Sunteți pe pagina 1din 6

Guvernana corporativ

O definiie foarte cunoscut a guvernanei corporative este aceea data de A. Shleifer si R. Vishny : Guvernanta corporative reprezinta modalitatile prin care furnizorii de resurse financiare ai unei companii se asigura ca vor primi beneficiile la care se aseapta facand aceasta investitie. Termenul de guvernanta este derivat din latinescul gubernare care se traduce a conduce, a dirija, a indrepta de obicei cu conotatii pana la idea de conducere a unei nave, conducand mai degraba la faptul ca guvernanta ar indeplini calitatea de directive, decat cea refritoare la control. Guvernanta corporativa este un concept cu o conotatie foarte larga care include urmatoarele elemente: Responsabilitatea managerilor pentru acuratetea informatiilor din rapoartele financiare; Existent termenelor limita foarte stranse pentru raportarea financiara; Comunicarea si transparent totala asupra rezultatelor financiare; Transparenta auditului intern, proceselor si a auditului extern1

Guvernanta corporativa este sistemul prin care companiile sunt conduse si controlate ( Raportul Cadbury, 1992). Legatura dintre consiliul de administratie si sctionariat este redata de sistemul de raportare prin care consiliul de administratie se descarca de responsabilitatile in fata actionarilor pentru activitatile si progresele realizate de companii. Auditorii au rolul de a furniza actionarilor o examinare obiectiva si independent a declaratiilor formulate de manageri in raportarile financiare care formeaza baza sistemului de raportare. Guvernanta corporativa include si relatiile dintre partile interesate si scopul spre care compania este condusa. In marile companii, principalele grupuri de parti interesate externe sunt alcatuite din actionar, creditori, furnizori, clienti si alte parti afectate de activitatile corporatiilor. Partile interesate interne sunt consiliul de administratie, directorii si alti angajati. Acest fapt garanteaza ca o intreprindere este condusa si controlata intr-un mod responsabil, profesionist, transparent si cu scopul de a-i proteja pe termen lung succesul. Acest lucru este destinat pentru a spori increderea actionarilor si a posibilor investitori de pe piata de capital. Guvernanta corporativa cuprinde o arie mare de domenii, pornind de la economie si putand continua cu teoria informatiei, drept, contabilitate, finante, management, psihologie, sociologie si politica. Acest concept descrie toate influentele care afecteaza procesele institutionale, inclusive cele de numire a controlorilor sau a autoritatilor de reglemenatare implicate in organizarea productiei si vanzarii de bunuri si servicii. (Turnbull, 1997)

Guvernanta corporativa si auditul intern, Marcel Ghita, Constantin Iatco, Carmen Olguta Brezuleanu, Marius Vorniceanu, Editura TipoMoldova, pag 17

