Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA STEFAN CEL MARE

Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica

Audit financiar

Enron
Caderea uriasului cu picioare de lut Omul din spatele viziunii
Probabil ca nimeni nu s-a simtit mai singur pe 28 noiembrie 2001 decat seful companiei Enron, Kenneth Lay. Agentiile de rating tocmai anuntasera retrogradarea obligatiunilor Enron la statutul de "junk bonds", ceea ce insemna ca trebuiau platite imediat datorii de 4 miliarde dolari, iar Dynegy, compania energetica aflata de ani de zile in umbra gigantului din Texas, anulase oficial fuziunea cu Enron, care ar fi putut salva cel mai mare faliment din istorie. Revenit la carma companiei pe care a creat-o aproape din nimic (mai precis dintr-o retea de conducte de transport a gazelor naturale), dupa ce in august Jeff Skilling renuntase in mod suspect la conducere, Lay privea cum in jurul sau se prabuseau unul cate unul zidurile care ascunsesera atata vreme "ideile revolutionare" ale Enron. Cand li se cereau detalii despre modul in care opereaza Enron, Lay si Skilling zambeau superior, declarand ca cei care nu au inteles deja nu stiu sa ia pulsul economiei moderne. Insa dupa ce totul a fost dat in vileag, America a ramas cu un gust amar si cu sentimentul ca eroii de pe Wall Street, care umpleau paginile ziarelor si buletinele de stiri, trebuie coborati de pe piedestal si priviti cu mai multa circumspectie. Intr-un interval de cateva luni, Kenneth Lay a devenit, dintr-un erou al bursei de pe Wall Street, inamicul public numarul unu. El este cel care a transformat, prin viziunea sa, o companie de transport si distributie a gazelor naturale intr-o superputere financiara, aflandu-se o buna perioada de timp printre cei mai respectati manageri din lume. Insa dupa prabusirea Enron, Lay a devenit rapid tinta urii miilor de angajati care si-au pierdut slujbele si economiile. Economist la origine, Lay si-a inceput activitatea in compania Exxon, dupa care a predat economia la Universitatea George Washington. In aceasta perioada i-a venit ideea revolutionarii pietei energiei, care a stat la baza gloriei Enron. S-a implicat in lupta pentru liberalizarea pietei energetice, dupa care s-a intors la Houston, pentru a prelua o companie locala din domeniul gazelor naturale. De aici pana la formarea Enron, in februarie 1986, nu a fost decat un pas. Compania si-a sporit capitalizarea bursiera de peste noua ori in deceniul urmator, devenind a saptea companie americana ca marime si liderul mondial al tranzactiilor cu energie. Credinta si puterea de convingere a celor de la Enron in domeniul comercializarii energiei ca orice alta marfa i-a determinat pe cei de la The Economist sa descrie compania ca pe o secta evanghelica, avandu-l in centru pe Mesia - Kenneth Lay. "Ne place sa ne caracterizam drept Microsoft-ul domeniului energetic", era una din declaratiile preferate ale lui Lay, care a devenit treptat un manager vanat de mari corporatii si respectat nu doar in lumea afacerilor, ci si in politica, ajungand unul dintre

partenerii frecventi de golf ai presedintelui Bill Clinton in anii '90. Insa viziunea sa, desi a produs o revolutie in domeniul energetic, nu a reusit sa mentina pe linia de plutire Enron poate si pentru ca Lay a incercat sa faca mult prea mult cu o singura companie strivita de marimea idealurilor care i-au dat nastere. Atunci cand devenise clar in interiorul corporatiei ca visul frumos nu mai poate continua dupa regulile pietei, in loc sa se recunoasca invinsi, cei de la Enron au preferat sa minta o lume intreaga, sperand probabil sa poata acoperi in timp gaurile financiare care i-au ajuns insa nemilos din urma.

