Ce este voia libera a omului?

Voia libera este puterea sufleteasca pe care o are omul chiar de la creare si prin care el se poate hotari
fara nici o sila pentru o fapta sau pentru alta. In temeiul acestei puteri, fiecare om este, el singur si nu
altcineva, savarsitorul si stapanul faptelor sale. Voia libera este singurul dar asupra caruia omul are
stapanire deplina.
Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, in starea originara voia omului era inclinata spre binele moral;
prin pacatul stramosesc ea s-a inclinat mai mult spre rau, insa fara sa-si piarda cu totul inclinarea spre
bine. Prin jertfa Domnului nostru Iisus Hristos pe Cruce, i se da credinciosului un ajutor suprafiresc, adica
harul dumnezeiesc, pentru ca sa poata invinge inclinarea spre rau si sa poata implini binele moral.

Unde se vorbeste despre voia libera?
Despre voia libera a omului se vorbeste in cuvinte foarte limpezi in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie.
Asa citim in Vechiul Testament: Viata si moarte ti-am pus Eu astazi inainte, binecuvantare si blestem.
Alege viata, ca sa traiesti tu si urmasii tai (Deut. 30, 19). In Noul Testament Mantuitorul raspunde
tanarului bogat: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta si da-o saracilor (Matei 19, 21). In
alt loc, Mantuitorul plange soarta Ierusalimului, spunand: Ierusalime, Ierusalime de cate ori am voit sa
adun pe fiii tai, dupa cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar nu ati voit (Matei 23, 37). Iar Sfantul
Chiril al Ierusalimului spune: Sa stii ca tu ai un suflet cu vointa libera care are putinta de a face cum
voieste623 (Sfantul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, 4, cap. 18, Migne, P. G., vol. XXXII, col. 478).
Dar si fiecare om cu judecata sanatoasa isi da seama ca are voie libera. Fiecare simte ca se hotaraste de
la sine pentru o lucrare, ca prin alegere proprie a savarsit intr-o imprejurare o fapta anumita si ca ar fi
putut tot atat de bine savarsi alta in locul ei. Ca este asa ii arata omului si cainta pe care o simte pentru
unele fapte. Caindu-se pentru unele fapte, omul isi da seama ca el n-a fost silit sa le faca si ca putea sa
nu le faca, sau chiar avea datoria sa nu le faca. Daca omul n-ar fi inzestrat cu voie libera, atunci n-ar avea
nici un rost si nici un inteles toate sfaturile, indemnurile, poruncile si legile ce i se dau. N-ar putea fi
vorba nici de virtute, nici de pacat, nici de rasplata, nici de pedeapsa si nici de raspundere. Caci cum i s-
ar putea cere omului socoteala pentru o fapta pe care el n-ar fi avut libertatea sa o faca? Raspundere
are omul numai pentru faptele pe care le-a savarsit in deplina libertate si constiinta, si nicidecum pentru
cele pe care le-a savarsit din constrangere.
De aceea, cand sila, frica, nestiinta, patimile, deprinderile sau alte imprejurari slabesc sau chiar intuneca
cu totul constiinta omului si lucrarea libera a vointei sale, atunci in aceeasi masura scade si raspunderea
pentru faptele savarsite in astfel de imprejurari. Libertatea voii sta deci la temelia vietii morale a omului
si a intregii randuieli din societatea omeneasca.
Care este temeiul faptelor noastre?
In temeiul voii libere cu care este inzestrat, omul este stapanul faptelor sale.
De cate feluri sunt faptele omenesti?
Faptele noastre sunt de doua feluri: bune si rele. Bune sau morale sunt faptele savarsite cu stiinta si voie
libera si care sunt dupa voia lui Dumnezeu, aratata prin legile Sale; iar rele, imorale sau pacate, sunt
acele fapte care nu sunt savarsite dupa voia lui Dumnezeu. Aceasta inseamna ca faptele trebuie
judecate totdeauna dupa felul legaturii lor cu voia lui Dumnezeu, aratata prin legile morale cunoscute de
mintea credinciosului.