FALIMENTUL ÎN AFACERILE

INTERNAŢIONALE

STUDIU DE CAZ
WORLDCOM
 Cuprins:

1. Falimentul – date teoretice

2. Înfiinţarea şi activitatea Worldcom
3. Decăderea şi restructurarea sub noul brand MCI
4. Procesul
5. Verdictul
6. Concluzii
7. Bibliografie

2
 1. Falimentul – date teoretice

Fie că vorbim despre falimentul unei firme corporatiste sau al prăvăliei din colţ,
singura diferenţă între cele două este cea rezultată din amplitudinea undei de şoc care
urmează căderii. Cu cât este mai mare entitatea care dă faliment cu atât mai multe
întreprinderi sunt atrase în vârtejul prăbuşirii acesteia. Deşi efectele falimentelor sunt
direct proporţionale cu dimensiunea companiilor, cauzele care conduc către eşec sunt de
cele mai multe ori aceleaşi.
Mediul actual de afaceri îl putem asemăna cu o mare petrecere, unde totul este
permis, dar care se poate termina rău, spun analiştii.
Sursa eşecurilor financiare se poate rezuma în câteva cuvinte care nu sunt străine
nimănui: lăcomie, iresponsabilitate, management precar, slaba capitalizare,
vulnerabilitate crescută la şocurile financiare de tipul celor existente în prezent, lipsa
prognozelor, educaţia asociaţilor firmelor etc.
Managerii pot utiliza o serie de indicatori care pot fi semnale de alarmă pentru
apariţia riscului de faliment al firmei. Mangerul poate începe această analiză cu evaluarea
indicatorilor de lichiditate care măsoara capacitatea societăţii de a-şi onora obligaţiile pe
termen scurt, pentru realizarea calculelor fiind utilizate activele circulante (cele mai
lichide; cash în bancă şi casă, creanţe, stocuri) şi datoriile cu o scadenţă mai mică de un
an, datele necesare se regăsesc în bilanţul contabil;
a. Lichiditatea generală/curentă (Current Ratio)=Active circulante/Datorii
curente (<1 an); acest indicator trebuie să aibă valori mai mari de 1, adica lichidităţile
generate de cash-ul din conturi şi casă, de recuperarea creanţelor şi de valorificarea
stocurilor să acopere datoriile curente.
b. Ciclul de conversie a numerarului ( CCC-cash conversion cycle). Se
calculează după formula durata de rotaţie a stocurilor + durata de recuperare a
creanţelor durata de plată a furnizorilor . Evident, orice companie tinde către un ciclu
de conversie a numerarului cât mai mic, idealul fiind ca banii către furnizori să fie plătiţi
chiar în ziua în care clienţii îşi plătesc la rândul lor datoriile (CCC=0). Un ciclu de
conversie mai mic are ca rezultat o nevoie mai mică de finanţare a cheltuielilor curente
prin intermediul creditelor bancare, iar de aici cheltuieli mai mici cu dobânzile şi o

3
stabilitate mai mare a afacerii. Însă un ciclu de conversie a numerarului mare, rezultat
dintr-o rotaţie greoaie a stocurilor (stocaj mare rezultat a scăderii vânzărilor), o perioadă
mare de încasare a creanţelor de la clienţi şi o perioadă redusă în care furnizorii devin
scadenţi la plată), poate avea ca şi consecinţă lipsa de lichidităţi şi intrarea în incapacitate
de plată.
c. Fondul de rulment mai este denumit şi capitalul de lucru net (Net Working
Capital = NWC), acesta reprezentând sursa permanentă de finanţare a întreprinderii. Pe
baza bilanţului, fondul de rulment se poate determina ca diferenţa dintre activele
circulante şi datoriile pe termen scurt. Din punct de vedere al gestiunii financiare, fondul
de rulment defineşte, pe de o parte, marja de securitate sau de siguranţă privind finanţarea
activelor circulante, iar pe de altă parte, cota de autonomie financiară. Atunci când FR <
0, fondul de rulment negativ se traduce prin faptul că o parte a datoriilor pe termen scurt
au fost utilizate pentru procurarea de active imobilizate; această stare defineşte o abatere
de la echilibrul financiar.
Indicatorii de risc/datorii prin determinarea Solvabilităţii patrimoniale care este
reversul insolvabilităţii şi reprezintă aptitudinea agentului economic de a învinge riscul
de faliment, adică de a-şi onora obligaţiile la timp, orice perturbare a plăţilor putând
determina prejudicii. De aceea, menţinerea solvabilităţii pe termen lung reprezinta o
condiţie esenţială a existentei agentului economic. Indicatorul se determină prin raportul
capitalurilor proprii la total pasiv, o valoare de sub 15% a capitalurilor proprii în total
pasiv este periculoasă pentru apariţia riscului de faliment. Gradul de îndatorare (Datorii
totale/ Active totale)x 100, evidenţiază limita până la care societatea îşi finanţează
activitatea din alte surse decât cele proprii (credite, datorii la stat şi furnizori). Indicatorul
este inversul solvabilităţii patrimoniale, suma rezultatelor celor doi indicatori trebuind să
fie 100%. În condiţii normale de activitate gradul de îndatorare trebuie să se situeze în jur
de 50%. O limita sub 30% indică o rezervă în apelarea la credite şi împrumuturi iar peste
80% o dependenţă de credite, situaţie alarmantă.
Indicatorii de activitate (de gestiune) sunt indicatorii care relevă eficienţa cu
care o societate îşi utilizează activele, prin determinarea rotaţiei stocurilor, a clientilor,
furnizorilor şi a activelor imobilizate prin cifra de afaceri.
Indicatorii de profitabilitate oferă informaţii despre eficienţa cu care o societate
îşi utilizează resursele pentru a genera profit. Obţinerea de profit pe termen lung este
vitală atât pentru supravieţuirea companiei, cât şi pentru beneficiile aduse acţionarilor sau
asociaţilor.

