Piata Interna - Piata Unica

Pe piata unica a Uniunii Europene (cunoscuta si sub numele de piata interna)

persoanele, marfurile, serviciile si banii pot circula liber la fel ca pe teritoriul unei singure
tari, fara obstacole precum frontierele interne si barierele nationale care existau in trecut.
Piata interna este unul dintre pilonii Uniunii Europene. Finalizata in 1992, piata unica
este un spatiu fara frontiere interne in care persoanele, marfurile, serviciile si capitalurile pot
circula liber, in temeiul Tratatului de instituire a Comunitatii Europene. Piata interna este
esentiala pentru prosperitate, crestere si ocuparea fortei de munca in UE, contribuind la
realizarea obiectivelor Uniunii in contextul Strategiei de la Lisabona. Dat fiind ca este un
spatiu integrat, deschis si concurential, aceasta promoveaza mobilitatea, competitivitatea si
inovarea, in interactiune, in special, cu politicile comunitare sectoriale. Pentru ca fiecare
cetatean sau intreprindere sa poata profita pe deplin de avantajele pietei unice, UE se
concentreaza asupra eliminarii obstacolelor care inca obstructioneaza functionarea acesteia.
UE cauta sa armonizeze diferitele legislatii pentru a face fata mai bine provocarilor
globalizarii si pentru a se adapta la progrese, cum ar fi noile tehnologii.
In prezent, cetatenii UE pot studia, locui, lucra, se pot pensiona si pot face cumparaturi
in orice tara din UE, sau pot achizitiona, in propria tara, o gama larga de produse provenind
din toata Europa.



Institutiile si organismele UE
Parlamentul European
o Comisia pentru piata interna si protectia consumatorilor
Consiliul Uniunii Europene
o Competitivitate: piata interna, industrie si cercetare
Comisia
o Directia pentru piata unica
Comitetul Economic si Social European
o Sectiunea Piata unica, productie si consum
Comitetul Regiunilor
o Comisia pentru politica economica si sociala (ECOS)
Agentiile UE
o Oficiul pentru Armonizare in cadrul Pietei Interne (marci, desene si modele
industriale)
o Autoritatea bancara europeana (ABE)
o Autoritatea europeana pentru valori mobiliare si piete (AEVMP)



Actul Unic European

Actul Unic European (AUE) modifica Tratatele de la Roma, in vederea relansarii
procesului de integrare europeana si a realizarii pietei interne. Acesta modifica regulile de
functionare a institutiilor europene si extinde competentele comunitare, mai ales in domeniul
cercetarii si dezvoltarii, al mediului si al politicii externe comune.
AUE, semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986 de catre noua state membre si la
28 februarie 1986 de catre Danemarca, Italia si Grecia, este prima modificare importanta a
Tratatului de instituire a Comunitatii Economice Europene (CEE). Acesta a intrat in vigoare
la 1 iulie 1987.

Principalele etape care au condus la semnarea AUE sunt:

Declaratia solemna de la Stuttgart din 19 iunie 1983
Acest text, elaborat pe baza planului realizat de Hans Dietrich Genscher, ministrul
german al Afacerilor Externe si de omologul sau italian, Emilio Colombo, este insotit
de declaratiile statelor membre privind obiectivele vizate in domeniul relatiilor
interinstitutionale, al competentelor comunitare si al cooperarii politice. Sefii de stat si
de guvern se angajeaza sa reexamineze progresele inregistrate in aceste domenii si sa
decida daca este posibil sa le incorporeze in Tratatul privind Uniunea Europeana.
Proiectul de tratat privind instituirea Uniunii Europene
La solicitarea deputatului italian Altiero Spinelli, se formeaza o comisie
parlamentara pentru afaceri institutionale in vederea elaborarii unui tratat care sa
inlocuiasca Comunitatile existente cu o Uniune Europeana. Parlamentul European a
adoptat proiectul de tratat la 14 februarie 1984.
Consiliul European de la Fontainebleau din 25 si 26 iunie 1984
Inspirandu-se din Proiectul de tratat al Parlamentului, un comitet ad hoc compus
din reprezentanti personali ai sefilor de stat si de guvern si prezidat de senatorul
irlandez Dooge a examinat aspectele institutionale. Raportul Comitetului prezidat de
M. Dooge invita Consiliul European sa convoace o Conferinta interguvernamentala
pentru a negocia un tratat cu privire la Uniunea Europeana.
Cartea Alba despre piata interna din 1985
Comisia, la solicitarea presedintelui sau, Jacques Delors, publica o Carte Alba care
identifica 279 de masuri necesare pentru realizarea pietei interne. Cartea propune un
calendar si data limita de 31 decembrie 1992 pentru realizarea acesteia.

