MATERIA VIE SI ORGANISMELE VII

Organismele vii, de la cele mai simple bacterii pn la cea mai nalt form de organizare cunoscut,
omul, sunt alctuite din materie vie. Spre deosebire de restul materiei, numit materie nevie, materia vie
posed o serie de caracteristici proprii remarcabile :

grad nalt de complexitate i organizare. Celulele organismelor vii posed structuri interne formate
din foarte multe molecule mari i complicate, cu un grad nalt de organizare. La rndul lor, celulele
formeaz structuri complexe care ndeplinesc funcii bine definite n organismele vii. Materia nevie
care ne nconjoar const, de obicei, din amestecuri de compui simpli, ce au o organizare structural
comparativ relativ redus;

componentele organismelor vii ndeplinesc funcii specifice, fapt atestat nu numai pentru structurile
macroscopice (flori, frunze, ochi, piele, organe interne etc.) dar i pentru structurile intracelulare cum ar
fi nucleul, membrana, acizii nucleici sau diferitele proteine. Materia nevie este lipsit de acest tip de
organizare i difereniere;

organismele vii au capacitatea de a capta i transforma energia din mediul nconjurtor, utiliznd-o
pentru formarea propriilor structuri ordonate i complexe ct i pentru meninerea i funcionarea
acestora.

O caracteristic extraordinar a organismelor vii este capacitatea acestora de autoreplicare precis.
Materia nevie nu se poate reproduce n forme identice ca mas, dimensiuni sau structur intern.

Forma de organizare Masa molecular, g/mol (Da) Molecule sau structuri
Precursori din mediu 18-44 Dioxid de carbon
Ap
Azot
Amoniac
Intermediari metabolici 50-250 Piruvat
Citrat
Glicerinaldehid-3-fosfat
Uniti consitutente ale
macromoleculelor
100-350 Nucleotide
Aminoacizi
Acizi grai
Monozaharide
Glicerin
Macromolecule 10
3
-10
9
Acizi nucleici
Polinucleotide
Proteine
Polizaharide
Lipide
Ansambluri (particule)
supramoleculare
10
6
-10
9
Ribozomi
Complexe enzimatice
Sisteme contractile
Microtuburi
Organite Corpusculi
Nucleu
Mitocondrii
Cloroplaste
Celule
Tabel 2. Ierarhia organizarii moleculare a celulelor
Celule

esuturi:
Epitelial
Conjunctiv
Muscular

Organe:
Inim
Plmni
Rinichi
Vase de snge etc.
Sisteme de organe:
Cardiovascular
Osos
Nervos
Respirator
Digestiv etc.
Compozitia, structura si organizarea celulelor
Celula reprezinta unitatea de baza structurala, functionala, informationala si de reproducere a
organismelor vii. Ea este un sistem deschis care dispune de mecanisme de autoreglare, de interactiuni cu
alte celule si cu mediul extern.

Structura celulei este complexa membrana care delimiteaza celula de mediul extern, citoplasma (fluidul
din interiorul celulei) si nucleul. In citoplasma se regasesc ribozomii si organitele celulare (mitocondrii,
aparatul Golgi, reticulul endoplasmic etc.)

Celule se clasifica in functie de complexitatea lor in procariote si eucariote. Procariotele sunt cele mai
simple celule (fara nucleu) si pot fi inalnite la algele verzi-albastre si la cianobacterii. Eurocariotele,
celule cu structura mai complexa se intalnesc la organismele superioare din regnul vegetal si animal.

In organismul uman celulele difera ca forma in functie de rolul pe care il indeplinesc, dar au in principiu
aceeasi structura: celulele sistemului nervos sunt stelate si au prelungiri lungi, celulele din piele seamana
cu niste caramizi, celulele musculare sunt alungite etc. In celula, nucleul format majoritar din ADN
dirijeaza formarea proteinelor specifice, proces realizat in ribozomi. Unele proteine raman in celula, iar
altele merg in sistemul circulatiei sangvine. Mitocondriile au rolul de a fabrica ATP, agent transportor de
energie in locul unde este nevoie.

Dimensiunile celulelor variaza, majoritatea avand diametrul de 20-30 microni. Neuronii din scoarta
cerebrala au diametre de 4-100 microni (neuronii giganti din scorta frontala pot ajunge la 120-150
microni), limfocitele 5-50 microni, eritrocitele 6-8 microni, celulele musculare zeci de microni in
diametru etc.




