SENSIBILITATEA

Reprezinta capacitatea de a percepe stimuli superficiali sau profunzi la nivelul:

 segmentelor corpului = sensibilitate somatica

 viscerelor = sensibilitate viscerala
 organelor de simt = sensibilitate specifica

Rolul sensibilitatii este de a oferi impulsul reactiilor motorii, atat reflexe, cat si voluntare. Existenta
stimularii permanente asigura starea de constienta. De la toate caile specifice de sensibilitate pornesc
impulsuri prin colaterale catre sistemul reticulat activator ascendent (SRAA), care primeste aceste
impulsuri fara sa le analizeze; indiferent ce fel de impulsuri sunt, ele ma tin treaz si constient.

[Treaz: cu ochii deschisi si capabil sa reactionez repede. Constient: sunt treaz si reactionez adecvat la
stimuli.]

Vom discuta, in principal, despre sensibilitatea somatica, specifica si cea integrativa.

Sensibilitatea somatica este formata din totalitatea perceptiilor senzitive superficiale (tactile, termice,
algice) si profunde (mioartrokinetice – capacitatea de a percepe miscarea in articulatii – si vibratorii)
provenite de la segmentele corpului.

Sensibilitatea integrativa este capacitatea corticala de a prelua informatiile aduse de caile sensibilitatii
elementare somatice si de a le analiza si utiliza (ex. vreau sa imi scot telefonul din buzunar si pot, fara sa
ma uit in buzunar, pe baza simturilor elementare, sa-mi dau seama care este telefonul si sa il scot de
acolo; compar ce stiu eu ca este telefonul cu ce am gasit – proces cortical).

Cum evaluam sensibilitatea?

Sensibilitatea superficiala tactila, termica si dureroasa se analizeaza aplicand stimulii corespunzatori pe

tegumentele corpului. Pentru sensibilitatea tactila, ating tegumentele pacientului fie cu degetele, fie cu
un tampon de vata, servetel etc., in orice caz, cu un obiect care genereaza numai atingere (adica va
stimula doar receptorii tactili de la nivelul tegumentului). Pentru sensibilitatea dureroasa putem folosi
un varf de ac (fara sa zgariem tegmentul), o ciupitura (nu pe zone foarte sensibile si nu foarte tare) etc.,
stimuland doar receptorii pentru durere, care sunt niste terminatii nervoase libere (TNL) in profunzimea
dermului. Pentru sensibilitatea termica, la carte scrie sa folosim doua eprubete, una cu apa rece si una
cu apa calda. In practica insa se foloseste mana examinatorului pentru cald si un obiect metalic (ex.
coada ciocanelului) pentru rece.

[Orice examinare clinica pe care o efectuezi trebuie sa NU produca leziuni!]

Pentru sensibilitatea profunda: pentru obtinerea vibratiilor, folosim un diapazon. Pentru evaluarea
sensibilitatii mioartrokinetice, verificam daca pacientul simte miscarea segmentelor in articulatii
(receptorii fiind la nivelul periostului si al suprafetelor articulare). Se poate examina orice articulatie, dar
in mod curent efectuam probe numai la nivelul degetelor. [Cu cat o zona are o functie mai complexa, cu
atat controlul ei va fi mai bun, receptorii vor fi mai multi si caile nervoase vor fi mai dense]. In mod
normal, ar trebui sa simtim o miscare de sub 10 grade. Cum efectuam proba: tinem degetul din lateral si
executam miscari usoare in sus sau in jos, iar pacientul, cu ochii inchisi, este rugat sa spuna in ce directie
simte ca s-a realizat miscarea.

CAILE DE CONDUCERE

Sensibilitatea superficiala termo-algezica

Informatia este preluata, de la receptorii aflati la nivelul tegumentului, de catre dendritele care
formeaza nervul periferic si ajunge la nivelul protoneuronului (N1) din ganglionul spinal paravertebral.
Axonul lui o duce mai departe spre MS. Partea terminala a axonului, care formeaza radacina senzitiva,
intra in canalul vertebral si face sinapsa cu deutoneuronul (N2) caii din cornul posterior al MS. Axonul
deutoneuronului urca doua niveluri, trece pe partea opusa a MS (trecand pe langa centrul medular) si se
pozitioneaza in cordonul lateral al substantei albe a MS. Are apoi traiect ascendent, traversand toata
maduva si TC, si se opreste in talamus, facand sinapsa cu neuronul 3 (N3) al caii (tract spino-talamic
lateral). Axonul N3 proiecteaza informatia pe cortex, in partea anterioara a lobului parietal, chiar in
spatele ariei motorii, formand homunculusul senzitiv.

