Sunteți pe pagina 1din 56

www.filmedocumentare.

com/enron-baietii-detepti-din-sistemul-energetic

Enron Bieii detepi din sistemul


energetic American
Cnd Enron a intrat n faliment n 2001, a fost un oc pentru
majoritatea americanilor. Dar, aa cum demonstreaz acest film
documentar, colapsul companiei nu ar fi trebuit s fie o surpriz
pentru nimeni. Narat de Peter Coyote, documentarul dezvluie
originile gigantului energetic american inclusiv copilria
preedintelui companiei, Kenneth Lay i parcurge ascensiunea
acestuia ctre una dintre cele mai mari corpora ii din SUA.
Cu adevrat interesante sunt operaiunile alambicate i frauduloase
ale Enron facilitate, n mare parte, de contribu iile lui Kenneth Lay la
prima campanie prezideniala a lui George W. Bush. Printre cele mai
nocive aciuni ntreprinse de Enron se numr manipularea pre ului
electricitii din California, n vara lui 2001, afacere n care Arnold
Schwartzenegger, guvernatorul statului, a jucat un rol important.
La toate acestea se adaug faptul c probuirea Enron a fost dublat
de cpuarea fondurilor de pensii ale angaja ilor de ctre
preedintele companiei. Colapsul Enron urmat n anul 2002 de
imploziile companiilor Adelphia, WorldCom i Tyco demonstreaz
pericolul pe care l presupun cororaiile lsate s ac ioneze
nestingherite.

http://www.scrigroup.com/finante/Falimentul-ENRON31843.php
FALIMENTUL ENRON
Capitolul I. Contextul economic din Statele Unite

Liberalizarea pietei: 1974-1990

Miscarea de liberalizare a pietei a luat nastere odata cu incheierea mandatului lui


Nixon. Un rol extrem de important l-au avut prevederile din domeniile energiei,
comunicatiilor, transporturilor si din domeniul bancar.
In 1981, Ronald Reagan introduce o politica economica si fiscala prin care
urmarea reducerea cheltuielilor guvernamentale, controlarea ofertei de bani si diminuarea
inflatiei, reducerea constrangerilor guvernamentale in domeniul afacerilor. Inflatia a
scazut dramatic de la 13,5% in anul 1980, pana la 3% in anul 1983, datorita unei scurte
recesiuni si a controlului strict asupra ofertei de bani si asupra dobanzilor. Produsul Intern
Brut incepe sa creasca, dupa ce suferise o contractie in perioada 1980-1982. Rata
somajului continua sa creasca pana la pragul de 10,8% la sfarsitul anului 1982, dar apoi
se prabuseste la fel de repede precum a crescut atingand nivelul de 5,4% la sfarsitul
mandatului lui Regan, in ianuarie 1989. Criticii administratiei lui Reagan sustin ca
diferentele majore de nivel din economie s-au intensificat in timpul mandatului lui
Reagan; de asemenea ei acuza faptul ca datoria externa s-a triplat datorita politicilor
promovate de el (de la 930 milioane $ la 30 decembrie 1981, la 2,6 miliarde $ la 30
septembrie 1988), atingand nivele record. Pe langa deficitul fiscal, Statele Unite au
inceput sa inregistreze si deficit comercial. Acelasi lucru s-a intamplat si in timpul celui
de al doilea mandat, cand reforma fiscala din 1986 a fost adoptata. In 1987, bursa pierde
22% in Lunea Neagra si inca mai exista intrebari referitoare la efectul pe care politica
dusa de Regan l-a provocat pe piata de capital. Imediat dupa preluarea puterii, George H.
W. Bush a continuat politicile duse de Regan, dar in 1990 a revenit asupra lor facand un
compromis cu congresul democrat si marind din nou impozitele.

Noua Economie: 1990 2001


In perioada anilor 1990, datoria externa a crescut cu 75%, PIB cu 69%, iar
indicele S&P 500 al pietei de capital a inregistrat o crestere impresionanta.

Din 1994 productia a crescut, inflatia a fost tinuta sub control, iar somajul a scazut
sub pragul de 5%, ca rezultat al cresterii spectaculoase a bursei, fenomen cunoscut sub
numele de Boom-ul Dot-com.
A doua jumatate a anilor 90 a fost dominata de promovarea la bursa a
nou-aparutelor companii de inalta tehnologie si a companiilor dotcom. Dupa 7 ani de
crestere economica sustinuta (in medie 4% pe an) cotitura in economia S.U.A a fost
brusca si notabila prin viteza cu care s-a produs. Dupa ce inca se afla intr-o perioada de
boom la inceputul anului 2000, activitatea a incetinit in mai multe etape. Prima a avut loc
in toamna anului 2000 cand primele semne ca bula IT&C s-a spart au aparut, aducand
totodata o scadere a investitiilor si o crestere a ingrijorarii in randul investitorilor. Al
doilea pas in aceasta schimbare a avut loc in primavara anului 2001, cand cresterea
economica s-a oprit, chiar devenind scadere in unele sectoare precum cel manufacturier,
cauzata de scaderea cumpararii de bunuri de folosinta indelungata. Totusi erau semne ca
aceasta scadere se va opri pana in vara, dar pe masura ce semnele se adunau a devenit
clar ca aceasta slabiciune era departe de a fi rezolvata, lucru subliniat de faptul ca
rezultate pietei muncii au scazut dramatic la fel ca si increderea consumatorilor. Etapa
finala a inceput pe data de 11 septembrie, odata cu atacurile teroriste de la 11 septembrie
din New York si Washington, care mai mult ca sigur au fost motive indeajuns de
puternice pentru a impinge economia in recesiune, odata cu scaderea productiei in a doua
jumatate a lui 2001, urmata de o crestere infima in prima jumatate a lui 2002. Ca rezultat,
cresterea PIB-ului real in 2003 a fost de doar 1%. O anume franare a cresterii era
necesara si asteptata din cauza cresterii medii de 4,5% intre 1998-2000, crestere
nesustenibila pentru economia americana si totodata presiunea cererii crestea
exemplificata de o rata a somajului de sub 4%, cea mai mica din 1970 pana azi.

Guvernarea corporatista
Guvernarea corporatista este modalitatea moderna de a conduce o afacere. In
definirea acestui concept se merge pe ideea ca performanta globala a companiei are la
baza teoria detinatorilor de interese. Guvernarea corporatista presupune separarea neta
dintre actionariat si administrare. Aceasta separare, impusa de nevoia de crestere a
eficientei managementului, a determinat profesionalizarea procesului de conducere. Apar
profesionisti ai administrarii companiilor, oameni platiti sa conduca o firma in mod
stiintific, dar si pentru a-si asuma responsabilitati. Intrebarile puse in acest tip de decizie
sunt: Cum decid astfel incat sa maximizez profitul actionarilor? Cum sa decid astfel
incat sa tina seama de interesele celorlalti si sa nu incalce drepturile grupurilor afectate?
Valoarea firmei se maximizeaza in masura in care managerii reusesc sa identifice
si sa armonizeze conflictele de interese care apar intre partenerii sociali ai firmei, in
special intre actionari si manageri. Armonizarea acestor interese se asigura prin
intermediul sistemului de guvernare corporatista.
Diferitele scandaluri care au avut loc in legatura cu mari companii au dus la criza
de incredere a investitorilor. Acestea au avut ca efect si mobilizarea atentiei guvernelor, a
autoritatilor de control, a societatilor, a investitorilor si chiar a marelui public asupra
fragilitatii regimului de guvernare a societatilor si a necesitatii regandirii acestui sistem.
Principiile guvernarii corporatiste elaborate de OECD aduc indicatii specifice, de
natura sa amelioreze reglementarile juridice. Acestea formuleaza propuneri practice in
atentia autoritatilor bursiere, a investitorilor si a altor pioni care intervin in guvernarea
companiei.
Adaptarea principiilor guvernarii corporatiste in sensul asigurarii transparentei, al
raspunderii si al tratamentului echitabil al actionarilor s-a concretizat in elaborarea
Principiilor OECD de Guvernare Corporatista. In elaborarea acestor principii s-a pornit
de la identificarea elementelor comune din coduri, a celor mai eficiente modele practice
de guvernare.

Regulile si practicile care reglementeaza relatiile dintre conducerea si actionarii


societatilor comerciale, salariati si creditori, sunt o garantie a cresterii economice si
stabilitatii financiare. Aceasta permite intarirea increderii si integritatii pietei de capital si
a eficientei economice.
Principiile guvernarii corporatiste au fost publicate pentru prima oara in 1999,
devenind referinta internationala in materie de guvernare corporatista. Pentru a tine cont
de evolutia intervenita dupa 1999, principiile au fost revizuite in 2003, in cadrul unui vast
proces de consultari regionale. Noile principii au fost aprobate de guvernele tarilor
OECD in aprilie 2004.

Principiile OECD
Potrivit principiilor OECD, implementarea unui regim eficace de guvernare
corporatista trebuie sa conduca la transparenta si eficienta pietelor, sa fie compatibila cu
statul de drept si sa defineasca in mod clar repartitia responsabilitatilor intre instantele
competente in materie de supreveghere, de reglementare si de aplicare a dispozitiilor
legale. De asemenea, un regim de guvernare corporatista trebuie sa protejeze si sa
faciliteze exercitiul drepturilor actionarilor si sa asigure un tratament echitabil al tuturor
actionarilor, inclusiv al actionarilor minoritari si straini. Toti actionarii trebuie sa aiba
posibilitatea de a obtine reparatia efectiva a oricarei violari a drepturilor lor. La capitolul
referitor la rolul diferitelor parti care iau parte la guvernarile corporatiste, in principii se
arata ca un regim de guvernare corporatista trebuie sa recunoasca drepturile diferitelor
parti participante, drepturi stabilite prin reglementarile in vigoare sau prin acorduri
mutuale. Trebuie sa incurajeze o cooperare activa intre societatile si diferitele parti
participante, pentru a crea bogatie si locuri de munca si a asigura perenitatea societatilor
sanatoase din punct de vedere financiar.
Un regim corporatist trebuie sa garanteze transparenta si diseminarea in timp util
a unor informatii exacte despre toate subiectele semnificative care privesc intreprinderea,
respectiv situatia financiara, rezultatele, actionariatul si guvernarea acestei societati. La

capitolul referitor la responsabilitatile Consiliului de Administratie se arata ca guvernarea


corporatista trebuie sa asigure conducerea strategica a intreprinderii si supravegherea
efectiva a gestiunii de catre Consiliul de Administratie, precum si responsabilitatea si
loialitatea Consiliului de Administratie fata de societate si de actionarii ei.

Statutul administratorilor
In ceea ce priveste statutul administratorilor, modificarile au in vedere prevederi
clare cu privire la durata mandatului administratorilor numiti prin actul constitutiv si al
celor desemnati ulterior, regandirea sistemului de garantii ce trebuie constituite de catre
administratori. Prin actul constitutiv vor putea fi stabilite criterii aditionale de eligibilitate
a administratorilor referitoare la profesionalismul si independenta acestora. Proiectul
prevede criterii mai transparente de stabilire a remuneratiei administratorilor, precum si
noi reglementari in materia conflictului de interese, in principal cu privire la clauza de
neconcurenta, cumulul de mandate, tranzactii cu parti implicate.
Principiile guvernarii corporatiste impun introducerea unor obligatii de loialitate a
administratorilor fata de societate (exercitarea mandatului cu buna-credinta si diligenta,
in interesul prioritar al societatii). In compensatie, principiul judecatii de afaceri
(business judgment rule) trebuie luat in considerare. Potrivit acestui principiu,
administratorii, in masura in care au actionat cu buna-credinta, nu sunt raspunzatori
personal pentru o decizie de afaceri care se poate dovedi ulterior gresita
Se mai aduc amendamente in privinta clarificarii sistemului de reprezentare a
administratorilor la intrunirile Consiliului de Administratie.

Modificari in privinta drepturilor actionarilor


In acest domeniu, modificarile propuse vizeaza protectia si facilitarea exercitarii
drepturilor actionarilor, precum si asigurarea unui tratament echitabil al acestora.
Principalele propuneri privesc asigurarea unui tratament echitabil al tuturor actionarilor si
crearea conditiilor pentru ca actionarii sa participe la adunarile generale (imbunatatirea
sistemului de notificare, noi termene de convocare, dreptul general al actionarilor
minoritari de a adauga puncte pe ordinea de zi, publicarea propunerilor actionarilor,
dreptul de participare la adunarile generale al detinatorilor de actiuni cu dividend prioritar
fara drept de vot, votul in absenta, votul electronic).

Promovarea programele de responsabilitate sociala


corporatista
Incepand cu 2000, responsabilitatea sociala corporatista (CSR) a devenit unul din
subiectele fierbinti in domeniul afacerilor. Interesul tot mai mare al companiilor fata de
acest domeniu a determinat Echo Research sa initieze un program de cercetare a
practicilor de CSR in Europa Occidentala (Marea Britanie, Franta, Germania, peninsula
Scandinavica), America de Nord, Africa de Sud si Estul indepartat (China, Japonia,
Australia).
Cercetarea Echo s-a bazat pe interviuri cu 250 de grupuri cointeresate, grupuri
afectate de activitatile unei companii si pe analiza a 5400 de articole din presa referitoare
la practicile de CSR. Scopul cercetarii a fost acela de a identifica modalitati de a
imbunatati practicile de responsabilitate corporatista.
Activitatile financiare dezonorante ale companiei americane Enron la inceputul
anilor 2000 au provocat una dintre cele mai mari crize corporatiste din lume cu impact
puternic asupra politicilor institutionale. Compania Enron a dat faliment in 2001,
inregistrand datorii de aproximativ 31,8 miliarde de dolari. Inainte de aceasta data, Enron
era a saptea companie ca marime din Statele Unite, ocupand locul unu in lume in
comertul energetic. Scandalul Enron a ridicat serioase semne de intrebare asupra
principiilor de guvernare corporatista si a practicilor de management in domeniul
sustenabilitatii. Dupa acest scandal, politicile de responsabilitate corporatista au devenit
practic un instrument important in strategia companiilor de a recastiga increderea
grupurilor cointeresate (stakeholders).
Atacul terorist din septembrie 2001 a coagulat preocuparile mediului american de
afaceri de a opera intr-un mediu social stabil.
Cercetarea Echo pune in lumina principalele tendinte in practicile de
responsabilitate corporatista, modalitatile de a imbunatati strategiile de CSR, precum si
avantajele unei bune strategii.