O poveste aproape incredibila


Caderea imperiului Enron a avut loc cu o rapiditate fulgeratoare, dupa ce, timp de 15 ani, o simpla companie din domeniul gazelor naturale a devenit unul dintre cei mai mari operatori de tranzactii in domeniul energiei. Compania Enron a fost infiintata in 1985, prin fuziunea distribuitorilor de gaze Houston Natural Gas si InterNorth, fiind creditata ulterior cu crearea unei piete de comert cu energie, care permitea tranzactiile cu acest bun la fel ca si cu alte marfuri, cum ar fi petrolul. Aceasta a fost, de fapt, marea inovatie care a adus succesul celor de la Enron: ideea tranzactionarii energiei, o afacere care sa dovedit extrem de rentabila, dar care a avut si merite importante in liberalizarea rapida a pietei in domeniu, facilitand accesul consumatorilor la energie mai ieftina. La sfarsitul anului 2000, Enron avea peste 21.000 de angajati in intreaga lume si venituri ce depaseau 100 miliarde dolari. Numai in anul 2000, Enron a tranzactionat materii prime energetice cu o valoare de peste 860 miliarde dolari. Intre timp, la bursa, unde "noua economie" era in declin, actiunile Enron cresteau cu 90 de procente. In vremurile sale de glorie, compania avea o capitalizare burisera de aproape 65 miliarde dolari, care s-a evaporat, insa, in numai zece luni. Enron a fost multa vreme considerata un model de urmat pentru "mamutii" din domeniul energetic, mult mai puternic ancorati in asa-numita economie traditionala. In perioada 1996-2001, compania a obtinut de sase ori la rand din partea revistei "Fortune" titlul de cea mai inovativa companie americana. Printre inovatii se afla deschiderea pietei germane a energiei si gazelor naturale, crearea unei facilitati de stocare a gazelor in Marea Britanie, precum si crearea celui mai mare site online de comert de marfuri din lume. In anul 2000, Enron era desemnata de prestigioasa publicatie Financial Times drept "compania anului in domeniul energetic" si era creditata cu "deciziile de investitii cele mai indraznete". Investitorii traditionali priveau cu ochi buni Enron, pentru ca grupul texan avea importante active "reale" (centrale electrice, retele de distributie a gazelor etc), in timp ce adeptii noii economii erau si ei multumiti pentru ca directorii Enron vorbeau mereu despre transformarea intr-o companie bazata de informatii si Internet. Problema companiei a fost ca s-a extins prea rapid si intr-o maniera total dezorganizata si pe alte piete in afara celei energetice si a incheiat numeroase parteneriate pentru a exploata aceste piete, unde s-au pierdut foarte multi bani. Intrucat Enron se concentra mai mult pe tranzactii de diverse tipuri, compania a ajuns sa semene mai degraba cu un vast imperiu de servicii financiare, care opera cu miliarde de dolari ce nu-i apartineau, activitatea de producere a energiei fiind un fel de anexa uitata undeva in urma. Dincolo

de aparentele unei prosperitati nemaiintalnite, se ascundeau declaratii financiare false, umflate de conducerea companiei cu scopul obtinerii de profituri personale cat mai mari si mascate prin acorduri dubioase cu firme ce apartineau, in unele cazuri, unor directori din cadrul Enron. In esenta, Enron a mintit pe toata lumea in legatura cu adevaratele sale rezultate financiare. Acest lucru in sine nu ar fi fost atat de grav (Enron nu este prima companie care incearca sa cosmetizeze realitatea), insa in acest caz cifrele ascunse erau mult mai mari, de ordinul sutelor de milioane de dolari, iar intreaga comunitate de afaceri din SUA a luat de bune datele oferite de concernul din Texas, evitand de multe ori sa verifice atent declaratiile financiare voit incalcite facute publice de Enron. O parte mare din vina apartine, potrivit presei internationale, celor de la compania de audit si contabilitate Arthur Andersen, care asigura auditul finantelor Enron si care a fost partasa (cel putin prin reprezentantul sau) la distrugerea unor documente incriminatorii privind adevarata situatie a concernului energetic.

Auditorii - complici sau inselati?


Dincolo de proportiile imense ale esecului, falimentul companiei americane Enron a lovit puternic in credibilitatea corporatiilor americane si in cea a firmelor de audit si contabilitate. Cum a fost posibil ca Enron sa ascunda atatea date financiare fara ca auditorul sa afle acest lucru? Aceasta este una din intrebarile-cheie pe care le pun in acest moment anchetatorii. Enron a incheiat mai multe parteneriate ale caror detalii financiare nu au fost trecute in registrele contabile ale companiei, permitand raportarea de profituri mai mari decat in realitate. Directorul executiv al celor de la Andersen, Joseph Berardino, spune ca firma sa a facut "o judecata profesionala ce s-a dovedit in final gresita". El afirma ca Enron nu le-a spus nimic auditorilor despre numeroase parteneriate ce s-au dovedit in cele din urma fatale. "Doua entitati speciale - Chewco si JEDI - au fost implicate in recentele anunturi financiare ale Enron. In cazul uneia dintre ele, cea mai mica, am judecat aplicarea unui tratament contabil ce s-a dovedit eronat. In ceea ce priveste cealalta entitate, cu un impact mult mai mare, se pare ca echipa noastra de audit nu a primit informatii esentiale si acum incercam sa aflam ce s-a inamplat si de ce", a declarat Berardino in fata comisiei de ancheta a Congresului. Insa Andersen recunoaste ca partenerul David Duncan, care se ocupa de Enron, le ceruse angajatilor din Houston, unde se afla sediul central al operatorului energetic, sa distruga unele documente contabile ale companiei, in cursul unei reuniuni "de urgenta",

