Istoria veche a romnilor n istoriografia din U.R.S.S.

Atunci cnd vine vorba de Basarabia, istoriografia comunist a urmat ndeaproape traseul
politicii romneti: de la tcerea anilor 50 la decizia surprinztoare de a se publica, n 1964,
nsemnrile despre romni ale lui Karl Marx, n care se pomenea i despre anexarea nedreapt a
provinciei, n 1812, de ctre Imperiul arist. Tratatul de Istorie a Romniei i o lucrare dedicat
lui Dimitrie Cantemir, aprute la nceputul anilor 60, sparg gheaa n ceea ce privete revizuirea
problemei Basarabiei; i n aceeai not se nscriu reabilitrile de mai trziu ale lui Nicolae
Titulescu, Ion Antonescu sau Gheorghe I. Brtianu. Basarabia nceteaz s mai fie un tabu
istoriografic...
Basarabia a fost n permanen n atenia liderilor politici romni, mai puin n primul deceniu
dup instalarea regimului comunist. Sfritul anilor 50 ai secolului trecut a marcat ns
nceputul revenirii factorilor naionali n discursul istoric din Romnia, revenire care a continuat
n anii urmtori ntr-un ritm mult mai evident i pe coordonate mult mai ample.
Evoluia istoriografiei romne n prima parte a anilor 60 a urmat prea adesea, uneori pn la
identificare, traseul politicii romneti. Dac n 1964, independena Romniei fa de URSS era
asumat prin celebraDeclaraie din aprilie, n plan istoriografic, independena era clamat
aproape concomitent printr-o carte surprinztoare, care, cu doar civa ani nainte, ar fi fost
imposibil s vad lumina tiparului. Era o ingenioas proclamaie de independen pus n gura
unui clasic al marxismului, Karl Marx, care, n ale sale nsemnri despre romni, ridica deschis
nsi chestiunea Basarabiei.
Principala oper ce a marcat profund discursul istoric romnesc n aceast perioad a
fostTratatul de Istoria Romniei, care, chiar dac i are originile n cel de-al doilea Congres al
PMR din 1955 i n emulaia care a urmat dup aceast dat printre istorici, a vzut lumina
tiparului n forma primului volum abia n 1960. Acest tratat de istorie a fost conceput n opt
volume, din care au aprut doar patru, ultimul oprindu-se cu derularea evenimentelor la 1878. A
fost prima ncercare de rescriere a trecutului n timpul regimul comunist fr a se recurge la o
falsificare grosolan a istoriei, aa cum se mai ntmplase pn atunci. Chiar din primul volum se
remarc o substanial modificare de ton. Cea mai consistent revizuire este detectabil n zona
relaiilor romno-ruse, mult exagerate mai ales n primii ani ai deceniului ase al secolului XX,
prin prezentarea acestora ntr-o lumin mult mai apropiat de adevr[1]. Volumele ulterioare
confirm acest ton.
Revizuirile nu s-au oprit aici, fiind adus n discuie inclusiv chestiunea basarabean. Pentru
nceput, problema a fost mai timid abordat ntr-o lucrare dedicat lui Dimitrie Cantemir de
oameni de ncredere ai regimului, precum Scarlat Callimachi, Vladimir Block, Elena Georgescu-
Ionescu (Dimitrie Cantemir.Viaa i opera n imagini, Editura Politic, Bucureti, 1963), n care
se specifica deschis c prin tratatul de la Lutk, 1711, Petru I promisese lui Cantemir retrocedarea
teritoriilor ocupate de turci, a Bugeacului, dar i c la 1812 teritoriul dintre Prut i Nistru fusese
ncorporat forat de Imperiul rus. ntreaga campanie antirus a culminat n 1964 cu Declaraia de
independen i cu publicarea nsemnrilor lui Marx despre romni[2]. Aceast carte prezenta
prin gura lui Karl Marx ntreaga problematic a relaiilor romno-ruse, pomenindu-se inclusiv
despre anexarea nedreapt a Basarabiei de ctre Imperiul arist n 1812.

7Traco-geto-dacii n lucrrile autorilor antici din sec. VI iV a.Chr.
Geii (n latin Getae) au fost un popor tracic, care n jurul anului 339 .e.n. locuia pe ambele
maluri ale cursului inferior al Dunrii. Istoricul antic Strabo a artat
[1]
c dacii i geii vorbesc
aceeai limb. Iar Trogus Pompeius afirma c geii i dacii erau identici
[2]
. Singura deosebire
ntre cele dou grupuri consta n mprejurarea c geii locuiau la cmpie n timp ce dacii triau n
zonele mai nalte, montane.
Herodot i-a introdus n istorie prin urmtoarea meniune: geii sunt cei mai brbai i mai drepi
dintre traci. Istoricul Tucidide spune c geii aveau aceleai arme i mergeau clri ca i sciii.
Despre tracii nordici, principala populaie ce locuia n spaiul carpato-danubiano-pontic, izvoarele scrise
relateaz destul de trziu, cele mai vechi referiri ale scriitorilor antici la geografia acestor inuturi provenind de
la Hecateu, Herodot i Tucidide, coninnd informaii din secolele VIV . Hr. Astfel, bazndu-ne pe
interpretarea surselor antice, putem vorbi pn n secolul I . Hr. despre geii de la Dunrea de Jos.
Termenul de gei a fost folosit de autorii greci i latini pentru a desemna, n scrierile lor, sub denumirea de gei
triburile de pe cursul inferior al Dunrii, de la Carpai pn la Balcani.
Dup cum ne spune Strabon, dacii au aceeai limb ca i geii, ei nefiind dou neamuri nrudite, ci unul
singur, numit de greci gei i de romani daci. Acetia sunt bine cunoscui de eleni, deoarece se mut de o parte
i de alta a Istrului, i datorit faptului c s-au amestecet cu tracii i misii.
Tiburile trace, din care fceau parte i geii, ocupau un spaiu vast, nvecinndu-se la nord cu
triburile germanice, la nordest cu cele slave, la vest cu triburile germanice iceltice, la est cu
triburi cimeriene i scitice, iar la sud cu triburile ilirice i cu grecii. Este foarte posibil ca cele mai multe dintre
informaiile vechi despre gei s se fi pierdut de-a lungul timpului.
Hecateu[modificare | modificare surs]
Primele informaii scrise despre acetia le gsim n lucrarea intitulat "nconjurul pmntului" a lui Hecateu din
Milet, nscut pe la jumtatea secolului al VI-lea . Hr., ns din care au rmas doar fragmente. ntr-unul din
aceste fragmente sunt consemnate de ctre autor dou triburi, crabyzii i trizii, ce locuiau n sudul Dobrogei.
Aceste triburi vor mai fi pomenite i n scrierile altor scriitori greci ca fcnd parte din neamul geilor. n acest
nod geii i fac apariia n istoria scris.
Herodot[modificare | modificare surs]
Cele mai importante informaii ale izvoarelor scrise greceti ne sunt oferite de ctre "printele istoriei" Herodot,
care, n lucrarea sa intitulat "Istorii", pe lng o serie de rituri i obiceiuri ale geilor i sciilor, menioneaz o
serie de hidronime care sunt localizate pe teritoriul locuit de gei : Maris, "cel care izvorte din
ara agatrilor", identificat cu Mureul; Porata, identificat cu Prutul; Tiarantos, identificat cu Siretul; Araros,
identificat cu ; Naparis, identificat cu Ialomia; Ordessos, identificat cu Argeul; Aluta, identificat cu Oltul, i
Tibiscus, identificat cu Timiul.
Despre teritoriile din stnga fluviului, Herodot scrie c nu s-ar putea spune ce oameni locuiesc. n viziunea lui,
tot inutul de la nord de Dunre "se arat a fi pustiu i de o ntindere nesfrit". Scriitorul menioneaz spusele
tracilor cum c inutul este stpnit de ctre albine; ins Herodot nu d crezare acestor vorbe. spunnd c
albinele ndur cu greu frigul. El este de prere c inuturile aflate sub constelaia Ursei nu pot fi locuite datorit
frigului.
Tot Herodot n lucrarea sa "Istorii", nareaz evenimente de istorie politic a geilor i dacilor, el referindu-se la
expediia regelui persan Darius I (521-486) mpotriva geilor de la nord de gurile Dunrii. Cel mai probabil
expediia lui Darius I a avut loc n 514 . Hr., dup cum sugereaz majoritatea cercettorilor. n acest context
sunt menionai geii din Dobrogea, care s-au opus regelui persan. Triburile tracice din Salmydessos i cele
care ocupau "inutul aezat mai sus de oraele Apolonia i Mesembria" (scirmiazii i nipseenii), s-au supus fr
a opune rezisten. Geii, "cei mai viteji i mai drepi dintre traci" s-au opus armatei persane, ns Darius,
"nainte de a ajunge la Istru", i-a nvins pe acetia, iar dup nfngera lor, "geii urmar restul armatei persane".
Tucidide[modificare | modificare surs]
Un alt scriitor grec, Tucidide, ne relateaz n opera sa "Rzboiul peloponesiac" despre teritoriul locuit de gei.
Asemenea lui Herodot, acesta i plaseaz pe gei dincolo de munii Haemus (Balcani), pn la Pontul Euxin
(Marea Neagr), nvecinndu-se cu sciii. Aceti gei se aflau sub autoritatea regelui odris Sitalces, cruia i
furnizau clrei. Statul odris se ntindea pn la gurile Dunrii, nchizndu-i pe toi geii din Dobrogea i de la
sud de fluviu. Este foarte probabil c n secolul al VI-lea . Hr., n urma slbirii puterii odriilor, mai ales dup
moartea regelui Cotis I n anul 395 . Hr., geii de la nord de Balcani s-i fi ctigat independena.
8.Traco-geto-dacii n lucrrile autorilor antici din sec.III-I a.Chr.
Despre gei ne vorbete i un alt mare poet roman. Horaiu, n celebrele lui Ode, de mai multe ori i caracterizeaz aspri.
Presupusul Acro, care a trit n secolul al III-lea p.Chr. scrie: Geii cei aspri. Zdraveni, aspri din cauza regiunii
friguroase.
Continund irul autorilor antici care vorbesc despre geto-daci, de la medicul Galen (unul dintre cei mai de
seam ai antichitii, care a trit n secolul al II-lea p.Chr.) aflm c: Celii, germanii i ntregul neam tracic i scitic au
pielea rece i umed. De aceea ea este moale, alb i fr pr. Tot el ne spune c ... precum ilirii, germanii, dalmaii,
sarmaii i ntregul neam scitic au un pr care crete destul de repede, e subire, drept i rocat.



9.Istoria lui Herodot surs istoric pentru studierea
istoriei traco-geilor
Cele mai importante informaii ale izvoarelor scrise greceti ne sunt oferite de ctre "printele istoriei" Herodot,
care, n lucrarea sa intitulat "Istorii", pe lng o serie de rituri i obiceiuri ale geilor i sciilor, menioneaz o
serie de hidronime care sunt localizate pe teritoriul locuit de gei : Maris, "cel care izvorte din
ara agatrilor", identificat cu Mureul; Porata, identificat cu Prutul; Tiarantos, identificat cu Siretul; Araros,
identificat cu ; Naparis, identificat cu Ialomia; Ordessos, identificat cu Argeul; Aluta, identificat cu Oltul, i
Tibiscus, identificat cu Timiul.
Despre teritoriile din stnga fluviului, Herodot scrie c nu s-ar putea spune ce oameni locuiesc. n viziunea lui,
tot inutul de la nord de Dunre "se arat a fi pustiu i de o ntindere nesfrit". Scriitorul menioneaz spusele
tracilor cum c inutul este stpnit de ctre albine; ins Herodot nu d crezare acestor vorbe. spunnd c
albinele ndur cu greu frigul. El este de prere c inuturile aflate sub constelaia Ursei nu pot fi locuite datorit
frigului.Tot Herodot n lucrarea sa "Istorii", nareaz evenimente de istorie politic a geilor i dacilor, el
referindu-se la expediia regelui persan Darius I (521-486) mpotriva geilor de la nord de gurile Dunrii. Cel
mai probabil expediia lui Darius I a avut loc n 514 . Hr., dup cum sugereaz majoritatea cercettorilor. n
acest context sunt menionai geii din Dobrogea, care s-au opus regelui persan. Triburile tracice
din Salmydessos i cele care ocupau "inutul aezat mai sus de oraele Apolonia i Mesembria"
(scirmiazii i nipseenii), s-au supus fr a opune rezisten. Geii, "cei mai viteji i mai drepi dintre traci" s-au
opus armatei persane, ns Darius, "nainte de a ajunge la Istru", i-a nvins pe acetia, iar dup nfngera lor,
"geii urmar restul armatei persane".
nainte de a ajunge la Istru [Darius] i supune mai nti pe geii care se cred
nemuritori, cci tracii care au n stpnirea lor Salmydessos i care locuiesc la
miaznoapte de Apollonia i de orasul Mesambria-numiti skyrmiazi i nipsei i s-au
nchinat lui Darius fr nici un fel de mpotrivire. Geii ns, care luaser hotrrea
nesbuit [de a-l nfrunta], au fost robii pe dat, mcar c ei sunt cei mai viteji i cei
mai drepi dintre traci.
Iat n ce chip se socot ei nemuritori: credina lor este c ei nu mor, ci c cel care piere
se duce laZamolxis -divinitatea lor- pe care unii l cred acelai cu Gebeleizis. Tot n
al cincelea an arunc sorii i ntotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorul l trimit
n solie la Zamolxis, ncredindu-i de fiecare dat toate nevoile lor.
Trimiterea solului se face astfel: civa dintre ei, aezndu-se la rnd, in cu vrful n
sus trei sulie, iar alii apucndu-l de mini i de picioare pe cel trimis la Zamolxis, l
leagn de cteva ori i apoi, fcndu-i vnt, l arunc n sus peste vrfurile sulielor.
Dac, n cdere, omul moare strpuns, rmn ncredinai ca zeul le este binevoitor;
dac nu moare, atunci l nvinuiesc pe sol, hulindu-l c este un om ru; dup ce arunc
vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut i spun solului ct mai e n via. Cnd
tun i fulger, tracii despre care este vorba trag cu sgeile n sus, spre cer, i i
amenin zeul, cci ei nu recunosc vreun altul afar de al lor.
Dup cte am aflat de la elenii care locuiesc n Hellespont i n Pont, acest Zamolxis,
fiind om [ca toi oamnenii], ar fi trit n robie la Samos ca sclav al lui Pytagoras, fiul
lui Mnesarhos. Apoi ctigndu-i libertatea, ar fi dobndit avuie mult i dobndind
avere, s-a ntors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o via de srcie crunt i
erau lipsii de nvtur Zamolxis acesta care cunoscuse felul de via ionian i
moravuri mai alese dect cele din Tracia, ca unul ce trise printre eleni i mai ales
alturi de omul cel mai nelept a Elladei, lng Pythagoras, a pus s i se cldeasc o
sal de primire unde-i gzduia i-i ospta pe cetenii de frunte; n timpul ospeelor, i
nv c nici el, nici oaspeii lui i nici urmaii acestora n veac nu vor muri, ci se vor
muta numai ntr-un loc unde, trind de-a pururea, vor avea parte de toate buntile. n
tot timpul ct i ospta oaspeii i le cuvnta astfel, pusese s i se fac o locuin sub
pmnt. Cnd locuina i fu gata, se fcu nevzut din mijlocul tracilor, cobornd n
adncul ncperilor subpmntene, unde sttu ascuns vreme de trei ani. Tracii fur
cuprini de prere de ru dup el i-l jelir ca pe un mort. n al patrulea an se ivi ns
iari n faa tracilor i aa i fcu Zamolxis s cread n toate spusele lui. Iat ce
povestesc [elenii] c-ar fi fcut el.
Ct despre mine, nici nu pun la ndoial, nici nu cred pe deplin cte se spun despre el
i locuina lui de sub pmnt; de altfel, socot c acest Zamolxis a trit cu mult vreme
mai naintea lui Pythagoras. Fie c Zamolxis n-a fost dect un om, fie c-o fi fost vreun
zeu de prin prile Geiei, l las cu bine. Aadar, geii care duc astfel de via, fiind
supui de peri, urmar i ei grosul otirii.
Tracii sunt cei mai puternici din lume cu excepia indienilor bineneles, i dac ei ar
avea un singur conductor sau dac s-ar nelege ntre ei, dup prerea mea, uniunea
lor nu ar avea egal i ei ar fi de departe deasupra tuturor celorlalte naiuni. Dar o
asemenea uniune este imposibil pentru ei i nu are rost s o mai amintim. n aceasta
const slbiciunea lor. Tracii poart multe nume n diferitele regiuni ale trmului lor,
dar toi [...] doar cu exceptia geilor, taursilor i a celor care triesc deasupra
crestonailor.
11.Geografia lui Strabon surs istoric pentru studierea
istoriei traco-geilor