Sensibilitatea superficiala tactila

Receptorul periferic se conecteaza cu dendrita N1 din ganglionul spinal paravertebral, al carui axon
formeaza radacina senzitiva si intra in MS. Doar o parte dintre fibre vor intra insa in cornul posterior al
MS si vor face sinapsa cu N2. Axonii N2 decuseaza si se pozitioneaza in cordonul anterior al MS. De aici,
au acelasi traseu ascendent spre talamus (tract spino-talamic anterior) si apoi se proiecteaza similar.

Restul fibrelor sensibilitatii tactile (e vorba de sensibilitatea tactila fina) insotesc calea sensibilitatii
profunde.

Sensibilitatea profunda

Preia informatia de la receptori situati la nivelul articulatiilor, muschilor si tendoanelor si o transmite la

N1 din ganglionul spinal paravertebral. De aici, axonii formeaza doua cai: cea a sensibilitatii profunde
constiente si cea a sensibilitatii profunde inconstiente.

 Sensibilitatea profunda constienta

Axonul nu intra in substanta cenusie, ci se pozitioneaza in cordonul posterior de aceeasi parte, de unde
formeaza doua tracturi (Goll si Burdach). Aceste tracturi urca pana la nivelul bulbului si fac sinapsa in
nucleii Goll (gracilis) si Burdach (cuneat) cu N2 al caii. Axonii N2 decuseaza in bulb, strabat ascendent TC
si fac sinapsa cu N3 in talamus, proiectandu-se apoi in homunculusul senzitiv.

 Sensibilitatea profunda inconstienta

Este o cale care serveste pastrarii echilibrului si reprezinta o aferenta periferica a acelei structuri din
creier cu rol in mentinerea echilibrului si in coordonare, adica a cerebelului. Cerebelul nu realizeaza
propriu-zis analiza, ci este un executant (functia lui nu da o senzatie constienta). Ca sa realizeze miscarile
de repozitionare cat mai repede, circuitele sale actioneaza ca un arc reflex, deci nu trebuie sa ajunga la
creier (tot ce ajunge la creier este constient si dureaza mai mult).

Calea ajunge in cornul posterior al MS si formeaza doua tracturi, spinocerebelos anterior si posterior
care se duc direct la cerebel (este o cale rapida, care sunteaza toate celelalte conexiuni). Rezultatul va fi
o comanda transmisa direct spre MS, spre musculatura care ar trebui sa ma redreseze din dezechilibru.

Lezarea acestor cai, indiferent de nivelul la acare se produce (nerv periferic, maduva, TC, talamus, cortex
etc.) va duce la o modificare calitativa sau cantitativa a perceptiei senzitive somatice.

Modificarile cantitative se traduc in general prin pierderea totala (anestezie) sau partiala (hipoestezie) a
perceptiei senzitive. Exista totusi situatii patologice in care afectarea consta intr-o exagerare a perceptiei
senzitive, numita hiperestezie.

Aprecierea cantitativa este un element subiectiv, nu putem masura intr-un mod obiectiv acest
parametru. Fiecare persoana are un nivel de sensibilitate diferit pentru un anumit stimul, care depinde
de numarul de receptori specifici si de pragul lor de depolarizare, care are mici variatii interindividuale
(determinate genetic). Asadar, trebuie comparat pacientul cu el insusi ca sa ne dam seama de eventuale
modificari de perceptie.

[fun fact: putem sa ne crestem pragul de depolarizare prin exercitiu. Putem sa ne antrenam, de
exemplu, sa “suportam” mai multa durere.]

Modificarile calitative sunt reprezentate de disestezii (perceptie doar diferita fata de cea normala),
parestezii (perceptie diferita si neplacuta fata de cea normala) si alodinie (perceptie dureroasa la
aplicarea unui stimul tactil sau termic nedureros).

Topografie:

Sensibilitatea este o functie care ma ajuta foarte mult in localizarea unei leziuni. Datorita faptului ca
implica trei neuroni care strabat intregul sistem nervos periferic si central, leziunea fiecarui segment are
caracteristici clinice particulare care imi permit diagnosticul topografic.

