Senzatiile cutanate

 Fac parte din categoria senzatiilor exteroceptive sau

extero-informative, furnizandu-ne informatii despre
diferite insusiri ale obiectelor si fenomenelor din
lumea externa.
 In ordine filogenetica, sensibilitatea
cutanata este prima care se constituie
 Sta la baza inceputului comunicarii
informationale a organismelor animale
cu lumea externa
 Din senzoriumul comun de natura
cutanata, se vor desprinde, treptat, pe
parcursul evolutiei, toate celelalte forme
ale exteroceptiei
  Pe masura desprinderii si
individualizari acestora, se va
produce si individualizarea, deci si
specializarea in interiorul
sensibilitatii cutanate insasi. Acest
proces se va desfasura pe 2
planuri corelate:
 1. formarea structurilor specifice
ale analizatorului cutano-tactil (de
la veriga periferica receptoare si
pana la reprezentanta corticala
integrativa).
 2. diversificarea si perfectionarea
rezolutiva ( largirea registrului
insusirilor obiective perceptibile si
cresterea valorii informationale a
senzatilor ).
 Datele comparative arata ca la om,
sensibilitatea cutanata atinge un nivel de
dezvoltare net superior fata de nivelul atins
de celelalte animale.

 Explicatia: sensibilitatea cutanata joaca un

rol functional–instrumental in activitatea de
munca si cunoastere
 Stimulii specifici sub a caror actiune s-au strucurat
functile sensibilitati cutanate sunt cei mecano – fizici
 Senzatiile cutanate reflecta proprietatile legate de
materialitatea si substantialitatea obiectelor externe
 Consistenta ( solid, vascos, lichid )
 Duritatea ( pentru corpurile solide )
 Substantialitatea (lemn, metal, piatra etc )
 Rugozitatea ( aspru, neted )
 Greutatea ( intensitatea apasarii )
 Temperatura
 In interiorul
complexului cutanat se
diferentiaza 3 grupe
principale de senzatii:

 1.Tactile

 2.Termice

 3. Algice (de
durere) –
propri nu doar
pielii ci si altor
organe.
 Senzatiile tactile
 Se produc prin simpla atingere sau prin presiune a unui stimul
pe o anumita zona sau un punct al pielii

 Excitantul lor este reprezentat de factura suprafetelor obiectelor

cu care intram in contact

 Permit cunoasterea unor insusiri ale obiectelor de genul :

netezimea, asperitatea, duritatea, etc

 Impreuna cu senzatiile chinestezice contribuie la perceperea

intinderii si formei obiectelor. Activitatea manuala, inclusiv
scrierea, fiind imposibila fara ele.

 Proiectie corticala: lobul parietal aria somatoestezica I

Sensibilitatea tactila are ca
receptori urmatoarele structuri:
 1. Corpusculii lui Meissner – situati in structurile superioare,
de suprafata, ale pielii (derm) si raspund la atingerea usoara
a zonelor lipsite de par.

 2. Discurile lui Merkel – situati mai in profunzime si raspund la

excitarea prin apasare.

 3. Corpusculi lui Paccini - situati in tesutul subcutanat,

reactioneaza la o pasare mai puternica, atunci cand survine o
deformare a pielii.

 4. Terminatile nervoase libere – din derm si epiderm, raspund

la atingerea firelor de par de pe suprafata pielii.
Densitatea receptorilor tactili variaza mult intre
diferitele segmente ale invelisului cutanat ceea ce face
ca senzibilitatea tactila sa varieze.
 Pe baza cercetarilor cu metoda
stimularii punctiforme M. Frey
demonstreaza ca valorile pragurilor
absolute inferioare exprimte in gr/mm
variaza dupa cum urmeaza:
 Varful limbii – 2
 Varful degetelor de la mana 3
 Segmentele poterioare ale degetelor
mainii – 5
 Portiunea interna a antebratului – 8
 Dosul palmei – 12
 Gamba piciorului – 15
 Zona abdominala – 26
 Portiunea externa a antebratului – 35
 Linia mediana a pielii spatelui – 48
 Zona plantara a calcaiului - 250
 Aceeasi variatie se constata si in valorile pragurilor diferentiale
(determinate cu esteziometrul compas si exprimate in mm) :