Se pare ca termenul de guvernanta corporativa a aparut in limbajul comun in anii 1970 in SUA in mijlocul scandalului Watergate si a descoperirii implicarii companiilor americane in politica prin contrubutii acordate diferitelor partide politice Banca Mondiala defineste guvernanta corporativa ca o multitudine de legi si norme, regulamente si coduri de conduit realizate intr-un mod voluntar, care ofera posibilitatea intrerinderilor sa atraga resurse umane si material necesare activitatii sale pentru a realize o activitate eficienta, care sa genereze o valoare mai mare pe termen mediu si lung, pentru grupurile de interese, inclusive actionarii si pentru societate in totalitatea ei. In anul 2001 s-a accentuat interesul companiilor in practicile de guvernanta corporativa, in special datorita falimentelor spectaculoase ale unor firme mari, dintre care cele mai multe fiind din cauza fraudei contabile. Scandalurile corporative de diferite forme si-au mentinut interesul public si politic in regulamentul de guvernare coprporativa. In SUA putem mentiona scandalul Enron Corporation si MCI Inc ( WorldCom). In cazul celebru al companiei Enron activele si profitul acesteia erau simtitor majoarte sau pur si simplu inexistente. Acest faliment a dus si la disparitia unuia dintre cei Big Five, si anume Arthur Andersen. Arthur Andersen a avut o oponie si despre WorldCom dare pe care a retraso cand o echipa de auditori interni au descoperit frauda. La sfaristul anului 2002 Andersen avea in jur de 40 de procese in SUA cu pierderi de aproximativ 40 miliarde $ pentru actionari. Ca urmare a acestor scandaluri financiare a aparut SUA in anul 2002 Legea federala Sarbanes-Oxley Act sau SOX ( denumirea provine de la numele senatorului Paul Sarbanes si a lui Michael Oxley). Legea acopera aspect precum: independent auditorilor, guvernanta corporativa, controlul intern si prezentarea imbunatatita a situatilor financiare. Practic, controlul SOX se realizeaza periodic in companii listate pe bursele americane (aflate sub aria de verificare a SEC Securities and Exchange Commission), de catre departamenetele specializate care urmaresc modul in care se indeplinesc anumite activitati. Se apreciaza ca aceasta lege a avut un efect benefic in restabilirea increderii publicului in piata de capital si intarirea controlului activitatii financiare la nivel corporatist. Exista reglementari similar si in alre tari: de exemplu, in Japonia exista asa numitul J-Sox, in Australia CLERP9, in Franta LSF, in Canada BILL 198. In Europa este celebru cazul bancii Barings, o importanta si veche banca din Londra. Barings s-a prabusit cand un angajat a deschis un cont neautorizat unde s-au pierdut aproximativ 82 milioane de lire sterline. Alt scandal declansat in Europa este cel al companiei de lactate Parmalat. Prabusirea companiei a survenit in decembrie 2003 atunci cand Bank of America a negat ca detine in conturi suma de 4 miliarde de euro, care ar fi fost depusa de o alta societate detinuta de Parmalat. Suma respective figura in ultimul bilant contabil si era certificatat printr-un document datat in 6 martie 2003, care s-a dovedit a fi un fals ( fiind o fotocopie pe care era adaugat antetul Bank of America).

Tot in anul 2001, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a emis primul sau cod de guvernanta corporativa, denumit Codul de Conducere si Administratie. Societatile cotate care aderau la acest cod urmau sa fie listate pe sectiunea plus (transparent), mentinandu-se in acelasi timp si lista initiala. Noul Cod de Guvernanta Corporativa al BVB (2008) oblige emitentii sa ataseze Raportul Annual, incepand cu cel al anului 2009, Declaratia privind conformarea sau neconformarea cu prevederiule Codului de Guvernanata Corporativa (Declarataia aplici sau explici). O buna parte din cerintele unei bune guvernante corporative este inclusa in Legea 31/1990 Legea Societatilor Comerciale. Legea stabileste ca administratorii sunt responsabili pentru administrarea societatilor si trebuie sa exercite prudent si diligent in indeplinirea manadatului lor. Consiliul de administratie se intruneste cel putin odata la 3 luni.

Principiile guvernantei corporative Discutii recente despre guvernanta corporativa au tendinta de a se referi la princiile formulate in 3 documente eliberate incepand cu anul 1990 si anume: Raportul Cadbury (Marea Britanie, 1992), Principiile de guvernanta corporativa (OECD, 1998 si 2004) si Legea Sarbanes-Oxley ( USA, 2002). Raportul Cadbury si rapoartele OECD prezinta principiile generale in jurul carora intreprinderile trebuie sa functioneze pentru a asigura buna guvernare. Legea SOX, este o incercare de catre guvernul federal din SUA de a legifera cateva din principiile recomandate in rapoartele Cadbury si OECD. Principiile ale guvernantei corporatiste: 1) Respectarea drepturilor si tratamentul echitabil al actionarilor 2) Respectarea drepturilor si intereselor tutoror stakeholderilor (detinatorilor de interese) 3) Definirea de roluri si responsabilitati clare pentru Consiliul de Admistratie 4) Integritatea si comportamentul etic al echipei de management 5) Transparenta si prezentarea corecta a rezultatelor si perspectivelor viitoare Exista multe modele diferite de guvernanta corporativa in intreaga lume. Modelul traditional este specific sistemului nord-american si are la baza doua tipuri de raporturi juridice: unul se stabileste intre actionari si administrator, in baza unui contract de mandat, iar unul intre administratori si manageri. Modelul co-determiniarii este specific tarilor vest-europene, iar participantii sunt ierarhizati pe patru niveluri ierarhice: actionari administratori manageri salariati. In cadrul acestui model gasim doua tipuri de raporturi juridice: unul se deruleaza intre actionari cu administratori si reprezentantii salariatulor, iar altul are loc intre administratori si manageri. Modelul riscului asumat este characteristic tarilor Asiei de SE (Japonia in special) si este caracterizat tot de 4 niveluri ierarhice si doua raporturi juridice. Deosebirea fata de modelul co-determinarii este ca raporturile juridice sunt mai complexe: un raport intre actionari, reprezentanti ai salariatilor, clienti, banci, furnizori, pe de o parte si administratori pe de alta parte.

