Sunteți pe pagina 1din 20

Fraude celebre la nivel international Numarul companiilor internationale care au raportat incidente de frauda a crescut cu 22% in ultimii doi

ani, potrivit unui studiu realizat de primele 4 companii de audit din lume. Cu toate ca au fost implementate noi proceduri pentru controlul la nivelul companiilor, frauda este totusi larg raspindita, destul de dificil de a fi prevenita si, in ceea ce priveste detectarea ei, aceasta se datoreaza mai mult norocului dupa cum afirma un studio al PriceWaterhouseCoopers, bazat pe interviurile luate unui numar de 3000 subiecti din 34 tari. Fraude au fost intilnite la 45% din companiile incluse in acest sondaj, cu 23 % mai mult decit in 2003, conform datelor communicate de Agentia Reuters. In cazul companiilor nord americane s-a constatat ca cei care au realizat fraudele au fost in proportie de 60% angajati ai societatilor respective, iar din acest procent 25% erau din cadrul top managementului. Studiul realizat de priceWaterhouseCoopers a constata ca mai mult de o treime din cazurile de frauda au fost descoperite accidental iar auditul intern a depistat cam 26% din cazuri. De altfel, companiile au obligatia investirii in sisteme de control intern, potrivit Documentului Sarbanes-Oxley. S-a constatat de asemenea ca acele companii cu un control mai puternic au capacitatea si de a determina impactul asupra companiei a unei fraude, cam de trei ori fata de o companie cu un control mai putin active. In acelasi timp controlul intern nu va putea elimina complet frauda, atita timp cit exista indivizi si grupuri care au capacitatea de a ocoli sau ignora. Cu toate ca numarul de fraude facute publice a cescut, cam 80% din companii nu considera ca vor putea fi subiectii unui astfel de tip de frauda in urmatorii cinci ani. Revenind la norma 404 SOX aceasta prevede necesitatea ca si managementul sa raporteze controlului intern al companiei. De asemenea, auditorii externi trebuie sa verifice si activitatea controlului intern al societatii in aceeasi masura in care auditeaza rapoartele financiare ale companiei. Prevederile standardului de audit nr. 99 cer auditorilor sa se concentreze pe doua zone posibil frauduloase : a) rapoarte financiare aranjate si b) insusirea activelor, fiecare din aceste zone cuprinzind diverse scheme de fraudare.

CATEGORII DE FRAUDE Fraudele pot fi impartite in diverse categorii, in functie de criteriul ales. Astfel, din punct de vedere corporatist putem avea fraude comise de catre corporatii si fraude impotriva corporatiilor. Fraudele financiare le putem grupa in patru categorii, respective : sistemele de raportare financiara frauduloas spolierea activelor venituri si bunuri obtinute prin frauda cheltuieli si datorii aferente unor scopuri improprii

Sistemele de raportare financiara frauduloasa implica unele inovatii pentru a distorsiona adevarata performanta a companiei, cu scopul de a prezenta anumite rezultate. Aceasta manipulare a veniturilor nu vine totusi in contradictie cu, de exemplu, normele GAAP; astfel, GAAP permite frecvent utilizarea unor metode alternative de inregistrare a operatiilor unei entitati. De exemplu, GAAP permite orice metoda de amortizare, atita timp cit aloca costurile activului in mod systematic si rational pe perioada de viata a acelui activ. Printre exemplele de acest gen avem : modificarea metodei de amortizare de la metoda accelerate la metoda liniara sau invers; modificarea duratei de viata a activelor; determinarea daca si cind activele devin inutilizabile si trebuie casate; stabilirea faptului daca scaderea valorii de piata a unui active este temporara sau permanenta. Totusi, in anumite situatii, GAAP permite evaluarea veniturilor prin alternarea principiilor contabile astfel incit sa aleaga acele principii care o avantajeaza si astfel, atunci cind aceasta flexibilitate este folosita pentru a distorsiona adevarata situatie, apar abuzurile. Companiile au bineinteles multe ratiuni pentru a prezenta o situatie roz, incepind in primul rind cu presiunile exercitate de piata, reflectate in scaderea pretului actiunilor in cazul in care cotatia lor inregistreaza diferente (chiar mici) fata de estimari. De multe ori este dificil de decelat intre o contabilitate indrazneata si una interzisa . De exemplu, cum se poate determina daca rezervele constituite pentru creantele incerte sunt sau nu rezonabile ? Recunoasterea incorecta a veniturilor fie premature fie recunoasterea unor venituri fictive. In ceea ce priveste recunoasterea veniturilor (mature) implica unele criterii precum : evidenta clara ca exista anumite intelegeri/contracte pentru realizarea lor;

dovada ca s-a efectuat livrarea si ca serviciile au fost prestate; dovada ca pretul de vinzare este fix sau detrminabil; capacitatea de a colecta aceasta creanta este asigurata in mod rezonabil. Indicatori precum : schimbari bruste ale politicilor contabile de recunoastere a veniturilor, mariri inexplicabile ale marjei comerciale, marirea vinzarilor fara un correspondent al maririi incasarilor din activitatea de exploatare, discounturi aplicate la vinzari, returnarea banilor clientilor de valoare prea mica, sume mari de stornari de vinzari imediat dupa incheierea perioadei de raportare, activitate operationala inconsistenta, respective marirea veniturilor fara cresterea corespunzatoare a costurilor de distributie si fara cresterea valorii creantelor (din activitatea comerciala). Modificarea termenilor contractuali ai unor contracte de vinzare in timp pare perfert normala., dar nu si cind o companie incheie un astfel de contract si apoi il modifica, suplimenteaza sau revoca. Printre modificarile aduse unor astfel de contracte, care de fapt reprezinta un mod de a imbunatati vinzarile aferente unei perioade enumeram : posibilitatea de a anula comanda de cumparare oricind, prevederi care anuleaza vinzarea precum returnarea marfurilor, rambursarea, dreptul de a continua negocierea, extinderea termenului de plata. Exemplu : Informix Corporation a vindut softuri licentiate unor companii care la rindul lor urmau sa revinda aceste licente unor terti. Conform prevederilor GAAP procedura interna a companiei prevedea ca aceste venituri din vinzarea de licente vor fi recunoscute in data semnarii contractului de licenta. Totusi, pentru a-si realize o anume cifra de afaceri, conducerea a angajat o serie de contracte cu diverse clause, care violau principiile GAAP, precum : permiteau dealerilor sa primeasca banii pentru licentele nevindute, implicarea fortei de vinzari a firmei pentru a gasi clienti pentru dealeri, promisiunea de a aloca viitoarele comenzi de la clienti catre dealeri, marirea termenelor de plata peste 12 luni, insusirea obligatiei ca societatea va cumpara echipamente (IT) sau servicii de la clienti, in astfel de termini incit practice acelor clienti le erau returnati bani platiti pe licente, plati ireale de servicii de consultanta sau altfel de comisioane clientilor, de fapt returnindu-le banii achitati pentru licente. Recunoasterea veniturilor inainte de livrarea completa - livrarea produselor neterminate sau incompletecatre client, sau inaintea termenului cind acesta este de accord sa le accepte; trimiterea produselor catre clienti care nu au acceptat inca sa le cumpere; recunoasterea integrala a veniturilor din servicii in cazul unui contract cind o parte din

