Universitatea “Petru Maior”

Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Tîrgu Mureş

FALIMENTUL CONCERNULUI

ENRON

CIG an II, grupa 1

– 2007 –
Cuprins:

1. Infiintarea si activitatea Enron

2. Falimentul

3. Procesul

4. Verdictul

5. Concluzii

6. Bibliografie

2
 1. Infiintarea si activitatea Enron
In anul 1985 prin fuziunea Houston Naural Gas cu InterNorth, o companie de gaze
naturale din Omaha, Nebraska ia nastere compania Enron, un furnizor de gaze naturale
detinatinator a aproape 60.000 km de gazoducte.
In 1989 Enron a inceput sa tranzactioneze gaze naturale, devenind in urmatorii ani
cel mai mare comerciant cu gaze naturale din America de Nord.
Dar tocmai directorii care au contribuit la formarea gigantului sunt declarati si chiar
vinovati de falimentul acestuia. Ei au deturnat activitatea vechiului Enron si l-au
transformat dintr-un furnizor regional de gaze si curent electric in broker national de
energie, in provider de Internet, in vanzator de carbuni, de petrol sau de materiale plastice,
una peste alta, intr-o masinarie de speculatii bursiere care a imbogatit cateva zeci de
oameni si a saracit alte zeci de mii.
In februarie 2001 a fost numit director executiv Jeffrey Skilling, directorul de
operatiuni de pana atunci. Acesta a luat locul lui Kenneth Lay, fondatorul Enron.
Daca n-ar fi fost Jeffrey Skilling si cei pe care i-a adus el in companie, Enron ar fi
fost probabil acum un gigant energetic scos din banalitate doar de importanta relatiilor
sefului sau, Kenneth Lay, cu Partidul Republican si in speta cu George W. Bush, care pe
vremuri a facut afaceri cu Lay si a ramas prieten cu acesta inclusiv cand a devenit
guvernator de Texas si apoi presedinte al SUA, cu larga sustinere financiara a companiei
din Houston. In urma cu cativa ani, Enron a fost acuzat ca a influentat in folosul propriu
modul cum vicepresedintele Dick Cheney a conceput strategia energetica pe termen lung a
Statelor Unite ale Americii.
Enron a ajuns cel mai important simbol al epocii de boom economic aparent fara
limite al anilor '90, unde credinta oarba in fortele pietei, conjugata cu increderea teribila in
sine si dorinta de imbogatire a unei generatii de tineri iesiti de la Harvard sau Yale au creat
un climat de afaceri in care pretul actiunilor si profitul pe termen scurt au devenit cei mai
importanti indicatori ai sanatatii unei companii, iar speculatiile bursiere si comertul online
au ajuns sa fie considerate afacerile prin excelenta, singurele in stare se produc bani multi
peste noapte si din nimic.
Justitia americana incearca sa determine vinovatia lui Jeffrey Skilling pentru
dezastrul de la Enron, care, spre deosebire de colegii si subalternii lui acuzati si ei, Skilling
e singurul care nu s-a ferit sa depuna marturie, in fata Congresului si sa-si exprime punctul
de vedere despre situatia de la Enron, desi avocatii l-au sfatuit sa nu o faca, pentru ca astfel
isi va limita posibilitatile de aparare la un eventual proces si, daca se va dovedi ca a mintit,
atunci se va face vinovat, in plus, de sperjur. Si tot spre deosebire de ceilalti acuzati, el este
singurul care s-a declarat de la inceput nevinovat
Opinia publica tinde sa considere ca nu se va face dreptate la Enron pana ce Skilling
si Lay nu vor ajunge dupa gratii, pentru ca e imposibil ca toate ilegalitatile de acolo sa se fi
produs fara stirea sau macar fara aprobarea lor tacita. Tocmai din lipsa dovezilor concrete
impotriva lui a durat atat de mult pana ce procurorii au reusit sa construiasca acuzarea.

