PALPAREA MODIFICĂRILOR DE TEXTURĂ TISULARĂ

(După Zulak David, Massage therapy Canada)

Esenţial în evaluare
În contextul evaluării se urmărește: consistenţa, textura, temperatura și
sensibilitatea.

Pentru a evalua starea tisulară și ce trebuie să facem pentru ea, trebuie respectetă
o secvenţialitate a evaluării palpatorii:
I. consistenţa
II. textura
III. temperatura
IV. sensibilitatea
Modificările de textură tisulară pe care le observăm în timpul examinării prin palpare
pot fi indicatori cheie în loclizarea leziunii. Această leziune cauzatoare sau nu de disfuncţie
poate fi situată:
- imediat subjacent zonei de piele examinată
- sau posibil localizată în altă parte a corpului, dar cauzând disfuncţie sau alte
simptome la locul examinării.
o Ne confruntăm cu durere referită cum se întâmplă în iradierile viscerale,
modificările vegetative ce se exprimă în zona de referinţă a unui punct trigger
(Atenţie! Zona actuală a unui punct trigger va arăta de asemenea modificări
de textură tisulară).

1
 Palparea ţesuturilor moi aduce masseurului o multitudine de informaţii senzoriale
care trebuie analizate, sortate și încadrate, identificând ceea ce se simte “normal” sau
“alterat” sau modificat de la normal.
În evaluarea prin palpare nu ne putem limita la evaluarea doar a zonei unde
pacientul relatează sensibilitate căci adesea zona modificată poate fi doar la câţiva
milimetri distanţă de unde noi am palpat ceea ce părea “ţesut normal”, ca având tonus bun,
temperatură normală și textura așteptată pentru un ţesut sănătos, precum și culoarea
asociată cu sănătatea.
În schimb, pacientul ne poate relata că este prezentă sensibilitatea.
Modificările tisulare se pot prezenta în câteva feluri: mai calde/mai reci decât zona
înconjurătoare, cu un tonus mai crescut/mai scăzut (pielea se simte întinsă și încordată,
sau moale, mocirloasă), o modificare de textură cum este “bobul de ţesut” (suprafaţa dă o
rezistenţă, ca o senzaţie de piedică), sau chiar o alunecare, pielea este mai uscată/mai
umedă. Se poate observa că este mai închisă/mai luminoasă sau că prezintă mici leziuni
tisulare cum ar fi de exemplu acneea.
Imaginea următoare sumarizează modificările palpatorii. Apare o listă extinsă a
senzaţiilor/identificărilor palpatorii care spun despre condiţia locală. Sunt arătate de
asemenea modificările locale în circulaţia sângelui și drenajului local, contractura
musculară de protecţie, modificările în ţesutul conjunctiv (de la piele până la fascia
profundă din jurul mușchiuluiului și fasciculele din perimisiumul intern din interiorul
mușchiului); statusul de inflamaţie acută sau aderenţele implicate în unele afecţiuni
cronice.

2
 Ceea ce urmăm să facem este în funcţie de identificările tisulare: de exemplu să
răcim și să limităm statusul inflamator, să rupem aderenţele și să asigurăm condiţiile pentru
o circulaţie normală și un drenaj normal.
Uneori este indicată palparea în timpul mobilizării. Tehnic se palpează o anumită
zonă când pacientul mobilizează activ/pasiv articulaţiile zonale. Putem simţi restricţii ale
mișcării care pot fi acompaniate de modificări în structura tisulară menţionate anterior. Aici
nu numai că palpăm, dar simţim și stimularea pe care o aplicăm corpului și modalitatea în
care corpul răspunde. Există un număr de zone în corp unde modificările de textură
tisulară sunt prezente și totuși sunt datorate unor suferinţe dintr-o zonă situată la distanţă.
După cum s-a menţionat anterior, ar putea fi referinţe de la viscere sau puncte trigger.
De ce trebuie să înţelegem referinţele viscerale? Când tratamentul
nu pare să modifice textura tisulară.
Referinţele de la viscere sau alte ţesuturi pot apare în alte zone de la nivelul pielii
sau ţesuturilor superficiale (referinţe cutanate) prin trimiterea unui asemenea
bombardament de semnale aferente senzoriale prin rădăcina nervoasă la măduva spinării
încât ele cauzează un efect de “excedent sau surplus sau colaterale” la nivel spinal. Acest
efect cauzează ca nervii/neuronii senzoriali adiacenţi care primesc semnale de la alte fibre
senzoriale ale corpului care ajung pe acea rădăcină nervoasă să fie activaţi. Acum şi
aceştia trimit semnale ascendente la nivelul măduvei spinării. Centrii superiori din creier
primesc semnale multiple apparent din surse multiple. Acest efect este descries de fiziologi
sau neurologi ca şi “discuţie încruciştă”. Un exemplu clasic de model de referinţă este cel
din gât, mandibulă şi mână cauzat de suferinţa inimii.
De ce trebuie să ne amintim de dermatoame, miotoame şi
sclerotoame?
O regulă care guvernează modalitatea în care coloana şi creierul lucrează cu
respect asupra informaţiei senzoriale, este aceea că atunci când primeşte informaţii de la o
zonă senzorială mai joasă (ca şi organe de care nu suntem conştienţi), creierul nu le
recunoaşte în sine, dar va recunoaşte ţesutul mult mai bine inervet care este deservit de
asemenea de acelaşi nivel de rădăcină nervoasă ca şi sursa de semnal (legea lui Head) –
din care pielea este unul din cele mai sensibile ţesuturi din corpul nostru. Ca şi bogăţie de
inerviţie, după piele urmează muşchiul sau articulaţiile. (Pielea este prioritizată în aşa

3
măsură încât adesea depăşeşte muşchiul sau articulaţiile; trebuie să ne amintim teoria
“controlului porţii”.)
Locul la cere un organ poate referi este în corelaţie cu rădăcina nervoasă spinal
implicat în input-ul senzitiv de la organ:
1. Dermatomul – zona de piele inervată de rădăcina specific;
2. Un miotom – rădăcina nervoasă primară guvernând acţiunea muşchiului/grupului de
muşchi (în cadrul nervului periferic care îi inervează);
3. Sclerotomul – periostul, ţesutul conjunctiv articular care primar sunt inervaţi de acea
rădăcină nervoasă.

4
5
6
7
8
9
 scleroto
m

10
11
12