aceste servicii nu au fost prestate inca catre client, recunoasterea drept venituri a sumelor incasate in avans. Pe de alta parte clientii implicate in astfel de planuri fie vor returna produsele neterminate sau vor cere efectuarea de lucrari suplimentare inainte de a face plata. Aceste lucruri pot fi indicate prin : compararea retururilor din perioada curenta si cele anterioare, compararea costurilor de transport din perioada curenta si perioadele anterioare, compararea costului transportului de marfuri ca procent din venituri (intre perioada curenta si perioadele anterioare). Contracte cu livrabile multiple companiile livreaza produse si echipamente catre clientii care de fapt nu sunt obligate sa le plateasca pina cind nu sunt acceptate. Acceptanta presupune ca vinzatorul trebuie sa mai indeplineasca si alte conditii prevazute de contract, respective servicii de instalare, activare, testarea produselor, trainingul personalului cumparatorului pentru lucrul cu acele echipamente. Daca un contract prevede livrarea mai multor elemente livrarea nu este acceptata in termini de recunoastere a veniturilor decit atunci cind este completa. Aceasta schema a fost folosita cu precaderea in industria software . Produse facturate si nelivrate o comanda de vinzare este primita, procesata si gata de a fi expediata. Dintr-un motiv sau altul clientul nu este gata sau nu doreste sa primeasca produsele astfel incit vinzatorul tine produsele in custodia sa pina cind clientul accepta livrarea. Vinzatorul recunoaste vinzarea imediat dupa livrare, in cazul in care o serie de criterii sunt respectate: clientul s-a obligat in mod cert de a achizitiona bunurile, preferabil in scris, dreptul de proprietate a trecut asupra cumparatorului, aceste bunuri trebuiesc separate de gestiunea vinzatorului, sin u trebuie sa fie folosite pentru alte comenzi, produsele trebuie sa fie complete si gata pentru a fi livrate. Exemplu : In 2003 SEC a acuzat compania Anika Therapeutics de recunoasterea incorecta a unor venituri de 1.5 milioane usd, ce reprezentau astfel de marfuri. Un dealer a emis comenzi catre Anika pentru 15 000 unitati dintr0un anume produs in aprilie si iulie 1998. Ca parte a contractului cu acest distribuitor Anika l-a facturat pentru aceste 15 000 unitati cu mai mult de 500 000 usd in septembrie 1998 dar produsele au ramas in depozitele Anika pina in mai 1999, iar Anika a inclus aceste vinzari in raportarea din 30 septembrie 1998. Pe linga recunoasterea premature a veniturilor s-au aplicat si metode cind aceste venituri erau inregistrate pe baza unor vinzari fictive sau catre clienti inexistenti. Boston Japan, un furnizor de echipamente medicale a inregistrat in 1997-1998 vinzari in valaore de 75 milioane usd din vinzari frauduloase managerii de vinzari ai companiei au

inchiriat depozite comerciale, au inregistrat vinzari false la distribuitori si au livrat marfa la depozitele inchiriate. Compania a ascuns faptul ca distribuitorii nu au platit niciodata acele bunuri prin emiterea de facturi de stornare (credit notes) catre acestia si apoi inregistrind alte vinzari (false) ale acelorasi bunuri catre alti distribuitori, dar fara macar sa mai mute bunurile din depozitele inchiriate. Angajatii companiei au inregistrat vinzari si la distribuitori care nu erau implicati in domeniul echipamentelor medicale, dar care se intelesesera cu directorii de vinzari ai companiei sa fie partasi la aceasta frauda.Unele dintre aceste vinzari fictive au fost facute catre anumiti distribuitori care nu au revindut niciodata bunurile si nu au platit niciodata Boston Japan pentru vre-o achizitie. Directorii de vinzari si distribuitorii independenti au conspirat pentru a acoperi aceste vinzari false confirmind (fals) aceste vinzari catre auditorii companiei. O alta metoda este cea de a inregistra tranzactii care apar intre companii dar care in final nu reprezinta nici un beneficiu economic pentru vre-una dintre companii. De exemplu, o companie ofera unui client un imprumut astfel incit sa poata cumpara produsele firmei se inscrie intr-o astfel de schema daca acest imprumut a fost dat pentru a nu fi niciodata rambursat. Aceste tranzactii au drept unic scop marirea veniturilor din vinzari. Astfel de tranzactii au fost practicate in special de companiile din telecomunicatii si petrol si gaze. De exemplu, numeroase companii de telecomunicatii si-au marit vinzarile schimbind (cu alte companii din acelasi domeniu) drepturile de a folosi retelele de fibra optica. Aceste tranzactii au fost de multe ori inregistrate ca venit desi aceste schimburi nu au general numerar pentru nici una dintre companiile implicate. In 2002 SEC a inceput investigatiile in cazul gigantului Qwest Communication si unii dintre competitorii sai, precum Global Crossing in ceea ce priveau vinzarile de capacitate de fibra optica si daca a fost correct faptul ca societatea a recunoscut in mod correct aceste venituri. Qwest a vindut capacitatea de a folosi reteaua sa de fibra optica si a achizitionat acelasi lucru de la ei. In anumite cazuri valorile de vinzare si achizitie erau identice. Qwest a inregistrat aceste venituri o singura data, la inceput, cind ar fi trebuit inregistrate la venituri in avans pe o perioada de mai multi ani iar efectul a constat in marirea veniturilor Qwest in 2001 cu 1 miliard usd si in 2000 cu 465 milioane usd. Din moment ce majoritatea acestui tip de tranzactii se produc intre part ice apartin aceluiasi sector de business, auditorul trebuie sa revada lista principalilor clienti si, in cazul in care exista astfel de clienti din acelasi domeniu de activitate ar trebui sa analizeze tranzactiile cu acesta. De asemenea, auditorul trebuie sa compara si lista

