- S-a nscut la 1 iunie 1956, n Bucureti. - 1980 A absolvit Facultatea de Limb i Literatur Romn a Universitii Bucureti.

. - 1980 -1989 profesor de limba romn la o coal general din Colentina, funcionar la Uniunea Scriitorilor, redactor la revista Caiete critice - Scrierile sale au primit numeroase premii: Levantul premiul Uniunii Scriitorilor, n 1990, Visul premiul Academiei Romne, n 1989, Nostalgia premiul pentru cea mai bun carte strin, Orbitor Aripa stng premiul Asociaiei Scriitorilor Profesioniti din Romnia, n 1996. - A predat literatur romn i strin la universitile din Amsterdam, Viena i Berlin. A primit importante burse internaionale n Statele Unite, Germania, Frana, Italia, Austria i Ungaria. Scrierile sale au primit toate premiile literare romneti importante, i premiile internaionale Giuseppe Acerbi (2005) i Vilenica (2011). Opera sa e tradus n 14 limbi. Dac ar fi s reconstituii imaginea urmtoare din copilria dumneavoastr: O cas minuscul, o plit i mama care ne citea"... Acei primi ani ai vieii mele sunt perioada care m preocup cel mai mult din tot ce am trit. Am avut un frate geamn, Victor, de care nu-mi aduc aminte, pentru c el a disprut la vrsta de un an i jumtate. Amndoi am fost internai cu dubl pneumonie ntr-un spital. Eu am scpat, iar el nu. Moartea lui nc nelmurit bine (ca i pura lui existen, de altfel) este trauma vieii mele, cam tot ce-am scris se leag de asta, l-am simit mereu ca pe un alter-ego al meu. ntotdeauna am simit c-mi lipsete ceva, ca i cnd, privindu-m-n oglind, n-a vedea pe nimeni. Ce s-a ntmplat a fost din cauza condiiilor ngrozitoare n care triam. Prinii mei erau venii de la ar, mama era estoare, tata lctu, i locuiam ntr-o cmru nchiriat, undeva n Colentina, ce semna cu o celul de nchisoare. mi povestea mama c pn la vrsta de un an nu m-a cobort din pat, pentru c pe jos era ciment rece. Hrana era lipsit de calorii, triam cu macaroane, cu marmelad, prinii fceau mari sacrificii s-mi procure puin lapte. Erau vremuri mizerabile. Ce v citea mama?

Cele mai limpezi amintiri m arat n braele mamei, n pat, ea citindu-mi, innd o carte n faa noastr. Unele pasaje le nelegeam foarte bine, altele nu. De pild erau ntr-o carte nite ghicitori, mi amintesc una cu o barz care avea n picioare rchitoare/i-n spinare o cldare". Nu nelegeam nimic din asta. mi citea i din literatura pentru copii propagandistic, sovietic, din vremea aceea: Svetlana nu merge la coal", Unchiul Stiopa miliianul"... Se pare c aveam de atunci o memorie neobinuit pentru versuri. Reproduceai cu uurin?

Mi le citea o singur dat i le i nvam, pe la 2-3 ani tiam pe de rost o crticic de 40 de pagini de poezii. Orice auzeam c rima mi intra imediat n minte. mi povestea mama c la vreo 3 ani adunam copii n jurul meu i le spuneam poezii la nesfrit. Eu nu-mi aduc ns aminte de asta. Ce fel de copil ai fost, timid, singuratic, necomunicativ?

Am fost un copil foarte ters, care se mulumea cu locul trei-patru n ierarhia copiilor din grup. Stteam deoparte, modest, cu unul sau doi prieteni la fel de linitii ca i mine, ns m bucuram foarte tare de copiii care conduceau grupurile, i admiram mult. Am fost mereu fascinat de personaje, dar n-am vrut s fiu eu nsumi un personaj. Eu stteam ntr-un col i-i priveam ca i cnd ei ar fi fost pe o scen, i iubeam ca pe nite actori de cinema sau de circ.

n cartea Levantul" ai mprumutat unui personaj vocea bunicului dinspre mam, un bunic pe care l-ai numit aproape legendar". De ce?

