Sunteți pe pagina 1din 5

Istoria Bisericii Romanesti, de Nicolae Iorga V. Biserica moldoveneasca de la caderea lui Gheorghe Stefan inainte.

Noile lucrari literare si tiparituri in Moldova. Mitropolitul Dosoftei. In 1664, cand veni intaiu ca arhidiacon pe langa arhiereul sau si, indata, inlocui ca exarh pe Patriarhul Nectarie in terile de la Dunare, - apoi in 1669, cand facu cel d intaiu drum al sau in Moldova, Dosoftei a putut cunoaste la Curtea lui Dabija-Voda, care se arata de la inceput un calduros sprijinitor al elenismului si ortodoxiei represintate de cucernicii oaspeti din Rasarit, pe un arhiereu roman care purta acelasi nume ca si dansul si avea aceleasi gusturi de carturar, aceiasi placere pentru tiparul in slujba legii, aceiasi harnicie. Dosoftei Moldoveanul, nascut la 1624, era dintr un neam de nugustori rasariteni: tatal sau se chema doar Leontari, bunicul Barila, iar mama Misira, toate nume care nu suna tocmai romaneste. Fiindca el zice tatalui sau "Leontar Barilovici", fiindca inca de la manastire stia, nu numai slavoneste si greceste, dar poloneste si latineste, trebuie sa se creada ca neamul li se asezase in Polonia, unde traiau o suma de Greci si Armeni hranindu-se cu negotul, iar numele matusii lui, Stanca, si al unui cumnat, Serbul, dovedesc ca ai lui se stramutasera mai demult in Moldova; ei se socotiau, spune un cronicar care a cunoscut pe Dosoftei, printre "mazili". Ca ruda a lui e pomenit un Chiriac Papara, Liovean. A petrecut cativa ani poate la Schitul-cel-mare, slavo-romanesc, din Galitia, dar mai ales la Pobrata, manastirea ramasa un timp in uitare si aproape in parasire, careia insa Vasile Lupu ii dadu la 1645-6 un nou zid de imprejmuire si-i va fi facut si alte daruri, "vazand lucrurile manastirii invechite" si, adaugim, stricate de pe la 1640, dupa navaliri de hoti, betii, focuri, ramaind biserica doi ani si descoperita. La 10 Maiu 1658 Dosoftei era, de si inca tanar, episcop de Husi, inlocuind pe Teofan, precum tot atunci Sava inlocui pe Anastasie la Roman: lamurirea o putem gasi in caderea lui Gheorghe Stefan-Voda, in fuga lui tradatoare; in vremea unui Domn de la Turci, Gheorghe Ghica, banuim un sinod ca acela din 1600 impotriva episcopilor pribegi. Mitropolit ramasese inca Ghedeon, de si omul lui Gheorghe Stefaan si agentul lui de odinioara la Moscovaa; tulburarile moldovenesti din 1658-9, cu navalirea Domnului mazil si cu scurta Domnie a lui Constantin Basarab, care, gonit de la Munteni, isi incerca norocul si in Moldova, dadura lui Ghedeon prilej sa se compromita si mai mult. Astfel el fu scos in folosul lui Sava de Roman, calugar de la Secu si ucenic al lui Varlaam, langa care i se odihneste trupul, in marginea paretilor manastirii lui Nistor Ureche. Vasile Lupu, atunci la Constantinopol sau, cum zice el "Vizantia", isi aduce aminte de acest "molebnic" al sau, pe care-l numise tanarul Domn Stefan, fiul lui Vasile, si, interesanduse de "pomana sa" la Neamt, el scrie noului Mitropolt astfel: "Fii Sfintie Ta nevoitoriu cu ruga si cu alte lucruri si trebi, precum vei cunoaste ca este mai bine spre folosul fiiului nostru, ca un ocarmuitoriu, fiind Sfintia Ta spre parte trupeasca si sufleteasca cu inima curata". In acest chip Dosoftei, cleric cult si de neam bun, capata episcopia Romanului. El intrebuinta banii sai, si