Intrebarea 1

Operatiunile pasive sunt cele de constituire a resurselor si se refera la: (a) operatiuni
de trezorerie si interbancare; (b) operatiuni cu clientela; (c) operatiuni cu titluri de valori; si
(d) operatiuni de capital si provizioane. Ponderea cea mai mare, 60%-80% din pasivul
bilantier, o detin operatiunile cu clientela (depozitele).
9
Depozitele bancare reprezinta principala sursa de finantare pentru o banca si volumul
acestora ar trebui sa fie cel putin egal cu volumul plasamentelor in credite si titluri de valori.
Depozitele bancare sunt de doua feluri: la vedere si la termen.
Depozitele la vedere sunt constituite din disponibilitatile clientilor aflate in conturile
curente din care se pot face plati in orice moment. Datorita volatilitatii lor, aceste depozite nu
sunt remunerate sau primesc o dobanda destul de redusa. Din punct de vedere al bancii,
depozitele la vedere sunt foarte profitabile si politicile bancare pun accent pe atragerea
clientilor, in special clienti mari care mentin sume importante in conturi, precum si pe
diversificarea serviciilor pentru populatie care presupune mentinerea unor sume in conturile
curente.
Depozitele la termen sunt sumele atrase la diverse perioade de la 7 zile la 12 luni si
chiar mai mari. In practica bancara cele mai frecvente depozite sunt la 3 si 6 luni si mai putin
la 9 si 12 luni si foarte rar peste acest termen. La depozitele la termen de pana la 12 luni se
aplica, de regula, dobanda fluctuanta, dar se poate folosi si dobanda fixa, iar la cele peste un
an se foloseste mai mult dobanda fixa. Retragerea depozitului inainte de termen duce la
pierderea dobanzii pentru depozite la termen si primirea dobanzii pentru depozite la vedere, in
acest fel bancile recuperandu-si costurile pentru resursele care trebuie atrase imediat de pe
piata. Depozitele le termen cu formele lor derivate reprezinta cea mai importanta sursa atrasa
de banci datorita stabilitatii pe perioade determinate, aspect esential pentru trezoreria bancii.
Imprumuturi. Bancile comerciale apeleaza pentru imprumuturi la banca centrala
pentru refinantare si la alte banci pentru completarea resurselor, in special a celor valutare si
pentru asigurarea unor resurse pe termene mai lungi. Imprumuturile de refinantare se fac,
de regula, sub forma creditelor lombard in situatiile acute de lichiditate, pe baza unor garantii
ferme ca titlurile de valori si pe perioade scurte. In general, imprumuturile de refinantare au o
pondere foarte redusa. Imprumuturile de la alte banci se regasesc sub forma imprumuturilor
in valuta pe obiect (proiecte) sau a liniilor de credite si se acorda pentru finantarea
importurilor. Liniile de credit se deschid pe perioade de pana la un an, dar cu posibilitatea de
reinnoire, astfel ca devin finantari pe termen mijlociu.
Titluri de valori. Operatiunile cu titluri de valori reprezinta emisiuni de obligatiuni pe
piata interna si internationala in scopul de a atrage resurse, in special in valuta. Totodata, prin
aceste emisiuni bancile isi verifica atractivitatea pe piata, in mod deosebit pe cele
internationale si isi mentin prezenta pe aceste piete pentru noi emisiuni in nume propriu sau al
clientilor.
Capitalul propiu este format din capitalul social si rezerve. Capitalul social reprezinta
partea investita de actionari sub forma de actiuni, iar rezervele (generala si de risc de credite)
se constituie pe parcurs, din profit, pentru asigurarea lichiditatii si solvabilitatii. Banca
centrala stabileste, din timp in timp, capitalul minim pentru societatile bancare care este
obligatoriu de constituit. Pentru a se preveni extinderea activitatii fara o capitalizare adecvata,
banca centrala stabileste grade minime de capitalizare ca raport intre capitalul propiu si
activele ponderate cu gradul de risc.

Operatiunile active sunt cele de folosire a resurselor si se refera la: operatiuni de
trezorerie (operatiuni cu numerar, depozite la banca centrala si la alte banci, conturi de
corespondent, credite acordate bancilor), operatiuni cu clientela (credite curente de toate
tipurile, credite restante, creante atasate), operatiuni cu titluri si valori imobilizate (active
corporale). Operatiunile cu clientela si cele cu titluri detin ponderea principala in totalul
activului bilantier.
Operatiunile cu numerar reprezinta incasarile si platile in numerar, in lei si valuta,
efectuate la cererea clientilor. Circuitul numerarului se desfasoara prin banci care dispun de
personal specializat si spatii adecvate casierii, tezaure, echipamente de numarat, sortat si
verificat moneda. Excedentul sau deficitul de numerar in moneda locala se reglementeaza prin
10
banca centrala (in unele tari prin companii specializate), iar in valuta prin bancile din
strainatate, in special din Elvetia.
Creditele neguvernamentale (bancare) reprezinta portofoliul cel mai important de
active pentru o banca comerciala si in acelasi timp forma principala de folosire a resurselor.
Volumul creditelor acordate de banci in cursul unui an este mult mai mare decat soldul
acestora la finele anului care apare in bilant. Viteza de rotatie este de 2-3 ori, ceea ce face ca
perioada medie de creditare sa fie de 4-6 luni. In structura, creditele de trezorerie sunt cele
mai solicitate si reprezinta peste 50% din creditele neguvernamentale. Acestea se acorda
pentru activitatea curenta de exploatare sub forma creditelor globale de exploatare, liniilor de
credite si creditelor pe obiect. Creditele pentru echipamente detin cca. 25% din creditele
neguvernamentale si se acorda pentru retehnologizare si modernizare, importuri de masini si
utilaje, realizarea de noi capacitati de productie. Din punct de vedere al beneficiarilor, peste
90% din credite se acorda unitatilor corporatiste, populatia detinand pana la 10%. Daca avem
in vedere ca populatia detine ponderea principala la crearea resurselor de creditare apare un
fenomem de subcreditare a acesteia. Activitatea de retail inca insuficient dezvoltata, precum si
faza incipienta in care se afla creditul ipotecar fac ca volumul creditelor pentru populatie sa se
mentina la un nivel redus. Activitatea de creditare aduce venituri importante bancilor prin
dobinzi, comisioane si alte speze bancare obtinute din derularea creditelor, comisioane din
serviciile bancare de cont curent, operatiuni cu numerar, carduri, plati electronice etc.
Creditele guvernamentale (titluri de valori) se acorda de banci in baza bonurilor de
tezaur sau a obligatiunilor emise de entitatile guvernamentale care sunt purtatoare de dobanda.
Acestea sunt pe termen scurt sau mediu si se pot valorifica pe piata secundara pentru
obtinerea de lichiditati.
Portofoliul de titluri al bancilor se poate constitui prin scontarea cambiilor, primirea
titlurilor in garantie pentru creditele acordate, achizitionarea titlurilor de pe piata de capital.
Titlurile, cu exceptia celor guvernamentale, detin o pondere destul de scazuta in activul
bancilor comerciale.







Intrebarea 2

1.4 CONTURILE BANCARE
Contul bancar este un mecanism de constituire a resurselor si de stingere a
obligatiilor clientilor in procesul economic, a reflectarii circuitelor in sistemele de plati si
compensari, a relatiilor cu diverse entitati pe plan national si international. Principala utilizare
a conturilor este aceea de inregistrare, la un anumit moment, prin inscrierea unei sume intr-o
parte a contului si la un alt moment in cealalta parte a contului. Aceste operatiuni asigura
circulatia informatiei cu un anumit scop, acela de a reflecta decizia titularului de cont.