Consiliul European de la Milano din 28 si 29 iunie 1985 propune convocarea unei
Conferinte interguvernamentale (CIG) care se deschide pe durata presedintiei luxemburgheze,
la 9 septembrie 1985 si se incheie la Haga, la 28 februarie 1986.

OBIECTIVE

Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de constructie europeana, in
vederea realizarii pietei interne. Aceasta parea dificil de realizat pe baza tratatelor existente,
mai ales din cauza procesului decizional din cadrul Consiliului, care impunea votul cu
unanimitate in domeniul armonizarii legislative.
De aceea, Conferinta interguvernamentala care a condus la AUE a avut un dublu
mandat. Pe de o parte, era vorba de incheierea unui tratat in domeniul politicii externe si de
securitate comune si, pe de alta parte, de un act care modifica Tratatul CEE, mai ales in ceea
ce priveste:
procedura de adoptare a deciziilor in cadrul Consiliului;
puterile Comisiei;
puterile Parlamentului European;
extinderea competentelor Comunitatilor.



Uniunea economica si monetara

Uniunea economica si monetara (UEM) reprezinta un pas major in procesul de
integrare a economiilor UE. UEM presupune coordonarea politicilor economice si fiscale, o
politica monetara comuna si o moneda comuna - euro. Cu toate ca toate cele 27 state membre
UE participa la uniunea economica, unele tari au dus integrarea mai departe prin adoptarea
monedei unice. Impreuna, aceste tari formeaza zona euro.
Decizia de a forma o Uniune economica si monetara a fost luata de Consiliul European in
orasul olandez Maastricht, in decembrie 1991, fiind mai tarziu prevazuta in Tratatul privind
Uniunea Europeana (Tratatul de la Maastricht). Uniunea economica si monetara reprezinta un
pas inainte pentru UE in procesul de integrare economica, inceput in 1957, odata cu crearea
Uniunii. Integrarea economica aduce beneficii mai mari, eficienta interna si soliditate
economiei UE, in general si economiilor statelor membre, in particular. Acest lucru ofera si
oportunitati pentru stabilitate economica, pentru intensificarea cresterii economice si pentru
un grad mai mare de ocupare a fortei de munca de care beneficiaza direct cetatenii UE. In
termeni practici, UEM inseamna:
Coordonarea elaborarii politicilor economice intre statele membre
Coordonarea politicilor fiscale, in special prin stabilirea de limite pentru datoria si
deficitul public
O politica monetara independenta coordonata de Banca Centrala Europeana (BCE)
Moneda unica si piata unica

Guvernanta economica in temeiul UEM

In cadrul UEM, nu exista o singura institutie responsabila de politica economica. In
schimb, responsabilitatea este impartita intre statele membre si institutiile UE. Principalele
parti implicate in UEM sunt:
Consiliul European stabileste principalele orientari ale politicii economice si
monetare
Consiliul UE (Consiliul) coordoneaza elaborarea politicii economice a UE si
decide daca un stat membru poate sau nu sa adopte moneda unica
Eurogrupul coordoneaza politicile de interes comun pentru statele membre din
zona euro
Statele membre fixeaza bugetele nationale intre limitele stabilite pentru deficitul si
datoria publica si stabilesc politici structurale proprii cu privire la pietele muncii,
pensiilor si capitalurilor
Comisia Europeana monitorizeaza performanta si conformitatea
Banca Centrala Europeana (BCE) stabileste politica monetara, avand drept obiectiv
principal stabilitatea preturilor .
Parlamentul European - imparte cu Consiliul sarcina formularii legislatiei si supune
guvernanta economica scrutinului democratic, in special prin intermediul noului
dialog economic.

Ce se intelege prin integrare economica?

In termeni generali, Uniunea economica si monetara reprezinta un pas inainte in procesul
de integrare economica. Gradele de integrare economica pot fi impartite in sase pasi:
1. Zona de comert preferential (cu taxe vamale reduse intre anumite state)
2. Zona de liber schimb (fara taxe vamale pentru anumite bunuri sau pentru toate
bunurile intre tarile participante)
3. Uniunea vamala (cu aceleasi taxe vamale externe pentru tarile terte si o politica
comerciala comuna)
4. Piata unica (cu norme comune privind produsele si cu libera circulatie a marfurilor, a
capitalurilor, a persoanelor si a serviciilor)
5. Uniunea economica si monetara (o piata unica cu o moneda si o politica monetara
comune)
6. Integrarea economica completa (toate elementele enumerate mai sus la care se adauga
politici fiscale si alte tipuri de politici economice armonizate).