Beneneficiile unei politici consistente de CSR sunt imbunatatirea imaginii si


cresterea reputatiei companiei, un management al riscului si al situatiilor de criza mai
eficient, atragerea si motivarea unor angajati valorosi.
Atat corporatiile cat si mass-media accepta faptul ca, in relatiile dintre companii si
comunitati, responsabilitatea sociala este reciproc avantajoasa. Pe de o parte, aceasta
genereaza profit pentru firme. Pe de alta parte, CSR implica sprijinul comunitatilor ori
grupurilor sociale defavorizate, implicarea companiilor in dezvoltarea locala. Exista un
oarecare consens in mediul de afaceri care subliniaza faptul ca strategia de
responsabilitate sociala corporatista trebuie aliniata obiectivelor de management si ca
investitiile sociale trebuie masurate in termeni economici.
In afara abordarii strategice ce implica obiective masurabile si proba
performantelor sociale, putem identifica pe baza chestionarului si alti factori importanti
pentru implementarea eficienta a unei politici de responsabilitate corporatista. Un rol
important in strategiile de responsabilitate sociala revine top managementul. Pentru o
strategie CSR cu rezultate optime, managerii de top trebuie sa creeze sinergii intre
diferitele divizii de business. Obtinerea suportului din partea reprezentantilor din middle
management pentru activitatile de CSR pare a fi ingreunata de activitatile de business
cotidiene pe care acestia le desfasoara si a abordarii pragmatice axata pe rezultate
concrete. Prin urmare, responsabilii de CSR trebuie sa interactioneze nu numai cu top
managementul, ci si cu responsabilii celorlalte departamente precum achizitii, productie,
marketing, resurse umane si relatii cu investitorii.
In ciuda entuziasmului de care se bucura, conceptul de CSR ramane totusi
vulnerabil in fata celor care ii neaga rolul strategic si care pledeaza, in caz de recesiune,
pentru reducerea costurilor implicate de investitiile sociale. Pentru a face fata criticilor,
conceptul de CSR trebuie analizat si promovat din perspectiva beneficiilor economice
concrete pe care le aduce. Aceast lucru presupune trecerea celui mai greu test, acela al
valorii adaugate si al profitului. Necesitatea de a testa politicile de CSR in termeni de
profit a accentuat nevoia de a masura impactul acestora pe baza unor indicatori cantitativi

si calitativi. Sondajele de opinie si auditul social si de mediu sunt cele mai eficiente
metode de masurare a oportunitatii politicilor sociale si de mediu.
De asemenea, cercetarea Echo a scos in evidenta rolul comunicarii in strategiile
de CSR. Companiile trebuie sa identifice si sa ierarhizeze asteptarile grupurilor
cointeresate, acele grupuri afectate de actiunile ei. Iata cateva intrebari la care trebuie sa
raspunda managerii: care sunt grupurile cointeresate, care sunt problemele lor, cerintele si
asteptarile lor fata de companie, in ce fel influenteaza aceste grupuri compania, ce fel de
relatii trebuie cultivate cu ele, care sunt opiniile lor fata de actiunile firmei.
Comunicarea este un element important al politicilor de CSR, fiind o cale de a
asigura dialogul cu, si transparenta fata de grupurile cointeresate. Insa programele sociale
nu trebuie vazute exclusiv din perspectiva beneficiilor de PR si marketing pe care le
aduc. Cand isi stabilesc strategiile de CSR, companiile trebuie sa porneasca de la nevoi
comunitare reale ale si sa isi defineasca obiective masurabile si oneste, si abia apoi sa fie
preocupate de promovarea programelor sociale.
In privinta modului in care sunt promovate programele de responsabilitate
corporatista, studiul Echo a evidentiat cateva dificultati. Din punct de vedere mediatic,
activitatile de CSR nu trec intotdeauna peste perceptia larg raspandita dupa care stirile
bune nu sunt stiri. Jurnalistii remarca volumul mare de rapoarte de CSR care
bombardeaza redactiile creand falsa impresie ca lumea corporatista ar fi devenit brusc
angelica. Este prea frumos sa fie adevarat, spun jurnalistii.
In fata acesei probleme de credibilitate, firmele trebuie sa caute modalitati
originale de promovare a proiectelor sociale. Copierea unei actiuni comunitare de succes
nu poate fi o buna strategie. Pe de alta parte, tonul mesajelor sociale trebuie sa genereze
credibilitate. Exagerarile se 'vand' greu. Nu faceti niciodata afirmatii neacoperite de
realitate, nu faceti promisiuni pe care nu le puteti onora, spun intervievatii. Managerul
companiei miniere multinationale Rio Tinto observa ca 'pentru o firma este foarte
important ca, inainte de a-si promova programele sociale, sa isi defineasca si aplice o
strategie de CSR'. In sfarsit, companiile trebuie sa isi adapteze mesajul la asteptarile

publicului. Un reprezentant al unei companii multinationale producatoare de automobile


observa ca mesajul de promovare a actiunilor de CSR trebuie sa porneasca de la
asteptarile publicului, nu de la ceea ce doreste firma sa comunice.

Ce trebuie si ce nu trebuie facut in promovarea


programelor de CSR
De preferat
FII CREDIBIL, TRANSPARENT SI
ONEST

De evitat
Amagirea, Dezacordul Dintre Practicile
Reale Si Mesaj, Spoirea Cu Verde A
Imaginii Companiei
Excesul De Informatii Irelevante

INFORMEAZA PUBLICUL
DESPRE ACTIVITATILE DE CSR
CARE AU AVUT DEJA LOC
COMPONENTA DE COMUNICARE Izolarea Componentei De Comunicare
TREBUIE SA FACA PARTE DIN
De Restul Programului De CSR
STRATEGIA DE CSR
CONCEPE STRATEGIA DE
Lipsa De Dialog, Neconsultarea
COMUNICARE LUAND IN
Publicului
CALCUL ASTEPTARILE
GRUPURILOR COINTERESATE
FII REALIST SI VORBESTE
Promisiuni Ce Depasesc Posibilitatile
DESCHIS DESPRE PROBLEME
FII CONCIS, SIMPLU IN
Promovarea Cu Orice Pret A
EXPRIMARE SI CONCENTREAZA- Programelor Sociale, Abordarea Politcii
TE ASUPRA FAPTELOR
De CSR Exclusiv Din Perspectiva PRUlui

Ce este interesant pentru jurnalisti cu privire la programele de CSR ale


companiilor si ce asteapta companiile din partea presei in ceea ce priveste
programele de CSR:
Ce ar trebui sa faca presa pentru a
promova practicile de CSR ca
dezirabile social:
Nereusitele, esecurile
Promovarea programelor sociale
reusite
Remarcarea tentativelor de ascundere Eliminarea jargonului specialistilor de
a adevarului
CSR
Dezacorduri, nepotriviri in mesaje
Relatarea situatiilor in care companiile
rezolva problemele sesizate de presa
Cele mai interesante aspecte
urmarite de jurnalisti:

Jurnalistii trebuie sa constientizeze


faptul ca uneori ONG-urile
promoveaza interese particulare
creind presiuni asupra companiilor
Sa fie
indepe
ndenti
si
respon
sabili

Sa
evite
discur
sul
cinic

Relatarea acelor programe


Relatarea programelor
sociale care schimba cumva
sociale inedite
viata unei comunitati

Asumarea esecurilor si a
responsabilitatilor de catre companii
Surprinderea incercarilor de
manipulare ale companiilor

Sa nu se multumeasca doar cu
reproducerea comunicatelor de
presa ale companiilor
Sa constientizeze faptul ca fara
programele de CSR ale companiilor
guvernele nu ar acoperi nevoile
publice

Dezvaluiri facute de angajati privind practici incorecte


ale companiilor

Echo Research este o agentie de consultanta specializata in domeniile


eticii si comunicarii in afaceri. Agentia efectueaza analize de reputatie a marcii si
analize a strategiei de relatii cu grupurile coointeresate.

Capitolul II. Enron ascensiune si declin


In 1985, era deja destul de important ca sa initieze fuziunea unei firme petroliere
cu una de gaze naturale: rezultatul a capatat numele de Enron si un banner de pe
frontispiciu anunta inca de atunci ca e cea mai mare companie din lume. Nu era. Insa,
cu pasi siguri,
s-a indreptat catre acest statut avandu-l la conducere pe Kenneth Lay.
Asul din maneca companiei Enron a fost reprezentat de resurse: In anii 70,
gazul parea sa fie o resursa rara. Cat de mult detin Statele Unite? Mult mai mult decat
petrol. Suficient pentru a asigura consumul timp de 12 ani, avand in vedere rata de
consum actuala. In schimb, rezervele de petrol sunt suficiente numai pentru 8 ani.
Expertii considera ca in 2 pana la 5 ani afacerea cu gaz natural va fi mult mai libera decat
a fost in ultimii zeci de ani, datorita dezvoltarii unei piete sanatoase. Un dezechilibru pe
piata gazului este, din punct de vedere politic, in afara oricarei discutii. Pentru legislativ,
dereglarea este similara aruncarii consumatorului in gura monopolului.1[1] Prin urmare,
alegerea unui domeniu promitator de activitate i-a asigurat companiei succesul in afaceri.
Initial, Enron avea rolul de a distribui gazul de la producatori la utilitatile publice,
si uneori mai departe, catre consumatori. Statul era un intermediar intre producatori si
companie, aceasta neputand negocia direct nici pretul de achizitie al gazului, nici pretul
cu care il vindea mai departe utilitatilor. Situatia nu a durat foarte mult, Kenneth Lay
mergand la Washington sa faca lobby pentru o politica neinterventionista din partea
statului in domeniul energetic. Argumentul lui a fost acela ca, prin achizitionarea gazului
la un pret mai scazut, consumatorul ar plati mai putin pentru energie. Demersul ii reuseste
si compania are mana libera in negocierea taxelor cu utilitatile.
Consumul de gaz din anii 80 a fost in continua crestere, acest lucru destabilizand
preturile, situatie din care Enron a avut numai de castigat: Deoarece gazul este mai putin
poluant decat carbunele sau petrolul, acesta devine preferatul mediului inconjurator, ceea
ce va conduce la cresterea vanzarilor in urmatorul deceniu. Din aprilie pana in august
1

oferta majoritatii producatorilor independenti (Anadarko Petroleum si Union Texas


Petroleum, de exemplu), la fel si majoritatea distribuitorilor de gaz (ex. Enron si Wiliams
Cos) au depasit cu mult cresterea de 12% a indicelui Dow Jones. Oferta a avut deja o
ascensiune remarcabila, insa se preconizeaza ca in urmatorii ani performantele vor fi cu
mult mai spectaculoase.2[2]

Strategii economice

Cu siguranta ca o ascensiune financiara intr-un domeniu precum cel energetic nu


putea fi posibila fara niste strategii economice pe termen lung: Serviciile de distributie a
gazului au un potential nelimitat. Piata gazului natural este inca una imperfecta si
evolueaza spre ceva cu mult mai eficient., declara Kenneth Lay, presedintele companiei,
in anul 1992.
Enron a avut o idee pe care a numit-o Gasbank. Acesta a fost initial privita cu
scepticism, iar declaratiile pe care Lay le facea cu privire la viitorul companiei erau
tratate cu ironie: A inhalat Kenneth Lay prea mult gaz natural? Acesta sustine ca va
transforma Enron in prima companie furnizoare de gaz, comparabila cu gigantii Exxon si
Mobile. Si el face aceasta afirmatie in momentul in care cei implicati in acelasi gen de
afaceri abia reusesc sa supravietuiasca3[3]. Dar Enron, cea mai mare companie de
distributie a gazului a prosperat, la fel si actionarii sai. Persoane importante l-au
caracterizat pe Lay ca fiind un vizionar, si pe buna dreptate. Nu numai ca a stiut unde era
necesar sa directioneze gazul, dar a descoperit nevoi neidentificate si, mai mult, a gasit
metode ingenioase de a le satisface, adesea prin intermediul inventivitatii financiare.
Odata cu dezechilibrul de pe piata gazului natural, Lay a intuit ca producatorii individuali
sunt gata sa garanteze un pret pe termen lung, deoarece aveau nevoie de finantare. Asa ca
Enron a inceput sa le ofere contracte pentru sume intre 30 si 50 de centi/m3 peste pretul
pietei. Enron achizitiona gaz pe termen lung de la micii producatori, platind in avans
pentru a-si asigura continuitatea tranzactiilor si dreptul de a prelua licenta de producere in
2
3

cazul in care producatorul falimenta. Compania a angajat o echipa de statisticieni si


economisti, ce trebuiau sa prevada pretul gazului din urmatoarea saptamana, luna sau din
urmatorul an. Astfel, Enron a incheiat contracte cu producatorii, in momente cheie, la un
anumit pret, vanzand ulterior utilitatilor si obtinand profit substantial.