Strabon[modificare | modificare surs]
Strabon, contemporan al lui Agrippa, care a vzut harta acestuia i i-a citit Comentariile, i menioneaz pe daci
numindu-i gei. Vorbind despre suebi, Strabon spune c acetia se nvecineaz cu geii, iar dup Germania
meridional, care aparine suebilor, "ndat urmeaz teritoriul geilor, la nceput ngust, mrginit la sud cu Istrul,
n partea opus cu muniiPdurii Hercinice i cuprinznd i o parte din muni; apoi se lrgete i se ntinde spre
nord pn la tiragei." Strabon ne indic i limita de vest a geilor, Dunrea Mijlocie, pe care o gsim i
la Appian, acesta din urm fcnd diferena dintre cursul superior i mijlociu unde fluvial este numit Danubius
i cursul inferior al fluviului, numit Istru. Strabon menioneaz i diferena de nume, unii autori numindu-i gei pe
cei care locuiesc "spre Pont i rsrit" i daci pe cei care locuiesc "n partea opus, spre Germania i izvoarele
Istrului". Rezult astfel c ei sunt un singur popor. Strabon nu ne ofer prea multe detalii despre teritoriul
geilor. Totui, el menioneaz rul Marisos (Mureul) care se vars n Dunre i numele muntelui sfnt
Cogaionon, n care se afl petera lui Zalmoxis. Despre cmpia din nordul Dunrii, Strabon nu avea prea multe
date, considernd regiunea dintre Marea Neagr, gurile Dunrii i Nistru ca fiind "n ntregime es i fr ape",
regiune pe care o numete "pustiul geilor".

15.Ocupaiile de baz ale geto-dacilor

Dacii practicau intens agricultura, experienta secolelor de sedentarism fiind atestata in izvoarele
antice. Acestia cultivau cereale, precum orz, secar, linte, bob i mai multe varieti de gru.
Foloseau plugul cu brzdar i cuit de fier, iar drept unelte utilizau coase lungi (de tip celtic),
seceri, sape, spligi, cosoare pentru tiatul viei de vie, trncoape, securi, greble cu ase coli,
etc.
De asemenea, cultivau intensiv i via de vie, unii termeni specifici acestei ocupatii, fiind
mosteniti de noi din limba daca (butuc, strugure, curpen), dar practicau si albinritul, pescuitul si
creteau animalelor, dintre care amintim vite, cornute, mici i mari si cai.
Dupa cum arata descoperirile arheologice, dacii reprezentau unul dinre cele mai vechi popoare
europene care au practicat agricultura, respectiv inca din neolitic. Ei au folosit brazdarul de fier
inca din prima jumatatea secolului IV i.e.n., acesta fiind gasit in mormantul tracic de la
Kalacanovo (Bulgaria), dar si in cursul cercetarilor de la Ocnita-Valcea, Cetatenii din Vale,
Comalau, Costesti, Craciunesti, Cristesti, Gradistea-Muncelului, Pecica, Strambu, Mosneni,
Poiana, Tinosu, Capaina, Piatra Neamt sau Odorhei. De asemenea, pastoritul, activitate seculara
a poporului dac, continua sa fie, in secolul I e.n., una dintre ocupatiile de baza ale acestuia.
O alta indeletnicire a dacilor, veche de aproximativ 800 de ani la venirea romanilor, asa cum
arata unii istorici, era mineritul. Astfel, in secolul I al erei noastre, autohtonii, mai ales cei din
arcul intracarpatic, exploatau si prelucrau fierul, arama, argintul i aurul,dar si bronzul (stapanind
tehnica amestecarii cuprului cu cositor), utilizat mai ales pentru confectionarea uneltelor si
podoabelor.
Dacii, precum stramosii lor, erau si buni mestesugari si excelau in manifestarile artistice
materiale. Cele mai vechi opere de arta descoperite in spatiul corespondent Romaniei de astazi si
atribuie unor culturi autohtone dateaza din epipaleolitic (8000-7000 i.e.n.), iar din eneolitic
(3000 i.e.n.) ne-au ramas opere ca Ganditorul si sotia sa decoperite la Cernavoda.
Priceperea artistica a autohtonilor este oglindita si in realizari precum zeita fertilitatii de la
Cucuteni, realizata in perioada 3600-3400 i.e.n., altarul din teracota dela Trusesti-Botosani,
modelele din teracota ale celor patru sanctuare de la Cascioarele -Ilfov, datate 3600-3400 i.e.n. si
care prezinta un rafinament arhitectonic la care templele grecesti, de pilda, vor ajunge abia dupa
2200 de ani.
Din epoca bronzului ne-au ramas cele 11 pumnale de aur de la Persinari, dar si tiparele pentru
turnarea topoarelor de la Sarata-Monteoru (1700-1300 i.e.n.). Din epoca halsttattiana sau epoca
fierului a ajuns la noi (1150-350 .e.n.) depozitul de bronzuri de la Uioara de Sus, compus din
5800 obiecte in cantitate de 1100 de kilograme si continand sabii, pumnale, seceri, fibule,
pandative dar si vase si zabale.
Marturie a priceperii si maiestriei mestesugarilor si bijutierilor daci stau, printre altele, tezaurele
de la Pecica, Costeti, Cplna si Stncua, care cuprind brri spiralice, lanuri ornamentale
obinute prin mpletire de fibre sau mbinri de inele, palmete i capete de animale stilizate sau
brri cu capete de arpe de tip elenistic.
Acestia mai confectionau si lanturi, colane, cercei sau agrafe. Un alt semn al uniformitatii si
omogenitatii artistice pe intreg teritoriul Daciei sta si faptul ca exista o art dacic a argintului,
generalizat, ncepnd din sec. III .e.n.
Ceramica dacica cunoaste, in perioada secolelor I i.e.n. I e.n., apogeul artistic si functional. In
general lucrata la roata si cu puternice influente grecesti, aceasta este reprezentata de vasele
pictate, cu motive geometrice, mai simple sau mai complicate, elemente vegetale redate fie
naturalist fie stilizat, reprezentri de psri i animale reale sau imaginare. Culorile folosite sunt
de obicei roul i brunul (n diferite nuane); mai rar, galbenul i negrul.

16.Dezvoltarea meteugurilor la geto-daci

6.3 Meteugurile
Mai ales n mediul urban i preurban, adic n centrele economice nsemnate ale Daciei romane,
diferitele meteuguripracticate n mari ateliere specializate (officinae) a cror producie
deserie era destinat pieii- au cptat aspecte deindustrie, atingnd o intensitate ce le
apropie realmente de producia de fabricIndustria materialelor de construcie din ceramic.
Produsele tegulare constituie cel mai abundent i variat material de construcie
manufacturat de romani1. Aceast adevrat industrie a materialelor de construcie din
ceramic produce variate tipuri de crmizi(lateres cocti, laterculi) pentru ziduri, pardoseli,
canalizare, hypocaustum (tegulae mammatae);igle (tegulae), olane (imbrices); tuburi pentru
hypocaustum, apecducte i boli (tubuli fictiles,aquaeducti, tubi fittili); elemente de
pardoseal(tesserae) n form de picot, hexgonale, n forma literei L etc.; olane de ventilaie;
antefixe (antefixa)etc. Aceste produse aveau dimensiuni variabile n
funcie de necesiti .
Construciile civile. Lucrrile de construcie sau reparaii la cldirile publice (aedificia
publica), fixate de edili i aprobate de senatul orenesc (ordo decurionum), erau contractate de
antreprenori particulari (locatores, redemptores,curatores operum publicarum1833). Acetia
contractau i construcii private din mediul urban i rural. Doi asemenea antreprenori, P. Aelius
Ce (?lsinius) i P. Aelius Iulianus, nchin la Apulum un altar lui Iupiter Optimus Maximus,
mpreun cu lucrtorii lor (operaris suis). Constructorii lucrau cu precizie executnd planurile
arhitecilor(architecti1836) ori propriile lor schie n cazul unor construcii mai puin
pretenioase. Echipele de constructori erau formate din zidari (structores), dulgheri (fabri
tignarii), salahori (onerari), precum i din meteri specializai n lucrrile de finisaj(instalaii
hidrotehnice, binale, stucaturi, mozaicuri etc.).Tehnicile mai frecvent ntrebuinate pentru
zidrie1837 sunt opus incertum (piatr de carier spart i prins n mortar), opus quadratum (din
blocuri fasonate rectangular), opus latericium (zidul de crmid) i, mai rar, opus mixtum
(alternarea n zid a straturilor construite din piatr de carier i mortar cu straturile din crmid).
Pentru pardoselile impermeabile se utiliza un mortar special opus signinum. Constructorii
reueau s nale i boli din beton. Pentru construirea acestora se utilizau cofraje din tuburi de
teracot(tubi fittili) de forma buteliilor de sticl actuale,care mbinndu-se, permiteau realizarea
unor suprafee curbate. Peste acestea se turna un mortar special, avnd sfrmtur de crmid
n compoziie, de consistena betonului.
Prelucrarea pietrei. Atelierele lapidarilor. Avnd n vedere c n Dacia roman cantitile de
piatr exploatate i prelucrate au fost uriae (cf. supra), este evident c atelierele de
pietrari trebuie s fi fost numeroase. Lapidarii (lapicidae) nu sunt simplii muncitoritietori de
piatr, ci artizani care prelucreaz piatra. Activitatea lapicizilor trebuie s fi fost
foarte diversificat i variat de vreme ce execuia artistic a monumentelor litice sculpturale din
Dacia roman s-a ridicat la un nivel att de nalt. Talentul era cel care i departaja pe aceti
artizani,apropiindu-i pe unii de meteugari, altora conferindu-le calitatea de adevrai artiti
care,cioplind piatra au modelat deopotriv gustul pentru frumos al semenilor lor1840 . n
general, lapicidul era cunosctorul de carte, capabil s materializeze n bun parte preteniile
artistice ale clientelei.
Ceramica. Pe msur ce importul produselor ceramice manufacturate nu mai putea satisface
nevoile sporite ale pieei provinciei Dacia, treptat ia fiin o adevrat industrie ceramic
specializat,a crei existen este atestat de numeroasele cuptoare de ars vase, gropi cu vase
rebutate, ca i de numeroasele artefacte descoperite (discuri centrale de la roata olarului, din
plumb, fier i lut, tipare, sigilii i alte ustensile pentru imprimarea ori incizarea decorului n pasta
crud a vaselor).Produsele din lut ars, n primul rnd vasele,constituie obiectul celor mai
frecvente descoperiri arheologice. n privina vaselor, a opaielor(lucernae), a statuetelor de lut
ars, termenul industrie nu este exagerat. Cuptoare i ateliere pentru producerea vaselor existau
peste tot n Dacia. Aceast realitate atest descentralizarea produciei locale, cu bine
cunoscutele-i efecte asupra standardizrii acesteia. Prin producia de serie marile officinae de
olrie de la Micsasa (jud. Sibiu), Micia, Apulum, Cristeti1,Romula1 i Porolissum au jucat un
rol considerabil n viaa economic a Provinciei. Ceramica de uz comun (instrumentum
domesticum) este reprezentat printr-un bogat repertoriu de forme1871. Dup criteriul formei
vaselor i parial al funcionalitii acestor artefacte, putem vorbi de forme scunde (farfurii,
castroane, boluri, tvi, turibula, mortaria etc.) i forme nalte (oale, ulcioare, cni, cupe/pahare,
fructiere, vase de provizii chiupuri/dolia; amphorae etc.). Calitatea pastei la ceramica de uz
comun difer n funcie, se pare, de tipul vasului.
Metalurgia. n numeroase situri din Dacia roman au fost descoperite urme ale activitii
fierarilor i metalurgitilor (unelte, creuzete, tipare, piese n curs de prelucrare, turte de fier,
buci de zgur de fier etc.). Arareori ns ntlnim reunite, n aceeai aezare, toate
componentele unui atelier metalurgic. Pe de alt parte, majoritatea atelierelor metalurgice
cunoscute n Dacia aparin mediului militar; faptul s-ar putea datora i stadiului cercetrii,
oraele Daciei, respectiv cartierele meteugreti fiind mult mai puin cunoscute dect castrele.

