Sunteți pe pagina 1din 28

PRACTICI DE CONTABILITATE

CREATIVA
SI SCANDALURI FINANCIARE IN
CONTABILITATEA AMERICANA

TANASE ROBERT CATALIN


VOICU ADRIANA MARIA
TOMOZEI MADALINA
SANDU CORNELIA

1
CUPRINS

Rezumat 3

Introducere 3
1.Contabilitate creativa 4
2. Scandaluri financiare in contabilitatea americana 7
2.1 Scandalul Enron 7
2.2 Scandalul de investitii
Modaff....................................................................................................... 14
2.3 Scandalul Lehman Broathers.............................................................................................15
2.4 Scandalul American International Group (AIG)...............................................................22
Concluzii.......................................................................................................................................26
Bibliografie...................................................................................................................................27

2
Rezumat

In aceasta lucrare am incercat sa ilustram o imagine a contabilitatii creative care permite ”o


infrumusetare a pozitiei financiare” si a metodelor care se pot folosi pentru practicarea acesteia,
cat si cum a fost ea prost inteleasa de anumiti membrii ai profesie contabile care au gasit parghii
ce au dus la scandalui imense, pierderi substantiale de numerar, cat si crize economice. Am
prezentat cazurile scandalurilor bine cunsocute in lumea anglo-saxona care au avut impact in
modificarea legislatiei in domeniu si au dus la creearea unor precedente. Scandalurile prezentete
sunt: Enron, scandalul de investitii Modaff, Lehman Broathers si scandalul American
International Group (AIG).

Cuvinte cheie
Scandaluri financiare, frauda, manipularea rezultatului, faliment, criza economica

Introducere

In contextual globalizarii, al cresterii volumului de informatii si a vitezei cu care aceasta este


transmisa, al aparitiei de noi activitati economice si de problemele cu care se confrunta acestea
exista o nevoie permanenta de solutii. In timp ce reglementarile nu pot tine pasul cu aceasta
evolutie rapida, a ramas in sarcina expertilor din domeniu sa-si utilizeze experienta pentru a face
cifrele sa lucreze in interesul lor.
Naser (Creative accounting: its nature and use, Editura Prentice Hall International, Londra,1993,
pag. 9) mentioneaza ca manipularea conturilor este o idee care apare inca din anii 1920.

3
1. Contabilitate creativa

Definitii
1. Contabilitatea creativa este o tehnica ce vizeaza ameliorarea informatiilor furnizate
investitorilor.
2. Bernard Collase apreciază că se înfrumuseţează imaginea poziţiei financiare şi a
performanţelor companiilor, această practică fiind la limita legalităţii.
3. Contabilitatea creativa face apel la ambiguitatile din normele contabile pentru a prezenta
o anumita imagine a performantei financiare.
4. Procesul prin care tranzacţiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită
obţinerea rezultatului contabil dorit

4
Conceptul de contabilitate creativa este mult mai dezvoltat in tarile anglo-saxone, unde
finantarea se face de pe piata de capital in detrimentul sistemului bancar, acesta poate fi si un
punct negativ deoarece scandalurile generate de disimularea realitatii economice sunt mult mai
des intalnite in aceste tari. La capatul opus, Europa Continentala care se axeaza pe finantare din
partea bancilor aplica niste norme mult mai stricte, pentru satisfacerea nevoilor acestui tip de
creditor.

Contabilitate creativa Frauda fiscala


 Nu incalca legea  Apar ca o solutie in  Incalca legea
Aplicabilitate ei este perioade de dificultate (fiscalitatea)
constransa de existenta unor financiara  Este raspunsul la
lipsuri din legislatia fiscala pe  In principiu amandoua presiuena fiscala
care le exploateaza se concretizeaza prin
inselaciune

Motive care determina utlizarea contabilitatii creative


 Reducerea volatilitatii rezultatelor – constituirea de provizioane mari in anii buni pentru
utilizarea lor in perioadele mai slabe

5
 Cerintele utilizatorilor – dividente, constitutir de rezerve care in final au impact asupra
pretului actiunilor
 Interesele managementului – daca remuneratia managerului este direct proportionala cu
rezultatul contabil, deciziile acestuia vor fi influentate in sensul maximizarii acestui
rezultat
Tehnici de contabilitate creativa

1. Manipularea rezultatului
 Tehnica de amortizare aleasa

 Capitalizarea dobanzii

6
 Evaluarea stocurilor la iesire

O alta tehnica este reprezentata de vanzarea de stocuri cu posibilitatea returnarii acestora. Intr-un
astfel de scenario sunt transferate elemente mai putin lichide in schimbul unor lichiditai/creante,

7
astfel in exercitiul in care s-a efectuat tranzactia sunt ameliorate rata de lichiditate si rezultatul iar
riscul rascumpararii este impins spre exercitiile viitoare.

Concluzii
Cat timp nu sunt inculcate legi prin aplicarea diverselor tehnici de contabilitate creativa, acestea
reprezinta unelte care pot ameliora performanta unei intreprinderi.

2. Scandaluri financiare in contabilitatea americana


2.1 Scandalul Enron

In anul 1985, prin fuziuea Houston Natural Gas cu InterNorth, o companie de gaze
naturale din Omaha, Nebraska, ia nastere compania Enron, un furnizor de gaze naturale detinator
a aproape 60000 km de gazoducte. In 1989 Enron a inceput sa tranzactioneze gaze naturale,
devenind in urmatorii ani cel mai mare comerciant cu gaze naturale din America de Nord.
In doar 15 ani, Enron devenise una dintre cele mai mari companii energetice din SUA, avand
aproape 21.000 de angajati in peste 40 de tari. Pe data de 3 decembrie 2001, corporatia a declarat
brusc faliment, desi cu un an inainte anuntase un profit de peste 100 miliarde de dolari. Si-atunci,
cum s-a ajuns la acesta incredibila prabusire si ce s-a aflat in spatele afacerii Enron? Intai,
pierderi colosale si prabusirea cotatiei la bursa. Apoi, descoperirea ca aceasta corporatie
gigantica era o suma de falsuri: o lume condusa de cultul banului conducatorilor sai, in care
falsificarea si folosirea de documente contrafacute fusesera ridicate la rangul de "management
exemplar".
Scandalul Enron a inceput din momentul in care compania Enron si-a supraestimat beneficiul,
si-a subevaluat datoriile si a anuntat o pierdere trimestriala de 618 milioane de dolari.
Autoritatile americane s-au sesizat imediat, demarand o ancheta asupra parteneriatelor si
investitiilor instrumentate de directorul financiar al grupului energetic.

8
In decembrie 2001 Enron a fost plasat sub protectia legii falimentului, devenind cel mai
mare faliment din istoria SUA. Kenneth Lay, fondatorul si fostul presedinte director general al
grupului Enron, si Jeffrey Skilling, si el fost director al companiei, au fost acuzati in principal
pentru frauda bursiera si complot.

Schema de Hedging

În anii ’90 Enron a evoluat rapid şi a început să se manifeste în arii care păreau compatibile
cu strategia de creare a afacerilor în jurul unor active care erau achiziţionate şi dezvoltate.
Această creştere rapidă cerea un capital larg de investiţii dar nu ofereau premisa generării unor
câştiguri sau fluxuri de numerar semnificative pe termen scurt. Pentru a evita relatarea unor
datorii suplimentare rezultate din aceste afaceri care iniţial nu deţineau fluxuri suficiente de
numerar pentru a acoperii datoriile, Enron a ales să utilizeze entităţi care să servească unor
scopuri speciale (SPE) în ideea obţinerii unei finanţări în afara bilanţului (off-balance sheet
financing).  Aceste entităţi permiteau  împrumutul în mod direct de la creditori externi pentru
finantarea activităţilor.
O entitate cu scop special (SPE) este o entitate creată pentru a duce la împlinire un
anumit scop, activitate sau serie de tranzacţii direct legate de scopul său special. Cele mai multe
SPE-uri servesc scopuri de afaceri valabile, cum ar fi izolarea activelor sau a activităţilor pentru
a proteja interesele creditorilor sau altor investitori sau pentru a aloca riscul între participanţi.
Deşi SPE-urile sunt o practică comună pentru finanţarea în afara bilanţului, Enron a creat
SPE pentru a se angaja în câteva activităţi de hedging îndoielnice, pentru a păstra pierderile
economice reale în afara declaraţiilor financiare.
In martie 1998, Enron a achiziţionat acţiunile Rhythms Net Connections ca o investiţie,
contra sumei de 10 milioane dolari. Până în mai 1999, valoarea acţiunilor s-a ridicat la 300
milioane de dolari, dar Enron nu a putut sa vândă investiţia pană la sfârşitul anului 1999 din
cauza unei convenţii de blocare (imobilizare). Preocupat că preţul stocului ar putea să scadă
înainte ca ei sa poată vinde investiţia, Enron a vrut să protejeze câştigul deja recunoscut prin
dobândirea de opţiuni put. Din cauza mărimii poziţiei lui Enron, relativei lipse de lichiditate şi
lipsei de garanţii comparabile, a fost efectiv  imposibilă protejarea investiţiei Rhythms în mod
clasic. Astfel Enron a creat un SPE a cărei activitate era de a proteja (acoperii) investiţia
Rhythms.

