Surse de finaintare interna

Datoriile

Munteanu Mihaela-Andreea
Clasa XII-D
 Surse şi metode interne şi externe de finanţare a investiţiilor
Surse interne de finanţare a investiţiilor
Finanţarea internă se bazează pe resursele generate în economia agentului economic
investitor, şi anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma
repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din
vânzarea şi cesiunea unor imobilizări.

Fondurile proprii
Fondurile proprii oferă avantajul unei siguranţe mai mari - nu vor fi retrase în cazul deteriorării
situaţiei financiare, ca în cazul unui credit bancar. Nu este necesară expunerea detaliată a
planului de afaceri, în faţa unor parteneri externi, şi nici aprobarea acestora pentru luarea
deciziilor importante. Această sursă de finanţare asigură, deci, flexibilitate, siguranţă şi
independenţă. Totodată, în perspectiva atragerii de surse de finanţare exterioare firmei, angajarea
unor fonduri proprii reprezintă o garanţie a motivaţiei întreprinzătorului pentru asigurarea
succesului.afacerii.
Dezavantajele finanţării din surse proprii sunt şi ele importante:

- fondurile proprii sunt, în general, destul de limitate şi pot frâna dezvoltarea afacerii;
- în caz de nereuşită, pierderea va fi suportată în întregime de întreprinzător;
- firma va fi puţin cunoscută de instituţiile financiare şi va putea mobiliza mai greu fonduri în
situaţii speciale.

Rezervele sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl capitalizează în scopul

autofinanţării activităţii. Rezervele se creează din profitul rămas la dispoziţia întreprinderii, adică
din profitul net după plata dividendelor către acţionari. Rezervele sunt de mai multe feluri:

 rezerve prevăzute de legislaţie;

 rezerve prevăzute de statut;
 alte rezerve.
Amortizarea activelor imobilizate în perioada de realizare a investiţiilor. Amortizarea este
epuizarea valorii imobilizărilor pe durata funcţionării utile ale acestora. Amortismentul este suma
de resurse băneşti, adică o parte a valorii imobilizărilor, ce trebuie recuperată din încasările
rezultate de pe urma realizării producţiei şi prestării serviciilor, în conformitate cu normele uzurii
fizice şi morale ale activelor imobilizate.

Cesiunea activelor constituie o sursă de finanţare internă, ocazională, care survine mai ales
atunci, când întreprinderea îşi reînnoieşte activele fixe prin vânzarea sau casarea celor vechi.
Evaluarea acestei resurse poate avea loc înainte sau după impozitare. Fluxul valoric din cesiunea
activelor se supune impozitării. Încasările, din vânzarea utilajelor scoase din funcţiune,
alimentează fondul de dezvoltare din care se finanţează investiţiile. Este important ca de aceste
sume să se ţină seama la aprecierea necesarului de capital pentru achiziţia noului utilaj. Pentru
aceasta, ele se scad din preţul de achiziţie al noului utilaj.

Sume din reduceri oferite la impozitul pe profitul reinvestit - acestea sunt alocate dezvoltării
activităţilor economice şi realizării de profituri suplimentare.

Profitul net este profitul care rămâne la dispoziţia întreprinderii după achitarea impozitului pe
venit şi care este destinat a fi reinvestit. Profitul net se formează din diferenţa pozitivă a
veniturilor obţinute asupra cheltuielilor suportate în activităţile de antreprenoriat. Pentru
investiţii, de obicei, se repartizează numai o parte din profitul net, deoarece el poate fi distribuit
şi pentru alte destinaţii: dividendele acţionarilor, prime pentru salariaţi, etc. Finanţarea realizată
numai cu sprijinul unic al surselor interne prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje.

Avantajele sunt:

 reprezintă un mijloc sigur de acoperire a necesităţilor financiare ale întreprinderii;

 menţine independenţa şi autonomia financiară, deoarece nu creează obligaţii
suplimentare (dobânzi, garanţii);
 conferă un grad mai mare de independenţă şi control asupra întreprinderii, deoarece
acţiunile întreprinse nu se cer a fi justificate cuiva;
 fondurile investite nu necesită a fi rambursate;
 unicul cost asociat finanţării interne este pierderea dobânzilor (în cazul în care acestea
erau obiectul unor plasamente pe piaţa de capital).
Dezavantajele surselor interne de finanţare a investiţiilor sunt:

 volumul limitat al resurselor financiare;

  lipsa posibilităţilor de extindere a activităţii investiţionale într-o conjunctură
favorabilă a pieţei investiţionale;
 restrângerea capacităţii întreprinzătorului de a dezvolta afacerea;
 posibilitatea de a pierde anumite oportunităţi de investiţii, datorită indisponibilităţii de
resurse financiare la momentul potrivit;
întreprinzătorul va trebui să accepte un nivel sporit de risc personal.

