SENSIBILITATEA

1. DATE ANATOMO-FUNCŢIONALE
1.1. Receptorii pentru sensibilitate sunt specializaţi în vederea primirii unor anumite
categorii de excitaţii:
 pentru simţul tactil: corpusculii Meissner, discurile Merkel, terminaţiile
peripiloase în paner;
 pentru simţul termic: corpusculii Ruffini, corpusculii Krause;
 pentru percepţia poziţiilor şi recepţionarea mişcărilor segmentelor corporale:
corpusculii Vater-Pacini, organele tendinoase Golgi, fusurile neuromusculare;
 pentru simţul dureros: terminaţiile nervoase libere;
 pentru sensibilitatea viscerală: baroreceptorii, chemoreceptorii, algoreceptorii,
termoreceptorii;
În funcţie de dispoziţia în organism a acestor receptori s-a făcut împărţirea
sensibilităţii în:
 sensibilitatea exteroceptivă (superficială) cu receptori cutanaţi: simţul tactil,
dureros, termic;
 sensibilitatea profundă, proprioceptivă sau mioatrokinetică, simţul atitudinilor
segmentare, cu receptorii dispuşi la nivelul muşchilor, tendoanelor şi
suprafeţelor articulare.
- sensibilitatea profundă conştientă a cărei proiecţie centrală este în
cortexul parietal;
- sensibilitatea profundă inconştientă a cărei proiecţie centrală este în
cerebel;
 sensibilitatea interoceptivă (viscerală) cu receptorii dispuşi în diverse viscere şi
în arborele vascular
1.2. Căile sensibilităţii
Primul neuron senzitiv este situat în ganglionul spinal “protoneuronul senzitiv”
 prelungirea sa dendritică face legătura cu receptorul,

1
  prelungirea sa axonică intră în constituirea rădăcinilor posterioare prin care
ajung la măduvă toate formele sensibilităţii.
La nivel medular, rădăcinile posterioare se împart după categoria de sensibilitate pe
care o transmit şi după destinaţia lor, în fibre lungi, mijlocii, şi scurte. Cele trei
categorii de fibre se dispun diferenţiat în grupe de fibre ce poartă numele de
“fascicule” după cum urmează:
 fibrele scurte se termină în raport cu celulele senzitive din coarnele posterioare
ale măduvei, unde se formează:
- fasciculele spino-talamice (paleo spino-talamic şi neo spino-talamic)
care transmit sensibilitatea termică, dureroasă şi sensibilitatea tactilă,
protopatică.
- fasciculul spino-cerebelos încrucişat al lui Gowers care transmite
sensibilitatea profundă inconştientă.
 fibrele mijlocii: se termină în raport cu celulele coloanei lui Clarke, de unde
pleacă fasciculul spino-cerebelos direct a lui Flechsig care transmite
sensibilitatea profundă inconştientă
 fibrele lungi: trec în constituţia cordoanelor posterioare ale măduvei spinării
formând fasciculele Goll şi Burdach, care se termină în bulb, în nucleii lui Goll
şi Burdach. De aici se formează panglica lui Reil, care după încrucişare
străbate trunchiul cerebral şi ajunge la nucleul latero-ventral posterior specific
al talamusului. Aceasta transmite sensibilitatea discriminativă profundă
conştientă şi sensibilitatea tactilă epicritică.
1.3. Proiecţia corticală
Sensibilitatea superficială transmisă prin fasciculul spino-talamic cât şi cea profundă
conştientă transmisă prin panglica lui Reil, pleacă de la talamus prin intermediul
fibrelor talamo-corticale se proiectează în ariile 3, 1, 2, 5 şi 7 Brodmann din lobul
parietal
Sensibilitatea profundă inconştientă transmisă prin fasciculele spino-cerebeloase, se
se proiectează prin intermediul căilor spino-cerebelo-talamo-corticale în ariile 4, 6
Brodmann.