3
 De pilda, Skilling e acuzat ca a castigat 67 de milioane de dolari intre 1999 si 2001
din vanzarea de actiuni Enron, considerandu-se ca le-a vandut in timp util, inainte ca pretul
lor sa scada, uzand de ceea ce stia el despre companie in calitate de director executiv
(acuzatia de "insider trading"). Totusi, majoritatea actiunilor le-a vandut in 1999, inainte de
toate tranzactiile dubioase in care a intrat mai apoi Enron.
Mai mult, in 2000, Skilling a aplicat un program de vanzare automata de actiuni,
dand ordin brokerului sau sa vanda invariabil 10.000 de actiuni pe saptamana, conform
regulilor Comisiei Federala pentru Operatiuni Bursiere, un astfel de program il apara pe
detinatorul actiunilor de orice acuzatie de "insider trading", dar apoi a oprit programul in
iunie 2001, cu noua saptamani inainte de a-si da demisia din companie, fapt vazut de
avocatii lui Skilling drept o dovada clara ca omul nici nu stia la acel moment ca Enron
merge prost.
Dar procurorii au avut totusi succes cu acuzatia referitoare la sistemul de
"parteneriate" neevidentiate contabil, un sistem creat de Fastow, directorul financiar, in
cadrul caruia diverse societati fantoma, infiintate tot cu banii Enron sau cu banii personali
ai directorilor, aveau rolul de a cumpara activele neperformante ale companiei si de a
ascunde astfel cifra exacta a datoriilor Enron, pentru ca firma sa poata figura in fata
investitorilor ca se tine de planul ei de crestere constanta a profiturilor. Intr-unul din cazuri
s-a intamplat chiar ca, atunci cand unele din aceste societati au devenit insolvabile, sa fie
sustinute financiar de altele mai sanatoase, printr-o retea de tranzactii circulare. Argumentul
avocatilor lui Skilling era insa aici ca la aprobarea tranzactiilor au fost de fata si si-au dat
avizul si reprezentantii auditorului Arthur Andersen, si cei ai casei de avocatura
Vinson&Elkins, deci acordul profesionistilor in materie ar functiona in apararea lui Skilling
ca argument ca el nu a avut cum sa afle ca astfel de tranzactii erau ilegale. In sfarsit, poate
cel mai greu de combatut a fost argumentul lui Skilling, expus si la audierile din Congres
din februarie 2002, dupa care el nu e de profesie contabil si deci nici nu a organizat, nici nu
a aprobat cu rea-credinta niste tranzactii ilegale sau niste raportari financiare masluite. E
adevarat ca o asemenea scuza ar functiona mai degraba in cazul lui Kenneth Lay, un
manager prin excelenta orientat spre delegarea responsabilitatilor, ba chiar spre neglijenta
in supravegherea muncii subalternilor, decat in cazul lui Skilling, care a tinut tot timpul sa-
si impuna viziunea proprie despre dezvoltarea Enron. Numai ca nuanta e esentiala aici:
viziunea lui Skilling nu avea de-a face cu finantele decat o mare obsesie pentru cresterea
profiturilor si pentru urcarea pretului actiunilor.
In rest, s-a ingrijit doar sa-i angajeze la Enron pe cei mai isteti si mai ambitiosi
tineri economisti din tara ca sa-si asigure un nucleu de creiere capabile sa-i sustina din
punct de vedere financiar visurile cu orice pret chiar. Aparitia celebrelor "parteneriate" a
fost necesara tocmai fiindca Enron incepuse sa piarda sume enorme de pe urma extinderii
viziunii lui Skilling - care urmarea sa faca din companie simultan o bursa si un comerciant
de materii prime - si asupra altor marfuri decat electricitatea si gazele naturale. Caci, daca
la inceput ideea formarii unei burse a energiei a fost o idee binevenita pentru piata
americana, ulterior insistenta lui Skilling in sensul dereglementarii pietei energetice a lovit
evident in interesele consumatorilor, iar a transforma Enron in comerciant de servicii de
Internet, de hartie sau de mase plastice, cu necesitatea aferenta de finantare a stocurilor de
marfa, s-a dovedit o ambitie mult prea costisitoare pentru o companie incapatanata sa-i
convinga pe investitori ca ea nu poate pierde niciodata.

