
l).redactarea materialului final al anchetei.
Dintre toate aceste etape, etapele f). si h). au o mare insemnatate. In legaura cu
construirea chestionarului, cercetatorul trebuie sa dea atentie urmatoarelor aspecte:
-stabilirea continutului intrebarilor: intrebari de identificare (varsta, sex, studii,
nivel de pregatire); intrebari de cunostiinte, de opinie si atitudini, de motivatii si aspiratii;
 3

-stabilirea tipului intrebarilor: intrebari cu raspunsuri dihotonice (inchise

precodificateex.: da sau nu); intrebari cu raspunsuri libere (postcodificate); intrebari cu
raspunsuri in evantai (i se prezinta mai multe raspunsuri din care subiectul retine unul sau 2
care se potrivesc mai mult modului lui de a fi, de a gandi, de a actiona, de a interpreta
evenimentele);
-stabilirea formelor intrebarilor: capabila de a surprinde mai multe modalitati de
raportare la realitatea sondataex.: perceptiv (“Ce impresie ti-a facut noua ta cunostinta?”);
proiectiv (“Intentionezi sa-ti schimbi optiunea pentru excursia de la munte?”); perceptiv-
evaluativ (“Consideri ca activitatea ta este satisfacatoare?”); motivator-activator (“De ce te
intereseaza lectura, sportul?”);
-evitarea unor greseli in formularea intrebarilorex.: intrebari prea generale si
lung formulate; limbaj greoi, artificializat, tehnicist; cuvinte ambigui, cu dublu inteles;
intrebari tendentioase, care sugereaza raspunsul; intrebari prezumtive, care presupun
cunoasterea dinainte a ceva despre subiect, care uneori pot sa-l jigneasca; intrebari ipotetice
care atrag un anumit raspuns;
-stabilirea strcturii chestionarului si a ordinii intrebarilor: cea mai buna structura
ar fi urmatoarea: la inceput intrebari introductive; apoi intrebari de trecere; apoi intrebari
filtru; apoi intrebari de motivatii-aspiratii; apoi intrebari de control; apoi intrebari de
identificare.
Ancheta pe baza de interviu presupune raporturi verbale intre participantii aflati fata in
fata. Interviul se deosebeste de intalnire, convorbire, dialog, interogatoriu, chiar daca este
strans legat de acestea.
Relatia interviu-intalnire: intalnirea presupune intalnirea fara a presupune interviul
propriu-zis sau intalnirea urmata de interviu. Distinctii intre interviu, convorbire, dialog,
interogatoriu: in convorbire avem schimb de informatii in ambele sensuri, persoanele putand
sa-si schimbe permanent locurile, fapt imposibil in interviu. Dialogul si interviul se presupun
recipros; totusi, interviul este mai mare decat un dialog pentru ca el capata informatii pe care
nu le cunoastem inaintea interviului nostru. Interogatoriul presupune faptul ca o forta
exterioara impune obtinerea unui raspuns, in timp ce in interviu se lasa la alegerea subiectului
posibilitatea de a raspunde sau nu.
Interviul poate fi conceput ca metoda integrata altor metode pe de o parte, iar pe de
alta parte poate fi considerat metoda de sine statatoare cu legile si caracteristicile lui proprii.
Forme ale interviului vom deosebi mai multe clasificari, fiecare cu formele ei:
a).-interviuri individuale;
-interviuri de grup;
-interviuri clinice, centrate pe persoana;
-interviuri focalizate, centrate pe tema investigata.
b).-interviu standardizat;
-interviu semistandardizat;
-interviu nestructurat sau focus.
Interviul standardizat (structurat) se caracterizeaza prin faptul ca intrebarile, precum
si ordinea lor este aceeasi de la un interviu la altul.
Interviul semistandardizat: intrebarile de baza sunt in mare cam aceleasi, dar
intervievatorul le poate schimba ordinea si poate sa solicite informatii in plus. Astfel,
instrumentul de cercetare se poate adapta la nivel de intelegere si exprimare a repondentului,
evitand repetitiile inutile, deoarece de multe ori raspunzand unei intrebari oamenii raspund si
la una care ar fi urmat mai tarziu.
Interviul nestructurat (focus): aici intervievatorii au o lista de intrebari si probleme
asupra carora ar vrea ca repondentii sa se pronunte, dar acestia sunt liberi sa frazeze intrebarile
dupa cum cred ei.
 4

Avantajele si dezavantajele metodei interviului:

a).Avantaje: numarul mare de subiecti; timp relativ scurt; recoltarea unor date bogate;
prelucrare rapida; analiza cantitativa a datelor.
b).Dezavantaje: deformarile subiective, voluntare sau involuntare, din partea subiectului.