Sunteți pe pagina 1din 16

PROCESAREA STEREOSCOPICĂ ŞI PERCEPTIA PERIFERICĂ

MIHAELA POPA CHRAIF1

În complexul om-trafic-vehicul, conducătorul auto efectuează mişcări al căror scop este


de a deplasa vehiculul, de a-l adapta la conditiile traficului sau mai degrabă la percepţia pe care
o are despre aceste condiţii. Astfel obiectivul cercetării evidenţiază corelaţia dintre modul de
procesare al stimulilor în câmpul vizual periferic şi procesarea stereoscopică a stereogramelor
de către operatorul uman.
Mecanismele perceptive ale omului se dovedesc mai puţin exacte atât în estimarea
distanţelor dintre obiectele aflate în mişcare cât şi în anticiparea poziţiilor lor reciproce în
succesiunea mecanismelor temporare. Modul de procesare stereoscopică sau panoramică a
operatorului uman/conducătorului auto joacă un rol important în procesarea stimulilor vizuali în
timpul conducerii autovehiculelor şi implicit pot apare consecinţe grave în cazul netratării
deficienţelor de procesare vizuală a stimulilor.

1. INTRODUCERE

În vederea stereoscopică sunt implicaţi doi indici binoculari care procesează


mişcarea unui obiect în timp şi spaţiu. Brooks şi Stone (2006) au analizat rolul celor
doi indicatori binoculari în percepţia adâncimii–disparitatea vizuală şi diferenţa
interoculară de mişcare. Astfel, diferenţa dintre vederea panoramică şi cea
stereoscopică constă în numărul de impulsuri pe nervul optic care sunt transferate în
partea opusă a cortexului, adică în cortexul vizual şi de mărimea distanţei dintre ochi,
mai precis distanţa interpupilară.
Traversarea totală a fibrelor optice formează vederea panoramică, iar traversarea
parţială evidenţiază vederea stereoscopică împreună cu cea panoramică. În acest sens,
primatele au cea mai bună vedere stereoscopică cu traversarea fibrelor optice în
proporţie de 50%. Astfel o parte din axonii neuronilor care recepţionează stimulii
vizuali nu traversează chiasma optică şi vor avea proiecţie corticală în aceeaşi parte a
cortexului (dreapta/stangă) iar cealaltă parte a axonilor neuronilor receptori vor
traversa chiasma optică şi ajung în aria vizuală, proiecţia corticală opusă ochiului
respectiv.
Din punct de vedere anatomic creierul este împărţit în două emisfere (Golu,
2002). Considerând cortexul vizual stâng, impulsurile care vin de la stimulii vizuali
sunt transmişi din partea nazală a ochiului drept şi partea temporală a ochiului stâng.
Ştiinţific s-a argumentat că esenţial pentru prădători este esenţială vederea
1
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
stereoscopică şi are importanţă secundară pentru vegetariene. Astfel că, ambii ochi,
văd aceeaşi imagine, reducând din câmpul vizual periferic şi concentrând câmpul
vizual central. Din această cauză animalele prădătoare cu vedere stereoscopică se vor
focusa mai uşor pe pradă. Animalele cu vedere panoramică (calul, iepurele) şi în
general cele care au ochii plasaţi cât mai lateral dau posibilitatea vederii panoramice
(360°). Având în vedere că fiinţa umană este „o specie modificată”, evoluată de gorile
de copac, ochii sunt mai depărtaţi ca la prădători (6,5 cm distanţa interpupilară) dar
mai apropiaţi ca la animalele cu vedere panoramică.
Aşa cum evidenţiază măsurătorile fiziologice, distanţa interpupilară la om este în
medie de 6,5 cm ceea ce dă posibilitatea ca pe retină să se proiecteze imagini uşor
diferite (Golu, 2002). Diferenţa în perceperea imaginilor apare la procesarea obiectelor
apropiate, în câmp central vizual (apar pentru cei 2 ochi 2 imagini) dar este practic
inexistentă pentru obiecte foarte îndepărtate (munţii îndepărtaţi).
Studii şi cercetări (Smith, Fredrickson, Loftus şi Nolen-Hoeksema, 2004; Marr,
1982) au demonstrat că vederea tridimenională este construită din vederea
bidimensională la care s-a adăugat indicele de depărtare care este construit şi însuşit
datorită disparităţii retinale (distanţa dintre proiecţiile obiectului pe retinele celor doi
ochi transmise şi proiectate pe ariile de proiecţie vizuale). Din această cauză, oamenii
care privesc tablouri şi imagini stereoscopice procesându-le stereoscopic vor vedea a
treia dimensiune mai greu (Blake, 2001). Vederea stereoscopică se poate exersa,
exersând musculatura oculară astfel încât ochii să privească mereu imagini
stereoscopice (Pettigrew, 1991).
Studii şi cercetări anterioare au demonstrat că interpretarea vizuală şi procesarea
