Solovastru Rodica Gabriela

EGCE seria 06 an II

STUDIU DE CAZ

Compania ENRON

Originea lui Enron

Enron a fost o companie americană de energie, mărfuri și servicii cu

sediul în Houston, Texas. A fost fondată în anul 1985 în urma fuziunii a două
companii regionale relativ mici (Houston Natural Gas și InterNorth). Înainte de
falimentul situat la finalul anului 2001, Enron avea aproximativ 25000 de
angajați, fiind una dintre cele mai importante companii din domeniul energetic
(gaze naturale și electricitate) și al telecomunicațiilor, cu venituri pretinse de
aproape 101 miliarde de dolari în anul 2000. O importantă revistă americană de
afaceri a declarat Enron ca fiind „Cea mai inovatoare companie din America”
timp de șase ani consecutiv.

În doar cațiva ani compania Enron a atins înalțimi dramatice doar pentru a
înfrunta o cadere uluitoare. Prăbușirea companiei a afectat mii de angajați și a
zguduit Wall Street în jurul său. La apogeurile sale acțiunile companiei valorau
90,75$ dar în urma falimentului declarat pe 2 Decembrie 2001 prețul acțiunilor a
scăzut cu până la 349% ajungând să valoreze 0,26$. Până în ziua de azi oamenii
se întreabă cum o companie atat de puternică, în vremea aceea una dintre cele
mai mari companii din Statele Unite, s-a dezintegrat aproape peste noapte. De
asemenea este dificil de ințeles modul in care conducerea sa a reușit să
păcălească autoritățiile de reglementare atât de mult timp cu exploatații false și
contabilitate înafara cărților.

Având în conducerea sa pe Kenneth Lay ca director executiv, Enron s-a

transformat repede într-un comerciant și furnizor de energie. Dereglarea pieței
energetice a permis companiei să transforme furnizarea de energie electrică în
instrumente financiare precum acțiuni si obligațiuni care pot fi cumpărate
online, bazandu-se pe prețuri viitoare, profitând astfel de situația creată.

În 1990 Lay a creat Corporația Financiară Enron, numindu-l la conducere

pe Jeffrrey Skilling, a cărui activitate de consultant l-a impresionat pe Lay.
Skilling s-a alăturat lui Enron la un moment bun. Mediul de reglementare minim
al epocii i-a permis companiei să înflorească. Iar la finalul anului 1990
operaţiunea „Enron online” era în plină desfășurare. Stocurile revoluționare
vândute pe internet, au fost evaluate la niveluri prevestitoare și, în consecință,
majoritatea investitorilor și a autorităților de reglementare au acceptat pur și
simplu prețurile de acțiune ca fiind o nouă normalitate.

Mark-to-Market
Una dintre contribuțiile timpurii ale lui Skilling a fost tranziția
contabilității Enron de la o metodă tradițională de contabilitate a costurilor
istorice la metoda contabilă de marcare pe piață (MTM), pentru care compania a
primit aprobarea oficială a Comisiei Pentru Valori Mobiliare şi Schimb
American (SEC) în 1992.

Marcarea pe piaţa este o măsură a valorii juste a conturilor care se pot

schimba în timp, cum ar fi activele și pasivele. Marcarea pe piață își propune să
ofere o evaluare realistă a situației financiare actuale a unei instituții sau a unei
companii și este o practică legitimă și utilizată pe scară largă. Cu toate acestea,
în unele cazuri, metoda poate fi manipulată, deoarece marcarea pe piață nu se
bazează pe costul „real”, ci pe „valoarea estimată”, care este mai greu de
determinat. Unii cred că marcarea pe piaţa a fost începutul sfârșitului pentru
Enron, întrucât, în esență, a permis organizației să înregistreze profiturile
estimate ca profituri reale.

