Scandalul Enron

In anul 1985, prin fuziuea Houston Natural Gas cu InterNorth, o companie de gaze naturale din Omaha, Nebraska, ia nastere compania Enron, un furnizor de gaze naturale detinator a aproape 60000 km de gazoducte. In 1989 Enron a inceput sa tranzactioneze gaze naturale, devenind in urmatorii ani cel mai mare comerciant cu gaze naturale din America de Nord. In doar 15 ani, Enron devenise una dintre cele mai mari companii energetice din SUA, avand aproape 21.000 de angajati in peste 40 de tari. Pe data de 3 decembrie 2001, corporatia a declarat brusc faliment, desi cu un an inainte anuntase un profit de peste 100 miliarde de dolari. Si-atunci, cum s-a ajuns la acesta incredibila prabusire si ce s-a aflat in spatele afacerii Enron? Intai, pierderi colosale si prabusirea cotatiei la bursa. Apoi, descoperirea ca aceasta corporatie gigantica era o suma de falsuri: o lume condusa de cultul banului conducatorilor sai, in care falsificarea si folosirea de documente contrafacute fusesera ridicate la rangul de "management exemplar". Scandalul Enron a inceput din momentul in care compania Enron si-a supraestimat beneficiul, si-a subestimat datoriile si a anuntat o pierdere trimestriala de 618 milioane de dolari. Autoritatile americane s-au sesizat imediat, demarand o ancheta asupra parteneriatelor si investitiilor instrumentate de directorul financiar al grupului energetic. In decembrie 2001 Enron a fost plasat sub protectia legii falimentului, devenind cel mai mare faliment din istoria SUA. Kenneth Lay, fondatorul si fostul presedinte director general al grupului Enron, si Jeffrey Skilling, si el fost director al companiei, au fost acuzati in principal pentru frauda bursiera si complot, dar documentarul nu-si propune sa-i caute pe vinovati, ci sa faca lumina in ceea ce a devenit cel mai mare scandal financiar al acestui inceput de secol. Schema de Hedging n anii 90 Enron a evoluat rapid i a nceput s se manifeste n arii care preau compatibile cu strategia de creare a afacerilor n jurul unor active care erau achiziionate i dezvoltate. Aceast cretere rapid cerea un capital larg de investiii dar nu ofereau premisa generrii unor ctiguri sau fluxuri de numerar semnificative pe termen scurt. Pentru a evita relatarea unor datorii suplimentare rezultate din aceste afaceri care iniial nu deineau fluxuri suficiente de numerar pentru a acoperii datoriile, Enron a ales s 1

utilizeze entiti care s serveasc unor scopuri speciale (SPE) n ideea obinerii unei finanri n afara bilanului (off-balance sheet financing). Aceste entiti permiteau mprumutul n mod direct de la creditori externi pentru finantarea activitilor. O entitate cu scop special (SPE) este o entitate creat pentru a duce la mplinire un anumit scop, activitate sau serie de tranzacii direct legate de scopul su special. Cele mai multe SPE-uri servesc scopuri de afaceri valabile, cum ar fi izolarea activelor sau a activitilor pentru a proteja interesele creditorilor sau altor investitori sau pentru a aloca riscul ntre participani. Dei SPE-urile sunt o practic comun pentru finanarea n afara bilanului, Enron a creat SPE pentru a se angaja n cteva activiti de hedging ndoielnice, pentru a pstra pierderile economice reale n afara declaraiilor financiare. In martie 1998, Enron a achiziionat aciunile Rhythms Net Connections ca o investiie, contra sumei de 10 milioane dolari. Pn n mai 1999, valoarea aciunilor s-a ridicat la 300 milioane de dolari, dar Enron nu a putut sa vnd investiia pan la sfritul anului 1999 din cauza unei convenii de blocare (imobilizare). Preocupat c preul stocului ar putea s scad nainte ca ei sa poat vinde investiia, Enron a vrut s protejeze ctigul deja recunoscut prin dobndirea de opiuni put. Din cauza mrimii poziiei lui Enron, relativei lipse de lichiditate i lipsei de garanii comparabile, a fost efectiv imposibil protejarea investiiei Rhythms n mod clasic. Astfel Enron a creat un SPE a crei activitate era de a proteja (acoperii) investiia Rhythms. Din 1999 pn n 2001, Enron a sprijinit mai multe investiii similare cu Rhythms n care valoarea se atepta s creasc iniial, dar care prezentau riscul de a suferii o scdere de pre nainte de sfritul perioadei