Drepturile si obligatiile pecuniare sunt evidentiate in documente cu valoare legala (legal
recunoscute) in scopul de a fundamenta operatiunile din conturi. Cele doua parti ale conturilor
bancare reflecta drepturi (creante) si obligatii (datorii) ale titularului de cont si sunt denumite
in contabilitate debit si credit. Daca titularii de cont sunt diferiti avem de a face cu un
transfer de proprietare asupra sumei banesti (plata), iar informatia este denumita informatiebani.
Transferul de proprietate presupune irevocabilitatea platii care asigura finalitatea
decontarii si stingerea de obligatii. In orice moment, sumele cumulate (totalul) din debitul si
creditul contului se pot compensa si rezulta un sold care reflecta pozitia patrimoniala, adica
volumul de creante sau obligatii ale titularului. Contul este organizat de un custode al
titularului, de regula o banca si de aceea se numeste cont bancar.
Contul bancar are unele caracteristici specifice reflectate in contabilitatea bancara,
dintre care cele mai importante sunt:
11
(a) marea majoritate a informatiei-bani reflecta schimburile de proprietate a activelor
financiare;
(b) trecerea din proprietatea bancii in proprietatea clientului a unui credit acordat de
banca si inregistrat in cont;
(c) trecerea din proprietatea clientului in cea a bancii, prin inregistrare in cont, a ratelor
din credit rambursate, precum si a dobanzilor si comisioanelor cuvenite bancii;
(d) efectuarea si de alte operatiuni decat depozitele si creditele, cum ar fi constituirea
de garantii, operatiuni in valuta, operatiuni cu titluri de valori etc.
Deci, contul bancar reflecta tipul comertului cu bani efectuat de banca, din care rezulta
drepturile si obligatiile bancii fata de client.
Conturile care se pot deschide clientilor se pot grupa in trei mari categorii: conturi
curente, conturi de depozite si conturi de imprumut.
Conturile curente se deschid clientilor pentru inregistrarea operatiunilor curente de
incasari si plati in numerar, transferul fondurilor intre bancile clientilor care reprezinta
incasari si plati, precum si alte operatiuni generate de acordarea si derularea creditelor,
constituirea si retragerea depozitelor, diverse servicii prestate pentru populatie si agentii
economici. Contul curent este cel mai utilizat cont bancar, intrucat prin el se desfasoara intreg
fluxul bancar al clientului si permite o informare operativa asupra lichiditatii imediate a
acestuia.
Contul curent incepe sa functioneze prin creditare, operatiunea reprezentand
depunerea unei sume in numerar la casieria bancii de catre titular, transferul unui fond de la
alta banca, transferul din alt cont al titularului (retragere de depozit, creditare), bonificare de
dobanda etc. Contul curent functioneaza pe baza a doua principii:
(a) asigurarea permanenta a disponibilitatilor, adica a soldului creditor
(b) capacitatea juridica a titularului de a dispune de plati in proportia in care
activele din cont sunt libere de gaj sau alte obligatii dispuse de autoritatea publica. Desi contul
curent incepe sa functioneze prin creditare, ca un cont de pasiv, la sfarsitul zilei poate avea
sold debitor, ca un cont de activ, ca urmare a creditelor folosite. In cursul zilei poate avea sold
creditor sau debitor, contul functionand ca o suveica care asigura mai intai folosirea
fondurilor proprii si apoi a celor imprumutate. Asemene conturi care pot avea solduri
creditoare sau debitoare se numesc bifunctionale. Disponibilitatile din contul curent sunt
foarte volatile si nu pot fi folosite de banca drept resurse de creditare, din care cauza la
soldurile creditoare nu se bonifica dobanda sau daca se acorda aceasta este foarte mica. Pentru
operatiunile efectuate in contul clientului banca percepe comisioane potrivit tarifelor anuntate.
Comisioanele se pot calcula asupra rulajului creditor al contului curent sau operatiune cu
operatiune, conform practicii bancii.
Deschiderea conturilor curente. Pentru a functiona, conturile curente trebuie mai
intai deschise, moment in care se stabilesc primele relatii de lucru cu clientii. La deschiderea
conturilor curente in lei nu sunt restrictii, bancile fiind suverane sa-si stabileasca propriile
reguli de functionare. Anumite restrictii apar la deschiderea conturilor in valuta impuse de
Regulamentul valutar al BNR cu privire la justificarea provenientei sumelor incasate, precum
si a platilor efectuate. O astfel de restrictie este prevederea ca pe teritoriul Romaniei platile se
fac numai in moneda locala, ceea ce inseamna ca detinatorii de valuta trebuie sa o schimbe in
lei pentru plata bunurilor si serviciilor sau restrictia privind sumele in valuta care pot fi scoase
din tara sub forma de numerar de catre persoanele fizice. Conturile personale (persoane fizice)
se deschid pe numele unui singur titular si deci va exista un singur specimen de semnatura.
Titularul poate mandata una sau doua persoane sa aiba drept de semnatura in locul sau pentru
toate operatiunile de cont sau numai pentru unele din acestea.
Conturile de depozit. Investitiile financiare ale clientilor facute la banci cu scop de
fructificare a capitalului sunt cunoscute sub numele de depozite bancare la termen si se
12
inregistreaza in conturi de depozite. Contul de depozit este un cont de pasiv care se crediteaza
cu sumele constituite ca depozite si se debiteaza cu cele iesite din cont la lichidarea
depozitului. Depozitele pot fi in lei si valuta si se constituie in baza unei conventii scrise intre
banca si client in care se prevad suma, perioada si dobanda, inclusiv modalitatea de plata a
acesteia. La scadenta depozitul si dobanda se transfera in contul curent, daca nu exista o
clauza de reinoire automata. Dobanda poate fi transferata si lunar in contul curent, in functie
de obtiunea clientului, dar aceasta este ceva mai mica decat dobanda transferata la scadenta.
Conturile de imprumut reflecta obligatiile clientilor fata de banca si se debiteaza cu
valoarea creditelor trase, creditandu-se cu sumele rambursate. Toate conturile de imprumut
functioneaza prin intermediul contului curent, respectiv cu sumele trase din credit se
alimenteaza contul curent din care se fac apoi platile si invers din sumele disponibile in contul
curent se ramburseaza creditele din contul de credite si se platesc dobanzile si comisioanele
datorate bancii. Conturile de imprumut corespund tipurilor de credite folosite de banca.
Dobanda este de regula fluctuanta si depinde de nivelul pietei, calitatea clientului di perioada
de creditare.