17.Clasificarea i periodizarea aezrilor geto-dacice

Cele mai multe locuinte dacice descoperite si cercetate de arhologi erau de dimensiuni relativ
mici, cu arhitectura simpla, formate dintr-o singura incapere ce avea rol multiplu, fiind atat
spatiu pentru gatit, servit masa, cat si pentru odihna. Un design mai complex si o tehnica de
constructie mai elaborata exista in cazul constructiilor de dimensiuni mari, probabil rezidente
nobiliare sau regale.
Locuintele dacilor erau construite din lemn, lut si piatra, folosindu-se un material sau altul in
cantitate mai mare in functie de pozitionarea geografica a asezarii studiate. In zona muntilor
Orastiei, de pilda, constructiile civile erau realizate,in mare parte din lemn, folosindu-se mai ales
fagul si bradul, in timp ce in cazul constructiilor de la Arpasu si Slimnic a fost folosit mai ales
stejarul. Lemnul era folosit, in aceste cazuri, pentru realizarea scheletului locuintei, dar si
pentru armaturile peretilor, ce urmau a fi realizate din lut. Acoperisurile, in cele mai multe
cazuri, erau realizate din sindrila, iar usile din lemn, asemeni si mobilierului de interior.
Pentru a obtine un lut rezistent, argila era amestecata cu nisip, pleava sau paie. Lutul era folosit
atat la realizarea peretilor caselor si anexelor acestora (hambare, grajduri), dar si la tencuirea si
etanseizarea lor. In acelasi timp, lutul mai era folosit pentru constructia cuptoarelor casnice si a
podelelor locuintelor. La fel ca in cazul lemnului, folosit in functie de resursa naturala locala,
lutul avea retete diferite de realizare de la o zona la alta.
Caramizile arse apar rar in cazul constructiilor civile dacice. Cercetarile arheologilor au relevat
ca acestea erau utilizate cu predilectie in cazul trunurilor-locuinta, pentru realizarea etajelor
superioare, dupa cum atesta descoperirile de la Costesti si Piatra Rosie. Tot destul de rar erau
intrebuintate si tiglele, descoperite pe santiere arheologice precum cele de la Popesti sau Barbosi.
Piatra nu repezenta un element principal in arhitectura civila dacica, ea fiind intrebuintata mai
ales in combinatie cu lemnul si arareori prelucrata, la realizarea structurilor de fundatie ale unor
cladiri sau in structura unor acoperisuri, alaturi de stuf sau trestie. Totusi, in cazul unor locuinte
din zona muntilor Orastiei, putem vorbi de o prelucrare a pietrei prin fasonare, folosindu-se, ca
materie prima, calcarul si andezidul.
Fierul constituia materia prima pentru a se realiza cuiele, piroanele, balamalele si drugii,
elemente necesare pentru prinderea barnelor de lemn. Utilizarea fierului in arhitectura civila
dacica este specifica mai ales asezarilor mari. Paiele, stuful si papura sunt alte materiale folosite
de daci pentru a construi casele si dependintele acestora si erau intrebunitate mai ales in cazul
acoperisurilor.
Accesul luminii naturale in locuintelor se facea cu ajutorul unor ferestre, care erau reprezentae
fie de simple orificii in peretii acestora, fie utilizandu-se foite de mica sau chiar sticla prinse in
rame de plumb. In alte cazuri, aceste elemente lipseau cu desavarsire, iluminatul natural fiind
realizat prin deschizaturile din acoperis.
Din punct de vedere al formei, descoperirile ne permit sa conturam imaginea aproximativa a
catorva tipuri de case dacice. Bordeiul, de pilda, era o constructie de forma neregulata de cele
mai multe ori, dar care se apropia aproximativ de forma rotunda sau ovala si aveau peretii
adanciti in pamant la adanici de aproximativ un metru. In cele mai multe cazuri, bordeiele aveau
o singura incapere, iar suprafata medie a acestora era cuprinsa in limitele aproximative de 10-15
metri patrati. Bordeie de dimensiuni mai mari au fost descoperite, de pilda, la Socu-Barbatesti
(36,29 mp).
Semibordeiele, un tip de constructie civila intermediar intre bordei si casele cu fundatia la
suprafata, aveau peretii adanciti in pamant la 20-50 centimetri si, in general, aveau forme
rectangulare. Acest tip de locuinta era intalnit mai ales in zonele de deal si campie, iar limitele
suprafetelor acestora se situeaza intre 4,90 mp si 23,22 mp (constructii descoperite la Slimnic).
Locuintele de suprafata sunt, cum era de asteptat, cele mai complexe din punct de vedere
arhitectonic. Descoperirile au permis clasificarea acestora in trei mari grupe: rectangulare,
absidale si circulare. Cele mai multe astfel de constructii, descoperite pe teritoriul nostru, apartin
primei categorii si au suprafete cuprinse intre 12 si 20 de metri patrati, avand, in general, o
singura camera. Totusi, au fost descoperite si locuinte cu pana la cinci camere, cum este cazul
uneia cercetate la Piatra Rosie.
Constructiile de suprafata cu forma rectangulara aveau suprafete ceva mai mari, ajungand chiar
si la 432 de metri patrati (descoperita la Brad) sau chiar la 815 metri patrati, cum este cazul
palatului de la Popesti, Giurgiu (Argedava). Constructiile de suprafata cu forma ovala sunt
destul de rare pe teritoriul Daciei, cele mai multe fiind concentrate in zona Sarmizegetusei Regia.
In perioada noastra de interes, anume sfaristul secolului I si inceputul secolului II al erei noastre,
constructiile civile de suprafata par a fi cele mai des intalnite.

Anexele gospodariilor

Hambarele, constructii anexe locuintelor, erau specifice mai als zonei montane si aveau ca
destinatie pastrarea cerealelor. Astfel de constructii au fost descoperite, cu precadere, in zona
muntilor Orastiei. Unele dintre ele, cele de mari dimensiuni, pastrau rezervele unei comunitati
inrtegi, in timp ce structurile de mici dmensiuni erau pentru uz individual, al unei singure
gospodarii.
Tot in cadrul constructiilor anexe pot fi incadrate si magaziile, cu rol in depozitarea uneltelor, de
pilda. Acestea sunt specifice in cazul locuintelor mai elaborate si de dimensiuni mai mari,
apartinand unei paturi instarite. De asemenea, au fost identificate si constructii anexe de tipul
atelierelor individuale, care probabil functionau in imediata vecinatate a locuintei detinatorului si
care puteau apartine unor fierari sau olari,spre exemplu, dar si alte structuri, precum brutariile,
cum este cea descoperita la Tilisca.
Din punct de vedere al dispunerii pe verticala, locuintele cu etaj nu sunt atestate arheologic, insa
exista posbilitatea ca ele sa fi existat, daca se are in vedere faptul ca unele vestigii pezinta
adancimi mari ale fundatiei si barne de dimensiuni cu mult mai mari decat cele folosite in cazul
locuinteor obisnuite.

I nteriorul locuintelor

In ceea ce priveste amenajarea interioara a locuintelor, unul dintre elementele caracteristice este
reprezentat de instalatiile pentru incalzit, respectiv vetrele de foc. Acestea erau dispuse fie intr-
un colt al incaperii, fie langa un zid sau, in cazuri mai rare, in centrul locuintei. Cele mai multe
vetre de foc erau realizate din piatra sau lut, in functie de specificul zonei si resursa aflata la
indemana, avand forma circlara sau ovala in cele mai multe cazuri si mai rar patrulatera.
Dimensiunile medii ale acestora variau intre 0,80 si 1,20 metri si erau construite fie direct pe
pamantul podelei fie pe un postament din lut, pietris si pietre de rau. Exceptii fac unele
constructii din zona Tisei Superioare, in cazul arora vetrele de foc erau amplasate in gropi putin
adanci si nu la suprafata sau pe postamente. Lanturile si cremalierele, ca accesorii, erau utilizate
pentru sustinerea vaselor de gatit deasupra focului, iar pentru evacuarea fumului rezultat erau
folosite gauri speciale din acoperis sau, uneori, prin hornuri anume construite.
Cuptoarele, ceva mai rare decat vetrele de foc, erau amplasate atat in interiorul cladirilor, cat si
in exteriorul lor. Sapate in pamant sau construite la suprafata solului din lut si piatra, ele aveau
supfrafete de ardele realizate din lut si piatra de rau.
Un inventar complet al obiectele din interiorul unei locuinte dacice este dificil de realizat.
Descoperirile arheologilor au permis, insa, unele concluzii. De pilda, vasele ceramice utilizate la
gatit erau dispuse pe unul dintre pereti, de obicei cel aflat in apropierea vetrei de foc sau a
cuptorului.
De asemenea, unele locuinte aveau amenajate polite pentru pastrarea vaselor. Vasele utilizate in
mod cotidian erau reprezentate de fructiere, vase cu picior inalt pentru servirea mesei sau simple
strachini. Dintre obictele descoprite in locuintele dacice, mai trebuie amintite figurinele
antropomorfe, probabil cu rol religios, in practicarea diferitelor ritualuri de rugaciune au magice.
Lavitele pentru dormit, situate, de cele mai multe ori, tot in apropierea vetrelor de foc, erau
realizate din blocuri de piatra sau, cel mai des, din lut. Totodata, arheologii sunt de parere ca, in
componenta mobilierului locuintelor civile, intrau si scaune sau tabureti de mici dimensiuni.
Pentru depozitarea hranei sau a altor elemente ce nu erau consumate sau utilizate imediat erau
folosite fie lazile, fie vasele mari, de tipul chiupurilor sau gropile aflate in proximitatea locuintei.
Un alt element atestat ca fiind prezent in multe locuinte dacice este razboiul de tesut.