clientilor cu cea a furnizorilor deoarece o entitate care apare pe ambele liste poate fi de fapt un intermediar pentru astfel de tranzactii. Supraestimarea activelor/subestimarea debitelor alta metoda de marire artificiala a veniturilor exemplu pentru aceste practici este cazul Wordcom cheltuieli au fost trecute drept active inbalanta pentru a mari veniturile. Supraestimarea activelor include : manipularea soldurilor activelor reale ale companiei in scopul de a le mari valoarea; tratarea debitelor sau a datoriilor, inclusive omisiunea de la inregistrare ca si cheltuieli in avans sau similare (debite in litigiu pentru aspecte de mediu); manipularea diferentelor de curs; crearea de active fictive. Metode legate de inventar acestea se pot imparti in trei categorii : marirea artificiala a stocului dpdv cantitativ ; marirea artificiala a valorii stocului ( de exemplu, prin modificarea metodei de descarcare de gestiune); capitalizarea (incorecta) a unor cheltuieli legate de stocuri, cum ar fi cele legate de activitatea de vinzari si unele cheltuieli administrative , inregistrind sume care reprezinta cheltuieli la active in balanta, in acest fel marind artificial valoarea stocului. Metode care implica creantele companiei ca si manipularea stocului, manipularea creantelor se practica fie prin declararea unor creante fictive fie prin marirea artificiala a acestora. Printre cele mai cunoscute fraude financiare din anii 80 a fost cl al lui Crazy: Eddie Antar, care avea un lant de magazine de bunuri electronice de larg consum. Printre alte tehnici utilizate de Antar pentru a-si mari veniturile a fost crearea de creante fictive punindu-si angajatii sa creeze facturi de vinzare false. Capitalizarea incorecta a cheltuielilor este o alta metoda des folosita pentru abuzz. Cea mai utilizata cale este de a inregistra cheltuielile in posturile de capitaluri decit ca si cheltuieli. Aceasta tehnica permite companiei sa-si amortizeze cheltuiala respectiva pe o perioada mai mare decit cea normala tot un exemplu pentru aceasta practica exte WorldCom care si-a marit profiturile in mod artificial prin capitalizarea cheltuielilor departamentul intern de audit al companiei a descoperit ca managementul icdrase cheltuieli in valaoare de miliarde de usd la active fixe, cheltuieli care erau de fapt cheltuieli cu convorbiri telefonice. Aceasta abordare a permis lui WorldCom sa transforme 662 milioane pierdere in 2,4 miliarde profit. Costurile cu dobinzile in cazul in care imprumutul pentru care se datoreaza dobinda este destinat achizitionarii sau constructiei unui active. Costul cu dobinda capitalizat se adauga costului de achizitie al activului si apoi este amortizat pe durata de viata a activului. Costul total cu dobinzile capitalizat intr-o anumita perioada nu poate depasi

costurile totale cu dobinzile aferente acelei perioade. Nu se mai pot aloca costurile pe capitalizare atunci cind costul activului depaseste valoarea neta realizabila. O metoda in aceasta zona este aceea in care compania continua sa capitalizeze cheltuielile cu dobinda si dup ace activul a fost realizat. Costurile cu reclama si publicitatea aceste cheltuieli trebuie inregistrate ca realizate pentru perioada respective, mai putin daca exista o dovada istorica ce permite entitatii sa faca o estimare realista asupra veniturilor/cistigurilor viitoare posibil a fi obtinute ca rezultat al acelei actiuni de reclama, caz in care se permite capitalizarea acelor cheltuieli cu publicitatea. Exemplu : in 2000 SEC a acuzat AOL (America on Line) ca a amortizat eronat, pentru anii fiscali 1995 si 1996 costurile de achizitie ale abonatilor associate cu costurile de productie si distributie pentru discurile support pentru acest program pentru acesti potentiali clienti. SEC a pretins ca datorita caracterului volatil si instabil al industriei internetului in acea perioada, AOL nu putea sa faca o estimare realista asupra viitoarelor venituri nete rezultate ca effect al acestei actiuni de promovare/reclama. Datorita faptului ca nu a inregistrat aceste costuri direct pe cheltuieli AOL a raportat profituri aferente celor 6 din cele 8 trimestre ale perioadei 1995-1996 in loc de pierderile care ar fi rezultat daca aceste costuri erau inregistrate ca cheltuieli. Aceste costuri se ridicau la 385 milioane usd la data de 30 septembrie 1996, cind AOL a anulat aceste inregistrari. Scheme amortizari aceasta este o metoda facila de a mari valoarea unui active si de a-I mari perioada de viatat astfel incit sa apara in rapoartele contabile pe o perioada mai mare de timp. Amortizarea este o alta zona in care managementul companiei se bucura de flexibilitate in a allege orice metoda, atita timp cit aceasta aloca costurile rational si sistematic. Supraestimarea provizioanelor pentru cheltuieli in timp ce unele companii se concentreaza pe gasirea unor metode de marire a pozitiei financiare, altele exagereaza valoarea provizioanelor necesare acoperirii viitoarelor costuri cum sunt taxele, litigiile, achizitiile. Astfel managementul va stabili sume mari pentru provizioane cind rezultatele sale sunt foarte bune iar apoi, in momentul cind societatea nu are profituri va anula aceste provizioane care ii vor imbunatati situatia financiara. Managerii companiei sunt cei care estimeaza nivelul rezervelor dar auditorul extern este cel care analizeaza daca aceste estimari de reserve sunt rezonabile.