1. Sindromul nevritic (neuropatia periferica):

- Exista o delimitare foarte clara a teritoriului in care decelam modificarea de perceptie, care
se suprapune perfect peste un teritoriu anatomic inervat de un anume nerv periferic
(trebuie deci sa cunostem foarte bine topografia nervilor).
- Ex. pacientul simte normal stimuli tactili si termici aplicati pe eminenta tenara si deloc pe
eminenta hipotenara si degetul mic => leziunea este pe nervul ulnar.
- Desigur, examinarea trebuie sa fie foarte amanuntita si concentrata pe zona respectiva
- Toate tipurile de sensibilitate vor fi afectate
2. Leziunea radiculara:
- Aparitia deficitului senzitiv pe un anumit segment de tegument numit dermatomer
- Caracteristica dermatomerului este aceea ca toate perceptiile senzitive din acea regiune
intra in maduva pe la un anumit nivel; ex. sensibilitatea de la nivelul mainii nu intra in
 maduva pe oriunde, ci doar pe la nivelul C8 – T1, pentru ca doar pe acolo se realizeaza
conexiunea nervoasa care va duce informatia in homunculusul senzitiv, in zona de proiectie
a mainii (aranjamentul filetelor nervoase pentru proiectarea in zona corespunzatoare in
homunculusul senzitiv se face de la nivelul maduvei spinarii);
- Faptul ca pacientul a pierdut capacitatea de perceptie pe dermatomerul respectiv imi
permite mie sa localizez cu suficienta acuratete zona lezata
- Fiecare dermatomer este inervat de 3 radacini senzitive; daca este lezata una dintre ele,
pacientul va avea hipoestezie; daca sunt afectate toate trei, pacientul va avea anestezie in
dermatomerul corespunzator
- Radacina senzitiva intra in canalul vertebral, care este tapetat la interior de meninge (foarte
bine irigat si cu foarte multi receptori pentru durere). O leziune a radacinii poate antrena
iritatia meningeala locala, care va avea ca expresie aparitia unei dureri violente, accentuate
de manevrele care cresc presiunea LCR pe meninge (Valsalva, tuse, stranut, defecatie etc.).
3. Leziunea medulara:
- Orice afectare a maduvei va intrerupe total sau partial transmiterea senzatiilor somatice.
- Vom lua in continuare in discutie doar trei dinte sindroamele in care intalnim afectare
medulara:
 Sindromul siringomielic:
- Este determinat de o leziune ce afecteaza canalul medular central (prin care circula LCR);
- Cel mai frecvent apare in siringomielie (de unde si numele): canalul medular sufera o
compresie la nivel inferior, fie dobandita, fie congenitala, care va determina ingustarea
canalului si, deci, o stagnare a LCR deasupra leziunii, cu dilatarea canalului in detrimentul
altor structuri (dilatarea se numeste siringomielie).
- Dpdv al sensibilitatii, in jurul canalului medular central se gasesc fibrele care decuseaza ale
sensibilitatii tactile si ale celei termo-algice. Clinic, nu o voi examina pe cea tactila, pentru ca
am vazut ca o parte dintre fibrele acestei cai merg impreuna cu cea a sensibilitatii profunde,
si atunci ma concentrez asupra celei despre care stiu sigur ca va fi afectata (cea termo-
algezica).
- Exemplu: cavitatea siringomielica se afla la nivel cervical; fibrele care intra exact pe la acel
nivel nu vor fi afectate, pentru ca intai urca doua etaje si deci evita leziunea; fibrele care
intra in maduva sub leziune apuca sa traverseze de parte opusa printr-o zona sanatoasa si
urca si ele neafectate; in schimb vor fi cu siguranta afectate fibrele care exact pe acolo
decuseaza, respectiv fibrele sensibilitatii termo-algezice care au intrat in MS cu doua niveluri
mai jos. Afectarea va fi bilaterala, pentru ca, de regula, canalul se dilata concentric. Asadar,
in acest caz vom avea hipoestezie termo-algica suspendata pe ambele membre superioare
(suspendata = cu pastrarea intacta a teritoriului supra- si subiacent). Tulburarea de
sensibilitate se numeste disociata, pentru ca cea profunda, avand alt traiect, este indemna.
 Disociatia tabetica:
- Prima data a fost descrisa in tabes (sifilisul tertiar); poate aparea insa in multe alte afectiuni
– cel mai frecvent in anemiile Biermer, diabet