altii pe cari-i putuse capata, pentru a drege Pobrata, de unde pornise, mantuind trapezaria, facand o a doua pentru vara, daruind vesminte si alta zestre; mai tarziu, la 1677, el era s o inchine, "pre mana" lui Dosofteiu Patriarhul Ierusalimului, unde "sant inceputurile spasaniii rodului omenescu". Rasaritean de obarsie, avandu-si radacini in Polonia, pastrand tragere de inima pentru aceasta tara, Dosofteiu traia intr o vreme cand ravna inchinarilor se pornise din nou: la 1660 Hlincea, ispravita de Stefan, fiul lui Vasile Lupu, trece la o manastire din "Rumelia"; manastirea lui Teodor Movila din Burdujeni, innoita de Costinesti, fu supusa manastirii atonice Sf. Pavel; apoi, inca de la inceput, va fi inchinata manastirea din Dealul-Mare, a "codrului Iasilor", pe care o facu Iani Hadambul; in sfarsit DucaVoda, inchinand Cetatuii sale, ispravita la 1671, ca metoh al Ierusalimului, Hlincea vecina, dadu ca despagubire manastirii "rumeliote" Andriano de la Argyrokastron biserica Sf. Ioan Gura-de-aur, pe care o facu la Iasi in 1682. Dosoftei statu astfel, de la inceput, supt inraurirea omonimului sau grec, care-l sfatuia in chestii de dogma si de canoane. Deci fiul lui Leontari nu poate fi privit ca represintand acelasi

curent romanesc ca si feciorul de teran Varlaam. Iubirea lui insa pentru lege, talentul de a scrie, in prosa si chiar in versuri, intr o limba pe care o stapania acum mai bine, munca lui pentru a da Moldovei un tipar nou, il aseza, nu numai printre cei d intaiu ierarhi ai Romanimii, dar si printre cei mai vrednici ctitori ai literaturii noastre. La 5 Ianuar 1664 muria Mitropolitul Sava. Un Ghedeon, poate altul decat cel vechiu, pe care nu intelegem de ce l-ar fi adus inapoi Istratie-Voda Dabija, un Ghedeon, de postrig din Secul, unde a daruit o Evanghelie slavona, scrisa de "pisetul" Daniil, la 14 Mart 1664, si unde e ingropat supt o piatra fara inscriptie,- ii lua locul, tiind-ul vre-o septe ani, caci numai in 1671 Dosoftei se intalneste in Scaunul arhiepiscopal. Poate insa ca el urmase lui Ghedeon inca de la 1670, caci in ziua de 26 Ianuar 1671, DucaVoda, om lacom si crud cu boierii, dar evlavios, darnic pentru cele sfinte a facut, dupa modelul Trei Ierarhilor, pe deal de-asupra Iasilor, eleganta manastire Cetatuia, incinsa cu un fin brau de aculpturi -, scria "fratilor" de la Liov sa-i tipareasca "400 de Psaltiri dupa cartea ce adaug aici, scrisa cu litere slavonesti, dar in limba romaneasca, ca sa poata intelege mai lesne poporul, care nu stie slavoneste, precum si o carte Cazania, cu intrebari si raspunsuri" deci un fel de Catehism ortodox "in scrisoare romaneasca", ce trebuie sa iasa numai in doua sute de exemplare, spre "invatatura crestinilor, raspandirea maririi lui Dumnezeu", - caci, spunea Voda, sau Mitropolitul care dicteaza in numele sau pisarului lesesc, "prin carti sfinte se imprastia credinta pravoslavnica si din ele-si scoate Biserica lui Dumnezeu stiinta si asezamintele". La Liov insa nu se gasi o primire buna pentru aceasta propunere. Atunci Domnul se indrepta catre calugarii de la Uniev, alti tipografi, si la acestia aparea, numai in 1672-3 insa, dupa caderea din Domnie a lui Duca si in mijlocul tulburarilor razboiului dintre Poloni si Turci, minunata carte de versuri, noua in tesatura si plina de energie concisa, carte