C6

Managementul Riscurilor

Riscul de faliment
Metode de calcul
 Faliment ? …

Falimentul sau bancruta e o situație juridică în care o persoană

fizică, întreprindere sau instituție (persoane juridice) nu pot face
față plăților scadente (pasivul exigibil), acestea fiind superioare
ca valoare resurselor disponibile (activul).
 Faliment …
Conform cu LEGEA Nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile
de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă – publicată în MO nr.
466 din 25 iunie 2014, prin procedura falimentului se
înțelege procedura de insolvență concursuală colectivă și
egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii
acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea
debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Potrivit legii, creditorii pot introduce la tribunal cererile de

faliment dacă datoriile depășesc 30.000 lei.
 Insolvența …
În baza Legii nr. 85/2014, potrivit art. 5 alin. 1 pct. 29, insolventa este acea
stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența
fondurilor bănesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Practic, termenul de insolvență se aplică pentru o situație patrimonială dificilă
sau de criză, care determină imposibilitatea îndeplinirii la termen și în bune
condiții a obligațiilor de plată asumate.
Potrivit legii, insolvența poate fi prezumată ca fiind:
• vădită, atunci când, după trecerea a 30 de zile de la scadență, debitorul nu
a plătit datoria pe care o are față de unul sau mai mulți creditori,
• iminentă, atunci când se dovedește faptul că debitorul nu va putea plăti la
scadență datoriile exigibile angajate cu fondurile bănești disponibile la data
scadenței.
La figurat, termenul înseamnă ruină, eșec total, fiasco, crah.
Entitățile care aplică procedura de insolvență sunt: instanțele judecătorești,
judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
 Insolvabilitate …
Noțiunea de insolvabilitate este reglementată, cu titlu general, de noul
Cod Civil al României.
Potrivit noului Cod Civil, art. 1417 alin. 2, prin noțiunea de
insolvabilitate a unei persoane se intelege inferioritatea activului
patrimonial al acesteia ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite,
fată de valoarea totală a datoriilor exigibile ale persoanei respective.
Noțiunea de insolvabilitate este reglementată, cu titlu particular, de
noul Cod de Procedura Fiscală al României.
Potrivit noului Cod de Procedura Fiscală, art. 265 alin. 1, prin
notiunea de insolvabilitate a unei persoane se intelege debitorul unor
obligații fiscale ale cărui venituri ori bunuri urmăribile au o valoare mai
mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori
bunuri urmăribile.
 Insolvența … Insolvabilitate …
• În cazul insolvenței, persoana afectată de această situație nu
dispune de sumele de bani necesare pentru a-și plăti datoriile certe,
lichide și exigibile față de creditorii săi, indiferent de faptul că
aceasta are suficiente bunuri / active pe care dacă le-ar valorifica ar
putea obține sumele necesarii achitării datoriilor restante.
• Noțiunea de insolvența se referă exclusiv la faptul că o persoană nu
mai are banii necesari pentru acoperirea datoriilor sale, iar nu la
faptul că valoarea bunurilor pe care le deține ar fi mai mică decât
valoarea obligațiilor sale (cazul insolvabilității).
• O persoană se poate afla în stare de insolvența chiar și în situația în
care bunurile sale ar acoperi cu peste 100 % valoarea datoriilor sale,
dar nu are lichidități imediate pentru a efectua plata.
• De multe ori insolvabilitatea atrage insolvența.
• În anumite situații, o persoană insolvabilă poate să nu fie declarată
în stare de insolvență prin simpla contractare a unui împrumut în
vederea plătii datoriilor curente.
 Falimentul