Enron salutat pentru inovația sa

Enron a creat Enron Online (EOL) în octombrie 1999, un site web de

tranzacționare electronică care s-a concentrat pe vânzarea de mărfuri. Enron a
fost contrapartida la fiecare tranzacție la EOL; a fost fie cumpărătorul, fie
vânzătorul. Pentru a atrage participanții și partenerii comerciali, Enron și-a oferit
reputația, creditul și expertiza în sectorul energetic. Enron a fost lăudat pentru
expansiunile și proiectele sale ambițioase și a fost numită „Compania cea mai
inovatoare din America” de către revista Fortune timp de șase ani consecutivi,
între 1996 și 2001.

Rolul videoclipului Blockbuster

Unul dintre numeroșii jucători nedoritori din scandalul Enron a fost

Blockbuster. În iulie 2000, Enron Broadband Services și Blockbuster au încheiat
un parteneriat pentru a intra pe piața video. Piața video a fost o alegere sensibilă,
însă Enron a început să înregistreze câștigurile preconizate pe baza creșterii
preconizate a pieței video, care a umflat mult numerele.

Până la jumătatea anului 2000, EOL execută aproape 350 de miliarde de

dolari în tranzacții. Când balonul „dot-com” a început să izbucnească, Enron a
decis să creeze rețele de telecomunicații de bandă largă de mare viteză. Sute de
milioane de dolari au fost cheltuiți pentru acest proiect, dar compania a sfârșit
realizând aproape niciun profit.

Când recesiunea a lovit în 2000, Enron a avut o expunere semnificativă la

cele mai volatile părți ale pieței. Ca urmare, mulți investitori încrezǎtoare și-au
pus încredera in compania Enron.

Regina Wall Street-ului se sfărâma

Până la toamna anului 2000, Enron începea să se prăbușească sub propria

greutate. Directorul general Jeffrey Skilling a ascuns pierderile financiare ale
activității de tranzacționare și a altor operațiuni ale companiei folosind
contabilitate marcată în piață. Această tehnică măsoară valoarea unei garanții
bazată pe valoarea sa curentă de piață în loc de valoarea contabilă. Acest lucru
poate funcționa bine atunci când tranzacționați valori mobiliare, dar poate fi
dezastruos pentru întreprinderile reale.

În cazul lui Enron, compania va construi un activ, cum ar fi o centrală

electrică, și va revendica imediat profitul proiectat pe cărțile sale, chiar dacă
compania nu a făcut niciun ban din activ. În cazul în care veniturile de la
centrala electrică ar fi mai mici decât suma proiectată, în loc să ia pierderea,
compania ar transfera apoi activul către o corporație care nu este raportată, unde
pierderea nu va fi raportată. Acest tip de contabilitate i-a permis lui Enron să
scrie activități neprofitabile, fără a-i face rău liniei de jos.

Practica de marcare pe piață a dus la scheme care au fost concepute pentru

a ascunde pierderile și a face compania să pară mai profitabilă decât a fost în
realitate. Pentru a face față pasivelor crescânde, Andrew Fastow, o vedetă în
creștere, care a fost promovată în funcția de director financiar în 1998, a
dezvoltat un plan intenționat pentru a arăta că compania se află într-o formă
financiară solidă, în ciuda faptului că multe dintre filialele sale pierdeau bani.

Cum şi-a ascuns Enron datoria?

 Fastow și alții de la Enron au orchestrat o schemă de utilizare a
vehiculelor cu scop special (SPV) din afara bilanțului , cunoscute și sub
denumirea de entități cu scop special (SPES), pentru a ascunde munții datoriilor
și a activelor toxice de investitori și creditori. Scopul principal al acestor SPV-
uri a fost să ascundă realitățile contabile, mai degrabă decât rezultatele
operaționale.

Tranzacția standard Enron-la-SPV ar fi următoarea: Enron ar transfera o

parte din stocul său cu creștere rapidă către SPV în schimbul numerarului sau al
unei note. SPV ar folosi ulterior stocul pentru acoperirea unui activ listat în
bilanțul Enron. La rândul său, Enron ar garanta valoarea SPV pentru a reduce
riscul aparent de contrapartidă.