Este singurul bunic al meu pe care mi-l amintesc. Pe acest Dumitru Badislav l tiu ntr-un fel ca pe mine nsumi. Cnd venea n Bucureti i trgea la noi m nvrteam numai n preajma lui. Dup mama, este cel mai puternic personaj pe care l-am cunoscut i descris vreodat. Era un om dintr-o bucat, nu era atins de civilizaie. Ar putea semna puin cu Ilie Moromete, vorbea acelai grai muntenesc. Era deosebit de aspru, fr s fie cu adevrat ru. Nu-i plceau copiii, parc-l aud spunnd mereu despre mine: Haoleu, s fie el al meu, ce i-a mai pune pielea-n b!". Iar atunci cnd mergeam la el acas, n satul Tntava, la 20 de kilometri de Bucureti, acolo era pentru mine paradisul. Casa lui nconjurat de livad, cu corcodui, cu gutui, cuptorul unde fcea mncare, opronul enorm ca un hangar, butoaiele uriae n care fcea uic de prune, toate astea erau uluitoare pentru mine, copil crescut pe asfalt. in minte cum se adunau cu toii, el, mama i surorile ei, seara, la lumina lmpii din perete, n faa mesei rotunde, n mijlocul creia turnau mmliga, pe care-o tiau apoi cu aa... Apoi se punea mncarea n fiecare strachin, iar alturi erau phruele cu uic n care pluteau boabe de piper... Luminile i umbrele care cdeau atunci pe chipurile lor plpitoare mi-au rmas foarte adnc n minte. Ai gsit vreun indiciu n istoria familiei care s v spun de unde vine aplecarea dumneavoastr ctre literatur?

Sora mea i cu mine suntem primii intelectuali propriu-zii din familie. Ne-am trezit amndoi filologi, nu se tie cum i n ce fel. Verii notri sunt oameni practici, au fcut inginerie i altele asemntoare. Despre ce a fost mai nainte de bunici nu tiu, i nici nu i-am ntrebat pe ai mei. n mod sigur au fost ns rani cu toii. V amintii un bun prieten din copilrie, o figur care se distinge ntre celelalte?

Da, este unul care mi-a rmas mai puternic n minte. Se numea Lucian, era un biat extraordinar. Avea prul crlionat, ceea ce mi-l fcea i mai atrgtor, i vorbea aproape numai despre cai. mi amintesc muli ali prieteni din gaca din spatele blocului, mulimea de biei - pentru c fetele aveau jocurile lor separat - n care rolurile erau foarte bine distribuite. Vara hoinream toat ziua ca nite nomazi prin Parcul Circului. ntre cam 8 i 13 ani a fost cea mai frumoas perioad a vieii mele, cea care triete mai cu seam n Nostalgia", dar i n pagini din Orbitor". "Moartea fratelui meu Victor, ca i pura lui existen, de altfel, este trauma vieii mele, cam tot ce am scris se leag de asta. ntotdeauna am simit c-mi lipsete ceva.'' Spunei n Jurnal": ntre 16 i 27 de ani am trit ntr-o singurtate absolut, inuman, n care nu am avut niciun prieten i nicio iubit".

Mereu am avut o tendin spre introvertire, dar ea s-a accentuat n adolescen, cnd lucrurile au deviat aproape ctre patologic. Petreceam pe atunci ase apte ore pe zi citind, i ajunsesem s triesc doar n literatur. Intrasem att de tare i de nesbuit n asta - aa cum se arunc un prost nottor n locul cel mai adnc - nct m mir c nu am ajuns, pur i simplu, n acea perioad un schizofren. Colegii ncepuser s se team de mine, m priveau ciudat, eram tot timpul singur, iar dac m ntreba cineva ceva i rspundeam cu un citat din Thomas Mann sau din Kafka. Eram de-a dreptul un freak. Ct privete ale tinereii valuri", le priveam pe fete ca pe nite aliens, nu mi se preau din specia uman. Credeam sincer c n-o s am niciodat o iubit, n primul rnd pentru c nu tiam cum s m apropii de o fat. Mia fost greu s m adaptez conveniilor lumii erotice. Am avut totui o prieten n liceu, pe care o

nsoeam zilnic timp de o or i jumtate pn n fundul Pantelimonului, unde locuia. Mergeam pe jos, discutam, iar cnd ajungeam n faa casei i spuneam doar la revedere", nici mcar de mn n-o luam. M ntorceam apoi acas, uneori printr-o canicul topitoare, alt or i jumtate. n toi aceti ani de singurtate trebuie s mai fi fost i altceva cu care v umpleai timpul.

Pe atunci, esenial, nu fceam dect s citesc. Eram un maniac al cititului. Acas aveam o camer a mea i acolo m trnteam pe pat, cu crile mele, i citeam pn se-nnopta. Uitndu-m n urm sunt de multe ori nspimntat: nu tiu dac a fi rmas cu mintea ntreag, m ndreptam evident spre o rupere total de lume. Dar a venit armata i mi-a mai bgat minile n cap. Prinii nu s-au ngrijorat?