pe 23 octombrie. "Andersen a anuntat autoritatile bursiere americane, comisiile parlamentare, Departamentul Justitiei si organismele care investigau falimentul Enron ca angati ce lucrau la dosarul Enron au distrus un numar de documente electronice si hartii, precum si corespondenta referitoare la acest dosar", se arata intr-un comunicat al firmei de audit. Distrugerea documentelor electronice si pe hartie "pare sa fi incetat" abia la 9 noiembrie, dupa cum a precizat Andersen, adica la o zi dupa ce Comisia de Securitate Bursiera (SEC) solicitase oficial cabinetului de audit sa furnizeze informatii in legatura cu Enron. Intr-un document trimis de Enron Comisiei existau mai multe paragrafe ce descriau afaceri de sute de milioane de dolari intre companie si firme partenere conduse si detinute partial de unii directori ai companiei. Firmele partenere erau LJM Cayman LP si LJM2 Co-Investment LP, conduse chiar de directorul financiar al Enron, Andrew Fastow. Grupul din Texas afirma ca tranzactiile dintre Enron si firmele lui Fastow erau perfect curate si ca au fost realizate pentru a ajuta Enron sa-si protejeze activele de fluctuatia preturilor de pe piata. Enron a estimat ulterior ca Fastow a castigat peste 30 milioane dolari din parteneriatele incheiate. Fastow a fost dat afara pe 23 octombrie, la o zi dupa ce Kenneth Lay declara ca el este acuzat pe nedrept. Enron a anuntat, la 18 ianuarie, ca a reziliat contractul cu Arthur Andersen, ca urmare a faptului ca firma de contabilitate a recunoscut implicarea unora dintre angajatii sai in distrugerea de documente privind compania. Legaturi politice primejdioase Scandalul Enron nu a avut pana acum urmari serioase asupra scenei politice americane, mult prea ocupate cu lupta impotriva terorismului. Insa legaturile politice ale gigantului energetic sunt mult prea adanci pentru a fi trecute cu vederea. Republicanii, si presedintele George W. Bush in special, au fost implicati in combinatii diverse cu Enron. In primul rand, directorii companiei au contribuit cu 1,76 milioane dolari la campania electorala republicana din anul 2000. Nici democratii nu au evitat sa ia bani de la Enron, insa in cazul lor suma este ceva mai mica, de 683.000 de dolari. Apoi, vicepresedintele Dick Cheney a elaborat, anul trecut, dupa o intalnire cu oficialii Enron, noua politica energetica a Statelor Unite, care cuprinde multe aspecte ce par desprinse direct din filosofia companiei texane. Fosti angajati ai companiei sunt prezenti in administratia Bush, de la seful armatei de uscat, Thomas White, pana la reprezentantul comercial al SUA, Robert Zoellick. Iar in vara trecuta, Bush l-a numit pe Pat Wood, un om puternic sprijinit de Kenneth Lay, pentru a controla preturile la energie.

Potrivit unor surse din Congresul american, planul energetic national a suferit unele modificari pentru a ajuta Enron intr-un proiect de construire a unei centrale electrice in India care avea probleme cu finantarea. In momentul in care planul a ajuns la Cheney, el nu continea nici o referire la India, dar ulterior a aparut o propunere privind cresterea productiei de energie in statul asiatic. Enron are o centrala electrica pe baza de gaze naturale la Dabhol, in India, in valoare de 2,9 miliarde dolari, dar singurul client al ei, statul indian Maharashtra, a considerat preturile practicate de Enron prea mari si a inceput sa cumpere energie din alte surse. Enron dorea sa-si recupereze investitia de la Dabhol sau sa reia productia, asa ca a apelat la ajutorul politicienilor republicani. Insa atunci cand reprezentantii Enron au bombardat pur si simplu Washington-ul cu cereri de ajutor, in toamna anului trecut, nu s-a intamplat absolut nimic. Oficialii administratiei Bush l-au refuzat chiar si pe secretarul trezoreriei din perioada Clinton, Robert Rubin, care a incercat sa-i ajute pe cei de la Enron. Administratia Bush a anuntat si ca va revizui contracte federale in valoare totala de peste 60 milioane dolari incheiate cu Enron si Andersen. Caruselul legaturilor politice ale celor de la Enron nu s-a limitat insa la Statele Unite. Recent, au aparut informatii privind implicarea companiei in batalia politica din Marea Britanie. Si aici banii au fost dirijati atat catre laburisti, cat si catre conservatori, insa in cazul laburistilor planeaza suspiciunea ca au facut modificari ale politicii nationale in domeniul energiei sub influenta Enron. Un alt semn de intrebare a fost ridicat de decizia guvernului de a nu supune aprobarii Comisiei de Fuziuni si Monopol preluarea utilitatii Wessex Water de catre Enron. La venirea la putere, in 1997, laburistii au promis stoparea politicii conservatoare, care favoriza centralele electrice ce functionau cu gaze naturale, in dauna celor pe carbuni. In iunie 1998, laburistii propun inghetarea oricaror planuri de constructie a unor noi centrale electrice pe gaze naturale. In urmatorii doi ani, oficiali britanici s-au intalnit cu reprezentantii Enron de sase ori pentru a discuta situatia creata. Compania americana a platit circa 38.000 lire sterline pentru evenimente politice organizate de laburisti, iar in noiembrie 2000 guvernul lui Tony Blair si-a modificat politica energetica, ridicand moratoriul asupra centralelor pe gaze naturale. Cabinetul lui Blair neaga ca acesta ar fi avut intalniri cu directori ai Enron, dar ca este posibil ca premierul britanic sa se fi intalnit "accidental" cu acestia la reuniuni informale ale laburistilor.