- Leziunea este prezenta in cordonul posterior al MS si adesea consta in afectarea tecii de
mielina (ex. in anemiile Biermer se produce o teaca de mielina imperfecta).
 - Afectarea nervoasa se poate exprima chiar inainte de expresia clinica a anemiei: pacientul
are tulburari de echilibru si hipoestezie profunda cu conservarea sensibilitatii superficiale
termo-algezice (pentru ca sensibilitatea superficiala nu trece prin cordoanele posterioare).
 Hemisectiunea medulara:
- Leziunea unei jumatati de maduva care va interesa atat substanta cenusie, cat si substanta
alba.
- Prin lezarea cordoanelor anterior si lateral va aparea o intrerupere a transmiterii
sensibilitatii superficiale preluate de pe partea opusa a corpului (pentru ca in aceste
cordoane se pozitioneaza fibrele care deja s-au incrucisat, intrate in MS cu cel putin doua
niveluri mai jos). Prin lezarea cordonului posterior se va produce o intrerupere a sensibilitatii
profunde de pe aceeasi parte a corpului (pentru ca aceste fibre decuseaza in bulb).
- Cu alte cuvinte: pacientul va avea sensibilitatea superficiala pierduta contrAlateral si
sensibilitate profunda pierduta ipsilateral. Nivelul leziunii medulare este indicat de
dermatomer.
- Ex. Leziunea este la nivel C5 => pierdere sensibilitate superficiala pe hemicorpul opus de la
C7 in jos si pierdere sensibilitate profunda pe hemicorpul de aceeasi parte, imediat sub
nivelul leziunii; tot ce este deasupra leziunii este neafectat.
- Rezumat: hipoestezie de parte opusa inferior cu doua niveluri + hipoestezie de aceeasi parte
de la nivelul leziunii + anestezie pe dermatomer (care indica localizarea).
- In plus: prin lezarea cornului anterior: deficit motor periferic de aceeasi parte; prin lezarea
cordoanelor: deficit motor piramidal de aceeasi parte sub nivelul leziunii
4. Leziunea de TC:
- O leziune la acest nivel va determina afectarea sensibilitatii deja incrucisate si a unui nucleu
de nerv cranian care se comporta ca un ganglion periferic si va da o suferinta de aceeasi
parte; cu alte cuvinte, vom avea un sindrom altern senzitiv, cu tulburare de sensibilitate de
parte opusa si leziune de nerv cranian de aceeasi parte
 Sindromul Wallenberg:
- Cel mai cunoscut sindrom altern senzitiv
- Manifestare generata de o leziune in partea laterala a bulbului, care se produce printr-o
cauza vasculara – ocluzia arterei fosetei laterale a bulbului
- Aparitia acestei leziuni sugereaza o posibila progresie catre centri vitali, iar pacientul poate
intra in stop cardio-respirator neresuscitabil (nu se poate resuscita o leziune neurologica, ci
doar leziunile periferice, de organ).
- Leziunea nu interfera cu sensibilitatea profunda, ci doar cu cea superficiala.
- Leziunea va genera o tulburare de sensibilitate superficiala de parte opusa a corpului
(pentru ca afecteaza tracturile spino-talamice) si, prin lezarea nucleului trigeminal, o
tulburarea a sensibilitatii superficiale a hemifetei de aceeasi parte.
- Se mai adauga si alte semne: ataxia membrelor (prin afectarea comunicarii intre cerebel si
MS prin pedunculul cerebelos inferior), sindrom Claude-Bernard-Horner pe aceeasi parte
(afectarea ganglionilor simpatici, fibre care urca din latero-cervical spre diencefal;
enoftalmie + ptoza palpebrala + mioza), disfagie, disfonie, vertij, nistagmus (prin afectarea
nucleilor bulbari).
5. Sindromul talamic:
  In talamus fac statie toate caile sensibilitatii, si asta dupa ce s-au incrucisat. Asadar, leziunea
talamica va da o pierdere a transmiterii informatiei de pe toata partea opusa a corpului si
pentru toate tipurile de sensibilitate => hipoestezie superficiala si profunda contralaterala
- Pacientul mai poate prezenta usoare manifestari extrapiramidale (usor tremor, miscari
involuntare, usoara parazitare a miscarilor voluntare, dar nu deficit motor, pentru ca acest
circuit nu face altceva decat sa controleze miscarea voluntara, nu o comanda)
- Un circuit cerebelos pentru controlul si corectarea miscarilor voluntare coboara din cortex