Domenii de activitate

Cresterea de capital i-a permis companiei sa se extinda si in domeniul


electricitatii. Opera capacitati de producere a energiei electrice ce insumeaza 1.270 MW
in Germania, Italia, Polonia si Turcia. Revista Fortune a nominalizat Enron ca fiind a 62a companie din lume si numarul unu la categoria companiilor energetice. Dar Enron nu
insemna doar energie. Enron Networks comercializa metale prelucrate, hartie, carbune si
mase plastice. EnronCredit.com acorda imprumuturi, credite ipotecare, imprumuturi
pentru studenti etc. EnronBroadBand Services comercializa banda de internet.
EnronOnline vindea spatiu publicitar. Enron era, asadar, implicata in doua sectoare cheie
ale economiei mondiale: al energiei si al comunicatiilor.
Aceasta expansiune a companiei a fost si ea indelung dezbatuta in presa vremii:
Cu cativa ani in urma, promovau masinile ce functioneaza cu GPL. Apoi au lasat balta
ideea si au inceput sa contruiasca centrale electrice. E asa de greu sa-ti dai seama care va
fi noua idee a lunii. In continuare, Enron planuieste sa se foloseasca de schimbarile in
legislatia statala ce permit tranzactionarea energiei electrice transformandu-se intr-un
sofisticat magazin de electricitate, capabil sa ofere o gama larga de servicii in domeniul
gazului natural si al energiei electrice catre consumatorii industriali, comerciali si
domestici din intreaga lume. Va fi exact ca diferitele companii de telefonie care ofera
acum o gama completa de servicii de telecomunicatie, spune Lay. Vei putea suna si
comanda toata energia de la Enron, a mai adaugat el.4[4]
Enron, o fosta companie detinatoare de conducte, a facut o avere in industria
conductelor cand aceasta a fost liberalizata la inceputul anilor 80. Deoarece multi dintre
4

marii cumparatori de gaze sunt companiile electrice, ce cumpara carburant pentru


generarea de energie electrica, Enron stia deja jucatorii si piata.
Acum trader-ii Enron sunt la telefon 24 de ore pe zi, sunand operatorii de centrale
electrice ca sa vada cine are nevoie de energie, cine o vinde, care linii sunt la capacitatea
necesara. Pot imparti un gigawatt in felii si sa le vanda mai repede decat vinde un
macelar carne de porc. O companie are nevoie de 50 Mw/h toata ziua de maine? Vandut!
Ai nevoie de o rezerva de 400 MW in cazul in care cade un generator? Ai primit ce
vroiai! Tot felul de companii s-au alaturat horei energiei electrice: firmele de pe Wall
Street, directorii, care par a fi atrasi mai ales de Enron ce vinde si cumpara acum mai
multa energie electrica decat oricine.5[5]

India un esec Enron

Desi India avea nevoie disperata de energie electrica, in jur de 100.000 MW pana
in 2007, unii din liderii ei nu au acceptat sa plateasca toata investitia pentru o centrala
noua. Decizia Indiei de a anula proiectul de 2.8 mld $ al Enron pentru constructia unei
centrala electrice la Dabhol in statul Maharashtra a fost una controversata, acesta fiind cel
mai mare proiect de investitie straina in India de la redeschiderea economiei pentru
investitorii straini in 1991.
Aceasta anulare are iz politic. Proiectul in care Enron detine 80% a fost oprit de
guvernul nationalist al Hindu BJP la putin timp dupa ce au castigat alegerile in aprilie.
BJP-ul dat ca motive costurile ridicate si lipsa unei licitatii pentru contract.
BJP-ul are dreptate asupra unui singur lucru: fara indoiala nu a fost vorba de o
licitatie competitiva pentru proiect. Dar dupa parerea lui Bob Pender (un avocat
independent ce se specializeaza in finantarea proiectelor energetice) nici nu ar fi trebuit
sa fie: Acesta a fost costul de oportunitate pentru ca o companie sa vina si sa creeze o

industrie; cand am venit pentru prima oara in India nimeni nu se gandea sa vina aici daca
nu erau oferite conditii de negociere a contractelor.
Rebecca Mark, CEO al Enron Development insista ca proiectul in doua faze, de
2.015 MW, este realizat la un pret competitiv fata de alte proiecte realizate in graba .6[6]
Contractul Enron obliga Comisia pentru Energie a Statului Maharashtra (CESM)
sa cumpere 90% din energia produsa, la pretul de 7,4 centi pe Kw/h, (preturile din S.U.A
variau intre 4 si 15 centi). Costul ar fi crescut odata cu distributia de catre CESM catre
consumatori. Consumatorii domesticii ai statului plateau 4 centi si ideea ca ar fi trebuit sa
plateasca mai mult alimenta sentimente de nationalism inflamat de febra post colonialista.
Decizia Enron de a folosi Gaz Lichefiat sau GPL pentru alimentarea centralei in
locul carbunelui s-a dovedit de asemenea o problema. Compania din Houston spunea ca a
ales GPL din motive ecologice, facandu-si griji in privinta alimentarii cu carbune. Totusi,
centralele GPL, desi mai ieftin de construit, sunt mai costisitoare de intretinut, de aici
rezultand costul de 7.4 centi Kw/h.
Prin urmare, planurile Enron din India au fost anulate.

Implicatiile politice ale conducerii

Cu timpul, Kenneth Lay s-a ocupat mai putin de producerea de energie si s-a axat
pe administrarea unor fonduri de investitii (hedge fund partenerii cumpara stocuri de
actiuni, banuite a fi in crestere, si vand actiuni, banuite a fi in scadere). Firma s-a extins
pana in Brazilia, China si Marea Britanie, numele lui Kenneth Lay figura pe lista revistei
Forbes printre cei mai bogati oameni din lume. Pe aripile succesului economic, a numit
un alt sef executiv, in timp ce el si-a consolidat contactele cu lumea politica. Dupa
semnificative donatii pentru campania electorala a cuplului Bush-Cheney, spera poate sa
devina secretar la Energie sau chiar la Trezorerie (Finante). A fost copresedintele
6

campaniei electorale de realegere a lui George W. Bush si a fost presedintele Conventiei


republicane din 1992, tinute la Houston. Parea intruchiparea visului american un om
plecat dintr-o familie modesta, a muncit pentru binele lui, al tarii si al celor care o
conduc. Parea ca relatiile lui sunt solide, presedintele Bush il alinta spunindu-i Kenny
Boy, dar nu a capatat nici un post politic important; incepusera sa circule zvonuri cu
privire la soliditatea firmei lui si Kenneth Lay se plangea ca a fost lucrat de politicieni, ca
Bush a cedat pentru ca si despre el se spunea ca participa la afaceri suspecte si era
preferabil sa-l sacrifice pe Lay. Orasul Houston, unde se afla sediul central al firmei
Enron, fusese coplesit de donatii: opera, orchestra filarmonica, muzeul, stadionul au
beneficiat de pe urma generozitatii lui. In ultimul deceniu al secolului trecut, valoarea la
Bursa a actiunilor Enron crescuse de zece ori.

Criza din California

Criza de energie din California, care a inceput in anul 2000, a fost rezultatul unui deficit
in productia de energie electrica si a escaladarii pe acest fond, a preturilor, conducand la
falimentul celei mai importante utilitati publice. Cauzele acestor probleme au fost date de
combinatia mai multor factori: cresterea rapida a cererii de energie datorata in parte si
consumului pentru industria high-tech din Silicon Valley;
lipsa unor capacitati suplimentare de generare, cauzata de un mediu de reglementare
confuz, combinat cu un control al planificarii neobisnuit de strict;
lipsa capacitatilor de interconectare si a acordurilor de tarifare cu statele vecine;
existenta unui grup de presiune ostil concurentei, care a impus practici de tarifare
oligarhice (Enron Energy Services);
expunerea excesiva a consumatorilor la preturile de pe piata spot;
factori naturali, intre care seceta.

Existenta acestei combinatii de factori si conditii adverse a provocat caderea de


sistem din California. Din perspectiva externa, ea a fost judecata ca o posibila consecinta
negativa a liberalizarii pietei de energie.
Compania Enron a folosit rezerve secrete pentru a obtine un profit de 1,5 miliarde
de dolari in timpul crizei energetice din statul California, de care se pare ca nu a fost
deloc straina. In acea perioada, pretul energiei electrice a crescut, iar mai multi politicieni
au acuzat marile companii, printre care si Enron, ca profita de pe urma crizei. Mai mult,
Enron a fost acuzata ca a manipulat rezervele sale pentru a mentine stabil pretul actiunilor
la bursa de pe Wall Street. Dupa dovedirea culpabilitatii, in 2005, compania Enron a
anuntat ca va plati suma de 1,552 miliarde de dolari pentru rezolvarea disputelor privind
manipularea, intre 1997 si 2001, a preturilor la energie si gaze naturale, in timpul unei
crizei energetice din vestul Statelor Unite.

Prabusirea Enron

Intr-un mod neasteptat pentru restul lumii, dar intr-o succesiune care n-avea de ce
sa-l uimeasca pe Lay, pe 2 decembrie 2001, firma Enron isi anunta falimentul, deschizind
calea unei serii de scandaluri care au zguduit lumea afacerilor. In doar 15 ani, Enron
devenise una dintre cele mai mari companii energetice din SUA, avand aproape 21.000
de angajati in peste 40 de tari. Pe data de 3 decembrie 2001, corporatia a declarat brusc
faliment, desi cu un an inainte anuntase un profit de peste 100 miliarde de dolari.
Scandalul Enron a inceput din momentul in care compania Enron si-a
supraestimat beneficiul, si-a subestimat datoriile si a anuntat o pierdere trimestriala de
618 milioane de dolari. Autoritatile americane s-au sesizat imediat, demarand o ancheta
asupra parteneriatelor si investitiilor instrumentate de directorul financiar al grupului
energetic. In decembrie 2001, Enron a fost plasat sub protectia legii falimentului,
devenind cel mai mare faliment din istoria SUA de pana atunci.
Falimentul Enron si a celor 13 filiale majore a inregistrat aproape 50 de miliarde
de $ in bunuri consolidate si 13 miliarde $ in responsabilitati consolidate .
Declinul pretului actiunilor a fost generat de alunecarea investitorului si pierderea
increderii in companie, cauzata de: mari pierderi in semestrul 3 din 2001, redeclararea
castigurilor pentru primele 2 semestre ale 2001, la fel si in anii 1997-2000 si revelatia ca
cineva dintre angajatii sai a participat in parteneriat pentru a pastra secretul asupra
datoriilor .
Creditorii si actionarii au observat ca raportarile financiare erau intentionat
mistificate, pentru a pastra o imagine de firma profitabila si pentru a ascunde mari fraude
ale managementului. Aceste raportari financiare erau auditate de firma de consultanta
Arthur Andersen, care asigura Enron servicii de consultanta integrata (audit, asistenta
legala, consultanta fiscala etc.). Departamentul de asistenta legala incasa anual, in valori
relative, onorarii mai mici decat, spre exemplu, departamentul de consultanta fiscala. Un

audit legal defavorabil ar fi putut determina managementul Enron sa renunte la


consultanta integrata furnizata de Arthur Andersen, lucru ce ii impiedica sa reliefeze
problemele grave juridice pe care le avea Enron. Este o evidenta abdicare de la principiul
independentei profesiei de avocat, ceea ce a dus la atragerea raspunderii patrimoniale a
firmei Arthur Andersen, pentru contributia la ascunderea deficientelor afacerii Enron.
Arthur Andersen, una dintre cele 5 mari firme globale de consultanta, a disparut de pe
piata. Falimentul Enron, care a provocat si falimentul consultantului sau, Arthur
Andersen, a aratat foarte clar riscurile abdicarii de la principiul independentei.

Afacerea in date
A) 2001
1.1.1.1.1.

16 octombrie: Enron anunta o pierdere trimestriala de 618

milioane de dolari.
1.1.1.1.2.
22 octombrie: 'Jandarmul' bursei americane, Comisia
pentru Operatiuni Bursiere (SEC), deschide o ancheta asupra
parteneriatelor si societatilor de investitii conduse de directorul
financiar al Enron, Andrew Fastow.
1.1.1.1.3.
9 noiembrie: Compania Dynegy, rivala lui Enron, de cinci
ori mai mica, accepta sa o rascumpere pentru suma de 9,5 miliarde
de dolari, ceea ce inseamna a zecea parte din valoarea pe care
grupul o avea atunci cand se afla la apogeu.
1.1.1.1.4.
28 noiembrie: Rating-ul de credit este redus pentru Enron
pana la limita minima, compania fiind desemnata de 'risc maxim'.
Dynegy anuleaza proiectul de rascumparare. Actiunile Enron scad
cu 98%, pana la 65 de centi.
1.1.1.1.5.
2 decembrie: Enron este plasata sub protectia legii
falimentului,
inregistrandu-se cel mai mare faliment din istoria de pana atunci a
Statelor Unite.
B) 2002
B.a)

10 ianuarie: Ministerul Justitiei deschide o ancheta asupra

grupului Enron. Societatea de audit contabil Arthur Andersen recunoaste


ca a distrus documente apartinand Enron.

B.a.1)

22 ianuarie: FBI perchezitioneaza sediul din Houston al

corporatiei.
B.a.2)
14 martie: Societatea Arthur Andersen este inculpata pentru
B.b)

distrugerea de documente si fisiere electronice apartinand Enron.


15 iunie: Condamnarea pentru obstructionarea justitiei precipita

caderea societatii Arthur Andersen, desi era considerata a cincea societate


de audit din lume.
B.c)
30 iulie: Presedintele SUA, George W. Bush, promulga Legea
'Sarbanes-Oxley', care reformeaza regulile contabile ale intreprinderilor.
B.c.1)
28 august: Judecatorul care se ocupa de caz aproba plata
sumei de 13.500 dolari fiecaruia din cei peste 4.000 de oameni
B.d)

care-si pierdusera locul de munca la Enron.


2 octombrie: Fastow este arestat, fiind banuit de frauda si spalare

de bani.
B.d.1)

31 octombrie: Fastow este inculpat pentru cele doua capete

principale de acuzare.
C) 2003
C.a)

1 mai: Sotia lui Fastow, Lea, ex-trezorier adjunct la Enron, este

inculpata pentru asociere in vederea comiterii unui fraude financiare si


pentru spalare de bani.
C.a.1)
11 iulie: Enron prezinta un plan de redresare din situatia de
faliment, promitandu-le creditorilor lichiditati si 'bucati' din
C.b)

afacere.
10 septembrie: Are loc prima condamnare a unei persoane care

detinuse o functie executiva la Enron - ex-trezorierul Ben Glisan primeste


5 ani de inchisoare dupa ce s-a recunoscut vinovat de frauda.
D) 2004
D.a)

14 ianuarie: Andrew Fastow pledeaza in instanta 'vinovat' de

complot si frauda. Primeste 10 ani de inchisoare. Sotia sa procedeaza intro maniera asemanatoare si este condamnata la un an inchisoare.
D.b)
7 iulie: Dupa doi ani si jumatate de desfasurare a anchetei, este
inculpat si fostul presedinte director general Kenneth Lay.
E) 2005
E.a)

31 mai: Curtea Suprema americana invalideaza condamnarea

societatii Arthur Anderson, invocand un viciu de procedura.