Inchiderea conturilor se face din dispoztia clientilor, din actul de vointa la bancii sau
din motive independente de vointa partilor. Daca inchiderea contului vine din initiativa
clientului, banca solicita acestuia restituirea carnetului de cecuri, stabileste cecurile in
circulatie si fondurile disponibile pentru asigurarea platii, iar soldul ramas il restituie
clientului in numerar sau prin transfer la alta banca. Motivele mentionate de client trebuie
analizate cu atentie daca se refera la calitatea produselor si serviciilor bancii pentru luarea
masurilor care se impun. Inchiderea contului din actul de vointa al bancii poate avea loc in
urmatoarele situatii: contul a devenit inactiv o perioada mai lunga de timp (peste 6 luni) iar
in cazul in care banca nu poate intra in legatura cu clientul pentru a restitui soldul, suma se
trece intr-un cont intern de conturi inactive si ramane la dispozitia clientului; folosirea
defectuoasa a contului de catre client (emiterea de cecuri fara acoperire, folosirea
necorespunzatoare a instructiunilor de plata, incalcarea regulilor de etica bancara etc) situatie
in care banca incunostinteaza clientul de decizia luata si sisteaza orice operatiune noua dand
curs numai celor in derulare; motive independente de vointa partilor cum ar fi falimentul
unei firme, inchiderea contului se face pe baza instiintarii primite de la instanta de judecata,
iar soldul creditor ramas dupa stingerea obligatiilor ramane la dispozitia instantei;
iresponsabilitate psihica pe baza declaratiei autoritatilor madicale contul se ingheata si se
adreseaza o cerere catre judecatorie pentru desemnarea unei persoane care sa dispuna de cont;
deces, se anuleaza mandatul imputernicitului iar contul se inchide, orice plata aflata in circuit
se respinge prin formula tragatorul decedat, iar sumele din cont vor fi eliberate ulterior
mostenitorilor legali. Inchiderea contului are ca unic efect inceputul perioadei de inchidere in
care se conditioneaza operatiile premergatoare inchiderii. La finele perioadei de inchidere se
detremina soldul definitiv care, de regula, este pus la dispozitia beneficiarului.

Intrebarea 3
TRANSFERUL DE CREDIT
Obiective:
procedee de decontari
transferul de credit
ordinul de plata
acreditivul bancar
Dezvoltarea economica si aparitia bancilor a condus la extinderea masei monetare si la
introducerea unui nou sistem de plati cunoscut sub denumirea de plati fara numerar care a
reprezentat un salt calitativ foarte mare in finalizarea financiara a tranzactiilor dintre
participanti. In sistemul bancar, platile fara numerar interbancare sau intrabancare se mai
numesc si decontari fara numerar, datorita faptului ca implica incarcarea si descarcarea de
gestiune a unitatilor bancare prin care se realizeaza transferul de fonduri. Acest sistem se
bazeaza pe diverse procedee si instrumente de plata, unele generate de debitor iar altele de
creditor.
3.1 PROCEDEE DE DECONTARI
Procedeele de decontari reprezinta un ansamblu de tehnici specifice, determinate de
particularitatile unor tranzactii, menite sa asigure realizarea transferului de fonduri si stingerea
obligatiilor in conditiile stabilite de parteneri. In literatura de specialitate, procedeele de
decontari se mai intalnesc si sub denumirea de forme de decontare insa cu acelasi continut. In
sistemul bancar se folosesc urmatoarele procedee de decontari: viramentul, cecul,
acreditivul, incassoul, procesul cambial si compensarea interbancara. In timp ce
viramentul, cecul si compensarea interbancara sunt specifice decontarilor interne, acreditivul,
incassoul si procesul cambial se practica mai mult in platile externe. Fiecare procedeu
foloseste unul sau mai multe instrumente de plata, astfel: viramentul - ordinul de plata;
acreditivul - ordinul de plata; incassoul - dispozitia de incasare; cecul - cecul pentru
numerar, cecul virament, cecul barat, cecul circular, cecul de de calatorie, giro-cecul;
procesul cambial - cambia si biletul la ordin; compensarea interbancara - ordinul de
plata, cecul barat, cecul virament, cambia si biletul la ordin. Procedeul de decontare,
inclusiv instrumentul de plata, constituie una din prevederile obligatorii din contractele
economice dintre parteneri prin care se asigura transferul de fonduri.
Procedeul cel mai cunocut este viramentul bancar care are ca scop stingerea
obligatiilor dintre bancile implicate in transferul de fonduri si finalizarea decontarii dintre
partenerii tranzactiei prin inscrierea miscarilor in conturile acestora deschise la banci.
Viramentul bancar este de doua feluri: viramentul de credit (transferul de credit) si
viramentul de debit (transferul de debit). In cadrul acestui procedeu, transferul bancar de
credit este cel mai larg raspandit, datorita simplitatii si operativitatii, caracteristici apreciate de
clientii bancari, atat persoane fizice cat si juridice. De exemplu, in anul 2002, transferul de
credit detinea in totalul decontarilor fara numerar 87% in Romania si 99,7% in Elvetia.
18
3.2 TRANSFERUL DE CREDIT
Transferul de credit (engl. credit transfer) reprezinta un procedeu de transfer al
banilor dintr-un cont in altul, prin intermediul bancilor si al unor instrumente specifice, din
dispozitia debitorului-cumparator in favoarea creditorului-vanzator. Pentru realizarea
transferului de credit, debitorul trebuie sa dispuna de depozite bancare la vedere sau la
termen. Banca nu onoreaza nici o dispozitie de plata a debitorului in contul unor depozite
viitoare, decat numai daca exista un credit aprobat in acest sens (credit de trezorerie).
Transferul de credit incepe prin emiterea de catre platitor a unui ordin de plata dat
bancii sale si se finalizeaza prin acceptarea ordinului de plata de banca destinatara si
inregistrarea sumei in cont.
Din punct de vedere teoretic, transferul de credit are cel putin doua semnificatii:
infaptuieaste circulatia monetara scripturala prin trecerea sumelor de la unii agenti la altii,
ca efect a unor raporturi juridice intre parteneri in scopul finalizarii unor tranzactii; transfera
creantele fata de banci in sensul ca la banca obligatarului (debitorului) creanta inceteaza iar
la banca beneficiarului (creditorului) se creaza o noua creanta, de valoare egala, ca urmare a
transferului de depozit. Aceste semnificatii demonstreaza ca tranferul de credit presupune o
plata intermediata de agentii de decontare (de regula bancile) si ca la baza acesteia sta
transferul de creanta asupra bancilor participante pana la finalizarea platii.
In urma unei tranzactii economice se creaza o obligatie de plata a cumparatoruluidebitor.
Acesta emite un ordin de plata, in calitate de platitor (emitent), adresata
sucursalei/agentiei bancii sale, banca emitenta (intermediarul platitoriului). Banca
emitentului accepta instructiunea primita si prin aceasta se incarca cu gestiunea platii, adica
isi asuma raspunderea fata de emitent pentru efectuarea platii. Sucursala/agentia bancara a
emitentului executa instructiunea si transfera fondurile (depozitul) din contul emitentului catre
banca beneficiarului, banca colectoare (intermediarul beneficiarului) si se descarca de
gestiune. Transferul are loc mai intai catre centrala bancii emitente si apoi prin banca centrala,
catre centrala bancii colectoare si de aici la sucursala/agentia bancii colectoare (destinatare) si
aceasta se incarca cu gestiunea transferului. In final, sucursala/agentia bancii colectoare
transfera fondurile in contul beneficiarului si se descarca de gestiunea transferului de fonduri.
Acest procedeu reprezinta esenta viramentului ca un transfer de credit asupra bancii intre cei
doi parteneri.
Avantajul principal al transferului de credit il constituie faptul ca este destul de
operativ in sensul ca nu necesita formalitati numeroase. Dezavantajul, consta in lasarea platii
exclusiv la latitudinea platitorului care poate intarzia, din diferite motive, onorarea la timp a
obligatiilor. La aceasta, se adauga si intarzierile in decontare care pot surveni in sistemul
bancar, avand in vedere ca fondurile aflate in transfer reprezinta o sursa atrasa ieftina (practic
nu se remunereaza) care nu este de neglijat.