4
 2. Falimentul

Prabusirea Enron a distrus pensiile a zeci de mii de angajati, povestile din presa
despre stilul de viata al elitei masculine de acolo, unde badarania a coexistat in mod
dizgratios cu luxul, au contribuit, fara discutie, la incetatenirea in opinia publica a unei
imagini detestabile a lui Jeffrey Skilling, vazut ca un cap al rautatilor si ca un monument de
aroganta, de egoism si de cruzime. Pentru comunitatea de afaceri insa, inca mai detestabila
s-ar putea dovedi tocmai aceasta disociere permanenta a lui Skilling de ceea ce constituie,
in fond, ABC-ul meseriei. "Eu nu sunt contabil" suna, din acest punct de vedere, ca o
autoacuzare plina de mult mai multa morala decat istoriile complicate cu parteneriate si
"insider trading": nu poti fi un manager bun daca nu ai decat teluri inalte si ambitii
nesprijinite pe un calcul corect al costurilor si pe o capacitate buna de evaluare a finantelor
pe care le ai la dispozitie. Daca Skilling e nevinovat de fraudele puse in carca lui de justitie,
atunci cu siguranta e vinovat ca, fiind preocupat sa fie vizionar, nu a reusit in atatia ani sa
gandeasca si el ca un contabil.
In august 2001 Skilling demisioneaza, dupa numai sase luni, fiind inlocuit de
Kenneth Lay. In octombrie, Enron raporteaza o pierdere de 638 milioane de dolari pe
trimestru al treilea si dezvaluie o reducere cu 1,2 miliarde de dolari a capitalului social,
partial datorata parteneriatelor neevidentiate contabil, infiintate de directorul financiar
Andrew Fastow. Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (Securities Exchange
Commision – SEC) incepe o ancheta la Enron privind posibilele conflicte de interese
rezultate din infiintarea parteneriatelor. In noiembrie, Enron inainteaza SEC documente
contabile revizuite pentru perioada ultimilor cinci ani, care evidentiaza pierderi de 586
milioane de dolari si anunta ca incearca sa restructureze o datorie de 690 milioane de dolari
scadenta la 27 noiembrie. Tot atunci, in noiembrie, Enron solicita protectie impotriva
creditorilor, in virtutea legii falimentului pentru ca la finele lunii, pretul actiunilor Enron
scada sub 1 dolar, dupa ce in 28 decembrie 2000 acestea atingeau maximul de 84,87 dolari
bucata.
Falimentul e considerat cel mai mare din istoria Statelor Unite. Scandalul a luat
amploare si din cauza amicitiei fostului patron al Enron, Kenneth Lay, cu George W. Bush.
Lay a fost unul dintre principalii sponsori ai campaniei prezidentiale a lui Bush din 2000.
Comisia de supraveghere a operatiunilor de la bursa americanã a deschis o ancheta oficiala,
care a scos la iveala doua cauze ale dezastrului economic. Prima a fost folosirea unor
practici contabile foarte complicate, prin care Enron ascunsese datorii de miliarde de dolari.
A doua era legata de firma de consultanta Arthur Andersen, acuzata atat de neglijenta in
informarea investitorilor, cat si de distrugerea unui numar impresionant de documente.
In ianuarie 2002 Departamentul Justitiei incepe ancheta la Enron. Kenneth Lay
demisioneaza de la conducerea companiei. In februarie, directorul financiar Fastow si
adjunctul sau Michael Kopper invoca prevederile legale impotriva autoincriminarii pentru a
refuza sa depuna marturie in fata Congresului SUA. In schimb, Jeffrey Skilling se prezinta
la audieri in fata Congresului, afirmand ca nu avea cunostinta de nici o neregula atunci
cand a parasit compania. In iunie, reprezentantul fostului auditor al Enron, firma Arthur
Andersen, se recunoaste vinovat de obstructionarea justitiei, pentru faptul ca a distrus
documente despre Enron care au impiedicat ancheta SEC. In octombrie acelasi an, 2002,
auditorul a fost amendat cu 500.000 de dolari si i s-a interzis sa mai auditeze companii