Din 1999 până în 2001, Enron  a sprijinit mai multe investiţii similare cu Rhythms în
care valoarea se aştepta să crească iniţial, dar care prezentau riscul de a suferi o scădere de preţ
înainte de sfârşitul perioadei de imobilizare. Enron a inclus aceste câştiguri substanţiale în
câştigurile lor proprii, dar nu a vrut să recunoască pierderile aferente. Neavând contrapartide
independente disponibile pentru a acoperii aceste investiţii împotriva unor pierderi viitoare,
Enron a creat mai multe entităţi pentru scopuri speciale (SPE) care să servească ca şi
contrapărţi pentru tranzacţiile derivate pe care Enron le dorea.   

Preşedintele financiar (CFO-ul) al lui Enron manageria SPE-urile pentru a se asigura că


acestea se vor implica în tranzacţiile necesare. Motivul major din spatele acestor tranzacţii
îndoielnice a fost dorinţa de a păstra pierderile economice reale ale acestor investiţii departe de
situaţiile finaciare ale lui Enron. Cum s-a observat mai târziu, CFO-ul a primit recompense 
substanţiale în schimbul faptului că în calitate de manager al SPE-urilor a oferit operatiuni de

9
hedging pentru Enron, operaţiuni în care alţi terţi independenţi şi demni de încredere nu s-ar fi
implicat niciodată.
Opţiunile reprezentau o datorie pentru SPE, dar din cauza că acţiunile Enron creşteau ca
valoare în această perioadă, SPE a avut o valoare a activelor suficient de mare pentru a acoperii
datoria (capacitatea de credit). Capacitatea de credit a SPE a fost importantă pentru Enron
deoarece ar fi trebuit să raporteze pierderea dacă SPE-ul nu ar fi putut menţine capacitatea de
credit corespunzătoare.
Tranzacţiile derivate cu SPE au fost încheiate la început de 2000 din cauza că Enron a
vândut investiţia Rhythms ca urmare a expirării convenţiei de imobilizare. Deoarece acţiunile lui
Enron înregistraseră o creştere semnificativă valoric, rezultatul încheierii tranzacţiei a fost plată
substanţială către SPE.CFO-ul şi ceilalţi investitori au primit recompensări masive ale
investiţiilor lor modeste.
Acţiunea de hedging Rhythms a avut un succes atât de mare în păstrarea pierderilor în
afara raportărilor financiare ale Enron încât au fost create noi SPE-uri pentru a proteja alte
investiţii cu creştere spectaculoasă, dar expuse la riscul unui declin semnificativ şi care nu puteau
fi protejate prin contrapărţi independente şi de încredere. A fost dificil să atragi investitori care să
asigure 3% din acţiuni, astfel încât SPE-urile să nu se califice pentru consolidare cu Enron.
Managerul financiar a facut o înţelegere cu potenţialii investitori, conform căreia, investitorii ar
fi primit investiţia iniţială plus o substanţială recompensă de aproximativ 35% înainte ca SPE să
poată să se lanseze în oricare alte tranzacţii derivate cu Enron. Înţelegerea elimina riscul
investitorilor, ceea ce însemna că ei nu aveau interesul să pună întrebări suplimentare cu privire
la alte tranzacţii dintre SPE-uri şi Enron.
Pentru a obţine resursele necesare pentru plata investitorilor, SPE-urile au vândut timp de
6 luni opţiunile put de la Enron către fondul Enron la un preţ de 57,50 dolari, în timp ce preţul de
piaţă era de 68 dolari. Presupunerea că preţul de piaţă al lui Enron nu ar fi scăzut aşa de mult în
şase luni făcea ca opţiunile să expire fără valoare caz în care SPE putea avea resurse să plătească
investitorilor. În realitate, acţiunile lui Enron au crescut valoric şi opţiunile au fost regularizate
mai devreme.
Astfel, activităţile de hedging au luat forma unor total return equity swaps. Swapurile
protejau investiţiile pentru care se aştepta o scădere de valoare. Enron ar fi plătit SPE-urilor
pentru orice câştiguri ulterioare ale investiţiilor, în timp ce SPE ar fi plătit lui Enron pentru orice
pierderi ulterioare. Din această înţelegere, mai mult decât probabil, ar fi rezultat pierderi pentru
SPE. Investitorii externi însă nu aveau interes să se opună acestui contract, deoarece ei primiseră
atât o recompensare substanţială a investiţiei lor, cât şi investiţia iniţială.
Principiile de contabilitate general acceptate (GAAP) sunt astfel concepute încât realitatea
tranzacţiei, şi nu neapărat forma acesteia, să fie raportată utilizatorilor situaţiilor financiare.
Aceste tranzacţii derivate poate că aratau ca o acoperire economică, dar de fapt funcţionau numai
ca o acoperire contabilă. Normal, conceptul de acoperire (hedge= presupune găsirea unui terţ de
încredere, care să fie dispus să îşi asume un risc economic. În cazul în care investiţiile scădeau
valoric, terţii urmau să suporte pierderea). În schimb, Enron a transferat propriile acţiuni la SPE-
uri care şi-au asumat riscul investiţiei în cazul scăderii valorice. Realitatea tranzacţiilor nu a fost
un adevărat headge economic şi pierderile din investiţii erau adevărate pierderi economice ale lui
Enron şi trebuiau să fie raportate ca atare.
Pierderile au putut să fie ţinute în afara raportărilor financiare ale Enron deoarece SPE-
urile (unde se înregistrau pierderile) nu erau consolidate cu Enron. Primul SPE a avut participaţii
expuse riscului, dar ele aparţineau preşedintelui financiar şi altor angajaţi ai lui Enron. SPE-urile

10
trebuiau să fie supuse consolidării. Procesul de consolidare ar fi eliminat toate tranzacţiile între
companii şi pierderile investiţiilor ar fi fost raportate în contul de profit şi pierdere Enron.
Pentru a creşte capacitatea de credit (suma cu care activele depăşesc datoriile), acţiunile
Enron trebuiau să crească ca valoare. Pe perioada cât SPE-ul proteja investiţia Rhythm, preţul
acţiunilor Enron a crescut semnificativ. Această creştere a activelor asigura suficientă valoare
pentru a acoperi toate datoriile faţă de Enron rezultate din opţiunile put precum şi pentru a genera
nişte venituri substanţiale pentru CFO si alţi investitori când SPE-ul era în derulare.
Strategia de a utiliza propriile acţiuni ale Enron pentru a proteja (riscurile fluctuaţiei
preţurilor) împotriva pierderilor din investiţii a fost atât de de succes pentru Rhythms, încât
Enron a utilizat aceeaşi strategie pentru toate investiţiile a căror valoare se preconiza că va
prezenta o scădere semnificativa. 