ORDINUL DE PLATA
Ordinul de plata (engl. payment order) este o dispozitie neconditionata, data de
emitentul acesteia unei banci receptoare de a pune la dispozitia unui beneficiar o anumita
suma de bani. Ordinul de plata (OP) este instrumentul efectiv care circula intre emitent si
beneficiar, prin intermediul sistemului bancar, fiind purtatorul transferului de fonduri intre cei
doi parteneri. Ordinul de plata presupune ca emitentul sa aiba disponibilitati in cont la banca
sa in suma cel putin egala cu transferul si comisionul aferent sau daca nu are cont sa depuna la
banca suma necesara.
19
3.3.1 Caracteristicile ordinului de plata
In legislatia romaneasca, ordinul de plata pe suport hartie este reglementat prin
Regulamentul BNR nr.8/1994. Ordinul de plata se editeaza de banca centrala sau bancile
comerciale potrivit unor standarde stabilite de banca centrala (dimensiunile blanchetei,
calitatea hartiei, inscrisurile obligatorii, organizarea textului numai pe orizontala etc). Pe fata
formularului, informatiile sunt grupate in mai multe zone care cuprind un anumit numar de
campuri (spatii pentru informatii), iar pe verso sunt rezervate spatii pentru bancile
intermediare privind confirmarea acceptarii. Pe un ordin de plata este obligatorie inscrierea
urmatoarelor mentiuni: denumirea instrumentului ordin de plata; data emiterii; ordinul
neconditionat de a plati (platiti); moneda si suma de bani; numele platitorului si codul
IBAN; numele beneficiarului si codul IBAN; banca emitenta si codul BIC; banca colectoare si
codul BIC; semnatura olografa a emitentului sau a persoanei imputernicite; referinte privind
continutul economic al paltii. Deosebit de acestea, pe ordin pot fi inscrise si elemente
facultative, precum data finalizarii platii, alta decat cea normala, ordinul expres ca plata sa se
faca printr-un anumit sistem de plati sau o anumita banca intermediara, codul unic de
inregistrare sau codul numeric personal al emitentului. Nu pot fi inscrise insa elemente care sa
restrictioneze plata, iar existenta acestora determina nulitatea ordinului.
Ordinele de plata se emit pe suport hartie sau electronic avand structuri diferite,
respectiv cele pe suport hartie au un format standard tiparit (formular), in timp ce modelele
electronice se prezinta sub forma unor mesaje codificate.
Dispozitia de plata a emitentului trebuie sa fie neconditionata de anumite restrictii
(ex. prezentarea la banca a unor documente) si nici nu poate prevede ca plata sa se faca la
cererea beneficiarului. O particularitate importanta o constituie faptul ca ordinul de plata este
revocabil de catre emitent pana in momentul acceptarii lui de catre banca colectoare
(destinatara). Aceasta caracteristica reprezinta o facilitate pentru emitent dar ridica suspiciuni
pentru beneficiar cu privire la capacitatea de plata a partenerului. In practica bancara,
instrumentele de plata revocabile sunt considerate de rang inferior.
Circuitul ordinului de plata
Circuitul operational incepe cu emiterea de catre platitor a ordinului de plata si se
incheie cu transferul sumei in contul beneficiarului de catre banca sa. In circuitul ordinului de
plata de la platitor la beneficiar se pot interpune mai multe banci care efectueaza succesiv
urmatoarele operatiuni:
(a) receptia - operatiunea prin care o banca recunoaste primirea ordinului de plata si
validitatea acestuia (integritate fizica, informatii obligatorii de identificare si transfer de
fonduri, nu contine stersaturi, modificari, conditionari);
(b) autentificarea - procedura de recunoastere a persoanei pe care emitentul ordinului
de plata o autoriza sa semneze autentic, prin confruntarea semnaturii inscrise pe document cu
cele din fisa specimenului de semnatura, precum si prin diverse procedee convenite cu banca
pentru prevenirea platilor neautorizate;
(c) acceptarea (autorizarea) - procedura prin care o banca recunoaste ca valabil un
ordin de plata receptionat, obligandu-se sa execute serviciul de a transfera fondurile la
termenele si in conditiile dispuse de emitent;
(d) refuzul - procedura utilizata in cazul in care banca receptoare considera ca nu este
posibil sa execute ordinul de plata dat de catre emitent;
(e) executarea procedura de emitere de catre banca receptoare a unui ordin de plata
pentru a pune in aplicare un ordin de plata acceptat anterior; executarea presupune debitarea
contului emitentului si dupa caz: (i) creditarea contului beneficiarului daca ambii parteneri au
conturi la aceiasi unitate bancara; (ii) transmiterea ordinului de plata intr-un sistem de plati;
(iii) transmiterea ordinului de plata catre banca corespondenta.
20
In activitatea bancara de plati foarte important este sa se cunoasca momentul
finalizarii decontarii care inseamna si stingerea obligatiei debitorului. Acest moment este
considerat atunci cand transferul de fonduri a fost inregistrat in contul beneficiarului.
Ordinul de plata circula de la banca emitenta la banca colectoare in mod direct (via
compensare) sau prin intermediul altor banci corespondente, dar nu mai mult de doua banci
diferite. Cel mai imporatant moment in cadrul unei banci este acceptarea (autorizarea), prin
care toate bancile din lantul de circulatie se incarca de gestiune, inclusiv banca colectoare.
Acest angajament se inscrie in ordinul de plata de fiecare banca participanta prin mentiunea
acceptat si sub semnatura persoanei autorizate si aplicarea stampilei bancii respective. In
practica bancara, in special in cea internationala, se foloseste procedeul de confirmare a
receptiei sau acceptarii pentru a intari responsabilitatea bancii receptoare. In situatia in care nu
se accepta ordinul de plata are loc refuzul care poate fi determinat de anumite cauze:
completarea eronata a formularului, neconcordante intre suma in cifre si in litere, duplicat
gresit, nerespectarea unor prevederi din acordul de plati incheiat de banca emitenta cu cea
receptoare etc. Refuzul trebuie transmis bancii emitente inaintea datei normale de executie.

Intrebarea 5

Toate operatiunile descrie mai sus constituie un transfer de credit la realizarea caruia
iau parte mai multe entitati numite participanti, astfel:
- emitentul (platitorul) institutia/persoana nonbancara care emite un ordin de plata
pe cont propriu si are un cont deschis la banca initiatoare;
- beneficiarul persoana desemnata prin ordin de plata de catre platitor sa primeasca
o suma de bani si poate fi un client al bancii colectoare sau banca colectoare;
- banca initiatoare prima unitate bancara careia i se adreseaza ordinul de plata al
emitentului si la care acesta are deschis contul;
- banca emitenta orice banca, cu exceptia bancii colectoare, care emite un ordin de
plata, inclusiv banca initiatoare;
- banca colectoare ultima banca din lantul transfer-credit care receptioneaza si
accepta ordinul de plata pentru a pune la dispozitia beneficiarului suma de bani inscrisa in
acesta;
- banca intermediara orice banca emitatoare sau receptoare, alta decat banca
emitenta si banca colectoare, care intervin in relatia transfer-creditului;
Aceste notiuni se folosesc frecvent in activitatea de procesare a ordinelor de plata si in
relatiile dintre banci.