Desfăşurarea unei activităţi viabile care să asigure perenitatea întreprinderii

este o condiţie esenţială ce implică multe eforturi şi totodată o atenţie
permanentă asupra evoluţiei mediului intern şi extern specifice domeniului
de activitate.
Falimentul este unul dintre fenomenele cu care sunt confruntate multe
societăţi comerciale de la noi, având un caracter relativ inedit pentru
practica economică românească din ultimii cincizeci de ani.
Falimentul este ultima etapă în existenţa economică a unei întreprinderi.
În literatura de specialitate, deseori termenul de eşec este considerat
echivalentul celui de faliment. În teoria economică eşecul este interpretat în
mod diferit, în funcţie de situaţia cu care se confruntă societatea
comercială.
 Esecul
Esecul poate fi privit ca:
- Eşec economic, considerat atunci când veniturile nu sunt suficient de mari încât
să acopere costurile totale;
- Eşec al întreprinderii, întâlnit în cazul în care întreprinderea şi-a încetat
activitatea, generând o pierdere pentru creditori;
- Insolvabilitate în faliment este acea stare a societăţii în care valoarea de realizare
pe piaţă a activelor este inferioară valorii datoriilor, deseori declarându-se
falimentul firmei;
- Insolvabilitate tehnică este o situaţie a întreprinderii în care obligaţiile curente nu
pot fi onorate la scadenţă din lipsă de lichidităţi;
- Incapacitate de plată, considerată atunci când întreprinderea nu şi-a onorat toate
obligaţiile contractuale prin care creditorii şi-au avansat fonduri sau bunuri (aici pot
incluse societăţile aflate în insolvabilitate tehnică şi cele în faliment);
- Faliment juridic, apreciat ca fiind atunci când:
a) societatea se află în eşec conform criteriilor stabilite de legislaţia naţională
cu privire la faliment;
b) societatea a fost declarată falită de către o instanţă judecătorească.
 Falimentul
Falimentul este un proces care începe financiar şi se termină
legal, în timp ce eşecul poate să nu aibă şi componentă juridică.
Dezechilibrul financiar constituie etapa premergătoare
falimentului şi este efectul incapacităţii activelor curente lichide
de a stinge obligaţiile curente existente în baza contractelor
financiare.

Unii autori consideră falimentul ca fiind:

a) Activul net negativ;
b) Încetarea plăţilor către creditor/neplată creditorilor;
c) Incapacitatea de achitare a creditelor;
d) Neplata dividendelor pentru acţiuni preferenţiale.
 Cauzele falimentului
Cauzele falimentului sunt diverse:
- Managementul neperformant, care pare a sta la baza a peste 50% din totalul
falimentelor. Principalele erori manageriale ar fi:
- consultanţă financiară greşită;
- lipsă de comunicare cu angajaţii;
- pierderea controlului asupra costurilor;
- politici de marketing inadecvate;
- supracapacitate de producţie etc.
- Disfuncționalităţi interne:
- forţa de muncă necalificată;
- pierderea unor proiecte importante;
- degradarea imaginii;
- fraude;
- rebuturi peste nivelul maxim admis;
- Factori externi:
- concurenţa;
- ciclul de viaţă al întreprinderii; este cunoscut faptul că toate produsele,
serviciile şi chiar întreprinderile au o durată de viaţă limitată;
- recesiune economică;
- calamităţi etc.
Principalii utilizatori ai informaţie privind predicţia falimentului
Predicţia falimentului companiilor, instituţiilor de credit sau a oricăror altor forme organizatorice
suscită tot mai mult atenţia practicienilor şi a cercetătorilor în ultimii ani.
Principalii utilizatori ai acestui tip de analiza sunt:
- Instituţiile financiare creditoare; în scopul obţinerii certitudinii ca resursele financiare acordate
vor fi rambursate integral şi la termen, marea majoritate a companiilor de finanţare analizează
înainte de acordarea creditului, riscul de neplată, respectiv de faliment ai întreprinderii
solicitante;
- Investitorii sunt interesaţi de viitorul activităţii companiei spre care aceştia doresc să îşi
orienteze deciziile;
- Oficialităţile guvernamentale sunt interesate în predicţia falimentului întreprinderilor deoarece
aceste analize permit elaborarea unor politici sau reglementari specifice (promovarea legilor
antitrust, de exemplu) şi exercită un impact major asupra economiei, politicii şi societăţii, în
general;
- Autorităţile de reglare din diferite domenii care au ca sarcină monitorizarea şi menţinerea
solvabilităţii entităţilor individuale din cadrul sistemului (instituţii financiare, fonduri de investiţii,
companii de asigurare);
- Auditorii. Analiza falimentului oferă informaţii deosebit de valoroase asupra continuităţii
exploatării, ca fundament al evaluării activelor şi datoriilor întreprinderii (IAS nr. l);
- Conducerea companiei este în mod direct interesată de predicţia falimentului, funcţia scor fiind
un barometru aflat nu numai la dispoziţia acţionarilor ci şi a managementului întreprinderii.
- Alte profesii liberale ca: evaluator, avocat, lichidator etc. Pot fi utilizatorii informaţiilor fumizate
de predicţia falimentului.
 Riscul de faliment
Prin risc de faliment se înţelege stabilirea unei funcţii prin care să poată fi estimată
probabilitatea ca o societate comercială să înregistreze pierderi şi, în consecinţă, să fie
în imposibilitate de a-şi onora contractele cu beneficiarii, a plăti furnizorii şi a restitui
împrumuturile către bănci.
Riscul de faliment fiind opus probabilităţii de profit se pune problema creşterii
profitabilităţii, în condiţiile unui risc de faliment asumat. Acest tip de risc trebuie privit ca
o prioritate. Pentru ca o societate să rămână în circuitul activităţii economice este
necesar ca aceasta să anticipeze, controleze şi gestioneze acest risc. Riscul de faliment
este consecinţa insolvabilităţii întreprinderii care poate să conducă la o dispariţie pur şi
simplu a acesteia. Astfel se justifică atenţia pe care responsabilii trebuie să o acorde
stăpânirii acestui risc şi se explică de ce menţinerea solvabilităţii sau a echilibrului
financiar constituie un imperativ major al gestiunii financiare.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei firme de a face faţă obligaţiilor scadente,
rezultate fie din angajamente anterioare contractate, fie din operaţii curente, prelevări
obligatorii. Mai concret, menţinerea solvabilităţii constă în execuţia conştiincioasă a
rambursărilor promise creditorilor şi altor creanţieri.
 Metode de evaluare a riscului de faliment
Riscul de faliment poate fi analizat din mai multe puncte de vedere:
a) Analiza statică a riscului de faliment se poate realiza prin compararea
mărimilor principalelor elemente de activ şi de pasiv şi prin determinarea
ratelor de solvabilitate şi de structură financiară a pasivului. Pe această bază
se obţin informaţii despre evoluţia fondului de rulment al firmei, respectiv
despre durata medie de rambursare a datoriilor pe termen scurt. Se apreciază
că riscul de faliment se diminuează o dată cu creşterea fondului de rulment şi
atunci când, la termen, activele circulante transformate în lichidităţi depăşesc
valoarea datoriilor curente.
b) De asemenea, concluzii pertinente cu privire la faliment se pot desprinde şi
dacă se realizează o analiză funcţională a riscului de faliment, prin studierea
corelaţiei fond de rulment – necesar de fond de rulment – trezorerie netă.
c) O importanţă deosebită în analiza riscului de faliment o are metoda
scorurilor, utilizată frecvent de instituţiile creditoare cu scopul de a se asigura
împotriva riscului de insolvabilitate a clienţilor.
În prezentul capitol se va insista asupra acestei forme de analiză a riscului de
faliment.
 Riscul de faliment
- metode de evaluare -

Analiza riscului de faliment se efectuează prin mai multe metode,

fiecare dintre acestea relevând aspecte distincte:
• Metode bazate pe variabile nefinanciare - calitative
• metode manageriale
• metode de strategie competiţionale
• Metode bazate pe variabile financiare - cantitative
• metode patrimoniale (utilizând corelaţii între diferite ratele)
• metoda statistice (bazate pe funcţia scor)
• Metode combinate
• metode bancare
 Riscul de faliment
- metode de evaluare -