E.b)

28 decembrie: Richard Causey, fostul contabil sef al Enron, se

declara 'vinovat' si acccepta sa coopereze cu procurorii impotriva celor doi


presedinti directori generali.

Conducerea Enron

Kenneth Lay: Fondatorul grupului, 63 de ani. In 2001, pentru cateva luni, a renuntat la
postul de presedinte director general, pe care il ocupa din 1990, lasandu-l in locul sau pe
Jeffrey Skilling. In tot acel timp, Lay a ramas presedinte al Consiliului de Administratie.
A revenit in cea mai inalta functie dupa demisia lui Skilling, produsa in vara anului 2001,
din motive personale. Lay prezida grupul si in momentul declararii falimentului, in
decembrie 2001.
Nascut pe 15 aprilie 1942, intr-o familie deosebit de saraca, Ken Lay a devenit
unul dintre personajele centrale ale vietii mondene din Houston datorita succesului
obtinut ca sef al Enron. Apropiat al presedintelui american George W. Bush, el a
contribuit cu generozitate la campaniile electorale ale acestuia, atat pentru postul de
guvernator al statului Texas, in 1993, cat si ulterior pentru functia de sef al SUA, in 2000.
Intre 1989 si 2001, Lay si-a vandut din actiunile Enron, pentru mai mult de 300

milioane de dolari, incurajandu-i totodata pe angajatii grupului sa cumpere.


Jeffrey Skilling: 52 de ani. A inceput sa lucreze la Enron la mijlocul anilor '80. A avansat
rapid, devenind numarul doi, dupa Lay, in 1996. In 2001 i-a succedat acestuia in functia
de presedinte director general, pe care a ocupat-o doar cateva luni, dupa care a
demisionat, spre surprinderea tuturor. A fost considerat unul dintre cei mai buni specialisti
in domeniu, desi era catalogat drept arogant si dur. In 2001 a insultat public un analist de
pe Wall Street, care-i pusese intrebari despre situatia contabila a grupului. Skilling,
asemenea lui Ken Lay, a vandut, in lunile care au precedat falimentul, din actiunile sale

Enron, pentru mai multe zeci de milioane de dolari.


Richard Causey: In momentul falimentului era vicepresedinte al Enron insarcinat cu
evidentele contabile, dat fiind ca lucrase in trecut ca auditor la Arthur Andersen. Avea sa
joace rolul de martor in proces, dupa ce a decis sa se recunoasca vinovat la acuzatia de
frauda.

In schimbul informatiilor furnizate investigatorilor, Causey a obtinut o


condamnare de doar sapte ani inchisoare, perioada care poate fi redusa la doi ani daca el
coopereaza intr-o maniera totala si cu onestitate in ancheta falimentului Enron. Causey
a acceptat totodata sa restituie guvernului federal 1,25 milioane dolari din banii castigati
la Enron.

Andrew Fastow: In varsta de 44 de ani, este persoana din cauza careia s-a declansat
scandalul. Responsabil cu serviciile financiare ale companiei, el a pus la punct o structura
complexa de societati 'paravan', cu ajutorul carora a inscris ca beneficii sumele ce erau,
de fapt, pierderi subite pentru Enron, avand grija insa sa-si acorde remuneratii
substantiale. A pledat vinovat si a fost condamnat, in ianuarie 2004, la zece ani de
inchisoare si la o amenda de 23 de milioane de dolari.
Sotia sa, Lea Fastow, condamnata la un an de inchisoare in mai 2004, a ocupat la Enron
postul de trezorier adjunct, pana in 1998. Ea a recunoscut ca a omis sa mentioneze in
declaratiile sale fiscale, din decembrie 1997 pana in 2000, venituri de peste 204 milioane
dolari, varsate de grupul Enron familiei sale.

Capitolul III. Urmarile falimentului

Bancile suporta consecintele

Criza Enron a avut ca efect scaderea capitalizarii sale bursiere cu peste 80


miliarde USD intr-un singur an, ajungand la 220 milioane de dolari. Pentru a-si
recapitaliza activitatile de comert din America de Nord, Enron a inceput o serie de
discutii cu diverse banci si institutii financiare.
Deutsche Bank a platit creditorilor Enron Corp. suma de 25 milioane dolari si va
primi 35 milioane dolari ca parte a unei intelegeri din cadrul unui proces de mai mare
amploare privind responsabilitatea bancilor in prabusirea companiei americane. Grupul
german a acceptat sa renunte la despagubiri de 416 milioane dolari din partea Enron ca
parte a intelegerii, insa mai are de recuperat inca sume de 390 milioane dolari. Deutsche
Bank a negat implicarea in prabusirea companiei Enron si a renuntat la despagubirile
cerute, pentru a nu pierde timp si bani in cadrul procesului.
Enron Creditors Recovery Corp, succesorul companiei falimentare Enron, a ajuns
la o intelegere cu un numar de zece banci in acest caz. Deutsche Bank va primi 35
milioane dolari pentru interesele din cadrul a trei tranzactii complexe semnate cu Enron
iar Enron Creditors Recovery Corp va primi 100 de milioane de la creditori.
Procesul de mari dimensiuni, initiat dupa falimentul rasunator al uneia dintre cele
mai importante companii americane, implica acuzatii catre anumite banci, care ar fi ajutat
compania americana sa isi 'fabrice' fise contabile ce dadeau aparenta profitabilitatii, la
putin timp inainte ca Enron sa declare falimentul, generand pierderi masive pentru
creditori.
Unul din actionarii companiei, Banca Amalgamated cu sediul la New York, a
sustinut ca managementul Enron a vandut milioane de actiuni, cand stia foarte bine

situatia grava in care se zbatea compania. Banca new-yorkeza a fost unul din principalii
actionari la Enron, asa incat a pierdut milioane de dolari in momentul in care pretul
actiunilor a scazut dramatic, dupa dezvaluirile privind datoriile de 13 miliarde USD.
Reprezentantii bancii au mai spus ca managementul Enron a stiut adevarata stare
a lucrurilor din cadrul companiei si si-au vandut actiunile inainte ca pretul sa scada.
Astfel ca banca a dat in judecata 29 din actualii si fostii directori din conducerea Enron,
inclusiv pe presedintele Ken Lay si pe sotia unui senator texan, Wendy Gramm.
Printre pagubiti s-a aflat si banca 'J.P. Morgan Chase', care a anuntat pierderi de
456 milioane de dolari in ianuarie 2002.

Impactul social

Pe langa companiile bancare si de energie care au avut contracte cu Enron, ceilalti


mari perdanti sunt chiar angajatii. Multi dintre ei au fost nevoiti sa investeasca in Enron,
pentru a-si asigura pensiile. Drept urmare, o multime de procese intentate chiar de
angajati se afla pe rol.

Principala problema insa o reprezinta faptul ca Enron s-a inecat in datorii,


aflandu-se in acest moment in incapacitate de plata. Prabusirea colosului a dus la
pierderea a 20.000 de locuri de munca si la saracirea celor care au contribuit ani de zile la
fondurile de pensii si de asigurari sociale.

Falimentul Enron a lasat pe drumuri mii de angajati care fusesera incurajati sa


investeasca in actiunile companiei, desi pretul actiunilor la bursa scazuse deosebit de
mult. La acest lucru s-a adaugat faptul ca Enron a blocat planurile sale 401(k), cea a
presupus faptul ca angajatii sai nu au mai avut acces la conturile lor pe perioada cat
compania a schimbat firma de brokeraj. In momentul in care blocajul a incetat, pretul
actiunilor a scazut si mai mult.

Falimente similare

Chiar daca procesul si falimentul grupului energetic Enron a fost unul mult mai
rasunator, existand suspiciuni si de implicare a Administratiei americane, falimentul
WorldCom a reprezentat cel mai mare faliment din istoria corporatista a SUA.
Aproximativ 20.000 de angajati si-au pierdut locul de munca, iar actionarii au pierdut
peste 180 de miliarde de dolari dupa ce compania a intrat in faliment.
Nascut in Edmonton, Canada, pe data de 27 august 1941, Bernard Ebbers a
muncit ca antrenor de baschet, profesor si sef de depozit, inainte de a ajunge sa detina un
lant hotelier, care l-a propulsat catre stralucita cariera in telecomunicatii.
In lumea dura a telecomunicatiilor de peste ocean, Ebbers si-a intrecut rivalii si a
reusit sa profite de avantajul unui contract de monopol cu gigantul telecom american
AT&T, prin care Ebbers se obliga sa ofere contracte la preturi de targ. Cu o avere care se
inmultea foarte repede, Ebbers a reusit sa cumpere in 1995 compania WilTel Network,
pentru 1,2 miliarde de dolari, ulterior aceasta devenind Worldcom.
La jumatatea anului 1999, actiunile companiei au atins valoarea maxima, Ebbers
devenind o vedeta pe Wall-Street. Compania pe care o fondase raporta constant rezultate
financiare remarcabile, preturile actiunilor explodand si imbogatind actionarii majoritati.
Insa in urma unei incercari nereusite de preluare a rivalului mult mai mare Sprint,
afacerile dubioase si conturile umflate ale WorldCom au inceput sa iasa la iveala.
In 2002 Ebbers si-a dat demisia, in acelasi an in care WorldCom a intrat sub
protectia legii falimentului. Compania a reusit sa se redereseze doi ani mai tarziu, sub
titulatura de MCI, fiind achizitionata de Verizon Communications.
Compania Parmalat a intrat in faliment in anul 2003, in urma unor datorii in valoare de
mai multe miliarde de dolari, investitorii ramanand in posesia unor creante fara valoare.

Bancile nu se protejeaza impotriva marilor falimente


Potrivit unui raport efectuat de S&P, falimentele spectaculoase nu au convins
bancile sa-si imbunatateasca managementul riscului, multe dintre institutiile financiare
fiind supraexpuse in aceasta privinta. Numeroase banci japoneze importante sunt
exagerat de expuse la situatia anumitor companii mari, in pofida faptului ca prabusirea
recenta a unor corporatii a afectat sistemul financiar.
Nivelul scazut al dobanzilor si avansul economic rapid au determinat bancile sa-si
relaxeze conditiile de creditare, multe institutii financiare internationale majore fiind
dispuse sa acorde imprumuturi ample unor companii, cu riscul de a fi expuse fata de
eventualele dificultati ale acestora.
Studiul, realizat in randul a 100 de banci cu o pozitie semnificativa pe pietele din
Japonia, Europa de Vest, Australia si America de Nord, a constatat ca multe dintre acestea
au invatat prea putin din lectiile trecutului si nu par dispuse sa adopte noi metode de
management al riscului.
'In pofida progreselor aparute in privinta tehnicilor de controlare a riscurilor si a
limitarii intermedierilor pe pietele de capital, dupa jumatatea anilor '80 se mentine inca un
nivel exagerat de ridicat al concentrarii riscului', sustine S&P. Japonia se afla in fruntea
listei, expunerea fata de o singura companie dintr-un top al celor mai importanti 20 de
clienti totalizand 236% din capitalul ajustat al bancilor.
Europa se afla pe pozitia a doua, cu 164%, urmata de Australia, cu 74%, si
America de Nord, cu 66%. 'In timp ce anumite regiuni, precum Australia si Statele Unite,
au facut eforturi concertate pentru limitarea riscurilor, multe banci europene au actionat
prea putin in aceasta directie', mai afirma autorii raportului.
Potrivit S&P, expunerea mare fata de o singura companie a influentat in mod
direct ratingul acordat bancilor de firmele de evaluare financiara.