Bazele liberei circulatii:
- Principiul nediscriminarii
- Recunoasterea reciproca
- Legislatia comunitara


Cazul Cassis de Dijon

Verdict important al Curtii de Justitie, din 1979, exprimand clar, ca regula generala,
faptul ca produsele dintr-un Stat Membru al UE sunt de asemenea valabile si in alte State
Membre ale UE (cazul 120/78). Verdictul a fortat Statele Membre pentru a se invoi asupra
standardelor comune la care altfel nu ar fi consimtit.
Cassis este un lichior francez cu un nivel de alcool de 16%. Germania nu a permis ca
el sa fie vandut sub legea german ca "lichior", aceasta prevazand ca procentajul minim de
alcool s fie de 25%.
Unul dintre obiectivele Tratatului CE este acela de a crea o piata interna caracterizata
prin eliminarea, intre statele membre, a obstacolelor care stau in calea liberei circulatii a
marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor (art. 3 alin. (1) lit. (c) CE).
Initial, principiul recunoasterii reciproce a fost elaborat in jurisprudenta Curtii de
Justitie a Comunitatilor Europene, in special prin cunoscuta hotarare in cauza Cassis de
Dijon. Ulterior, acesta a dobandit recunoastere legislativa in diverse materii ale dreptului
CE/UE.

Principiul se bazeaza pe o regula si pe o exceptie:

a) Regula generala: in principiu, un stat membru nu poate interzice sau restrange
vanzarea pe teritoriul sau a marfurilor produse si comercializate legal intr-un alt stat
membru, chiar in situatia in care aceste marfuri sunt produse in conformitate cu
specificatiie tehnice sau cantitative care difera de cele cerute pentru propriile sale
marfuri. La baza acestei reguli se situeaza art. 28 CE (la data pronuntarii hotararii, art. 30
CEE) care prevede ca intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import,
precum si orice masuri cu efect echivalent acestora.
b) Exceptia: in absenta armonizarii, statul membru poate deroga de la acest principiu si
poate lua masuri de interzicere sau restrangere a accesului acestor marfuri pe piata
nationala, doar in situatia in care aceste masuri sunt necesare, proportionale si justificate
pe motivele enumerate la art. 30 CE (la data pronuntarii hotararii, art. 36 CEE) referitoare
la morala publica, ordinea publica, siguranta publica, protectia sanatatii si a vietii
persoanelor si animalelor sau conservarea plantelor, protectia patrimoniului national,
protectia proprietatii industriale si comerciale.


Conceptul de Noua Abordare

O noua strategie si tehnica de reglementare a fost formulata prin Rezolutia
Consiliului din anul 1985 referitoare la Noua Abordare privind armonizarea
tehnica si standardizarea, care a stabilit urmatoarele principii:

Armonizarea legislativa se limiteaza la cerintele esentiale pe care trebuie sa le
satisfaca produsele introduse pe piata Comunitatii, pentru a beneficia de libera
circulatie in cadrul Comunitatii.

Specificatiile tehnice ale produselor care satisfac cerintele esentiale definite in
directive sunt stabilite in standardele armonizate.

Aplicarea standardelor armonizate si a altor standarde ramane voluntara si
producatorul poate intotdeauna sa aplice alte specificatii tehnice pentru a
satisface cerintele.

Produsele fabricate in conformitate cu standardele armonizate beneficiaza de o
prezumtie de conformitate cu cerintele esentiale corespunzatoare

Functionarea Noii Abordari cere ca standardele sa ofere un nivel garantat de
protectie in privinta cerintelor esentiale stabilite prin directive si ca autoritatile nationale sa
indeplineasca responsabilitatile privind protectia securitatii sau a altor interese cuprinse in
directiva. Mai mult, o procedura a clauzei de salvgardare este necesara pentru a da
posibilitatea contestarii conformitatii produsului, sau lipsa ori insuficienta standardelor
armonizate.
Daca Noua Abordare a determinat armonizarea cerintelor esentiale si le-a facut
obligatorii prin directive, aceasta abordare este potrivita numai acolo unde se poate face cu
adevarat distinctie intre cerintele esentiale si specificatiile tehnice. O gama larga de produse
trebuie sa fie suficient de omogena sau riscul pe orizontala sa fie identificabil pentru a putea
determina cerinte esentiale comune. Domeniul produsului sau riscul implicat trebuie, de
asemenea, sa fie potrivite pentru standardizare.
In completarea principiilor Noii Abordari, sunt necesare conditii pentru evaluarea
justa a conformitatii. Elementele cheie in aceasta privinta sunt realizarea increderii prin
competenta si transparenta si elaborarea unui cadru si a unei politici cuprinzatoare pentru
evaluarea conformitatii. Rezolutia Consiliului din 1989 referitoare la Abordarea Globala cu
privire la certificare si testare prevede urmatoarele principii orientative pentru politica

Comunitatii in legatura cu evaluarea conformitatii:

O abordare consecventa se dezvolta in legislatia comunitara prin realizarea de module
pentru diferitele faze ale procedurilor de evaluare a conformitatii si prin formularea criteriilor
pentru folosirea acestor proceduri, pentru desemnarea organismelor care pun in functiune
aceste proceduri si pentru folosirea marcajului CE.
Folosirea standardelor europene privind asigurarea calitatii (EN ISO 9000) si privind
cerintele care trebuie indeplinite de catre organismele de evaluare a conformitatii care se
ocupa de asigurarea calitatii (EN 45000) este generalizata.
Infiintarea sistemelor de acreditare si folosirea tehnicilor comparative sunt promovate in
Statele Membre si la nivelul Comunitatii.
Sunt promovate acordurile de recunoastere mutuala privind testarea si certificarea in
domeniile nereglementate.
Diferentele dintre infrastructurile calitatii existente (cum ar fi sistemele de calibrare si
metrologie, laboratoarele de testare, organismele de certificare si inspectie, organismele de
acreditare) intre Statele Membre si intre sectoarele industriale sunt minimalizate prin
programe.
Comertul international intre Comunitate si tari terte este sustinut prin acorduri de
recunoastere mutuala, programe de cooperare si asistenta tehnica.

Noua Abordare determina perfectionarea evaluarii conformitatii in asa fel incat sa
permita legislatorului comunitar sa evalueze consecintele utilizarii unor mecanisme de
evaluare a conformitatii diferite. Obiectivul a fost de a asigura flexibilitate evaluarii
conformitatii de-a lungul intregului proces de productie in sensul adaptarii la necesitatile
fiecarei operatiuni. Abordarea Globala introduce o abordare modulara care subdivizeaza
evaluarea conformitatii intr-un numar de operatii (module). Aceste module difera in functie de
stadiul de dezvoltare a produsului (de exemplu proiectare, prototip, productie), de tipul de
evaluare implicat (de exemplu verificari documentatie, aprobarea de tip, asigurarea calitatii)
si de persoana care realizeaza evaluarea (producatorul sau un tert).


Cele patru libertati Europene:
- Libera circulatie a persoanelor
- Libera circulatie a marfurilor
- Libera circulatie a serviciilor
- Libera circulatie a capitalurilor

Libera circulatie a persoanelor
Esenta acestei libertati consta in eliminarea tuturor discriminarilor intre cetatenii unui
stat membru si cetatenii celorlalte state membre, ce stau sau muncesc pe teritoriul statului
respectiv. Aceste discriminari se refera la conditiile de intrare, deplasare, recunoasterea pe
baza de reciprocitate a calificarilor si a diplomelor dobandite pe teritoriul statului ai carui
cetateni sunt, precum si conditiile de munca, angajare sau remuneratie.

Libera circulatie a marfurilor
Marfurile care traverseaza frontierele interne ale Comunitatii Europene nu mai sunt
supuse controalelor de la 1 ianuarie 1993. Libera circulatie in interiorul Uniunii presupune:
interzicerea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent intre statele membre
adoptarea unui tarif vamal comun in schimburile comerciale dintre statele membre si
tarile terte
eliminarea restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent
reorganizarea monopolurilor de stat.
Aceste masuri sunt menite sa contopeasca cele 25 de piete nationale ale statelor
membre intr-o zona economica unica, in care marfurile Comunitatii sa circule libere in
conditii similare celor de pe pietele nationale.

Libera circulatie a serviciilor
Prin libera circulatie a serviciilor se elimina restrictiile privind libertatea de a presta
servicii in cadrul Comunitatii cu privire la resortisantii statelor membre stabiliti intr-un alt stat
al Comunitatii decat cel al beneficiarului serviciilor.
In intelesul Tratatului de la Roma, sunt considerate servicii prestatiile furnizate in mod
obisnuit in schimbul unei remuneratii, in masura in care nu sunt reglementate de dispozitiile
referitoare la libera circulatie a marfurilor, a capitalurilor si a persoanelor.


Serviciile cuprind in special:
activitati cu caracter industrial
activitati cu caracter comercial
activitati mestesurgaresti
activitati prestate in cadrul profesiunilor liberale.

Libera circulatie a capitalurilor
In masura necesara bunei functionari a pietei comune, statele participante elimina
treptat in relatiile dintre ele, restrictiile impuse circulatiei capitalurilor apartinand rezidentilor
statelor membre, precum si tratamentul discriminatoriu in baza cetateniei ori nationalitatii sau
a resedintei ori sediului social al partilor sau a locului plasamentului de capital. La incheierea
perioadelor de tranzitie solicitate de statele aderente, nu se mai aplica nici un fel de restrictii
platilor curente aferente circulatiei capitalurilor intre statele membre.