Incepand cu introducerea compensarii automate din anul 2005 ordinul de plata pe suport
hartie nu mai functioneaza decat in relatia client - sucursala/agentie a bancii emitente. La
sucursala/agentie se debiteaza contul emitentului si ordinul de plata se transmite sub forma
unui mesaj electronic catre centrala bancii emitente care va participa la compensarea automata
pe plan central. In acest fel, sucursala/agentia s-a descarcat de gestiune si s-a incarcat centrala
bancii emitente. Dupa efectuarea compensarii are loc transferul de fonduri intre conturile
centrale ale celor doua banci participante si bineinteles descarcarea si incarcarea de gestiune.
Fondurile se transmit apoi sucursalei/agentiei bancii colectoare care trebuie sa crediteze
contul beneficiarului.
Intrebarea 4
TRANSFERUL DE DEBIT
Transferul de debit (engl. debit transfer) este ca, si cel de credit, tot o plata amanata
si un transfer de creanta asupra bancii, cu deosebirea ca, de data aceasta, creditorul este acela
care initiaza plata si nu mai depinde de vointa debitorului. Aceasta caracteristica face
transferul de debit mai atractiv decat cel de credit si ca urmare este in continuu castig de piata,
mai ales anumite variante ale acestuia care se preteaza la servicii cu repetabilitate.Transferul
de debit imbraca forma debitului direct, platilor programate, cecului si biletului la ordin.
4.1 DEBITUL DIRECT
Debitul direct (engl. direct debit) este tipul de transfer de debit prin care bancile sunt
autorizate de clientii platitori sa efectueze automat decontarea serviciilor din conturile lor la
simpla cerere a furnizorilor si de transfer a sumelor la bancile acestora. Pentru efectuarea
acestor plati este necesar sa se asigure un cadru juridic intre participantii la tranzactii si intre
acestia si bancile lor privind derularea operatiunilor, astfel: intre furnizor si debitor se incheie
o conventie privind dreptul furnizorului de a initia plata fara acordul prealabil al debitorului;
intre banca platitoare si debitor se incheie o conventie de mandat privind acceptul
debitorului pentru plata din cont fara ordinul expres al acestuia; si intre banca colectoare si
furnizor se incheie un angajament privind debitarea directa. In acest fel, banca platitoare
devine mandatarul debitorului de a executa instructiunile de plata primite de la furnizor in
favoarea acestuia. Mandatul devine un act juridic intrucat se transfera anumite drepturi de
dispozitie altei persoane decat proprietarul fondurilor si care are carcter permanent pana la
revocarea acestuia de catre debitor. Un asemenea procedeu se foloseste in special pentru plata
serviciilor cu carcter de repetabilitate ca: energia electrica, telefon, gaze, apa etc.
Avantajele pentru ambii parteneri sunt substantiale, in sensul ca furnizorii isi pot
incasa creantele la termen, ceea ce este un deziderat al acestora, iar beneficiarii dispun de o
modalitate destul de comoda de descarcare de obligatie pentru serviciile prestate.
Dezavantajul il constituie posibilitatea aparitiei unor debite nereale care se deconteaza
automat inainte de clarificarea acestora. In practica s-a adoptat procedeul ca decontarea sa
aiba loc la un anumit interval de la facturare, perioada in care eventualele neconcordante sa se
clarifice.
In vederea decontarii, partenerii incheie mai intai o conventie de plata prin debit direct,
apoi debitorul incheie cu banca un mandat de debitare directa, iar furnizorul incheie tot cu
banca un angajament de debitare directa. Furnizorul emite factura catre client si ulterior
transmite documentatia de incasare la banca, respectiv fisierul electronic de plati cu
denumirea clientilor, conturile acestora si sumele datorate. Banca emite o nota contabila de
debitare a conturilor curente ale platitorilor si creditare a contului curent al furnizorului pe
baza careia se fac operatiunile in conturi si astfel platile se finalizeaza. In cazul in care
partenerii au conturi la banci diferite (situatia din alte tari) decontarea se face prin ordin de
plata (mesaj electronic) emis de bancile platitoare.
PLATILE PROGRAMATE
Plata programata (engl.standing order) este o varianta a viramentului de debit in care
banca platitorului accepta sa plateasca, la anumite date (decadal, chenzinal etc) o suma fixa in
favoarea unui furnizor, potrivit contractului incheiat de parteneri, fara a mai fi necesare
23
instructiuni de plata exprese. In acest sens intre banca si debitor se incheie un contract de
mandat in vederea executarii unor instructiuni date in prealabil de debitor. Pria mandat, banca
este autorizata sa constituie disponibilitatile necesare de fonduri sau sa asigure creditele care
se impun pentru satisfacerea volumului de plati, ceea ce echivaleaza cu un management de
trezorerie (cash management). Deosebirea fata de debitul direct o constituie faptul ca plata
este initiata de debitor fara interventia furnizorului, urmand ca la finele lunii sa se faca
regularizarea intre cei doi parteneri. Un astfel de procedeu se practica, de regula, in cazurile in
care sunt livrari zilnice de materii prime si intr-un volum relativ constant, platile avand un
carcter de repetabilitate.
Intrebarea 6
GIRAREA CECULUI
Cecul poate intra in procesul de girare, in aceleasi conditii ca si cambia, in vederea
stingerii mai multor obligatii de plata. Girarea reprezinta un transfer al dreptului de creanta
catre o alta persoana in vederea stingerii unei obligatii de plata. Operatiunea de girare
reprezinta un inscris pe verso cecului efectuat de titularul acestuia (girant) si confirmat sub
semnatura prin care se mentioneaza numele si datele de identificare ale persoanei careia i se
transmite dreptul de creanta (giratar).
Acest fapt arata ca cecul este un titlu de credit care da acces la moneda
titularului/posesorului/ giratarului prin simpla prezentare la incasare in cadrul termenului de
decontare a cecului. Intrucat perioada de prezentare la plata este destul de scurta, in practica
asemenea operatiuni sunt mai rare.

Intrebarea 7
Cesiunea de creanta. Caracteristica principala a cambiei care o deosebeste de alte
instrumente de plata este transferabilitatea acesteia, adica posibilitatea de a se schimba
creditorul de mai multe ori, realizand astfel stingerea unor obligatii in lant cu acelasi
instrument. Astfel, creditorul initial care este in posesia unui document de creanta asupra
debitorului initial are la randul lui anumite obligatii de plata catre un creditor pe care le poate
stinge prin predarea, sub semnatura, a cambiei. Creanta debitorului initial ramane valabila ca
suma si termen, numai ca datoria se va plati noului creditor. In continuare, pot avea loc mai
multe circuite, deci cambia se transfera de la un creditor la altul si implicit are loc transferul
de creante sau cesiunea de creante. Aceasta calitate de transfer a facut din cambie un
instrument deosebit de util in relatiile comerciale si financiare, in special internationale, si asa
se explica extinderea si longevitatea acesteia in conditiile in care au aparut si alte instrumente
de plata mai operative.
Intrebarea 8
Negocierea. Cambia are o anumita valoare care este data de valoarea marfii vandute si
dobanda aferenta pana la data platii. Prin intrarea in circuitul comercial, cambia stinge unele
obligatii inainte de scadenta acesteia si ca urmare in fiecare tranzactie are o anumita valoare
care se poate negocia intre parti in functie de perioada ramasa pana la scadenta, nivelul
dobanzii pe piata care va fi altul decat cel initial si alte criterii specifice tranzactiei comerciale
si atitudinii partilor. De regula, cambiile negociate inainte de scadenta au o valoare mai mica
decat cea nominala si cele negociate dupa scadenta o valoare mai mare, partile avand
latitudinea sa stabileasca un pret convenit de comun acord.