Bibliografie

Bethany
McLean, Peter Elkind Enron: The Smartest Guys In The Room, Penguin Group, New
York, 2003;

John Perkins Confesiunile unui asasin economic, Editura Litera International,


Bucuresti, 2007;

Ghici ce combustibil este mai puternic? Daca OPEC redevine lacom, americanii ar
putea gati cu gaz natural , Peter Nulty, Patricia A.Langan, Fortune Magazine, 8 iunie
1987;

Industrii promitatoare in anii 90, Brian Dumaine, Rosalind Klein Berlin, Edward C.
Baig, Fortune Magazine, 30 octombrie 1989;

Electricitatea Enron scurtcircuitata in India, Rajiv M. Rao, Fortune Magazine, 2


octombrie 1995;

Enron s-a plictisit? Are aspiratii inalte? , Peter Nulty, Fortune Magazine, 29 iunie 1992;

Jucatorii energetici Enron au zguduit somnoroasele afaceri cu gaz si electricitate,


imbratisand continuu riscul si inovand in permanenta. Asa ca, ce ar putea sa nu-ti
placa? , Harry Hurt, Fortune Magazine, 5 august 1996;

www.csr-romania.ro;

Enro
n
Contextul economic din statele unite
Urmarile falimentului
Enron Ascensiune si
declin

http://companiaenron.blogspot.ro/

Studiu de caz - Compania ENRON


luni, 9 ianuarie 2012
Kenneth Lay

Economist la origine, Lay si-a inceput activitatea in compania


Exxon, dupa care a predat economia la Universitatea George
Washington. In aceasta perioada i-a venit ideea revolutionarii pietei
energiei, care a stat la baza gloriei Enron.
S-a implicat in lupta pentru liberalizarea pietei energetice,
dupa care s-a intors la Houston, pentru a prelua o companie locala
din domeniul gazelor naturale. De aici pana la formarea Enron, in
februarie 1986, nu a fost decat un pas. Compania si-a sporit
capitalizarea bursiera de peste noua ori in deceniul urmator,
devenind a saptea companie americana ca marime si liderul
mondial al tranzactiilor cu energie.
Credinta si puterea de convingere a celor de la Enron in
domeniul comercializarii energiei ca orice alta marfa i-a determinat
pe cei de la The Economist sa descrie compania ca pe o secta
evanghelica, avandu-l in centru pe Mesia - Kenneth Lay.
"Ne place sa ne caracterizam drept Microsoft-ul domeniului
energetic", era una din declaratiile preferate ale lui Lay, care a
devenit treptat un manager vanat de mari corporatii si respectat nu
doar in lumea afacerilor, ci si in politica, ajungand unul dintre
partenerii frecventi de golf ai presedintelui Bill Clinton in anii '90.
Insa viziunea sa, desi a produs o revolutie in domeniul
energetic, nu a reusit sa mentina pe linia de plutire Enron poate si
pentru ca Lay a incercat sa faca mult prea mult cu o singura
companie strivita de marimea idealurilor care i-au dat nastere.
Publicat de Manu Dudau la 22:12 Niciun comentariu:
Trimitei prin e-mail Postai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe
FacebookTrimitei ctre Pinterest

vineri, 6 ianuarie 2012


Compania ENRON - scurt istoric

Compania ENRON a fost fondata in anul 1931,in


Omaha,Nebraska sub numele de Northern Gas Company.
A fost reorganizata in anul 1979,devenind principala
companie holding,InterNorth.
In 1985,aceasta companie a cumparat Houston Natural
Gas-o alta companie mai mica,si i-a schimbat numele in
Enron.Compania unita, initial a fost numita HNG/InterNorth
Inc.S-a construit un mare sediu central in Omaha.Apoi are
loc o schimbare la conducerea companiei:directorul general
Samuel Segnar este inlocuit cu Kenneth Lay. El devine
directorul general al noii companii dar si principalul
fondator.Mai tarziu ,Kenneth Lay muta sediul central al
companiei in Houston,Texas si incepe temeinic afacerea.
E
nron a fost implicata ,la inceput in transmiterea si
distribuirea de electicitate si gaz in SUA ,operand cu power
plants-transformarea energiei mecanice in energie
electica,pipelines-conducte de gaz. Enron detine o larga
retea de conducte cu gaz natural care se intinde de la o
frontiera la alta,cuprinzand:
-Northern Natural Gas
-Florida Gas Transmission
-Transwestern Pipeline
Enron detinea si un parteneriat cu Northern Border
Pipeline din Canada. Acestea au fost singurele companii din
intreaga Enron care au adus profituri semnificative.
In 1998,Enron isi muta sectorul de activitate in sectorul
apei,dand nastere companiei Azurix Corporation.Mai tarziu,

Azurix a esuat pe piata water utility si una dintre marile


consecinte a fost o pierdere de bani mare,in Buenos Aires.In
aprilie 2001,Enron a anuntat intentia de a desfiinta Azurix si
a vinde fondul.
joi, 19 ianuarie 2012
Deciziile secrete au ingropat ENRON

Lipsa de transparen a oficialilor falimentarei companii Enron,


sau mai degrab posibilitatea acestora de a ine departe de ochii
acionarilor decizii financiare de mare importan este motivul
principal pentru care compania a putut ajunge n aceast situaie.
Spre exemplu, n octombrie 2000, la o conferin de pres
care a urmat deprecierii valorii aciunilor, Keneth Lay, preedintele
companiei i Andrew Fastow, directorul financiar la companiei, au
fost chestionai de analiti cu privire la activele companiei,
capacitatea de returnare a datoriilor i investiiile pe care le-au
fcut.
Lay a refuzat ns s rspund la ntrebrile cu privire la investiiile
neprofitabile pe care Enron le-a fcut n domeniul distribuiei de
ap. Lay a declarat n timpul conferinei c Enron, creia i s-a cerut
de ctre Comisia Valorilor Mobiliare (SEC) s prezinte informaii
cu privire la tranzaciile sale, nu va fi lasat din punct de vedere
investiional.
"Nu cred c aa ceva se va produce. Suntem hotri s ne pstrm
ratingul actual," a spus Lay.
La sfritul lunii octombrie, agenia de rating Moody's Investors
Service a anunat totui c a revizuit ratingul de credit al Enron,
diminundu-l la Baa2. Moody's a explicat schimbarea prin
"deteriorarea flexibilitii financiare a companiei".

Reducerile de capital propriu n urma investiiilor neprofitabile pe


care Enron le-a fcut n domeniul telecomunicaiilor i a
distribuiei de ap au dus la "scderea ncrederii investitorilor."
Scderea ratingului de ctre Moody's a fost urmat de o micare
similar la Standard&Poor's, agenia rival.
Publicat de Manu Dudau la 22:42 9 comentarii:
Trimitei prin e-mail Postai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe
FacebookTrimitei ctre Pinterest

luni, 16 ianuarie 2012


Urmarile falimentului

Poate cei mai crunt loviti de prabusirea "uriasului cu picioare de


lut" care s-a dovedit a fi Enron sunt zecile de mii de oameni
(majoritatea angajati ai companiei) care isi investisera banii din
fondurile de pensii in actiuni ale companiei, la indemnul
conducerii, care a avut grija sa-si vanda la timp pachetele detinute
in schimbul a zeci de milioane de dolari.
Democratul Waxman a spus c mesajele trimise angajailor n
toamna anului trecut conin urmtorul pasaj: "Aa cum am spus la
ntlnirea cu angajaii, prioritatea mea este restabilirea ncrederii
investitorilor n Enron. Aceasta se va traduce ntr-o cretere
semnificativ a preului aciunilor.
Enron a anuntat ca intentioneaza sa adune circa 6 miliarde
dolari din vanzarea unora din companiile concernului, pentru a
putea acoperi aproape jumatate din datoriile sale bancare. Datoriile
Enron catre diverse banci totalizeaza circa 15 miliarde dolari.
Cel mai serios afectate sunt JP Morgan Chase, care dupa ce
anuntase o pierdere de 900 milioane dolari si-a revizuit estimarile
la 2,6 miliarde dolari si Citigroup, cu estimari preliminare de
pierderi de 800 milioane dolari.
Anchetatorii afirma insa ca datoriile grupului american ar
putea creste la cote ametitoare pe masura ce vor fi descoperite
toate investitiile facute de Enron fara a fi trecute in actele

contabile.
Dupa verificarea actelor unui singur parteneriat Enron cu o
companie offshore, Robert McCullough, expert in contabilitate
judiciara, a declarat ca a gasit pierderi neraportate de 2,7 miliarde
dolari. In opinia lui McCullough, Enron era doar cu o treapta
deasupra unei scheme piramidale de investitii.
Situatia Enron este foarte asemanatoare cu un caz din anii
'20, cand Samuel Insull a infiintat o retea de companii pentru a
controla piata energiei, fiecare companie detinand pachetul
majoritar intr-una aflata sub ea in schema piramidala a grupului.
"In urma acelui scandal, au fost impuse noi reglementari
contabile, insa aplicarea lor s-a erodat treptat, astfel ca ne aflam
acum in fata unor reguli similare celor din anii '20", spune
McCullough.
Un lucru este sigur: gustul amar al falimentului Enron va
ramane multa vreme in amintirea lumii afacerilor din SUA si din
intreaga lume.
Publicat de Manu Dudau la 22:40 Niciun comentariu:
Trimitei prin e-mail Postai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe
FacebookTrimitei ctre Pinterest

vineri, 13 ianuarie 2012


Legaturi politice primejdioase

Republicanii, si presedintele George W. Bush in special, au fost


implicati in combinatii diverse cu Enron. In primul rand, directorii
companiei au contribuit cu 1,76 milioane dolari la campania
electorala republicana din anul 2000.
Preedintele Bush, cu care Lay a ntreinut o strns prietenie,
concretizat prin contribuii financiare generoase la campania sa
prezidenial, a avut deja grij s se distaneze de acest scandal,
afirmnd c "nu a discutat niciodat cu Lay despre problemele
grupului su".
"Explicaiile preedintelui Bush referitoare la relaia sa cu
Enron sunt, n cel mai bun caz, un jumtate de adevr", a spus

Craig McDonald, responsabil al organizaiei Texans for Justice, un


grup care supravegheaz activitile oamenilor politici
Nici democratii nu au evitat sa ia bani de la Enron, insa in
cazul lor suma este ceva mai mica, de 683.000 de dolari. Apoi,
vicepresedintele Dick Cheney a elaborat, anul trecut, dupa o
intalnire cu oficialii Enron, noua politica energetica a Statelor
Unite, care cuprinde multe aspecte ce par desprinse direct din
filosofia companiei texane.
Fosti angajati ai companiei sunt prezenti in administratia
Bush, de la seful armatei de uscat, Thomas White, pana la
reprezentantul comercial al SUA, Robert Zoellick. La scurt timp,
Bush l-a numit pe Pat Wood, un om puternic sprijinit de Kenneth
Lay, pentru a controla preturile la energie.
Potrivit unor surse din Congresul american, planul energetic
national a suferit unele modificari pentru a ajuta Enron intr-un
proiect de construire a unei centrale electrice in India care avea
probleme cu finantarea. In momentul in care planul a ajuns la
Cheney, el nu continea nici o referire la India, dar ulterior a aparut
o propunere privind cresterea productiei de energie in statul asiatic.
Enron avea o centrala electrica pe baza de gaze naturale la
Dabhol, in India, in valoare de 2,9 miliarde dolari, dar singurul
client al ei, statul indian Maharashtra, a considerat preturile
practicate de Enron prea mari si a inceput sa cumpere energie din
alte surse. Enron dorea sa-si recupereze investitia de la Dabhol sau
sa reia productia, asa ca a apelat la ajutorul politicienilor
republicani.
Insa atunci cand reprezentantii Enron au bombardat pur si
simplu Washington-ul cu cereri de ajutor, in toamna anului trecut,
nu s-a intamplat absolut nimic. Oficialii administratiei Bush l-au
refuzat chiar si pe secretarul trezoreriei din perioada Clinton,
Robert Rubin, care a incercat sa-i ajute pe cei de la Enron.
Administratia Bush a anuntat si ca va revizui contracte
federale in valoare totala de peste 60 milioane dolari incheiate cu
Enron si Andersen. Si aici banii au fost dirijati atat catre
laburisti, cat si catre conservatori, insa in cazul laburistilor

planeaza suspiciunea ca au facut modificari ale politicii nationale


in domeniul energiei sub influenta Enron. Un alt semn de intrebare
a fost ridicat de decizia guvernului de a nu supune aprobarii
Comisiei de Fuziuni si Monopol preluarea utilitatii Wessex Water
de catre Enron.
La venirea la putere, in 1997, laburistii au promis stoparea
politicii conservatoare, care favoriza centralele electrice ce
functionau cu gaze naturale, in dauna celor pe carbuni. In iunie
1998, laburistii propun inghetarea oricaror planuri de constructie a
unor noi centrale electrice pe gaze naturale.
In urmatorii 2 ani, oficiali britanici s-au intalnit cu
reprezentantii Enron de sase ori pentru a discuta situatia creata.
Enron a platit circa 38.000 lire sterline pentru evenimente politice
organizate de laburisti, iar in noiembrie 2000 guvernul lui Tony
Blair si-a modificat politica energetica, ridicand moratoriul asupra
centralelor pe gaze naturale.
Cabinetul lui Blair neaga ca acesta ar fi avut intalniri cu
directori ai Enron, dar ca este posibil ca premierul britanic sa se fi
intalnit "accidental" cu acestia la reuniuni informale ale
laburistilor.
Publicat de Manu Dudau la 22:37 Niciun comentariu:
Trimitei prin e-mail Postai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe
FacebookTrimitei ctre Pinterest

joi, 12 ianuarie 2012


Auditorii - complici sau inselati?

Dincolo de proportiile imense ale esecului, falimentul companiei


americane Enron a lovit puternic in credibilitatea corporatiilor
americane si in cea a firmelor de audit si contabilitate. Cum a fost
posibil ca Enron sa ascunda atatea date financiare fara ca auditorul
sa afle acest lucru?
Aceasta este una din intrebarile-cheie pe care si le.au pus
anchetatorii. Enron a incheiat mai multe parteneriate ale caror
detalii financiare nu au fost trecute in registrele contabile ale

companiei, permitand raportarea de profituri mai mari decat in


realitate.
Directorul executiv al celor de la Andersen, Joseph
Berardino, spune ca firma sa a facut "o judecata profesionala ce s-a
dovedit in final gresita". El afirma ca Enron nu le-a spus nimic
auditorilor despre numeroase parteneriate ce s-au dovedit in cele
din urma fatale.
Insa Andersen recunoaste ca partenerul David Duncan, care
se ocupa de Enron, le ceruse angajatilor din Houston, unde se afla
sediul central al operatorului energetic, sa distruga unele
documente contabile ale companiei, in cursul unei reuniuni "de
urgenta", pe 23 octombrie.
"Andersen a anuntat autoritatile bursiere americane,
comisiile parlamentare, Departamentul Justitiei si organismele care
investigau falimentul Enron ca angajatii ce lucrau la dosarul Enron
au distrus un numar de documente electronice si hartii, precum si
corespondenta referitoare la acest dosar", se arata intr-un
comunicat al firmei de audit.
Distrugerea documentelor electronice si pe hartie "pare sa fi
incetat" abia la 9 noiembrie, dupa cum a precizat Andersen, adica
la o zi dupa ce Comisia de Securitate Bursiera (SEC) solicitase
oficial cabinetului de audit sa furnizeze informatii in legatura cu
Enron.
Intr-un document trimis de Enron Comisiei existau mai
multe paragrafe ce descriau afaceri de sute de milioane de dolari
intre companie si firme partenere conduse si detinute partial de unii
directori ai companiei.
Enron a estimat ulterior ca Fastow a castigat peste 30
milioane dolari din parteneriatele incheiate. Fastow a fost dat afara
pe 23 octombrie, la o zi dupa ce Kenneth Lay declara ca el este
acuzat pe nedrept. Enron a anuntat, la 18 ianuarie, ca a reziliat
contractul cu Arthur Andersen, ca urmare a faptului ca firma de
contabilitate a recunoscut implicarea unora dintre angajatii sai in
distrugerea de documente privind compania.