5
cotate la bursa. Kopper se recunoaste vinovat de complicitate la frauda si la spalare de bani,
iar pe baza declaratiilor sale, Fastow este acuzat si el de frauda si spalare de bani.
Si sotia lui Andrew Fastow, Lea, este acuzata in mai 2003 de complicitate la frauda
si fals in declaratii fiscale, pentru ca un an mai tarziu, in 2004, la 11 ianuarie, Andrew si
Lea Fastow sa isi recunoasca vinovatia de complicitate la comiterea de fraude. Ambii se
declara de acord sa coopereze cu autoritatile, in schimbul primirii unor sentinte reduse (10
ani, respectiv 5 luni de inchisoare).
La 19 februarie 2003, Jeffrey Skilling, confruntat cu 35 de capete de acuzare, de la
frauda la inside trading si la declaratii financiare false, se declara nevinovat pe toata linia.
Fostul trezorier al Enron, Ben Glisan, se recunoaste vinovat, in septembrie, de frauda si
este condamnat la cinci ani de inchisoare, fiind primul oficial al companiei care intra la
inchisoare. Incepe restructurarea Enron, prin impartirea in doua companii una cu activele
din America si una cu cele din strainatate, iar suma estimata sa poata fi recuperata de
creditori in urma falimentului este estimata la o cincime din totalul datorat de 67 miliarde
de dolari.
Tot in 2003, in luna iulie Comisia Federala de Reglementare in domeniul Energetic
(FERC) pretinde ca Enron a violat autoritatea sa de a livra energie in statele din vestul SUA
la pretul de referinta al pietei, cerand tribunalului sa determine profiturile reale ale Enron
pe perioada de criza 16 ianuarie 1997 - 25 iunie 2003, urmand ca aceste profituri sa fie
returnate. Enron Corporation a avut profituri de peste 1,67 miliarde de dolari (1,28 miliarde
de euro) in statele din vestul SUA pe perioada celor sase ani de criza a energiei. Oficiali din
California sunt de parere ca profiturile companiei sunt de fapt mult mai mari decat valarea
declarata.
In luna iulie, FERC a cerut companiei Enron sa returneze 32 milioane de dolari
(24,6 milioane de euro) din profituri, din cauza relatiilor dubioase de afaceri cu El Paso
Electric Corporation pe perioada crizei de energie.
Cele 11 state din vest afectate au fost Washington, Oregon, California, Idaho,
Montana, Wyoming, Colorado, Utah, Arizona, New Mexico si Nevada.
Ca urmare, compania Enron a anuntat ca va plati suma de 1,552 miliarde de dolari
pentru rezolvarea unor dispute privind manipularea, intre 1997 si 2003, a preturilor la
energie si gaze naturale. In timpul crizei, in 2000 si 2001 in statele vestice ale SUA,
preturile la energie au crescut semnificativ. Printre cei care vor primi despagubiri se numara
si divizia de utilitati a Pacific Gas & Electric, cea a Edison International - Southern
California Edison - una dintre diviziile Sempra Energy - Gas & Electric - Departamentul de
resurse de apa din California
Situatia dificila in care se gaseste compania Enron afecteaza si activitatea grupurilor
financiare, primele institutii care au anuntat ca au inregistrat pierderi din cauza falimentului
fiind ABN Amro, ING Group, J.P. Morgan Chase & Co Inc si Abbey National Plc.
Dupa ABN Amro, care a anuntat ca ar putea fi nevoit sa-si constituie provizioane in
valoare de 110 milioane de euro, ING este cel de-al doilea grup financiar olandez care s-a
regasit in situatia de pierde aproximativ 195 de milioane de dolari, reprezentand credite
bancare.

