O poveste adevarata

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier.
Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete.
Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon
dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit ca
undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "/Alo
Centrala/" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. /Alo Centrala
/putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea, cu acest duh
inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar
eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea
era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in
jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat
repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca
receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "/Alo, Centrala!/", am strigat in microfonul
care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-
a ajuns la ureche: "/Centrala/". - "/Mi-am ranit degetul.../" - m-am smiorcait eu in
telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta. - "/Mamica ta
nu este acasa?/"- urma intrebarea. - "/Nu este nimeni acasa in afara de mine.../"- am
bolborosit. - "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea.. - "/Nu /" - i-am raspuns. "/M-am
lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau.../" - "/Poti sa deschizi racitorul?"/ - m-a-
ntrebat ea. I-am spus ca pot. - "/Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o
lipita de degetel /" - spuse vocea. Dupa aceea am inceput sa chem "/Alo Centrala/"
pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla
Philadelphia... M-a ajutat si la matematica... Ea mi-a spus ca veverita pe care o
prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune. A venit apoi o zi in care
Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "/Alo Centrala/" si i-am spus vestea asta
trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari
le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "/De ce se intampla ca pasarile,
care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca
intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii? /" Cred ca ea mi-a inteles
afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "/Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sunt si
alte lumi in care se poate canta/". Alta data la telefon, "/Alo, Centrala!/" "/Centrala./" -
mi-a raspuns vocea cunoscuta. "/Cum se scrie cuvantul fix?/ " - am intrebat-o. Toate
astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand
aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte
mult prietena mea... "/Alo Centrala /" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din
vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern,
stralucitor, din locuinta noua. Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii
din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, in momente de incertitudine si
neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am
avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la
suflet trebuie sa fi fost ea, /Alo,Centrala/, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel
ca mine. Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi
*continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora
intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de
o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul
nostru de bastina si am* spus: "/Alo Centrala!/" Miraculos, am auzit aceiasi voce
joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "/Centrala/" Nu planuisem asta dar
m-am auzit spunand: "/Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? /" ... O pauza lunga.
Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "/Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana
acum/" Am ras, "/Deci tu esti, intr-adevar/" - i-am spus. "/Ma-ntreb daca ai idee cat de
mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea./" "/Iar eu ma-ntreb,/" - zise ea, "/daca
tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata
copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi.../" I-am spus cat de mult m-am
gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci
cand voi veni sa-mi vizitez sora. "/Cu placere,/" - mi-a spus ea. "/Intreaba de Sally/"
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii". Am
intrebat de Sally. "/Santeti un prieten?/" - m-a intrebat. "/Da, un foarte vechi prieten...
Wayne .../" "/Imi pare rau sa-ti spun asta,/" - mi-a spus ea. "/Sally a lucrat doar o
jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in
urma./" Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "/Un minut, ai spus ca te
cheama Wayne ?/" "/Da./" - i-am raspuns. "/Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-
ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc/" Mesajul ei era, /"Spune-i ca
sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer/" I-am multumit si am
atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally... Niciodata sa nu subestimezi
impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. A cui viata ai atins-o astazi?