In 2002 Microsoft corporation a raspuns invinuirilor SEC ca ar fi raportat in mod gresit profituri mentionind in mod nejustificat reserve aferente viitoarelor cheltuieli de marketing, amortizare accelerate, depasirea tehnica a inventarului, evaluarea activelor financiare. Aceste reserve s-au ridicat intre 200 milioane usd si 900 milioane usd in perioada 30 iunie 1995 si 30 iunie 1998. Aceste reserve nu erau in totalitate si substantial sustinute dar erau bazate, partial, pe rationamentul privind probabilitatile de evolutie ale businessului. Spolierea activelor in acest caz frauda este comisa impotriva companiei. Furtul de numerar multe dintre aceste cazuri incep la primul punct de vinzare. Evitarea acestor activitati presupune impartirea sarcinilor intre persoanele ce inregistreaza vinzarile, primirea de bani, si inregistrarea vinzarilor in contabilitate. Exemplu : in 2003 cel putin opt dintre angajatii Southwest Airlines au fost acuzati de a fi furat mai mult de 1.1 milioane usd de la compania aeriana folosind diverse tehnici. Printr-una dintre ele un angajat de la bilete retinea un billet care trebuia anulat. Acest billet era apoi vindut unui client care platea si folosea biletul iar angajatul incasa banii. Plati frauduloase crearea de vinzatori fictive sau companii fantoma - o schema relative comuna este cea de a crea vinzatori fictive, in general o companie detinuta de el, care apoi factureaza compania pentru bunuri si servicii pe care nu le-a primit. Exemplu : un fost controlor financiar al unui hotel a delapidat mai mult de 15 milioane usd constituind o companie fantoma care a emis facturi false pentru servicii care nu au fost niciodata prestate pentru hotel. Raportari incorecte fraudele prin raportarile financiare nu se limiteaza numai la cifre. O companie poate sa-si prezinte situatia financiara in mod eronat prin declaratii false sau omisiuni ale faptelor si circumstantelor pe care se bazeaza cifrele. Aceste declaratii pot lua diverse forme in reprezentarea eronata, omisiuni deliberate ale : descrierea companiei si a produselor sale, note explicative la rapoartele financiare. In toate aceste cazuri managementul a perpetuat frauda asupra destinatarilor acestor rapoarte nefurnizind informatia completa necesara pentru a putea aprecia pozitia financiara a companiei. Documentul din 2002 Sarbanes Oxley incearca sa corecteze unele din deficientele rapoartelor non financiare. DOX solicita ca directorii generali si financiari ai companiei au in sarcina sa stabileasca sis a implementeze proceduri de control al raportarilor si sa confirme ca acestea sunt utilizate in cadrul companiei. Acestea trnsced termenul de

control intern si se refera atit la informatia financiara cit sic ea nefinanciara. Se refera si la informatii privind pozitia pe piata, informatii asupra competitorilor, scopurile, obiectivele si startegia companiei, achizitii posibile, clienti, lanturi de distributie si contracte. CAZURI CELEBRE Falimentul PARMALAT Parmalat era cea mai mare companie alimentara italiana, si a patra ca dimensiune din Europe, controlind 50% din piata italiana de lapte si produse de lapte. Dintr-o data s-a descoperit ca lipseau lichiditati in valoare de 4 milioane euro, ca si 8 milioane de euro in titluri de valoare, deci bani ai investitorilor, se evaporasera. Falimentul Parmalat a reprezentata 1,5% din produsul National Brut Italian pastrind proportiile fiind mai mare decit falimentele World Com si Enron la un loc (raportate la PNB al Statelor Unite). Fatada de mare companie agro industriala cu 34 000 angajati ascunde o imensa schema financiara speculative cu scopul de a atrage banii investitorilor si de a-I redirectiona printr=o retea de 260 de companii offshore, unde banii dispar. S-a constatat ca o entitate offshore din insulele Cayman, numita Bonlat, a investiti 6.9 miliarde usd in tituri derivate cu un grad ridicat de risc financiar. In acest fel, prin astfel de scheme, au disparut cel putin 8 miliarde de eurou S-a constatat ca de-a lungul anilor Parmalat a devenit o unealata a bancilor care au inventat, construit si condus aceasta schema speculativa. Dintre aceste banci putem cita atit unele internationale - Bank of America, Citicorp, J.P.Morgan, , Banco Santander, ABN cit si italiene - Capitalia (Roma), S. Paolo-IMI (Torino), Intesa-BCI (Milano, Unicredito (Geneva-Milano), Monte dei Paschi (Siena). Totul a inceput in 1997, cind Parmalat a hotarit sa devina un global player si a inceput o campanie de achizitii internationale, in special Nordul si Sudul continentului American, toate acestea fiind finantate prin imprumuturi. Astfel, Parmalat a devenit in curind a treia companie ca marime in ceea ce priveste productia de fursecuri din Statele Unite. Dar aceste achizitii, in loc sa aduca profituri, au inceput , incepind cu 2001, sa aduca pierderi. Deoarece pierdea bani din operatiuni, compania a incercat sa recupereze actionind pe viata derivatelor si a altor intreprinderi speculative. Fondatorul Parmalat Calisto Tanzi a angajat compania in citeva actiuni neobisnuite, cum ar fi agentia de turim Parmatour si achizitia clubului de fotbal Parma. Au fost pompate sume importante de bani in aceste doua intreprinderi, care de la inceput au inregistrat

numai pierderi. S-a constatat la Parmatour (acum inchisa) s-a inregistrat o pierdere de cel putin 2 miliarde de euro, o suma deosebit de ridicata pentru o agentie de turism. Pierderile clubului de fotbal nu sunt inca cunoscute. Mai mult, au fost facute unele afirmatii asupra unor legaturi cu cartelul medelin - achizitii supraestimate de jucatori columbieni de fotbal. In timp ce acumula pierderi, in parallel cu cresterea datoriilor bancare, Parmalat a inceput sa-si construiasca o retea de companii offshore cu sediul in cutii postale, cu scopul de a ascunde pierderile, prezentindu-le drept active sau lichiditati, in timp ce compania incepea sa emita obligatiuni pentru a face rost de bani. Garantia acestor obligatiuni era reprezentata de pretinsa lichiditate a companiilor offshore. Toate aceste titluri de valoare au fost plasate de catre banci, in special de catre Bank of America, Citicorp si J.P.Morgan. Aceste banci, ca si partenerii lor europeni si italieni au acordat ratinguri bune titlurilor emise de catre Parmalat, cind stiau, sau ar fi trebuit sa stie, ca de fapt nu valorau nimic. In timp ce bank of America a participat ca partener in cadrul unor achizitii facute de Parmalat, Citicorp se pare ca a construit sistemul de contabilitate ce a permis si acoperit frauda. Ceea ce este frapant este nu numai dimensiunea acestor fraude, ci insolenta autorilor . De exemplu, una din companiile offshore cu sediul in casute postale, folosita pentru a drena lichiditatile provenite din vinzarea de titluri a fost botezata Buconero, ceea ce inseamna Gaura neagra. Compania de avocatura numita Robbins, detinuta de Zini in New York a jucat in aceasta poveste un rol care pare decupat din filmul Nasul. Prin intermediul lui Zini companii detinute de Parmalet au fost vindute catre cetateni americani (de origine italiana), dupa care au fost din nou achizitionate de Parmalat. Toata aceasta operatiune a fost un fals : Banii pentru prima vinzare proveneau tot de la alte entitati detinute de parmalat, si aveau rolul de a crea lichiditati in rapoartele financiare. Datorita acestor pozitii de lichiditati ridicate Parmalat a putut sa continue sa emita obligatiuni. Fostul CEO Tani a declarat procurorilor din Parma ca toto acest system a fost in totalitate idea bancilor. Criza parmalat a izbucnit pe 8 decembrie 2003, cind compania nu a putut plati obligatiuni scadente in valoare de 150 milioane euro. Managementul companiei a invinuit (pentru aceasta situatie) unul dintre clienti, un fond speculative numit Epicurum, care nu-si achitase obligatiile. S-a presupus ca Parmalat obtinuse venituri substantiale dintr-o contract cu derivate incheiat cu Epicurum. Dar curind s-a descoperit ca acest Epicurum era detinut de companii ale caror adrese coincideau cu adresele unor off shore detinute de Parmalat, cu alte cuvinte Epicurum apartinea tot lui Parmalat.