Curtea Suprema de Justitie din Statele Unite ale Americii a


schimbat hotararea conform careia grupul contabil Arthur
Andersen a fost gasit vinovat pentru distrugerea unor documente
incriminatoare ale grupului energetic american. Instanta suprema a
hotarat ca nu exista suficiente probe pentru a condamna grupul
Andersen de distrugere de documente. Drept urmare, Andersen a
fost amendata cu 500 de mii de dolari si supusa la cinci ani de
supraveghere a activitatii. Compania, care facea parte din grupul
celor mai mari cinci firme de contabilitate la nivel mondial, s-a
destramat, iar 28.000 de angajati americani au fost concediati. Ca
urmare a evenimentelor nefericite prin care a trecut, Andersen mai
are in prezent numai 200 de angajati, pe posturi in principal
administrative si legale.
Publicat de Manu Dudau la 12:33 Niciun comentariu:
Trimitei prin e-mail Postai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe
FacebookTrimitei ctre Pinterest

miercuri, 11 ianuarie 2012


Falimentul ENRON

Cauzele care au dus la transformarea unui faliment intr-o incalcare


a legii, au fost, in principal de natura economica, si au fost in
numar de doua. Prima, a fost folosirea unor practici contabile
foarte complicate, prin care Enron a reusit sa ascunda datorii de
miliarde de dolari, iar a doua, legata de firma de consultanta
Andersen, care se face vinovata atat de "neglijenta" in observarea
si aducerea la cunostinta investitorilor a acestor practici, cat si de
distrugerea unui numar foarte mare de documente care ar fi putut
avea legatura cu falimentul Enron.
Agentiile de rating anuntau in noiembrie 2001 retrogradarea
obligatiunilor Enron la statutul de "junk bonds", ceea ce insemna
ca trebuiau platite imediat datorii de 4 miliarde dolari, iar Dynegy,
compania energetica aflata de ani de zile in umbra gigantului din
Texas, anulase oficial fuziunea cu Enron, care ar fi putut salva cel
mai mare faliment din istorie.

Apoi, evenimentele s-au precipitat: scderea cursurilor,


nencrederea investitorilor, degradarea notatiilor (actiunilor de a da
note), primele bnuieli privind manipulrile conturilor, primele
demisii, spirala conform creia fiecare component antrena o alt
component si care a condus, la nceputul anului 2002, la demisia
presedintelui si fondatorului Kenneth Lay si declararea
falimentului grupului.Kenneth Lay cedeaza functia de conducere
lui Jeffrey Skilling.
Diferitele anchete au pus n lumin principalele aspecte ale acestui
esec financiar major, de ordinul a 100 miliarde de dolari datorii,
dintre care o parte nu mai putea s fie acoperit. Cifrele de afaceri
fuseser artificial majorate, lundu-se ca baz contractele ncheiate
sau n curs de negociere, si nu cum este uzanta pentru intermediar,
numai comisioanele ncasate sau angajate.
Calculat pe aceast baz (valoarea contractat sau negociat),
cifra de afaceri efectiv ajunsese la 6 miliarde de dolari.
Enron a dat faliment n luna decembrie 2001, cnd s-a descoperit
c avea datorii nedeclarate n valoare de cteva milioane de dolari.
Falimentul a fost declansat datorita faptului ca la Enron ii scadea
valoarea pe piata,si conducatorii companiei au deturnat miliarde de
dolari prin intemediul umflarii bilanturilor financiare, investitorii
fiind inselati de situatia fiscala vopsita in roz a Enron, care avea
deja probleme financiare serioase. Kenneth Lay a catalogat
falimentul ca fiind 'o mare tragedie', invinuindu-l pentru falimentul
Enron pe directorul financiar Andrew Fastow, care a fost
condamnat deja in 2004 la 10 ani de inchisoare si plata unei
amenzi de 23,8 milioane de dolari.
Publicat de Manu Dudau la 22:25 Niciun comentariu:
Trimitei prin e-mail Postai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe
FacebookTrimitei ctre Pinterest

mari, 10 ianuarie 2012


SCHEMA DE HEADGING (DE ACOPERIRE)

Cazul Rhythms
n anii 90 Enron a evoluat rapid i a nceput s se manifeste n arii
care preau compatibile cu strategia de creare a afacerilor n jurul
unor active care erau achiziionate i dezvoltate. Aceast cretere
rapid cerea un capital larg de investiii dar nu ofereau premisa
generrii unor ctiguri sau fluxuri de numerar semnificative pe
termen scurt. Pentru a evita relatarea unor datorii suplimentare
rezultate din aceste afaceri care iniial nu deineau fluxuri
suficiente de numerar pentru a acoperii datoriile, Enron a ales s
utilizeze entiti care s serveasc unor scopuri speciale (SPE) n
ideea obinerii unei finanri n afara bilanului (off-balance sheet
financing). Aceste entiti permiteau mprumutul n mod direct de
la creditori externi pentru finanarea activitilor.
O entitate cu scop special (SPE) este o entitate creat pentru a duce
la mplinire un anumit scop, activitate sau serie de tranzacii direct
legate de scopul su special. Cele mai multe SPE-uri servesc
scopuri de afaceri valabile, cum ar fi izolarea activelor sau a
activitilor pentru a proteja interesele creditorilor sau altor
investitori sau pentru a aloca riscul ntre participani.
Dei SPE-urile sunt o practic comun pentru finanarea n afara
bilanului, Enron a creat SPEs pentru a se angaja n cteva
activiti de headging ndoielnice, pentru a pstra pierderile
economice reale n afara declaraiilor financiare.
In martie 1998, Enron a achiziionat aciunile Rhythms Net
Connections ca o investiie, contra sumei de 10 milioane dolari.
Pn n mai 1999, valoarea aciunilor s-a ridicat la 300 milioane de
dolari, dar Enron nu a putut sa vnd investiia pan la sfritul
anului 1999 din cauza unei convenii de blocare (imobilizare).

Preocupat c preul stocului ar putea s scad nainte ca ei sa poat


vinde investiia, Enron a vrut s protejeze ctigul deja recunoscut
prin dobndirea de opiuni put. Din cauza mrimii poziiei lui
Enron, relativei lipse de lichiditate i lipsei de garanii
comparabile, a fost efectiv imposibil protejarea investiiei
Rhythms n mod clasic. Astfel Enron a creat un SPE a crei
activitate era de a proteja (acoperii) investiia Rhythms.
Din 1999 pn n 2001, Enron a sprijinit mai multe investiii
similare cu Rhythms n care valoarea se atepta s creasc iniial,
dar care prezentau riscul de a suferii o scdere de pre nainte de
sfritul perioadei de imobilizare. Enron a inclus aceste ctiguri
substaniale n ctigurile lor proprii, dar nu a vrut s recunoasc
pierderile aferente. Neavnd contrapartide independente
disponibile pentru a acoperii aceste investiii mpotriva unor
pierderi viitoare, Enron a creat mai multe entiti pentru scopuri
speciale (SPE) care s serveasc ca i contrapri pentru
tranzaciile derivate pe care Enron le dorea.
Preedintele financiar (CFO-ul) al lui Enron manageriza SPE-urile
pentru a se asigura c SPE-urile se vor implica n tranzaciile
necesare. Motivul major din spatele acestor tranzacii ndoielnice a
fost dorina de a pstra pierderile economice reale ale acestor
investiii departe de situaiile finaciare al lui Enron. Cum s-a
observat mai trziu, CFO-ul a primit recompense substaniale n
schimbul faptului c n calitate de manager al SPE-urilor a oferit
operatiuni de headging pentru Enron, operaiuni n care ali teri
independeni i demni de ncredere nu s-ar fi implicat niciodat.
Opiunile reprezentau o datorie pentru SPE, dar din cauza c
aciunile Enron creteau ca valoare n aceast perioad, SPE a avut
o valoare a activelor suficient de mare pentru a acoperii datoria
(capacitatea de credit). Capacitatea de credit a SPE a fost
important pentru Enron deoarece Enron ar fi trebuit s raporteze

pierderea dac SPE-ul nu ar fi putut menine capacitatea de credit


corespunztoare.
Tranzaciile derivate cu SPE au fost ncheiate la nceput de 2000
din cauza c Enron a vndut investiia Rhythms ca urmare a
expirrii conveniei de imobilizare. Deoarece aciunile lui Enron
nregistraser o cretere semnificativ valoric, rezultatul ncheierii
tranzaciei a fost plat substanial de la Enron ctre SPE. CFO-ul
i ceilali investitori au primit recompensri masive ale investiiilor
lor modeste.
Aciunea de headging Rhythms a avut un succes att de mare n
pstrarea pierderilor n afara raportrilor financiare ale Enron nct
au fost create noi SPE-uri pentru a proteja alte investiii cu cretere
spectaculoas, dar expuse la riscul unui declin semnificativ i care
nu puteau fi protejate prin contrapri independente i de ncredere.
A fost dificil s atragi investitori care s asigure 3% din aciuni,
astfel nct SPE-urile s nu se califice pentru consolidare cu Enron.
Managerul financiar a facut o nelegere cu potenialii investitori,
conform creia, investitorii ar fi primit investiia iniial plus o
substanial recompens de aproximativ 35% nainte ca SPE s
poat s se lanseze n oricare alte tranzacii derivate cu Enron.
nelegerea elimina riscul investitorilor, ceea ce nsemna c ei nu
aveau interesul s pun ntrebri suplimentare cu privire la alte
tranzacii dintre SPE-uri i Enron.
Pentru a obine resursele necesare pentru plata investitorilor, SPEurile au vndut timp de 6 luni opiunile put de la Enron ctre
fondul Enron la un pre de 57,50 dolari, n timp ce preul de pia
era de 68 dolari. Presupunerea c preul de pia al lui Enron nu ar
fi sczut aa de mult n ase luni fcea ca opiunile s expire fr
valoare caz n care SPE putea avea resurse s plteasc
investitorilor. n realitate, aciunile lui Enron au crescut valoric i
opiunile au fost regularizate mai devreme.

Astfel, activitile de hedging au luat forma unor total return equity


swaps. Swapurile protejau investiiile pentru care se atepta o
scdere de valoare. Enron ar fi pltit SPE-urilor pentru orice
ctiguri ulterioare ale investiiilor, n timp ce SPE ar fi pltit lui
Enron pentru orice pierderi ulterioare. Din aceast nelegere, mai
mult dect probabil, ar fi rezultat pierderi pentru SPE. Investitorii
externi ns nu aveau interes s se opun acestui contract, deoarece
ei primiser att o recompensare substanial a investiiei lor, ct i
investiia iniial.
Principiile de contabilitate general acceptate (GAAP) sunt astfel
concepute nct realitatea tranzaciei, i nu neaprat forma acesteia,
s fie raportat utilizatorilor situaiilor financiare. Aceste tranzacii
derivate poate c aratau ca o acoperire economic, dar de fapt
funcionau numai ca o acoperire contabil. Normal, conceptul de
acoperire (headge= presupune gsirea unui ter de ncredere, care
s fie dispus s i asume un risc economic. n cazul n care
investiiile scdeau valoric, terii urmau s suporte pierderea. n
schimb, Enron a transferat propriile aciuni la SPE-uri care i-au
asumat riscul investiiei n cazul scderii valorice. Realitatea
tranzaciilor nu a fost un adevrat headge economic i pierderile
din investiii erau adevrate pierderi economice ale lui Enron i
trebuiau s fie raportate ca atare.
Pierderile au putut s fie inute n afara raportrilor financiare ale
Enron deoarece SPE-urile (unde se nregistrau pierderile) nu erau
consolidate cu Enron. Primul SPE a avut participaii expuse
riscului, dar ele aparineau preedintelui financiar i altor angajai
ai lui Enron. SPE-urile trebuiau s fie supuse consolidrii. Procesul
de consolidare ar fi eliminat toate tranzaciile ntre companii i
pierderile investiiilor ar fi fost raportate n contul de profit i
pierdere Enron.
Pentru a crete capacitatea de credit (suma cu care activele
depesc datoriile),

aciunile Enron trebuiau s creasc ca valoare. Pe perioada ct


SPE-ul proteja investiia Rhythm, preul aciunilor Enron a crescut
semnificativ. Aceast cretere a activelor asigura suficient valoare
pentru a acoperi toate datoriile fa de Enron rezultate din opiunile
put precum i pentru a genera nite venituri substaniale pentru
CFO si ali investitori cnd SPE-ul era n derulare.
Strategia de a utiliza propriile aciuni ale Enron pentru a proteja
(riscurile fluctuaiei preurilor) mpotriva pierderilor din investiii a
fost att de de succes pentru Rhythms, nct Enron a utilizat
aceeai strategie pentru toate investiiile a cror valoare se
preconiza c va prezenta o scdere semnificativa.
Totui, daca aciunile Enron nu creteau suficient pentru a acoperii
pierderile i datoriile ce corespundeau din derivate, SPE-urile nu ar
fi putut s i ndeplineasc obligaiile i protecia riscurilor
fluctuaiei preurilor ar fi euat. Adic, obligaiile SPE-urilor ar fi
depit valoarea activelor lor i Enron ar fi trebuit s raporteze
pierderile n venituri (ctiguri).
La sfritul anului 2000 i nceputul lui 2001, aciunile Enron au
scazut n valoare, conducnd la lipsa de capacitate de credit a doua
SPEuri. Pentru a ndeprta posibilitatea unei probleme cu privire la
capacitatea de credit datorat declinului aciunilor Enron, Enron a
intrat ntr-o msur de protecie a investitorului mpotriva ratei
dobnzii, fr costuri, cu SPE. Enron a achiziionat o opiune call
cu preul de 116$ i a vndut o opiune put cu 81$. Primele asupra
opiunilor erau compensabile (offsetting). Dac preul aciunilor
cretea peste 116$, SPE ar fi deinut Enron, dar dac preul cobora
sub 81$, Enron ar fi deinut SPE. Opiunea put proteja SPE-ul
mpotriva scderii preului pentru a-i menine capacitatea de credit.
Aceast rezolvare era doar temporar. Opiunile put au mpiedicat
valoarea activelor SPE-ului s scad, dar nu preveneau creterea
obligaiilor din swaps dac investiiile protejate ale companiei
Enron continuau s alunece. Pentru ca schema s funcioneze,