Totuşi, daca acţiunile Enron nu creşteau suficient pentru a acoperii pierderile şi datoriile
ce corespundeau din derivate, SPE-urile nu ar fi putut să îşi îndeplinească obligaţiile şi protecţia
riscurilor fluctuaţiei preţurilor ar fi eşuat. Adică, obligaţiile SPE-urilor ar fi depăşit valoarea
activelor lor şi Enron ar fi trebuit să raporteze pierderile în venituri (câştiguri).
La sfârşitul anului 2000 şi începutul lui 2001, acţiunile Enron au scazut în valoare,
conducând la lipsa de capacitate de credit a doua SPEuri. Pentru a îndepărta posibilitatea unei
probleme cu privire la capacitatea de credit datorată declinului acţiunilor Enron, compania a
intrat într-o măsură de protecţie a investitorului împotriva ratei dobânzii, fără costuri, cu SPE.
Enron a achiziţionat o opţiune call cu preţul de 116$ şi a vândut o opţiune put cu 81$. Primele
asupra opţiunilor erau compensabile (offsetting).Dacă preţul acţiunilor creştea peste 116$, SPE
ar fi deţinut Enron, dar dacă preţul cobora sub 81$, Enron ar fi deţinut SPE. Opţiunea put proteja
SPE-ul împotriva scăderii preţului pentru a-i menţine capacitatea de credit.
Această rezolvare era doar temporară. Opţiunile put au împiedicat valoarea activelor SPE-ului să
scadă, dar nu preveneau creşterea obligaţiilor din swaps dacă investiţiile protejate ale companiei
Enron continuau să alunece. Pentru ca schema să funcţioneze, acţiunile Enron trebuiau să crească
ca valoare pentru a acoperi pierderile din investiţii, sau investiţiile trebuiau să crească pentru a
reduce obligaţiile SPE-urilor. Dar atât investiţiile cât şi acţiunile Enron au continuat declinul şi la
mijlocul lui septembrie 2001 era clar că schema nu mai putea funcţiona.În fine, Enron a terminat
SPE-urile. Făcând aceasta, Enron şi-a asumat un cost (o taxă) înainte de impozitare de 710
milioane $, sumă pe care Enron a dezvăluit-o pe 16 octombrie 2001 în situaţiile sale iniţiale
privind veniturile trimestrului trei. La mai puţin de o lună, Enron şi auditorul său extern au
concluzionat că SPE-ul implicat în protecţia riscurilor fluctuaţiei preţurilor Rhythms nu se
califica ca neconsolidabil şi retroactiv au efectuat consolidarea pe 1999 şi 2000. Prin aceasta,
câştigul net raportat de Enron a scăzut cu 95 milioane $ în 1999 şi cu 8 milioane $ în 2000.

Falimentul Enron

Cauzele care au dus la transformarea unui faliment intr-o incalcare a legii, au fost, in principal de
natura economica, si au fost in numar de doua. Prima, a fost folosirea unor practici contabile
foarte complicate, prin care Enron a reusit sa ascunda datorii de miliarde de dolari, iar a doua,
legata de firma de consultanta Andersen, care se face vinovata atat de "neglijenta" in observarea
si aducerea la cunostinta investitorilor a acestor practici, cat si de distrugerea unui numar foarte
mare de documente care ar fi putut avea legatura cu falimentul Enron.

11
Agentiile de rating anuntau in noiembrie 2001 retrogradarea obligatiunilor Enron la
statutul de "junk bonds", ceea ce insemna ca trebuiau platite imediat datorii de 4 miliarde dolari,
iar Dynegy, compania energetica aflata de ani de zile in umbra gigantului din Texas, anulase
oficial fuziunea cu Enron, care ar fi putut salva cel mai mare faliment din istorie.
Apoi, evenimentele s-au precipitat: scãderea cursurilor, neîncrederea investitorilor,
degradarea notatiilor, primele bãnuieli privind manipulãrile conturilor, primele demisii, spirala
conform cãreia fiecare componentã antrena o altã componentã si care a condus, la începutul
anului 2002, la demisia presedintelui si fondatorului Kenneth Lay si declararea falimentului
grupului. Kenneth Lay cedeaza functia de conducere lui Jeffrey Skilling.
Diferitele anchete au pus în luminã principalele aspecte ale acestui esec financiar major,
de ordinul a 100 miliarde de dolari datorii, dintre care o parte nu mai putea sã fie acoperitã.
Cifrele de afaceri fuseserã artificial majorate, luându-se ca bazã contractele încheiate sau în curs
de negociere, si nu cum este uzanta pentru intermediar, numai comisioanele încasate sau
angajate. 
Calculatã pe aceastã bazã (valoarea contractatã sau negociatã), cifra de afaceri efectivã ajunsese
la 6 miliarde de dolari. 
Enron a dat faliment în luna decembrie 2001, când s-a descoperit că avea datorii
nedeclarate în valoare de câteva milioane de dolari.
Brokerii sai au pierdut intreaga companie in urma unor tranzactii proaste, iar apoi si-au acoperit
pierderile nedeclarăndu-le si intocmind false rapoarte de profit, ceea ce a crescut si mai mult
pretul actiunilor. Privind retrospectiv, putem spune ca Enron a fost o corporatie care a avut ca
unic scop mentinerea unui cost ridicat al actiunilor, cu orice pret.
Lipsa de transparenţă a oficialilor falimentarei companii Enron, sau mai degrabă
posibilitatea acestora de a ţine departe de ochii acţionarilor decizii financiare de mare importanţă
este motivul principal pentru care compania a putut ajunge în această situaţie. 
Spre exemplu, în octombrie 2000, la o conferinţă de presă care a urmat deprecierii
valorii acţiunilor, Keneth Lay, preşedintele companiei şi Andrew Fastow, directorul financiar la
companiei, au fost chestionaţi de analişti cu privire la activele companiei, capacitatea de
returnare a datoriilor şi investiţiile pe care le-au făcut.
Lay a refuzat însă să răspundă la întrebările cu privire la investiţiile neprofitabile pe care
Enron le-a făcut în domeniul distribuţiei de apă. Lay a declarat în timpul conferinţei că Enron,
căreia i s-a cerut de către Comisia Valorilor Mobiliare (SEC) să prezinte informaţii cu privire la
tranzacţiile sale, nu va fi lasată din punct de vedere investiţional. 
"Nu cred că aşa ceva se va produce.Suntem hotărâţi să ne păstrăm ratingul actual," a spus Lay. 
La sfârşitul lunii octombrie, agenţia de rating Moody's Investors Service a anunţat totuşi
că a revizuit ratingul de credit al Enron, diminuându-l la Baa2. Moody's a explicat schimbarea
prin "deteriorarea flexibilităţii financiare a companiei". 
Reducerile de capital propriu în urma investiţiilor neprofitabile pe care Enron le-a făcut
în domeniul telecomunicaţiilor şi a distribuţiei de apă au dus la "scăderea încrederii
investitorilor."  Scăderearatingului de către Moody's a fost urmată de o mişcare similară la
Standard&Poor's, agenţia rivală.                  
In decursul a 20 de ani cat a condus compania, Kenneth Lay a facut din micuta companie
din Houston, a saptea companie ca marime din SUA, cu o valoare de piata de peste 70 de
miliarde de dolari. Insa in 2001 compania a intrat in faliment dupa descoperirea unor intregi serii
de nereguli in declaratiile financiare, acesta fiind cel mai rasunator caz de frauda din istoria
Americii. Enron a intrat in faliment cu un total al datoriilor de 31,8 miliarde de dolari. In 2001

12
Lay a cedat functia de conducere lui Jeffrey Skilling, care a fost de asemenea gasit vinovat in 19
cazuri de acuzare privind frauda.
Cei doi isi asteptau verdictele, ambii riscand zeci de ani de inchisoare. Verdictul in cazul lui
Kenneth Lay trebuia sa fie anuntat pe 23 octombrie, Lay avand toate sansele sa isi fi petrecut tot
restul vietii in spatele gratiilor. Fondatorul companiei si-a sustinut nevinovatia pe tot parcursul
procesului care a debutat in 2001. El a catalogat falimentul ca fiind 'o mare tragedie', invinuindu-
l pentru falimentul Enron pe directorul financiar Andrew Fastow, care a fost condamnat deja in
2004 la 10 ani de inchisoare si plata unei amenzi de 23,8 milioane de dolari.
Compania pe care a fondat-o si condus-o pana la stadiul de imperiu financiar a devenind
simbolul coruptiei, Lay fiind si un apropiat al administratie Bush. Conducatorii companiei au
deturnat miliarde de dolari prin intemediul umflarii bilanturilor financiare, investitorii fiind
inselati de situatia fiscala vopsita in roz a Enron, care avea deja probleme financiare serioase.
Cel mai socant aspect prezentat in film se leaga de faptul ca Enron a creat cu buna stiinta
o falsa criza a energiei in California, care nu a existat niciodata. In film auzim inregistrari
telefonice ale traderilor Enron care ii sfatuiesc pe managerii uzinelor electrice din California sa
fie „putin mai creativi" si sa inchida uzinele „pentru reparatii". Enron este responsabila de
inchiderea pentru mult timp a păna la 50% din industria energetica a Californiei, ba chiar a 76%,
atunci cand a crescut pretul energiei electrice de aproximativ noua ori.
Cănd compania a intrat in colaps, 20.000 de angajati au fost concediati. Pensiile lor nu
mai exista si actiunile nu mai valoreaza nimic. Un telefonist care a lucrat pentru o companie
electrica din Portland toata viata povesteste ca, inainte ca Enron sa preia compania la care lucra
si sa o devalizeze, fondul sau de pensii valora 248.000 dolari, pe care i-a investit in actiuni
Enron. Acum, spune el, fondul sau de pensie valoreaza 1.200 de dolari.