18.Tipologia cetilor geto-dacice
Fortificaiile snt cunoscute pe teritoriul Moldovei din cele mai vechi timpuri, prezentnd
ntrituri i ceti de refugiu.
n perioada geto-dacilor, fortificaiile pentru protecia aezarilor constau din valuri i anuri
ridicate pe promontorii cu pante abrupte din trei pri, construite n partea vulnerabil a aezrii,
pe unde se fcea legtura cu teritoriul. Iniial se spa anul, adnc de 2-3 m, pmntul era depus
pe marginea interioar a malului, formnd valul, nalt de 2-3 m. Pentru o mai mare stabilitate,
valul era ntrit la baz cu bolovan sau pietre, suprafaa valului era tencuit neted, n unele
cazuri se aprindeau focuri pentru a forma o suprafa vitrat contra nruirii i pstrrii pantei
nclinate. n partea superioar, pe creasta valului era fixat o palanc ntr-un rnd sau dou din
tulpini de arbori amplasai dens, care serveau drept drum de straj.
n perioada medieval fortificaiile au fost construite de populaia slav, cele mai cunoscute
fiind horoditele de la Alcedar, raionul oldneti i Echimui, raionul Rezina. Ele prezentau
ceti construite din valuri de pmnt cu an exterior, cu o palanc deasupra valului, cu pod
deasupra anului din faa intrrii n cetuie. Erau cetui de refugiu, folosite n caz de
primejdie, amenajate n apropierea aezrilor, avmd i o surs de ap. Perimetral valului erau
construite ncperi pentru aprtori i familiile lor. n centru se aflau case cu destinaie
comunal. Horoditele slave au fost distruse n secolul al XII-lea de nomazi.
Cetile din piatr au fost construite n Moldova n perioada medieval, dup formarea statului.
Ele snt amplasate la hotarele rii, ce denot caracterul de aprare al cetilor, formnd o centur
n jurul rii Moldovei, alctuit din dou frontiere distincte: frontiera de est pe Nistru i
frontiera de vest, la poalele Carpailor. La frontiera de est, de-a lungul fluviului Nistru i la cea
de sud, pe Dunre, cetile snt mai vechi, cu elemente motenite din perioada anterioar
formrii statului moldovenesc, fiind incluse n fortificaiile ulterioare n timpul stpnirii
moldoveneti: Hotin, Cetatea Alb, Chilia. n aceast linie fortificat au fost incluse cetile noi
de la Soroca i Tighina. Probabil, din acelai sistem defensiv al rii fcea parte i cetatea
Orheiului.
La frontiera de vest se aflau cetatea Neam, cetatea cheia, cetatea de scaun de la Suceava,
cunoscute drept castele voievodale, construcia lor n deceniul opt al secolului al XIV-lea, fiind
atribuit lui Petru Muatinul. Tot din aceast serie fcea parte i Cetatea de la Roman (cunoscut
cu denumirea Cetatea Nou), construit integral n timpul domniei lui tefan cel Mare, sursele
istorice indicnd precis anii construciei 1466-1483.
Toate cetile moldoveneti conin nuclee interioare, care dup caracteristicile arhitecturii lor,
reprezint castele, n general ptrate, dar fiind cunoscut cte o form romboidal, circular i
dreptunghiular n plan. Parametrii exteriori erau mici, cu lungimile curtinelor, de cca. de 30
33 m (cetatea Alb, cetatea Neam, cetatea cheia), medii cu diametru exterior de 36 m
(Soroca), cu turnuri la coluri ori de forme ptrate ori circulare. Dintre castele cetatea de scaun
de la Suceava avea dimensiunile exterioare de 45x45 m i cetatea de la Roman de 45x58 m,
curtinele fiind de 1,5 ori mai lungi dect la castelele anterioare, cu turnuri amplasate i la
mijlocul curtinelor. Grosimea curtinelor la toate cetile era de cca. 3 m. Odat cu apariia
artileriei n jurul castelelor au fost construite incinte exterioare cu bastioane pentru amplasarea
pieselor de artilerie, cea mai timpurie fiind amplasat la Cetatea Alb de Stanciu cel btrn pe
la 1454.
Cetatea de la Roman a fost construit concomitent cu bastionul pentru piesa de artilerie, fiind
dotat cu o curte trapezoidal pentru adunarea otiri mari. Cetatea Soroca a rmas fr incint
bastionat, iar cetatea Tighina a fost ntrit cu o cetate bastionat de tip francez la sfritul
secolului al XVII-lea. Aceste dou ceti de pe teritoriul Republicii Moldova nu au o datare
cert, analiza arhitecturii lor nclin spre o datare cu cteva decenii anterior celei bazate doar pe
sursele istorice. Construcia fortificaiilor nceteaz odat cu ncheierea tratatelor de pace ntre
Moldova i Poarta Otoman, de la sfritul secolului al XV-lea nceputul secolului al XVI-lea.
19.Centrul fortificat din munii Ortiei
Cetatile Dacice din Muntii Orastiei
Complexul de cetati si asezari dacice din Muntii Orastiei a constituit nucleul statului dac din
perioada lui Burebista si Decebal si, totodata, cea mai inalta expresie a dezvoltarii culturii
materiale daco-getice din secolele I i.e.n. I e.n. Salba de fortificatii de la Costesti, Blidaru si
Piatra Rosie, menita sa apere cetatea de scaun a regilor daci de la Sarmizegetusa Regia
(Gradistea de Munte), ale caror ruine ne intampina peste timp la fel de impunatoare, reprezinta
marturii de pret ale infloritoarei civilizatii din aceasta trimilenara vatra.
Cetatile dacice din Muntii Orastiei incluse in patrimoniul UNESCO sunt :
Cetatea Banita
Cetatea de origine dacica Banita, aflata in apropierea orasului Petrosani, a fost descoperita in
urma sapaturilor din anii 1961-1962 ce au scos la iveala doua ziduri in stil "murus dacicus" de
mari dimensiuni. Aceasta fortificatie a fost construita cu scopul de a apara si a bloca accesul
invadatorilor catre Sarmisegetusa Regia, capitala Daciei autentice din Muntii Orastiei.
Amplasarea cetatii este strategica si dominanta, in varful unui deal, la o altitudine de 902 m.
Constructia este realizata in intregime din calcar si cuprinde multe elemente de aparare in partea
de nord a dealului. In centrul incintei cetatii Banita era amplasat un turn permanent de veghe ce
permitea o supraveghere buna a intregii regiuni. Accesul in cetate se realiza cu ajutorul unei scari
ce strabatea zidul.
Cetatea Capalna
Cetatea este asezata ca o caciula care acopera varful dealului, dacii folosindu-se de avantajele
naturale ale locului si aducand materiale de constructie de departe pentru consolidare (s-a
dovedit ca la construirea turnului de straja, cu locuinte, s-a utilizat calcar de la 100km departare,
de la Magura Calanului). Cetatea are un zid de incinta construit in stilul murus dacicus si o
intrare secundara, elemente care atesta destinatia militara a cetatii. Zidurile de tip murus dacicus
sunt considerate elemente arhitecturale specifice dacilor, acestea fiind de altfel unul dintre
motivele includerii acestei locatii in patrimoniul UNESCO. Acest tip de ziduri se refera de fapt
la doua ziduri exterioare construite din pietre mari intre care se aseaza pietris, spatiul dintre cele
doua randuri de pietre fiind umplut cu pietre mai mici, ele fiind unite prin drugi grosi de lemn,
asigurand astfel o rezistenta mai mare la socurile din exterior.
Cercetatorii considera ca cetatatea avea rol de aparare a muntilor Orastiei unde se afla inima
regatului dac, aceasta fiind construita probabil la sfarsitul domniei lui Burebista (82-44 i.C.),
zidurile sale au fost daramate partial de catre daci in urma impunerii drept conditie de pace de
catre romani dupa primul razboi dacic (101-102 d.C.) si distrusa total in timpul celui de-al doilea
raboi daco-roman, in preajma anului 106 d.C.
Cetatea Costesti Blidaru
Strajuind malul stang al Apei Gradistei, cetatea Blidaru cuprinde de fapt doua incinte, unite intre
ele, avand impreuna sase turnuri puternice. Potrivit unei ingenioase rigori de arhitectonica
militara, intrarea se facea prin turnul I, astfel conceput incat sa impiedice desfasurarea fortelor
inamicului, silindu-l sa coteasca spre dreapta si sa-si expuna flancul loviturilor. Constructia a
necesitat eforturi uriase.
Avand rol strict militar, asemenea cetatii de la Costesti, cetatea Blidaru este singura cetate care
nu a putut fi cucerita de catre romani, soldatii din interiorul acesteia abandonand doar in
momentul in care au epuizat resursele de apa si de hrana. Pe langa fortificatia propriu-zisa au mai
fost descoperite urmele a numeroase turnuri izolate care vegheau vaile masivului.
Se pare ca la constructia cetatii au participat si mesteri greci. Ridicata in doua etape, cetatea
Blidaru era o adevarata capodopera defensiva a acelor vremuri, toate constructile din interiorul
sau putand fi folosite in lupta cu un eventual inamic. Pana si plafoanele incaperilor erau astfel
concepute incat sa sustina masini de razboi care sa traga asupra asediatorilor. Ingenios este si
sistemul portilor consecutive. Astfel, in cazul in care prima poarta de lemn ceda, inamicul se
lovea de spatele unui zid de aparare fiind nevoit sa alerge in jurul acestuia pentru a ajunge la cea
de a doua poarta.
Tot la Blidaru se afla si o alta constructie, unicat in lumea dacica si construita, mai mult ca sigur,
de catre un mester roman sau sub indrumarea acestuia. Este vorba despre cisterna de apa,
constructie ridicata in afara fortificatiei, intrucat izvorul care o alimenta se afla la o cota mai
joasa. Aceasta masura in interior 8/6,20 metri si avea o inaltime de 4 metri. Peretii erau acoperiti
cu un strat impermeabil compus din var, nisip si caramida sfaramata, constructie tipic romana
care a dus si la concluzia ca ea nu a putut fi construita decat cu ajutorul acestora.
Cetatea Costesti Cetatuie
Cetatea dacic Costeti - Cetuie este una dintre cele 6 fortree dace din Munii Ortie care fac
parte din patrimoniul mondial UNESCO din Romnia. Cetatea a fost construit n secolul I .C.
cu scop de protecie mpotriva cuceririi romane. Se gsete lng satul Costeti, comuna
Ortioara de Sus din judeul Hunedoara.
Era o cetate puternic ce avea caracter defensiv, ea avea la baz o mare aezare civil i era
reedina obinuit a regilor daci transilvneni. Un alt rol al ei era acela de a apra drumul spre
cetatea Sarmizegetusa Regia.
Cetatea Luncani Piatra Rosie
Pe platoul denumit Piatra Rosie, situat la 832 m altitudine, a fost ridicata o cetate dacica, ce a
functionat ntre secolul I a. Chr. si secolul I p. Chr. Platoul este nconjurat aproape din toate
partile de prapastii, singura cale de acces fiind din directia estica. Cetatea a facut parte din
sistemul de fortificatii dacice, avnd rolul de a apara capitala statului dac centralizat condus de
Burebista, Sarmizegetusa Regia, de un eventual atac dinspre nord.
Cetatea Sarmisegetusa-Regia
Cetatea de pe Dealul Grditei este cea mai mare dintre fortificaiile dacice. Aflat pe vrful unei
stnci, la 1.200 de metri nlime, fortreaa a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din
Munii Ortiei, i cuprindea ase citadele. Fortreaa, un patrulater alctuit din blocuri masive
de piatr (murus dacicus), a fost construit pe cinci terase, pe o suprafa de aproximativ 30.000
m. Sarmizegetusa coninea deasemenea o zon sacr. Printre cele mai importante i mari
sanctuare circulare dacice se afl i Calendarul Circular.
Zidul cetii avea 3 m grosime i o nlime de aproximativ 4 - 5 m n momentul finalizrii
construciei lui. Deoarece zidul care ngrdete o suprafa de circa 3 ha este construit n asa fel
nct respect marginile nlimii, cetatea are o configuraie mai neobinuit, de hexagon cu
laturile inegale.
n apropiere, spre vest, se afl, pe o suprafa de 3 km, o ntins aezare civil, n care se observ
foarte multe locuine, ateliere, magazii, hambare, rezezervoare de ap. La 100 de metri spre est,
n dreptul porii cetii, din acelai punct cardinal, se afl sanctuarele, care au forme i mrimi
variate. Sanctuarele erau situate pe o teras, care fusese legat de poarta amintit anterior printr-
un drum pavat. Nu se tie dac erau apte sau opt sanctuare patrulatere, deoarece ele au fost
distruse de romani n timpul ostilitilor i nu se poate aprecia dac era un singur sanctuar mare
sau dou mai mici construite foarte aproape. Sanctuarele circulare sunt doar dou. Se remarc i
pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc.
Civilii locuiau pe lng fortrea, pe terasele construite n josul muntelui. Nobilimea dacic
avea ap n rezidenele lor, adus prin evi ceramice. Inventarul arheologic gsit la sit dovedete
c societatea Dacic avea un standard nalt de via.
Capitala Daciei a atins apogeul sub Decebal, regele dac nfrnt de Imperiul Roman in timpul
domniei de mpratul Traian. Dup nfrngerea dacilor, cuceritorii au stabilit o garnizoan
militar acolo i au nceput s drme cetatea. Noua capital roman, Colonia Ulpia Traiana
Augusta Dacica Sarmizegetusa a fost construit la o distan de 40 km de Sarmizegetusa Regia.
mpratul Hadrian, voia ca noua capital construit de Traian s fie perceput ca o continuatoare
a celei dacice, de aceea i-a i adugat numele de Sarmizegetusa. Astzi, pe locul Ulpiei Traiana
Sarmizegetusa se afl comuna Sarmizegetusa.

20.Arta geto-dacilor
Cel mai mai bogat este repertoriul ornamental al ceramicii geto-dacice. La ceramica lucrat cu mna s-au
practicat ornamentele incizate (linii vlurite, motive n form de creang de brad, simple crestturi oblice etc.),
dar i cele n relief (butoni discoidali, proeminene conice, emisferice, orale, uneori mpodobite ele nsele, sau
brurile-orizontale, sub buza vasului, i/sau verticale, de la gura spre fundul vasului).
Ornamentarea vaselor lucrate la roat e mai puin variat, cu excepia vaselor pictate. Podoaba cea
mai obinuit e linia n val incizat, alternnd uneori cu linii drepte executate tot prin incizie.O categorie
special o reprezint ornamentica ceramicii pictate. Un tip de asemenea ornamentare const din benzi
orizontale de culoare, mai rar i linii verticale, drepte sau n zig-zag, pictate pe suprafaa vaselor. Cel mai
interesant tip, original, care nu-i gsete nc analogii contemporane, const n aplicarea, pe fondul glbui sau
negru al angobei vasului, a unor motive geometrice, vegetale sau animale de culoare alb sau brun-rocat.
Att ct putem ti astzi despre arta geto-dacilor, unele lucruri rmnnd nedescoperite sau
neexplicate, ne permite s apreciem c ea include foarte multe elemente de mprumut sau care pot fi puse n
analogie cu cele ale unor popoare ale vremii. ns aceste mprumuturi nu-i rpesc acesteia originalitatea. Ceea
ce se poate afirma ns de pe acum i nu va suferi niciodat o desminire, sublinia H.Daicoviciu, e faptul c
daco-geii au creat o cultur spiritual demn de splendida lor civilizaie material.
. Despre arhitectura geto-dacilor, ca domeniu al artei acestora, avem, datorit arheologiei, date relativ bogate.
Ne vom referi, n rndurile urmtoare, la fortificaii (arhitectura n fortificaiile geto-dacilor) i la arhitectura
construciilor cu caracter religios (sacru).
Cele mai grandioase dintre construciile geto-dacilor rmn fortificaiile, unitare doar n concepia de
amplasare pe teren, nu n privina caracterului i a elementelor constructive. Din acest punct de vedere s-au
preferat nlimile de tip mamelon cu pante repezi, legate de celelalte forme de relief prin ei nguste, uor de
barat. Singura excepie o constituie fortificaia liniar de la Cioclovina-Ponorici menit s nchid accesul
dinspre ara Haegului spre Sarmizegetusa. Ea este, de altfel, singura fortificaie de baraj din zona capitalei
dacilor i alturi de ceea de la Tapae, a doua cunoscut n Dacia. Celelalte fortificaii, n majoritate, sunt de tip
circular, adic elementele de fortificaie nconjurau partea superioar a mamelonului pe care sunt amplasate.
Elementele de fortificare ale cetilor sunt att dintre cele tradiionale (valurile, palisadele simple,
zidurile de pmnt i lemn sau de piatr i lemn i zidul din piatr sumar fasonat i legat cu un liant din
pmnt amestecat cu ap), ct i dintre cele noi aprute, din lumea greco-roman (zidul din piatr fasonat).
Acest sistem de construcie elenistic a fost adaptat la posibilitile locale, prin utilizarea acelui murus Dacicus
(Costeti-Blidaru, Luncani-Piatra Roie, Sarmizegetusa). Din aceast perspectiv, cetile din zona capitalei
statului dacilor constituie un unicat n lumea european din afara Imperiului Roman i sunt, n acelai timp,
cele mai impuntoare fortificaii.
Dintre construciile cu caracter religios cele mai importante sunt sanctuarele, adevrate temple ale
antichitii dacice. Aceste sanctuare sunt rectangulare, de tipul aliniamentelor de tamburi din calcar sau
andenzit i circulare, simple sau complexe. Din totalul de 30 de sanctuare descoperite pe teritoriul fostei Dacii,
23 sunt de tipul aliniamentelor, iar 7 aparin celei de a doua categorii. n cadrul complexului de ceti dacice
din Munii ureanu, se gsesc urmele a 18 sanctuare, 15 rectangulare i 3 circulare.
Sanctuarele erau nite construcii impuntoare, adevrate edificii de cult de genul templului. De exemplu,
sanctuarul mare de calcar de pe terasa a XI-a de la Sarmizegetusa era format din 4 iruri a 15 coloane, aezate
la distan de 3,20 metri ntre iruri i de 2,50 metri ntre coloane (interax) ceea ce ar reprezenta o construcie
cu o lungime de peste 35 de metri i o lime de aproximativ 10 metri.

.
c. Un domeniu mai bine cunoscut al artei dacice l constituie arta metalului, n special a argintului.
ntlnim la geto-daci tot felul de obiecte de podoabe (fibule, unele aurite, inele, brri simple sau
plurispiralice, aplici, lanuri ornamentale, majoritatea frumos ornamentate cu elemente geometrice sau
geometrizante), de orfeverie i feronerie.
Vasul-borcan: vas larg raspandit cu profil usor bombat, sprijinit pe un picior abia
schitat, buza bine conturata se rasfrange in afar rotunjindu-se. Pentru manuire are aplicate
alveole mari combinate cu siruri de alveole mici si butoni. Ornamentele constau din
incizii cele mai multe vase fiind ornamentate prin incizii cu piaptanul. Marimile cuprind
o gama variata de la cele mari la cele in miniatura.
Opaitul: forma caracteristica a culturii materiale geto-dace, este descoperita in orice
asezare geto-daca, deseori forme diferit cu gauri pentru fitil, alteori o cana cu diametrul
bazei mai mic decat diametrul buzei, cu maner si arar cu piciorul schitat. In general forma
simpla fara ornamente.
Cana bitronconica: o forma larg raspandita, cu pantecele ascutit, gatul inalt si zvelt,
continuat printr-o buza rotunjita, rasfranta in afara. Toarta simpla, torsadat sau acoperita
cu caneluri, era modelata in continuarea buzei, fata de care se suprainalta usor, coboara
apoi in curba accentuata, pentru a se pierde deasupra liniei de maxima largire a
recipientului;
Strachina: are diametrul gurii larg, buza evazata in afara si umarul marcat printr-un fel
de prag;
Vasul bitronconic cu doua torti laterale: are profilul caracterizat de o simetrie perfecta
a celor doua parti ale corpului. Recipientul se termina printr-o buza usor albiata la mijloc;
de la aceasta pornesc doua torti prinse deasupra diametrului sau maxim;
Vasul tronconic: de dimensiuni mici are buza oblica cu marginea ingrosata. In exterior
are proeminente pentru siguranta in manuire;
Ceramica lucrata la roata incepe sa foloseasca cu preponderenta lutul brun si se caract prin
urmatoarele forme:
Cana: forma cea mai raspandita, intalnita in orice asezare geto-daca, are sectiunea
verticala in forma de romb, cu buza iesita in afara si toarta cu latura superioara orizontala
si cea laterala cu aceeasi inclinare cu cea a partii inferioare a canii care se spijina pe un
continuare inelara;
Fructiera: vas cu raspnadire larga este format din doua parti. Corpul vasului are pereti
de inaltime mica, aproape orizontali, cel mai adesea de forma circulara, rareori patrata,
are buza lata rasfranta spre exterior. A doua parte este piciorul de forma aproape cilidrica
cu baza usor latita pentru stabilitate;
Chiupul: vas de forma ovoidala cu baza puternic reliefata si buza tesita, rasfranta drept
in afara, multe dintre exemplarele descoperite au ca decoratie un val incizat sau diferite
forma imprimate;
Amfora: utilizata frecvent de daci au suferit consistente influente grecesti cu a caror
forma se identifica sunt confectionate dintr-o pasta galbena, au manusi stampilate care
confirma realizarea locala;