4
 În opinia multor economişti, rentabilitatea financiară, este cel mai important
indicator de măsurare a performanţelor unei companii reprezentând rentabilitatea
capitalurilor proprii (ROE - return on equity.Indicatorul este calculat ca raport între
profitul net obţinut de companie şi capitalurile proprii, acestea din urmă reprezentând
practic contribuţia acţionarilor la finanşarea afacerii. O rentabilitate mare a capitalurilor
proprii înseamnă că o investiţie materială mică a acţionarilor a fost transformată într-un
profit mare, iar asta este cel mai important pentru o afacere: să maximizeze rezultatele
resimţite de acţionari ca urmare a investiţiei pe care au facut-o.

Lege nr. 64 (r2) din 22/06/1995, privind procedura reorganizării judiciare şi

a falimentului Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1066 din 17/11/2004
Art. 1. - (1) Prezenta lege se aplică următoarelor categorii de persoane aflate în
insolvenţă şi care vor fi denumite în continuare debitori:
a)comercianţii:
1. societăţile comerciale;
2. cooperativele de consum şi cooperativele meşteşugăreşti, denumite în continuare
organizaţii cooperatiste, asociaţiile teritoriale ale cooperativelor de consum şi
meşteşugăreşti, constituite potrivit Decretului-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi
funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, cu modificările ulterioare, respectiv Legii nr.
109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de
credit, cu modificările ulterioare, precum şi societăţile cooperative;
3. persoanele fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale ;
b)societăţile agricole ;
c) grupurile de interes economic.
(2) Prin insolvenţă se înţelege acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin
incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
Art. 2. - Scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului
debitorului aflat în insolvenţă, fie prin reorganizarea activităţii acestuia sau prin
lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment.
Art. 3. - În înţelesul prezentei legi, averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor şi
drepturilor patrimoniale ale acestuia - inclusiv cele dobândite în cursul procedurii
stabilite de prezenta lege - care pot face obiectul unei executări silite, în condiţiile
Codului de procedură civilă.

5
Art. 4. - (1) Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege vor fi
suportate din averea debitorului.
(2) Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii
emise de debitor sau, după caz, de administrator, iar în cursul falimentului, de lichidator.
(3) Disponibilităţile băneşti vor putea fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
(4) În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare,
constituit din taxele plătite de persoanele fizice şi/sau juridice registrului comerţului
pentru serviciile prestate de acesta.
5) Fondul prevăzut la alin. (4) va fi constituit prin majorarea cu 10% a taxelor percepute
de oficiile registrului comerţului.
Art. 5. - (1) Organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-
sindic, administratorul şi lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi
operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a
drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.
Art. 6. - Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la
art. 8, sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul
debitorului, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul
societăţilor agricole, şi sunt exercitate de un judecător-sindic desemnat de preşedintele
tribunalului în condiţiile art. 9.
Art. 7. - (1) Citarea părţilor, precum şi comunicarea sau notificarea oricărui alt act de
procedură se fac, de regulă, în condiţiile prevăzute la art. 85-94 din Codul de procedură
civilă.
(2) Prin excepţie, îndeplinirea actelor menţionate la alin. (1) se va face prin publicitate, în
cazurile expres prevăzute de lege.
Art. 8. - (1) Curtea de apel va fi instanţa de recurs, pentru hotărârile date de judecătorul-
sindic, în baza art.11
(2) Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede
altfel.
(3) Recursul va fi judecat de completuri specializate, în termen de 30 de zile de la
înregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea părţilor se face prin publicitate. În
vederea soluţionării recursului, se trimit la curtea de apel în copie certificată, sub
semnătura grefierului-şef al tribunalului, numai actele care interesează rezolvarea
recursului.

6
(4) Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, cu
modificările şi completările ulterioare, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi
suspendate de instanţa de recurs. (5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul judecării
recursului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic:
a) hotărârea de respingere a contestaţiei debitorului, făcută în temeiul art. 38 alin. (5);
b) hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, pronunţată în condiţiile art. 106;
c) hotărârea de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obţinute din
lichidare şi din încasarea de creanţe, făcută în temeiul art. 121.
(6) Pentru toate cererile de recurs formulate împotriva hotărârilor pronunţate de
judecătorul-sindic în cadrul procedurii deschise împotriva unui debitor se constituie un
singur dosar.

7
 Studiu de caz
WorldCom Inc.

Înfiinţarea şi activitatea Worldcom

WordCom a fost a doua mare companie de telefonie fixă la distanţă din Statele
Unite ale Americii, cu peste 20 de milioane de clienţi. La început aceasta părea să fie o
frumoasă poveste de succes.
În 1983, sub conducerea unui fost antrenor de baschet Bernard Ebbers câţiva
parteneri şi-au pus împreună, pe un şervetel într-o cafenea din Hattiesburg, Missouri,
ideea lor de înfiinţare a companiei. Compania lor, LDDS (Long Distance Discount
Service) a început să presteze servicii în 1984. În 15 ani a crescut repede prin achiziţii şi
fuziuni. Bernard Ebbers a fost numit preşedinte în 1985 şi compania a devenit publică în
1989.
Născut în Edmonton, Canada, pe data de 27 august 1941, Bernard Ebbers a
muncit ca antrenor de baschet, profesor şi şef de depozit, înainte de a ajunge să deţina un
lant hotelier, care l-a propulsat către strălucita carieră în telecomunicaţii.
În octombrie 1997, WorldCom, în urma unor negocieri intense cu America Online
au stabilit împărţirea CompuServe Inc. Astfel fiecare companie putea să se concentreze
asupra propriilor competenţe din firma respectivă. Pentru 1,2 miliarde $ WorldCom a
cumpărat 80% din stocul de acţiuni CompuServe pe care îl deţinea H&R Block.
Compania a păstrat divizia de integrare a reţelelor din CompuServe, CNS (CompuServe
Network Services) şi a cumpărat divizia de interconectare din AOL, ANS
Commmunications.
AOL a cumpărat CompuServe Interactive Services, divizia de comercializare
online a bunurilor de larg consum, primind 175 milioane $ cash de la WorldCom. Pe o