Ba da. Prinii meu nu m-au ncurajat niciodat s scriu literatur. Pe la 16 ani ncepusem deja s scriu versuri, mergeam i la un cenaclu foarte bun, la Liceul Cantemir. Ai mei au gsit la un moment dat un caiet n care scriam poezii despre moarte, nebunie, sinucidere... Ce-a fost i atunci! Un timp au fcut totul ca s m scoat dintre cri: nu pot dect s-i neleg, i eu a fi fcut la fel n locul lor. Cnd aveam 13-14 ani, m ddeau afar din cas cu fora ca s mai ies la vreun film, s m mai plimb, s mai fac i altceva. i m gseau dup jumtate de or la u. Nu m interesa lumea. M interesau numai crile. i cum ai fcut fa armatei?

Imediat dup Bac am fcut nou luni de armat, i acolo am trit primul oc al datului cu capul de realitate. Acolo nu mai puteai evada n citit. A fost foarte dur pentru un copil care nici pn la pine nu se dusese, care avusese totul de-a gata. Timp de o lun de zile, de pild, am fcut de gard n Brgan, n mijlocul pustietii, la minus 20 de grade, pe furtuni de zpad. Mi-am zis c dac n-am pierit atunci aveam s triesc ct e veacul. Experiena asta extraordinar de dur a fost asemenea ocurilor electrice care se administreaz celor care o iau razna. M-am mai trezit la realitate i am intrat n facultate oarecum vindecat psihic. Spuneai undeva c ai fost foarte bun ca adolescent, dar c suntei neinteresant ca adult. Din punctul meu de vedere ca scriitor, interesani cu adevrat sunt numai cei neformai. Pentru Gombrowicz omul real nu se ridic niciodat la nlimea ideii de om (cu O mare), el rmne fundamental un fel de adolescent. Un adult nu se dezvolt, ci involueaz. i el este demn de a fi descris ca personaj, dar n msura n care rmne copil sau adolescent, n care refuz maturizarea. V mai bntuie dorina maniacal" de singurtate, cum o numeai?

Am fa de singurtate un complex dragoste-ur. Nu pot nici cu ea, nici fr ea, ca n unele cupluri unde dragostea e cu nbdi". Cnd m ntlnesc cu prietenii m simt bine, dar n acelai timp am nostalgia orelor de singurtate. Dar cnd sunt singur, iari m simt izolat i exclus. E o pendulare ntre foarte slabul meu instinct gregar i instinctul mult mai puternic al ndeprtrii de oameni. De care totui m bucur uneori enorm. Am trei-patru prieteni foarte apropiai, pe care i vd continuu. Nu mai vorbesc de familie, fr de care nici n-a putea respira.

Cu toii avem n copilrie un vis profesional. Foarte puini i-l urmeaz. Ce doreai s fii cnd v fceai mare?

Cosmonaut, firete, ca toat generaia mea. Asta pe la ase ani. Apoi, vreo cincisprezece ani, nu miam mai btut capul cu asta. Oricum, nu mi-am dorit niciodat s devin scriitor i cred c ntr-un fel nici nam devenit. Cci nu te poi numi tu nsui scriitor, filozof sau savant. Acestea nu sunt profesii, ci mai curnd vocaii. Tinzi spre ele, dar nu le ajungi niciodat, cum ari spre lun, dar n-o atingi cu degetul arttor. Cum iti amintesti atmosfera Craciunului copilariei tale? Ce imagine a Mosului ai pastrat?