2
2. EXPLORAREA CLINICĂ A SENSIBILITAŢII
În explorarea sensibilităţii trebuiesc avute în vedere următoarele:
 sensibilitatea este o funcţie eminamente subiectivă
 examinarea reclamă răbdare şi discernământ
 excitaţiile se aplică succesiv, în puncte simetrice.
Din punct de vedere clinic tulburările de sensibilitate se împarte în tulburări de
sensibilitate subiectivă şi tulburări de sensibilitate obiectivă.
2.1. Tulburări de sensibilitate subiectivă cuprind simptomele pe care bolnavul le
percepe în mod spontan:
2.1.1. Paresteziile sau disesteziile: sunt relatate sub diferite denumiri ca: amorţeli,
furnicături, cârcei, senzaţii de cald sau rece etc. Paresteziile viscerale sunt numite
“cenestopatii”.
2.1.2. Durerea: reprezintă o senzaţie penibilă, neplăcută, de intensitate mult mai mare
decât paresteziile. Întotdeauna trebuie precizat:
 modul de debut al durerii,
 caracterul ei,
 durata,
 intensitatea,
 teritoriul de distribuţie.
2.1.2.1. Nevralgia reprezintă o durere cu localizare pe traiectul unui nerv, nevralgia
purtând numele nervului în teritoriul căruia apare. Se datorează leziunii nervului
periferic respectiv. Cauzalgia reprezintă o varietate de nevralgie, în care senzaţia
dureroasă este resimţită ca o arsură, continuă, insuportabilă (se datorează: lezării
fibrelor vegetative ale nervilor periferici).
2.1.2.2. Durerile radiculare sunt dureri care urmează teritoriul dermatoamelor,
apărând de-a lungul membrelor, iar la nivelul trunchiului având caracter “în centură”.
Ele survin sub formă de săgetătură sau fulgerătură, propagată dinspre proximal spre
distal, adesea în crize dureroase, dar pot fi şi continue cu exacerbări paroxistice. Se

3
exacerbează la tuse, strănut, eforturi fizice. Au de obicei la bază inflamaţii acute sau
subacute ale rădăcinilor rahidiene, sau cauze de vecinătate: tumori medulare,
arahnoidite, morbul Pott, hernii de disc, etc.
2.1.2.3. Durerile cordonale sunt dureri surde, imprecise, repartizate pe un teritoriu
mare, şi de obicei însoţite de tulburări de sensibilitate obiectivă cu repartizare pe un
hemicorp sau “cu nivel” la un anumit segment medular. Sunt determinate de lezarea
cordoanelor laterale sau posterioare ale măduvei spinării, în special a fasciculelor
spino-talamice.
2.1.2.4. Durerile talamice sunt dureri care se localizează pe hemicorpul opus
talamusului lezat, mai ales pe faţă şi membrul superior, şi care au o accentuată
tonalitate afectivă neplăcută fiind însoţite de tulburări de sensibilitatea obiectivă, mai
ales proprioceptivă. Durerile talamice sunt caracterizate de doi termeni care se impun
a fi explicaţi:
 hiperalgezia: sensibilitate dureroasă excesivă, o scădere a pragului durerii,
astfel încât un stimul de intensitate nedureroasă produce durere.
 hiperpatia: este tot o hiperalgezie în care însă durerea are o tonalitatea afectivă
neplăcută şi paralel există tulburări de sensibilitate obiectivă
2.1.2.5. Durerile viscerale: în cazurile de lezare a diverselor organe interne bolnavii
acuză două categorii de senzaţii neplăcute: pe de o parte, durerile legate de suferinţa
nemijlocită a formaţiilor receptoare de la nivelul organului respectiv, iar pe de altă
parte dureri proiectate la nivelul tegumentelor.
Aceste dureri cutanate constituie expresia trecerii excitaţiilor patologice de pe căile
vegetative asupra căilor sensibilităţii somatice şi proiectarea în acest mod a durerii
viscerale pe dermatomul corespunzător. Aceste teritorii poartă numele de “zone
Head”. Pe această corespondenţă somato-vegetativă se bazează tratamentul prin
acupunctură.
Exemple de dureri viscerale:
 crizele gastrice tabetice: dureri violente în regiunea epigastrică, instalate
brusc şi însoţite adesea de vărsături persistente, neritmate de alimentaţie;
 crizele faringiene şi esofagiene (spasme dureroase);