lucrata in curs de cinci ani de zile, care e Psaltirea in versuri a lui Dosoftei, in stare ea singura a-i asigura gloria literara: si astazi se canta versuri dintr insa de copii care strabat cu steaua strazile oraselor noastre napadite de alte datini si stapanite de alte gusturi. Gandul lui Dosoftei era insa mai mare si cu totul nou: voia sa puie in manile preotilor cartea romaneasca de slujba, aparandu-se impotriva ortodocsilor tipicari cu vorbele cunoscute ale Apostolului Pavel, pe care le intrebuintau si calvinii, precum si cu acelea, mai putin raspandite, ale lui Marcu de Alexandria. Daca Psaltirealui e numai pentru invatatura, el trecu indata la alte carti, care trebuiau sa smulga calvinilor unul din cele mai firesti si mai puternice mijloace de propaganda. Calugarii de la Uniev ii trimiteau odata cu Psaltirea in versuri, care avea la sfarsit Crezul in slavoneste, versificat, al Sf. Ambrosiu de Milan si Augustin de Hippona, si un Acaftisteriu romanesc si el, dar cu titlul mai mult slavon: cuprinde Paraclisul Maicii Domnului, canonul din Sambata Pastelor, cu intreaga slujba de seara in romaneste, "canonul la toti sfintii den paraclis", rugaciuni pentru cine merge la cumenicatura. Carticica fu asa de mult cautata, incat peste catva timp trebui sa se dea o a doua editie, intr o carticica in-12, din care nu mai avem niciun exemplar complect. Lucrul lui Dosoftei fu zabovit de imprejurarile neprielnice ale razboiului. Mitropolitul, impreuna cu noul episcop de Roman, Teodosie, cu Serafim, trecut in 1667 de la Husi si Radauti, in locul Putneanului Teofan, si cu noul episcop al Husului, Ioan, calugar de la Secul, se afla in tabara Turcilor, in Iunie 1673. Cand noul Domn, Stefan Petru sau Petriceicu, un iubitor de crestini, fara multa chibzuiala insa, lua hotararea de a trece la Poloni in lupta de la Hotin, el era sigur de invoirea lui Dosoftei. Turcii ramiind insa in stapanirea Moldovei, pe care Stefan nu putu s o tie decat scurt timp, cu ajutor polon- Decembre 1673 pana la Ianuar 1674 -, Vladica trebui sa fuga impreuna cu el. Cand se intoarse apoi, in Domnia lui Dumitrascu-Voda Cantacuzino aparat de Tatari, el gasi un Mitropolit, care nu era altul decat Teodosie de Roman. Fostul Mitropolit nu cuteza sa iasa din manastirea Sf. Sava, unde il apara autoritatea prietenului, Patriarhul de Ierusalim; el statea aici ca intr un fel de inchisoare onorabila, - soarta Vladicilor maziliti pentru motive politice, - si de acolo nu-l scoase decat iesirea din Domnie a lui Dumitrascu-Voda. Inca din 7185 1676-7 supt Antonie-Voda Roset, Dosoftei, ca Mitropolit al Sucevei", impreuna cu Ioan, trecut la Roman, cu Serafin de Radauti si cu noul Husean Calistru, inchina manastirea sa Pobrata, la care se

facuse ctitor nou, catre Sf. Mormant, pomenind si pe Domnul din Scaun, pe "cinstita" lui Doamna, Zoe, si pe "iubitii fii ai lor". Cat despre Teodosie, el mai traia la 1697 in Focsani, indeletnicindu-se cu gospodaria sa de mazil. Ramanand asigurat in Scaun, avand peste putin, din Novembre 1678, in Domnia Moldovei pe ocrotitorul care-l facuse Mitropolit, Dosoftei lua iarasi sirul tipariturilor romanesti. Data aceasta, el nu mai ceru sa i se tipareasca lucrarile peste hotare, ci cauta a-si face, cu banii Domnului ce-i statea in ajutor la toate, o tipografie in tara. Slova o capata de