8
durată de 5 ani, WorldCom este desemnat drept cel mai mare network-service provider al
lui AOL.
Deşi atuurile lui AOL aparţin de sfera bunurilor de larg consum, CNS îi
garantează lui WorldCom prezenţa în 105 ţări şi posibilităţi de prestare a unor servicii cu
valoare adaugată, cum ar fi accesul la distanţă, prelucrarea tranzacţiilor, comertul pe
Internet. În fapt, CNS pune bazele preluării de catre WorldCom a serviciilor globale ale
AOL, iar ANS va permite companiei, prin solida sa reputaţie, să-şi lărgeasca volumul
serviciilor cu valoare adaugată.
În lumea dură a telecomunicaţiilor de peste Ocean, Ebbers şi-a întrecut rivalii şi a
reuşit să profite de avantajul unui contract de monopol cu gigantul telecom american
AT&T, prin care Ebbers se obliga să ofere contracte la preţuri de târg. Cu o avere care se
înmultea foarte repede, Ebbers a reuşit să cumpere în 1995 compania WilTel Network,
pentru 1,2 miliarde de dolari, ulterior aceasta devenind Worldcom.
La jumătatea anului 1999, acţiunile companiei au atins valoarea maximă, Ebbers
devenind o vedetă pe Wall-Street. Compania pe care o fondase raporta constant rezultate
financiare remarcabile, preţurile acţiunilor explodând şi îmbogăţind acţionarii majoritari.
Însă, în urma unei încercări nereuşite de preluare a rivalului mult mai mare Sprint, unele
afaceri dubioase şi conturi umflate ale WorldCom au început să iasă la iveală.
În iunie 2000 Companiile WorldCom Inc. şi Sprint Corp. au înaintat Comisiei
Europene o cerere de fuziume. Grupul WorldCom era dispus să scoată la vânzare toate
diviziile Sprint legate de Internet şi de comunicaţii la distanţă, evaluate la 40-45 miliarde
de dolari, pentru a satisface obiecţiile Statelor Unite şi ale Europei la tranzacţia de 115
miliarde de dolari dintre cele două societăţi. Operaţiunea reprezenta cea mai mare
concesie făcută de două companii pentru a obţine aprobarea de fuzionare. Dar aceasta
însemna de asemenea o importantă victorie politică a lui Mario Monti, comisarul
european pe probleme de concurenţă, care s-a luptat să forteze obţinerea unor modificări
în tranzacţia celor două societăţi americane, care ar fi adus, pretinde el, prejudicii
concurenţei în domeniul Internet.
La sfârţitul lunii iunie, cele 2 mari companii şi-au retras propunerea de fuziune
înaintată Comisiei Europene ca urmare a opoziţiei manifestate de autorităţile comunitare
antitrust. Mario Monti a recomandat Comisiei să blocheze alianţa. În Statele Unite, un
grup de avocaşi din cadrul Departamentului Justiţiei şi-au anunţat şi ei opoziţia faţă de
acest acord. Prin retragerea dosarului înaintat Comisiei Europene, cele două grupuri evită
perspectiva blocării alianţei lor în forma actuală. Surse apropiate companiei Sprint au

9
declarat că firmele vor face o nouă propunere şi intenţionează să obţină în prealabil
aprobarea Departamentului american al Justiţiei înainte de a solicita din nou acordul
Comisiei de la Bruxelles, dar aceasta nu s-a mai realizat.
În septembrie 2000 WorldCom a preluat controlul companiei Digex, una dintre
ultimele firme independente americane din sectorul serviciilor de web-hosting, în urma
unei licitaţii la care au mai participat societăţile Exodus şi Global Crossing. Licitaţia care
s-a încheiat la 2,5 miliarde de dolari a permis WorldCom să intre în posesia a 54% din
capitalul Digex. Acordul a dat însă posibilitatea societăţii cumpărătoare să deţină 97%
din drepturile de vot în Consiliul de Administraţie. Lupta pentru preluarea controlului
companiei Digex reflecta înverşunarea cu care marile companii din sectorul
telecomunicaţiilor şi al tehnologiei informaţionale se zbat să obţină o parte din piaţa
serviciilor de web-hosting.

Decăderea şi restructurarea sub un nou brand

Chiar dacă procesul şi falimentul grupului energetic Enron a fost unul mult mai
rasunător, existând suspiciuni şi de implicare a Administratiei americane, falimentul
WorldCom a reprezentat cel mai mare faliment din istoria corporatistă a SUA.
Orizontul începuse însă să se întunece pentru WorldCom încă de la sfârşitul lunii
aprilie a anului 2002, când Ebbers, fondatorul şi preşedintele firmei, a fost forţat să
demisioneze, fiind implicat într-un scandal referitor la modalităţile prin care compania a
ajuns să-l împrumute cu aproximativ 400 de milioane de dolari.
Reacţia SEC (The Securities and Exchange Commission) s-a produs cu o
rapiditate fără precedent în istoria organismului american. Mai mult, preşedintele SEC,
Harvey Pitt, a declarat că a cerut un ordin judecătoresc pentru a împiedica WorldCom să
"scape" de active, să distrugă documente sau să plăteasca sume importante managerilor -
aşa cum s-a întâmplat în cazul Enron. WorldCom anunţase, că a înregistrat o parte din
cheltuielile operaţionale pentru anul 2001 şi primul trimestru al anului 2002, drept
investiţii de capital, ceea ce a determinat o creştere a lichidităţilor şi a ratei de
profitabilitate. WorldCom avea datorii de aproximativ 32 de miliarde de dolari, iar
valoarea sa de piaţă a atins cel mai scăzut nivel - aproximativ 3,5 miliarde de dolari, faţă
de cele 200 de miliarde de dolari în vremurile de glorie ale companiei.