4
  crize testiculare;
 crize urinare;
 crize laringiene.
2.2. Examenul sensibilităţii cuprinde examinarea sensibilităţii superficiale, a
sensibilităţii profunde şi a funcţiilor senzitive complexe.
2.2.1. Sensibilitatea superficială se examinează testând sensibilitatea tactilă, termică
şi dureroasă.
2.2.1.1. sensibilitatea tactilă: se examinează aplicând pe tegumente un stimul tactil
(bucată de vată). Se poate constata: normoestezie, hiperestezie,
hipoestezie, sau anestezie în zona examinată.
2.2.1.2. sensibilitatea termică: se examinează cu două eprubete, una cu apă caldă alta
cu apă rece care se apropie de tegumentele pacientului. Se solicită acestuia sa indice
care eprubetă este caldă şi care este rece. Se poate constata: normoestezie,
hiperestezie, hipoestezie, anestezie termică, sau pervertirea simţului termic.
2.2.1.3. sensibilitatea dureroasă: se examinează înţepând uşor tegumentele
pacientului cu ajutorul unui obiect ascuţit. Se poate constata: normoestezie dureroasă
(normoalgezie), hiperestezie dureroasă (hiperalgezie), hipoestezie dureroasă
(hipoalgezie), anestezie dureroasă (analgezie).
2.2.2. Sensibilitatea profundă se examinează testând sensibilitatea propioceptivă,
vibratorie şi barestezică.
2.2.2.1.sensibilitatea proprioceptivă: ( simţul mio-artrokinetic, simţul articulo-
muscular sau simţul atitudinilor segmentare) se examinează efectuând mişcări uşoare
cu segmente de membru, pacientul fiind cu ochii închişi, şi trebuind să recunoască ce
mişcări i s-au imprimat segmentelor de membru, sau chiar să le reproducă la
membrul opus. Simţul poate fi diminuat sau abolit.
2.2.2.2. sensibilitatea vibratorie (simţul vibrator) se examinează aplicând un
diapazon pus în vibraţie pe proeminenţele osoase ale pacientului (creasta tibiei,
rotula, maleolele, creasta iliacă, clavicula, olecranul etc). Simţul poate fi diminuat sau
abolit.

5
2.2.2.3. sensibilitatea barestezică se examinează punând în mâinile pacientului
obiecte de aceeaşi formă şi mărime, dar de greutate diferită. Se solicită acestuia să
indice obiectul mai greu sau pe cel mai uşor.
2.3. Funcţiuni senzitive complexe
2.3.1. Topognozia: reprezintă capacitatea de localizare a excitanţilor superficiale, cu
ochii închişi. Incapacitatea de a localiza o excitaţie superficială se numeşte
atopognozie.
2.3.2. Discriminarea tactilă: reprezintă posibilitatea de a deosebi doi excitanţi
superficiali, similari, aplicaţi simultan pe tegumente, în două locuri diferite (2-3 mm
la pulpa degetelor, 4-5 cm pe coapsă). În cazuri patologice aceste distanţe cresc.
2.3.3. Dermolexia: reprezintă capacitatea de a recunoaşte, fără a privi, cifrele, literele
sau desenele trasate pe tegumente. Incapacitatea de recunoaştere se numeşte
dermoalexie.
2.3.4. Stereognozia: reprezintă capacitatea de a recunoaşte numai prin pipăit obiecte
cunoscute. Incapacitatea de recunoaştere se numeşte astereognozie.
2.3.5. Somatognozia: reprezintă simţul schemei corporale.
 asomatognozia: nerecunoaşterea unei părţi a corpului;
 auto-topo-agnozie: imposibilitatea de a indica o anumită parte a corpului;
 anosognozie: nerecunoaşterea existenţei unor deficite;
 anosodiaforie: negarea existenţei segmentului de corp îmbolnăvit.
2.4. Modificările patologice ale sensibilităţii sunt: hiperestezia, hipoestezia,
şi anestezia. Ele pot fi globale sau disociate. Cele mai importante modificări disociate
de sensibilitate sunt:
2.4.1. Disociaţia siringomielică: în care este pierdută sensibilitatea termo-algezică,
dar este păstrată sensibilitatea tactilă şi profundă.
Apare în siringomielie şi se datoreşte lezării fibrelor termoalgezice din fasciculul
spino-talamic, la nivelul încrucişării din comisura cenuşie anterioară, sau la nivelul
fasciculului spino-talamic posterior.