Raspunderea solidara. O particularitate a cambiei o constituie faptul ca toate
persoanele care au avut calitatea de posesori ai cambiei, deci beneficiari temporari ai acesteia,
raspund solidar in cazul neplatii cambiei la scadenta. Acesta este un principiu din dreptul
cambial care a fost preluat de legislatia internationala si legislatiile nationale. Raspunderea
solidara a determinat din partea participantilor la procesul cambial cel putin doua reactii
diferite: de incredere in cambie prin participarea mai multor creditori care si-au asumat
aceasta raspundere si de prudentialitate in acceptarea noului creditor care intr-o situatie
nedorita trebuie sa aiba capacitatea de plata si dorinta de solutionare potrivit angajamentelor
asumate. Raspunderea solidara determina insa si numeroase rezerve ale creditorilor, intrucat
acestia nu se cunosc intre ei si mai ales nu cunosc platitorul.
Intrebarea 9
Tipuri de cambie
Deosebit de cambia standard prezentata mai inainte in practica se mai folosesc si alte
variante (tipuri) determinate de anumite situatii specifice in care se pot trage cambii, dupa
cum urmeaza:
- Cambia in alb
- Contracambia
- Cambia financiara
- Cambia de complezenta sau de favoare
Intrebarea 10
Scontarea cambiei
Scontarea este operatiunea de vanzare a unei cambii catre o banca sau o institutie
financiara cu scopul de a obtine lichiditate inainte de scadenta. Notiunea de scont vine din
limba italiana de la cuvantul sconto care inseamna suma de bani reprezentand dobanda la
un imprumut pe care o banca si-o retine cu anticipatie la acordarea imprumutului.
Daca bancile accepta cambiile, tranzactia se face prin cumpararea acestora la valoarea actuala,
adica la o valoare mai mica cu suma scontului si a comisioanelor percepute decat valoarea
nominala. Suma scontului este determinata de taxa scontului, respectiv dobanda practicata de
banci la imprumuturile pe termen scurt. Valoarea actuala se obtine prin formula clasica:
Va = Vn Sc
Va = valoarea actuala
Vn = valoarea nominala
Sc = scontul
Intrebarea 11
Avalul
Avalul este o garantie data de o persoana, denumita avalist, care garanteaza plata
pentru unul din obligatii cambiali, numit avalizat, pentru toata suma mentionata pe titlu sau
pentru o parte din ea. Avalul se foloseste atunci cand sunt anumite rezerve privind capacitatea
de plata a trasului sau nu sunt disponibile suficiente informatii despre bonitatea acestuia. In
asemenea situatii, beneficiarul solicita avalizarea cambiei.
Avalul nu este o parte componenta a cambiei, ci un accesoriu al acesteia si are carcter
facultativ. Avalul poate fi dat de orice persoana, inclusiv de cele din procesul cambial, cu
exceptia tragatorului si acceptantului, care sunt deja obligate cambial si nu se pot obliga a
doua oara. De exemplu, girantul, care este o persoana inclusa in procesul cambial, poate
avaliza o cambie, deoarece prin gir a transmis cambia giratarului si a iesit din circuit.
Raporturile dintre avalist si avalizat nu decurg din cambie, acestea sunt raporturi personale, de
afaceri, bancare etc. De cele mai multe ori avalul se da de banci, care sunt institutii cu
capacitate financiara recunoscuta, au experienta in domeniul cambial si al garantiilor si inspira
mai multa incredere.
In practica, cele mai multe avaluri se dau de catre bancile la care clientii au deschise
conturile. Bancile avalizeaza cambiile (tratele) prezentate de clienti pe baza unor garantii
depuse in banca depozite, titluri, cambii - contra unui comision care sa acopere cheltuielile
de administrare legate de asemenea operatiuni si gradul de risc. In cazul in care avalul se
executa, banca se poate indrepta impotriva garantiei depuse de avalizat sau poate acorda un
credit pe termen scurt cu o dobanda mai mare decat dobanda curenta ca urmare a gradului de
risc mai mare al clientului din asemenea operatiuni.


Intrebarea 12
INCASOUL DOCUMENTAR
Incasoul este cea mai simpla modalitate de plata care se bazeaza numai pe prevederile
contractului comercial si nu angajeaza in nici un fel bancile participante la derularea platii.
46
Prin incasou se intelege tratarea de catre banci, potrivit instructiunilor primite, a
documentelor comerciale si financiare in vederea acceptarii sau platii acestora.
Documentele vehiculate de banci sunt de doua feluri:
- comerciale (factura, documente de transport, de proprietate);
- financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri, chitante).
In functie de tipul documentelor, incasoul este de doua feluri:
- simplu - cand se vehiculeaza numai documente financiare;
- documentar cand se vehiculeaza documente comerciale insotite sau nu de
documente financiare.
Partile implicate in derularea unui incasou simplu sau documentar sunt:
- ordonatorul (exportatorul) clientul care initiaza operatiunea de incasou;
- banca remitenta (banca exportatorului) banca la care ordonatorul a incredintat
operatiunea de incasou;
- banca insarcinata cu incasarea orice banca, alta decat banca remitenta, care
intervine in operatiunea de incasou;
- banca prezentatoare (banca importatorului) banca insarcinata cu prezentarea
documentelor trasului;
- trasul (importatorul) persoana la care documentele trebuie sa fie prezentate.
Intrebarea 13
Acreditivul documentar este definit ca orice angajament de plata asumat de o banca,
indiferent cum este numit sau descris. In practica bancara, acreditivul documentar mai este
cunoscut in engleza sub numele de Letter of Credit, Documentary Credit, Commercial Letter
of Credit si in variantele corespunzatoare din alte limbi, iar in limba romana s-a impus
termenul de acreditiv documentar.
Utilizarea acreditivului documentar
Utilizarea acreditivului documentar inseamna un ansamblu de activitati intreprinse de
beneficiar, adica exportatorul, pentru a incasa de la importator valoarea marfurilor expediate
contra documentelor prevazute in AD. Acreditivul documentar s-a dovedit un instrument care
prezinta numeroase avantaje pentru exportator, respectiv un risc minim de neplata avand
angajamentul ferm al unei banci, independent de importator, plata nu poate fi revocata (cu
exceptia AD revocabil), acreditivul nu poate fi modificat decat cu acordul exportatorului iar
derularea platii este strict reglementata prin Publicatia 500 a CCI. Dezavantajele pentru
exportator se refera la riscul de curs valutar si la spezele si comisioanele bancare, care, in
practica, se suporta de fiecare parte pentru operatiunile derulate in bancile din tara lui. Pentru
o siguranta cat mai mare in efectuarea platii este de preferat un AD irevocabil confirmat si o
domiciliere in tara exportatorului.
Intrebarea 14
Platile electronice sunt definite ca o forma electronica, complet informatizata si
automatizata, de organizare a relatiilor de plati intre participantii la o tranzactie, pe
baza unui set de reguli si proceduri operatorii.
Platile electronice se pot clasifica dupa mai multe criterii astfel:
Dupa tipul de tehnologie:
- plati bazate pe carduri;
- plati bazate pe aplicatii modem in special pentru persoanele juridice care
efectueaza plati de valori mai mari;
- plati bazate pe aplicatii internet- in special pentru persoanele fizice;
- plati bazate pe telefonia mobila in special persoane fizice.