• analiza statică, pe baza bilanţului patrimonial

• analiza funcţională, pe baza bilanţului funcţional
• analiza dinamică, pe baza tabloului de finanţare
• analiza prin metoda scorurilor (Metoda Scoring)
Metoda ratelor pentru determinarea funcţiilor scor
• Metoda ratelor (financiare şi de rentabilitate în special) este frecvent utilizată în
analiza riscului de faliment, în estimarea ratingului datoriilor, în evaluarea
întreprinderii în scopul fuziunii sau achiziţiei etc.
• Indicatorii financiari determinaţi sub forma ratelor au o deosebită semnificaţie
economică, mult mai relevantă decât cei absoluţi, deoarece permit comparaţii între
părţile constitutive şi aprecieri calitative privind credibilitatea întreprinderii cercetate.
Ele permit, evaluarea performanţelor managementului, aprecierea stării de sănătate
financiară a întreprinderii, realizarea unor previziuni cu privire la activitatea
întreprinderii în perspectivă etc.
• În literatura de specialitate s-au calculat peste 150 de rate financiare. Este de înţeles
că nu toate sunt la fel de relevante în aprecierea performanţelor şi a riscului
întreprinderii. Analiza discriminantă a riscului de faliment pe baza ratelor constituie o
metodă frecvent utilizată de instituţiile financiare în aprecierea solvabilităţii şi
lichidităţii întreprinderilor solicitante de credite.
• Scorul, ca finalizare a analizei discriminante, constituie o metodă de diagnostic
extern care constă în măsurarea şi interpretarea riscului la care se expune
investitorul, creditorul întreprinderii, dar şi întreprinderea ca sistem în activitatea
viitoare. El se bazează pe formularea unor judecăţi de valoare care combină liniar
un grup de rate (în principal financiare) semnificative.
 Etapele de determinare a funcţiei scor

Din punct de vedere tehnic, determinarea scorului necesită parcurgerea următoarelor

etape de lucru:
- alegerea unui eşantion de întreprinderi, care să cuprindă două grupuri, de exemplu,
întreprinderi falimentare sau aflate în dificultate şi societăţi care nu întâmpină probleme
financiare;
- compararea întreprinderilor din cele două grupuri pe parcursul unui interval de timp,
prin utilizarea unor indicatori consideraţi cei mai semnificativi;
- selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare (prin testare
statistică se reţin indicatorii consideraţi cu acţiune permanentă şi puternică asupra
eşantioanelor cercetate);
- elaborarea prin tehnica analizei discriminante a unei combinaţii liniare Z a indicatorilor
semnificativi, Xi;
Z = al Xl + a2 X2 +...+ an Xn
Etapele de determinare a funcţiei scor

Z = al Xl + a2 X2 +...+ an Xn
Situaţia economico-financiară se va reduce la un singur rezultat matematic care
va permite încadrarea societăţii analizate în unul din grupurile considerate;
- stabilirea unor puncte de inflexiune care să realizeze clasificarea predictivă a
întreprinderilor în cele două grupuri;
- analiza apriori a ratei de succes a scorului Z prin compararea clasificării
predictive cu situaţia cunoscută a întreprinderilor din eşantion;
- analiza aposteori a ratei de succes a funcţiei Z prin investigarea gradului de
relevanţă pentru un alt eşantion de firme.
 Metode statistice de evaluare a riscului de faliment

Cea mai utilizată metodă statistică de determinare a riscului de faliment este data de
metoda scorurilor.
Într-o abordare generală metoda scorurilor se bazează pe un calup de rate (indicatori)
determinaţi statistic care ponderaţi cu anumiţi coeficienţi în cadrul unui model matematic
pot determina cu o anumită probabilitate starea de sănătate viitoare a entităţii.
Astfel, se atribuie entităţii analizate o notă Z numită „scor” care este o combinaţie liniară
a câtorva rate:
Z = a1*R1+a2*R2+a3*R3+…an*Rn, unde
• R1, R2, R3…Rn reprezintă valorile diverselor rate
• a1, a2, a3 reprezintă coeficienţii afectaţi ratelor
În funcţie de valoarea scorului, entitatea este prezumată sănătoasă sau falimentară.
Procedeul este cunoscut în literatura economică ca procedeul analizei discriminante
multiple (multiple discriminant analysis-MDA).
În termeni sintetici analiza discriminantă multiplă reprezintă o tehnică statistică utilizată
pentru a clasifica aprioric o observaţie în două sau mai multe grupuri, în funcţie de
caracteristicile individuale observabile.
 Modele de analiză discriminantă