10

In 9 Decembrie , pe masura inmultirii zvonurilor privind incapacitatea de plata a Parmalat, agentia Standard&Poors a degradat definitive obligatiunile Parmalat, si in urmatoarele zile actiunile Parmalat au scazut la Bursa cu 40%. Pe 12 decembie conducerea parmalat a gasitintr-un fel suma necesara pentru plata obligatiunilor dar pe 19 decembrie Bank of America a anuntat ca suma de 3.9 miliarde de usd, presupusa a fi in conturile Parmalat, de fapt nu exista. Dintr-o data falimentul a fost evident si actiunile au mai scazut cu 66%. Mai tirziu Tonna a recunoscut ca a falsificat documente Bank of America, folosind un scanner, foarfeci si lipici, si fabricind astfel un cont de 3.9 miliarde usd. Pe 22 Decembrie 2003 guvernul Italian a promulgat de urgenta o lege permitind proceduri rapide de faliment in cazul parmalat, pentru a-si proteja industria. Guvernul l-a insarcinat pe Enrico Bondi sa prezinte un plan de reorganizare pina la data de 20 januarie 2004. Totusi, Bondi, care il inlocuise pe Tanzi cu citeva zile inainte, pe linga insarcinarea primita de la Guvern, era si omul care primise de la banci insarcinarea de a reorganiza Grupul Ferruzzi Montedison. S-a nascut astfel ingrijorarea ca Bondi va promova planul bancilor de a diviza Parmalat si apoi de a-l vinde bucata cu bucata teama impartasita atit de sindicat cit si de Guvern. In Italia existau cam 100 000 detinatori de obligatiuni Parmalat, majoritatea familii care au fost consiliate de catre banci sa cumpere aceste hirtii de valoare care nu mai inseamna practic nimic. In acelasi an in Italia s-au mai inregistrat 2 falimente care au lovit investitorii italieni , in total insumind 13.2 milioane euro. Firul rosu al acestei catastrophe duce din pacate la banci. Bancile italiene au atras clientii lor catre investitti cu grad mare de risc muncitori, pensionari- care in majoritatea cazurilor nu stiau ca banii lor sunt investiti sau in cel mai bun caz stiau ca sunt in investitii sigure. In octombrie 2005 Parmalat a fost din nou cotat la Bursa din Milano. Cazul WorldCom Aceasta frauda de aproape patru miliarde de dolari a zguduit bursele din intreaga lume, devalorizand dolarul si amenintand economiile dependente de moneda americana WorldCom avea probleme financiare nc de la nceputul anului 2002 si anunase un plan de restructurare: reducerea operaiunilor internaionale si concedierea a 17.000 de angajai (20% din personal), pentru economii de 0,9 miliarde USD pe an. n mai, cofondatorul Bernie Ebbers, cel care a construit compania prin mai mult de 75 de achiziii, a demisionat din funcia de director executiv, tot din cauza unor probleme financiare. Pe

11

25 iunie 2002, directorul financiar este concediat ca urmare a descoperirii unor nregistrri contabile incorecte de circa 3,8 miliarde USD. Cheltuieli au fost nregistrate drept investiii, micsorndu-se astfel cheltuielile operative si mrind artificial ebitda, profitul net si cash flow. Datorita acestor practici contabile incorecte profitul a fost marit artificial cu 3,8 miliarde de dolari. Potrivit dezvaluirilor, seful Departamentului contabilitate a inregistrat premeditat cheltuielile operationale pentru ultimele cinci trimestre drept investitii de capital, fapt ce a determinat o crestere a lichiditatilor si a ratei profitului. Descoperirile au obligat WorldCom sa inregistreze ceea ce ar fi fost profit drept pierdere in aceste cinci trimestre, profitul aferent acestor perioade - 1,4 miliarde de dolari, respectiv 130 de milioane de dolari pentru primele trei luni din 2002 - devenind prin urmare o pierdere cumulata de aproximativ 2,5 miliarde de dolari. Lucru care da lovitura de gratie companiei ce avea deja datorii de 30 de miliarde de dolari, aducand-o in pragul falimentului. SEC ia msuri pentru evitarea distrugerii documentelor, si pentru inghetarea activelor iar pe 26 iunie Justice Department ncepe investigaia, la doar o zi dupa ce au fost descoperite metodele contabile neortodoxe ce au determinat cresterea artificiala a profitului cu 3,8 miliarde usd.. De fapt SEC se exprimase si inainte intr-un comunicat, ca neregulile contabile comise de compania de telecomunicatii sunt de o dimensiune fara precedent, ceea ce de fapt era adevarat, acest scandal intrecindu-l pe cel provocat de Enron in 2001. WorldCom a fost auditat de Arthur Andersen pn la finele primului trimestru 2002, cnd a fost nlocuit de KPMG. Andersen a mai auditat Enron, Qwest Communications care a fost investigat contabil de autoritatea de reglementri din SUA, precum si Global Crossing, maximul care istoric n de ianuarie 200 a declarat miliarde falimentul. USD. Dup aflarea vestii, aciunile WorldCom s-au prbusit la 3,5 miliarde USD, fa de Problemele contabile au complicat demersurile companiei pentru atragerea unei finanri de 3 miliarde USD, fapt ce i-a putea provocat printre altele, falimentul. Tirita in acest scandal a fost si Bank of America, ce a fost acuzata ca a vindut obligatiuni I valoare de miliarde de dolari ale companiei Worldcom, ascunzind investitorilor situatia financiara reala a acesteia. Cazul ENRON