Dupa volumul tranzactiei:
- microplati (mycro payments), plati pentru produse si servicii oferite pe web si de
valori de pana la 5 euro/$;
- plata de tip consumator (consumer payment) intre 5-500 euro/$ reprezentand
cumparaturile de zi cu zi a bunurilor si serviciilor care poseda o valoare mai mare
decat a microplatilor;
- plata de tip afaceri (business payment) peste 500 euro/$ pentru cumpararea unor
cantitati mai mari de bunuri si servicii, plati comerciant catre comerciant.
Dupa natura informatiei:
53
- plati bazate pe valoare se transfera efectiv valoare in format electronic;
- plati bazate pe informatie numai informatia circula prin internt, iar tranzactia
efectiva are loc in afara conexiunii.
Dupa natura monedei electronice:
- plati bazate pe bani electronici de cont implica inregistrarea in conturile bancare
ale utilizatorului si comerciantului;
- plati bazate pe bani elctronici semn valoarea este incorporata intr-un soft existent
pe un dispozitiv electronic, valoarea circuland de la un dispozitiv la altul fara nici
o referinta la un cont bancar.
Dupa instrumentele de plata oferite:
- plati cu carduri bancare;
- plati on-line (internet);
- microplati;
- plati prin cecuri electronice;
Intrebarea 15
Cardul este definit ca un instrument de plata
electronica, respectiv un suport de informatie standardizat, securizat si individualizat,
care permite detinatorului sau sa utilizeze disponibilitatile banesti proprii dintr-un cont
deschis pe numele sau la emitentul cardului ori sa utilizeze o linie de credit, in limita
unui plafon stabilit in prealabil, deschisa de emitent in favoarea detinatorului cardului.
OPERATIUNI CU CARDURI
1. Emiterea cardurilor
- Confectionarea cardurilor
- Deschiderea conturilor titularilor (persoane fizice)
2. Operatiuni de retragere de numerar
- Automatul bancar ATM
3. Operatiuni de plati cu carduri la comercianti
Intrebarea 16
TIPURI DE CARDURI
- Cardul de credit, un instrument prin care platile se fac dintr-un credit acordat de
banca emitenta sub forma unei linii de credit revolving.
- Cardul de debit este un instrument prin care plata se face in limita disponibilului
existent in contul de card si se foloseste atat la efectuarea platilor pentru bunuri si servicii, cat
si la retragerile de numerar.
- Cardul de debit cu descoperit de cont
- Carduri de numerar
- Carduri multifunctionale sunt acele carduri de debit care se folosesc la plati,
retrageri de numerar, garantare si alte operatiuni de debit.
Din punct de vedere al emitentului, cardurile sunt de urmatoarele tipuri:
- Carduri emise de banci (carduri bancare)
- Carduri emise de comercianti (carti private)
- Cardul hibrid (engl. dual card)
- Carduri emise de alte institutii sau organizatii
- Cardul co-branded(Intrebarea 17)- este emis de o banca impreuna cu o entitate care, de
regula, are ca obiect principal de activitate comertul sau prestarile de servicii.


Intrebarea 18
Carduri nationale - Aceste carduri au o valabilitate numai pe teritoriul national si se
pot emite de bancile locale, fie sub marca si firma lor, fie sub marca si denumirea unei
institutii internationale specializate.
Carduri international - Asemenea carduri se emit de institutiile internationale sau de
bancile locale care au devenit membre ale sistemelor internationale pentru carduri, dar numai
sub marca si firma sistemului international folosit.


Intrebarea 19
Notiunea de internet bancar este definita de unele institutii finnaciare internationale
de specialitate (Electronic Banking Group din cadrul Comitetului de la Basel, Office of the
Comptroller of Currency-SUA) in mai multe variante cu acelasi continut furnizarea de
servicii bancare prin mijloace electronice tip internet.
Intrebarea 20
OPERATIUNI BANCARE PRIN INTERNET
Operatiuni bancare. Operatiunile tranzactionale care se pot efectua prin internetul
bancar sunt urmatoarele:
- depozite la termen
- plati din cont (ordine de plata);
- plati prin carduri;
- transferuri de fonduri;
- schimburi valutare;
- vizualizarea conturilor;
- acces la informatii financiar-bancare.
Intrebarea 21
RISCUL OPERATIONAL PRIN INTERNET
Riscul de credit. Operatiunile prin internet ofera bancilor posibilitatea de a se extinde
teritorial, clientii putand intra in relatii cu banca din orice tara de pe glob. In sistemul on-line,
in lipsa unui contact personal, este o provocare pentru banci sa verifice bonitatea clientilor,
elementul central in luarea deciziilor fondate de acordare a creditului, precum tot o provocare
o reprezinta si verificarea garantiilor clientilor departati geografic. In lipsa unei gestiuni
adecvate, operatiunile prin internet ar putea conduce la o concentrare a creditelor in afara
zonei de control a bancii, deci cu risc ridicat sau intr-un anumit domeniu mai riscant.
Gestionarea unui portofoliu de credite obtinute prin internet necesita o noua abordare din
partea bancilor a profilului de risc, a politicilor de expunere si a practicilor de control.
Riscul de lichiditate. Informatiile prin internet circula mult mai rapid decat prin
canalele clasice, orice stire adversa, adevarata sau nu, ar putea determina deponentii sa-si
retraga depozitele in orice moment. In plus, operatiunile prin internet pot creste volatilitatea
depozitelor, intrucat clientii atrasi isi mentin depozitele pentru rate ridicate de dobanda si nu
pentru solvabilitatea bancii si siguranta acestora. Ca atare, managementul pasivelor trebuie sa
asigure un grad de lichiditate mai mare pentru aceste depozite, ceea ce este mai costisitor si
necesita o anumita limita de expunere.



Intrebarea 22
SECURITATEA OPERATIUNILOR BANCARE PRIN INTERNET
Modalitatile cele mai cunoscute de autentificare si non-repudiere sunt urmatoarele:
Parole si PIN-uri (Personal Identification Number).Eficienta securitatii prin
parola depinde de trei factori:
1. lungimea si continutul parolei care depind de valoarea si sensibilitatea
informatiilor protejate; standardele privind compozitia parolei prevad utilizarea
de cifre si simboluri, precum si litere alfabetice mari si mici;
2. confidentialitatea parolei se asigura prin criptarea acesteia si a fisierelor pe 128
biti in momentul stocarii sau transmiterii; cele mai frecvente cazuri de
interceptie a parolei se realizeaza in urma studierii comportamentului
utilizatorului si captarii acesteia in tranzitul prin diverse site-uri sau prin
exploatarea vulnerabilitatii serverului si obtinerea fisierului cu parole;
3. sistemul de control al parolei cerintele minime pentru securitate prevad
urmatoarele metode: restrictionarea optiunilor de acces automat, blocarea dupa
trei incercari esuate, stabilirea unui interval de expirare a parolei, intreruperea
conexiunii cu clientul dupa o perioada de inactivitate, oferirea de asistenta
pentru selectarea parolelor complexe, incorporarea unei metode multi-factor
pentru sistemele de mare valoare.
Intrebarea 23
Exist de asemenea bnci specializate cu competene internaionale (BIRD;
BERD; Banca Mondial, etc.). Literatura de specialitate arat 4 funcii de baz
ale activitii bancare. Ele nu se identific cu enumerarea operaiunilor fcute de
bnci.
1) Gestiunea sistemului de pli. Astfel prin creditele care le deschid bncile creeaz
moneda, moneda fiind o aa numit ban public, statul are misiunea s exercite un control
sever asupra activitii bncii.