Membrana celular se afl la periferia celulei i este format din trei straturi: stratul intern i cel extern au structur
polimeric (proteinic), iar cel mijlociu este fosfolipidic. Membrana intervine n schimburile dintre celule i mediul
exterior acestora, datorit proprietii de permeabilitate selectiv.
Citoplasma este masa celular ce nconjoar nucleul. Se prezint ca un sistem coloidal n care mediul de dispersie este
apa, iar faza dispers este constituit din micele organice ce se gsesc n stare de micare brownian. Citoplasma conine
formaiuni micelare difereniate (structurale) numite organite i incluziuni. Organitele sunt: ribozomii, mitocondriile ,
aparatul Golgi, reticulul exoplasmatic, centrul celular (centrozomul) etc. n structura acestor formaiuni cu funciuni
bine definite n procesele biologice cea mai mare parte din materia organic este compus din macromolecule:
proteine, nucleoproteine, polizaharide i lipoproteine.
Nucleul este cel mai mare corpuscul din citoplasm. Din punct de vedere structural, nucleul este alctuit dintr-un nveli
extern sau membran nuclear dubl cu pori, din carioplasm i nucleotide. Carioplasma este o reea de filamente subiri
de cromatin (o nucleoprotein) care conine acizi dezoxiribonucleici (ADN). Att ADN ct i ARN sunt compui
organici macromoleculari obtinui prin legarea covalent a nucleotidelor.

esuturile sunt formate din grupuri de celule ce provin din segmentarea celulei-ou i care prezint aceeai difereniere
morfologic, structural i aceeai specializare funcional. Principalele tipuri de esuturi sunt: esutul epitelial, esutul
conjunctiv, esutul muscular i esutul nervos.

esutul epitelial formeaz la suprafaa corpului epiderma (la animalele superioare) i cptuete suprafaa intern a
organelor cavitare. Este format din celule strns legate ntre ele, fie prin puni citoplasmatice, fie printr-o substan care
le cimenteaz i care conine polimeri, n special proteine.
esutul conjunctiv asigur rezistena organismului, leag diferitele pri ale organelor i intervine n aprarea acestora.
Conine celule, fibre colagenice, reticulin, elastin etc. n toate aceste componente se ntlnesc polimeri, n general
proteine.
esutul muscular este principalul sistem efector, prin intermediul cruia organismele reacioneaz la modificrile
mediului ambiant i la comenzile voluntare. Printre substanele macromoleculare ntlnite n structura biochimic a
muchilor se pot enumera proteinele contractile (actina i miozina), proteinele necontractile (enzime i mioglobina) i
polizaharidele de tipul glicogenului.

Celula procariota
(n.wikipedia.org/wiki/Prokaryote)
Celula eucariota,
training.seer.cancer.gov/module_anatomy/unit2_1_cell_functions
_1.html
http://people.eku.edu/ritchisong/301n
otes1.htm
Membrana celulara si straturile polimerice,
http://people.eku.edu/ritchisong/301notes1.htm
Nucleul,
http://www.terrebonneonline.com/b2eukpro.htm
Escherichia Coli - celula procariota de bacterie

Celula nervoasa (aproximativ 50-100 miliarde
neuroni la om)
http://www.naturalhealthschool.com/9_2.html
Celula din piele
http://www.ourhealthnetwork.com/cosmeticde
rmatology/agingface.asp
Celule musculare (striate)
http://www.naturalhealthschool.com/9_2.html
Virus gripal, imagine SEM
marita 100 000x, dimensiuni
nanometrice
Virus HIV, diametru 80-100 nm aproximativ
A retrovirus is a single-stranded RNA virus that stores its nucleic acid in the form
of an mRNA genome (including the 5' cap and 3' PolyA tail) and targets a host cell
as an obligate parasite
Aids vaccine handbook, HIV in pictures, by Patricia
Kahn, Roberto Fernandez-Larsson
Virusul mozaicul tutunului, 300nmx15nm,
http://www.apsnet.org/edcenter/intropp/lessons/viruses/Pages/To
baccoMosaic.aspx
Human dermal fibroblast cell line CCD-1070Sk cultivate pe control si probe
polimerice cu continut de matase naturala si poliacrilamida, imagini microscopie
optica (Micrografiile din figura indica ca la toti cei 3 timpi de monitorizare, celulele manifesta o morfologie tipica liniei de
fibroblaste dermale CCD-1070Sk (celule elongate, fibroblast-like) si o densitate celulara crescanda in timp, ca rezultat al
proliferarii celulare atat in control cat si in probele de tip hidrogel SF/PAA

MC3T3-E1 osteoblast-like cultivate probe polimerice cu continut de matase
naturala/poliacrilamida/nanotuburi de carbon, imagini SEM
SF10/PAA90/MWCNT-COOH
Compozitia chimica a celulelor

In celule au fost identificate aproximativ 60 de elemente chimice, dar numai 20 sunt esentiale pentru viata.