10
 The Securities and Exchange Commission (SEC, organismul american de
supraveghere a pieţei de capital) a depus o plângere în justiţie prin care acuza de fraudă
compania WorldCom. WorldCom, al doilea mare operator de telecomunicaţii din Statele
Unite, a recunoscut, o fraudă de aproximativ 4 miliarde de dolari şi putea cere, potrivit
analiştilor, intrarea în procedura de faliment .
În 3 aprilie 2002, WorldCom a anunţat disponibilizarea a 3.700 de angajati care
reprezentau aproape 10% din forţa sa de muncă. Scopul disponibilizărilor: reducerea
cheltuielilor din exploatare cu 4%. WorldCom spera de asemenea să-şi îmbunătăţească
productivitatea.
În centrul scandalului şi principalul vinovat pare a fi Scott Sullivan, fost chief
financial officer al companiei, care a făcut, o serie de operaţiuni financiare, astfel încât
WorldCom a părut mult mai bogată şi mai "sănătoasa" decât era în realitate.
Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, mecanismul fraudei a fost descris de
persoane apropiate afacerii astfel: în fiecare trimestru din 2001 şi în primul trimestru din
2002, se presupune că Sullivan ar fi tratat (din punct de vedere contabil) o anumită parte
din costurile operaţionale (cheltuieli efectuate pentru desfaşurarea activitaţii de bază)
drept cheltuieli de capital (investiţii efectuate). În acest fel, pentru anul 2001 şi primul
trimestru din 2002, pierderea de aproximativ 2,5 miliarde de dolari a devenit un profit de
aproape 1,5 miliarde de dolari.
În noiembrie 2002, preşedintele gigantului Hewlett-Packard (HP), Michael
Capellas, a anunţat că demisionează. Motivele nu au fost făcute publice, dar se ştia că
urmează să devină de la 1 decembrie director executiv al WorldCom.
Capellas, noul preşedinte şi directorul general al WorldCom, îşi prevenise
salariaţii: "nu există altă soluţie pentru a ne atinge obiectivele decât desfiinţarea altor
locuri de muncă în cadrul firmei". Analiştii se aşteptau însă ca oficialii WorldCom să
anunţe reducerea cu 17.000 a numărului de angajaţi.
Grupul mai trebuia să facă faţă şi tendinţei de diminuare continuă a cifrei de
afaceri. Operatorul a înregistrat în luna noiembrie 2002 o cifră de afaceri de 2,2 miliarde
de dolari, în scădere faţă de octombrie 2002 când a obţinut 2,3 miliarde de dolari.
WorldCom şi-a "deghizat" cheltuielile de operare în investiţii de capital pe termen
lung, miscare ce i-a permis să raporteze costuri mai mici şi profituri mult mai mari faţă de
cele reale. Consiliul de administraţie al concernului a recunoscut că, în mod eronat, 3,8
miliarde de dolari fuseseră trecuţi în acte la capitolul "cheltuieli". Piaţa mondială de IT şi
de telecomunicaţii a fost serios zdruncinată de scandal.

11
 Aproximativ 20.000 de angajaţi şi-au pierdut locul de muncă, iar acţionarii au
pierdut peste 180 de miliarde de dolari după ce compania a intrat în faliment.
WorldCom a recunoscut că şi-a "umflat" profiturile din 2001 şi 2002 cu patru
miliarde de dolari, solicitând în iulie protecţia legii falimentului.
Conducerea companiei americane WorldCom a anunţat că pierderile totale se
cifrau în decembrie 2002 la peste 80 de miliarde de dolari. Principala cauză a acestui
"record" (a doua mare pierdere din istoria economiei SUA, dupa cea a AOL-Time
Warner) a constituit-o devalorizarea activelor companiei. Conform comunicatului
companiei, pierderile operaţionale în decembrie au atins un nivel modest, de 47 de
milioane de dolari, iar încasările au fost de 2,2 miliarde de dolari, în special datorită
menţinerii majorităţilor clienţilor tradiţionali.
Compania a început să aiba dificultăţi în timpul boom-ului tehnologic şi a
acumulat datorii de 41 de miliarde de dolari, iar neregularităţile din contabilitate au fost
descoperite în iunie 2002.
Pierderile nete ale WorldCom s-au dublat, în octombrie 2003 până la aproape 205
milioane de dolari, comparativ cu luna precedentă, ceea ce indica faptul că plasarea sub
protecţia legii nu protejează grupul american de declinul sectorului de telecomunicaţii. Pe
toată perioada reorganizării sale, operatorul de telefonie, care face obiectul unor anchete
federale cu privire la practicile sale contabile, trebuia să prezinte lunar rezultatele sale
financiare în faţa unui tribunal american, iar surse apropiate investigaţiilor au sugerat că
agenţii federali ar putea dezvălui o nouă neregulă contabilă, de aproape trei miliarde de
dolari.
Directorii executivi ai WorldCom, inclusiv Bernie Ebbers, au fost acuzaţi de
fraudă după doi ani de investigaţii privind colapsul de 180 miliarde de dolari al
companiei de telecomunicaţii, cel mai mare prejudiciu din istoria corporatistă a Statelor
Unite.
Compania a raportat pierderi nete de peste 400 de milioane de dolari, în primele
doua luni de la intrarea în restructurare pentru a evita falimentul, şi a solicitat
tribunalului o prelungire cu cinci luni a termenului limită de finalizare a programului de
restructurare.
La sfârşitul anului 2002 un grup de investitori intenţionează să achiziţioneze o
treime din datoriile grupului pentru a putea influenţa viitorul companiei. Grupul condus
de David Matlin - cel mai mare creditor al WorldCom - vrea totodată sa îl numească pe
fostul primar al New Yorkului, Rudolph Giuliani, în funcţia de preşedinte al companiei.