de imobilizare. Enron a inclus aceste ctiguri substaniale n ctigurile lor proprii, dar nu a vrut s recunoasc pierderile aferente. Neavnd contrapartide independente disponibile pentru a acoperii aceste investiii mpotriva unor pierderi viitoare, Enron a creat mai multe entiti pentru scopuri speciale (SPE) care s serveasc ca i contrapri pentru tranzaciile derivate pe care Enron le dorea. Preedintele financiar (CFO-ul) al lui Enron manageriza SPE-urile pentru a se asigura c acestea se vor implica n tranzaciile necesare. Motivul major din spatele acestor tranzacii ndoielnice a fost dorina de a pstra pierderile economice reale ale acestor investiii departe de situaiile finaciare ale lui Enron. Cum s-a observat mai trziu, CFO-ul a primit recompense substaniale n schimbul faptului c n calitate de manager al SPE-urilor a oferit operatiuni de hedging pentru Enron, operaiuni n care ali teri independeni i demni de ncredere nu s-ar fi implicat niciodat. Opiunile reprezentau o datorie pentru SPE, dar din cauza c aciunile Enron creteau ca valoare n aceast perioad, SPE a avut o valoare a activelor suficient de mare pentru a acoperii datoria (capacitatea de credit). Capacitatea de credit a SPE a fost important pentru Enron deoarece ar fi trebuit s raporteze pierderea dac SPE-ul nu ar fi putut menine capacitatea de credit corespunztoare. Tranzaciile derivate cu SPE au fost ncheiate la nceput de 2000 din cauza c Enron a vndut investiia Rhythms ca urmare a expirrii conveniei de imobilizare. Deoarece aciunile lui Enron nregistraser o cretere semnificativ valoric, rezultatul

ncheierii tranzaciei a fost plat substanial ctre SPE.CFO-ul i ceilali investitori au primit recompensri masive ale investiiilor lor modeste. Aciunea de hedging Rhythms a avut un succes att de mare n pstrarea pierderilor n afara raportrilor financiare ale Enron nct au fost create noi SPE-uri pentru a proteja alte investiii cu cretere spectaculoas, dar expuse la riscul unui declin semnificativ i care nu puteau fi protejate prin contrapri independente i de ncredere. A fost dificil s atragi investitori care s asigure 3% din aciuni, astfel nct SPE-urile s nu se califice pentru consolidare cu Enron. Managerul financiar a facut o nelegere cu potenialii investitori, conform creia, investitorii ar fi primit investiia iniial plus o substanial recompens de aproximativ 35% nainte ca SPE s poat s se lanseze n oricare alte tranzacii derivate cu Enron. nelegerea elimina riscul investitorilor, ceea ce nsemna c ei nu aveau interesul s pun ntrebri suplimentare cu privire la alte tranzacii dintre SPE-uri i Enron. Pentru a obine resursele necesare pentru plata investitorilor, SPE-urile au vndut timp de 6 luni opiunile put de la Enron ctre fondul Enron la un pre de 57,50 dolari, n timp ce preul de pia era de 68 dolari. Presupunerea c preul de pia al lui Enron nu ar fi sczut aa de mult n ase luni fcea ca opiunile s expire fr valoare caz n care SPE putea avea resurse s plteasc investitorilor. n realitate, aciunile lui Enron au crescut valoric i opiunile au fost regularizate mai devreme. Astfel, activitile de hedging au luat forma unor total return equity swaps. Swapurile protejau investiiile pentru care se atepta o scdere de valoare. Enron ar fi pltit SPE-urilor pentru orice ctiguri ulterioare ale investiiilor, n timp ce SPE ar fi pltit lui Enron pentru orice pierderi ulterioare. Din aceast nelegere, mai mult dect probabil, ar fi rezultat pierderi pentru SPE. Investitorii externi ns nu aveau interes s se opun acestui contract, deoarece ei primiser att o recompensare substanial a investiiei lor, ct i investiia iniial. Principiile de contabilitate general acceptate (GAAP) sunt astfel concepute nct realitatea tranzaciei, i nu neaprat forma acesteia, s fie raportat utilizatorilor situaiilor financiare. Aceste tranzacii derivate poate c aratau ca o acoperire economic, dar de fapt funcionau numai ca o acoperire contabil. Normal, conceptul de acoperire (hedge= presupune gsirea unui ter de ncredere, care s fie dispus s i asume un risc economic. n cazul n care investiiile scdeau valoric, terii urmau s suporte pierderea). n schimb, Enron a transferat propriile aciuni la SPE-uri care i-au asumat