Sunteți pe pagina 1din 2

Personaj realist si eponim, Ion Pop al Glanetasului este tipic pentru clasa taranimii, concentrand tragic istorie a sateanului

ardelean din primele decenii ale secolului XX, fiind construit prin procedeul basoreliefului. Iute si harnic ca ma-sa, chipes, voinic, dar sarac, Ion resimt dureros prapastia dintre el si bocotanii satului, ca Vasile Baciu. Dupa ce se casatoreste cu Ana, patima pentru pamant se manifesta intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o placer nesfarsita. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat cu sapa de George, fiind drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de degradare morala, fiind raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulbura tihna casei Bulbuc, linistea familie Herdelea si a unei intregi colectivitati. Familia Glanetasu saracise din cauza tatalui, caci in tinerete, acestuia ii cam placuse rachiul, iar prin imprudenta si lenea sa pierduse o avere frumusica, pe care o dobandise, sarac fiind, prin casatoria cu Zenobia. Impotriva tuturor sfortarilor si incercarilor Zenobiei de a-i insufla si lui Alexandru dragostea de munca, acesta a pierdut pamantul incetul cu incetul, s-a inglodat in datorii groaznice, atragand astfel dupa sine ura potrivnica a fiului sau, intruchipare a tot ceea ce trebuie sa fie Glanetasu in tinerete. Ana ntruchipeaza destinul femeii din mediul rural, adnc stratificat si stapnit de o mentalitate pe masura. Fata a lui Vasile Baciu, se detaseaza nca din primele pagini ale romanului, n momentul horei, alaturi de Florica si n contrast cu ea. Prin cele doua aparitii feminine autorul prefigureaza, de fapt, cele doua glasuri ntre care va pendula Ion: "glasul pamntului" si "glasul iubirii". Calea prin care Ana ncerca sa evadeze din spatiul limitat al suferintelor sale este pe cat de frumoasa pe att de tragica: iubirea. Urtenia ei fizica, ce exista doar pentru Ion, era compensata in intregime de nebanuita ei frumusete morala, dovedita de putearea cu care, nesocotid barierele sociale nutreste o dragoste profunda pentru fecior, despre care crede ca-i ofera tot ce-si dorea: salvarea si inaltarea prin iubire. In final, insa, fata lui Vasile Baciu se spnzura. Gestul disperat al Anei este consecinta pustiului ei sufletesc dupa prabusirea suportului moral care i-a fost iubirea. Opusa Anei, Florica, prin frumusetea si spontaneitatea ei, smulge flacaului marturisirea: "n inima mea, tot tu ai ramas craiasa. Desi era fata cea mai frumoasa din Pripas, Florica era chiar mai saraca ca Ion, deci fericirea lor nu era posibila din cauza problemei averii. Fata de Ana "fata cea uscata, cu ochii pierduti n cap de plns cu obrajii galbejiti cu pete cenusii", Florica apare ntr-un contrast puternic, "aprinsa n obrajii ei fragezi ca piersica, cu buzele rosii, umede si pline, cu ochii albastri si limpezi ca cerul de vara" si "de o veselie sanatoasa pe care se silea si nu izbutea sa o ascunda". Insa destinul Floricai este nefericit si el. Cel pe care-l iubise cu adevarat n-a putut sa-i apartina din cauza impedimentelor de ordin social. Parasita de Ion si de teama de a nu ramne nemaritata, se casatoreste cu George Bulbuc, fara sa tina seama de dorintele inimii. Destinul ei se topeste n acel al satului, unindu-si calea cu cea "mare si fara de nceput", viata si timpul ce se scurge nencetat ca si cnd nimic nu s-ar fi ntamplat. Intre dramele derulate pe scena satului ardelean,una aparte este aceea a lui Vasile Baciu, om cu stare, care este surprins initial in ipostaza de stapan al propriului destin. Urmarindu-l, observam ca Vasile Baciu este in esenta ''un Ion'' care si-a atins scopul. Pamanturile le obtinuse prin casatoria cu o fata urata, dar bogata. Suficient de istet, intelege ca sotia lui e legatura cu pamanturile pe care le iubeste si care ii asigura locul printre oamenii respectati ai satului.

Sufleteste el este inca sarac, mai ales ca dupa moartea sotiei ii ramasese doar Ana, asupra careia imprastie prea rar mangaieri si prea des ocari. Paralel cu actiunea al carei protagonist este Ion, autorul aduce in centrul atentiei familia invatatorului Zaharia Herdelea. Prin el, Rebreanu dezvaluie cu indiferenta obiectiva ce-l caracterizeaza, conditia intelectualitatii romane din Transilvania aflata sub jugul strain. Tudor vianu vorbeste despre Zaharia Herdelea ca despre un om cu o individualitate simplista, cu suflet fara mandrie, lipsit de discretie, cerand sprijin si plangandu-se primului iesit in cale. Existenta lui e facuta din umiliri, din saracie, din mediocritate, din platitudini Titu Herdelea, care va aprea i n alte romane (Rscoala, Gorila), in Ion face legtura dntre cele dou planuri i i detemin pe membrii celor dou familii s comunice. Este un personaj tipologic, reprezentnd intelectualul dilematic, care caut rspunsuri la marile probleme ale existenei personale i sociale. Preotul Belciug, poreclit de sotia invatatorului pamatuful, ramas vaduv in tinerete, este surprins si conturat memorabil de E. Lovinescu, ce afirma ca in sufletul preotului, placerile lumesti se impletesc subtil cu divinitatea, cu dragostea de neam si de tara. Gratie unei tesaturi complicate de planuri narative, Rebreanu face ca neintelegerilor dintre Ion si Vasile Baciu, in lupta pentru pamant, sa le corespunda acelea dintre preot si invatator, disputandu-si autoritatea in viata spirituala a satului. De fapt, Belciug urmareste ca preot ceea ce urmareste Zaharia Herdelea ca dascal: slujirea intereselor romanilor ardeleni. G.Calinescu vede in Belciug "un inamic de lucruri marunte al lui Herdelea".