aciunile Enron trebuiau s creasc ca valoare pentru a acoperi


pierderile din investiii, sau investiiile trebuiau s creasc pentru a
reduce obligaiile SPE-urilor. Dar att investiiile ct i aciunile
Enron au continuat declinul i la mijlocul lui septembrie 2001 era
clar c schema nu mai putea funciona. n fine, Enron a terminat
SPE-urile. Fcnd aceasta, Enron i-a asumat un cost (o tax)
nainte de impozitare de 710 milioane $, sum pe care Enron a
dezvluit-o pe 16 octombrie 2001 n situaiile sale iniiale privind
veniturile trimestrului trei. La mai puin de o lun, Enron i
auditorul su extern au concluzionat c SPE-ul implicat n
protecia riscurilor fluctuaiei preurilor Rhythms nu se califica ca
neconsolidabil i retroactiv au efectuat consolidarea pe 1999 i
2000. Prin aceasta, ctigul net raportat de
Enron a sczut cu 95 milioane $ n 1999 i cu 8 milioane $ n 2000.
Publicat de Manu Dudau la 22:21 Niciun comentariu:

http://www.scribd.com/doc/136093077/Scandalul-financiar-Enron
Scandalul Enron
In anul 1985, prin fuziuea Houston Natural Gas cu InterNorth, o companie
degaze naturale din Omaha, Nebraska, ia nastere compania Enron, un
furnizor de gaze n a t u r a l e d e t i n a t o r a a p r o a p e 6 0 0 0 0 k m d e
g a z o d u c t e . I n 1 9 8 9 E n r o n a i n c e p u t s a tranzactioneze gaze naturale,
devenind in urmatorii ani cel mai mare comerciant cu gazenaturale din America de
Nord.In doar 15 ani, Enron devenise una dintre cele mai mari companii
energetice din SUA, a v a n d a p r o a p e 2 1 . 0 0 0 d e a n g a j a t i i n p e s t e 4 0
d e t a r i . P e d a t a d e 3 d e c e m b r i e 2 0 0 1 , corporatia a declarat brusc faliment,
desi cu un an inainte anuntase un profit de peste 100miliarde de dolari. Si-atunci, cum s-a
ajuns la acesta incredibila prabusire si ce s-a aflat inspatele afacerii Enron? Intai,
pierderi colosale si prabusirea cotatiei la bursa. Apoi,descoperirea ca
aceasta corporatie gigantica era o suma de falsuri: o lume condusa
dec u l t u l b a n u l u i c o n d u c a t o r i l o r s a i , i n c a r e f a l s i f i c a r e a
s i f o l o s i r e a d e d o c u m e n t e contrafacute fusesera ridicate la rangul de
"management exemplar".Scandalul Enron a inceput din momentul in care
compania Enron si-a supraestimat beneficiul, si-a subestimat datoriile si a anuntat
o pierdere trimestriala de 618 milioane ded o l a r i . A u t o r i t a t i l e a m e r i c a n e
s-au sesizat imediat, demarand o ancheta
a s u p r a parteneriatelor si investitiilor instrumentate de directorul financiar al grupului
energetic.In decembrie 2001 Enron a fost plasat sub protectia legii falimentului,

devenindcel mai mare faliment din istoria SUA. Kenneth Lay, fondatorul si
fostul presedinte director general al grupului Enron, si Jeffrey Skilling, si el fost
director al companiei, auf o s t a c u z a t i i n p r i n c i p a l p e n t r u f r a u d a
b u r s i e r a s i c o m p l o t , d a r d o c u m e n t a r u l n u - s i propune sa-i caute pe
vinovati, ci sa faca lumina in ceea ce a devenit cel mai marescandal financiar al acestui
inceput de secol.
Schema de Hedging
n anii 90 Enron a evoluat rapid i a nceput s se manifeste n arii care
preaucompatibile cu strategia de creare a afacerilor n jurul unor active care erau
achiziionatei dezvoltate. Aceast cretere rapid cerea un capital larg de
investiii dar nu ofereau premisa generrii unor ctiguri sau fluxuri de numerar
semnificative pe termen scurt.Pentru a evita relatarea unor datorii suplimentare rezultate
din aceste afaceri care iniialnu deineau fluxuri suficiente de numerar pentru a
acoperii datoriile, Enron a ales s
utilizeze entiti care s serveasc unor scopuri speciale (SPE) n ideea
obinerii uneifinanri n afara bilanului (off-balance sheet financing).
Aceste entiti permiteau mprumutul n mod direct de la creditori externi pentru
finantarea activitilor.O entitate cu scop special (SPE) este o entitate creat pentru a duce
la mplinireun anumit scop, activitate sau serie de tranzacii direct legate de scopul su
special. Celemai multe SPE-uri servesc scopuri de afaceri valabile, cum ar fi izolarea
activelor sau aactivitilor pentru a proteja interesele creditorilor sau altor investitori sau
pentru a alocariscul ntre participani.Dei SPE-urile sunt o practic comun pentru
finanarea n afara bilanului, Enrona creat SPE pentru a se angaja n cteva activiti de
hedging ndoielnice, pentru a pstra pierderile economice reale n afara declaraiilor
financiare.In martie 1998, Enron a achiziionat aciunile Rhythms Net Connections ca
oinvestiie, contra sumei de 10 milioane dolari. Pn n mai 1999, valoarea aciunilor saridicat la 300 milioane de dolari, dar Enron nu a putut sa vnd investiia pan la
sfritula n u l u i 1 9 9 9 d i n c a u z a u n e i c o n v e n i i d e b l o c a r e
( i m o b i l i z a r e ) . P r e o c u p a t c p r e u l stocului ar putea s scad nainte ca ei sa
poat vinde investiia, Enron a vrut s protejezectigul deja recunoscut prin
dobndirea de opiuni put. Din cauza mrimii poziiei lui E n r o n ,
relativei lipse de lichiditate i lipsei de garanii comparabile, a
f o s t e f e c t i v imposibil protejarea investiiei Rhythms n mod clasic.
Astfel Enron a creat un SPE a crei activitate era de a proteja (acoperii) investiia
Rhythms.Din 1999 pn n 2001, Enron a sprijinit mai multe investiii similare
cuRhythms n care valoarea se atepta s creasc iniial, dar care prezentau riscul de
asuferii o scdere de pre nainte de sfritul perioadei de imobilizare. Enron a
inclusaceste ctiguri substaniale n ctigurile lor proprii, dar nu a vrut s
recunoasc pierderile aferente. Neavnd contrapartide independente disponibile pentru a
acoperiiaceste investiii mpotriva unor pierderi viitoare, Enron a creat mai multe entiti
pentruscopuri speciale (SPE) care s serveasc ca i contrapri pentru tranzaciile
derivate pecare Enron le dorea.Preedintele financiar (CFO-ul) al lui Enron manageriza
SPE-urile pentru a seasigura c acestea se vor implica n tranzaciile necesare. Motivul
major din spateleacestor tranzacii ndoielnice a fost dorina de a pstra pierderile
economice reale aleacestor investiii departe de situaiile finaciare ale lui Enron. Cum s-a
observat mai trziu,CFO-ul a primit recompense substaniale n schimbul faptului c n

calitate de manager al SPE-urilor a oferit operatiuni de hedging pentru Enron, operaiuni


n care ali teriindependeni i demni de ncredere nu s-ar fi implicat
niciodat.Opiunile reprezentau o datorie pentru SPE, dar din cauza c
aciunile Enron creteau ca valoare n aceast perioad, SPE a avut o valoare a
activelor suficient de mare pentru a acoperii datoria (capacitatea de credit). Capacitatea
de credit a SPE a fostimportant pentru Enron deoarece ar fi trebuit s raporteze pierderea
dac SPE-ul nu ar fi putut menine capacitatea de credit corespunztoare.Tranzaciile
derivate cu SPE au fost ncheiate la nceput de 2000 din cauza cEnron a
vndut investiia Rhythms ca urmare a expirrii conveniei de
imobilizare.Deoarece aciunile lui Enron nregistraser o cretere
semnificativ valoric, rezultatul ncheierii tranzaciei a fost plat substanial ctre
SPE.CFO-ul i ceilali investitori au primit recompensri masive ale investiiilor lor
modeste.Aciunea de hedging Rhythms a avut un succes att de mare n
pstrarea pierderilor n afara raportrilor financiare ale Enron nct au fost create noi
SPE-uri pentru a proteja alte investiii cu cretere spectaculoas, dar expuse la riscul unui
declinsemnificativ i care nu puteau fi protejate prin contrapri independente i de
ncredere. Afost dificil s atragi investitori care s asigure 3% din aciuni, astfel nct
SPE-urile s nuse califice pentru consolidare cu Enron. Managerul financiar
a facut o nelegere cu potenialii investitori, conform creia, investitorii ar fi primit
investiia iniial plus osubstanial recompens de aproximativ 35% nainte ca
SPE s poat s se lanseze n oricare alte tranzacii derivate cu Enron. nelegerea
elimina riscul investitorilor, ceea ce n s e m n a c e i n u a v e a u i n t e r e s u l s
p u n n t r e b r i s u p l i m e n t a r e c u p r i v i r e l a a l t e tranzacii dintre SPE-uri
i Enron.Pentru a obine resursele necesare pentru plata investitorilor, SPE-urile au
vnduttimp de 6 luni opiunile put de la Enron ctre fondul Enron la un pre de 57,50
dolari, ntimp ce preul de pia era de 68 dolari. Presupunerea c preul de pia al lui
Enron nu ar fi sczut aa de mult n ase luni fcea ca opiunile s expire fr valoare caz
n care SPE putea avea resurse s plteasc investitorilor. n realitate, aciunile lui Enron
au crescutvaloric i opiunile au fost regularizate mai devreme.Astfel, activitile de
hedging au luat forma unor total return equity swaps.Swapurile protejau
investiiile pentru care se atepta o scdere de valoare. Enron ar fi pltit
SPE-urilor pentru orice ctiguri ulterioare ale investiiilor, n timp ce SPE ar fi pltit lui
Enron pentru orice pierderi ulterioare. Din aceast nelegere, mai mult dect probabil, ar
fi rezultat pierderi pentru SPE. Investitorii externi ns nu aveau interes s seo p u n
acestui contract, deoarece ei primiser att o recompensare
s u b s t a n i a l a investiiei lor, ct i investiia iniial.Principiile de contabilitate
general acceptate (GAAP) sunt astfel concepute nctrealitatea tranzaciei, i nu neaprat
forma acesteia, s fie raportat utilizatorilor situaiilor financiare. Aceste tranzacii
derivate poate c aratau ca o acoperire economic, dar de fapt funcionau
numai ca o acoperire contabil. Normal, conceptul de acoperire (hedge= presupune
gsirea unui ter de ncredere, care s fie dispus s i asume un risc economic.n cazul n
care investiiile scdeau valoric, terii urmau s suporte pierderea). n schimb,Enron a
transferat propriile aciuni la SPE-uri care i-au asumat riscul investiiei n
cazuls c d e r i i v a l o r i c e . R e a l i t a t e a t r a n z a c i i l o r n u a f o s t u n
a d e v r a t h e a d g e e c o n o m i c i pierderile din investiii erau adevrate pierderi
economice ale lui Enron i trebuiau s fieraportate ca atare.Pierderile au putut s fie

inute n afara raportrilor financiare ale Enron deoareceSPE-urile (unde se


nregistrau pierderile) nu erau consolidate cu Enron. Primul SPE a avut
participaii expuse riscului, dar ele aparineau preedintelui financiar i altor angajaiai lui
Enron. SPE-urile trebuiau s fie supuse consolidrii. Procesul de consolidare ar fieliminat
toate tranzaciile ntre companii i pierderile investiiilor ar fi fost raportate ncontul de
profit i pierdere Enron.P e n t r u a c r e t e c a p a c i t a t e a d e c r e d i t ( s u m a c u
c a r e a c t i v e l e d e p e s c datoriile), aciunile Enron trebuiau s creasc ca valoare.
Pe perioada ct SPE-ul protejainvestiia Rhythm, preul aciunilor Enron a
crescut semnificativ. Aceast cretere a activelor asigura suficient valoare pentru
a acoperi toate datoriile fa de Enron rezultate din opiunile put precum i pentru a
genera nite venituri substaniale pentru CFO si aliinvestitori cnd SPE-ul era n
derulare.Strategia de a utiliza propriile aciuni ale Enron pentru a proteja
(riscurilefluctuaiei preurilor) mpotriva pierderilor din investiii a fost att de de succes
pentruRhythms, nct Enron a utilizat aceeai strategie pentru toate investiiile a cror
valoare se preconiza c va prezenta o scdere semnificativa.Totui, daca aciunile Enron
nu creteau suficient pentru a acoperii pierderile idatoriile ce corespundeau din
derivate, SPE-urile nu ar fi putut s i ndeplineasc obligaiile i protecia
riscurilor fluctuaiei preurilor ar fi euat. Adic, obligaiile SPE-urilor ar fi depit
valoarea activelor lor i Enron ar fi trebuit s raporteze pierderile nvenituri (ctiguri).La
sfritul anului 2000 i nceputul lui 2001, aciunile Enron au scazut nvaloare,
conducnd la lipsa de capacitate de credit a doua SPEuri. Pentru a
ndeprta posibilitatea unei probleme cu privire la capacitatea de credit datorat
declinuluiaciunilor Enron, compania a intrat ntr-o msur de protecie a investitorului
mpotrivaratei dobnzii, fr costuri, cu SPE. Enron a achiziionat o opiune call cu preul
de 116$ i a v n d u t o o p i u n e p u t c u 8 1 $ . P r i m e l e a s u p r a
o p i u n i l o r e r a u c o m p e n s a b i l e (offsetting).Dac preul aciunilor cretea
peste 116$, SPE ar fi deinut Enron, dar dac preul cobora sub 81$, Enron ar fi deinut
SPE. Opiunea put proteja SPE-ul mpotrivascderii preului pentru a-i menine
capacitatea de credit.Aceast rezolvare era doar temporar. Opiunile put au mpiedicat
valoarea activelor SPE-ului s scad, dar nu preveneau creterea obligaiilor din swaps
dac investiiile protejate ale companiei Enron continuau s alunece. Pentru ca schema s
funcioneze,aciunile Enron trebuiau s creasc ca valoare pentru a acoperi pierderile din
investiii,sau investiiile trebuiau s creasc pentru a reduce obligaiile SPE-urilor. Dar
attinvestiiile ct i aciunile Enron au continuat declinul i la mijlocul lui septembrie
2001era clar c schema nu mai putea funciona.n fine, Enron a terminat SPE-urile.
Fcndaceasta, Enron i-a asumat un cost (o tax) nainte de impozitare de 710 milioane
$, sum pe care Enron a dezvluit-o pe 16 octombrie 2001 n situaiile sale iniiale
privindveniturile trimestrului trei. La mai puin de o lun, Enron i auditorul su extern
auconcluzionat c SPE-ul implicat n protecia riscurilor fluctuaiei preurilor Rhythms
nuse califica ca neconsolidabil i retroactiv au efectuat consolidarea pe 1999 i 2000.
Prinaceasta, ctigul net raportat deEnron a sczut cu 95 milioane $ n 1999 i cu 8 milioane $ n 2000.
Falimentul Enron
Cauzele care au dus la transformarea unui faliment intr-o incalcare a legii,
au fost, in principal de natura economica, si au fost in numar de doua. Prima, a fost
folosirea unor practici contabile foarte complicate, prin care Enron a reusit sa ascunda
datorii demiliarde de dolari, iar a doua, legata de firma de consultanta