12
David Matlin a cheltuit în ultimele luni peste 300 de milioane de dolari, cumpărând
aproximativ 10% din datoriile WorldCom. El a pus la punct împreună cu Giuliani un
fond de investiţii, care are ca scop cumpărarea "pachetului de control" al WorldCom..
Compania a anunţat că în luna ianuarie 2003, deşi nivelul încasărilor totale a
scăzut (2,16 miliarde dolari, fata de 2,2 miliarde USD în decembrie), a reuşit să
înregistreze un profit net de 155 de milioane de dolari.
Gigantul american WorldCom Inc. a folosit una dintre diviziile sale pentru a
ascunde situaţia financiară dificilă din 2001.
Astfel, grupul de telecomunicaţii a transferat o mare parte din cheltuielile sale în
contul diviziei MCI, care furnizează servicii persoanelor fizice şi companiilor mici.
Surse apropiate operatorului american au estimat că valoarea fondurilor aflate în
discuţie depăşeşte trei miliarde de dolari. MCI Group prezenta rapoarte financiare
separate de cele ale companiei-mamă. Divizia avea proprii săi acţionari şi plătea
dividende din veniturile obţinute din activitatea individuală.
În mai 2003 WorldCom a anunţat că va construi în capitala irakiană o reţea de
telefonie mobilă, pentru că irakienii şi străinii aflaţi aici nu dispun de alte mijloace
eficiente de comunicare.Asupra valorii contractului obţinut astfel de WorldCom, finanţat
de Departamentul Apărării, domneste secretul. Afectată de bombardamentele americane,
de anii de dictatură şi de embargoul impus de Natiunile Unite, capitala irakiană nu
dispunea în acel moment de nici un serviciu de telefonie mobilă. Militarii, ziaiştii şi în
general toţi străinii din Bagdad foloseau telefoanele prin satelit, care nu puteau fi însa
utilizate în interiorul clădirilor, neavând semnal.
Grupul american de telecomunicaţii WorldCom, a obţinut un profit net de 84 de
milioane de dolari, în luna iunie, în creştere faţă de cele 46 de milioane de dolari,
raportate în mai. Profitul operaţional din perioada menţionată a crescut cu 30 de milioane
de dolari, la un total de 146 milioane de dolari, ţn timp ce veniturile au avansat de la 2,03
miliarde de dolari la 2,07 miliarde de dolari. Rezervele de lichidităţi au totalizat 4,6
miliarde de dolari, în timp ce cheltuielile de capital înregistrate s-au ridicat la 43 de
milioane de dolari.
În iulie 2003 WorldCom s-a mai confruntat cu un proces. Procurorul general din
statul american Missouri a dat în judecată companiile de telecomunicaţii AT&T, SBC
Communications şi WorldCom, pentru a le împiedica să îşi mai abordeze clienţii cu
apeluri promoţionale, dacă aceştia nu doresc să fie contactaţi. Cei trei operatori americani
sunt acuzaţi că folosesc strategii agresive de marketing pentru a stimula vânzarea

13
produselor proprii.La sfarşitul lunii iunie, Comisia Federală americană a Comerţului a
început o campanie de limitare a activităţilor de telemarketing, întocmind o listă cu
cetaţenii din Statele Unite care nu doresc să mai primească telefoane la domiciliu din
partea acestui tip de operatori. Lista va intra în vigoare de la începutul lunii octombrie, iar
companiile care nu vor respecta dorinţa persoanelor înscrise riscă să fie penalizate cu
aproape 11.000 de dolari pentru fiecare apel telefonic şi să fie implicaţi în eventualele
procese intentate de consumatori sau de autorităţi.
În aceeaşi lună operatorul american mai reprezenta obiectul unei investigaţii
începute de procurorii federali, fiind bănuit ca ar fi prejudiciat alte companii de telefonie
cu sute de milioane de dolari, în ultimii zece ani.
La sfârşitul lui 2003, gigantul telecom, sub conducerea lui Michael Capellas,
fostul şef al Compaq Computer, a cerut ieşirea de sub protecţia legii falimentului, reuşind
să îşi păstreze o serie de clienţi importanţi şi revenind în profit.
"Stabilirea precisă a nivelului pierderilor a fost unul din ultimii paşi necesari
pentru a ieşi din faliment", a declarat directorul financiar al WorldCom, Bob Blakely.
În urma reorganizării, compania s-a rebrandat, renunţând la numele de WorldCom
în favoarea MCI.
Astfel, doi ani mai târziu, MCI îşi anunţa posibilitatea unei fuziuni cu grupul
american Qwest Communications International într-o tranzacţie în valoare de 6,5
miliarde de dolari (5 mld. euro). Reprezentanţii Qwest estimează că, în urma acestei
achiziţii, compania va realiza economii anuale de 2,5-3 miliarde de $ (1,9-2,3 mld. euro).
Unii observatori ai pieţei de telecomunicaţii au sugerat totuşi că este posibil ca şi
Verizon sau BellSouth să înainteze o ofertă pentru preluarea MCI, însă acţionarii
operatorului de telecomunicaţii par a fi favorabili unei fuziuni cu Qwest.
La rândul lor, acţionarii Qwest au lăsat să se înteleagă că sunt încrezători că oferta lor nu
va trebui să sufere îmbunătăţiri majore pentru a fi acceptată.
Verizon a făcut o ofertă informală în valoare de 6.3 miliarde USD în numerar şi
acţiuni – oferta asemănătoare cu cea facută de Qwest.
Totuşi, gigantul Verizon Communications, lider pe piaţa telefoniei fixe şi numărul
doi pe telefonie mobilă, a cumpărat operatorul MCI, fostul WorldCom, pentru 6,7
miliarde de dolari (5,2 miliarde de euro).
Verizon va plăti 488 de milioane de dolari (373 milioane de euro) în cash, mare
parte în acţiuni proprii (4,8 miliarde de dolari - 3,7 miliarde de euro), iar restul de bani
vor fi plătiţi sub forma unor dividende speciale. Boardurile celor două companii au

14
acceptat tranzacţia, iar marele pierzator, Qwest oferise 7,3 miliarde de dolari (5,6
miliarde de euro) pentru preluarea MCI. Astfel se încheie un capitol negru din telecom
american.