la Patriarhul cel nou al Moscovei, Ioachim, care abia incepuse el insusi lucrul cartilor slavone curate, de care avea nevoie Biserica lui, in sfarsit linistita. Va fi avut mijlocitor pe acel Nicolae Milescu, fost scolar la Trei Ierarhi, fost secretariu la capuchehaia moldovenesc din Constantinopol, fost al doilea sau al treilea Spatar si ajutator, din partea lui Ghica-Voda, al "Craiului" Acatiu Barcsai, fost favorit a lui Stefan-Voda Lupu, in sfarsit, care-l "insemna" la nas pentru intelegerile sale tradatoare cu "Carnul" Constantin-Voda. Dupa ce intalnise pe Gheorghe Stefan pribeagul si mersese pentru afacerile lui pana la Stokholm, unde dadu in "Enchiridion sive stella orientalis occidentali splendens" o marturisire de credinta ortodoxa, in care, ca si in "Scutul" lui Dosoftei de Ierusalim, se inlatura orice element calvinesc furisat de la Lukaris incoace, si pana la Parisul lui Ludovic al XIV-lea, Milescu, ne mai avand de lucru in Apus dupa moartea Domnului sau, la 1668, trecu la Rusi. Nicolae Spatarul slujise la "biuroul ambasadorilor", in care se afla la 1674, lucrase la Moscova, incepand din 1672, mai multe carti de cunostinti elementare care lipsiau pana atunci Rusilor a scris si despre talcuirea proorocilor si despre sibile si calatorise pentru Tar pana in Siberia si la granitile "Chitaii" departate. Se imprietenise si cu Paisie Ligaridis, care voia sa-i lase in 1673, cand nadajduia sa poata pleca in Palestina, casa-i din Moscova, si mai tarziu Dosoftei de Ierusalim ii ceru la 1689 o descriere greceasca despre China, si din raportul lui Milescu mai ales redacta Hrisant, nepotul Patriarhului, acea carte despre "China supusa", acea ................, care s-a tiparit numai in zilele noastre. Prin Spatar, intors din China, se capatara literele rusesti marunte, rotunde aduse de diacul Ionasco al lui Bilai, deci Bilevici, cu care se incepu tiparul cartilor romanesti la 1679, de mesterul rus Vasile Stavnitchi, ajutat, pentru sapaturile in lemn, de faurul roman sau tigano-roman Stancul, si, pe langa ei, de un Mitrofan, din noua manastire de carturari a Bisericanilor, care dadu si Rusiei un episcop, pe Pahomie de Voronej, si de ucenicii sai Ursu, Nicolae si Andrei. In aceste imprejurari se tipari la Iasi, la 1679, cea d intaiu Liturghie in romaneste, "Dumnedzaiasca Liturghie" a lui Dosoftei, cu materialul liturgic tradus din greceste, si nu din slavoneste, dupa obiceiu, ca un :dar limbii rumanesti" si, in acelasi timp, o carte de ajutor pentru preotii "carii nu ntaleg sarbiaste sau elliniaste"; carte fu asa de bine primita, incat trebui sa se dea la 1683 o noua editie, - binecuvantata de Patriarhul Partenie de Alexandria, ce se afla in Iasi,- in format mic, pe care oingriji tipograful roman Nicolae. Ea cuprinde si o suma de molitve, la sfintitul antimiselor, la prinosul roadelor, la "aria cia cu paine", la "culesul viilor", la vinul pus in crama, la cuminecatura, la colive, la "blagoslovitul matasorelor la Duminica Floriilor"; apoi Cazania la Joia Mare, un "cuvant de invatatura", slujbe de vecernii si de utrenie, "opustulu", denii, polunostinta, "vazzglasenii" de Pasti. In al doilea an, Mitropolitul, ca odinioara Coresi Ardeleanul, si pentru acelasi motiv, ca sa impace judecata cea noua cu prejudecatile cele vechi ale altora, si cu aceiasi indreptatire