stimulilor se învaţă în copilărie (Smith, Fredrickson, Loftus şi Nolen-Hoeksema 2004;
Pettigrew 1979, 1991). Mecanismul elementar de procesare a imaginilor şi obiectelor
este prezent încă de la naştere în cortexul vizual şi numai experienţa şi însuşirea
indicilor monoculari şi binoculari va duce la interpretări tridimensionale ale obiectelor.
Mai mult decât atât, vederea în spatiu tridimensional depinde şi de musculatura
ochilor. Dacă un ochi are muşchii mai nedezvoltaţi în copilărie şi neexersaţi, acesta
este suprimat parţial ca funcţie la nivelul cortexului vizual corespunzător, cortexul
funcţionând doar cu impulsuri venite de la un singur ochi. Componentele vederii
stereoscopice ca indici binoculari sunt următoarele (Zlate, 1999): convergenţa ochilor
dată de musculatura oftalmică până în momentul în care este recăpătată vederea dublă
şi disparitatea vizuală.
Datorită posibilităţii de modificare a focalizării cristalinului în senzaţia de
adâncime se crează prin adaptarea la distanţa la care se află obiectul şi de aici reiese
procesarea tridimensională a obiectelor. Astfel, ochiul funcţionează ca o cameră
fotografică. Cortextul tolerează mici diferenţe ale disparităţii până când se crează
senzaţia de vedere a 2 obiecte în loc de unul aşa cum observăm adică vederea
tridimensională a obiectelor. Procesarea vizuală tridimensională este mai concentrată şi
clară în câmpul periferic central şi cu cât stimulii se depărtează în câmpul perceptual
periferic se reduce din acurateţea imaginii tridimensionale (Marr, 1982). Mişcarea este
detectată prin schimbări în câmpul periferic vizual ceea ce este esenţial în detectarea
pericolului. Aşa cum reiese din diverse cercetări şi studii în momentul în care se
percepe mişcarea unui stimul, ochiul se îndreaptă pentru a-l cuprinde în câmpul vizual
central şi a-l procesa în rezoluţie tridimensională (John, 1980). Prin vederea
stereoscopică nu are loc şi recunoaşterea obiectelor de către fiecare ochi. Astfel,
„stereograma puncte împrăştiate” relevă mai întâi apariţia unei figuri tridimensionale şi
apoi recunoaşterea obiectului (Maar şi Poogio, 1976; Maar 1982; Goldstone, Medin şi
Gentner 1991). Din punct de vedere anatomo-fiziologic, ochii sunt conexaţi la alte 6
centre nervoase la nivelul cortexului, cum ar fi centrul echilibrului, de exemplu. Poziţia
capului este monitorizată de canale semicirculare (cohlea) situate în urechea internă.
Astfel, oamenii care au un singur ochi pot să-şi formeze o imagine tridimensională
despre mediul înconjurător mişcându-şi capul în stânga şi dreapta pentru a crea
senzaţia de mişcare a obiectelor. Conform acestei proceduri obiectele apropiate se
mişcă iar cele situate la distanţă par a fi înţepenite (Smith, Fredrickson, Loftus şi
Nolen-Hoeksema 2004).
Procesarea vizuală a imaginilor tridimensionale nu cauzează persoanelor cu
vedere normală, dar pot afecta copiii cu probleme de vedere. Mulţi oameni pot avea
dureri de cap la început, dar exersând muşchii oculari pentru a vedea stereoscopic vor
reuşi să se obişnuiască. O altă problemă care se ridică este strabismul. Copiilor cu
strabism nu le este indicat să proceseze stereograme stereoscopic deoarece lor le este
prescris ca tratament un set de exerciţii care să ducă la divergenţă oculară.
O excelentă metodă de a procesa stereogramele pe calculator depinde de
geamurile care se schimbă rapid din transparent în negru. Astfel acest lucru se poate
aranja iar calculatorul poate să afişeze imaginile pentru fiecare ochi în parte, de fiecare
dată fiind acoperită o partea cu jumătatea de ecran neagră. Dacă se afişează secvenţial
foarte rapid (85 Hz) atunci cortexul poate fi uşor păcălit iar informaţia tridimensională
se va extrage (Marr, 1982).
Un faimos experiment – Experimentul Frankfurter (Alais şi Blake, 2005)
demonstrează exact cum ochii sunt folosiţi în timpul exersării privirii paralele. Dacă
experimentul reuşeşte, atunci se poate observa plutind în aer un frankfurter mic plutind
în aer. Pentru acest exerciţiu trebuie îndeplinite următoarele condiţii: privire în
depărtare; alegerea unui obiect la distanţă şi privit în câmp central; aducerea degetului
arătător în faţa ochilor pe linia focalizării obiectului la distanţă; va apare un mic obiect
în timpul privirii la distanţă; după retragerea degetului, imaginea va pluti în aer dacă nu
se îndreaptă privirea către el.