21.Religia geto-dacilor
Religia geto-dacilor. Religia geto-dacilor avea un caracter specific, fiind o religie henoteist.
Geii venerau mai multe zeiti dar una din acestea era considerat cea mai important, care
stapnea asupra tuturor zeilor.
Alturi de zeul suprem, dominant, panteonul geilor coninea i alte diviniti cum ar fi,
probabil, zeia vetrei i a focului ce corespundea Hestiei greceti i Vestei romane, un zeu
rzboinic i ocrotitor, n acelai timp, al ogoarelor geilor, Gebeleizis, zeul fulgerului, tunetului,
ploii. Unii istorici moderni au inclus printre divinitile nord-danubiene pe Bendis (cunoscut n
Tracia), zei a Lunii, a pdurilor i a farmecelor, zeia dragostei i a maternitii i pe Sabazius
(corespundea la greci lui Dionysos).
Divinitatea principal i suprem a geilor a fost Zalmoxis (Zamolxis) despre care autorii antici
ne ofer informaii bogate. Herodot este cel care afirm c geii snt cei mai viteji i cei mai
drepi dintre traci i l nfieaz pe Zalmoxis ca o divinitate de seam, la care se duc cei care
mor. Informaiile cele mai preioase aduse de Herodot snt n legtur cu mitul i cultul lui
Zalmoxis. Herodot afirm c geii se cred nemuritori. Aceast imortalizare se dobndete prin
intermediul unei iniieri. O alt caracteristic a credinelor geilor a fost credina antifatalist
privind destinul uman. Ei credeau c soarta omului depinde de el nsui, de faptele lui. Astfel de
credine snt atestate i la alte popoare indo-europene cum ar fi vechii indienii. n Grecia
concepii asemntoare le ntlnim i n orfism, curent mistico-religios care s-a constituit,
potrivit grecilor n baza ideilor promovate de legendarul Orfeu, considerat de greci de origine
trac.
Religia constituia prin autoritatea i organizarea ei o mare for n statul lui Burebista i a lui
Decebal. nfptuirile politice interne i externe ale lui Burebista au fost realizate i cu ajutorul
marelui-preot Deceneu.
Preoimea. Ca i la alte popoare antice, preoimea juca un rol nsemnat n societatea geto-
dacilor. Preoii aveau cunotine din diferite domenii i inspirau un profund respect. Autorii
antici deosebeau mai multe categorii de preoi: capnobatai, ktistai i polistai. Este greu de spus
care au fost rolul i atribuiile acestor categorii de preoi, dei potrivit unor autori antici polistaii
erau asemuii cu esenienii, o sect ascetic din Orientul Apropiat crora le aparin aa numitele
Manuscrise de la Marea Moart, care la rndul lor in de primele comuniti cretine.
Preoii geilor efectuau sacrificii i posedau cunotine tiinifice. O dat cu formarea statului se
nfiineaz funcia de preot suprem, care era i vicerege. Potrivit autorilor antici, pe parcursul
istoriei geto-dacilor o astfel de funcie ar fi avut-o Zamolxis, Deceneu i Comosicus. Cel mai
important i cunoscut este Deceneu care 1-a ajutat pe Burebista s unifice populaiile geilor,
sarmailor i altora ntr-un singur stat, iar dup asasinarea acestuia a devenit rege.




Religia geto-dacilor era politeist, dominat de un zeu suprem care ilustreaz sincretismul
uraniano-chtonian.
- Herodot nc din sec. V .Hr. scrie despre Gebelizis (Nebelelzis) i despre Zalmoxis.
- Zeul cel Mare, Derzelas (sau Derzis) reprezint ca o divinitate tracic dar cu trsturi
greceti.
- el apare n mrturii epigrafice, numismatice n izvoare arheologice de
la Histria i Odessos (Varna).
- la Varna i Limanu (jud. Constana), Derzelas este reprezentat clare (cavalerul trac) ca i n
teracota de la Rctu i ceramica de la Zimcea, plastica de la Crlomneti, tezaurele de
la Bucureti-Herstru i Surcea (jud. Constana), matria de la Moineti.
Vergilius (7919 .Hr.) scrie n Eneida c Zeul cel Mare este Gravidus tatl,/ Cel care
vegheaz geticele arini.
Ovidius (43 .Hr.17 d.Hr.) amintete pe getul care se nchin lui Marte, corespondent local
al divinitii agrare l rzboinice (Ares, Marte) din lumea greco-roman.
Falerele de argint descoperite la Lupu (jud. Alba) reprezint o zeitate feminin i una
masculin:
- zeitatea lunii i renaterea naturii - Bendis.
- zeul suprem al cerului dar i al pmntului Gebeleizis suprapus de Zalmoxis zeul carpatic al
nemuririi. (C. Daniel)
- cutume magico-religioase sunt confirmate de cercetri la: Raco (jud. Braov), Piscul
Crsani (jud. Ialomia) i Coneti (jud. Bacu)
- sanctuare de piatr i lemn, altare de lut, ofrande atest cultul vetrei, al focului, al apelor, al
pdurilor, al locurilor n general
- totul este n legtur cu ideea nemuririi zalmoxiene, reflectat n etica tinerilor rzboinici
( lupii tineri)
- doctrina zalmoxian promitea iniiailor o postexisten fericit dup moarte
- un sacrificiu uman realizat periodic pstra legtura adepilor cu Zalmoxis




22.Ritul i ritualul funerar la geto-daci
Prin rit funerar se nelege modul de tratare a cadavrului, defunctului. Ritul este, n general,
expresia concret a unei atitudini religioase prin care omul i definete concepia despre zei i
,,lumea de dincolo, ca i nzuina de a se integra ntr-o anume ordine spiritual. Un rit este, prin
esen, repetativ.
Noiune de ritual funerar desemneaz ansamblul aciunilor ce au loc de la decesul defunctului
pn la depunerea lui n mormnt: oficierea serviciilor sacre, jocurile i ospul funerar, forma i
construcia mormntului, cantitatea, varietatea i modul de depunere a inventarului funerar i a
ofrandelor. Riturile funerare includ un ,,scenariu, menit s resping forele malefice i s le
atrag pe cele benefice pentru a asigura decedatului cel mai bun ,,confort n ,,lumea de
dincolo, fiind o ncercare de depire a condiiei evidente a decedatului. Deci, riturile i
ritualurile funerare reprezint o sum de norme precise, de acte intenionate privind modul de
tratare a decedatului.
Cercetarea arheologic a permis stabilirea faptului c dacii preferau ca rit de nmormntare
incineraia. Dovezi materiale n acest sens au fost obinute prin cercetarea marilor necropole
datate n secolul al VI-lea, de la Brseti, n sudul Moldovei i Ferigile n Oltenia. n Hallstatt-ul
trziu, practicarea ritului incineraiei de ctre autohtoni reiese clar mai ales n urma comparrii
acestora cu necropolele sau cimitirele izolate n care se regsete ca rit cel al nhumaiei, acestea
din urm fiind atribuite doar populailor alogene, i anume sciilor din centrul Transilvaniei i
illyrilor din sudul Banatului[6]. De asemenea n necropola plan de la Cernavod datat din a
doua jumtate a secolului al V-lea, dovedete folosirea ritului de ctre geii dobrogeni[7], la
Murighiol incineraia e aproape generalizat[8], iar la Zimnicea mormintele de nhumaie din
secolele VI V .Hr. sunt nlocuite n veacul al IV-lea cu morminte de incineraie[9]. Cert este
c ritul incineraiei predomin net n epoca trzie de dezvoltare a geto-dacilor (sec. III I .Hr.),
nhumaia ntlnindu-se rareori i numai la copii, n special la copii sub vrsta de 7 ani[10].
Inexplicabil este ns diferena ntre modul de incinerare a morilor astfel se renun la aa-
zisele ,,cuptoare de ars mori sau ,,morminte cuptor descoperite la Zimniceai Poieneti[11].

23.Sanctuarele geto-dacice
Sanctuare i locuri de cult. n lumea geilor existau numeroase sanctuare. Cele mai vechi erau rectangulare din lemn. Importante
snt sanctuarele de la Sarmizegetusa unde au fost descoperite sanctuare circulare i patrulatere. Un sanctur a geto-dacilor a fost
descoperit la Butuceni (raionul Orhei). Potrivit lui Strabon geii considerau sfnt muntele Kogaionon n petera cruia s-a retras
Zalmoxis.
SANCTUARUL MIC ROTUND - Micul sanctuar rotund este alctuit din 114 piese dintre care
13 sunt lespezi, iar 101 sunt stlpi. Cei 101 stlpi sunt mprii de cele 13 lespezi n 13
grupri cu urmtoarea ordine: 8 grupe de 8 stlpi, 1 de 7 stlpi, 3 de 8 stlpi i una de 6
stlpi. Micul sanctuar rotund ntruchipeaz un calendar solar:
-1 stlp = 1 zi;
-1 lespede = 1 marcaj pentru o sptmn i pentru un an;
-numrtoarea poate ncepe de lng oricare lespede;
-un an se atinge prin 3 rotaii complete + 8 sptmni;
-se marcheaz anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns;
-se ncepe noul an de la stlpul urmtor;
-se efectueaz un ciclu de 13 ani (pn se marcheaz toate lespezile);
-n acest interval anul dacic rmne n urm cu 1 zi fa de anul tropic i se aplic corecia
de o zi;
-din cauza celor 2 sptmni de 6 i 7 zile durata anilor fluctueaz dnd urmtoarea
succesiune: 364-366-365-366-365-364-366-365-364-367;
-singurul deficit al acestui sanctuar este nevoia de a ine minte sptmnile impediment ce
poate fi uor nlturat prin calcularea punctului unde se termin anul nou i marcarea lui;
-structura simpl a calendarului l indic ca fiind unul civil.


SANCTUARUL MARE ROTUND - Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri
concentrice plus o absid n interiorul lor.

Cercul exterior (A) este alctuit din 104 lespezi (de 45 de cm nlime) lipite una de alta i
care formeaz un cerc perfect nchis. Lipit de primul, al doilea cerc (B) este format din 210
piese: 180 de stlpi (cu nlimi ntre 120-135cm) desprii n 30 de grupuri de cte 6 de
30 de lespezi (cu nlimi ntre 55-65 cm).

Al treilea cerc (C) la o distan considerabil de primele dou este format din 68 de stlpi
(cu nlimea de 3m, acoperii cu teracot i dotati cu piroane ce aveau n capt inele)
aranjai n 4 grupuri desprii de lespezi n urmatoarea ordine: 17 stlpi - 4 lespezi - 18
stlpi - 3 lespezi - 16 stlpi - 4 lespezi - 17 stlpi - 4 lespezi. Absida conine 72 de blocuri:
68 de stlpi (de diferite nlimi a cror umbr proiectat pe sol se pare c ar forma o figur
geometric cu o anumit semnificaie, concepie care depinde de corectitudinea aprecierii
nlimii stlpilor de ctre arheologi) mprii n 2 grupe desprii de cte 2 lespezi astfel:
13 stlpi - 2 lespezi - 21 stlpi - 2 lespezi. Lespezile din cercul C i din absid formeaz 2
axe perpendiculare. Pe direcia celei orizontale n afara sanctuarului se afla pragul de acces
un dreptunghi de 4x5 lepezi.

Sanctuarul mare ntruchipeaz de asemenea un calendar solar:
-1 stlp din B i C reprezint o zi;
-numrtoarea poate ncepe de oriunde la B i C dar puin probabil (posibil s nceap de la
pragul-intrare);
-un an se atinge prin dou rotatii ale cercului B;
-concomitent se parcurge i cercul C la a crui fiecare parcurgere se adaug o zi la cercul B
(se mut marcajul pe stlpul dinainte) rezultnd ani fluctuani de 365-366 de zile;
-corecia este foarte bun pentru un ciclu de 13 ani;
-1 stlp din absid reprezint un an, parcurgerea ei (21+13+13=47 ani) implicnd corecia
de 7 zile ealonat sau deodat;
-1 stlp din cercul A = 1 an, parcurgerea lui (104 ani) implicnd corecia de 2 zile deodat;
Funcionarea de mai sus este uor modificat fa de cartea menionat, n continuare se va
ncerca combaterea ctorva ipoteze ale autorilor de mai sus:
-1 stlp de pe absid = 1 sptmn din calendarul mic;
-calendarul mare se corecta anual;

Aceste ipoteze implic o folosire mult prea complicat prin corecii n grup de 5-6 zile pe an,
o parcurgere ciudat pe sectoare a cercului C, se impune legtura dintre sanctuare care
este improbabil sau mcar mult mai complicat.
-mprtirea calendarului n 3 segmente: vara (21 de sptmni), toamna (13 sptmni),
iarna (13 sptmni)
S fi ignorat dacii anotimpul renvierii naturii si a unui nou nceput pentru agricultur? Puin
probabil.
Construcie mai complex cu o destinaie mai complex probabil. Aceasta ar putea nsemna
c era un calendar religios. Folosirea ceva mai complicat dect cel mic are avantajul unei
corecii mai bune pe termen mai lung, poate era folosit la anticiparea mai uoar a anumitor
evenimente probabil a srbtorilor religioase (care ar fi putut fi nsemnate pe cercul C)
oricum destinaia era cert diferit fa de cel mic, datorit sptmnilor.

Diferena de opinii, oricare ar fi ele, se refer doar la modul de folosire a sanctuarelor cci
algebric calculele se leag de anul tropic, artnd originalitatea calendarului dacic i
exactitatea lui surprinztoare.




SANCTUARELE DREPTUNGHIULARE - Unul pe terasa mai nalt de 6x10 tamburi, pe
terasa de jos unul de 5x3, unul de 5x3 i unul de 4x13+7.
Ipoteza c i acestea erau folosite la msurarea timpului este puin probabil, dei ultimul
ar oferi calendarului dacic, n opinia autorilor de mai sus, la un interval de 2275 de ani dacici
o diferen, practic nul, fa de anul tropic.

n combaterea teoriei de mai sus pot fi aduse urmtoarele argumente:
-sanctuarul mare dreptunghiular s-ar baza pe corectarea ciclurilor de 13 ani, metod de
care sanctuarul mare rotund ar avea nevoie;
-parcurgerea lui nu ar fi natural;
-ct depre "reforma calendarului dacic" (cei 7 tamburi adugai sanctuarului) este o
modalitatea improbabil prin care daciii s fi fcut un calendar mai bun;
-sanctuarul dreptunghiular n discuie a fost construit naintea celui rotund deci nu avea cum
s-l completeze;
Acestea erau probabil slae religioase sau educaionale sau amndou, despre care nu
exist nici o informaie.