12

O examinare a documentelor companiei, interviuri cu angajatii si analiza contabilitatii si a celei effectuate de experti a aratat ca Enron isi majora veniturile, de exemplu tratind venitul rezultat din vinzarile intragrup ca sip arte componenta a cifrei sale de afaceri. Enron si-a marit artificial profiturile raportate inregistrind imediat chiar veniturile aferente unor contracte ce urmau sa se deruleze pe 10 ani. Si-a transferat debitele intre entitati partenere care de fapt ii apartineau (desi auditorii au definit aceste tranzactii drept extra bilantiere) si a folosit aceste entitati pentru a-si manipula conturile la sfirsitul fiecarui trimestru si a folosit derivate si alte tranzactii financiare complexe in acelasi scop. Grupul a practicat si o strategie destul de agresiva de evitare a platii taxelor. Pentru perioada 1996 2000 grupul trebuia sa plateasca taxe in valoare totala de 1.79 miliarde usd, pentru care a obtinut o reducere totala de 381 milioane usd. Singurul an in care Enron si-a platit in totalitate impozitele (din aceasta perioada) a fost 1997 pentru care a platit taxe in valoare de 17 milioane usd. Raportul ulterior al comitetului special de investigatie a dezvaluit o parte din aceste strategii , multe dintre ele fiind practicate si de alte companii mari. Enron a actionat insa mai agresiv si mai amplu in planul promovarii unei imagini a companiei drept o entitate dinamica, cu nivel redus al datoriilor, venituri mari si profituri mai substantiale decit cele reale. Astfel, persoanele din conducerea superioara si de la vinzari au efectuat presiuni atit asupra personalului mediu de conducere cit si asupra auditorului exter, Arthur Andersen. O alta modalitate de aranjare a conturilor trimestriale s-a constatat ca la sfirsitul fiecarei perioade de raportare compania inregistra tranzactii cu parteneri chiar in ultima saptamina a trimestrului, iar la inceputul urmatorului trimestru aceste tranzactii erau anulate. Astfel, partenerul lui Parmalat, LJM2 Coinvestment, inregistra in octombrie 2000 24 investitii ( de la fondarea sa in 1999) . Jumatate dintre aceste investitii fusesera facute in ultima luna a trimestrului si 9 in ultima saptamina a exercitiului financiar. Investigatia ulterioara a aratat multe din aceste tranzactii au fost reluate /anulate si faptul ca LM a facut profit pe fiecare tranzactie . Deci se ridica intrebarea asupra legitimitatii acestor vinzari. Astfel de tranzactii, derulate si cu alte entitati care aveau conexiuni cu Enron, au ajutat grupul in 2 moduri : i-au ajutat sa-si reduca pe termen scurt nivelul datoriilor dar au si creat standarde de preturi ce au fost ulterior folosite pentru a aloca valori semnificative activelor, plecond de la statii de tensiune pina la instrumente derivate.

13

Enron a intrat in tranzactii cu instrumente derivate cu aceste entitati pentru a proteja activele volatile la momentul raportarilor trimestriale si pentru a-si mari artificial valoarea activelor detinute. De asemenea aceste instrumente derivate au fost folosite pentru a ascunde pierderile datorate stocurilor, pentru a-I ascunde datoriile imense provocate de finantarea unor noi afaceri neprofitabile, inclusive cele de distributie pentru clienti noi si pentru a mari valoarea noilor activitati nu prea solide, inclusive asociatiile sale in domeniul de fibra optica. Pentru unele din aceste active, cum ar fi actiunile tranzactionate pe piata, nu exista prea mare flexibilitate pentru determinarea valorii juste a acelui active, aceasta fiind cea stabilita de piata la pretul cotat si pierderea sau cistigul vor fi incluse in venitul net. Dar, pentru anumite active, cum ar fi contractile pe termen lung din domeniul energiei. Pentru care nu exista tranzactii transparente, Enron a fost cel care a trebuit sa stabileasca valoarea justa. Jim Chanos, presedinte al Knykos Associates, un fond de investitii care a profitat de declinul actiunilor Enron a declarat ca nu a existat un instrument/organism independent de control a acestei piete ( a valorilor contractelor pe termen lung din domeniul energiei) timp de 24 luni si ca practice nu a existat o piata deschisa in acest domeniu. In notele la raportul anual pentru anul 2000 Enron a scris : Este necesar rationamentul professional pentru a interpreta datele pietet si pentru a utilize diferitele ipoteze despre piata sau metodologii de evaluare ce pot afecta valorile juste estimate. Enron a sustinut ca a avut un rol deosebit in crearea unora dintre aceste piete si chiar a pretins ca a initiat anumite tratamente contabile pentru astfel de active. Printr-un contract incheiat intre Enron si Quaker Oats, Enron a fost de accord sa furnizeze catre fabricile Quaker energie in functie de necesitatile acesteia, de la gaz natural si electricitate pina la mina de lucru pentru intretinerea cazanelor si a conductelor si a pieselor de schimb si a garantat catre Quaker ca acesta isi va reduce astfel nota la energie cu 4.4 milioane usd. Pnetru acest contract ce se intindea pe 10 ani Enron a estimat un profit de 36.8 milioane usd si a inregistrat in contabilitate 23.4 milioane usd inca inainte de a efectua vre-o operatie cu Quaker. Conform regulilor contabile acest tratament este permis in cazul bunurilor, cum ar fi gazul natural si electricitatea. Dar regulile sunt mai stricte in privinta serviciilor, pentru care practice nu exista previziuni de piata. Profiturile provenite din aceste contracte se presupune ca sunt inregistrate ca venituri in avans, transformindu-se in fiecare an intr-o fractiune de venituri realizate. Deoarece majoritatea profiturilor asteptate in contractul cu Quaker erau provenite din servicii sin u din bunuri, Enron a folosit o metoda discutabila de contabilizare, denumita