pe cale cortico-ponto-cerebeloasa, iar cand urca inapoi, trece prin talamus; asadar, alt semn
posibil in afectarea talamica este imprecizia miscarilor (nu deficit), deci o discreta ataxie (si,
eventual, tremor)
- Rezumat: pacientul cu sindrom talamic va avea hipoestezie de parte opusa si ataxie a
membrelor
- Tot ce am discutat pana aici se intampla in leziunile acute
 Cronic: aceasta afectare a cailor sensibilitatii (a axonilor) se vindeca intr-o oarecare masura,
daca agentul lezional dispare, dar nu se vindeca perfect.
- O forma de vindecare defectuoasa este aparitia sindromului dureros talamic. Tipic, in
leziunile talamice vechi, apare o tulburare de sensibilitate exprimata prin durere spontana
sau provocata de stimuli minori si indiferenti. Practic orice atingere, expunere la soare etc.
determina o durere violenta pe care pacientii o descriu ca o sfasietura, o arsura, o smulgere,
pe partea opusa a corpului. Este o forma de durere neuropata, foarte greu de controlat
medicamentos. Apare la minimum trei luni de la producerea leziunii acute.
6. Leziunea corticala:
- O leziune a homunculusului senzitiv va da o hipoestezie parcelara prezenta pe segmentul
corespondent de parte opusa (ex. leziune a zonei de proiectie a fetei si membrului superior
– hipoestezie a hemifetei si a membrului superior de parte opusa).
- In homunculusul senzitiv se proiecteaza toate sensibilitatile, asadar va fi vorba despre o
afectare a tuturor tipurilor de sensibilitate in acelasi teritoriu, dar in proportii diferite.
- Va fi prezenta, de asemenea, afectarea altor functii exclusiv corticale: limbajul, praxia,
orientarea temporo-spatiala etc.
- Deci: hipoestezia parcelara de toate tipurile + afectarea unor functii corticale imi indica o
leziune corticala in homunculusul senzitiv, adica in aria parietala ascendenta
corespunzatoare ariilor Brodmann 3, 1, 2
 Apare si o afectare a ariilor situate posterior de aria parietala ascendenta, respectiv a
cortexului parietal de asociere. In aceasta zona corticala este preluata, analizata, identificata
si folosita informatia provenita de la sensibilitatea elementara, impreuna cu informatii
venite din lobul temporal, occipital, din zona de stocare a memoriei etc. . Cu alte cuvinte, in
acest cortex parietal de asociere se produce identificarea stimulului senzitiv. O leziune a
acestei regiuni va duce la o tulburarea a sensibilitatii integrative.
- Alterarea sensibilitatii integrative se poate manifesta prin:
 Incapacitatea de recunoastere a propriului corp
 Incapacitatea de analiza a informatiilor pentru identificarea unui obiect
 Incapacitatea de a deosebi stimuli aplicati
- Ca sa afirm ca este afectata sensibilitatea integrativa, trebuie sa fiu absolut sigur ca
informatia care ajunge pana aici este buna, este neafectata (nu pot obtine un rezultat corect
 daca datele introduse sunt gresite); cu alte cuvinte, nu pot sa afirm asa ceva cat timp
pacientul are hipoestezie;
- Tipuri de sensibilitate integrativa:
A. Somatognozia:
- Este capacitatea de a recunoaste propria structura corporala (si implicit fiecare segment),
fara a ma folosi de ceilalti analizatori. Principalul tip de sensibilitate elementara pe care se
bazeaza somatognozia este cea profunda.
- Cum se examineaza somatognozia? Trebuie sa verificam daca pacientul isi recunoaste si “isi
gaseste” segmentele corpului, oriunde ar fi ele situate in spatiu, fara sa se uite. Spre
exemplu, solicitam pacientului sa isi prinda mana stanga cu degetele de la mana dreapta,
apoi il rugam sa faca acelasi lucru cu ochii inchisi; daca nu reuseste sa o gaseasca in spatiu,
spunem ca are asomatognozie
B. Stereognozia:
- Este capacitatea de a recunoaste forma, suprafata, dimensiunile si materialul unui obiect
- Ex. imi recunosc telefonul, fara sa ma uit, si pe el il scot cand bag mana in buzunar
- De dimensiune si forma imi dau seama folosind sensibilitatea profunda mioartrokinetica;
practic, evaluez forma si dimensiunea obiectului in functie de cat de departate si in ce
pozitie sunt degetele mele cand il ating