riscul investiiei n cazul scderii valorice. Realitatea tranzaciilor nu a fost un adevrat headge economic i pierderile din investiii erau adevrate pierderi economice ale lui Enron i trebuiau s fie raportate ca atare. Pierderile au putut s fie inute n afara raportrilor financiare ale Enron deoarece SPE-urile (unde se nregistrau pierderile) nu erau consolidate cu Enron. Primul SPE a avut participaii expuse riscului, dar ele aparineau preedintelui financiar i altor angajai ai lui Enron. SPE-urile trebuiau s fie supuse consolidrii. Procesul de consolidare ar fi eliminat toate tranzaciile ntre companii i pierderile investiiilor ar fi fost raportate n contul de profit i pierdere Enron. Pentru a crete capacitatea de credit (suma cu care activele depesc datoriile), aciunile Enron trebuiau s creasc ca valoare. Pe perioada ct SPE-ul proteja investiia Rhythm, preul aciunilor Enron a crescut semnificativ. Aceast cretere a activelor asigura suficient valoare pentru a acoperi toate datoriile fa de Enron rezultate

din opiunile put precum i pentru a genera nite venituri substaniale pentru CFO si ali investitori cnd SPE-ul era n derulare. Strategia de a utiliza propriile aciuni ale Enron pentru a proteja (riscurile fluctuaiei preurilor) mpotriva pierderilor din investiii a fost att de de succes pentru Rhythms, nct Enron a utilizat aceeai strategie pentru toate investiiile a cror valoare se preconiza c va prezenta o scdere semnificativa. Totui, daca aciunile Enron nu creteau suficient pentru a acoperii pierderile i datoriile ce corespundeau din derivate, SPE-urile nu ar fi putut s i ndeplineasc obligaiile i protecia riscurilor fluctuaiei preurilor ar fi euat. Adic, obligaiile SPEurilor ar fi depit valoarea activelor lor i Enron ar fi trebuit s raporteze pierderile n venituri (ctiguri). La sfritul anului 2000 i nceputul lui 2001, aciunile Enron au scazut n valoare, conducnd la lipsa de capacitate de credit a doua SPEuri. Pentru a ndeprta posibilitatea unei probleme cu privire la capacitatea de credit datorat declinului aciunilor Enron, compania a intrat ntr-o msur de protecie a investitorului mpotriva ratei dobnzii, fr costuri, cu SPE. Enron a achiziionat o opiune call cu preul de 116$ i a vndut o opiune put cu 81$. Primele asupra opiunilor erau compensabile (offsetting).Dac preul aciunilor cretea peste 116$, SPE ar fi deinut Enron, dar dac preul cobora sub 81$, Enron ar fi deinut SPE. Opiunea put proteja SPE-ul mpotriva scderii preului pentru a-i menine capacitatea de credit. Aceast rezolvare era doar temporar. Opiunile put au mpiedicat valoarea activelor SPE-ului s scad, dar nu preveneau creterea obligaiilor din swaps dac investiiile protejate ale companiei Enron continuau s alunece. Pentru ca schema s funcioneze, aciunile Enron trebuiau s creasc ca valoare pentru a acoperi pierderile din investiii, sau investiiile trebuiau s creasc pentru a reduce obligaiile SPE-urilor. Dar att investiiile ct i aciunile Enron au continuat declinul i la mijlocul lui septembrie 2001 era clar c schema nu mai putea funciona.n fine, Enron a terminat SPE-urile. Fcnd aceasta, Enron i-a asumat un cost (o tax) nainte de impozitare de 710 milioane $, sum pe care Enron a dezvluit-o pe 16 octombrie 2001 n situaiile sale iniiale privind veniturile trimestrului trei. La mai puin de o lun, Enron i auditorul su extern au concluzionat c SPE-ul implicat n protecia riscurilor fluctuaiei preurilor Rhythms nu se califica ca neconsolidabil i retroactiv au efectuat consolidarea pe 1999 i 2000. Prin aceasta, ctigul net raportat de Enron a sczut cu 95 milioane $ n 1999 i cu 8 milioane $ n 2000. Falimentul Enron Cauzele care au dus la transformarea unui faliment intr-o incalcare a legii, au fost, in principal de natura economica, si au fost in numar de doua. Prima, a fost folosirea unor practici contabile foarte complicate, prin care Enron a reusit sa ascunda datorii de miliarde de dolari, iar a doua, legata de firma de consultanta Andersen, care se face vinovata atat de "neglijenta" in observarea si aducerea la cunostinta investitorilor a acestor practici, cat si de distrugerea unui numar foarte mare de documente care ar fi putut avea legatura cu falimentul Enron.