24.Cetile greceti din Pontul Stng






25.Geto-dacii i sciii
Geto-dacii reprezinta ramura nordica a tracilor, care traiau in spatiul carpato-danubiano-pontic.
Originea lor este indo-europeana, iar civilizatia lor se incadreaza arheologic in epoca fierului. Ei
sunt numiti "geti" in izvoarele grecesti iar in cele latine "daci", primul care foloseste acest termen
fiind Caesar. Prima atestare documentara a getilor ii apartine lui Herodot si dateaza dn anul 514
i.Hr. cu prilejul expeditiei lui Darius I.
Numele de scii era folosit de scriitorii antici pentru a denumi mai multe popoare din
rsritul Europei, aa c totalitatea sciilor de care se vorbete trebuie considerat ca un
conglomerat de popoare.Venii din spre (Caspica-Oxus), sciii au ocupat n secolul VIII .Hr.
stepele nord-pontice, din sudul Republicii Moldova de azi, ntinzndu-se spre
cmpia Donului n Federaia Rus, lund locul cimerienilor aezai aici din timpuri preistorice.
Expediia macedonean din anul 339 .e.n., i-au surprins pe geto-daci angajai ntr-o acerb
rezisten mpotriva vechiului lor adversar de la est - sciii. Judecnd dup materialele
arheologice descoperite i mrturiile scrise, uniunile de triburi geto-dace ajunseser s dispun
de un potenial economic i militar suficient pentru a riposta adeseori cu succes repetatelor
tentative scitice de naintare spre vest i de implantare n vatra de locuire geto-dac.
Aceast realitate explic faptul c sciii, incapabili s nfrng singuri mpotrivirea geto-dacilor,
au nceput s caute aliai la alte neamuri vecine. Astfel s-a ajuns, episodic, la unele nelegeri
ntre scii i macedoneni, al cror scop era prinderea ntr-un "clete" de importan strategic a
teritoriilor geto-dace.
Realizarea unor astfel de aliane temporare a fost vizibil facilitat de faptul c puterea
macedonean tindea n vremea aceea s se extind spre litoralul vest-pontic i spre gurile
Dunrii. Politica expansionist a statului macedonean cptase un impuls deosebit dup ce la
crma lui venise n anul 359 .e.n. un conductor remarcabil, regele Filip al II-lea.
Preocupat de problemele complicatelor relaii cu lumea greac i odris, Filip al II-lea nu se
artase la nceput ngrijorat de naintarea spre sud a uniunii de triburi scitice conduse de Ateas.
Singura rezisten ntmpinat de scii a fost aceea a geto-dacilor. O asemenea rezisten este
atestat n zona de nord a teritoriului dintre Dunre i mare din partea "histrienilor", condui de
un rege (Histrianorum rex) al crui nume nu s-a consemnat (Trogus Pompeius, Historiae
Philippacae, IX, 2, 1-2) dar sub aceast denumire trebuie neles un conductor de triburi geto-
dace din regiunea respectiv.
Tocmai conflictul sciilor cu geto-dacii a fost punctul iniial al tensiunii survenite ntre Ateas i
Filip al II-lea, urmat curnd de expediia macedonean din anul 339 .e.n.. Pus la un moment dat
n mare dificultate de ctre "histrieni", Ateas - bazndu-se pe bunele relaii avute cu Macedonia -
a solicitat sprijinul lui Filip al II-lea, cruia i-a promis, potrivit relatrii lui Trogus Pompeius,
"s-l lase urma la domnie n Sciia" (Trogus Pompeius, Historiae Philippacae, IX, 2, 1-2).
Filip i-a satisfcut cu promptitudine rugmintea, dar, ntre timp, regele "histrienilor" a murit i
Ateas, redresndu-i situaia, a trimis napoi detaamentul macedonean, cruia nu i-a pltit "nici
mcar cheltuielile drumului" (Trogus Pompeius, IX, 2, 5). Deoarece Ateas a refuzat s-i
respecte promisiunile sau s achite despgubirile cerute de Filip, acesta a ntrerupt asediul
Byzantionului - n care se afla angajat - i a pornit cu otirea mpotriva sciilor, crora le-a
provocat o nfrngere zdrobitoare, nsui regele acestora cznd pe cmpul de lupt.
Resturile uniunii triburilor scitice au fost aruncate peste Dunre, de unde nu au mai fcut ulterior
dect sporadice incursiuni la sud de fluviu, pn spre sfritul secolului al III-lea sau nceputul
secolului al II-lea .e.n..
26.Ornduirea social a geto-dacilor
Statul dac nu corespundea tiparului vremii. In acea vreme era in vigoare oranduirea sclavagista.
Dacii nu erau organizati in acest mod dar nici nu ramasesera la oranduirea gentilica fiind mult
mai dezvoltati, ei fiind organizati dupa acelasi model ca si cel cunoscut in literatura de
specialitate sub denumirea "mod de productie asiatic". Formatiunea sociala existenta in Dacia nu
este comuna primitiva deoarece legaturile dintre membrii obstii nu se bazeaza pe legaturi de
rudenie ci nemijlocit pe cerintele economice de vecinatate. Nu erau organizati dupa modelul
statului sclavagist desi se cunosc cazuri de sclavagism dar nu acestea nu formeaza un fenomen
social. Un exemplu celebru este sclavul lui Decebal, Bicilis, care a tradat conducerea daca,
dezvaluind romanilor locul unde isi ascunsese regalitatea bogatiile si care au restaurat situatia
financiara precara a Imperiului Roman. Nu se poate vorbi de feudalism deoarece in Dacia forma
de proprietate este obstea sateasca care nu exclude insa forma de proprietate privata, pamanturile
in speta (dacii fiind un popor agricultor) nu erau propritatea exclusiva a regelui sau a nobililor. In
regimul de stat dacic intalnim impozitele (in natura), muncile obstesti (in oaste, la constructia
cetatilor sau pentru asigurarea continuitatii productiei) si razboaiele (jafurile externe cu
exclusivul scop de a destabiliza puterea romana la sudul Dunarii sau cuceriri in teritoriile locuite
de daci dar sub stapanirea altor popoare pentru intarirea puterii interne). Formatiunea sociala
dacica nu constituie o treapta intermediara intre comuna primitiva si sclavagism ori feudalism.
Ea este o formatiune de sine statatoare ce se caracterizeaza prin existenta claselor sociale, a
contradictiilor dintre ele.
Clasele sociale din Dacia erau trei: nobilimea, preotimea si oamenii de rand. Nobilimea
clasa care se afla la conducere este cunoscuta sub denumirea de tarabostesi (cuvant dacic) iar mai
tarziu sub denumirea pilleati (cei care purtau pilleum la autorii latini) si recunoscuta dupa
celebrul pilleum. Societatea dacica era organizata pe clanuri, familia avand continuitate in cele
mai diverse domenii, inclusiv in succesiunea la conducere. Aceasta succesiune insa la daci ra una
de tip agnatic, adica tatalui nu ii urma pe tron fiul ci fratele sau sau un nepot de unchi (de
exemplu la conducerea Daciei sau succedat Scorilo, Duras (fratele lui Scorilo) si Decebal (fiul
lui Scorilo) in ipoteza necuceririi de catre romani a Daciei la conducerea tarii nu ar fi urmat fiul
lui Decebal ci fratele acestuia, Diegis. Preotii erau o clasa aparte. Si din aceasta clasa erau
oameni instariti care se aflau in functii de conducere, unii ocupand chiar postul de vicerege (de
exemplu Deceneu pe vremea lui Burebista si Vezina pe vremea lui Decebal). Dar existau si
preoti care nu aveau proprietati (cum sunt medicii care umblau prin strainatate sau ascetii).
Oricare ar fi fost averea lor, acesti oameni erau mai mult decat respectati ajungeau sa fie venerati
(asa cu s-a intmplat cu insusi Zamolxe sau la o scara mai mica preotul Deceneu). A treia clasa
sociala, oamenii de rand cunoscuti sub denumirea de comati (pletosi in latina) deoarece acestia
nu purtau caciulita pe cap astfel vazandu-li-se parul b ogat.
Izvoarele istorice sunt in numar mic, destule pentru a face un tablou destul de complet al
vietii in Dacia, destul de putine pentru a lasa loc la multe intrebari fara raspuns, dar pentru a
caracteriza poporul dac este de ajuns citatul lui Herodot, dacii sunt "cei mai viteji si mai drepti
dintre traci".

27.Regatele geto-dacice din sec. III-II a.Chr.
n secolele III-II .Hr. snt atestate regatele conduse de Zalmodegikos, n sudul Moldovei, i
Rhemaxos, care i exercit influena asupra oraelor greceti de pe litoralul Mrii Negre, i
regatul lui Oroles, care opune rezisten invaziei bastarnilor ce ptrund n centrul i
nordul Moldovei n secolul al II-lea .Hr. unde se stabilesc alturi de gei, fiind asimilai ulterior.
n privina organizrii politice i militare a geto-dacilor distingem trei etape. Prima este cuprins
ntre secolele V-II a.Chr. i se caracterizeaz prin existena mai multor regate.Astfel Sofocle
semnaleaz prezena n prima jumtate a secolului V a.Chr. a unui regat getic condus de
Charnabon, dup cum n a doua jumtate a acestui secol Tucidide sugereaz existena la gei a
unei astfel de formaiuni politice. Trogus Pompeius menioneaz pentru anul 339 a.Chr. regatul
getic al unui rex histrianorum care s-a opus invaziei sciilor lui Atheas. La rndul su, Arian
relateaz, cu unele detalii interesante, expediia militar de o zi (demonstraia de for) fcut de
Alexandru cel Mare n anul 335 a.Chr. mpotriva unui regat getic (care dispunea de o armat de
10000 de pedestrai i 4000 de clrei) din Muntenia. De la Trogus Pompeius i Curtius Rufus
rezult c n partea de sud a Moldovei se afla pe la 331/326 a.Chr. o formaiune politic getic
care a zdrobit armata macedonean (de aproximativ 30000 de ostai) condus de generalul
Zopyrion, (acesta cznd n lupt) pe cnd se ntorcea dintr-o expediie mpotriva Olbiei (de la
gurile Bugului). Diodor din Sicilia i Pausanias descrie, cu unele detalii privind caracterul
regalitii la geto-daci, rzboaiele purtate ntre anii 300-292 a. Chr. de regele Dromihete cu
Lisimah. Din dou inscripii descoperite la Histria aflm c grecii de aici au solicitat i primit (n
virtutea unor tratate ncheiate) ajutor militar mai nti prin secolul III
a.Chr. de la un rege get cu numele Zalmodegikos, apoi prin secolul II a. Chr. de la alt rege get pe
nume Rhemaxos. Tot n secolul II a.Chr. l plaseaz Trogus Pompeius pe regale dac Oroles care
a dus lupte cu rzboinicii bastarni germanici, infiltrai n jumtatea de nord a Moldovei dintre
Carpai i Nistru. Pentru sfritul secolului II sau nceputul secolului I a.Chr. este consemnat de
acelai Trogus Pompeius regele Rubobostes ori Burobostes n vremea cruia a crescut puterea
dacilor (incrementa dacorum per Rubobostem regem).Din tirile consemnate de Strabon, Dion
Crisostomos-Iordanes i cteva inscripii (dintre care cea mai important e decretul n cinstea lui
Acorneon din Dionysopoli ) ca i din datele arheologice cunoatem c regele geto-dac Burebista
(82/79-44 a. Chr.), susinut de marele preot (devenit i vicerege) Deceneu, a unificat regatele
geto-dacice (probabil patru sau cinci la numr) sub sceptrul su. Prin exerciii, sobrietate
(abinere de la vin) i ascultare de legi, el a reuit s creeze un mare stat (megale arhe) care se
ntindea din Carpaii Pduroi pn la Munii Balcani i de la Nistru i Marea Neagr pn
dincolo de Tisa. Pentru nfptuirea acestei opere fr precedent n istoria politic a Daciei, regele
Burebista i-a supus (pe la 60 a. Chr) pe celii boii, teurisci i scordisci din vest, pe bastarnii
germanici din est i (dup 55 a. Chr.) pe grecii din oraele Pontului Euxin ncepnd de la Olbia
i pn la Apollonia. Moartea lui Burebista n anul 44 a. Chr. a dus la dezmembrarea marii lui
stpniri (megale arhe) n patru i apoi n cinci state mai mici (arhe). Dintre acestea numai despre
unul avem informaii i nc destul de limitate. Este vorba de cel care i-a pstrat reedina la
Sarmizegetusa i despre care izvoarele precizeaz c a fost condus de urmtorii regi: Deceneu,
Comosicus, Scorilo, Duras, Durpaneus i Decebal. Deceneu i Comosicus, dac nu i ceilali,au
cumulat i funcia de mare preot i judector suprem;
Din celelalte regate (a cror localizare nu se cunoate precis) sunt menionai de Plutarh i
Suetonius regii Dicomes (probabil n Moldova) i respectiv Cotiso (probabil la sud de Carpai)
care n preajma luptei de la Acium (31 a. Chr.) duceau tratative cu Antonius i respectiv cu
Octavian, oferindu-i serviciile militare ; Cotiso ajungnd apoi n rzboi i cznd n lupte cu
romanii (29 a. Chr.), cum menioneaz Horaiu. De asemenea, mai apar consemnai de Cassius
Dio regii geto-daci Roles (aliat al romanilor) Dapix i Ziraxes (oponeni ai romanilor). Mai
cunoatem numele regelui dac Koson inscripionat pe monede de aur i numele regelui dac
Thiamarkos comsemnat pe un vas de provizii descoperit n cetatea de la Ocnia-Buridava
(Basileos Thiamakos epoei).
28.Regatul lui Dromichaites
Este primul mare rege al daco getilor
Informaii despre el exist n opera lui Strabon (Geographia), Diodorus din Sicilia (Biblioteca
istoric) i Pausanias (Cltorie n Grecia). Autorii antici l numesc cnd trac ("rex Thracum"),
cnd get, chiar i rege al odriilor. Reedina formaiunii sale politice ar putea fi, potrivit lui
Vasile Prvan, cetatea Helis ("Cetatea Soarelui"). In schimb, localizarea acestei ceti i a uniunii
de triburi conduse de Dromichaites este incert, formulndu-se mai multe ipoteze. Dac se
acord credit spuselor lui Diodorus c armata lui Lisimachos era chinuit de foame i sete, se
poate avea n vedere un inut de step ca Baraganul, Cmpia
Romn sau Sudul Basarabiei (Bugeac).
Vasile Prvan nu exclude posibilitatea ca Helis s fi fost la Piscu Crsani, pe Ialomia, alii
sitund cetatea la Sudul Dunrii. Stpnirea lui Dromichaites reprezint prima afirmare cert a
unei forte Politice getice la Dunrea de Jos.
Aceasta se confrunt cu armata lui Lisimachos, diadohul Thraciei cucerite de macedoneni, ntre
anii 300 i 292 i. Hr. Motivul luptei a fost protecia acordat de Dromichaites coloniilor vest-
pontice, a cror rscoal fusese reprimat de Lisimachos n 313 i 310-309 .Hr. Evenii mentele
desfurate n primul deceniu al sec. III .Hr. sunt cunoscute lacunar i mai mult sub form
anecdotic. Astfel, cu prilejul primei lupte, din 300 .Hr., ar fi czut prizonier Agathocles, fiul lui
Lisimachos sau, dup alii, chiar regele Thraciei, eliberat ulterior.
In a doua lupt, din 292 .Hr., Lisimachos, nfrnt, a fost dus mpreun cu familia sa la reedina
lui Dromichaites de la Helis, iar oastea macedonean distrus.
Dromichaites a manifestat fa de Lisimachos o atitudine conciliant, oferindu-i un osp.
Relatarea despre cele dou banchete, unul modest pentru gei i cellalt mbelugat pentru
macedoneni, se regsete i la ali autori antici i are un rol moralizator. Dromichaites rezist n
timpul ambelor campanii i, mai mult, i consolideaz stpnirea n zon i datorit diplomaiei
sale; se semneaz pacea, iar Dromichaites o ia n cstorie pe fiica lui Lisimachos i recapt
unele posesiuni.
Ce s-a ntmplat cu regatul" lui Dromichaites dup pacea cu macedonenii, care va fi fost
statutul politic al acestuia la Dunrea de Jos, nu se mai tie.