Dupa Enron, potopul?


Caruselul legal abia a inceput in Statele Unite, dupa ce Enron a solicitat protectia legala in caz de faliment. Procesele se vor prelungi, fara indoiala, si nu este exclus ca la final sa asistam la decizii din domeniul penal, care sa trimita oficiali Enron in spatele gratiilor pentru ani buni. Poate cei mai crunt loviti de prabusirea "uriasului cu picioare de lut" care s-a dovedit a fi Enron sunt zecile de mii de oameni (majoritatea angajati ai companiei) care isi investisera banii din fondurile de pensii in actiuni ale companiei, la indemnul conducerii, care a avut grija sa-si vanda la timp pachetele detinute in schimbul a zeci de milioane de dolari. Enron a anuntat ca intentioneaza sa adune circa 6 miliarde dolari din vanzarea unora din companiile concernului, pentru a putea acoperi aproape jumatate din datoriile sale bancare. Datoriile Enron catre diverse banci totalizeaza circa 15 miliarde dolari. Cel mai serios afectate sunt JP Morgan Chase, care dupa ce anuntase o pierdere de 900 milioane dolari si-a revizuit estimarile la 2,6 miliarde dolari si Citigroup, cu estimari preliminare de pierderi de 800 milioane dolari. Anchetatorii afirma insa ca datoriile grupului american ar putea creste la cote ametitoare pe masura ce vor fi descoperite toate investitiile facute de Enron fara a fi trecute in actele contabile. Dupa verificarea actelor unui singur parteneriat Enron cu o companie offshore, Robert McCullough, expert in contabilitate judiciara, a declarat ca a gasit pierderi neraportate de 2,7 miliarde dolari. In opinia lui McCullough, Enron era doar cu o treapta deasupra unei scheme piramidale de investitii. Situatia Enron este foarte asemanatoare cu un caz din anii '20, cand Samuel Insull a infiintat o retea de companii pentru a controla piata energiei, fiecare companie detinand pachetul majoritar intr-una aflata sub ea in schema piramidala a grupului. "In urma acelui scandal, au fost impuse noi reglementari contabile, insa aplicarea lor s-a erodat treptat, astfel ca ne aflam acum in fata unor reguli similare celor din anii '20", spune McCullough. Un lucru este sigur: gustul amar al falimentului Enron va ramane multa vreme in amintirea lumii afacerilor din SUA si din intreaga lume.

Concluzii:

Informandu-ma despre marea criza energetica ENRON, auditul intern si responsabilitatile acestuia ni-a adus in aceasta situatie. Falimentarea unor mari corporatii dar si ENRON, si-au indreptat atentia catre cercetarea impactului si a schimbarilor pe care aceste evenimente le-a avut asupra evolutiei auditului intern. Globalizarea, modificari in managementul riscului, progresul tehnologic, capacitatile si talentul organizational, precum si schimbarea rolului auditului intern, aceste tendinte si implicatiile lor sustin auditul intern. Gradul de conformitate cu prevederile standardelor de audit intern, indeosebi ceea ce priveste managementul riscului, nu a fost asigurat cu un nivel acceptabil putini erau acei auditori interni care aveau in politica lor departamentul de audit intern furnizarea catre management a unor rapoarte consistente asupra eficientei in gestiunea riscurilor potentiale ale afacerilor.