ca "gradina incuiat si fantana pecetluit, de dansele de-amandoa ce folosu-i" -, se publica o Psaltire slavo-romana, tradusa dupa Biblia lui Ieronim, cu adaus de rugaciuni, intr o foarte frumoasa limba romaneasca. In 1681, Dosofteiu da un "Molitvanicu de ntalesu", cu "tainele svintei Besiarici, cu carile sa face spaseniia nostr a crestiniloru", Molitvenic intreg, afara doar de acele molitve, speciale si locale, care se dau intaiasi data in anexele la a doua editie din Liturgheriu, unele din bucati fiind alcatuite de Mitropolitul insusi, ca acea rugaciune pentru ploaie pe care a scris-o, cum insusi spune cu acest prilej, la 23 Iunie 1674, in Cetatuia lui Duca-Voda. Un Octoih, din care s au pastrat numai cateva foi, va veni la rand dupa 1683, Parimiile preste an, date de "tiparnita tari" la 1682, in Octombre, care incepe cu lauda in versuri a Domnului si a lui Ioachim, Patriarhul daruitor de tipar, cuprind, pe langa traducerea unei parti din Scriptura Vechiului Testament, care se ceteste in biserica, in

timpul postului mare, si "canoane" din Triod, Penticostariu si Mineie. In acelasi timp, de la 1682, pentru cetire insa, nu pentru intrebuintarea in biserica, se incepea editia Vietilor de Sfinti pe care, din slavoneste, cat si din greceste, Dosoftei incepuse a le traduce de mult, supt Gheorghe Ghica. Cand Polonii navalira iarasi in tara dupa despresurarea Vienei, in Decembre 1683, si luara cu dansii pe Duca-Voda, pentru a pregati o stapanire de trei luni a lui Stefan Petriceicu, Dosoftei merse la Moscova pentru supunerea terii catre Muscali. Ramase Mitropolit si dupa plecarea lui Stefan-Voda, si gasi vorbe bune pentru Dumitrascu Cantacuzino, care fu numit atunci a doua oara. Sfinti si pe Constantin-Voda Cantemir, biet om batran, care nu prea intelegea mult din carti si nici n avea aplecare sa cheltuiasca pentru ele, chiar daca ar fi fost ca parintele Vladica sa-l puie si pe dansul ca si pe Duca in randul celor mai mari Imparati binefacatori ai Bisericii. In 1686, insusi regele polon Sobieski, cu care era inteleasa toata partida Costinestilor Miron Costin, marele cronicar si autorul de versuri, de poeme despre Moldova, in limba polona, isi crestea copii la Iesuitii din Iasi, iar grigore Habasescu Hatmanul, in numele lui si al altor boieri, facea, la 30 Mart 1673, o profesie de credinta curat catolica, declarand ca asteapta tot binele Crestinatatii de la Papa intra in tara si tinu cateva zile Iasul, din care fugise Voda-Cantemir. Marele lui plan de a pastra Moldova, izgonind pe Tatari, se zadarnici insa prin neizbanda expeditiei facute de dansul in Bugeac; Polonii trebuira sa iasa din Moldova, nu fara oarecare rusine si multe suferinti. Dosoftei va fi venit cu iconele inaintea cuceritorului crestin, si el crezu deci ca nu mai poate sa ramaie in tara: luand cu dansul odoare, odajdii documente ale Bisericii modovenesti, ba chiar si moastele Sf. Ioan cel nou, crezand deci ca are dreptul a duce cu el toata zestrea de veacuri a Mitropoliei, pe care o despoia acum, dupa ce pana acolo o ilustrase, el pleca in suita lui Sobieski, de la care asteptase mantuirea. Ca o pedeapsa pentru aceasta fapta nesocotita, nu se mai putu intoarce niciodata in tara. Neaparat ca un sinod strans de Cantemir trebui sa ieie in cercetare fuga lui Dosoftei, parasirea de Scaun, despoiarea