29.Regatul lui Burebista i caracterul lui
Regatul lui Burebista este statul dac creat prin unirea triburilor geto-dace i condus de
Burebista ntre 82 .Hr. i 44 .Hr..
n sec. I . Hr., societatea geto-dac trece printr-un proces amplu de modernizare, care a condus
la apariia statului dac centralizat, care era o monarhie militar. Primul rege dac a
fost Burebista (82-44 . Hr.). Acesta a unit triburile geto-dace, prin diplomaie i lupte, cu
ajutorul lui Deceneu (preot) i a creat un stat puternic, cu centrul la Sarmizegetusa Regia, n
Munii Ortie. Sub Burebista, statul dac a atins cea mai mare ntindere, limitele sale situndu-se,
potrivit lui Strabon, la N, n Carpaii Pduroi, la V, la Dunrea Mijlocie i actuala Slovacie, la S
n Munii Haemus (Balcani) iar la E la gurile Bugului i la Marea Neagr. n anul 48 . Hr.
ntreprinde o campanie la sudul Dunrii, n Pen. Balcanic. Asigurndu-i graniele, Burebista s-
a implicat n rzboiul civil dintre Caesar i Pompei, ajutndu-l pe Pompei. Caesar, nvingtor, a
organizat o expediie de pedepsire a lui Burebista, care ns a fost ntrerupt prin moartea lui
Caesar n 44 . Hr., urmat la scurt timp de moartea lui Burebista.
Cele dou pericole externe: celii din nord-vest i romanii din sud, au dus la recunoaterea de
ctre dinatii locali a autoritii lui Burebista, pericolul extern avnd astfel o contribuie masiv
la naterea construciei statale geto-dace. Cei care nu au fost de acord cu recunoaterea noii
puteri, au fost supui pe calea armelor.Cu ajutorul marelui preot, despre care Iordanes arat c a
fost nzestrat cu o putere mare, Burebista impune ascultarea poruncilor sale i unele reforme.
Statul geto-dac, organizat ca o monarhie militar n care preoii aveau un important rol n
conducere, a suferit influene elenistice (existena titlului de cel dinti prieten, care apare n
decretul dedicat lui Acornion)
[3]
. Alturi de numirea unui vice-rege, n persoana lui Deceneu,
regele folosea i o cancelarie, unde erau emise poruncile relatate de Strabon.Cetile cucerite
sunt puse sub comanda unor comandani militari, nzestrai probabil i cu atribuii administrative,
iar cele care au recunoscut autoritatea lui Burebista, precum i cetile greceti de pe litoralul
pontic, i pstreaz propria organizare, n schimbul plii unui tribut i alinierea politicii externe
la cea a regelui.Pentru aprarea teritoriului este construit un amplu sistem de fortificaii n zona
Munilor Ortiei: Costeti, Bnia, Piatra Roie, Blidaru, Btca Doamnei, Cplna .a. Armata
regatului se ridica, dup spusele lui Strabon (evident exagerate), la 200 000 de oameni, ceea ce i-
a permis s duc o politic extern expansionist.Statul geto-dac, numit de ctre geograful
grec, arh, are astfel trsturile unei entiti statale, nu ale unei confederaii de uniuni de
triburi.Dup moartea lui Burebista, statul s-a dezmembrat n mai multe pri. n zona centrului
fortificat din Munii Ortiei, unde se afla i muntele sacru Kogaionon, s-a meninut n vremea
regilor Deceneu i Comosicus, mari preoi n acelai timp, o unitate spiritual a ntregii lumi
geto-dace. Statul va fi refcut, ns mai restrns teritorial, de ctre Decebal.
30.Frmiarea teritorial-politic a Daciei
(sec. I a.Chr. sec. I p.Chr.)


31.Rzboaiele daco-romane din anii 85-89
ntre 85 si 89 d.Chr., dacii condui de Decebal s-au confruntat de mai multe ori cu armatele
romane. n iarna anilor 85-86 d.Chr, armata regelui Duras a trecut Dunrea i a atacat i jefuit
provincia roman Moesia. n anul urmtor, 87 d.Chr, mpratul Domiian a organizat o campanie
mpotriva Daciei. Trupele romane sub conducerea generalului Cornelius Fuscus a fost ns
nvins la Tapae de dacii condui de Diurpaneus, iar generalul Fuscus a fost ucis. Dup aceast
victorie, Diurpaneus i-a luat numele de Decebal. Dei, n anul urmtor 88 d.Chr., armata
roman comandat de Tettius Iulianus a ctigat un avantaj semnificativ, romanii au fost obligai
s ncheie un tratat de pace cu Decebal, n urma nfrngerii armatelor mpratului Domiian de
ctre marcomani. Regatul Daciei a rmas n continuare independent, iar Roma a fost nevoit s
cumpere pacea frontierelor.n anul 92 d.Chr., la Adamclisi, a avut loc o lupt a dacilor aliati cu
roxolanii mpotriva Legiunii XXI Rapax care a fost nvins i anihilat. Toi cei 3800 de
legionari romani i-au pierdut viaa n aceast lupt. n memoria lor, romanii au ridicat acolo un
altar.
nainte ca Traian s se ntoarc la Roma, n anul 99 d.Chr., ca s-i asume locul ca mprat,
timpul petrecut cercetnd dispozitivele inamice si fortificaiile Dunrii, cu siguran l-au inspirat
s se pregteasc pentru o ofensiv n Dacia. Campaniile anterioare ale lui Domiian mpotriva
dacilor, precum i mpotriva triburilor germanice de la Dunre, au avut un oarecare succes, dar
situaia a fost lsata n mare parte nesoluionat. Regele dac Decebal, care a rmas la putere ca
un proverbial ghimpe n coasta Imperiului roman, a petrecut cea mai mare parte a ultimului
deceniu asigurndu-i poziia i pregtind armatele n stil roman. Datorit n mare parte
inginerilor trimii de Domitian, Decebal a construit ceti fortificate n regat i a creat un
obstacol formidabil mpotriva expansiunii romane n Dacia. Pentru c Decebal i-a ridicat
statutul su la acela de a fi printre cei mai capabili i mai puternici inamici din istoria roman,
Traian nu a avut de ales, dect sa planifice o campanie militar pentru a elimina ameninarea.
32.Rzboiul daco-roman din anii 101-102
Primul rzboi daco-roman a avut loc ntre 101 i 102. Regatul dac, sub regele Decebal,
devenise o ameninare pentru Imperiul Roman, i nvinsese cteva armate romane n timpul
domniei lui Domiian (81-96). mpratul Traian a hotrr s elimine aceast ameninare, i
n 101 a pornit mpotriva Daciei. Dup un an de lupte, regele Decebal a cerut pace. Cnd a
nclcat termenii tratatului, n 105, a izbucnit al doilea rzboi dacic.Dup obinerea
sprijinului Senatului, Traian a nceput pregtirile pentru invazia Daciei. Ingeniozitatea roman a
fost demonstrat de construcia unui pod de vase peste Dunre, pentru a sprijini naintarea
legiunilor.
[necesit citare]
Ofensiva roman avea n avangard dou legiuni care mrluiau spre
inima Daciei, arznd oraele i satele din drum.
[necesit citare]
n 101, dacii au atacat cu putere
armata roman, fiind respini cu pierderi grele. n 102, Traian i-a deplasat trupele n jos pe
Dunre la Oescus. Acolo, armatele romane s-au pregtit pentru asaltul final, nvingnd armata
dac n btlia de la Tapae. Dup btlie, au mai avut loc cteva confruntri minore, iar apoi
Decebal s-a predat. .Dup ncheierea pcii, Decebal a primit ntriri militare i sprijin tehnic de
la Traian, n scopul crerii unei zone aliate puternice pentru protejarea de posibile expediii de la
nord i est ale popoarelor migratoare deja n micare. Resursele au fost ns folosite pentru
ntrirea Daciei n scopul rscoalei anti-romane.

33.Rzboiul daco-roman din anii 105-106

Al doilea rzboi daco-roman a fost lupta ntre 105 i 106, dup ce regele dac Decebal a nclcat
tratatul de pace ncheiat cu mpratul roman Traian de dup primul rzboi daco-roman. Traian a
pornit rzboiul, cu intenia cuceririi complete a Daciei.
Dup nfrngerea din primul rzboi cu Traian, Decebal a respectat o perioad nelegerea cu
Roma, dar la scurt timp dup aceea a nceput s incite la rscoal triburile nvecinate, i s
pustiasc coloniile romane de dincolo de Dunre. Traian, cunoscut pentru caracterul su optimist
i ntreprinztor, i-a adunat nc odat forele n 106 d.Hr. pentru un al doilea rzboi mpotriva
Regatului Daciei. Spre deosebire de primul conflict, cel de-al doilea rzboi a implicat mai multe
lupte care au provocat pierderi nsemnate care, aflat n faa a numeroase triburi aliate cu
Decebal, nu a reuit s obin repede o victorie decisiv. Multe orae din Valahia care au fost
fortificate de ctre armata roman erau asediate de daci n special de-a lungul Dunrii. n fruntea
armatei romane s-a aflat i Traian n btliile din Dobrogea. Traian a stabilit cartierul general al
armatei romane in localitatea Drobeta situat pe Dunre, din acel punct coordonnd armata. n
cele din urm, Roma a triumfat i a ocupat Dacia. Un asediu asupra capitalei Sarmizegetusa a
avut loc la nceputul verii anului 106. Dacii au respins primul atac, ns romanii au distrus
apeductele capitalei dace. Oraul a fost incendiat, iar Decebal a fugit, dar a fost urmrit i de
aceea a preferat s se sinucid n loc s fie capturat. Totui, rzboiul a continuat. Datorit trdrii
unui confident al regelui dac, Bicilis, romanii au descoperit comoara lui Decebal n rul
Sargesia/Sargetia - estimat de Jrme Carcopino la 165 500 kg de aur i 331 000 kg de argint.
Ultima btlie cu armata regelui dac a avut loc la Porolissum (Moigrad). Traian nu a acceptat
condiiile de pace din tratatul de pace ncheiat n urma primului rzboi daco-roman, formulnd
alte prevederi.
Rzboaiele dacice au reprezentat un triumf uria pentru Roma i armatele sale. Traian a anunat
135 de zile de srbtoare n ntreg imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost folosite de
romani, asigurnd surse importante de finanare pentru alte campanii romane. Cele dou rzboaie
au reprezentat victorii importante n cadrul campaniilor expansioniste ale Romei, ctignd
sprijinul i admiraia oamenilor pentru Traian. Prin cuceririle ulterioare din Asia, Traian a
realizat cea mai mare ntindere din istoria Imperiului Roman. O mare parte a populaiei
masculine a Daciei a fost ucis n lupt, trecut n sclavie sau nrolat n legiuni romane i
trimis s lupte la mare distan de Dacia, n parte pentru a descuraja alte rebeliuni. Mai puin de
jumtate din Dacia a fost oficial anexat i apoi organizat ca provincie a imperiului (Dacia
roman).
Perioada de dup rzboaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului dacic i prin preluarea i
extinderea exploatrii aurului din Carpaii Apuseni, una de cretere economic susinut i de
relativ pace la Roma. A fost nceput un mare proiect de construcii, mbuntind infrastructura
Romei n general. Traian a devenit cu adevrat un mprat civil, deschiznd drumul unor ntriri
interne ulterioare n cadrul imperiului, ca stat unitar.

34.Organizarea administrativ i militar a
provinciei Dacia
Mult timp s-a considerat ca intreg teritoriul de la nord de Dunare cucerit de imparatul Traian ar fi
format o singura unitate administrativa - provincia Dacia, care la inceputul domniei lui Hadrian
ar fi fost divizata in Dacia Superior si Dacia Inferior; mai tarziu, sub Antoninus Pius, din Dacia
Superioara s-ar fi desprins o a treia provincie, Dacia Porolissensis.
Este bine cunoscut faptul ca, inca inainte de a constitui la nord de Dunare o provincie romana, o
parte a pamantului dacic intrase deja sub dominatia Romei. Astfel, istoricul Cassius Dio
afirma ca, in schimbul eliberarii generalului roman Longinus, capturat in Dacia, regele Decebal
pretindea lui Traian sa-i dea inapoi tara pana la Istru (LXVIII 12,2), cu alte cuvinte sa-i
retrocedeze teritoriile ocupate dupa primul razboi dacic. Se pune problema despre ce teritorii este
vorba, cand si in ce conditii au intrat ele sub dominatia romana.
Dar nu toate teritoriile ocupate de Traian au fost cuprinse in noua provincie; cele atasate Moesiei
Inferioare (urmare a primului razboi dacic) au continuat a ramane sub autoritatea guvernatorului
acestei provincii pe tot timpul domniei lui Traian. Asadar, provincia Dacia cuprindea cea mai
mare parte a Transilvaniei (cu exceptia coltului de sud-est; aproximativ judetele de astazi Sibiu si
Brasov), vestul Olteniei (aproximativ actualele judete Mehedinti si Gorj) si Banatul (in intregime
sau in cea mai mare parte). Dacia era o provincie imperiala, avand in frunte un guvernator ca
loctiitor(legatus Augusti pro praetore) al imparatului, numit dintre membrii ordinului senatorial;
deoarece in provincie stationau trei legiuni (I Adiutrix, IIII Flavia si XIII Gemina), el era de rang
consular (vir consularis), adica ales dintre fostii consuli. El avea atributii militare si juridice, pe
care le exercita in numele imparatului. Pe timpul guvernarii lui D. Terentius Scaurianus a fost
fundata Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, capitala noii provincii. Lui i-a
urmat, prin 111-113, C. Avidius Nigrinus. In 114 este atestat la guvernarea Daciei Quintus
Baebius Macer, iar in 117 C. Iulius Quadratus Bassus. Importanta Daciei in ierarhia provinciilor
romane rezulta si din faptul ca toti guvernatorii ei de pe timpul lui Traian au fost personalitati
militare de prim rang; spre exemplu, Bassus guvernase mai inainte Syria, una din cele mai
importante provincii ale imperiului din punct de vedere militar si strategic.
Organizarea militara a provinciei:
n Dacia stationau 30.000 - 40.000 de soldati (cca. 10% din totalul armatei Romei).Armata
consta din legiuni (unitati pedestre, de elita, formate doar din romani), trupe auxiliare (dintre
provincialii necetateni), formate din cohortes (trupe de pedestrasi) si alae(trupe de
calareti).Serviciul militar avea o durata de 25 de ani,la lasarea la vatra, se primea cetatenia
romana, pamnt si alte avantaje de natura economico-sociala.Dacia era aparata de castre (tabere
ntarite, permanente),cum au fost cele de la Apulum (Legiunea a XIII-a Gemina), Potaissa
(Legiunea a V-a Macedonica) s.a.;pentru aparare,ele erau prevazute cu 1-2 santuri, un val de
pamnt (sau zid din piatra).Dintre unitatile militare romane, 15 cohorte au fost formate doar
din daci.Dupa anul 230, atacurile migratorilor si ale dacilor liberi asupra provinciei romane se
intensifica.
Aurelian hotaraste parasirea provinciei Dacia - ntre 271 - 272 este parasit nordul si
centrul provinciei, iar n anul 275 si partea de sud a acesteia.n tot acest rastimp, de la
retragerea aureliana din Dacia si pna la nceputul secolului al VII-lea, Dobrogea a facut
parte din Imperiul Roman (de rasarit),apartenenta care a avut o certa nsemnatate pentru
consolidarea romanitatii nord-dunarene;
Pe tarmul drept al Dunarii, Aurelian nfiinteaza o noua Dacie (ntre cele doua Moesii).