Agentiile de rating anuntau in noiembrie 2001 retrogradarea obligatiunilor Enron la statutul de "junk bonds", ceea ce insemna ca trebuiau platite imediat datorii de 4 miliarde dolari, iar Dynegy, compania energetica aflata de ani de zile in umbra gigantului din Texas, anulase oficial fuziunea cu Enron, care ar fi putut salva cel mai mare faliment din istorie. Apoi, evenimentele s-au precipitat: scderea cursurilor, nencrederea investitorilor, degradarea notatiilor, primele bnuieli privind manipulrile conturilor, primele demisii, spirala conform creia fiecare component antrena o alt component si care a condus, la nceputul anului 2002, la demisia presedintelui si fondatorului Kenneth Lay si declararea falimentului grupului. Kenneth Lay cedeaza functia de conducere lui Jeffrey Skilling. Diferitele anchete au pus n lumin principalele aspecte ale acestui esec financiar major, de ordinul a 100 miliarde de dolari datorii, dintre care o parte nu mai putea s fie acoperit. Cifrele de afaceri fuseser artificial majorate, lundu-se ca baz contractele ncheiate sau n curs de negociere, si nu cum este uzanta pentru intermediar, numai comisioanele ncasate sau angajate. Calculat pe aceast baz (valoarea contractat sau negociat), cifra de afaceri efectiv ajunsese la 6 miliarde de dolari. Enron a dat faliment n luna decembrie 2001, cnd s-a descoperit c avea datorii nedeclarate n valoare de cteva milioane de dolari. Brokerii sai au pierdut intreaga companie in urma unor tranzactii proaste, iar apoi si-au acoperit pierderile nedeclarndu-le si intocmind false rapoarte de profit, ceea ce a crescut si mai mult pretul actiunilor. Privind retrospectiv, putem spune ca Enron a fost o corporatie care a avut ca unic scop mentinerea unui cost ridicat al actiunilor, cu orice pret. Lipsa de transparen a oficialilor falimentarei companii Enron, sau mai degrab posibilitatea acestora de a ine departe de ochii acionarilor decizii financiare de mare importan este motivul principal pentru care compania a putut ajunge n aceast situaie. Spre exemplu, n octombrie 2000, la o conferin de pres care a urmat deprecierii valorii aciunilor, Keneth Lay, preedintele companiei i Andrew Fastow, directorul financiar la companiei, au fost chestionai de analiti cu privire la activele companiei, capacitatea de returnare a datoriilor i investiiile pe care le-au fcut. Lay a refuzat ns s rspund la ntrebrile cu privire la investiiile neprofitabile pe care Enron le-a fcut n domeniul distribuiei de ap. Lay a declarat n timpul conferinei c Enron, creia i s-a cerut de ctre Comisia Valorilor Mobiliare (SEC) s prezinte informaii cu privire la tranzaciile sale, nu va fi lasat din punct de vedere investiional. "Nu cred c aa ceva se va produce.Suntem hotri s ne pstrm ratingul actual," a spus Lay. La sfritul lunii octombrie, agenia de rating Moody's Investors Service a anunat totui c a revizuit ratingul de credit al Enron, diminundu-l la Baa2. Moody's a explicat schimbarea prin "deteriorarea flexibilitii financiare a companiei". Reducerile de capital propriu n urma investiiilor neprofitabile pe care Enron le-a fcut n domeniul telecomunicaiilor i a distribuiei de ap au dus la "scderea ncrederii investitorilor." Scderearatingului de ctre Moody's a fost urmat de o micare similar la Standard&Poor's, agenia rival.