Arthur Andersen

Dincolo de proportiile imense ale esecului, falimentul companiei americane Enron a lovit
puternic in credibilitatea corporatiilor americane si in cea a firmelor de audit si contabilitate.
Cum a fost posibil ca Enron sa ascunda atatea date financiare fara ca auditorul sa afle acest
lucru?
Aceasta este una din intrebarile-cheie pe care si le.au pus anchetatorii. Enron a incheiat mai
multe parteneriate ale caror detalii financiare nu au fost trecute in registrele contabile ale
companiei, permitand raportarea de profituri mai mari decat in realitate.
Directorul executiv al celor de la Andersen, Joseph Berardino, spune ca firma sa a facut "o
judecata profesionala ce s-a dovedit in final gresita". El afirma ca Enron nu le-a spus nimic
auditorilor despre numeroase parteneriate ce s-au dovedit in cele din urma fatale.
Insa Andersen recunoaste ca partenerul David Duncan, care se ocupa de Enron, le ceruse
angajatilor din Houston, unde se afla sediul central al operatorului energetic, sa distruga unele
documente contabile ale companiei, in cursul unei reuniuni "de urgenta", pe 23 octombrie.
"Andersen a anuntat autoritatile bursiere americane, comisiile parlamentare, Departamentul
Justitiei si organismele care investigau falimentul Enron ca angajatii ce lucrau la dosarul Enron
au distrus un numar de documente electronice si hartii, precum si corespondenta referitoare la
acest dosar", se arata intr-un comunicat al firmei de audit.

13
Distrugerea documentelor electronice si pe hartie "pare sa fi incetat" abia la 9 noiembrie,
dupa cum a precizat Andersen, adica la o zi dupa ce Comisia de Securitate Bursiera (SEC)
solicitase oficial cabinetului de audit sa furnizeze informatii in legatura cu Enron
          Intr-un document trimis de Enron Comisiei existau mai multe paragrafe ce descriau
afaceri de sute de milioane de dolari intre companie si firme partenere conduse si detinute partial
de unii directori ai companiei.
     Enron a estimat ulterior ca Fastow a castigat peste 30 milioane dolari din parteneriatele
incheiate. Fastow a fost dat afara pe 23 octombrie, la o zi dupa ce Kenneth Lay declara ca el este
acuzat pe nedrept. Enron a anuntat, la 18 ianuarie, ca a reziliat contractul cu Arthur Andersen, ca
urmare a faptului ca firma de contabilitate a recunoscut implicarea unora dintre angajatii sai in
distrugerea de documente privind compania.

          Curtea Suprema de Justitie din Statele Unite ale Americii a schimbat  hotararea conform
careia grupul contabil Arthur Andersen a fost gasit vinovat pentru distrugerea unor documente
incriminatoare ale grupului energetic american. Instanta suprema a hotarat ca nu exista suficiente
probe pentru a condamna grupul Andersen de distrugere de documente. Drept urmare, Andersen
a fost amendata cu 500 de mii de dolari si supusa la cinci ani de supraveghere a activitatii.
Compania, care facea parte din grupul celor mai mari cinci firme de contabilitate la nivel
mondial, s-a destramat, iar 28.000 de angajati americani au fost concediati. Ca urmare a
evenimentelor nefericite prin care a trecut, Andersen mai are in prezent numai 200 de angajati,
pe posturi in principal administrative si legale.

Paradoxal, scandalul Enron nu a fost chiar atat de mare fata de costurile umane si
financiare implicate. Verdictele dure in ceea ce ii priveste pe ambii oficiali ai Enron au
reprezentat un triumf dulce amar pentru fostii angajati ai companiei, care au putut sa rasufle
usurati pentru faptul ca intreaga saga Enron a luat sfarsit, in timp ce ei au continuat sa-si refaca
vietile, sa-si gaseasca alte slujbe si sa sa-si creeze noi economii, de cand compania a inregistrat
cadere financiara.

CONCLUZII

Printre ingineriile contabile practicate în interiorul grupului Enron pot fi evocate:


circulaþia elementelor de activ între componentele (întreprinderile) lui, pentru a crea plusuri de
valoare fictive; deconsolidarea datoriilor transferându-le în miile de societatii controlate fie de
filiale, fie în nume personal de cadrele conducãtoare (special purpose entities: SPU);
delocalizarea profiturilor pentru a scapa de impozite (majoritatea societatilorilor cotate fuseserã
în paradisuri fiscale). În consecinta, rezulta ca situatia patrimonialã reprezentatã de bilantul
Enron era falsã: activele erau mult supraevaluate, deci fictive, iar datoriile erau subevaluate, deci
disimulate. Conturile fuseserã, totusi, auditate si certificate de Andersen, cabinet de renume
mondial, la vremea aceea posibil cel mai renumit din ceea ce înþelegem prin „big five”. Ancheta
a pus în evidenta ca expertii de la Andersen nu numai ca acoperisera diferite manipulari
contabile, dar unii dintre ei contribuisera la cresterea lor numericã si valoricã, sub formã de
consiliere. Unii dintre experti devenisera cadre în grup. Aceastã complicitate proba ºsi tentativa
pentru a împiedica justitia sã procedeze la dezvaluiri importante, prin distrugerea documentelor
contabile. Afacerea devenise afacerea Enron-Andersen, ajungându-se la izbucnirea acelui caz
major de audit, în perimetrul fraudei, în primul semestru al anului 2002. Comunitatea analistilor

14
financiari si institutiile care-i angajeaza au fost puse în cauza, mai puþin pentru lipsa de
clarviziune – ei puteau sã pledeze buna-credinþã pe baza informaþiilor furnizate de Enron si
certificate de Andersen – cât din motive de conflicte de interese în care ei intraserã. Puterea
publicã fusese ea însasi atinsa, fiind cuprinsi aici unii din membrii Congresului. Afacerea Enron,
la început financiarã, apoi judiciarã, luase o dimensiune politicã si sociala.

2.2 Scandalul de investitii Modaff


Scandalul de investitii Modaff a fost un caz major de frauda pe actiuni si valori mobiliare
descoperit la sfarsitul anului 2008.
La 22 de ani, instructorul de inot din Long Island si-a creat cu 5.000 de dolari un fond de
investitii. Considerat ca insitutiv, ultrarapid, dar si foarte “etic”, el a reusit sa se impune in
comunitatea financiara. Pentru a concura cu firmele care erau membru ale Bursei de Valori din
New York pe parcursul bursei, firma sa a inceput sa foloseasca tehnologii informatice inovatoare
pentru informarea cotelor.
Cativa membrii ai familiei sale au lucrat pentru el. Fratele sau mai mic, Peter, a fost director
general, fiica lui Peter, Shana Mafoff a fost avocat. Fiii lui Madoff, Mark si Andrew, au lucrat in
sectiunea de tranzactionare, impreuna cu Charles Weiner, nepotul lui Madoff.
Prin intermediul firmei sale, Bernard Madoff Investment Securities, el primea capitaluri pe
care trebuia sa le administreze si pe care promitea ca le va investi in fonduri speculative, a caror
performanta era considerabila, la aceea vreme, mai mare decat media.
Madoff in realitate depunea banii intr-un cont bancar, acesta nu investea nimic din banii pe
care ii primea. Pentru rambursarea banilor vechilor deponenti, el folosea sumele depuse de noii
investitori. Astfel, el dadea impresica unei performante exceptionale, pe baza careia atragea din
ce in ce mai multi investitori, dar cu fiecare an care trecea el delapida capitalul incredintat.
Unii dintre acesti investitori si-a incredintat direct fundurile societii lui Madoff, altii au
incredintat sume de bani ale unor fonduri de investitii care le-au plasat la Madoff.
Cand Bernard Madoff a fost demascat, acesta a declarat anchetatorilor ca fondul sau a pierdut
50 de miliarde de dolari (36,6 miliarde de euro). Ancheta a stabilit ca i-au fost incredintate in
total 13 miliarde, dar ca pierderile se ridica la peste 65 de miliarde , daca se iau in considerare
dobanzile generate de aceste fonduri.
Anchetatorii federali cred ca frauda in divizia de gestionare a investitiilor si divizia
consultativa ar fi putut incepe in anii 1970. Cu toate acestea, Madoff insusi a declarat ca
activitatile sale frauduloase au inceput in anii 90.
In anii 1980, divizia producatorilor de piata Madoff a tranzactionat pana la 5% din volumul
total realizat la Bursa din New York. Madoff a fost „primul practicant de seama” al platii pentru
fluxul de comenzi, platind brokerilor pentru a executa ordinele clientilor la brokeraj sau, practica
pe care unii au numit-o „recul legal”. Aceasta practica i-a conferit lui Madoff distinctia de a fi cel