Fig.1-Vedere normală cu focalizare pe un obiect.

În figura 1 se poate vedea modul în care globii oculari focalizează un obiect în


câmpul central pentru a procesa informaţia. În acest stadiu nu se poate procesa
tridimensional informaţia şi astfel, să se observe imaginea ascunsă în stereogramă.

Fig.2-Metoda procesării paralele a stimulilor în câmp central

După cum se observă în figura 2, ochii sunt focalizaţi în spatele liniei verticale
care reprezintă obiectul ce trebuie vizualizat tridimensional. Această metodă de
procesare a obiectelor în câmpul central se numeşte metoda procesării vizuale paralele
a obiectelor. Prin această metodă musculatura ochilor se relaxează iar lentilele care
focalizează obiectul de pe linia verticală se lărgesc, apărând imaginea tridimensional.

Fig.3-Metoda procesării în cruciş


O altă metodă de procesare a stereogramelor şi vizualizare tridimensională a
obiectelor ascunse este metoda procesării în cruciş (Tong şi Nakayama, 1998; Alais şi
Blake 2005). Persoana care priveşte stereograma îşi va focaliza ochii înainte de linia
verticală unde se află imaginea cu stereograma. Astfel din stereogramă se va detaşa
obiectul ascuns sub formă tridimensională.
Nieder şi Wagner (2001) au avansat şi demonstrat ipoteza existenţei unei
disparităţi verticale pe lângă cea orizontală cunoscută şi amintită anterior.
În vederea binoculară, părţile laterale câmpului vizual central (câmpul periferic
lateral) dau şansa disparităţii orizontale şi verticale să se realizeze între imaginile
proiectate în stânga şi dreapta retinelor ambilor ochi. Dacă în literatura ştiinţifică, se
ştie despre disparitatea orizontală şi a fost studiată de-a lungul timpului, disparitatea
verticală este încă necunoscută. Astfel Neider şi Wagner (2001) investighează în
studiul lor existenţa disparităţii verticale la bufniţe (fig. 4). Ei au cercetat şi descoperit
că 44% din celulele analizate variau în funcţie de disparitatea verticală. Astfel, aceştia
au integrat analiza disparităţii verticale în modelul disparităţii.

Fig.4-Disparitatea verticală în vederea binoculară (Nieder şi Wagner,


2001)

Bazându-se pe studii şi cercetări realizate pe oameni (Nakayama, 1977; Tong şi


Nakayama, 1998) şi studii de neuropsihologie pe pisici şi bufniţe (Cooper şi Pettigrew,
1979), Nieder şi Wagner (2001) se lansează în analiza modului în care se formează şi
funcţionează disparitatea verticală. Cooper şi Pettigrew (1979) au demonstrat că
disparitatea verticală este rezultatul adaptării ecologice şi dă voie mecanismelor de
vedere stereoscopică şi formare a imaginii tridimensionale să se realizeze în câmpul
vizual situat în jos între animal/om şi orizont.
Studii recente pe oameni (Roger şi Bradshow, 1993; Roger şi colectivul, 2003)
au demonstrat că disparitatea verticală poate fi exploatată în scalarea percepţiei
adâncimii şi a mărimii suprafeţelor stereoscopice dar numai în condiţia în care câmpul
vizual a fost destul de larg (70 x 70 deg în câmpul vizual).
Referitor la şoferi şi la capacităţile necesare în timpul activităţii de şofat, lipsa
capacităţilor are un efect asupra riscului de accident. Un şofer începător, are mai multe
şanse să iasă de pe drum pe partea dreaptă decât un şofer cu experienţă din cauză că are
capacităţi mai scăzute în menţinerea poziţiei laterale a vehiculului şi probabil din cauza
fricii crescute şi judecării mai slabe a traficului în care se află.
Având în vedere studiile şi cercetările prezentate anterior cercetarea de faţă
evidenţiază implicaţiile vederii stereoscopice în procesarea stimulilor vizuali din
câmpul perceptiv periferic şi corelaţia dintre procesarea stimulilor din câmpul vizual
periferic şi câmpul de vizual central în sarcini simulate de conducere a autovehiculului.