Andersen, care se facevinovata atat de "neglijenta" in observarea si


aducerea la cunostinta investitorilor aacestor practici, cat si de distrugerea
unui numar foarte mare de documente care ar fi putut avea legatura cu
falimentul Enron.4Agentiile de rating anuntau in noiembrie 2001 retrogradarea
obligatiunilor Enronla statutul de "junk bonds", ceea ce insemna ca trebuiau platite
imediat datorii de 4miliarde dolari, iar Dynegy, compania energetica aflata de ani de zile
in umbra gigantuluidin Texas, anulase oficial fuziunea cu Enron, care ar fi putut salva cel
mai mare falimentdin istorie.Apoi, evenimentele s-au precipitat: scderea cursurilor,
nencredereainvestitorilor, degradarea notatiilor, primele bnuieli privind manipulrile
conturilor, primele demisii, spirala conform creia fiecare component antrena o alt
component sicare a condus, la nceputul anului 2002, la demisia presedintelui si
fondatorului KennethLay si declararea falimentului grupului. Kenneth Lay cedeaza
functia de conducere luiJeffrey Skilling.Diferitele anchete au pus n lumin principalele
aspecte ale acestui esec financiar major, de ordinul a 100 miliarde de dolari datorii, dintre
care o parte nu mai putea s fieacoperit. Cifrele de afaceri fuseser artificial majorate,
lundu-se ca baz contractelencheiate sau n curs de negociere, si nu cum este uzanta
pentru intermediar, numaicomisioanele ncasate sau angajate.Calculat pe aceast baz
(valoarea contractat sau negociat), cifra de afaceri efectivajunsese la 6 miliarde de
dolari.Enron a dat faliment n luna decembrie 2001, cnd s-a descoperit c avea
datoriinedeclarate n valoare de cteva milioane de dolari.Brokerii sai au pierdut intreaga
companie in urma unor tranzactii proaste, iar apoi si-auacoperit pierderile nedeclarndule si intocmind false rapoarte de profit, ceea ce a crescutsi mai mult pretul actiunilor.
Privind retrospectiv, putem spune ca Enron a fost ocorporatie care a avut ca unic scop
mentinerea unui cost ridicat al actiunilor, cu orice pret.Lipsa de transparen a oficialilor
falimentarei companii Enron, sau mai degrab posibilitatea acestora de a ine departe de
ochii acionarilor decizii financiare de mareimportan este motivul principal pentru care
compania a putut ajunge n aceast situaie.Spre exemplu, n octombrie 2000, la o
conferin de pres care a urmatdeprecierii valorii aciunilor, Keneth Lay, preedintele
companiei i Andrew Fastow,directorul financiar la companiei, au fost chestionai de
analiti cu privire la activelecompaniei, capacitatea de returnare a datoriilor i investiiile
pe care le-au fcut.Lay a refuzat ns s rspund la ntrebrile cu privire la investiiile
neprofitabile pe care Enron le-a fcut n domeniul distribuiei de ap. Lay a declarat n
timpulconferinei c Enron, creia i s-a cerut de ctre Comisia Valorilor Mobiliare (SEC)
s prezinte informaii cu privire la tranzaciile sale, nu va fi lasat din punct de
vedereinvestiional."Nu cred c aa ceva se va produce.Suntem hotri s ne pstrm
ratingul actual," a spusLay.La sfritul lunii octombrie, agenia de rating Moody's
Investors Service aanunat totui c a revizuit ratingul de credit al Enron, diminundu-l la
Baa2. Moody's aexplicat schimbarea prin "deteriorarea flexibilitii financiare a
companiei".Reducerile de capital propriu n urma investiiilor neprofitabile pe care Enron
le-afcut n domeniul telecomunicaiilor i a distribuiei de ap au dus la "scderea
ncrederiiinvestitorilor." Scderearatingului de ctre Moody's a fost urmat de o micare
similarla Standard&Poor's, agenia rival.
In decursul a 20 de ani cat a condus compania, Kenneth Lay a facut din micutacompanie
din Houston, a saptea companie ca marime din SUA, cu o valoare de piata de peste 70 de
miliarde de dolari. Insa in 2001 compania a intrat in faliment dupadescoperirea unor
intregi serii de nereguli in declaratiile financiare, acesta fiind cel mairasunator caz de

frauda din istoria Americii. Enron a intrat in faliment cu un total aldatoriilor de 31,8
miliarde de dolari. In 2001 Lay a cedat functia de conducere lui JeffreySkilling, care a
fost de asemenea gasit vinovat in 19 cazuri de acuzare privind frauda.Cei doi isi asteptau
verdictele, ambii riscand zeci de ani de inchisoare. Verdictul in cazullui Kenneth Lay
trebuia sa fie anuntat pe 23 octombrie, Lay avand toate sansele sa isi fi petrecut tot restul
vietii in spatele gratiilor. Fondatorul companiei si-a sustinutnevinovatia pe tot parcursul
procesului care a debutat in 2001. El a catalogat falimentulca fiind 'o mare tragedie',
invinuindu-l pentru falimentul Enron pe directorul financiar Andrew Fastow, care a fost
condamnat deja in 2004 la 10 ani de inchisoare si plata uneiamenzi de 23,8 milioane de
dolari.Compania pe care a fondat-o si condus-o pana la stadiul de imperiu financiar
adevenind simbolul coruptiei, Lay fiind si un apropiat al administratie Bush.
Conducatoriicompaniei au deturnat miliarde de dolari prin intemediul umflarii
bilanturilor financiare,investitorii fiind inselati de situatia fiscala vopsita in roz a Enron,
care avea deja probleme financiare serioase.Cel mai socant aspect prezentat in film se
leaga de faptul ca Enron a creat cu bunastiinta o falsa criza a energiei in California, care
nu a existat niciodata. In film auziminregistrari telefonice ale traderilor Enron care ii
sfatuiesc pe managerii uzinelor electricedin California sa fie putin mai creativi" si sa
inchida uzinele pentru reparatii". Enroneste responsabila de inchiderea pentru mult timp
a pna la 50% din industria energetica aCaliforniei, ba chiar a 76%, atunci cand a crescut
pretul energiei electrice de aproximativnoua ori.Cnd compania a intrat in colaps, 20.000
de angajati au fost concediati. Pensiilelor nu mai exista si actiunile nu mai valoreaza
nimic. Un telefonist care a lucrat pentru ocompanie electrica din Portland toata viata
povesteste ca, inainte ca Enron sa preiacompania la care lucra si sa o devalizeze, fondul
sau de pensii valora 248.000 dolari, pecare i-a investit in actiuni Enron. Acum, spune el,
fondul sau de pensie valoreaza 1.200de dolari.
Arthur Andersen
Dincolo de proportiile imense ale esecului, falimentul companiei americane Enron a
lovit puternic in credibilitatea corporatiilor americane si in cea a firmelor de audit
sic o n t a b i l i t a t e . C u m a f o s t p o s i b i l c a E n r o n s a a s c u n d a a t a t e a
d a t e f i n a n c i a r e f a r a c a auditorul sa afle acest lucru?Aceasta este una din
intrebarile-cheie pe care si le.au pus anchetatorii. Enron aincheiat mai multe parteneriate
ale caror detalii financiare nu au fost trecute in registrelecontabile ale companiei,
permitand raportarea de profituri mai mari decat in realitate.Directorul executiv al celor
de la Andersen, Joseph Berardino, spune ca firma sa afacut "o judecata profesionala ce sa dovedit in final gresita". El afirma ca Enron nu le-a spus nimic auditorilor despre
numeroase parteneriate ce s-au dovedit in cele din urmafatale.Insa Andersen recunoaste
ca partenerul David Duncan, care se ocupa de Enron, leceruse angajatilor din Houston,
unde se afla sediul central al operatorului energetic, sadistruga unele documente contabile
ale companiei, in cursul unei reuniuni "de urgenta", pe 23 octombrie."Andersen a anuntat
autoritatile bursiere americane, comisiile parlamentare,Departamentul Justitiei si
organismele care investigau falimentul Enron ca angajatii celucrau la dosarul Enron au
distrus un numar de documente electronice si hartii, precum sicorespondenta referitoare
la acest dosar", se arata intr-un comunicat al firmei de audit.Distrugerea documentelor
electronice si pe hartie "pare sa fi incetat" abia la 9noiembrie, dupa cum a precizat
Andersen, adica la o zi dupa ce Comisia de SecuritateBursiera (SEC) solicitase oficial
cabinetului de audit sa furnizeze informatii in legaturacu EnronIntr-un document trimis

de Enron Comisiei existau mai multe paragrafe cedescriau afaceri de sute de milioane de
dolari intre companie si firme partenere condusesi detinute partial de unii directori ai
companiei.Enron a estimat ulterior ca Fastow a castigat peste 30 milioane dolari
din parteneriatele incheiate. Fastow a fost dat afara pe 23 octombrie, la o zi dupa ce
KennethLay declara ca el este acuzat pe nedrept. Enron a anuntat, la 18 ianuarie, ca a
reziliatcontractul cu Arthur Andersen, ca urmare a faptului ca firma de contabilitate a
recunoscutimplicarea unora dintre angajatii sai in distrugerea de documente privind
compania.Curtea Suprema de Justitie din Statele Unite ale Americii a schimbat
hotarareaconform careia grupul contabil Arthur Andersen a fost gasit vinovat pentru
distrugereaunor documente incriminatoare ale grupului energetic american. Instanta
suprema ahotarat ca nu exista suficiente probe pentru a condamna grupul Andersen de
distrugere dedocumente. Drept urmare, Andersen a fost amendata cu 500 de mii de dolari
si supusa lacinci ani de supraveghere a activitatii. Compania, care facea parte din grupul
celor maimari cinci firme de contabilitate la nivel mondial, s-a destramat, iar 28.000 de
angajatiamericani au fost concediati. Ca urmare a evenimentelor nefericite prin care a
trecut,Andersen mai are in prezent numai 200 de angajati, pe posturi in principal
administrativesi legale.
Implicari politice
Scandalul Enron nu a fost numai un scandal financiar, ci si unul social si
politic.Republicanii, si presedintele George W. Bush in special, au fost implicati in
combinatiidiverse cu Enron. In primul rand, directorii companiei au contribuit cu 1,76
milioanedolari la campania electorala republicana din anul 2000.Preedintele Bush, cu
care Lay a ntreinut o strns prietenie, concretizat prin
contribuii financiare generoase la campania sa prezidenial, a avut deja grij s
sedistaneze de acest scandal, afirmnd c "nu a discutat niciodat cu Lay despre
problemele grupului su".
Explicaiile preedintelui Bush referitoare la relaia sa cu Enron sunt, n cel mai bun
caz, un jumtate de adevr", a spus Craig McDonald, responsabil al organizaiei
Texansfor Justice, un grup care supravegheaz activitile oamenilor politiciNici
democratii nu au evitat sa ia bani de la Enron, insa in cazul lor suma este ceva maimica,
de 683.000 de dolari. Apoi, vicepresedintele Dick Cheney a elaborat, anul trecut,dupa o
intalnire cu oficialii Enron, noua politica energetica a Statelor Unite, carecuprinde multe
aspecte ce par desprinse direct din filosofia companiei texane.Fosti angajati ai companiei
au fost prezenti in administratia Bush, de la sefularmatei de uscat, Thomas White, pana la
reprezentantul comercial al SUA, RobertZoellick. La scurt timp, Bush l-a numit pe Pat
Wood, un om puternic sprijinit de KennethLay, pentru a controla preturile la
energie.Paradoxal, scandalul Enron nu a fost chiar att de mare fata de costurile umanesi
financiare implicate. Verdictele dure in ceea ce ii priveste pe ambii oficiali ai Enron
aureprezentat un triumf dulce amar pentru fostii angajati ai companiei, care au putut
sarasufle usurati pentru faptul ca intreaga saga Enron a luat sfarsit, in timp ce ei
aucontinuat sa-si refaca vietile, sa-si gaseasca alte slujbe si sa sa-si creeze noi economii,
decand compania a inregistrat cadere financiara.