Indiferent de tipul modelului practicat, cadrul reglementativ exercita un impact deosebit asupra sistemului de guvernare corporatisata, fiind nefavorabil bancilor. Ca urmare a Marei Crize economice din 1929, fiind de obicei asociata cu prebusirea bursei de actiuni din ziua de marti ( Martea Neagra 29.10.1929), bancile au fost partial responsabile, reglemenatarea Americana si cea britanica au constrains considerabil dezvoltarea bancilor separand functia de banca comericla cu cea de banca de investitii. Unele tari din Europa au implementat sistemul dualist ( two tiered board). Acesta se bazeaza pe doua structure diferite de conducere si administrare, Consiliul de Supraveghere si Directoratul. Directoratul este compus din directorii executive ai companiei si coordoneaza activitatea acesteia, in timp ce Consiliul de Supraveghere este compus exclusive din membrii nonexecutivi, alesi in mod direct de catre actionari. Consiliul de Supraveghere numeste membrii Directoratului, le stabileste obiectivele si pachetul salarial si este organismul care ii poate concedia daca este cazul. In cazul sistemului unitar (one tier board) avem un singur Consiliu, din care fac parte atat executive, cat si non-executivi, toti alesi direct de catre actionari. In toate cazurile, numarul directorilor exectutivi din Consiliu trebuie sa fie mai mic decat numarul directorilor nonexecutivi. In Romania predomina sistemul unitar, in care exista un singur Consiliu/ Consiliu de Administratie care unei este acelasi cu Directoru General. In ultima perioada, un numar mare de companii mari din Romania au inceput sa opteze pentru un sistem de administare dualist. ( Unicredit Tiriac Bank, Volksbank, existand si o discutie ca BVB sa introduca sistemul dualist de conducere).

Auditul intern
Termenul de audit isi are originea in limba latina, de la cuvantul audit, audiatare, ce are intelesul de a asculta, dar despre audit se vorbeste ca fiind utilizat inca de pe vremea asirienilor, egiptenilor. Notiunea de audit ar fi aparut inca din secolul XIII, din perioada regelui Eduard I al Angliei, persoanele numindu-se auditori. Se spune ca auditul exista pentru sanctionarea persoanelor care intrebuintau fonduri banesti ilegal. Auditul intern este o activitate independent si obiectiva care da unei organizatii o asigurare in ceea ce priveste gradul de control detinut asupra operatiunilor, o indruma pentru a-I imbunatati operatiunile si contribuie la adaugarea unui plus de valoare. Auditul Intern ajuta aceasta organizatie sa isi atinga obiectivele avaluand, printr-o abordare sistematica si metodica, procesele sale de management al riscurilor, de control si de conducere a intreprinderii si facand propuneri pentru a consolida eficaciatatea.