35.Colonizarea i urbanizarea provinciei Dacia
Urbanizarea
Daciei a reprezentat un important progres, fiind intemeiate orase care primeau rang de
coloniae ( Ulpia Traiana Sarmizegtusa, Napoca, Drobeta, Apulum,Romula, Potaissa, Malva)
sau de municipium (Dierna, Tibiscum, Ampelum,Porolissum). Satele erau impartite in :
pagus (comune mari) si vicus. Mai existau siasezarile de tip villa rustica( proprietate
rurala romana constand in locuinta proprietarului si anexele acesteia).
O norma fixata de catre mparatul Traian, interzicea folosirea populatiei din Italia la
colonizari (exista pericolul depopularii, Italia neavnd atunci un surplus de populatie n raport cu
pamntul arabil existent).Eutropius a scris ca n noua provincie romana au fost adusi
colonisti "ex toto orbe Romano" (din ntregul Imperiu roman).Colonizarea a fost oficiala si
masiva, cuprinznd deopotriva centrele urbane si zonele rurale. Originea colonistilor a fost
diversa,ei provenind din cele doua Moesii, Dalmatia, Pannonia, Noricum, Tracia, Grecia, Asia
Mica, Siria s.a.
Colonizarea s-a realizat cu rapiditate din urmatoarele motive : imperiul voia sa
mpnzeasca acest bastion naintat cu ct mai multe elemente romane (sau romanizate);
pierderile umane suferite de daci n razboaiele cu romanii; romanii doreau sa exploateze ct mai
rapid si eficient bogatele resurse economice ale subsolului si solului dacic.
Un aspect foarte important, mai putin relevant pna n prezent se refera la faptul ca
mparatul Traian a efectuat un recensamnt al pamnturilor (centuratio).Obiectivele
acestuia priveau : ce pamnturi au primit veteranii, colonistii?; cui au apartinut ele nainte de
106? ( cu dacii deposedati de pamnturi, colonistilor romani le-ar fi fost aproape imposibil sa
convietuiasca!...).
Romanii au mpartit pamnturile libere n acel moment! (ale sustinatorilor lui
Decebal, ale paturii locale bogate, retrase n teritoriile dacice neintrate n componenta noii
provincii romane , ale celor ucisi n lupte).
Altfel nu se explica de ce ar fi avut nevoie mparatul Traian de un recensamnt, ci
ar fi mpartit pur si simplu pamnturile dupa pofta lui! Traian si administratia romana aveau
interesul sa pacifice Dacia - sa faca un adevarat model de provincie pacificata!... -, sa prezerve
locuitorii Daciei, ca sursa de venituri pentru Imperiul roman, nu sa i alunge de pe propriile
pamnturi, pe care sa le atribuie arbitrar noilor adusi n provincie!
n strategia politica a Imperiului roman, colonizarea era un instrument de asimilare a
provinciei, de integrare a acesteia n noul complex politico-statal. Colonizarea nu a luat sfrsit
odata cu domnia lui Traian, noi mestesugari au fost adusi aici n secolul III, acestora adaugndu-
se noile unitati militare aduse n Dacia romana ntre anii 106-275.
Limba vorbita de catre colonisti a fost limba latina,iar dovezile n acest sens nu
lipsesc,dimpotriva : exista descoperite peste 3.000 de inscriptii n limba latina (fata de doar 40 n
limba greaca); inscriptiile nchinate zeilor stramosesti - tot n latina; marea majoritate a
colonistilor erau elemente latinofone (indiferent de originea etnica sau provincia din care au fost
adusi); acest fapt a facut din Dacia, chiar de la nceput, o provincie de limba latina, comparabila,
din acest punct de vedere, cu provinciile romane occidentale : Hispania, Gallia, Pannonia,
Dalmatia s.a.
36.Viaa economic i cultural a provinciei Dacia
Au existat, insa, o serie de schimbari atit in domeniile economice traditionale cit si in
noile activitati economice inregistrate in noua provincie imperiala. Principalele sectoare
economice au fost: agricultura, cresterea animalelor, mineritul si mestesugurile, comertul si
circulatia monetara. In vederea valorificarii cat mai depline a bogatelor resurse ale solului si
subsolului noii provincii, in speciala metalelor pretioase si a celor metalifere, romanii au adus in
Dacia o numeroasa forta de munca specializata, prilej cu care au poposit aici din proprie
initiativa si alte categorii sociale de cultura si civilizatie romana din intreg Imperiul Roman
colonizand spatiul vechii Dacii, depopulat in unele zone datorita grelelor razboaie purtate cu
armatele romane.
Agricultura
In urma cuceririi romane pamintul devine in totalitate ager publicus (proprietate a staului),
conform dreptului roman. Agricultura, viticultura si pomicultura sint ocupatii de baza ale
autohtonilor si colonistilor prezenti in Dacia Romana. Se cultiva diferite soiuri de griu, mei si
secara. In epoca romana se constata o supravietuire a uneltelor traditionale geto-dace, dar alaturi
de ele incep sa se foloseasca o serie de noi tipuri si variante de unelte agricole, receptate si
asimilate din lumea romana, datorita randamentului economic superior. Acest proces are loc nu
numai in Dacia romana ; el a cuprins si teritoriile ramase in afara stapanirii romane, la dacii
liberi, dar cu oarecare intarziere si cu o mai mica intensitate. Cu toate acestea, se poate afirma ca,
procesul romanizarii geto-dacilor s-a petrecut si pe plan material, cuprinzand cu destula
intensitate si zona culturii materiale, agricultura in principal. In ceea ce priveste cresterea
animalelor, ca a doua ramura fundamentala a economiei agrare, cercetarile efectuate
demonstreaza ca erau domesticite si crescute in principal taurine, porcine, ovine si cai de talie
medie. Cresterea animalelor este confirmata de numeroasele informatii provenite din ordinele
romane.Pasunile si finetele statului sint date unor arendasi care impun taxe pentru cei ce trimit
vitele pe aceste terenuri. Activitatile agrare se completeaza si cu altele cum ar fi : viticultura,
cultura plantelor textile, cresterea pasarilor de curte, albinaritul, pescuitul si vanatoarea.Vitele
cornute mari si mici, precum si cabalinele, constituiau una dintre marile bogatii ale Daciei
Romane. Acestea erau comercializate in celelalte provincii ale Imperiului Roman.
Mineritul
Romanii au acordat o deosebita atentie punerii in valoare a bogatiilor solului si subsolului noii
provincii. Ei au continuat si dezvoltat aceasta activitate de exploatare miniera, folosind
experienta si forta de munca a minerilor daci si marind productia si productivitatea prin
deschiderea de noi puncte de exploatare si prin aplicarea de noi tehnologii folosite in Imperiu in
ceea ce priveste valorificarea aurului, argintului, fierului, cuprului, sarii.Bogatiile subsolului
Daciei - aurul si argintul - au reprezentat o puternica atractie pentru romani si unul dintre
motivele cuceririi Daciei. De aceea, noii stapini au fost preocupati de exploatarea lor cit mai
rentabila, fapt pentru care minele de metale pretioase au fost declarate proprietatea statului.
Specialistii in minerit au fost adusi mai cu seama din Iliria, unde aceasta indeletnicire avea o
veche traditie. Cele mai bogate exploatari aurifere si argintifere erau in muntii Apuseni (Rosia
Montana, Abrud si Zlatna). In afara de aur se mai exploatau sarea, fierul, marmura si titeiul
(pacura). Sarea se extragea de la Ocna Mures (Salinae), Ocna Sibiului si Ocna Dejului. In ceea
ce priveste marmura, ea s-a scos din carierele de la Bucova si Gradistea.
Mestesugurile
Acestea au cunoscut, in epoca romana, o dezvoltare sustinuta, in primul rand pe teritoriile
supuse Romei. In cadrul activitatii mestesugaresti se impune ca ramura importanta prelucrarea
metalelor in ateliere specializate in vederea elaborarii unui intreg inventar de unelte, obiecte de
uz casnic, piese de harnasament etc. Au luat fiinta numeroase ateliere in care se prelucrau
minereurile extrase.Au existat numeroase ateliere in care se prelucra fierul unde se produceau
unelte pentru toata gama de activitati economice si se confectionau unele arme necesare armatei
romane.La o mare dezvoltare a ajuns mestesugul ceramicii, de care se leaga atat confectionarea
vaselor de lut propriu-zise cat si prelucrarea materialelor din lut (tigle, caramizi, teracote,
figurine, opaite etc.). Un mestesug nou il constituie producerea de perle de sticla in ateliere de
sticlarie. La aceste ramuri de productie se adauga si prelucrarea osului, a postavului, a pieilor,
precum si mestesugul utilizarii fortei hidraulice.
Comertul
Despre comertul Daciei Romane, marfurile importate si exportate, precum si negustorii de aici
exista numeroase informatii. Inscriptii descoperite la Apullum mentioneaza negustorii din
Provincia Dacia Apullensis constituiti intr-o confederatie. Alte centre in care apar negustori sint
Sarmizegetusa, Drobeta, Ampelum si Potaissa.Activitatea de schimb a cunoscut si ea un sensibil
avant odata cu constituirea provinciei romane Dacia.Din Dacia se exportau materii prime (aur,
argint, sare) dar, alaturi de acestea, obiectul comertului il faceau si cerealele, vitele, mierea de
albine, lemnul si pestele. Se importau vase fine de lux (terra sigillata) din Panonnia, Gallia si
malul drept al Rinului. Se mai importau stofe fine, obiecte de podoaba, arme, fructe, minereuri si
vinuri sudice. Ca mijloc de plata a marfurilor era folosita moneda romana, in special cea de
bronz, a carei circulatie se intensifica. Asemenea monede se bateau in marile centre economice
unde existau monetarii, de pilda in orasele pontice Tomis, Callatis sau la
Sarmizegetuza.Circulatia marfurilor a fost mult usurata de amenajarea unor noi drumuri
comerciale care legau centrele urbane din Dacia cu marile centre din Imperiu.Circulatia
marfurilor a fosat supusa unui strict sistem vamal, atat la intrarea si iesirea din provincie, cat si in
interior, administratia romana instituind taxe vamale aducatoare de mari venituri
Imperiului.Fiscalitatea constituia, de asemenea, o sursa de mari venituri. Existau impozite directe
funciare si impozite pe cap de locuitor liber.
37.Formarea provinciei Moesiei Inferioare,
organizarea administrativ i militar a provinciei.

Provincia Moesia Inferior era mrginit la nord de cursul inferior al Dunrii, la est de vrsarea
rului Ciabrus. Cuprindea inutul locuit de tribali cu Oescus, rp Thraciae i Scythia Minor cu
oraele greceti Histria, Tomis, Callatis, Odessos ,Dionysopolis i Messambria. Oraele
Nicopolis i Marcianopolis din Thracia, fondate de Traian, trec n Moesia Inferioar. Era o
provincie imperial, a crei guvernare era ncredinat unui legatus Augusti pro praetore, care
avea n subordine trei legiuni.
Moesia Inferior. Domnia lui Traianus reprezint momentul adevratei consolidri a stpnirii
romane n Moesia Inferior n general, n partea dobrogean a acesteia n special, mai ales c
teritoriile respective fuseser afectate de incursiunea dacilor i a aliailor lor din iarna anilor 101-
102. Astfel, din punct de vedere teritorial i administrativ, imediat dup primul rzboi cu dacii,
provincia sud-dunrean i-a extins graniele n stnga Dunrii, ncorpornd sudul Basarabiei i
al Moldovei, Muntenia, Oltenia estic i sud-estul Transilvaniei. Prin constituirea acestei regio
translimitans, mpratul urmrea ca, mpreun cu punctele controlate de Imperiu nc din veacul
I pe litoralul nord-pontic, s supravegheze i s blocheze mi-87crile triburilor libere din spaiul
extracarpatic i din stepa euro-asiatic, pe de o parte, i, pe de alta, s asigure protecia frontierei
sud-estice a Daciei de curnd nfiinate. n plan militar, Traianus a ntrit aprarea limes-ului
Moesiei Inferior, inclusiv a sectorului su obrogean, mutnd legiunea V Macedonica de la
Oescus la Troesmis, aducnd legio XI Claudia la Durostorum i stabilind noi uniti auxiliare
(alae, cohortes i vexillationes). n planul vieii urbane, mpratul Traianus a promovat canabae-
le legiunii V Macedonica formate n proximitatea castrului de la Oescus la statutul de colonia
(Colonia Oescus) i, dup opinii mai recente, a ntemeiat un municipium la Tropaeum Traiani,
unde n 109 a i ridicat monumentul triumfal ce comemora rzboaiele dacice. Dacia. Pentru
implantarea ct mai rapid a structurilor romane n inutul transdanubian, Traianus a rmas n
nou provincie nc un an de la ntemeiere, promovnd, aa cum am vzut, o politic dur fa de
autohtoni (distrugeri ale centrelor de rezisten i ale simbolurilor puterii regale i sacerdotale
dacice, luarea n captivitate, dislocri de comuniti, nrolri n armata imperial etc.) i
procednd la un istituirea administraiei provinciale specifice statului roman, la transferul masiv
de populaie, la demobilizarea veteranilor, la crearea primelor elemente ale infrastructurii
militare i rutiere etc. Monedele din 112-114 proclamau Dacia Augusti provincia - semn c
stpnirea roman se definitivase.

39.Migraia triburilor sarmatice n regiunile carpato-
dunrene