Cum se poate cunoaste bunatatea sau rautatea unei fapte?

Pentru a cunoaste bunatatea sau rautatea unei fapte, trebuie sa tinem seama de toate partile ei, adica
de:
1) Obiect, care inseamna lucrul de care se ocupa fapta (de pilda: rugaciunea, milostenia, furtul etc.);
2) Motiv, adica indemnul care face voia sa se hotarasca pentru un lucru sau altul. Motivul cel mai inalt al
faptelor savarsite de crestin trebuie sa fie iubirea fiasca fata de Dumnezeu, Care i-a dat viata si toate
cele trebuitoare vietii, si-l iubeste atat de mult, incat pentru mantuirea lui a dat si pe Fiul Sau, Cel Unul
Nascut, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3, 15);
3) Scop, adica tinta la care tinde voia cu fapta sa. Scopul cel mai inalt al faptelor trebuie sa fie
preamarirea lui Dumnezeu, precum citim in Sfanta Scriptura: Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de
faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti (I Cor. 10, 31). Sfantul Vasile cel Mare zice: Crestinul
va savarsi bine lucrul sau, daca va referi la Dumnezeu tot ce face, spre a indeplini voia Lui624 (Sfantul
Vasilie cel Mare, Regulile pe larg, 15, Migne, P. G., vol. 31, col-326).
4) Intentie, care inseamna indreptarea faptei spre scopul ei. De pilda, intentia mea este sa ajut pe
aproapele meu aflat in nevoie, desi inca nu stiu in ce chip il voi ajuta. Ma hotarasc sa-l ajut din motivul
dragostei catre aproapele si-i trimit un dar cu scopul de a-i alina nevoia;
5) Imprejurari, adica semnele dupa care o fapta in savarsirea ei se deosebeste de alta. Astfel, la fiecare
fapta se pune intrebarea: a) cine a facut-o (tanar, batran, preot, mirean); b) ce s-a facut (milostenie,
furt); c) unde s-a facut (in biserica, acasa, pe fata, in ascuns); d) cu ce mijloace (prin castig cinstit, prin
furt, singur, prin altul); e) in ce scop (pentru a ajuta pe cineva, pentru a-l insela; f) chipul in care s-a
savarsit fapta (din dragoste, din ura, cu pregatire); g) cand s-a savarsit fapta (ziua, noaptea, in timpul
Sfintei Liturghii).
Fapta, ca sa fie buna, trebuie sa corespunda voii lui Dumnezeu dupa toate partile ei, adica dupa obiect,
motiv, scop, intentie si imprejurari. Cand fapta se potriveste cu voia lui Dumnezeu numai in una dintre
partile sale, ea este rea. De pilda, cand cineva fura spre a ajuta pe cineva, scopul faptei este bun, dar
mijloacele sunt rele, deci fapta sa este rea. Cand cineva ajuta pe aproapele spre a fi laudat de oameni,
fapta in sine este buna, dar scopul urmarit este rau; deci pentru savarsitor fapta nu poate fi socotita
buna.
De buna seama, crestinul are datoria de a savarsi totdeauna fapte bune, caci numai asa isi poate
dobandi mantuirea sufletului. Caci crestin adevarat nu este cel care din cand in cand savarseste cate o
fapta buna, ci cel care in chip statornic isi impodobeste viata cu fapte bune.
Dar pentru a putea ajunge la aceasta stare, crestinul trebuie sa-si incordeze neintrerupt puterile sale
sufletesti, spre a potoli pornirile rele si a birui ispitele care mereu se apropie de el cu indemnuri la fapte
rele. Crestinul adevarat trebuie, in chip statornic, sa lupte impotriva raului, sa se curete de patimi, sa-si
castige taria si deprinderea in savarsirea faptelor bune, adica sa se impodobeasca cu frumusetea virtutii
crestine. Sfantul Antonie cel Mare spune: Sa nu zica cineva ca este cu neputinta omului sa ajunga la
viata cea virtuoasa, ci numai ca aceasta nu este usor 625 (Filocalia, vol. 1, trad. D. Staniloae, Sibiu, 1946,
p. 4).