15
mai mare dealer din actiunile listate la NYSE din SUA, tranzactionand aproximatic 15% din
volumul tranzactiilor.
Pana in 2000, Madoff Securities, unul dintre cei mai importanti comercianti de valori mobiliare
din SUA, detinea aproximativ 300 milioane USD in active. Afacerea a ocupat trei etaje ale unei
cladiri din Manhattan, cu divizia de gestionare a investiilor, denumita „fondul de acoperire”, cu
un personal de aproximativ 24 de ani. De asemenea, Madoff a condus o filiala din Londra care a
angajat 28 de persoane, separate de Madoff Secutities. Compania a gestionat investii pentru
familia sa de aproximatic 80 de milioane de lire sterline.
Cand a izbucnit criza Bursiera, mai multi investitori au vrut sa-si recupereze banii, toti in
acealasi timp, iar Madoff nu putea returna dondurile. El i-a spus fiului sau in ce situatie se afla si
acesta a informat autoritatile, iar la 11 Decembrie, Bernard Madoff a fost arestat de FBI.
Faptele lui Bernard Madoff, considerate de judecatorul insarcinat cu acest caz dret o frauda
„extraordinar de malitioasa”, au zdruncinat increderea natiunii in sistemele legal si financiar ale
statului si a transpus in pozitia de victime persoane din toate categoriile sociale.

2.3 Scandalul Lehman Broathers


Afacerea Lehman Brothers, fondata in anul 1850 se baza la inceput pe tranzactionarea
bumbacului fiind infiintata de un imigrant german si cei doi frati ai sai, urmand ca mai apoi sa
devina una dintre cele mai mari banci de investitii de pe Wall Street.
Lehman a descoperit o lacuna in limbajul standard contabil cu privire la acordurile de
rascumparare ”repos” si a profitat de ea. Pasivul care era aferenta tranzactiei cu acele active nu
era inregistrata, ci activul era scos din bilant iar numerarul primit era folosit pentru a rambursa
alte datorii, scazand efecul de levier
Repos-urile sunt acorduri in care o parte (cedentul) transfera un activ unei alte parti (cesionarul)
ca garantie pentru un imprumut de numerar pe termen scurt, in timp ce in acelasi timp este de
acord sa ramburseze numerarul plus dobanda si sa ia inapoi garantia la un o data stabilita in timp.
In esenta, au fost imprumuturi pe termen scurt, cu risc redus, care au fost folosite tot timpul.
Depozitelen constituite in mod special cu denumirea de Repo 105 si 108, au denaturat grav
levierul Lehman, ducand chiar la o rducere a acestuia deoarece acestea presupuneau ca plata
datoriilor inregistrate sa se faca la sfarsitul trimestrului. Cu toate aceste investitorii, SEC si
actionarii nu cunosteau stare areala a companiei, deoarce nu puteau vedea banii care erau
retinuti pentru acordurile de rascumparae la inceputul fiecarui trimestru, cresterea datoriei si
levierul.
Lehman Brothers a reușit să-și completeze diligența cuvenită găsind o firmă juridică care să
dea bine acestor vânzări, în ciuda standardelor contabile acceptate în SUA, deoarece nico firma
juridica din SUA nu a vrut sa exprime o opinie despre aceste vanzari acestia au gastit o firma in
Marea Britanie care sa furnizeze scrisoarea de opinie de care acestia aveau nevoie. Dupa ce au

16
primit confirmarea acestei firme de avocatura, Lehman a început să acumuleze o sumă masivă de
datorii. Nu a durat mult până cand acestia au inceput sa vanda titluri evaluate la 105% si 108%,
pentru doar 100% din pret. Potrivit lui Dubinsky, în mai 2008, Lehman Brothers a vândut
depozite în valoare de 50 de miliarde de dolari. Nu este de mirare că, atunci când au declarat
faliment, doar câteva luni mai târziu, au fost descoperite datorii de 615 miliarde de dolari.
Declararea falimentului de Lehman Brothers la 15 septembrie 2008 ramane cel mai mare
faliment din istoria SUA , cu Lehman care detine in SUA peste  600 de miliarde de dolari  in
active.
Firma bancara si de servicii financiare s-a implicat atat de profund in originea creditelor
ipotecare, incat a devenit efectiv un fond de acoperire a proprietatilor imobiliare deghizat in
banca de investitii. In culmea crizei ipotecare subprime, a fost in mod exceptional vulnerabil la
orice scadere a valorilor imobiliare.

Falimentul a declansat o scadere de o zi a mediei industriale Dow Jones de 4,5%, la acel


moment, cea mai mare scadere din atacurile din 11 septembrie 2001 .

Creșterea originii ipotecare (1997-2006)


Lehman a fost una dintre primele firme de pe Wall Street care s-a mutat in activitatea
de origine ipotecara. In 1997, Lehman a cumparat creditorul Aurora Loan Services, un creditor
din Alt-A Alternativa-A (Alt-A) un tip de ipoteca americana mai riscanta. In 2000, pentru a-si
extinde conducta de origine ipotecara, Lehman a achizitionat BNC Mortgage LLC creditor
ipotecar subprime de pe West Coast . Lehman a devenit rapid o forta pe piata de subprime . Pana
in 2003, Lehman a facut imprumuturi de 18,2 miliarde de dolari si s-a clasat pe locul trei in
clasamentul imprumuturilor. Pana in 2004, valoarea imprumutului a ajuns la 40 de miliarde de
dolari. Pana in 2006, Aurora si BNC imprumutau aproape 50 de miliarde de dolari pe lună. 
Lehman s-a transformat intr-un fond de acoperire imobiliara deghizat in banca de
investitii.  Pana in 2008, Lehman avea active de 680 miliarde de dolari sustinute de doar 22,5
miliarde de dolari de capital ferm. Dintr-o pozitie de capital, detinerile sale imobiliare comerciale
riscante erau de treizeci de ori mai mari decat capitalul. Intr-o astfel de structura extrem de
parghiata, o scadere intre 3% si 5% a valorilor imobiliare ar sterge tot capitalul.
Expunerea pietei ipotecare
Lehman a imprumutat sume importante pentru a-si finanta investitiile in anii care au dus la
falimentul sau in 2008, proces cunoscut sub numele de parghie sau angrenare. O parte
semnificativa a acestei investitii a fost in active legate de locuinte, ceea ce a facut-o vulnerabila
la o incetinire a pietei. Masurare acestor riscuri s-a facut prin raportul de indatorare, masuarea
raportului dintre activele si capitalurile proprii, care a crescut de la aproximativ 24,1 in 2003 la
31,1 pana in 2007.  In timp ce a generat profituri extraordinare in perioada de boom, aceasta
pozitie vulnerabila a insemnat ca doar o scadere de 3–4% a valorii activelor sale ar elimina in
intregime valoarea contabila a capitalurilor proprii.  Bancile de investitii precum Lehman nu erau
supuse acelorasi reglementari aplicate bancilor depozitare pentru a restrictiona asumarea
riscurilor.

17
In august 2007, Lehman si-a inchis creditorul subprime , BNC Mortgage, eliminand 1.200 de
pozitii in 23 de locatii si a preluat o taxa dupa impozit de 25 de milioane de dolari si o reducere
a fondului comercial de 27 de milioane de dolari . Firma a mentionat faptul ca respectivele
conditiile precare ale pietei in spatiul ipotecar au necesitat o reducere substantiala a resurselor si
capacitatii sale in spatiul subprime. 