6
 Citigroup, cel mai puternic grup financiar din lume, este anchetat in urma unor
acuzatii de a fi ajutat Enron, gigantul energetic falimentar, sa isi ascunda o parte din datorii.
Echipa de investigatii, formata din membri ai Congresului american, ancheteaza
masura in care o serie de tranzactii, care nu au fost de la inceput facute publice, au fost
utilizate pentru a incalca reglementarile contabile. Presa mentioneaza doua tranzactii,
cunoscute sub denumirea de Bacchus si Sundance, despre care anchetatorii cred ca au fost
structurate in asa fel incat sa mareasca fara un suport real profiturile Enron.
Un alt contract fals a fost incheiat si cu banca de investitii Merrill Lynch in 1999.
Aceasta tranzactie consta in vanzarea fictiva catre banca respectiva a trei ambarcatiuni ce
contineau generatoare electrice si care se aflau ancorate pe coasta Nigeriei, cu scopul de a
imbunatati registrele financiare ale companiei. Vanzarea s-a dovedit a nu fi decat un credit
mascat. Operatiunea financiara cercetata a vizat o crestere artificiala a incasarilor Enron de
12 milioane dolari, cifra mica in contextul enormului scandal financiar in care era implicata
compania.
Ca urmare a acestei tranzactii, fostii bancheri de la Merrill Lynch, Robert Furst si
William Fuhs au primit cate 3 ani si o luna de inchisoare fiecare.
Cand a dat faliment, mii de oameni au rămas pe drumuri şi şi-au pierdut şi pensiile,
care fuseseră investite in actiuni Enron, ajunse hartii fără valoare.
Justiţia a considerat ca Ken Lay a ascuns adevarata stare a finantelor companiei în
lunile de dinaintea prabusirii şi ca a comis si o serie de infractiuni fiscale.
Au fost ascunse pierderi uriase in conturile unor companii din paradisuri fiscale,
prin intermediul unor scheme complicate de contabilitate, care s-au intins pe durata mai
multor ani.
De-a lungul existentei Enron, Ken Lay a fost aproape tot timpul presedinte sau
director executiv. Insa a pretins ca, spre sfarsit, poziţia sa era mai mult onorifica si ca nu
stia nimic de manevrele financiare care au precedat colapsul. Fostul sau coleg, directorul
Jeffrey Skilling, a fost condamnat pentru capete de acuzare şi mai numeroase, in acelasi
dosar al prabusirii corporatiei Enron. Ei sunt acuzati ca au minţit in legatura cu bunul mers
al finantelor companiei, in acelasi timp debarasandu-se de actiuni valorand jumatate de
miliard de dolari.

7
 3. Procesul

In 31 ianuarie 2006 demareaza mult asteptatul proces al fostilor sefi de la Enron,

Ken Lay, fostul presedinte in varsta de 63 de ani si Jeffrey Skilling, fostul director executiv
in varsta de 52 de ani, care sunt acuzati ca au "mascat" datorii de zeci de miliarde de dolari.
Pentru cele 16 locuri de jurati au candidat 100 de personae in procesul ce se
prevedea sa dureze 4 luni.
Lay a continuat si cu o zi inainte de proces sa declare presei ca nu poarta nici o
raspundere pentru actele ilicite comise de subalternii sai, neavand niciodata cunostinta de
ele, insa e clar că a fost informat în legatura cu unele aspecte, chiar de catre Sherron
Watkins, cea care a dat totul in vileag. Watkins i-a scris presedintelui, impartasindu-i
ingrijorarea sa faţa de umflarea cifrelor în 1999 şi 2000, la capitolul profiturilor. Kenneth
Lay a declarat ulterior că a fost impresionat de acea scrisoare, dar nu indeajuns de mult ca
sa ia masuri. Declaratia aceasta ramane una din putinele facute de Lay în legătură cu
scandalul Enron. Imediat după faliment, el a refuzat sa fie audiat de comisiile Congresului
care au studiat acest caz. ” Imi asum intreaga responsabilitate pentru cele intamplate”.
Skilling sustine ca nici el nu are vreo raspundere pentru malversatiile ce au avut loc,
in special cele prin care au fost ascunse cifrele reale ale profitului si datoriilor companiei, ci
“creditorii nervosii”.
In realitate, exista dovezi conform carora ambii acuzati au manipulat cifrele de
afaceri ale companiei pentru a-si vinde profitabil actiunile cu putin inaintea falimentului.
Actul de acuzare afirmă că fostul preşedinte, Kenneth Lay, a făcut parte dintr-o
schemă elaborată de inselare a publicului, investitorilor şi organismelor federale de control.
Intregul document are 65 de pagini, in care există 11 capete de acuzare impotriva lui
Kenneth Lay. Cazul are si ramificaţii politice, dat fiind faptul că Lay era un bun prieten al
presedintelui George Bush.
Cei doi fosti presedinti au plasat firma in faliment, iscand un scandal financiar de proportii
in Statele Unite, scandal care a atins si reputatia administratiei Bush. Cei doi fosti
presedinti au de infruntat peste 30 de acuzatii de frauda si conspiratii. Lay si Skilling sunt
invinuiti ca au ascuns investitorilor situatia financiara reala a companiei in timp ce s-au
imbogatit vanzand actiuni de milioane de dolari. In declaratiile facute inaintea procesului,
ambii au negat orice ilegalitate si au acuzat procurorii ca incrimineaza un comportament
corporatist normal. Acestia au insistat asupra faptului ca Enron a fost o companie buna,
care s-a prabusit din cauza panicii create pe Wall Street in urma dezvaluirilor potrivit carora
compania a incheiat tranzactii neinregistrate in contabilitate, conduse de directorul
financiar Andrew Fastow pentru a ascunde datorii de miliarde de dolari si a "umfla"
profiturile. Fastow a pledat vinovat si a acceptat sa depuna marturie impotriva fostilor sai
sefi in schimbul unei pedepse de maximum 10 ani inchisoare.
Administratia Bush a refuzat sa-i absolve de vina pe vinovatii in cazul Enron, chiar daca
Lay a fost un important "donator" al presedintelui Bush. Grupul Enron s-a plasat sub
protectia legii falimentului la sfarsitul anului 2001, dupa ce a mascat prin diferite procedee
contabile datorii in valoare de zeci de miliarde de dolari. Falimentul a fost urmat de
numeroase procese intentate de actionari, precum si de acuzatii penale impotriva companiei
si a conducerii acesteia. Citigroup, cel mai mare grup financiar - bancar din lume.
JPMorgan au incheiat intelegeri, platind pagubitilor 2 miliarde, respectiv 2,2 miliarde de
dolari americani, fara sa-si recunoasca insa vina in acest caz.