Sursa: www.academia.edu
 Datoriile
Datoriile reprezintă angajamente de plată ale întreprinderii faţă de furnizori pentru bunurile
procurate şi serviciile prestate, faţă de personalul angajat privind retribuirea muncii, faţă de stat
privind plata impozitelor şi taxelor, faţă de alte persoane juridice şi fizice.
În contabilitate şi rapoartele financiare datoriile se clasifică după diferite criterii:
Criterii de clasificare a datoriilor

În funcţie de conţinutul În funcţie de termenul În funcţie de modul de

economic de achitare achitare

Datorii Datorii Datorii Datorii pe Datorii pe Datorii Datorii

financiare comerciale calculate termen lung termenconvertibile neconver-
cu termenul scurt cu, achitarea tibile, achi-
de achitare termenul de cărora tarea
mai mare achitare nu poate fi cărora se
de un an mai mare efectuată efectuează
de un an prin prin alte
cedarea mijloace şi
unei părţi nu prevede
din cedarea
capitalul unei părţi
statutar din
Schema 10.1. Clasificarea datoriilor
(acţiuni sau capitalul
cote de statutar
Datoriile întreprinderii la etapa constatării lor pot fi exprimate în valută
participaţie) naţională – în
cazul când provin din ţară sau în valută străină – dacă provin din străinătate. Datoriile în valută
străină sunt reflectate în contracte, documente primare de achiziţionare a mărfurilor etc., însă la
etapa înregistrării în conturile contabile şi rapoartele financiare datoriile trebuie recalculate în
valută naţională.
Datoriile exprimate în valută străină în urma modificării cursului de schimb valutar din
momentul apariţiei acestora până la momentul achitării lor, pot genera venituri – în cazul
diferenţelor favorabile de curs valutar sau pierderi – în cazul diferenţelor nefavorabile de curs
valutar.
În conformitate cu Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor
financiare, datoriile se constată şi pot fi reflectate în Bilanţul contabil în cazul când se respectă
următoarele condiţii:
a) există probabilitatea diminuării în viitor a activelor (mijloacelor băneşti şi altor active
proprii) care sunt purtători de avantaje economice,
b) suma la care se constată datoriile poate fi evaluată veridic.
Datoriile se constată şi se evaluează la suma nominală, inclusiv TVA şi alte impozite şi
taxe care urmează a fi achitate.
După constatare datoriile se reflectă în contabilitate în baza principiului specializării
exerciţiilor – atunci când au fost înregistrate în documentele contabile, fiind incluse în rapoartele
financiare în perioada la care se referă, dar nu atunci când se plătesc mijloacele băneşti sau se
transmit alte active în schimb.
Rapoartele financiare întocmite în baza principiului specializării exerciţiilor informează
utilizatorii nu numai despre tranzacţiile anterioare, ci şi despre angajamentele de plată a
mijloacelor băneşti în perspectivă.
Datoriile se înregistrează în baza documentelor de livrare cu regim special care însoţesc
bunurile intrate de la furnizori sau serviciile prestate de către aceştia. Pentru livrările impozabile
cu TVA se întocmesc facturi fiscale, iar pentru livrările neimpozabile – facturi de expediţie.
Pentru unele bunuri materiale sunt necesare documente suplimentare. Astfel, la livrarea
produselor alimentare se prezintă certificatul de calitate.

 Conturile de datorii

Datoriile sunt evidentiate in contabilitate cu ajutorul conturilor din clasa 4 – Conturi de

terti (datorii curente) si in clasa 1 – conturi de capital (datorii pe termen lung), delimitate pe
grupe sau in cadrul unei grupe, ca de exemplu:

40 Furnizori si conturi asimilate

42 Personal si conturi asimilate

43 Asigurari sociale, protectie sociala si conturi asimilate

44 Bugetul statului, fonduri speciale si conturi asimilate

16 Imprumuturi si datorii asimilate.

Functia economica. Conturile de datorii furnizeaza informatii privind existenta si

miscarea obligatiilor intreprinderii fata de terti (datorii comerciale, datorii in cadrul grupului,
datorii salariale, datorii sociale, datorii fiscale si datorii diverse) pentru care intreprinderea
trebuie sa acorde o prestatie sau un echivalent valoric.

Functia contabila a conturilor de datorii este de datorii (pasiv) (D).

            Se crediteaza cu constituirea datoriilor din:

-          achizitii de bunuri, lucrari sau servicii

-          avansul acordat clientilor

-          drepturile cuvenite salariatilor conform contractelor

-          drepturile cuvenite actionarilor pentru rambursari de capital social

-          drepturi sociale si fiscale

 -          contractarea de imprumuturi din emisiuni de obligatiuni, a creditelor bancare pe
termen lung si a altor datorii asimilate

-          constituirea si majorarea provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli

-          alte constituiri.

Se debiteaza la decontarea datoriilor:

-          plata contravalorii bunurilor lucrarilor sau serviciilor achizitionate

-          diminuarea datoriilor salariale cu retinerile din salariu pentru: avansuri acordate,

impozitul pe salarii, asigurari sociale, fondul de somaj, fondul de sanatate, alte
retineri de forma ratelor, chiriilor

-          plata salariilor, datoriilor sociale si fiscale

-          rambursarea imprumuturilor si a datoriilor asimilate

-          micsorarea imprumuturilor si a datoriilor asimilate

-          micsorarea sau anularea provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli

-          alte decontari.

Soldul final este creditor si reflecta datoriile intreprinderii fata de terti existente la un

moment dat.

Taxa pe valoarea adaugata (TVA)

Datoriile fiscale reprezinta sume datorate de catre intreprindere bugetului de stat, datorii
pentru care statul nu ofera o alta contraprestatie sau o contravaloare. Din categoria datoriilor
fiscale fac parte toate impozitele si taxele (impozitul pe profit, taxa pe valoarea adaugata
datorata, alte datorii fata de bugetul statului). Taxa pe valoarea adaugata este un impozit indirect,
atasat consumului, bazat pe criteriul deductibilitatii. Taxa pe valoarea adaugata este aferenta
transferului de proprietate asupra bunurilor, prestatiilor de servicii si executarilor de lucrari.

http://www.stiucum.com/