 Varful limbii – 1
 Varful degetelor maini – 2
 Buzele – 4
 Palma si dosul degetelor – 6
 Frunte, dosul palmei, gatul – 22-36
 Piept – 45
 Ceafa – 54
 Spate si umar – 67, 7 mm
 Aceste valori au fost insa obtinute prin metoda pasiva, ce
exclude posibilitatea de miscare- palpare a obiectelor de catre
subiect.
 Folosirea metodei active (tactul activ) a dus la scaderea
pragurilor diferentiale, mai ales in zonele palmare!
 In concluzie, cand mana este in repaus, ea ne furnizeaza putine
informatii. I.P.Pavlov a surprins foarte bine intr-un studiu, rolul
motricitatii in realizarea senzatiilor!
Teoria sensibilitatii protopatice si epicritice:

 Cercetatorul englez Head si-a sectionat un nerv

tactil si a umarit cum decurge, treptat, refacerea
sensibiliatatii paralela cu cea a nervului. El a
deosebit 2 categorii de sensibilitate tactila:
 1.Protopatica – prima aparuta si grosiera: ei iii
corespund senzatiile de durere si cele termice
puternice ( mai mari de 45 grade C si mai mici
de 10 grade C ), care se localizeaza greu.
 2.Epicritica – apare in partea finala a refacerii: se
simt diferente termice mici, contactul usor si
localizarea se fac cu precizie.
 Se presupune ca, aceste doua faze reflecta
evolutia sensibilitatii tactile in istoria speciei.
 Senzatiile termice
 Reflecta si ne edifica asupra diferentei dintre
temperatura propriului corp ( constanta
biologica) si temperatura mediului ambiant sau a
obiectelor cu care venim in contact.
 Permit cunoasterea propietatilor calorice ale
obiectelor
 Se include in mecanismele de termoreglare
 Stimulii la care rapund sunt dati de temperatura
diferita a corpurilor cu care pielea noastra vine in
contact
 Proiectie: lobul parietal
 In anestezie senzatiile termice sunt primele care
dispar si ultimele care reapar.
 Receptorii specifici
senzatiilor termice
sunt:

 1. Corpusculii lui
Ruffini –pentru
cald

 2. corpusculii
Krause – pentru
rece
 Diferenta de temperatura care nu genereaza nici o senzatie
clara de rece sau de cald se situeaza in zona Zeroului
Fiziologic. Acesta nu este un punct valoric absolut, ci o “fasie”
cuprinsa intre limitele 20gradeC si 36gradeC.
 Pragurile absolute inferioare pentru sensibilitatea la cald sunt
semnificativ mai scazute decat cele pentru sensibilitatea la
rece: 0,2gradeC deviatie de la Zeroul Fiziologic, in primul caz si
0,4gradeC in al doilea (Wash,1949).
 In interiorul ambelor continuumuri, atat al celui de rece, cat si
a celui de cald, fiecare individ poate diferentia un numar mai
mare sau mai mic de trepte sau intensitati.
 Receptorii celor doua submodalitati alor sensibilitatii termice
nu sunt egali nici ca numar nici ca repartitie zonala pe
suprafata pielii. La om exista in jur de 280 000 de “puncte
termice”; dintre acestea doar 30 000 sunt sensibile la caldura,
celelalte 250 000 fiind sensibile la rece. Zonele pelii difera
foarte mult dupa nivelul sensibilitatii termice: cele mai
sensibile se dovedesc a fi zonele din portiunile ventrale
interioare si extremitatile.
Fenomene de contrast si paradoxale
 In sfera sensibilitatii termice apar fenomene de contrast si paradoxale.
 1.Actiunea prealabila cu un stimul de un anumit gen ( cald ), face ca
intensitatea stimulului de celalalt gen ( rece ) sa fie supraestimata si invers.
 2.Avem de-a face cu inversarea semnelor: atingerea cu un stimul rece
provoaca initial o senzatie de arsura, dupa cum contactul cu un stimul
foarte fierbinte ( peste 100gradeC ) determina initial o senzatie de rece.

 Adaptarea in sfera sensibilitatii termice se realizeaza cu o amplitudine

relativ mare, dar numai in raport cu intensitatile slabe si medii ale
stimulilor. In registrul intensitatilor mari, efecul adaptarii este scazut, ceea
ce are un sens adaptativ: organismul uman neprotejat nu poate tolera
variatiile prea mari de temperatura ale mediului ambiant si implicit ale
obiectelor care vin in atingere directa cu invelisul sau cutanat.
 Pentru informatii suplimentare, va
recomandam urmatoarele surse
bibliografice:
 Golu M. “Bazele psihologiei generale” (2004)
 Cosmovici A. “Psihologie generala” (2005)
 Zlate M. “Psihologia mecanismelor cognitive”
(2006)
 Popescu-Neveanu P., Zlate M., Cretu Tinca,
“Manual de psihologie” (1991)