2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivele cercetării sunt următoarele:


– demonstrarea/argumentarea rezultatelor cercetărilor anterioare privind
procesarea stereoscopică şi reliefarea faptului că subiecţii care procesează stereograme
obţin rezultate semnificativ statistic mai bune la procesarea în câmp central faţă de
procesarea stimulilor în câmp periferic.

Câteva aspecte necesită a fi lămurite în decursul cercetării:


a) masurarea distanţei interpupilare a subiecţilor care procesează
stereogramele şi a celor care nu procesează stereograme;
b) evidenţierea unor deficienţe ale analizatorului vizual (strabism,
astigmatism, hiperpetropie);
c) un scurt interviu cu subiecţii în legătură cu percepţia stimulilor când
conduc (în mişcare).

3. METODA

3.1. IPOTEZE
- Subiecţii care procesează stereograme au performanţe semnificativ statistic mai
bune la procesarea stimulilor vizuali în câmp central, decât subiecţii care nu
procesează stereograme.
-Subiecţii care procesează stereograme au performanţe semnificativ statistic
reduse la procesarea stimulilor vizuali în câmp periferic faţă de subiecţii care nu
procesează stereograme.

3.2. VARIABILE

Pentru testul de percepţie periferică, variabilele dependente sunt reprezentate de:


media timpului de reacţie de răspuns la stimulii vizuali care intră în câmpul vizual din
partea dreaptă, partea stângă şi total (VMD-media timp reacţie dreapta, VMS-media
timp de reacţie stânga, VMT-media timp de reacţie total); abaterea standard pentru
evaluarea constanţei reacţiei şi numărul de stimuli detectaţi la textul periferic de
percepţie.
Pentru proba de percepţie în câmp central variabila dependentă este reprezentată
de media erorilor de estimare (MEE) în aprecierea distanţelor şi vitezelor.
Variabila independentă este reprezentată de viteza şi distanţa stimulului luminos
de pe ecran aflat în mişcare din momentul apariţiei până la dispariţia sa şi până (în mod
imaginar) atinge linia verticală.

3.3. PARTICIPANŢI

Participanţii au fost reprezentaţi de douuă eşantioane alese aleator dintr-o


populaţie de 363 studenţi în vederea verificării ipotezelor statistice.

N=363 participanţi

86
participanţi

41 participanţi procesează 45 participanţi nu procesează


stereograme stereograme
(2)
Fig.5-Eşantionarea realizată în vederea testării ipotezelor
În vederea verificării ipotezelor cercetării din populaţia de 363 participanţi au
fost selectaţi pe baza criteriului „Procesarea de imagini stereoscopice” un număr de 41
de subiecţi, iar ca grup de control un număr de 45 de subiecţi, care nu au putut procesa
stereogramele. Grupul experimental de 41 de subiecţi care procesează stereogramele
au media de vârstă de 23,5 ani, fete/băieţi, studenţi ai Facultăţii de Psihologie şi
Ştiinţele Educaţiei şi ai Facultăţii de Electronică. Grupul de control constituit din 45 de
subiecţi nu procesează stereogramele, media de vârstă de 23,7 ani, fete/băieţi de
asemenea studenţi ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi ai Facultăţii de
Electronică.
Populaţia de referinţă a fost reprezentată de tineri cu vârsta medie 23,5 ani, cu
permis auto minim 1 an şi maxim 5 ani.

3.4. INSTRUMENTE ŞI APARATURA

Visiotest-Campitest este un aparat pentru determinarea complexă a


particualităţilor vederii şi a câmpului vizual care are ca indicatori: vederea la distanţă şi
de aproape (acuitate, astigmatism, hipermetropie, stereoscopie, discromatopsie).
Testul de percepţie periferică este destinat evaluării abilitaţii persoanelor de a
percepe şi procesa informaţiile vizuale periferice, punându-se accentul pe percepţiei
rapida a stimulilor intraţi în câmpul vizual din părţile laterale.
Testul poate fi administrat atât ca un test unic cât şi ca un test desfăşurat
simultan cu un alt test în prim plan vizual. Acesta permite evaluarea abilităţii percepţiei
periferice în condiţii diferite de stres şi în situaţii în care atenţia este slăbită. În ambele
versiuni, atenţia vizuală a subiectului testat este focalizată pe monitor, fie pe globul ce
apare în mijlocul ecranului, fie pe testul din prim plan.
Proba DEST de apreciere a vitezelor şi distanţelor permite o examinare a trei
aspecte ale performanţei: precizia estimărilor de viteză, corelarea armonioasă între
procesarea vizuală a stimulilor şi reacţia motorie şi reprezentarea mentală a miscării.