Una singura. Tata lucra ca lacatus la Atelierele ITB. Intr-unul dintre primii mei ani, trebuie sa fi fost 58 sau 59, fabrica a organizat o serbare de Anul Nou in sala sa de sedinte. Muncitorii, cu nevestele si copiii lor, se-ngramadisera acolo si priveau la cele ce se desfasurau pe scena. Pe rand, copiii suiau, spuneau Mosului o poezie si primeau o punga cu o portocala muceda, doua bomboane de salon si o eugenie. Eram foarte mic, cred ca n-aveam nici 3 ani, si priveam speriat in jur. Nu stiam de ce sunt acolo, ce-i inghesuiala aia, nu-mi ajungeau privirile decat la cativa metri in jur. Mama si tata erau singurii adevarati, ceilalti erau pete de culoare, marionete ciudate, ochi de care-mi era teama. Cand deodata mama ma da jos din poala si ma-mpinge de-a lungul randului de scaune. Ma duce pana la niste trepte simi spune: Hai, du-te, du-te!. Urc treptele si ma trezesc in fata lui Mos Gerila: un barbat urias, imbracat in rosu, cu o mare barba neagra, fara-ndoiala a lui adevarata, acoperindu-i aproape toata fata. Dincolo de linia scenei, o intindere de capete, urland ca marea. Poezia!, imi striga mama disperata, dar eu sunt hipnotizat de barbatul cu barba neagra, un capcaun din cartile de povesti, din cei care mancau copii. Am inceput sa zbier cat ma tineau rarunchii. Mama s-a repezit pe scena, m-a luat la subsuoara, a insfacat punga cu cadouri si a coborat cu mine in sala. M-a dus la subsuoara pana acasa, eu zbierand ca din gura de sarpe, iar ea tragandu-mi din cand in cand la fund ca am facut-o de ras. As vrea sa am amintiri mai frumoase legate de Mosul, dar asta e singura. Cand ai inteles ca Mos Craciun este suplinit de Mos Gerila?

A fost exact invers. Mie Mos Gerila mi se parea legitim, iar celalalt, un uzurpator. Nu auzisem decat de Mos Gerila toata copilaria, iar cand bunica din Banat mi-a zis ceva de Mos Craciun, am inceput sa rad, mi se parea un caraghioslac de femeie batrana. Ca si povestile cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfintii, despre care stiam ca nu exista. Nici macar Mos Gerila nu exista de fapt: erau parintii. Numai ca la mine nu fusesera nici parintii macar. La mine nu venea nimeni si nu primeam niciodata nimic. Poate fiindca nu-mi faceau nici brad, ma gandeam eu. "N-am stiut decat Sorcova"

Iti parea rau ca nu mergi cu colindul?

Unde naiba sa ma duc cu colindul?! Am trait numai in blocuri. Primele colinde le-am auzit de la tiganusii din tramvaie: ceva cu Stefan si Mihai glorios veniti din rai, cu caprioare n-a vanat, cu Domn,

Domn, sa-naltam. Ii priveam somnoland in bratele mamei, pe cand tramvaiul se clatina pe sine si taxatoarea dormea cu capul pe mica ei tejghea: erau murdari, dezbracati, le curgeau mucii. Nu trebuia sa le dai nimic, ca si cersetorilor. Cersetorii inselau oamenii. La munca, nu la-ntins mana!, le arunca tata din cand in cand. Din ritualurile Anului Nou (caci Craciunul n-a existat in familia noastra pana la Revolutie) n-am stiut decat Sorcova. Cateodata imi luau o sorcova de la Obor, cu flori de hartie colorate vulgar. Le sorcoveam pe cele doua-trei rubedenii ale noastre, neuitand sa adaug la sfarsit, dupa iute ca otelul, la anul si la multi ani, sa traiti si sa dati bani!. Iar ele se executau. Nu mergeau niciodata pana la Balcescu (n.r. - bancnota de 100 de lei), dar hartia de 10 lei, rosiatica, aparea uneori in caciulita mea cu ciucure rotund. Influenta basmelor Ce povesti ti-l aduceau pe Mos Ene pe la gene in ajun de sarbatoare?

Mi le citeam singur, de la 5 ani incolo: cele din cartea rosie, din BPT, numita Basme populare romanesti. Era o lume fantastica, plina de zmei, munti de sticla, oameni de flori cu barba de matase, imparati cu nume de culori si serpi intelepti, cu o margica fermecata ascunsa dupa maseaua din fundul gurii. Am incercat o reconstructie a acelei lumi intr-unul dintre ultimele capitole ale romanului meu aparut de curand (n.r. - volumul final al trilogiei Orbitor). N-a observat nimeni. IN FAMILIE Impodobim bradul pe muzica lui Stefan Hrusca Cum iti suna colindele acum?

Eu imi pun in ziua de Ajun, nu prea convins, vesnicul CD cu Hrusca. Impodobim bradul pe muzica lui. Dar gandurile-mi fug aiurea, ca de obicei, si nu ma pot bucura de Sarbatori, cum nu ma mai pot bucura cu adevarat de nimic. Se zice ca de Pasti sau de Craciun gandurile trebuie sa ti se inalte catre cele sfinte. Dar daca totul, totul ti-a fost furat inca din prima copilarie, daca tot ce e frumos si pur in viata ta a fost acoperit inca de la-nceput cu dispret si ironii, cum sa o faci acum, cand cauti in tine insuti si nu gasesti nimic inaltator, doar aceeasi oboseala si aceleasi indoieli?