In 2008, Lehman s-a confruntat cu o pierdere fara precedent din cauza continuarii crizei
ipotecare subprime . Pierderea Lehman a rezultat din detinerea unor pozitii mari in subprime si
alte transe ipotecare cu rating mai scazut atunci cand s-au securizat ipotecile subiacente. Nu este
clar daca Lehman a facut acest lucru pentru ca pur si simplu nu a putut sa vanda obligatiunile cu
rating mai mic sau daca a luat o decizie constienta de a le detine. In orice caz, pierderi uriase
inregistrate in valori mobiliare cu credite mai mici garantate pe parcursul anului 2008. In al
doilea trimestru fiscal, Lehman a raportat pierderi de 2,8 miliarde de dolari si a decis sa stranga 6
miliarde de dolari in capital suplimentar oferind noi actiuni.  Doar in prima jumatate a anului
2008, actiunile Lehman au pierdut 73% din valoarea lor,pe masura ce piata de credit a continuat
sa se consolideze. In august 2008, Lehman a raportat ca intentioneaza sa reduca 6% din forta de
munca, 1.500 de persoane, chiar inainte de termenul sau de raportare din trimestrul al treilea in
septembrie. 
La 22 august 2008, actiunile in Lehman au inchis 5% in raportul ca Banca de Dezvoltare din
Coreea, controlata de stat, a avut in vedere cumpararea Lehman.  Majoritatea acestor castiguri au
fost rapid erodate, pe masura ce au aparut stiri cu referinta la faptul ca Banca de Dezvoltare din
Coreea se confrunta cu dificultati care sa atraga atentia autoritatilor de reglementare si sa atraga
parteneri pentru acord.  Punctul culminat la 9 septembrie 2008, cand actiunile lui Lehman au
scazut cu 45% pana la 7,79 USD, dupa ce a fost raportat ca firma sud-coreeana a statului a pus
discutii în asteptare.
Increderea investitorilor a continuat sa se estompeze, intrucat stocul lui Lehman a pierdut
aproximativ jumătate din valoarea sa si a impins S&P 500 cu 3,4% la 9 septembrie 2008. Dow
Jones a pierdut aproape 300 de puncte în aceeasi zi, din cauza preocuparilor investitorilor cu
privire la securitatea bancii.  Guvernul SUA nu a anuntat niciun plan pentru a ajuta la o posibila
criza financiara care a aparut la Lehman. 
La 10 septembrie 2008, Lehman a anuntat o pierdere de 3,9 miliarde de dolari si intentia lor de
a vinde o participatie majoritara in afacerea lor de administrare a investitiilor, care a
inclus Neuberger Berman .Stocul a scazut cu 7% in acea zi. 
Pe 12 septembrie 2008, Timothy F. Geithner , pe atunci presedinte al Federal Reserve Bank of
New York , a convocat o intalnire cu privire la viitorul Lehman, care a inclus posibilitatea unei
lichidari de urgenta a activelor sale. Au participat bancherii reprezentand toate firmele majore
din Wall Street. Scopul intalnirii a fost gasirea unei solutii private pentru salvarea lui Lehman si
stingerea flacarii crizei financiare globale.  Lehman a raportat ca a avut discutii cu Bank of
America si Barclays pentru posibila vanzare a companiei. 
The New York Times a raportat la 14 septembrie 2008, ca Barclays si-a incheiat oferta de a
cumpara integral sau partial Lehman si ca acordul pentru salvarea bancii de la lichidare s-a
prabusit.  Ulterior, a rezultat o intelegere intre Banca Angliei si Autoritatea pentru servicii
financiare a Regatului Unit . Liderii marilor banci Wall Street au continuat sa se intalneasca

18
tarziu in acea zi pentru a preveni esecul rapid al bancii.  Zvonul implicarii Bank of America a
parut sa se incheie, intrucat autoritatile de reglementare federale au rezistat cererii sale de
implicare a guvernului in vanzarea Lehman.  Pana duminica, dupa ce tranzactia de la Barclays s-
a terminat, stirile au ajuns si la urechile angajatilor, iar multi dintre aceestia au ajuns la sediu
pentru a-si curata birourile. Pana duminica dupa-amiaza, guvernul a chemat Harvey Miller din
Weil, Gotshal & Manges sa depuna dosar pentru faliment inainte de deschiderea pietelor din ziua
de luni. 
Declararea falimentului
Barclays a achizitionat activitatile bancare de investitii ale Lehman Brothers in septembrie 2008
Lehman Brothers a declarat falimentul capitolul 11 luni, 15 septembrie 2008 a patra banca de
investiţii din lume, avea datorii de aproximativ 630 de miliarde de dolari, aproape cat economia
Elvetiei. Potrivit Bloomberg , rapoartele depuse la Curtea de faliment a SUA, districtul sudic din
New York, la 16 septembrie, indicau ca JPMorgan Chase & Co. a furnizat Lehman Brothers cu
un total de 138 miliarde de dolari care reprezentau avansuri sustinute de rezervele federale.
Avansurile sustinute de Rezerva Federala, furnizate de JPMorgan Chase, au fost de 87 miliarde
de dolari la 15 septembrie si 51 miliarde de dolari la 16 septembrie.
Declararea falimentului ramane cea mai mare inregistrare in faliment din istoria SUA , Lehman
detinand active de peste 600 de miliarde de dolari. 
Spre deosebire de multi dintre ceilalti, directorul FMI, Christine Lagarde, a stiut, inca de la 15
septembrie 2008 ca falimentul Lehman Brothers era doar primul trasnet dintr-o furtuna
financiara ce se va raspandii la nivelul economiei mondiale.
Marea problema era ca oficialii americani, in frunte cu conducerea Rezervei Federale a SUA, nu au
intelesesera imediat ca economia mondiala se afla si ea in acelasi timp i pe marginea prapastiei. Nu s-
au consultat cu alte Guverne, pentru ca nu au realizat ca unda de soc se va transmite în toata lumea.
Hank Paulson, fost presedinte si director al bancii Goldman Sachs, a condus Trezoreria SUA in
timpul crizei si a contribuit la lansarea programului de 700 de miliarde de dolari gândit de SUA
pentru a impiedica prabusirea sectorului financiar

Proces de despartire 
La 22 septembrie 2008, o propunere revizuita pentru a vinde partea de intermediere a
detinerilor din Lehman Brothers a tranzactiei, a fost pusa in fata instantei de faliment, cu un plan
de 1,3666 miliarde dolari pentru Barclays sa achizitioneze activitatile de baza ale Lehman
Brothers , a fost aprobat. Judecătorul James Peck, după o sedinta de sapte ore, a decis ca trebuie
sa aprobe aceasta tranzactie, deoarece este singura tranzactie disponibila.Acest fapt nu poate fi
considerat niciodata precedent pentru cazurile viitoare. Totodata judecatorul afirma ca i este greu
sa isi imaginez o urgenta similara.
Luc Despins, consilierul comitetului creditorilor, declara ca motivul pentru care nu se aduceau
obiectii se baza intr-adevar pe lipsa unei alternative viabile. Tranzactia nu a fost sustinuta,
deoarece nu a existat suficient timp pentru revizuirea corecta a acesteia.  In acordul modificat,
Barclays ar absorbi 47,4 miliarde de dolari in valori mobiliare si ar putea sa isi asume 45,5
miliarde de dolari din datorii.
 Avocatul lui Lehman Harvey R. Miller din Weil, Gotshal & Manges, a declarat ca pretul de
achizitie pentru componentele imobiliare ale acordului ar fi de 1,29 miliarde de dolari, inclusiv

19
960 de milioane de dolari pentru sediul Lehman din New York și 330 de milioane de dolari
pentru doua centre de date din New Jersey. In plus, Barclays nu va achizitiona unitatea Lehman
Eagle Energy, dar va achizitiona entiati cunoscute sub denumirea de Lehman Brothers Canada
Inc, Lehman Brothers Sudamerica, Lehman Brothers Uruguay. In sfarsit, Lehman va pastra 20
miliarde de dolari din active, valori mobiliare in Lehman Brothers Inc care nu sunt transferate
catre Barclays.  Barclays avea o datorie potentiala de 2,5 miliarde de dolari care trebuia sa fie
platita in cazul in care alegea sa nu pastreze unii angajati din Lehman peste cele 90 de zile
garantate. 
La 22 septembrie 2008, Nomura Holdings Inc. a anuntat ca a fost de acord sa achizitioneze
franciza Lehman Brothers in regiunea Asia-Pacific, inclusiv Japonia, Hong Kong si Australia.  A
doua zi, Nomura si-a anuntat intentiile de a achizitiona activitatile bancare de investitii si actiuni
Lehman Brothers in Europa si Orientul Mijlociu. Cateva saptamani mai tarziu, s-a anuntat ca au
fost indeplinite conditiile acordului, iar acordul a devenit efectiv legal pe 13 octombrie.  In 2007,
filialele non-americane ale Lehman Brothers erau responsabile pentru peste 50% din veniturile
globale produse.