- Suprafata o evaluez prin sensibilitatea tactila, iar materialul, prin cea tactila si termica (ex.
daca e plastic, e mai cald, daca e metal, e mai rece);
- Dupa ce am evaluat caracteristicile obiectului, le compun si compar ce am obtinut cu ce am
eu deja in memorie, ca sa imi dau seama despre ce obiect este vorba
C. Discriminarea tactila:
- Este capacitatea de a distinge doi stimuli aplicati simultan
- Depinde foarte mult si de sensibilitatea elementara si de numarul de receptori, dar trebui sa
pot sa si separ stimulii aplicati (functie corticala)
D. Atentia tactila:
- Este capacitatea de a integra si de a analiza stimuli concomitenti pe hemicorpuri diferite
- Pacient cu leziune de cortex parietal de asociere: neavand afectare de sensibilitate
elementara, simte cand aplic un stimul pe o mana, simte apoi cand aplic un stimul pe
cealalta mana, dar in momentul in care aplic stimulii simultan, pacientul simte pe partea
sanatoasa si nu mai simte pe cea bolnava (desi are sensibilitatea elementara normala)
- Pacientul nu are hipoestezie, ci doar integrarea este defectuoasa
E. Dermografia:
- Este capacitatea de a recunoaste un stimul grafic
- Pacientul sta cu ochii inchisi, iar eu desenez pe tegumentul sau, prin atingere, un semn
grafic (o cruce, o forma, o litera, un numar etc.), pe care el trebuie sa fie capabil sa il
recunoasca.
- Este utilizata sensibilitatea tactila, care se suprapune pe o forma grafica identificata pe baza
memoriei
 Sindroame in care apare afectarea sensibilitatii integrative = sindroame de lob parietal
(nondominant si dominant):
 Sindromul Anton-Babinski:
- Apare prin leziunea lobului parietal nondominant (respectiv cel drept la dreptaci si invers)
- Lobul parietal drept este foarte important pentru orientarea temporo-spatiala si pentru
schema corporala, asa incat lezarea lui va determina aparitia hemiasomatognoziei (pacientul
nu-si va recunoaste hemicorpul de parte opusa); este semnul cel mai evident
- Se poate asocia si deficit motor contralateral (deficit piramidal – pentru ca aproximativ 50%
dintre celulele de origine ale tractului piramidal se intind si in lobul parietal)
- Deci: hemiasomatognozie si hemipareza, ambele pe partea opusa
- Tulburarea de recunoastere este atat de pregnanta, incat pacientul poate sa personifice
acea parte a corpului si sa o considere o persoana diferita.
- Pacientul mai are agnosognozie = o tulburarea de recunoatere si intelegere care se refera la
propriul corp; nu recunoaste starea in care se afla, nu stie ce se intampla cu el;
- Un alt semn prezent este agnosodiaforia: are o stare de dispozitie anormal de buna in raport
cu situatia in care se afla; este disforic (extrem de vesel) fara sa-si dea seama ca e bolnav
- Pacientul cu sd Anton-Babinski: pacient cu hemiplegie stanga de care habar nu are, foarte
vesel si optimist, pe care cateodata insa il deranjeaza jumatatea stanga (personificata) de
corp, pe care nu o recunoaste si care nu il lasa in pace; uneori uita de mana, sta cu
membrele in niste pozitii nefiresti pe care nu le realizeaza ca sa corecteze pozitia
- Afectarea somatognoziei ne incurca foarte tare in recuperare (nu poti sa ii spui sa-si miste
piciorul stang daca el nu stie ca ala este piciorul stang si nu poti sa-l faci sa coopereze daca el
nu crede ca e bolnav)
- Din fericire, asomatognozia se remite in cateva saptamani si pacientul incepe sa-si
recunoasca din nou schema corporala
 Sindromul Gerstmann:
- Apare prin leziunea lobului parietal dominant (la dreptaci, este vorba de lobul parietal stang)
- Asomatognozia este mult mai putin prezenta, pentru ca reprezentarea principala a schemei
corporale este in emisfera nondominanta. Vom avea doar lipsa de recunoastere a unei parti
din jumatatea opusa a corpului, si anume a degetelor de la mana dreapta (la dreptaci) =
agnozie digitala (daca intrepatrund degetele mele cu ale lui, el nu va reusi sa le identifice pe
ale lui)
- Pacientul are insa alte disfunctii corticale integrative: acalculie (dificultati de calcul), agrafie
(dificultati de scris), confuzie dreapta-stanga