8
 Alte banci acuzate in procesul Enron sunt Barclays, Bank of America, Credit
Suisse, Deutsche Bank, Merrill Lynch & Co., Toronto-Dominion Bank Royal Bank of
Canada si Royal Bank of Scotland.
In 6 iulie 2006 fostul preşedinte şi director executiv al companiei americane Enron,
Kenneth Lay, decedeaza la varsta de 64 de ani, se pare in urma unui atac de cord pe care l-a
suferit la resedinta sa de vacanta din Aspen, Colorado. Astepta sa fie condamnat pentru
rolul sau in cel mai mare scandal contabil din istoria Americii. In luna mai fusese gasit
vinovat pentru sase capete de acuzare, privind fraude sau complicitate la fraudă. Risca sa
isi petreaca restul vietii dupa gratii.
Kennth Lay era casatorit, avea doi copii, trei copii din alte casatorii si 12 nepoti.
Pentru verdictul primit Lay risca o sentinta de pana la 45 ani inchisoare.
Apropiatii lui Lay spun ca acesta nu suferea de probleme cardiace, vina in opinia lor
purtand-o sentinta judecatorilor. Verdictul a pecetluit decaderea sa din randul celor mai
admirati oameni de afaceri din SUA, Lay fiind obligat sa plateasca o suma de cinci
milioane de dolari pentru a astepta sentinta in libertate, asta dupa ce castigase de curand un
salariu annual de 252 de milioane de dolari.
In momentul falimentului compania avea datorii de aproximativ 31,8 miliarde de
dolari. Lay a murit inainte ca tribunalul sa pronunte o sentinta impotriva lui, ceea ce
anuleaza formal verdictul de vinovatie. Proceduri judiciare suplimentare sunt acum
necesare pentru a se putea ajunge la executia bunurilor detinute de Lay. Aceasta amanare ii
scuteste deocamdata pe colaboratorii sai de la ruina financiara.
Juriul a luat decizia de a da verdictul de vinovăţie împotriva lui Kenneth Lay şi a lui
Jeffrey Skilling, acuzaţi că i-au mintit in mod repetat pe investitorii şi angajaţii Enron,
avand cunostinţă de folosirea unor stratageme contabile menite sa ascunda pierderi uriase si
initiative esuate. Procesul a durat 15 saptamani si au fost citati, de ambele parti, 54 de
martori. Avocatul care l-a aparat pe fostul director executiv al Enron, Jeffrey Skilling, a
insistat ca clientul sau e nevinovat şi a spus ca va face recurs. Se estimeaza ca prabuşirea
concernului Enron i-a costat pe angajatii şi investitorii săi peste 60 de miliarde de dolari.