Bisericii, pacate din cele mai grele pe care pe poate savarsi un arhiereu. Se ceru amestecul Patriarhiei, si delegati de-ai Bisericii celei Mari de la Tarigrad luara parte la caterisirea si afurisenia unui Mitropolit care fugise cu un rege catolic. Dosoftei fu numit atunci episcop polon in partile rusesti, la Zolkiew, de unde, cu toate "strigatele lui cu inima in nacaz si stramtoare", cu toate marile lui sperante de intoarcere acasa, nu se mai clinti; cu bogatia vesmintelor arhieresti furate din Moldova, el obisnuia sa se imbrace pentru a sluji cu pompa la zile mari si regale, si atunci nobilii noii sale patrii, deprinsi cu simplicitatea grosolana a necarturarilor Vladici rusi, ramaneau uimiti, vazand "frumoasa teremonie ce era in Biserica terii noastre". Traducea, si acolo, din greceste, pentru noii stapani: Epistolele lui Ignatie Teosoful, Simion de Tesalonic, Cuvantarile lui Ioan Hrisostomul. In mari suferinte, abia alinate prin necontenita munca literara, se stangea la Zolkiew in ziua de 23 Decembre 1694 acela care de atatia ani vorbia numai de "pribegia lui". Acest fugar, sortit sa mantuie in pareri de rau, departe de tara sa, pe care n o vazuse de peste douazeci de ani, indeplinise insa prin cartile sale, nu numai o insemnata opera literara, dar, in acelasi timp, incepuse o adevarata revolutie bisericeasca, din cele mai potrivite cu timpul si mai folositoare pentru desvoltarea neamului. Ceia ce spusesera deslusit, din spirit calvin, primit cu voie sau fara voie, Vladicii ardeleni, in tipariturile lor pe limba poporului, ceia ce inganasera inca sfios un Varlaam, un Stefan al Ungrovlahiei in "cartile romanesti" publicate de dansii, se proclama, se trambita acum in auzul oricui, cu puterea unei convingeri ce stapaneste viata intreaga. Liturghia se da la lumina prin tipar, spune titlul insusi, ca "sa ntiliaga totu sp[a]seniia lui Dumnedzau cu intreg intales". Dosoftei gonia astfel pe calvini, la cari se gandeste cand apara cultul sfintilor facatori de minuni, in prefata "Proloagelor" sale, din cea mai puternica a lor cetatuie, si dadea cartea sfanta, ca hrana sufleteasca, de cetit si de ascultat in biserica, mai ales caci in popor erau asa de putini cei carora putea sa li foloseasca de-a dreptul! unui popor intreg. Ceia ce, prin ascunzatori de manastire, lucrasera, dupa priceperea lor, un Rafail de Dragomirna, talmacitor la 1661 al unui Paraclis, un Stoica, de la care avem, in manuscript, un Molitvenic din 1669, - iesia acum la lumina,

spre folosul multora, in forma data de Mitropolitul Moldovei. Si aceste carti erau sigure si curate, controlate cu originalele elinesti, traduse de-a dreptul dupa acestea, fie si cu atatea scapatari de graiu, cu atatea nedibace imitatii ale formelor straine. "Slovenii" nu mai erau dascalii si stapanii; din acelasi izvor luasera si ei mai demult, de acelasi izvor se apropia acum si neamul nostru, pentru a-si satura setea de Scriptura. Tot ce venia din trecutul slavon nu mai avea acum acelasi pret ca mai inainte, o revisuire generala sau mai bine o noua forma a intregii literaturi bisericesti pe temeiul cercetarii rabdatoare a celei d intaiu traditii scrise pana la evreieste e adevarat ca nu se urcau noii talmacitori, ca aceia cari, in Ardeal, dadusera Palia din 1582 sauNoul Testament, Psaltirea din 1648-51 se impunea.