In decursul a 20 de ani cat a condus compania, Kenneth Lay a facut din micuta companie din Houston, a saptea companie ca marime din SUA, cu o valoare de piata de peste 70 de miliarde de dolari. Insa in 2001 compania a intrat in faliment dupa descoperirea unor intregi serii de nereguli in declaratiile financiare, acesta fiind cel mai rasunator caz de frauda din istoria Americii. Enron a intrat in faliment cu un total al datoriilor de 31,8 miliarde de dolari. In 2001 Lay a cedat functia de conducere lui Jeffrey Skilling, care a fost de asemenea gasit vinovat in 19 cazuri de acuzare privind frauda. Cei doi isi asteptau verdictele, ambii riscand zeci de ani de inchisoare. Verdictul in cazul lui Kenneth Lay trebuia sa fie anuntat pe 23 octombrie, Lay avand toate sansele sa isi fi petrecut tot restul vietii in spatele gratiilor. Fondatorul companiei si-a sustinut nevinovatia pe tot parcursul procesului care a debutat in 2001. El a catalogat falimentul ca fiind 'o mare tragedie', invinuindu-l pentru falimentul Enron pe directorul financiar Andrew Fastow, care a fost condamnat deja in 2004 la 10 ani de inchisoare si plata unei amenzi de 23,8 milioane de dolari. Compania pe care a fondat-o si condus-o pana la stadiul de imperiu financiar a devenind simbolul coruptiei, Lay fiind si un apropiat al administratie Bush. Conducatorii companiei au deturnat miliarde de dolari prin intemediul umflarii bilanturilor financiare, investitorii fiind inselati de situatia fiscala vopsita in roz a Enron, care avea deja probleme financiare serioase. Cel mai socant aspect prezentat in film se leaga de faptul ca Enron a creat cu buna stiinta o falsa criza a energiei in California, care nu a existat niciodata. In film auzim inregistrari telefonice ale traderilor Enron care ii sfatuiesc pe managerii uzinelor electrice din California sa fie putin mai creativi" si sa inchida uzinele pentru reparatii". Enron este responsabila de inchiderea pentru mult timp a pna la 50% din industria energetica a Californiei, ba chiar a 76%, atunci cand a crescut pretul energiei electrice de aproximativ noua ori. Cnd compania a intrat in colaps, 20.000 de angajati au fost concediati. Pensiile lor nu mai exista si actiunile nu mai valoreaza nimic. Un telefonist care a lucrat pentru o companie electrica din Portland toata viata povesteste ca, inainte ca Enron sa preia compania la care lucra si sa o devalizeze, fondul sau de pensii valora 248.000 dolari, pe care i-a investit in actiuni Enron. Acum, spune el, fondul sau de pensie valoreaza 1.200 de dolari.