Deși scopul lor era să ascundă realitățile contabile, SPV-urile nu erau

ilegale. Dar erau diferite de securitizarea datoriei standard în mai multe moduri
semnificative și potențial dezastruoase. O diferență majoră a fost aceea că SPV-
urile au fost capitalizate integral cu acțiuni Enron. Acest lucru a compromis
direct capacitatea SPV-urilor de a proteja dacă prețurile acțiunilor Enron au
scăzut. La fel de periculos ca a doua diferență semnificativă, eșecul lui Enron de
a dezvălui conflictele de interese. Enron a dezvăluit existența SPV-urilor în fața
publicului investitor deși este probabil că puțini oameni le-au înțeles nu a
dezvăluit în mod adecvat acordurile care nu se potrivesc între companie și SPV-
uri.

Enron credea că prețul acțiunilor lor va continua să aprecieze o credință

similară cu cea întocmită de managerul de capital, un fond de acoperire mare,
înainte de prăbușirea sa în 1998. În cele din urmă, stocul lui Enron a
scăzut. Valorile SPV-urilor au scăzut, forțând garanțiile lui Enron să intre în
vigoare.

Arthur Andersen și Enron

Pe lângă Andrew Fastow, un jucător important în scandalul Enron a fost

firma de contabilitate a lui Enron Arthur Andersen și partenerul său David B.
Duncan, care a supravegheat conturile lui Enron. Ca una dintre cele mai mari
cinci firme de contabilitate din Statele Unite la acea vreme, Andersen avea o
reputație de standarde înalte și de gestionare a riscurilor de calitate. Cu toate
acestea, în ciuda practicilor contabile slabe ale Enron, Arthur Andersen a oferit
ștampila de aprobare, semnând pe rapoartele corporative ani de zile. Până în
aprilie 2001, mulți analiști au început să pună la îndoială câștigurile lui Enron și
transparența companiei .

Şocul simţit în jurul Wall Street

Până în vara anului 2001, Enron era în cădere liberă. Directorul general
Kenneth Lay s-a retras în februarie, preluând poziția lui Jeffrey Skilling. În
august 2001, Skilling și-a dat demisia din funcția de Director general invocând
motive personale. Aproximativ în același timp, analiștii au început să își reducă
ratingul pentru acțiunile Enron, iar valoarea acţiunilor a coborât la un nivel de
52,95 dolari. Până la 16 octombrie, compania a raportat prima sa pierdere
trimestrială și și-a închis SPV-ul „Raptor”, astfel încât să nu fie nevoie să
distribuie 58 de milioane de acțiuni, ceea ce ar reduce și mai mult
câștigurile. Această acțiune a atras atenția SEC.

Câteva zile mai târziu, Enron a schimbat administratorii planului de

pensii, interzicând în esență angajaților să își vândă acțiunile timp de cel puțin
30 de zile. La scurt timp, SEC a anunțat că investighează Enron și SPV-urile
create de Fastow. Fastow a fost concediat de la companie în acea zi. De
asemenea, compania a restabilit câștigurile din 1997. Enron a avut pierderi de
591 milioane dolari și a avut 628 milioane dolari la datorii până la sfârșitul
anului 2000. Lovitura finală a fost dată atunci când Dynegy, companie care
anunțase anterior că se va fuziona cu Enron, s-a restras din tranzacție la 28
noiembrie. Până la 2 decembrie 2001, Enron a depus pentru faliment.

Falimentul

După ce Planul de reorganizare al lui Enron a fost aprobat de Curtea de

faliment ale SUA, noul consiliu de administrație a schimbat numele lui Enron în
Enron Creditors Recovery Corporation (ECRC). Noua misiune a companiei a
fost „reorganizarea și lichidarea anumitor operațiuni și active ale
Enronului„ înainte de faliment ”în beneficiul creditorilor”. Compania a plătit
creditorilor săi peste 21,7 miliarde dolari din 2004 până în 2011. Ultima sa plată
a fost în mai 2011.

Acuzatii penale

Arthur Andersen a fost unul dintre primele victime ale morții notorii a lui
Enron. În iunie 2002, firma a fost găsită vinovată de obstrucționarea justiției
pentru mărunțirea documentelor financiare ale lui Enron pentru a le ascunde de
SEC. Condamnarea a fost răsturnată ulterior, în apel; cu toate acestea, firma a
fost profund dezgustată de scandal și a intrat într-o companie de capital. Un grup
de foști parteneri au cumpărat numele în 2014, creând o firmă pe nume
Andersen Global.