Impactul inregistrarii in faliment


Dow Jones a inchis putin peste 500 de puncte (−4,4%) la 15 septembrie 2008, la acea data cea
mai mare scadere de puncte intr-o singura zi, comparata cu scaderea drastica care avusese loc in
11 septembrie 2001.  Aceasta scadere a fost a depasita ulterior printr -o scadere si mai mare -7%
pe 29 septembrie 2008. 
Banca Lehman Brothers rula credite de 600 de miliarde de dolari, peste tot pe glob. Cand a
intrat in incapacitate de plata, s-a produs dezastrul. Preturile caselor s-au prabusit, ipotecile au
crescut, iar stalpii sistemului financiar american - bancile de investitii, fondurile de economii, ca
Washington Mutual sau asiguratorul AIG, precum si gigantii ipotecari Fannie Mae si Freddie
Mac au cazut ca piesele de domino.
A iesit la iveala ca Administratia Bush si marii finantisti de pe Wall Street au stiut despre criza
fara precedent de la Lehman Brothers.
Cu doar o saptamana inainte de declararea falimentului, actiunile bancii Lehman inregistrau
pierderi colosale, de 80 %. Trezoreria Statelor Unite si marile banci de investitii au incercat in
ultimul ceas sa cumpere o parte din actiuni, ca sa opreasca avalansa, dar era prea tarziu.
Se preconiza ca falimentul Lehman va cauza o oarecare depreciere a pretului bunurilor
imobiliare comerciale. Perspectiva de a obtine lichidarea de 4,3 miliarde de dolari in titlurile de
credit ipotecare a provocat o vanzare pe piata de valori mobiliare (CMBS) sustinute de credite
ipotecare. Investitorii din cladirile de imobiliare au simtit, presiuni pentru a vinde, intrucat
Lehman si-a declarat datoriile si piesele de capital din achizitia de 22 de miliarde de dolari
a Archstone , cel de-al treilea cel mai mare trust de investitii imobiliare din Statele
Unite(REIT). Activitatea principala a companiei Archstone a fost detinerea si administrarea
cladirilor de apartamente rezidentiale din zonele metropolitane majore ale Statelor Unite. 

20
Cateva fonduri banesti si fonduri institutionale de numerar au avut o expunere semnificativa la
Lehman cu fondul institutional de numerar gestionat de The Bank of New York Mellon si
Reserve Primary Fund, un fond de piata monetara, ambele scazand sub 1 dolar pe actiune,
denumit „ spargerea buck ”, in urma pierderilor detinute de activele Lehman. Intr-o declaratie,
Bank of New York Mellon a declarat ca fondul sau a izolat activele Lehman intr-o structura
separata. Acesta a declarat ca activele reprezinta 1,13% din fondul sau. Fondul de rezerva
primara detinea 785 milioane USD sau 1,2% din participatiile sale in actiunile Lehman. Scaderea
fondului de rezerva primara, prima data din 1994 cand un fond de piata monetara a scazut sub
nivelul de 1 USD pe actiune.
Luni, 15 septembrie 2008, piata a inregistrat un rulaj pe AIG, cu actiuni care scad 61%. De
asemenea, actionarii au fugit de Goldman Sachs si Morgan Stanley. Doua saptamani mai tarziu,
Fed a acceptat sa le ofere statutul de companie detinator de banci, care oferea acces vital la
fereastra de reduceri a Fed. 
Putnam Investments , o unitate a Great-West Lifeco a Canadei , a inchis un fond de piata
monetara de 12,3 miliarde de dolari, intrucat s-a confruntat cu presiune semnificativa de
rascumparare, la 17 septembrie 2008. Evergreen Investments a spus ca parintele sau, Wachovia
Corporation, va „sprijini” trei piete monetare pentru totdeauna cu fonduri pentru a impiedica
scaderea acțiunilor lor. Aceasta actiune pentru a acoperi 494 de milioane de dolari din activele
Lehman din fonduri a starnit si temeri cu privire la capacitatea lui Wachovia de a strange capital. 
Aproape 100 de fonduri speculative au folosit Lehman ca broker principal si s-au bazat in mare
masura pe firma pentru finantare. Intr-o incercare de a-si satisface propriile nevoi de credit,
Lehman Brothers International s-a folosit de rutina de re-ipotecare a activelor clientilor
lor,oferindule fonduri speculative pe care le-au utilizat in intermedierea serviciilor. Lehman
Brothers International a detinut aproape 40 de miliarde de dolari de active ale clientilor atunci
cand a depus cererea pentru falimentul Capitolului 11. Dintre acestea, 22 de miliarde au fost re-
ipotecate. 
In Japonia, bancile si asiguratorii au anuntat o combinatie de 249 miliarde de yeni (2,4
miliarde de dolari) in pierderi potentiale legate de stocul Lehman. 
Mizuho Trust & Banking si-a redus prognoza cu mai mult de jumatate, indicand 11,8 miliarde de
yeni in pierderi pentru obligatiuni si imprumuturi legate de Lehman. 
Guvernatorul Masaaki Shirakawa banci japoneze a afirmat ca cele mai multe modele
de creditare a Lehman Brothers au fost facute de catre bancile japoneze majoritare, si posibilele
pierderi pot parea a se incadra in nivelurile care pot fi acoperite de profitul pe care acestea il
genereaza, adaugand ulterior afirmatia despre faptul ca nu exista niciun motiv de ingrijorare in
faptul ca ultimele evenimente vor ameninta stabilitatea sistemului financiar al Japoniei.
Lehman a fost o contrapartida a finantatorului ipotecar Freddie Mac in tranzactiile de creditare
negarantate, care au scazut la 15 septembrie 2008. Freddie a spus ca nu a primit plati principale
de 1,2 miliarde de dolari plus dobanzile acumulate. Freddie a declarat ca are o expunere
potentiala suplimentara la Lehman de aproximativ 400 de milioane de dolari legata de deservirea
de imprumuturi pentru locuinte unifamiliale, inclusiv de rascumpararea obligatiilor. Freddie a
mai spus ca nu stie daca si in ce masura va suporta o pierdere legata de tranzactii si a avertizat ca
pierderile reale ar putea depasi material estimarile curente. Freddie era inca in proces de evaluare
a expunerii sale la Lehman si afiliatii sai in cadrul altor relatii de afaceri.

21
Pentru a stopa ”hemoragia” financiara care ameninta tot sistemul bancar, Washingtonul a
instituit un fond de ajutor pentru banci, de 50 de miliarde de dolari. Intre timp, Lehman Brothers
a iesit din faliment in martie 2012 si a inceput sa isi plateasca datoriile. Pana in 2013, creditorii
au recuperat doar o zecime din sumele datorate de banca.

Manipularea contabilitatii 
In martie 2010, raportul Anton R. Valukas , examinatorul falimentului, a atras atentia asupra
utilizarii tranzactiilor Repo 105 pentru a stimula pozitia financiara aparenta a bancii in jurul
datei bilantului de sfarsit de an . Avocatul general din New York, Andrew Cuomo, a depus
ulterior acuzatii impotriva auditorilor bancii, Ernst & Young, in decembrie 2010, sustinand ca
firma a asistat in mod substantial, la o frauda contabila masiva, prin aprobarea tratamentului
contabil.
Pe 12 aprilie 2010, o poveste din The New York Times a dezvaluit ca Lehman folosise o
companie mica, Hudson Castle , pentru a muta o serie de tranzactii si active din cartile lui
Lehman ca mijloc de manipulare a numarului contabil al finantelor si riscurilor Lehman. Un
executiv din Lehman a descris Castelul Hudson drept un „alter ego” al lui Lehman. Conform
povestirii, Lehman deținea un sfert din Hudson, Consiliul de administratie al lui Hudson era
controlat de Lehman, cei mai multi membri ai personalului Hudson erau fosti angajati Lehman.
Sectiunea 363 vânzare 
La 22 februarie 2011, judecatorul James M. Peck de la Curtea SUA de faliment din districtul
sudic din New York a respins pretentiile avocatilor pentru mosia din Lehman potrivit careia
Barclays a cules in mod necorespunzator din vanzarea sectiunii 363 . Procesul de vanzare ar fi
fost imperfect, dar a fost inca adecvat in circumstantele exceptionale create de Lehman.
Costurile crizei pentru economia SUA
Criza financiară a costat economia americana intre 6.000 de miliarde de dolari si 14.000 de
miliarde de dolari, iar pagubele ar putea fi de peste doua ori mai mari, daca economia isi revine
prea lent, potrivit unei estimari a Rezervei Federale (Fed) din Dallas, citate de Mediafax.
Printre pagubele pe termen lung aduse economiei SUA, Rezerva Federală identifica şomajul
ridicat, precum si oportunitătile pierdute din cauza sprijinirii sectorului financiar cu 12.600 de
miliarde de dolari, se arata in analiza bancii centrale, publicata la cinci ani de la prabusirea
Lehman Brothers. Pagubele economice sunt echivalente cu 40-90% din PIB al SUA, sau cu
50.000-120.000 de dolari pentru fiecare gospodarie.
Desi interventia financiară de proportii a statului in economie a impiedicat un colaps,
ajutoarele acordate companiilor au reprezentat o forma incorecta si netransparenta de transfer a
poverii asupra contribuabililor, potrivit Fed.
Societatea trebuie sa rezolve acum probleme precum deficitul federal ridicat, lichiditatile
masive injectate de Fed in piata financiara si reglementarea mai stricta a activitatii economice, se
arata in analiza bancii.
Concluzii
Acesta a fost un faliment care a bagat America in criza, si, o data cu ea, intreaga planeta.