Procesul

Cererea de intrare în faliment a fost înregistrată de tribunalul de district din sudul

oraţului New York. Plasându-se sub incidenţa prevederilor Capitolului 11 din legea
americană, pentru faliment, WorldCom va beneficia de protecţie împotriva creditorilor în
timp ce va încerca să-şi restructureze finanţele şi va disponibiliza 17000 de angajaţi.
Intrarea în faliment a WorldCom era aşteptată de la 25 iunie 2002, cand au fost date
publicităţii nereguli contabile în valoare de 3,9 miliarde de dolari. Ca urmare a acestor
dezvăluiri, compania a luat decizia de a revizui rezultatele financiare din 2001 şi primul
trimestru al anului 2002. Un consorţiu de bănci de investiţii condus de Citigroup, din care
mai fac parte JP Morgan şi divizia GE Capital a grupului General Electric, a acordat
companiei o facilitate de credit în valoare de circa două miliarde de dolari, sumă care ii
permitea să-şi continue activitatea pe perioada reorganizării presupuse de procedura de
faliment. Împrumutul era garantat cu reţeaua de Internet de mare viteză deţinută de
WorldCom, precum şi cu o serie de alte active.
Acţiunile Deutsche Bank şi ABN Amro au scăzut pe fondul declanşării
procedurii de faliment la grupul american de telecomunicaţii, cele două instituţii
financiare numărându-se printre cei mai importanţi creditori ai acestuia. Astfel, titlurile
Deutsche Bank au pierdut 4%, atingând cel mai redus nivel din ultimele opt luni, în
condiţiile în care banca germană riscă să piardă circa un miliard de dolari pe care l-a
acordat WorldCom sub formă de credite. Potrivit avizului de cerere a falimentului,
Deutsche Bank era cel mai mare creditor european al companiei, cu o valoare totală a
împrumuturilor de 1,01 miliarde de dolari. De asemenea, conform datelor furnizate de
Thomson Financial, instituţia germană era şi cel de-al optulea mare acţionar al
WorldCom.

15
 Acţiunile ABN Amro, grup care riscă să piardă 753,1 milioane de dolari ca
urmare a intrării în faliment a operatorului de telecomunicaţii, au scazut cu 5,88%, până
la cel mai redus nivel din ultimii patru ani.
Bank of America va plăti 460 de milioane de dolari pentru a evita un proces în
care este acuzată că a vândut obligaţiuni în valoare de miliarde de dolari ale companiei de
telecomunicaţii, ascunzând investitorilor situaţia financiară reală a acesteia.

Banca americană JPMorgan Chase & Co. a acceptat să plăteasca două miliarde de
dolari pentru a rezolva în afara instanţei un caz în care era acuzata ca a ascuns riscurile
pentru investitori ale vânzării obligaţiunilor companiei WorldCom.
În toamna anului 2002, fostul contabil general, Buford Yates, a pledat vinovat
pentru acuzaţiile de complicitate şi fraudă, în faţa tribunalului din Manhattan. El a
recunoscut că a falsificat registrele contabile ale companiei la îndemnul superiorilor săi şi
a decis să colaboreze cu autorităţile americane în ancheta cu privire la frauda descoperită.
Yates a declarat în faţa tribunalului că departamentul său a primit indicaţii direct de la
superiori pentru a modifica rezultatele financiare ale companiei, pentru a reduce
cheltuielile raportate de WorldCom.
Avocaţii lui Ebbers au solicitat de-a lungul procesului clemenţă, arătând că acesta
este „un om decent şi de onoare, care a urcat de la cel mai de jos nivel până în vârful
lumii americane de afaceri“. Procurorii care au instrumentat dosarul au cerut pentru
fondatorul WorldCom închisoarea pe viaţă, dar apărarea a solicitat o sentinţă redusă,
invocând bolile de inimă pe care le-ar avea Ebbers. Procurorii au respins această cerere,
considerând că orice problemă medicală a lui Ebbers va putea fi tratată la închisoare.
Pe de altă parte, apărătorii au adus în discuţie operele caritabile realizate de fostul
director WorldCom, motiv respins la rândul său. „Deşi istoricul de fapte bune ale
acuzatului este lăudabil, este departe de a fi atât de extraordinar pentru a putea justifica o
scurtare a senţintei“, a sunat răspunsul autorităţilor.
Cazul susţinut de statul american împotriva lui Ebbers de 60 de ani, a luat o altă
turnură dupa ce Scott Sullivan, fostul director de finanţe al companiei, a fost de acord să
pledeze vinovat în faţa unor acuzaţii similare şi a depus mărturie împotriva fostului
director executiv.

16
 Autorităţile americane au găsit dovezi privind vinovăţia fostului director executiv
Bernard Ebbers. El a fost acuzat că a contribuit la declinul companiei de telecomunicaţii,
dar agenţii federali au descoperit abia acum dovezi cu privire la participarea sa la
activităţi ilicite. Potrivit unui raport prezentat în faţa unui tribunal american, Ebbers avea
cunostinţă de metodele neregulamentare utilizate de companie pentru mascarea
veniturilor.
În 2003 WorldCom a declarat ca ar putea ajunge la un acord cu autorităţile
americane pentru retragerea acuzaţiilor. Corporaţia este dispusă să accepte plătirea uneia
din cele mai mari amenzi din istoria economiei americane, pentru ca oficialii SEC să
retragă acuzaţiile aduse companiei, cum că ar fi înşelat intenţionat investitorii, crescând
fraudulos valoarea acţiunilor firmei. Acordul urma de fapt să înlesnească atingerea
obiectivului principal al companiei, anume ieşirea de sub incidenţa legii falimentului.