14

alocarea veniturilor. Efectul real al acestui tratament complex a fost de a redefini drept bunuri unele dintre sumele platite de Quaker pentru servicii si in acest fel de a crea profituri de contabilizat. Conform acestui system contabilii de la Enron au creat o noua categorie de venituri allocate. Acestea nu se bazau pe ceea ce Quaker platise pentru energies au servicii ci pe cifrele pe care Enron pretindea ca reflectau valoarea de piata a bunurilor si serviciilor. Reevaluarea a relevant diferente semnificative fata de valoarea raportata a acestui contract. Enron ar fi cistigat numai un adaos redus din furnizarea de gaz si energie catre Quaker, pe baza cifrelor initiale care au fost utilizate in calcularea contractului. Daca se lua in calcul si discountul annual acordat lui Quaker Enron ar fi iesit in pierdere. Cu toate acestea alocarea veniturilor a permis companiei sa pretinda ca a inregistrat un profit mare aferent acestui contract. Intrebat daca aceasta miscare este ilegala un fost contabil de la Enron a spus : Cu siguranta este o metoda de ocolire, si agresiva. Una peste alta, conform declaratiilor fostilor angajati ai lui Enron, compania a inregistrat profituri de 85 milioane usd ( pe baza acestui procedeu ce se baza pe cotatia pietei) cam din 12 afaceri, inclusiv Quaker, care ar fi trebuit inregistrate ca venituri in avans. In unele cazuri astfel de profituri au provenit din servicii de genul schimbarii de becuri si instalare filtru aer conditionat. Tot potrivit declaratiilor unor fosti angajati Enron, recunoasterea unor astfel de profituri anterior realizarii lor era cruciala deoarece altfel in unele cazuri nu ar fi deposit perioada afacerii respective. De exemplu, Enron obisnuia sa subestimeze preturile bunurilor in ultimii ani ai derularii unui contract potrivit celui mai scazut cost al lui Enron. Acest lucru a fost dificil de contestat de auditori deoarece nimeni nu poate spune cu siguranta care va fi pretul gazelor naturale in urmatorii ani. De asemenea, alte tipuri de preturi cotate de Enron, cum ar fi distributia de electricitate, apartineau unor piete cu lichiditate redusa, pe care practice domina Enron, deci putea stabili (virtual) ce prt vroia. Sume si mai mari, si mai dubios inregistrate, erau cele provenite din serviciile estimate a fi prestate in cadrul contractului cu Quaker. Enron a prezis ca va putea presta servicii pentru 15 fabrici avind o margine de 50%. Tot fostii angajati au declarat ca Enron putea sa-si mareasca marginile la servicii pentru ca de fapt nimeni nu putea sa le prezica cu acuratete. Enron a inregistrat profituri de 250 milioane usd din previzionarea rezultatelor unor astfel de proiecte, in ultimii trei ani,cu toate ca unele dintre aceste proiecte nu au fost terminate. Potrivit lui Charles Mulford, professor de contabilitate la Institutul Tehnologic din Georgia un indice al faptului ca Enron era in dificultate a fost declinul raportului dintre numerarul

15

provenit din exploatare si venitul sau. Un astfel de decin apare atunci o companie raporteaza venituri care nu sunt dublate si de incasari. In cazul Enron acest indice a scazut in 1997, 1998 si 1999. Desi in 2000 a crescut, acest indice s-a inrautatit notabil in ultimele doua trimester inaintea refacerii rapoartelor Enron. O alta modalitate la Enron a fost de a incheia orice afaceri, numai pentru a mari anumite pozitii din contabilitate. Falimentul s-a declarat in decembrie 2001 si fostul CFO, impreuna cu altii, a fost gasit vinovat de spalare de bani . In iunie 2002 un juriu din Statele Unite a gasit firma de consultanta Arthur Andersen vinovata de obstructionarea justitiei prin distrugerea unor documente legate de caderea gigantului Enron. Acest scandal a insemnat pentru aceasta firma cu o vechime de 89 de ani sfirsitul. Caderea Bancii Baring si Nick Leeson Nick Leeson a reusit prin tranzactiile cu instrumente derivate sa doboare Baring Investment bank si sa determine reformarea pietelor financiare. Pe data de 23 februarie s-a constatat absenta lui Nicholas Willian Leeson, Director general al Baring Futures Singapore, fapt ce i-a alarmat pe oficialii bancii Barings din Londra. Deja in ziare se raspindise zvonul ca Leeson parasise orasul datorita pierderilor mari din tranzactiile pe care le facuse. De fapt, reusise sa distruga o banca veche de 233 ani, care numara printre clientii sai pe Regina angliei. Acest fiasco a socat pietele financiare. Fondurile de investitii au anuntat noi masuri de control si supervizare mai severa a agentilor lor. Si institutiile de reglementare si-au intarit masurile de aparare. SIMEX, acolo unde tranzactionase Leeson, a constituit o Divizie de Reglementare si risc management si a implementat un system de informare cu alte burse. Banca ING a acceptat sa-si assume aproape in totalitate datoria lui barings si a achizitionat-o pentru generoasa suma de 21 lire sterline. Intr-un raport dat publicitatii in iulie Banca Angliei a pus toata vina in sarcina lui Leeson, care fusese arestat in martie in Germania. Pe 2 decembrie un tribunl din Singapore l-a condamnat la sase ani si jumatate de detentie. Intr-un raport din octombrie, autoritatile din Singapore acuza o incercare de musamalizare. Autoritatile din Singapore ar fi putut acuza fostele cadre de conducere de la barings, chiar daca acestea nu puteau fi judecate datorita regulilor britanice. Banca Angliei a fost acuzata de musamalizare pentru a proteja oficialii guvernamentali si patricienii de la barings, toti membrii de seama ai lumii financiare englezesti.

16

Leeson s-a incadrat in aceasta lume datorita abilitatilor si cunostintelor sale in tranzactionarea de derivate, astfel incit in 1992 la Singapore si in scurt timp a inceput sa fac milioane pentru barings, bazindu-se pe evolutia viitoare a indicelui Nikkei. Sau cel putin asa a declarat superiorilor sai, care au fost de fapt foarte fericiti sa-l si creada, in timp ce de fapt Leeson pierdea bani. A ascuns pierderile intr-un cont 88888, un registru special pe care de asemenea il controla. Leeson a mentinut aceasta situatie timp de doi ani, alocind mai jult de 1 milion usd annual in salarii si bonusuri. In 1993 a primit un bonus exceptional de 195 000 usd pentru performanta sa deosebita si era pe cale sa fie recompensat cu inca 689 000 usd pentru anul 1994. Totusi, in decemvrie 1994 minusul din 88888 ajunsese la 512 milioane usd. Leeson a pariat pe cresterea indicelui Nikkei la inceputul lui 1995, lucru care nu s-a intimplat, economia Japoniei continuindu-si cursul lent descendent. Dupa un cutremur care a devastate Kobe si orasele apropiate in ianuarie 2005 indicele Nikkei a scazut cu 8%. Din nou Leeson a mizat pe o revigorare a acestuia, lucru care nu a avut loc. Timp de trei luni a cumparat mai mult de 20 000 contracte futures in valoare de 180 000usd fiecare sperind sa produca miscari in piata. Cam trei sferturi din pierderea totala de 1.3 miliarde de usd inregistrata de barings provine din aceste tranzactii. Pe linga Leeson, care si-a recunoscut vinovatia de falsificare a documentelor si de a induce in eroare SIMEX, vina mai este impartita si de altii, in primul rind oficialii de la barings. In 1993 un document intern avertiza sediul central din londra asupra situatiei periculoase create permitindu-I lui Leeson atit sa faca aceste tranzactii cit sis a le autorizeze, dar nici o masura nu a fost luata. In ianuarie SIMEX a avertizat banca asupra tranzactiilor facute de Leeson si totusi baring nu a facut decit sa-I mai trimita 1 miliard de usd pentru a continua tranzactiile. Raportul Singaporez priveste u neincredere declaratiile sefilor lui Leeson, care au pretins ca nu au stiut nimic de contul 88888. Efectul acestei afaceri a fost ca lumea si-a dat seama de riscul implicat de afacerile cu derivate , risc care putea usor sa devina de necontrolat, si bineintelea sa ia masuri pentru a=l reduce. Dup descoperirea acestui scandal; bancile si-au revizuit procedurile interne, si activitatile de dealing din intreaga lume supuse unui control mai drastic si de asemena institutiile guvernamentale au lucrat pentru a clarifica regulile aplicabile institutiilor financiare cu filiale externe.