3.5. PROCEDURA DE LUCRU

Prezentarea testului de percepţie periferică se face cu ajutorul unui aparat special


de testare, aparat ce încorporează aşa numita „Expunere periferică”, constând din diode
emiţătoare de lumină care sunt aranjate pe verticală şi pe orizontală şi permit stimulilor
luminoşi să se propage de la periferie spre centrul câmpului vizual. Stimulul din prim
plan (globul) este prezentat pe ecranul aparatului iar subiectul îşi va concentra atenţia
în timpul sarcinii asupra acestuia.
La începutul testului, examinatorul instruieşte verbal subiectul testat în mod
diferit în funcţie de varianta aleasa de testare: a). când testul este prezentat ca un test
unic: „pe ecranul central al aparatului veţi vedea un glob pe care vă veţi fixa privirea
pe tot parcursul testului. În acest timp stimulul luminos se va mişca de la periferia
aparatului spre centru. De îndată ce percepeţi un astfel de stimul luminos cu coada
ochiului, apăsaţi pedala galbenă” sau b). când testul este prezentat ca un test back-
ground: „instrucţiunile pentru test vor fi acum pe ecranul din centrul aparatului.
Parcurgeţi instrucţiunile şi când aţi înţeles totul, începeţi testul. Din momentul în care
testul a fost început şi în timp ce lucraţi la el, stimulul luminos se va mişca periodic de
la periferie spre centru. În momentul în care percepeţi asemenea stimuli luminoşi cu
coada ochiului, apăsaţi pedala galbenă”.
Procedura utilizata pentru DEST constă în explicarea subiecţilor a faptului că un
mic dreptunghi se deplasează orizontal de-a lungul ecranului, parcurge o distanţă
stabilită şi apoi dispare în faţa unei bariere “invizibile”. Sarcina subiectului constă în a
apăsa o tastă exact în momentul când crede el că dreptunghiul ar atinge sfârşitul
barierei, acesta fiind marcat de o linie verticală la marginea ecranului.

4. REZULTATE

Pentru a verifica ipotezele cercetării, a fost efectuată analiza şi discuţia datelor


obţinute în urma aplicării probei DEST şi a probei de percepţie periferică pentru
eşantioanele selectate conform criteriului „procesare stereoscopică a stereogramelor”.
Datele colectate pentru grupul 1 (nu procesează stereograme) şi grupul 2 (procesează
stereograme) se pot observa în tabelul 1.

Tabel 1. Media, abaterea standard semnificaţia statistică la aplicarea testului t pentru


cele două grupuri
Variabila Nr.Grup Media Ab. Standard t p
Test_Percepţie Periferică a stimulilor
VMS 1 1,514 0,184 -11,911 0,000
2 2,096 0,265
VMD 1 1,608 0,234 -10,770 0,000
2 2,242 0,309
VMT 1 1,560 0,190 -11,751 0,000
2 2,167 0,283
Test DEST- aprecierea vitezelor şi distanţelor în câmp central
Media erorilor de 1 41,182 11,018 11,229 0,000
estimare 2 20,363 4,618

Aşa cum se poate observa în tabelul 4, grupul 2 care procesează setereograme


(văd stereoscopic distingând conturul formelor de fundal) are performanţe la
procesarea stimulilor în câmp periferic stâng, semnificativ statistic mai mici (t=-
11,911); (p<0,001) decât grupul care nu procesează stereograme grupul 1). Astfel
pentru stimulii care intră în câmp periferic stâng, grupul 2 a obţinut media timpului de
reacţie mai mare decât grupul 1 (2,096>1,514). Aceast lucru este relevat de graficul
„box plot” pentru media timpilor de reacţie la procesarea stimulilor în câmp periferic
stâng de către ambele grupe separat (fig. 6).

Fig. 6- Reprezentare „box plot” a mediei timpului de reacţie de răspuns la stimuli în


câmp periferic stâng, pentru ambele grupuri.