Verdictul

Sulivan, ex Chief Financial Officer( CFO) la WorldCom Inc. a fost condamnat la

5 ani de închisoare, pentru rolul avut în gestionarea fraudei de 11 miliarde USD ce a dus
la falimentul companiei de telecomunicaţii. Sullivan a fost de acord să pledeze vinovat la
acuzaţia de fraudă, conspiraţie şi eliberarea de documente financiare false, colaborând cu
procurorii, care apoi au trimis o scrisoare judecătorului Barbara Jones, recomandând o
sentinţă redusă.
Cooperarea lui Sullivan s-a manifestat şi prin întoarcerea împotriva fostului său
şef de laWorldCom, Bernard Ebbers, care a fost condamnat în iulie la 25 de ani de
închisoare pentru fraudă. Sullivan, 43 de ani, a fost principala armă a acuzării împotriva
lui Ebbers, şi singurul care a mărturisit că a discutat fraudarea WorldCom direct cu
acesta.
Condamnarea lui Sullivan a închis un capitol în istoriaWorldCom, companie care
s-a transformat în anii 90’ într-un gigant internaţional de telecomunicaţii
Bernard Ebbers a izbucnit în plâns atunci când a fost pronunţată sentinţa: 25 de
ani de inchisoare, pentru partea lui de vină din scandalul de corupţie ce a dus la
falimentul companiei sale.
Ebbers a fost găsit vinovat pentru fraudă şi conjuraţie, în luna martie a anului
2005 dupa care a înaintat un apel în iulie, acelaşi an dar fără succes.
17
 De asemenea, Ebbers, în vârstă de 63 de ani, s-a mai facut vinovat şi pentru sapte
conturi pline de documente false. El işi va ispăşi pedeapsa la închisoarea federală Yazoo,
din statul american Mississippi, ironic, o locaţie situată foarte aproape de reşedinţa sa.
Sentinţa a fost pronunţată de judecătorul federal, Barbara Jones, care l-a mai refuzat pe
Ebbers, cu ceva timp în urmă, când acesta a cerut să fie rejudecat cazul.
Sentinţa este una dintre cele mai dure de până acum din scandalurile desfaşurate
de-a lungul timpului în sectorul corporaţiilor amercane, judecătorii afirmând că vor să
facă din Ebbers un exemplu, decizia fiind una dură, dar rezonabilă. Hotărârea a satisfăcut,
pur şi simplu avocaţii acuzării, care şi-au conceput pledoaria în aşa fel încât să obţină
închisoarea pe viaţă pentru Ebbers.
Avocatul apărării, Reid Weingarten, a facut apel către judecator, pentru a obţine o
pedeapsă mai mică, pe motivul bolii grave de inimă de care suferea Ebbers şi pentru
activitatea caritabilă de necontestat pe care el a avut-o de-a lungul vieţii.
Cu toate acestea, judecătorul Barbara Jones nu s-a lăsat impresionată de
"arsenalul" apărării si a spus ca, presupusa boală de inimă a inculpatului nu reprezintă o
garanţie pentru reducerea pedepsei.
De asemenea, judecătoarea a respins acuzaţiile apărătorilor cu privire la faptul că
Guvernul american a exagerat pierderile suferite de investitori şi că Ebbers nu a fost
"mintea criminala" din spatele acestei fraude de proporţii.
Acţionarii şi creditorii care au pierdut bani din cauza fraudei dezvăluite la grupul
american de telecomunicaţii WorldCom trebuiau să primească daune suplimentare de 250
de milioane de dolari sub formă de acţiuni ale companiei rezultate în urma procesului de
restructurare. Această sumă se adăuga amenzii record de 500 de milioane de dolari care a
fost impusă, de Comisia americană pentru Operaţiuni Bursiere (SEC). Şi aceste fonduri
vor fi utilizate pentru despăgubirea persoanelor afectate de practicile ilegale de la
WorldCom.
Unul dintre judecători a renunţat la o înţelegere prin care Ebbers trebuia să predea
toate activele pe care le deţinea, inclusiv cinci milioane de dolari, cash, pentru a rezolva
problema valorii acţiunilor în instanţă.
Înţelegerea a "uşurat-o" pe soţia lui Ebers de apoximativ 50.000 de dolari din
avere şi o casă modestă în Jackson, statul Mississippi.
Judecătoarea Barbara Jones a susţinut cu tărie că Ebbers a fost omul care dirija
activitatea infracţională din umbră şi o pedeapsă mai mică ar fi contravenit moralei
justiţiei, pentru că, spune judecatoarea, tot activitate infracţională este şi delapidarea.

18
 Bernard Ebbers este primul din cei şase foşti preşedinti de la Worldcom care au
făcut faţă unor acuzaţii de fraudă, ceilalti cinci au pledat "vinovat" şi au acceptat să
depună mărturii împotriva fostului lor şef.
Ebbers, în vârstă de 63 de ani, fusese găsit vinovat de fraudă. Instanţa
judecatoreasca şi-a argumentat decizia prin aceea că acţiunile întreprinse de Ebbers au
fost folosite cu scopul precis de a realiza o imagine înfloritoare de profitabilitate a
WorldCom.
Ebbers a aşteptat soluţionarea apelului său în inchisoare. În tot acest timp el era
încrezător: "Dumnezeu are un plan pentru vieţile oamenilor şi cred că un astfel de plan
are şi pentru mine". Avocatii săi anunţau că vor merge mai departe în instanţă până în
momentul în care clientul lor va fi achitat.
În iulie 2004 Bernie Ebbers împreună cu alţi 18 foşti membri ai conducerii, a fost
de acord să plătească 51 milioane $ pentru a rezolva un proces cu angajaţii care au
pierdut miliarde de dolari când grupul de telecomunicaţii s-a prăbuşit.
Înţelegerea propusă, care trebuia să fie aprobată de o Curte Districtuală
americană, a fost anunţată de avocaţii care ii reprezentau pe angajaţii WorldCom, din
falimentul căreia a rezultat, prin reorganizare, compania MCI.