Principalele modele de analiză discriminantă utilizate în predicţia falimentului,

prezentate în literatura economică sunt:
• Funcţia scor dezvoltată de Altman;
• Modelul CONAN şi HOLDER;
• Modelul Băncii Franţei;
• Modelul SPRINGATE;
• Modelul Koh;
• Modelul ,,credit-men” sau ,,security-analysis”;
• Funcţia scor realizată de Ion Anghel.
 Metoda scorurilor.
- procedeul analizei discriminante multiple -
(multiple discriminant analysis-MDA)

Între modelele cele mai cunoscute amintim:

• modelul Altman
• modelul Canon - Holder
• modelul Băncii Centralei Franţei
• modelul „F” al economiei româneşti
Dintre acestea cele mai utilizate sunt:
•modelul ALTMAN
•modelul CONAN – HOLDER
•modelul Băncii Franţei
 Modelul Altman

Modelul „Z” de predicţie a falimentului

firmelor a apărut în S.U.A. în anul 1968, fiind
dezvoltat ulterior, în anul 1977, de profesorul
Altman.
Folosind acest model (Altman Z-score),
Altman a reuşit să prevadă aproximativ 75 %
din falimentele unor firme cu aproximativ doi
Edward I. Altman
ani înainte de producerea acestora. 05.06.1941 - …

Calculul variabile z se face pe baza următoarei ecuaţii:

Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 +0,6 X4 +0,999 X5
 Indicatorii consideraţi reprezentativi în acest model şi între care există o
puternică interdependenţă sunt:

1. Flexibilitatea firmei (variabila X1) indică capacitatea firmei de a se adapta

CL
modificărilor condiţiilor mediului exterior firmei şi se determină ca raport între X1 
Capitalul de lucru (CL) în total active (AB) adică AB

2. Rata autofinanţării activelor totale (variabila X2) determinată ca raport

între profitul reinvesit (PRI) şi activul bilanţier (AB). PRI
X2 
Prin profit reinvestit înţelegem partea din profitul net al exerciţiului (RNE) care AB
rămâne după repartizarea de dividende acţionarilor (DIV): PRI = RNE – DIV
3. Rata rentabilităţii economice (variabila X3) exprimă în contextul acestui
model cât rezultat net de impozit şi dobânzi generează activele entităţii. Se
determină ca raport între profitul înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor
(RBIT) şi activul bilanţier (AB): X3 
RBDI
RBDI = RBE+CHD AB
unde: RBE reprezintă rezultatul brut al exerciţiului
CHD reprezintă cheltuielile cu dobânzile bancare
4. Capacitatea de îndatorare a firmei (variabila x4) exprimă măsura în care
datoriile firmei (DT) sunt acoperite de capitalul social vărsat (CSV). CSV
X4 
DT
5.Randamentul activelor (variabila x5) indică măsura în care activele (AB)
contribuie la obţinerea veniturilor din activitatea de bază adică a cifrei de CAN
X5 
afaceri nete (CAN) AB
 Modelul Altman

Ierarhizarea firmelor funcţie de variabila Z se face astfel:

• dacă z > 3 atunci firma este solvabilă;
• dacă z ∈ [1,8,3) atunci firma are dificultăţi financiare, dar îşi
poate redresa activitatea în măsura în care adoptă o
strategie corespunzătoare;
• dacă z < 1,8 atunci falimentul firmei este iminent
 Evaluarea riscului de faliment
- metoda modelului Z (Altman) -

În tabelul următor sunt prezentaţi indicatorii de calcul pentru

riscul de faliment la S.C. „X” S.R.L.

X1 = 0,88
X2 = 0,03
X3 = 0,05
X4 = 0,40
X5 = 2,35

Apreciati care este starea firmei in ceea ce priveste

falimentul.
 Evaluarea riscului de faliment
- metoda modelului Z (Altman) -

În tabelul următor sunt prezentaţi indicatorii de calcul pentru

riscul de faliment la S.C. „X” S.R.L.
X1 = 0,88
X2 = 0,03
X3 = 0,05
X4 = 0,40
X5 = 2,35

Apreciati care este starea firmei in ceea ce priveste

falimentul.