De asemena, grupul 2 care procesează setereograme (văd stereoscopic distingând


conturul formelor de fundal) a obţinut performanţe la procesarea stimulilor şi în câmp
periferic drept semnificativ statistic mai slabe (t=-10,770); (p<0,001) decât grupul care
nu procesează stereograme grupul 1). Astfel pentru stimulii care intră în câmp periferic
stâng, grupul 2 a obţinut media timpului de reacţie mai mare decât grupul 1
(2,242>1,608). Aceast lucru este relevat şi de graficul „box plot” pentru media timpilor
de reacţie la procesarea stimulilor în câmp periferic drept, de către ambele grupe
separat (fig. 7).
Fig. 7- Reprezentare „box plot” a mediei timpului de reacţie de răspuns la stimuli în
câmp periferic, drept pentru ambele grupuri.

Analizând datele obţinute pentru variabila media timpului de reacţie total de


răspuns la stimuli în câmp periferic (proba de percepţie periferică), grupul 1 a obţinut
performanţe semnificativ statistic mai bune decât grupul 2 (t=-11,751); (p<0,001) adică
timpi de reacţie mai mici. Astfel pentru stimulii care intră în câmp periferic (stâng şi
drept), grupul 2 a obţinut media timpului de reacţie mai mare decât grupul 1
(2,167>1,560). Aceast lucru este relevat şi de graficul box plot pentru media timpilor
de reacţie la procesarea stimulilor în câmp periferic drept de către ambele grupe
separat (fig. 8).
Fig. 8-Reprezentare „box plot” a mediei timpului de reacţie total ca răspuns la stimuli
în câmp periferic, pentru ambele grupuri

Analizând datele obţinute pentru variabila „media erorilor de estimare” în urma


aplicării testului de apreciere a vitezelor şi distanţelor în câmp central (proba DEST),
grupul 2 care procesează stereograme a obţinut performanţe semnificativ statistic
superioare faţă de grupul 1 (t=11,229); (p<0,001), adică media erorilor de estimare a
grupului 2 semnificativ statistic mai mică decât media erorilor de estimare a grupului 1
(20,363<41,182). Această performanţă este reliefată sugestiv şi de reprezentarea „box
plot” a mediei erorilor de estimare pentru cele două grupuri (fig 9).

70

60

50
The mean of estimation error

40

30

20

10
N= 45 41

GRUPUL 1 GRUPUL 2

GRUPUL

Fig. 9- Reprezentare „box plot” a mediei erorilor de estimare pentru ambele grupuri

În urma analizei datelor efectuate şi a semnificaţiilor statistice rezultate,


ipotezele statistice au fost confirmate: subiecţii care procesează stereograme au
performanţe semnificativ statistic mai bune la procesarea stimulilor în câmp vizual
central decât subiecţii care nu procesează stereograme si tot aceeaşi subiecţi care
procesează stereograme au obţinut performanţe semnificativ statistic reduse la
procesarea stimulilor vizuali în câmp periferic faţă de subiecţii care nu procesează
stereograme. Cercetările exemplificate în introducere vin să întărească aceste rezultate
obţinute precum şi analiza lor.
Ceea ce este reliefat în plus este faptul că luate pe ansamblu cele două ipoteze
statistice duc la sublinierea importanţei testării psihologice cu foarte mare atenţie a
viitorilor şoferi, deoarece atât factori care ţin de ereditate, de modificările pe care le
poate suferi aparatul vizual în timp, factori sociali dar şi genul subiecţilor pot avea
influenţe „nefaste” în traficul rutier, dacă nu sunt luaţi în calcul încă de la început.

5. CONCLUZII

Pentru o mai bună manipulare a autovehiculului în trafic, în mod special se cer a