19
 Concluzii

Ca urmare a scandalurilor izbucnite în sectorul corporatist din cauza unor

probleme de ordin contabil, de genul celor în care au fost implicate companii ca Enron,
WorldCom, Parmalat, sute de companii americane au început să apeleze la serviciile unor
firme mai mici de audit contabil.
În Europa, însă, tendinţa ce se manifestă în continuare este aceea ca un număr
restrâns de mari companii de contabilitate să domine piaţa, lucru ce a dat naştere unor
temeri legate de posibilitatea producerii unor scandaluri de genul celui în care a fost
implicată compania Enron.
De la cele opt mari companii de audit ce operau în urmă cu aproximativ
cincisprezece ani, numărul firmelor de contabilitate s-a redus în prezent la patru, şi
anume Deloitte, Ernst&Young, KPMG şi PricewaterhouseCooper.
Scandalurile Enron şi WorldCom au fost generate în principal de o evidenţă
contabilă vădit frauduloasă. Din acest motiv s-a creat o dorinţă la nivelul legislativului
American de a slăbi influenţa conducătorilor de întreprinderi prin asigurarea unei
transparenţe sporite a acţiunilor acestora. Arthur Andersen, fosta companie de
contabilitate care a ajutat Enronul să îşi ascundă o mare parte din pierderi şi datorii, s-a
prăbuşit odată cu clientul ei. Prin Legea Sarbanes-Oxley, se dorea lungirea raportarilor
financiare şi o supraveghere sporită a firmelor contabile care efectuează auditul
companiilor listate, astfel urmărindu-se sporirea protecţiei investitorilor în acţiuni.
Totodată, se urmărea posibilitatea ca investitorii să poată contribui la alegerea cenzorilor
independenţi care alcătuiesc consiliul de administraţie şi prin aceasta, investitorii urmând
la rândul lor a-şi avea interesele protejate în momentul luării deciziilor importante din
viaţa întreprinderilor de către cenzorii respectivi, inclusiv stabilirea salariilor directorilor

20
întreprinderilor şi gradul de corelare a bonusurilor acestora cu mărimea profitului
raportat, fapt care a contribuit în trecut la raportari de profituri fictive.
Dar există şi o parte negativă. Legea prevede ca toate procedeele de control
financiar să fie documentate în schiţe şi logica acestor schite, ca şi funcţionalitatea
acestora, să fie examinate de auditor ca parte a auditului anual, ceea ce a făcut ca durata
orelor de examinare ca parte a auditului să creasca cu aprox. 50%, conducând la creşterea
substanţiala a costului acestuia. Dacă procedeele de control sunt considerate ca
neadecvate, lucru care se întâmplă cu precădere în cadrul firmelor mici şi mijlocii, unde
din cauza considerentelor legate de mărimea salariilor plătite, aceeaşi persoană poate
avea responsabilităţi custodiale cât şi de înregistrare, spre exemplu, chiar dacă cifrele din
balanţă şi cont de profit sunt exacte, prin faptul că procedurile de control pot favoriza
fraude, auditul va avea un rezultat advers. Dacă datorită consturilor ridicate de audit, o
companie care a fost listată iniţial la una din bursele Americane, va dori delistarea, chiar
şi dupa delistare, atâta timp cât investori americani mai păstrează din acţiunile companiei,
compania respectivă încă mai trebuie să respecte Legea Sarbanes.
Un lucru e însă sigur: prin introducerea unor cenzori aleşi de investitori în
consiliile de administraţie, vor creşte cheltuielile.
Estimări ale unor directori de companii publice în America arătau costurile anuale
legate de această lege: în jur de 10 milioane de dolari de companie.
Sondaje de opinie arată că numeroase companii listate, ca urmare a acestei legi,
acum doresc delistarea.
Prin urmare, multe companii au căutat în altă parte o piaţă de debut pentru
acţiunile lor.
Legislaţia dură din Statele Unite, precum şi accesul uşor la fonduri, au facut din
Londra o piaţă extrem de atractivă.
Bursa din Londra a avut o pondere de 15% pe piaţa globală a listărilor în primele
11 luni ale anului 2006, conform firmei de contabilitate şi audit Ernst & Young. Doar
Hong Kong-ul, care a beneficiat de pe urma listării celor mai mari companii din China, a
depăşit acest procent.
Dintre cele cinci cele mai mari tranzacţii ale anului, două au fost în Hong Kong,
două în Marea Britanie şi una în Coreea de Sud. Doar una dintre ofertele publice iniţiale
de pe piaţa bursieră americană a ajuns în top zece, şi anume MasterCard, care a urcat pe
locul opt, strângând 2,6 mld. $ (2 mld. euro) prin listarea la bursă.

21
 În 2006, piaţa londoneză a strâns 18,6 miliarde de dolari (14,1 mld. euro) din
capitalul intern, mai mult decât dublul anului precedent.
Cea mai mare listare a unei companii britanice a fost cea a Standard Life, care a
strâns 4,4 miliarde de dolari (3,3 mld. euro). Pe locul doi s-a situat retailerul Debenhams,
care a acumulat 1,9 miliarde de dolari (1,4 mld. euro).
Deşi sistemul capitalist nu este un ideal de perfecţiune, el are la bază, mai mult ca
orice alt sistem, disciplina şi responsabilitatea individuală;eroarea este sancţionată,
sancţiunea este publică, pentru a nu se mai repeta şi a se reinstaura ĩncrederea
investitorilor.
Economia de piaţă se confruntă cu erori de gestiune, disimulări contabile, falimente,
concedieri, pierderi de valoare a activelor;
Spre deosebire de europeni, ĩn sistemul american, riscul ĩn afaceri este o atitudine
socială;cine investeşte şi riscă este văzut mai bine,devine protagonistul unor poveşti de
succes, chiar dacă eşuează.

22
 Bibliografie

• www.bbc.co.uk

• http://www.apropo.ro/cash/it-c/scandalul-worldcom-frauda-e-
reala-urmeaza-falimentul-2237269

• www.wall-street.ro

• www.blog.dotcommerce.ro

• www.businessmagazin.ro

• www.curierulnational.ro

• www.kappa.ro

• www.romanialibera.com

• www.siteresources.worldbank.org

• www.wikipedia.org

• www.zf.ro

23
24