Z = 1.2 x 0,88 + 1.4 x 0,03 + 3.3 x 0,05 + 0.6 x 0,4 + 1 x 2,35 = 3,85
Z > 3 rezulta ca starea firmei este sanatoasa, prezinta incredere, nu exista
probleme in ceea ce priveste falimentul.
 Modelul Canon-Holder
Modelul aparţine analiştilor francezi J. Canon şi M. Holder şi
se bazează pe analiza „lichiditate-exigibilitate”.
În acest caz calculul variabile Z se bazează pe următoarea
ecuaţie:

Z = 16 X1 + 22 X2 - 87 X3 - 10 X4 + 24 X5
Indicatorii selectaţi în acest model sunt:
1. Rata lichidităţii intermediare (X1) determinată ca raport între activele curente
(ACR) diminuate cu stocurile (S) şi datoriile curente ale entităţii (DCR).
ACR  S
X1 
DCR
2. Rata stabilităţii financiare (X2) reprezintă ponderea capitalurilor permanente
(CPM) în totalul pasivului bilanţier (PB).
CPM
X2 
PB
3. Gradul de finanţare a vânzărilor din surse externe (X5) se determină ca raport
între cheltuielile financiare (CF) şi cifra de afaceri netă a entităţii. (CAN).
CF
X3 
CAN
4. Gradul de remunerare a personalului (X4) se calculează ca raport între
cheltuielile cu personalul (CP) şi valoarea adăugată (VA).
CP
X4 
VA
5. Rata rentabilităţii valorii adăugate (X5) reprezintă gradul în care rezultatul brut
alexploatării (RBEXP) produce valoare adăugată (VA) şi se determină după relaţia:
RBEXP
X5 
VA
Indicatorii selectaţi în acest model sunt:
1. Rata lichidităţii intermediare (X1) determinată
ACR  S
ca raport între activele curente (ACR) diminuate cu X1 
stocurile (S) şi datoriile curente ale entităţii (DCR). DCR

2. Rata stabilităţii financiare (X2) reprezintă

CPM
ponderea capitalurilor permanente (CPM) în totalul X2 
PB
pasivului bilanţier (PB).
3. Gradul de finanţare a vânzărilor din surse
externe (X5) se determină ca raport între cheltuielile CF
X3 
financiare (CF) şi cifra de afaceri netă a entităţii. CAN
(CAN).
4. Gradul de remunerare a personalului (X4) se
CP
calculează ca raport între cheltuielile cu personalul X4 
VA
(CP) şi valoarea adăugată (VA).
5. Rata rentabilităţii valorii adăugate (X5)
reprezintă gradul în care rezultatul brut alexploatării X5 
RBEXP
(RBEXP) produce valoare adăugată (VA) şi se VA
determină după relaţia:
În funcţie de scorul înregistrat de o firmă se observă că posibilitatea falimentului
scade odată cu creşterea scorului astfel:

Gruparea firmelor în funcţie de scorul Z prin modelul Canon-Holder se face astfel:

• Dacă z > 9 atunci firma este solvabilă
• Dacă z ∈ [4,9) atunci firma se află intr-o zonă de incertitudine cu posibilităţi de
redresare
• Dacă z < 4 atunci falimentul firmei este iminent
 Riscul de faliment
- metoda scoring -

 se bazează pe calcularea unei funcţii liniare, a cărei valoare

reprezintă scorul realizat (H).
 prin rezultat (scor) poate fi estimată probabilitatea ca o firmă
să înregistreze pierderi şi, în consecinţă, să fie în imposibilitate
de a-şi onora contractele cu beneficiarii, de a plăti furnizorii şi
a restitui împrumuturile către bănci.
 riscul de faliment depinde de valoarea scorului realizat de
firmă prin calcularea valorii a cinci indicatori:
• rata lichidităţii parţiale (RLP)
• rata stabilităţii financiare (RSF)
• rata cheltuielilor financiare (RCF)
• rata de salarizare a personalului (RSP)
• ponderea excedentului brut de exploatare în valoarea adăugată (PVA)
 Riscul de faliment
- metoda scoring -
Riscului de faliment la o firmă se apreciază astfel:
 se determină valorile: RLP, RSF, RCF, RSP, PVA;
 se introduc valorile în funcţia liniară:

H = 16 X1 + 22 X2 – 87 X3 – 10 X4 + 24 X5
unde:
H = scorul realizat
X1 = RLP, rata lichidităţii parţiale
X2 = RSF, rata stabilităţii financiare
X3 = RCF, rata cheltuielilor financiare
X4 = RSP, rata de salarizare a personalului
X5 = PVA; ponderea excedentului brut de exploatare în valoarea adăugată

 se ponderează valorile obţinute ale lui X1 ÷ X5 cu valorile coeficienţilor

de ponderare (în funcţia liniară sunt constante: 16, 22, 87, 10, 24)
 se obţine Si, unde Si reprezintă scorul final obţinut prin însumarea
scorurilor parţiale realizate de fiecare dintre cei 5 indicatori (se exprimă
în procente şi reprezintă riscul de faliment al firmei respective).
 Riscul de faliment
- metoda scoring: exemplu -

În tabelul următor sunt prezentaţi indicatorii de calcul pentru

riscul de faliment la S.C. „X” S.R.L.

Nr.c Valoarea Coeficient de Contribuţia la

Indicatori
rt. numerică ponderare formarea scorului
1 Rata lichidităţii parţiale, RLP 1,20
2 Rata stabilităţii financiare, RSF 0,90
3 Rata cheltuielilor financiare, RCF 0,05
4 Rata de salarizare personal, RSP 0,38
5 Ponderea excedent brut exploatare, PVA 0,71
TOTAL (Scorul reaizat, H)
 Riscul de faliment
- metoda scoring: exemplu -

În tabelul următor sunt prezentaţi indicatorii de calcul pentru

riscul de faliment la S.C. „X” S.R.L.

Nr.c Valoarea Coeficient de Contribuţia la

Indicatori
rt. numerică ponderare formarea scorului
1 Rata lichidităţii parţiale, RLP 1,20 16 +19,20
2 Rata stabilităţii financiare, RSF 0,90 22 +19,80
3 Rata cheltuielilor financiare, RCF 0,05 -87 -4,35
4 Rata de salarizare personal, RSP 0,38 -10 -3,80
5 Ponderea excedent brut exploatare, PVA 0,71 24 +17,04
(Scorul realizat, H) TOTAL 47,89
 Riscul de faliment
- metoda scoring: exemplu -

Scorul realizat de S.C. „X” S.R.L. (47,89%) indică o zonă

mediană de relativă incertitudine.

0-1,5 > 80%

Z ≤4 Zona nefavorabilă, risc de faliment
1,5-4 >75-80%
4-6 >70-75%
4 <Z ≤9 Zona de incertitudine
6-9 > 50- 70%
9 <Z ≤10 9-10 > 30-50% Zona de relativa incertitudine
10-16 >15-30%
Z > 10 Zona favorabilă
> 16 sub 10%
 Modelul Băncii Franceze
Modelul Băncii Franceze include în funcţia de regresie 8
indicatori, ale căror relaţii de calcul şi coeficienţi de ponderare
sunt sintetizate în tabel.

Z = −1,255X1 + 2,003X2 − 0,824X3 + 5,221X4 − 0,698X5 - 1,164X6 +

0,706X7 + 1,408X8 - 85,544

În functie de valoarea Z rezultată se apreciază:

• Z < - 0, 25 ; întreprinderi cu dificultăţi financiare;
• - 0, 25 < Z< 0,125; întreprinderi aflate într-o situaţie
incertă;
• Z > 0, 125 ; întreprinderi aflate în situaţii normale.
 Modelul Băncii Franceze
(coeficienti de ponderare si indictori din funcţia de regresie)

39
• Rolul analizei discriminante în predicţia riscului de faliment
este de necontestat. Modelele economice omologate confirmă
ideea în acest sens.
• Experienţa arată că în practică există foarte multe cauze care
pot genera falimentul unei firme. Ele diferă de la caz la caz şi
uneori nu depind numai de firmă, ci de creditori sau alte
instituţii partenere ale acesteia (furnizori, stat, concurenţi etc.).
• Teoria economică nu a avut un rol decisiv în formularea
metodelor de predicţie a falimentului. De altfel, este foarte
dificilă determinarea unor factori, universali valabili care să
stea la baza construirii unor funcţii scor general aplicabilă,
indiferent de domeniul de activitate, de ţară sau de grad de
dezvoltare.