Mai mulți dintre directorii Enron au fost acuzați de conspirație,

tranzacționare privilegiată și fraudă cu valori mobiliare. Fondatorul lui Enron și
fostul Director general Kenneth Lay au fost condamnați pentru șase acuzații de
fraudă și conspirație și patru acuzații de fraudă bancară. Înainte de condamnare,
el a murit în urma unui atac de cord în Colorado.

Fosta vedetă al lui Enron, Andrew Fastow, s-a angajat vinovat pentru
două acuzații de fraudă prin cablu și fraudă cu valori mobiliare pentru facilitarea
practicilor comerciale corupte ale Enron. În cele din urmă, a încheiat un acord
pentru cooperarea cu autoritățile federale și a executat mai mult de cinci ani de
închisoare. El a fost eliberat din închisoare în 2011.

În cele din urmă, fostul Director general al lui Enron, Jeffrey Skilling, a
primit cea mai aspră sentință a oricărei persoane implicate în scandalul Enron. În
2006, Skilling a fost condamnat pentru conspirație, fraudă și tranzacționare
privilegiată. Competența a primit inițial o pedeapsă de 24 de ani, dar în 2013 a
fost redusă cu 10 ani. Ca parte a noii înțelegeri, Skilling a fost obligat să acorde
42 de milioane de dolari victimelor fraudei Enron și să înceteze să-și mai
conteste condamnarea. Skilling rămâne în închisoare și este programat pentru
eliberare pe 21 februarie 2028.

Noi reglementări după scandal

Prăbușirea lui Enron și calamitatea financiară pe care a provocat-o asupra

acționarilor și angajaților săi au condus la noi reglementări și legislații care să
promoveze acuratețea raportării financiare pentru companiile deținute public. În
iulie 2002, președintele George W. Bush a semnat Legea Sarbanes-Oxley Act .
Legea a sporit consecințele pentru distrugerea, modificarea sau fabricarea
situațiilor financiare și pentru încercarea de a înșela acționarii.

Scandalul Enron a avut ca rezultat alte măsuri de conformitate. În

plus, Consiliul pentru Standarde Financiare de Contabilitate (FASB) și-a ridicat
substanțial nivelul de conduită etică. Mai mult, consiliile de administrație ale
companiei au devenit mai independenți, monitorizând companiile de audit și
înlocuind rapid managerii săraci. Aceste noi măsuri sunt mecanisme importante
pentru identificarea și închiderea lacurilor pe care companiile le-au folosit
pentru a evita responsabilitatea.

Linia de jos

La vremea respectivă, prăbușirea lui Enron a fost cel mai mare faliment
corporativ care a lovit vreodată lumea financiară (de atunci, eșecurile
WorldCom, Lehman Brothers și Washington Mutual au depășit-o). Scandalul
Enron a atras atenția asupra contabilității și a fraudei corporative, deoarece
acționarii săi au pierdut 74 de miliarde de dolari în cei patru ani care au dus la
falimentul său, iar angajații săi au pierdut miliarde de beneficii de pensie.

S-a adoptat o reglementare și supraveghere sporită pentru a ajuta la

prevenirea scandalurilor corporative de amploarea lui Enron. Cu toate acestea,
unele companii continuă să se retragă din pagubele produse de Enron. Cel mai
recent, în martie 2017, un judecător a acordat unei firme de investiții cu sediul în
Toronto dreptul de a-l acționa în judecată pe fostul director general al Enron
Jeffrey Skilling, Credit Suisse Group AG, Deutsche Bank AG și unitatea Merrill
Lynch a Bank of America pentru pierderi suferite prin achiziționarea de acțiuni
Enron.

Bibliografie

https://en.wikipedia.org/wiki/Enron

https://www.britannica.com/event/Enron-scandal

https://www.investopedia.com/terms/e/enron.asp

https://www.investopedia.com/updates/enron-scandal-summary/