fi exersate coordonările mixte dintre veriga senzorială şi cea motorie, care, în contextul
activităţii de conducere vor forma o unitate funcţională indisociabilă – complexul
sensorio-motor.
Factorii psihofiziologici de care depind elaborarea şi consolidarea verigii
executive a activităţii de conducere: gradul de dexteritate motorie generală a
individului; mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (rapiditatea trecerii de la
excitaţie la inhibiţie şi viceversa, rapiditatea trecerii de la o formă de răspuns la alta,
viteza de transmitere a influxului nervos de la centru la aparatele musculare); memoria
kinestezică (rapiditatea fixării schemelor diferitelor mişcări, promptitudinea şi
corectitudinea reactualizării şi reproducerii lor); echilibrul proceselor nervoase
(persoanele la care excitaţia este echilibrată ca forţă de către inhibiţie, realizează mai
bine formarea deprinderilor motorii decât cele neechilibrate, la care predomină
excitaţia); echilibrul afectiv (hipermotivii obţin performanţe scăzute în învăţarea
motorie şi în folosirea deprinderilor deja elaborate), pot fi antrenaţi periodic folosind
simulatoarele de conducere a autovehiculelor precum şi testele computerizate care îi
vizează.
Argumentând în capitolul introductiv atât pe plan teoretic dar şi practic pe baza
cercetărilor efectuate, Johns (1980) evidenţiază diferite metode de procesare a
stereogramelor şi vizualizare tridimensională a obiectelor ascunse: metoda procesării
în cruciş şi metoda procesării în paralel (figura 2 şi figura 3). Conform acestor metode,
persoana care priveşte stereograma îşi va focaliza ochii înainte de linia verticală, unde
se află imaginea cu stereograma. (Tong şi Nakayama, 1998) Astfel, din stereogramă se
va detaşa obiectul ascuns sub formă tridimensională (John, 1980). Trecând de parte
incitantă a procesării stereogramelor şi a descoperi tainele artei stereogramelor,
persoanele care procesează stereograme, în mod natural fără a exersa în prealabil
metodele enunţate au serioase disfuncţii ale analizatorului vizual atât din punct de
vedere anatomic cât şi funcţional. Pornind de la concluziile cercetărilor efectuate, în
lucrarea de faţă pe lângă relaţia dintre gen şi timpul de reacţie la procesarea stimulilor
în câmp perceptiv, s-a urmărit evidenţierea relatiei dintre procesarea stereogramelor
caracteristică eşantionului cu 41 subiecţi special selecţionat (toţi aceştia aveau distanţa
interpupilară mai mică de 6,5 cm) sufereau de strabism, miopie (lentile convexe) sau
hipermetropie (lentile concave) şi procesarea stimulilor atât în câmp vizual periferic
cât şi în câmp vizual central era deficitară.
Analizând datele obţinute pentru media timpului de reacţie total (VMT) de
răspuns la stimuli în câmp periferic (proba de percepţie periferică), grupul 1 a obţinut
performanţe semnificativ statistic mai bune decât grupul 2 (t=-11,751); (p<0,001),
adică timpi de reacţie mai mici. Acest lucru se explică prin faptul că pentru stimulii
care intră în câmp periferic (stâng şi drept), subiecţii care procesează stereoscopic
stereogramele din câmp central nu percep stimulii din câmpul periferic începând cu o
anumită distanţă faţă de centru (2,167>1,560). Aceast lucru este relevat şi de graficul
„box plot” pentru media timpilor de reacţie la procesarea stimulilor în câmp periferic
drept de către ambele grupe separat (fig. 8).
Important de evidenţiat este rolul descoperirii cât mai de timpuriu a acestor
persoane care suferind de disfuncţii ale analizatorului vizual procesează cu uşurinţă
stereogramele dar au o foarte slabă orientare în spaţiu şi detectare a stimulilor care apar
în câmp vizual periferic. În timpul conducerii autovehiculului, datorită multitudinii
stimulilor care apar în câmpul vizual periferic al şoferului (maşini care depăşesc,
dorinţa de a depăşi alte autovehicule, păsări sau animale care apar lateral, pietoni
grăbiţi, copaci), este important ca şoferul să ştie că nu poate procesa stimulii începând
cu anumite distanţe faţă de cetrul acuităţii vizuale şi astfel sa poată lua măsuri de
prevenţie a eventualelor erori de procesare perceptuală ce pot duce la accidente grave.
Lucrarea de faţă aduce un plus de noutate prin evidenţierea faptului că
procesarea strerogramelor atât de „fascinantă” este un semnal de alarmă la adresa
persoanelor care „se delectează” în mod natural cu acest lucru având o vedere
stereoscopică. Acestea ar trebui să ştie sau să fie avertizaţi că ceea ce consideră ei a fi
„miraculos” prin detaşarea figurilor tridiminsionale de fondul aparent omogen, este de
fapt o disfuncţie a analizatorului vizual care, în condiţii de manipulare a vehiculelor
(conducerea auto) se poate finaliza catastrofic.
De asemenea, lucrarea reliefează importanţa testării psihologice pentru obţinerea
carnetului de conducere a autovehiculului cu tehnologie cât mai apropiată de condiţiile
de trafic rutier, simulare de stimuli şi măsurători ale timpilor de reacţie în diferite
situaţii, deoarece odată aflat în situaţia reală de trafic, şoferul va avea anumite scheme
cognitive bine definitivate, pentru a şti cum să prevină erorile ce se pot finaliza cu
accidente şi pierderea vieţii.