Auditorul intern trebuie sa fie caracterizat de autonomie si independenta pentru ai permite alcatuirea, formularea de recomandari. Auditul intern poate fi defint ca fiind ultima treapta a sistemului de control intern al unei intreprinderi. Prin modul de manifestare, auditul intern ofera un plus de valoare atat prin aprecierea sistemului de control intern, cercetarea riscurilor adiacente precum si a recomandarilor oferite in raportul de audit intern realizat si transmis in privinta atingerii tintelor definite pentru entitatea respective. Pana de curand, companiile nu au privit prevenirea fraudei drept un obiectiv prioritar al controlului intern. Actiunile anti-grauda erau considerate mai curand o activitatea implicita a controalelor de conformitate, decat un program explicit care sa raspunda problemelor legate de frauda. In ultimii ani, guvernanta coprporativa a cucerit atentia publiculu si a organismelor de reglementare. Din aceasi perspective, auditul intern este considerat ca o functie a organizatiei, care face parte tot mai mult din guvernanta corporativa. Aceasta este considerate la nivelul unei entitati ca avand atributii clare si independente. Activitatea auditului intern are ca scop evaluarea celor mai bune practice, intrumentele eficace de control avute la un moment dat, ce pot fi puse in aplicare astfel incat obiectivele organizatiei sa fie atinse in present si pe viitor. Atunci cand acest lucru nu este necesar, auditul intern va avea ca raspundere gestionarea riscurilor, astfel incat sansele de reusita sa creasca, respective atingerea scopurilor propuse. Activitatea auditului intern trebuie sa evalueze si sa faca recomandari potrivite de imbunatatire a procesului guvernantei corporative ce are in vedere urmatoarele obiective: Promovarea principiilor etice si valorilor corecte in organizatie; Asigurarea unui sistem eficace de conducere a activitati si de asumare a raspunderii in organizatie; Eficacitatea comunicarii informatiilor privind riscurile si controlul catre ariile de activitate vizate din organizatie; Eficacitatea coordonarii activitatilor si comunicarii informatiilor intre consiliu, auditoria interni, externi si conducere;

Cheia succesului oricarei organizatii sta in stabilirea unui set corect de obiective de catre conducere. Acest lucru va asigura o directie, un punct de concentrare si o ierarhizare a activitatii. Obiectivele trebuie sa acopere tot ceea ce organizatia trebuie sa realizeze si pot include imbunatatirea sau chiar dezvoltarea unor obiective. Obiectivele trebuie sa fie specifice, masurabile (cantitate, calitate, cost, timp), realizabile, realiste si fixate in timp. Ele trebuie clar comunicate celor care au ceva de spus in atingerea lor. Obiectivele generale trebuie ulterior impartite si distribuite nivelelor subordonate pentru a fi la randul lor atinse. La randul sau obiectivele vor fi intotdeauna punctul de plecare pentru auditul pe baza de sistem in cadrul organizatiei. Activitatea auditului intern urmareste sa evalueze in ce masura

bunele practici si instrumentele eficace de control exista si sunt puse in aplicare astfel incat obiectivele organizatiei sa fie atinse in prezent si in continuare. Atunci cand acest lucru nu este necesar, auditul intern va ajuta la imbunatatirea gestionarea riscurilor, astfel incat sansele de reusita sa creasca, respectiv atingerea obiectivelor. Din acest motiv, obiectivele au devenit un element esential al auditului intern modern. In esenta, auditul intern poate juca doua roluri. Primul rol dintre acestea se manifesta in etapele incipiente ale introducerii unui sistem solid de Guvernanta cand auditul intern are marea oportunitate de a sfatui si consilia conducerea in ceea ce priveste avantajele introducerii bunelor practici si de a sprijini eforturile acesteia in introducerea politicilor, mecanismelor si procedurilor. Auditul intern poate furniza consiliere, instruire si facilitare. Cu toate acestea, auditul nu trebuie sa isi asume un rol executiv in conceperea sau implementarea politicilor Guvernantei - responsabilitatea trebuie sa fie foarte clar atribuita conducerii. Auditul intern trebuie de asemenea sa se asigure ca s-a angrenat in atingerea propriului rol in cadrul Guvernantei, oferind deopotriva asigurare si consultanta. Al doilea rol auditul intern il joaca atunci cand auditeaza sistemul Guvernantei, furnizeaza asigurare privind conformitatea si eficacitatea acestuia si face recomandari ori ce cate ori se impun imbunatatiri in modul de punere in aplicare sau de functionare a acestui sistem. Acest aspect va aduce valoare organizatiei nu numai imbunatatind Guvernanta, ci si sprijinind emiterea unei declaratii solide asupra controlului intern in raportul anual. Standardul International care face referire la acest aspect este Standardul 2130 privind Desfasurarea activitatii de audit.