9
 4. Verdictul

Inainte de pronuntarea sentintei, mai multi fosti angajati ai firmei au despus

marturie, descriindu-l pe Jeffrey Skilling ca pe un hot şi un mincinos.
Skilling a fost condamnat la 24 de ani de inchisoare pentru responsabilitatea sa in
falimentarea gigantului energetic. Judecatorul a pronuntat una din cele mai aspre pedepse
cu inchisoarea pentru infractiuni financiare. Rolul jucat in fraudele de proportii care au dus
la prabusirea firmei si ajuns sa simbolizeze coruptia marilor corporaţii americane. Fostul
director va trebui, de asemenea, sa restituie suma de 45 de milioane de dolari. iar activele
sale in cadrul Enron, in valoare de 60 de milioane de dolari vor fi transferate catre pagubiti.
In sentinta pronuntată impotriva lui, judecatorul a subliniat si el ca, in urma
falsificărilor masive in datele contabile si prabusirii companiei, mii de oameni au fost
condamnati la saracie pe viată.
Jeffrey Skilling fusese gasit vinovat, in 10 mai 2006, la 19 capete de acuzare, in
special frauda si complot. Pedepsele cumulate ar fi dus la o sentinta de 185 de ani in
inchisoare, dar tribunalul din Houston l-a condamnat la 292 de luni de detentie, adica 24 de
ani si patru luni.
Verdictul in cazul lui Kenneth Lay trebuia sa fie anuntat pe 23 octombrie, Lay
avand toate sansele sa isi fi petrecut tot restul vietii in spatele gratiilor. Fondatorul
companiei si-a sustinut nevinovatia pe tot parcursul procesului care a debutat in 2001. El a
catalogat falimentul ca fiind “o mare tragedie”, invinuindu-l pentru falimentul Enron pe
directorul financiar.
Fostul director financiar, Andrew Fastow, a fost condamnat la sase ani de inchisoare
si plata unei amenzi de 23,8 milioane de dolari. Dupa ce a pledat vinovat, in anul 2004,
Andrew Fastow, in varsta de 44 de ani, el riscase o pedeapsa de zece ani de inchisoare, insa
avocatii acestuia au obtinut o reducere a pedepsei, datorita colaborarii acestuia cu justitia in
ceea ce priveste acuzarea fostilor sai patroni, Kenneth Lay si Jeffrey Skilling. Fastow
crease si condusese societatile financiare care foloseau companiei Enron ca paravan pentru
ascunderea amplorii pierderilor sale si pentru a da impresia grupurilor financiare ca Enron
functiona sanatos.
Unul dintre directorii Enron, Dan Boyle a fost conadamnat la trei ani si zece luni de
inchisoare.
Procesul a analizat in detaliu modul in care Enron a reusit sa mascheze
imprumuturile sub forma tranzactiilor energetice, o tactica pe care Andrew Fastow, ex-
director financiar, a recunoscut ca a folosit-o.

10
 5. Concluzii

Colapsul Enron a socat marile corporaţii din America şi a dus la o revizuire

fundamentală a legilor corporatiste
Acest caz a dus la adoptarea unei legi prin care presedintii de corporatii sunt
obligati sa declare ca inteleg situaţia financiara si isi asuma responsabilitatea pentru ea.
Falimentul a obligat şi alte companii, cum ar fi Worldcom, sa recunoasca faptul că
au recurs la diverse tertipuri pentru a face ca finantele lor sa arate mai bine decat erau în
realitate.
Ca urmare a scandalurilor izbucnite in sectorul corporatist din cauza unor probleme
de ordin contabil, sute de companii americane au inceput sa apeleze la serviciile unor firme
mai mici de audit contabil.
In Europa, insa, tendinta ce se manifesta in continuare este aceea ca un numar
restrans de mari companii de contabilitate sa domine piata, lucru ce a dat nastere unor
temeri legate de posibilitatea producerii unor scandaluri de genul celui in care a fost
implicat compania Enron.
De la cele opt mari companii de audit ce operau in urma cu aproximativ doisprezece
ani, numarul firmelor de contabilitate s-a redus in prezent la patru, si anume Deloitte,
Ernst&Young, KPMG si PricewaterhouseCooper

11
6. Bibliografie

 www.averea.ro

 www.bbc.co.uk

 www.businessmagazin.ro

 www.curierulnational

 www.wall-street.ro

 www.wikipedia.org

 www.ziua.ro

 www.zf.ro

12