17

Escrocheria de un milliard de dolari Japonia brookerul Iguchi scandalul Banca Daiwa In 26 septembrie institutia aflata pe locul ca marime in japonica recunostea ca lipsa unui control sever si eficace la una din sucursalele sale din New York au dus la pierderi mai mari de 1 miliard de usd in 11 ani. Brookerul Iguchi Toshihide a fost invinuit ca ar fi actionat ca si Nick leeson, dar, asa cum si oficialii britanici si ai bancii Barings au fost acuzati de musamalizare, tot asa birocratii bancii Daiwa au fost suspectati de o incercare de acoperire a acestor fraude. Presedintele Daiwa Fujita akira a demisionat si oficialii americani au somat Daiwa sa-si inceteze operatiunile in America. Daiwa a admis pentru o alta divizie new yorkeza faptul ca aceasta a inregistrat pierderi (neraportate) de 97 milioane usd. Potrivit declaratiilor Daiwa vicepresedintele sau in virsta de 44 ani, Iguchi, a exploatata dublul sau rol de agent de tranzactionare si factor de aprobare si control. Prima pierdere a avut=o in 1984, in valoare de 200 000 usd. Incercind sa recupereze aceasta pierdere prin tranzactii agresive nu a reusit decit s-o mareasca. Daiwa a declarat ca Iguchi si-a amagit superiorii falsificind documente. A ajuns la pierderi de 1,1 miliarde de dolari in 11 ani, cu 200 milioane mai putin decit pierderea produsa de leeson la barings. Daiwa a mai afirmat ca rezervele sale de 8 miliarde de usd pot cu usurinta sa acopere aceasta pierdere. Intr=adevar in septembrie daiwa a raportat profituri de 78 milioane usd pentru prima jumatate a anului. De asemena, a inceput sa vinda actiuni, proprietati si alte bunuri dupa izbucnirea scandalului. Cu toate ca Daiwa a declarat ca Iguchi a actionat de unul singir, s-au mai descoperit ulterior cel putin alti trei agenti de tranzactionare, care urmind instructiunile primate de la vicepresedinte, evitau provedura bancii de raportare. Aceste personae au incercat sa recupereze 31 milioane in certificate de trezorerie, bani pierduti in 1984, dar au triplat pierderea in 1987. Aceasta pieredere a fost absorbita (acoperita) prontr-o companie cu sediul in insulele Cayman in acelasi an, asupra careia oficialii bancii au fost informati. Emailurile nigeriene frauda denumita si Frauda 419, dupa capitolul cu acelasi numar din codul penal Nigerian. Escrocheria opereaza in felul urmator : tinta primeste un mesaj pe mail (mai rar fax sau scrisoare), provenind din Nigeria sau o alta tara Africana, prin care se propune o afacere relative ilegala sau de spalare a banilor sau se pot primi chiar propuneri legale si legitime de afaceri. Variantele obisnuite se refera la supra facturarea sau dubla facturare a unor bunuri cum ar fi titei sau alte servicii din care cel care iti trimite mesajul vra sa scoata sumele respective din Nigeria , o anumita suma de bani

18

mostenita , spalare de bani ( cel care iti propune are o mare suma de bani care trebuie albita inainte de a putea fi folosita, sau bani care stau intr-un deposit la o banca . La un moment dat victima este solicitata sa plateasca un avans fie ca taxa de transfer, commission, etc. daca victima plateste aceasta suma brusc apar unele complicatii care vor necesita alte plati in avans pina cind victima fie renunta, ramine fara bani sau si una si alta. Potrivit unor rapoarte publice aceasta escrocherie este a treia sau a patra industrie ca marime din Nigeria. Banii disparuti in aceste operatii sunt in general imposibil de recuperate din Nigeria. Ceea ce este mai ciudat este ca s-a constatat ca persoanele din care au fost alcatuite guvernele successive ale nigeriei au facut parte dintre acesti escroci implicate in aceasta frauda. Majoritatea scrisorilor 419 s-a constatat ca proveneau din Nigeria dar totusi unele s-a constat ca proveneau din alte tari, majoritatea din Africa de vest, precum Ghana, Togo, Liberia, Sierra Leone, Coasta de Fildes. Alte cazuri celebre : Adelphia Communication spolierea activelor companiei de catre membrii conducerii pentru uzul lor personal. Au fost ascunse (mascate) datorii din credite in valoare de 2.3 miliarde USD destinate acoperirii pierderilor produse de fondatorul companiei si membrii familiei sale. A declarat faliment in januarie 2002 Cendant Corporation drept consecinta a fuziunii cu o alta companie s-a constatat supraevaluarea unor venituri cu 500 milioane usd in perioada 1995 si 1997, prin inregistrarea de venituri fictive si minimizarea unor debite. A republicat situatia anului 1997, prezentind venituri mai reduse cu 161 milioane usd. K-Mart a marit veniturile recunoscind drept venituri un contract in valoare de 42.3 miliane usd, care se intindea de fapt pe o perioada de 2 ani. Sunbeam Corporation a creat artificial reserve pentru restructurare in valoare de 35 milioane usd in 1997 care au fost stornate in 1997 pentru a mari venitul, creind astfel

19

impresia unei rapide cresteri a veniturilor. Si-a refacut rapoartele financiare in 1997, cu 38 milioane usd venituri in loc de 109 milioane usd declarate initial. Xerox a supraestimat veniturile pe patru ani prin accelerarea recunoasterii a unor venituri in valoare de 3 miliarde usd. Compania a fost de accord sa plateasca amenzi de 10 milioane usd sis a-si reface rapoartele financiare pentru anii 1997-2000.

20