6
2.4.2. Disociaţia tabetică: în care este pierdută sensibilitatea profundă şi
sensibilitatea tactilă epicritică, fiind păstrată sensibilitatea termoalgezică şi
sensibilitatea tactilă protopatică:
Apare în tabes prin lezarea cordoanelor posterioare.
3. SINDROAME SENZITIVE
Căile sensibilităţii pot fi lezate în orice punct al traiectului lor, rezultând sindroame
clinice diferite. În funcţie de modul lor de repartiţie, topografia lor şi calitatea
tulburărilor senzitive se descriu:
3.1. Sindroamele tronculare: care se obţin prin leziunile nervilor periferici. În acest
context dispoziţia topografică a tulburărilor de sensibilitate obiectivă se limitează la
un anumit teritoriu cutanat specific nervului respectiv, teritoriu în care survin de altfel
şi tulburările subiective de sensibilitate.
3.2.Sindromul polineuropatic: este un sindrom senzitiv pluritroncular determinat de
lezarea concomitentă şi simetrică a tuturor nervilor periferici. Este caracterizat prin
diminuarea globală a tuturor modurilor de sensibilitate, diminuare accentuată la
periferia membrelor (caracter ectromielic al deficitului senzitiv). Se însoţeşte de
dureri mari la presiunea maselor musculare şi de diminuarea sau abolirea reflexelor
osteotendinoase.
3.3. Sindromul radicular: este un sindrom senzitiv manifectat prin dureri în teritoriul
rădăcinilor nervoase afectate. Tulburărle de sensibilitate au distribuţie net radiculară,
dermatomerică.
3.4. Sindroame senzitive medulare:
3.4.1. sindromul secţiunii totale: anestezie globală dedesubtul leziunii medulare.
Nivelul tulburării de sensibilitate depinde de nivelul leziunii medulare şi
determinarea precisă a sa, este foarte importantă în diagnosticul topografic al leziunii.
3.4.2. sindromul de hemisecţiune medulară “Brown-Sequard”se caracterizează prin:
 paralizia membrului inferior de aceeaşi parte cu leziunea;
 disociaţie tabetică omolaterală leziunii;
 disociaţie siringomielică contralaterală leziunii;

7
  bandă de anestezie globală deasupra zonei de anestezie unilaterală (interesarea
concomitentă a rădăcinii spinale respective la nivelul leziunii).
Apare datorită faptului că fibrele sensibilităţii profunde sunt directe, iar cele ale
sensibilităţii termo-algezice sunt încrucişate.
3.5. Sindroame senzitive encefalice
3.5.1. Sindroamele senzitive ale trunchiului cerebra: leziunile bulbare şi
protuberanţiale inferioare interesează căile sensibilităţii trunchiului şi membrelor
după încrucişarea lor, iar căile sensibilităţii feţei înainte de încrucişare.
 sindroame senzitive alterne: tulburări de sensibilitate globală a feţei de aceeaşi
parte cu leziunea şi hemianestezie contralaterală
- leziunile protuberanţiale superioare şi pedunculare dau tulburări
contralaterale ale feţei, trunchiului şi membrelor.
3.5.2. Sindromul senzitiv talamic: apare în leziuni ale talamusului şi interesează
jumătatea contralaterală a corpului. Este reprezentat de prezenţa durerii talamice şi a
hiperpatiei talamice. Ttulburări de sensibilitate obiectivă interesează în special
sensibilitatea profundă (sensibilitatea superficială nu este lezată în aceeaşi măsură din
cauza proiectării şi reprezentării ei talamo-corticale bilaterale).
Caracteristic:
 durerile pot surveni fie sub influenţa unor excitanţi aplicaţi direct, fie sub
influenţa excitanţilor vizuali sau auditivi, fie sub influenţa excitanţilor psihici.
 răsunetul neplăcut, adesea insuportabil al tulburărilor de sensibilitate.
3.5.3. Sindromul senzitiv cortical parietal: leziunile parietale pot determina apariţia
unor tulburări de sensibilitate complexă, cum sunt tulburările de schemă corporală.
Aprox. 10% din leziunile parietale pot fi însoţite de dureri asemănătoare durerilor
talamice. Leziunile parietale iritative pot determina crize jacksoniene senzitive, sub
formă de parestezii ce survin paroxistic pe anumite segmente ale corpului.
Bibliografie
Neurologie Practică Ştefania Kory-Calomfirescu – Lăcrămioara Perju-Dumbravă
“NEUROLOGIE PRACTICĂ” Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca 2000
Neurologie vol I -curs pentru studenţi- Lăcrămioara Perju-Dumbravă Ştefania Kory-
Calomfirescu, Ioan Ştefan Florian Editura Medicală Universitară “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
2002