Arthur Andersen Dincolo de proportiile imense ale esecului, falimentul companiei americane Enron a lovit puternic in credibilitatea corporatiilor americane si in cea a firmelor de audit si contabilitate. Cum a fost posibil ca Enron sa ascunda atatea date financiare fara ca auditorul sa afle acest lucru? Aceasta este una din intrebarile-cheie pe care si le.au pus anchetatorii. Enron a incheiat mai multe parteneriate ale caror detalii financiare nu au fost trecute in registrele contabile ale companiei, permitand raportarea de profituri mai mari decat in realitate. Directorul executiv al celor de la Andersen, Joseph Berardino, spune ca firma sa a facut "o judecata profesionala ce s-a dovedit in final gresita". El afirma ca Enron nu le-a

spus nimic auditorilor despre numeroase parteneriate ce s-au dovedit in cele din urma fatale. Insa Andersen recunoaste ca partenerul David Duncan, care se ocupa de Enron, le ceruse angajatilor din Houston, unde se afla sediul central al operatorului energetic, sa distruga unele documente contabile ale companiei, in cursul unei reuniuni "de urgenta", pe 23 octombrie. "Andersen a anuntat autoritatile bursiere americane, comisiile parlamentare, Departamentul Justitiei si organismele care investigau falimentul Enron ca angajatii ce lucrau la dosarul Enron au distrus un numar de documente electronice si hartii, precum si corespondenta referitoare la acest dosar", se arata intr-un comunicat al firmei de audit. Distrugerea documentelor electronice si pe hartie "pare sa fi incetat" abia la 9 noiembrie, dupa cum a precizat Andersen, adica la o zi dupa ce Comisia de Securitate Bursiera (SEC) solicitase oficial cabinetului de audit sa furnizeze informatii in legatura cu Enron Intr-un document trimis de Enron Comisiei existau mai multe paragrafe ce descriau afaceri de sute de milioane de dolari intre companie si firme partenere conduse si detinute partial de unii directori ai companiei. Enron a estimat ulterior ca Fastow a castigat peste 30 milioane dolari din parteneriatele incheiate. Fastow a fost dat afara pe 23 octombrie, la o zi dupa ce Kenneth Lay declara ca el este acuzat pe nedrept. Enron a anuntat, la 18 ianuarie, ca a reziliat contractul cu Arthur Andersen, ca urmare a faptului ca firma de contabilitate a recunoscut implicarea unora dintre angajatii sai in distrugerea de documente privind compania. Curtea Suprema de Justitie din Statele Unite ale Americii a schimbat hotararea conform careia grupul contabil Arthur Andersen a fost gasit vinovat pentru distrugerea unor documente incriminatoare ale grupului energetic american. Instanta suprema a hotarat ca nu exista suficiente probe pentru a condamna grupul Andersen de distrugere de documente. Drept urmare, Andersen a fost amendata cu 500 de mii de dolari si supusa la cinci ani de supraveghere a activitatii. Compania, care facea parte din grupul celor mai mari cinci firme de contabilitate la nivel mondial, s-a destramat, iar 28.000 de angajati americani au fost concediati. Ca urmare a evenimentelor nefericite prin care a trecut, Andersen mai are in prezent numai 200 de angajati, pe posturi in principal administrative si legale. Implicari politice Scandalul Enron nu a fost numai un scandal financiar, ci si unul social si politic. Republicanii, si presedintele George W. Bush in special, au fost implicati in combinatii diverse cu Enron. In primul rand, directorii companiei au contribuit cu 1,76 milioane dolari la campania electorala republicana din anul 2000. Preedintele Bush, cu care Lay a ntreinut o strns prietenie, concretizat prin contribuii financiare generoase la campania sa prezidenial, a avut deja grij s se distaneze de acest scandal, afirmnd c "nu a discutat niciodat cu Lay despre problemele grupului su".

"Explicaiile preedintelui Bush referitoare la relaia sa cu Enron sunt, n cel mai bun caz, un jumtate de adevr", a spus Craig McDonald, responsabil al organizaiei Texans for Justice, un grup care supravegheaz activitile oamenilor politici Nici democratii nu au evitat sa ia bani de la Enron, insa in cazul lor suma este ceva mai mica, de 683.000 de dolari. Apoi, vicepresedintele Dick Cheney a elaborat, anul trecut, dupa o intalnire cu oficialii Enron, noua politica energetica a Statelor Unite, care cuprinde multe aspecte ce par desprinse direct din filosofia companiei texane. Fosti angajati ai companiei au fost prezenti in administratia Bush, de la seful armatei de uscat, Thomas White, pana la reprezentantul comercial al SUA, Robert Zoellick. La scurt timp, Bush l-a numit pe Pat Wood, un om puternic sprijinit de Kenneth Lay, pentru a controla preturile la energie. Paradoxal, scandalul Enron nu a fost chiar att de mare fata de costurile umane si financiare implicate. Verdictele dure in ceea ce ii priveste pe ambii oficiali ai Enron au reprezentat un triumf dulce amar pentru fostii angajati ai companiei, care au putut sa rasufle usurati pentru faptul ca intreaga saga Enron a luat sfarsit, in timp ce ei au continuat sa-si refaca vietile, sa-si gaseasca alte slujbe si sa sa-si creeze noi economii, de cand compania a inregistrat cadere financiara.