Primit în redacţie la: 6.XI.2007


BIBLIOGRAFIE

1. ALAIS, D., BLAKE, R. , Binocular Rivality, MIT Press (2005).


2. ANIŢEI, M., Abordarea experimentală a percepţiei în Psihologie Experimentală,
Iaşi Editura Polirom, 2007.
3. BLAKE, R., A primer on binocular rivalry, including current
controversies. Brain and Mind, 2, p35-38, 2001.
4. BROOKS, K, STONE, L., Spatial scale of stereo motion speed processing,
Journal of Vision, 6, p. 1257–1266, 2006.
5. GOLDSTONE, R. L., MEDIN, D. L., & GENTNER, D., Relational
similarity and the nonindependence of features in similarity judgments.
Cognitive Psychology, 23, p. 222-262, 1991.
6. GOLU, M., DẬNẬILẬ, L., Tratat de neuropsihologie, Vol 1, Bucureşti, Editura
medicală, 2002.
7. JOHN, W., Investigative Ophthalmology and visual science, Vision and
Ophthalmology, 19, p. 802-809, 1980.
8. MAAR, D., POGGIO, I., Cooperative Computation of Stereo Disparity, Science,
194, 1976.
9. MARR, D., Vision, S,an Francisco, Ed. W. H. Freeman and Co., 1982.
10. NAKAYAMA, K., Geometrical and physiological aspects of depth perception.
In Three-Dimensional. Imaging, Society of Photo Optical Instrumentation
Engineers Proceeding, 120, P. 1-8, Bellingham, Washington, 1, Ed Benton , 977.
11. NIEDER, A., WAGNER, H., Encoding of both vertical and horizontal
disparity in random dot stereogram by Wulst neurons of awake barn owls, Visual
Neuroscience, 18,, p. 541-547, 2001.
12. PETTIGREW J.D. Binocular visual processing in the owl's telencephalon
Proceedings of the Royal Society of London, 204, p. 435-455, 1979.
13. PETTIGREW, J. D., Evolution of Binocular Vision. In J.R. Cronly
Evolution of the eye and visual system, Ed. Dillon, & R. L. Gregory, Vision
and visual dysfunction, 2, Boca Raton, FL: CR Press, p. 271-283, 1991.
14. ROGERS, B.J. şi BRADSHOW, B.M.F., Vertical disparities, differential
perspective and binocular stereopsis. Nature, 361, 253-255, 1993.
15. ROGERS, M. W., M. E. JOHNSON, K. M. MARTINEZ, M-L MILLE, and L. D.
HEDMAN., Step training improves the speed of voluntary step initiation
in aging. The Journals of Gerontology, Series A, 58(1), p. 46-52, 2003.
16. SMITH, E.E., FREDRICKSON, B., LOFTUS, G., NOLEN-HOEKSEMA, S.,
Capitolul 5 Percepţia în Introducere în Psihologie, ediţia a 14-a, Bucureşti:
Editura Tehnică, 2005.
17. TONG, F., NAKAYAMA, K., VAUGHAN, J.T. and KANWISHER, N.,
Binocular rivalry and visual awareness in human extrastriate cortex, Neuron 21, p.
753-759, 1998.
18. ZLATE, M., Percepţia în Psihologia mecanismelor cognitive, Iaşi, Ed. Polirom,
1999.

THE IMPLICATIONS OF THE STEREOSCOPIC VISION IN


PROCESSING PERIPHERIAL STIMULI IN DRIVING SIMULATION
TASK
ABSTRACT

Humans have highly built-in connections between percepts and responses.


Pairings with high "stimulus-response compatibility" tend to be made very fast, with
little need for thinking and with low error. Low stimulus-response incompatibility
usually means slow response and high likelihood of error.
The Objective of the research consists in highlighting the implications of the
stereoscopic vision in driving tasks simulations. The stereoscopic vision is explained
by the anatomical construction of the eyes as related with high performances in
processing stimuli in central fields and low performances in processing stimuli in
peripheral visual field. The findings confirmed the assumptions.
The results obtained could help the subjects learn to focus their attention on the
peripheral/central visual field stimuli that need attention during driving tasks. Also,
they can exercise responses to both stimulations (from external stimuli) in central and
peripheral visual fields preventing the traffic accidents based on stimuli detection in
peripheral and central visual field.