2) Activitate de transfer. Aa cum orice ntreprindere transfer combin, factori de producie
obinnd bunuri i servicii, bncile realizeaz i ele operaii de transfer. Aceasta cu
deosebirea c aa zisa materie prim pe care ele o pun n oper o reprezint banii devenind
o marf fungibil prin excelen.
3)Mutualizarea (divizarea) riscurilor. Se sprijin pe evaluarea riscurilor de ctre bnci
(Consiliul de administrare a bncilor). Bancherul trebuie s fie prevztor cnd mprumut
sumele unor debitori s nu pun aceste sume n pericol.
4) Banca intervine pe diviziunea pieei monetare exercitnd o funcie de arbitraj. Aceast
funcie vizeaz realizarea echilibrului pieelor internaionale, vizeaz ajustarea diferitelor
rate ale dobnzilor, ale altor instrumente negociabile. n concluzie aceste genuri de
activiti se exercit att n cadrul economiei naionale ct i pe scar internaional.


Sistemul bancar ndeplinete funcia de atragere i concentrare de resurse bneti a
persoanelor fizice i juridice i de canalizare a acestora printr-un proces reglementat de
alocare ctre activiti utile i profitabile.
Intrebarea 24
Strategia BNR pentru implementarea Noului Acord de Capital (Basel I I )
Obiectivul principal al acordului Basel II (Directiva nr. 12 din 2000 a CE, revizuit i
actualizat) este acela de asigurare a unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinelor de
capital, adecvat profilului de risc al instituiilor de credit, dar i crearea premiselor pentru
stabilitatea sistemului financiar.
Etapele de desfurare a strategiei BNR pentru implementarea Noului Acord de Capital
Etapa 1 (mai-noiembrie 2005) privete iniierea dialogului i realizarea schimbului de
informaii cu sectorul bancar, n cadrul creia principalele activiti sunt:
realizarea unei evaluri generale cu privire la instrumentele de management al riscului i
cunoaterea poziiei instituiilor de credit n ceea ce privete opiunile naionale (adoptarea
abordrii standard sau a celei bazate pe modele interne);
informarea i stabilirea dialogului cu alte autoriti naionale (Ministerul Finanelor Publice,
Comisia Naional a Valorilor Mobiliare) i internaionale (autoriti de supraveghere din alte
state);
evaluarea necesitilor de formare profesional la nivelul sectorului bancar, inclusiv la
nivelul autoritii centrale.
94
Etapa a 2-a (decembrie 2005 mai 2006) in care se are n vedere dezvoltarea
mijloacelor pentru realizarea supravegherii sectorului bancar la standardele impuse de Noul
Acord de Capital.
n aceast etap, eforturile vor fi canalizate simultan n urmtoarele domenii:
transpunerea n cadrul legislativ naional a Directivelor europene
activiti de supraveghere de la sediul bncii centrale (off-site) i misiuni la sediul
instituiilor de credit (on-site) pentru verificarea pregtirii implementrii Basel II
asigurarea premiselor stabilitii financiare n perioada aplicrii Acordului Basel II
Etapa a 3-a (iunie-octombrie 2006) - procesul de validare de ctre Banca Naional a
Romniei a modelelor interne de rating utilizate de instituiile de credit pentru evaluarea
clienilor i a portofoliului de credite existente
Etapa a 4-a (ncepnd cu luna ianuarie 2007) procesul de verificare a aplicrii
prevederilor Noului Acord de Capital n sectorul bancar.
Implementarea n cadrul sistemului bancar romnesc a prevederilor acordului Basel II
va fi n avantajul consumatorilor, al mediului de afaceri i al economiei, genernd creterea
stabilitii financiare.
Principalele avantaje ale noilor cerine prudeniale aduse prin acordul Basel II pot fi
sintetizate astfel:
- Urmresc specificul activitii fiecrei instituii de credit i profilul de risc pe care aceasta l
prezint;
- Conduce la dezvoltarea pieei ageniilor de rating;
- Asigur diversificarea metodelor privind evaluarea riscurilor i stabilirea cerinelor de
capital de la un nivel simplificat la un nivel sofisticat;
- Determin o reducere a cerinelor de capital n contextul evoluiei de la o abordare
simplificat la abordri avansate;
- Presupune formarea resurselor umane n vederea utilizrii eficiente a procedurilor de
evaluare a ageniilor de rating, desfurarea procesului de supraveghere i validarea
modelelor interne ale instituiilor de credit;
- Stimuleaz transparena i disciplina de pia.
Intrebarea 25
Tipuri de clienti - segmente principale
26. Clienti persoane juridice
Clienti persoane juridice corporate (agenti economici de stat sau privati de marime
medie sau mare care pot fi organizati sub diverse forme);
Clienti IMM (clientii sunt selectati n functie de legislatie care stabileste 2 criterii de
selectie nr. salariati mai mic sau egal cu 250 si cifra de afaceri anuala mai mica sau egala cu
echivalentul a 8 milioane EURO)
Microntreprinderi criteriul stabilit de lege este de maxim 9 salariati per agent
Economic
27. Clienti persoane fizice
Fiecare banca si segmenteaza categoriile principale de clientela n functie de strategie,
forma de organizare, gradul de evolutie a managementului clientelei, nsa n literatura de
specialitate distingem:
1. Persoane fizice autorizate (cabinete medicale, case de avocatura, notariate, e.t.c.)
2. Clienti private banking (clienti persoane fizice cu depozite semnificative)
3. Clienti persoane fizice
28. Creditul bancar
Creditarea este o activitate de baz ntr-o banc, care dac este practicat corect aduce
profituri importante.
29. Credite de trezorerie. Acestea sunt credite pe termen scurt, n general pna la
un an, avnd ca scop acoperirea necesitilor monetare legate de ciclul de fabricaie i
comercializare. Creditele de trezorerie au mai multe forme.
- Avansurile n cont curent.
- Linia de credit
- Creditele special
- Creditele de cumprare servesc pentru finanarea subscrierii de titluri de credit i pentru
finanarea ageni1or la burs.
- Creditele pentru stocuri se acord pe baza unei garanii explicite, respectiv stocul de
mrfuri din depozit.
- Creditele pentru stocuri
- Creditele de prefinanare
30. Factoring. Este un tip de credit care, de regul, este oferit de ctre companii
specializate n acordarea acestui tip de finanare. n ultimii ani l ntlnim i ca serviciu
bancar.
Beneficiile activitii de factoring ar fi:
- mbuntirea cash-flow-ului;
- reducerea riscului de neplat;
- administrarea eficient a registrului vnzrilor;
- mbuntirea controlului creditrii;
- reducerea cheltuielilor administrative.
31. Leasing financiar - mai este cunoscut i sub denumirea de contract de nchiriere
i cumprare n rate, i poate fi destinat i persoanelor fizice. Leasingul este o form de
mprumut ce ofer oportuniti substaniale pentru bnci.
Beneficiile activitii de leasing ar fi urmtoarele:
- clientul poate plti n rate, dar utilizeaz imediat echipamentul;
- ciclul de lucru al echipamentului poate s corespund cu perioada de nchiriere;
- ratele pot fi complet separate de taxe;
- se pot face extinderi ale leasingului la costuri sczute din momentul n care acordul
iniial s-a terminat (i-a pierdut valabiltatea);
- exist posibilitatea unor reduceri la vnzarea echipamentului la unele tipuri de leasing;
- este o masur potrivit pentru unele tipuri de utilaje (mijloace de producie);
- nu se cer garanii la finanare.
32.