Ele pot fi clasificate dupa abundenta in 3 categorii mai importante: elemente majore oxigen, carbon, hidrogen, azot
(60% din compozitia celulei); elemente putin abundente fosfor, sulf, clor, sodiu, potasiu, calciu, magneziu (0,1%,
elemente plastice); oligoelemente (<0,02%) rol catalitic si componente ale enzimelor.

Substantele chimice din celule se impart in compusi anorganici (apa si saruri minerale) si compusi organici (proteine,
glucide, lipide, acizi nucleici etc.).

Substante anorganice

Apa este o componenta esentiala fiind mediul in care se desfasoara toate fenomenele fizico-chimice esentiale vietii.
Celulele contin 65-70% apa.

Apa este un mediu de dizolvare si reactie pentru componentele polare, influenteaza reactii chimice prin disocierea sa
in ioni si prin capacitatea calorica mare si caldura mare de vaporizare se poate realiza o ecranare termica a structurilor
organismului.

Aproximativ 5% din apa din celula este legata de proteine, lipide sau alte componente celulare prin legaturi de
hidrogen.

In organismul uman apa intracelulara reprezinta 55% din totalul apei din corp, restul de 45% fiind extracelulara
(plasma, limfa, lichid interstitial).

Principalii ioni din organism sunt Na
+
, K
+
, Ca
2+
, Mg
2+
, PO
4
3-
, SO
4
2-
, CO
3
2-
, NO
3
-
. Ionii sunt importanti pentru
mentinerea presiunii osmotice si a echilibrului acido-bazic, influenteaza activitatea enzimelor si numeroase procese
celulare: permeabilitatea, excitabilitatea, contractibilitatea, viscozitatea citoplasmei, diviziunea celulara. Concentratiile
ionilor se mentin in limite stranse atat in celula cat si in lichidele externe.




Membrana celulara zona de interfata cu alte medii

Membrana celulara propriu-zisa (plasmalema) este o stuctura indispensabila vietii care delimiteaza celula, oferindu-i
individualitate, mediaza si controleaza interactiunile celulei cu toate componentele mediului, molecule sau alte celule.
Membrana este implicata in fenomene de permeabilitate si transport, adezivitate si recunoastere celulara, integrarea
celulelor in tesuturi si in evolutia unor fenomene ca vindecarea ranilor, inflamatii sau proliferarea maligna.

Membrana celulara este o bariera inalt specializata , fiind calea de comunicare controlata intre cele 2 compartimente, in
ambele sensuri, prin transport de substanta si transfer de informatie. Multe procese celulare fundamentale implica
membrana, de exemplu replicarea ADN, biosinteza proteinelor, bioenergetica celulara, raspunsul hormonal etc.

Componentele membranei

Membranele celulare contin o mare diversitate de lipide ce formeaza o matrice pentru fixarea proteinelor. Principalele
clase de lipide sunt fosfolipidele, colesterolul si glicolipidele.

Fosfolipidele sunt impartite in 2 categorii: fosfogliceridele (fosfatidilcolina, fosfatidiletanolamina, fosfatidilserina) si
sfingolipidele (sfingomielina).

Principalele glicolipide sunt cerebrozidele si gangliozidele.

Toate lipidele din membrana sunt molecule amfifile, avand o extremitate hidrofila si o extremitate hidrofoba, structura
ce le permite asamblarea in micele cu strat dublu lipidic.

In timp ce lipidele asigura functia de bariera a membranelor proteinele confera functionalitatea membranei, avand rol de
canale, transportori, receptori, enzime etc.

Concentratia proteinelor membranare variaza intre 20% (mielina) si 75% (membrana mitocondriilor). Dupa pozitia lor
in membrana exista proteine de membrana periferice (extrinseci) si proteine integrale (intrinseci)
Arhitectura moleculara a membranei celulare

Pentru a putea explica functionarea membranei celulare, Nicolson si Singer (1972) au propus modelul mozaic
fluid lipido-proteic.

Modelul a fost denumit mozaic datorita numarului mare de molecule proteice ce se gasesc in stratul dublu
lipidic (iceberg pe ocean) si fluid datorita componentelor sale ce se misca in diferite moduri in planul stratului
dublu.

Proteinele, fiind si ele molecule amfifile interactioneaza cu stratul lipidic prin legaturi electrostatice, hidrofobe
sau pot fi chiar legate covalent de o catena lipidica. Aceste interactiuni permit deplasarea proteinelor prin
bistratul lipidic.
Fig.4. Modelul mozaic fluid
Functii ale membranei celulare si mecanisme de transport

Membrana celulara a fost definita ca beriera morfofunctionala ce separa spatiile intra- si extracelular.