22
Prabusirea gigantului Lehman Brothers a provocat un adevarat tsunami bancar, iar criza
financiara declansata in 2008 a avut efecte care s-au resimtit pe cativa ani buni dupa, afectand
intreaga comunitate internationala.
Dupa cum afirma si fostul sef al Trezoreriei SUA, Hank Paulson, criza financiara declansata in
2008 a fost o ”furtuna” cum se intalneste doar odata la 100 de ani, iar nimeni dintre cei implicati
nu a mai vazut asa ceva.
Criza s-a extins rapid din SUA la nivel global si a determinat cea mai puternica recesiune de
dupa Al Doilea Război Mondial. Era startul celei mai grave crize financiare si economice dupa
Marea Depresiune din anii 30, pornita si ea, tot din America.

2.4 Scandalul American International Group (AIG)

1. Participanti:
AIG (American International Group)
 cea mai mare companie de asigurari si servicii financiare din lume
 93.000 de angajati
 prezenta in 130 de tari
 condusa de Maurice Hank Greenburg
 asigurari incheiate in 2007: 59.8 mld. $

Fondata in 1919 in Shanghai sub denumirea de American Asiatic Underwriters, redenumita mai
tarziu in American International Underwriters. In 1967 devine compania de asigurari American
International Group.
Al Doilea Razboi Mondial a adus primele dificultati asupra acestei companii, in 1939 mutandu-si
sediul de la Shanghai la New York. Dupa razboi AIU a oferit servicii de asigurare personalului
militar american de pe teritoriul Germaniei si Japoniei si s-a extins in toata Europa in decursul
anilor 50.
In prezent compania actioneaza pe trei ramuri principale: asigurari generale, asigurari de sanitate
si fonduri de pensii.

GenRe
 printre cele mai mari firme de reasigurare din lume
 fondata in 1921

23
 sediul in Connecticut
 condusa de Ronald Ferguson
 asigurari incheiate in 2007: 6 mld. $

Hank Greenburg AIG


 intra in AIG in 1953
 CEO din 1968
Ron Ferguson GenRe
 intra in GenRe in 1966
 CEO din 1987

2. Context
 26 oct 2000 AIG anunta un numar de polite in crestere pentru Q3 dar totusi rezervele ii
scan cu 59 de milioane de $
 26 oct 2000 pretul actiunilor pe bursa de la New York scade cu 6% de la 99,37$ la 93,31$
 Intelegerea initiala prevedea ca GenRe sa transfere rezervele pentru pierderi catre AIG in
valoare de 500 de milioane in schimbul unei prime de reasigurare de 5 milioane de $,
contract valabil pentru 24 de luni (2000-2001).
 AIG a tratat tranzactia ca pe o reasigurare
 GenRe ca pe un depozit
 legislatia Americana solicita evidentierea primelor si a rezervelor pentru fiecare
tranzactie de reasigurare
 a fost implicata si subsidiara GenRe CRD deoarece nu trebuia sa prezinte rapoarte dupa
sablonul Statelor Unite
 trebuia conturat un scenariu conform caruia initiativa pentru aceasta tranzactie sa vina din
partea GenRe
 cele 500 de milioane de $ apareau ca “prime” dar fara ca acestea sa fie platite in fapt
 AIG trebuia sa plateasca cele 5 mil $ fara sa atraga atentia autoritatilor statului

24
3. Traseul banilor
 punctul de pornire este un contract deja existent conform caruia GenRe datora AIG 31,8
mil. $
 GenRe iese din contract si obligatiile partilor sunt eliminate in schimbul sumei de 7,6 mil
$
 GenRe plateste catre National Union (subsidiara AIG) o prima de reasigurare a
pierderilor HSB (subsidiara AIG)
 CRD (subsidiara GenRe) plateste o prima de 400.000$ pentru a incheia un contract de
reasigurare fals cu GenRe, contract care se fructifica si incaseasa din partea GenRe 13
mil. $
 CRD plateste catre AIG pentru tranzactia de tip loss portofoli suma de 10 mil. $
In calcului final atat GenRe cat si CRD raman cu cate 2,6 mil $ care cumulat acopere taxa
de 5 mil. $ pe care o datora AIG conform intelegerii.

25
4. Cum a fost descoperita frauda
O investigatie Biroul Avocatului General si Departamentul de Asigurari pentru suspiciuni de
“bid rigging” asupra AIG.
In 2005 la Comisia pentru Burse si Valori Mobiliare (SEC) a ajuns informatia care a dat startul
investigatiei acestei fraude.

5. Salvarea din partea Guvernului


Data fiind marimea companiei si impactul pe care l-ar fi avut prabusirea ei asupra economiei
Statelor Unite, drept urmare i-a fost oferit un credit de 85 de miliarde de dolari care ulterior a
fost crescut pana la valoare de 150 de miliarde.
Compania a fost scoasa de pe lista institutiilor riscante bucurandu-se astfel de un control si legi
mai putin stricte,

6. Concluzie
Interesele conducerii puse pe primul loc prin inselarea investitorilor nu au facut decat sa amane
iesirea adevarului la iveala. In astfel de situatii companiile ar trebui sa-si assume situatie, sa

26
caute cauzele pentru diversele probleme pe care le intampina si sa-si concentreze resursele spre
gasirea de solutii.
Faptul ca era suspecta si pentru alte ilegalitati ar fi trebuit sa reprezinte inca un argument
impotriva realizarii intelegerii cu GenRe.
In final, reputatia anterior consolidate si impactul pe care il avea asupra economieie Statelor
Unite au salvat AIG de la faliment si o data cu ea pe investitorii, firme sau indivizi, care aveau
interese in companie.

Concluzii

In concluzie putem observa din cele prezentate mai sus ca interesele anumitor persoane au
influentat foarte mult deciziile economice la nivel de companii si nu numai.
Ambiguitatea normelor contabile si ”portitele de scapare” din normele anglo-saxone le-a
permis manipularea si infrumusetarea situatiilor financiare, profesionistilor contabil in masura in
care acestia au dus companiile in pragul falimentului si au realizat fraude ce vor ramane in
istorie.

27
Bibliografie

1. http://www.conta-conta.ro/miscellaneous/826_miscellaneous_contabilitate_files%20826_.pdf
2. https://prezi.com/a2vv2vjagpcr/tehnici-de-contabilitate-creativa/
3. http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/finante-contabilitate-si-banci/74.pdf

4. https://en.wikipedia.org/wiki/Madoff_investment_scandal
5. https://www.zf.ro/business-international/deznodamant-in-cazul-fraudei-secolului-bernard-
madoff-monstrul-de-pe-wall-street-isi-va-petrece-restul-vietii-in-puscarie-4607880
6. http://store.ectap.ro/articole/156.pdf
7. https://ro.scribd.com/doc/136093077/Scandalul-financiar-Enron
8. http://revista.cafr.ro/ArticolRO?CodArticol=8542
9. https://gothamist.com/news/lehman-brothers-alter-ego-revealed
10. https://en.wikipedia.org/wiki/Bankruptcy_of_Lehman_Brothers
11. https://www.mediafax.ro/economic/ernst-young-a-fost-acuzata-oficial-de-frauda-in-scandalul-
falimentului-lehman-brothers-7840770
12. https://www.fraudconferencenews.com/home/2013/6/24/lehman-brothers-accounting-left-to-
interpretation
13. https://www.casact.org/education/spring/2009/handouts/young.pdf
14. https://thecompany.ninja/american-international-group-scam/

28

S-ar putea să vă placă și