In general, se considera ca transportul se face prin difuzie si difuzie crescuta (difuzie fortata). Difuzia simpla
este rezultatul unor diferente in concentratie, presiune sau incarcare electrica si reprezinta transport pasiv (fara
consum de energie) in sensul gradientului existent.

In cazul difuziei crescute, transportul este activ (cu consum de energie) si se realizeaza chiar daca acesta se
face in sensul gradientului (de exemplu de la o concentratie mai mica la una mai mare).

Transportul prin membrana este de multe ori mijlocit de actiunea proteinelor sau a proteinelor conjugate.

Apa poate tranzita membrana fie ca apa libera, fie ca apa legata de proteine. In prezent, exista ipoteza existentei
unor canele sau pori prin care trec moleculele de apa sau ioni.

Substantele solubile in lipide penetreaza usor bistratul lipidic, iar viteza de difuzie nu depinde de masa
moleculara a substantei transportate.

Unele proteine intrinseci perforeaza membrana bilipidica formand un canal tranzitoriu mai mult sau mai putin
stabil pentru trecerea substantelor hidrofile

Canalele glicoproteice tranzitorii se formeaza in zonele unde predomina proteinele intrinseci si aceste canale
sau pori sunt rezultatul unirii mai multor dimeri sau oligomeri ai proteinelor orinetati cu partea hidrofila spre
interiorul canalului. Datorita hidrofiliei acestui por, ionii pot traversa membrana prin acest spatiu. Acelasi
mecanism este valabil si pentru ale substante, dar canalul este format din proteine specifice.


Transportorii specifici sau permeazele sunt proteine intrinseci care se leaga de anumite substante (glucoza,
ioni, aminoacizi) si realizeaza translocarea acestora de la o suprafata a membranei la cealalta suprafata.

Receptorii specifici sunt proteine instrinseci specifice care se leaga de o anumita substanta particulara
producand un raspuns celular secundar.

Moleculele extracelulare (hormoni, substante exogene, neurotransmitatori, antigene) denumite si liganzi dupa
legarea la glicoproteinele specifice (receptori) din membrana, induc un raspuns celular caracteristic care consta
in: modificari de permeabilitate a plasmalemei, activarea unor enzime din plasmalema, cresterea concentratiei
intracelulare a Ca
2+
, redistribuirea (concentrarea) receptorilor intr-o anumita zona a plasmalemei etc.

Receptorii pentru hormoni se pot gasi fie la exteriorul membranei (in cazul hormonilor hidrofili ca insulina,
adrenalina, glucagonul), fie intracelulari, ca in cazul hormonilor hidrofobi (hormoni steroizi si tiroidieni) care
patrund usor prin plasmalema celulei tinta si se leaga receptorul intracelular producand efectul caracteristic.

Un rol important in activitatea celulei il au si receptorii de substante exogene, vehiculate de obicei pe cale
umorala si care include: receptori pentru virusuri, receptori pentru toxine bacteriene, receptori pentru antigene
straine de organism, receptori pentru medicamente.
Mecanismele comunicarii intercelulare

Sistemele de comunicare intercelulara reprezinta cheia intelegerii functionarii armonioase a celor 10
15
celule din
organismul uman.

Comunicarea intre celule este necesara incepand cu dezvoltarea si organizarea acestora in tesuturi, continuand cu
controlul cresterii si diviziunii, ca si pentru coordonarea diverselor activitati ale celulelor mature. Caile de comunicare
prin care se realizeaza schimbul de mesaje sunt: transmiterea indirecta de mesaje la distanta, transmiterea directa intre
celulele aflate in contact.

Comunicarea intercelulara la distanta

Celulele pot schimba intre ele, la distanta, mesaje care difuzeaza in spatiul extracelular. Aceasta se realizeaza prin doua
mecanisme fundamentale de transmitere a informatiei: transmiterea nervoasa, adaptata transmiterii rapide si selective a
mesajelor; transmiterea umorala cu eliberarea unui mesager chimic in sistemul circulator. In ambele cazuri membranele
celulare au un rol principal prin existenta receptorilor specific sub forma unor proteine compelxe

Contactul intercelular direct

Contactul direct se realizeaza intre compartimente citiplasmatice ale celulelor vecine cand se formeaza o jonctiune (un
canal) prin care trec moleculele mesager.

Principalele sisteme de mesageri si semnale intercelulalre sunt hormonii, neurohormonii, ionii si nucleotidele,
polinucleotidele si ARN, virusurile, interferonul, factori de crestere si diferentiere, anticorpii etc.

Toti acesti mesageri interfereaza cu receptorii membranari care sunt proteine complexe cu specificitate pentru un anumit
mesager si care au rolul de a transmite informatia in celula.