Dezvoltarea fizica si a motricitatii

Perioada prescolara este caracterizata de un ritm exploziv al dezvoltarii motrice si

somatice, a conduitelor diferentiate.
Procesul de crestere este relativ intens, dar mai putin alert decat in perioada anterioara.
Papalia, Olds si Feldman (2010) afirma ca in jurul varstei de 3 ani, copiii incep in mod normal
sa isi piarda rotunjimile specifice de bebelus si sa capete infatisarea zvelta, atletica a
copilariei. Intre 3 si 7 ani, cresterea se realizeaza diferentiat. Astfel, intre 4 si 5 ani cresterea
traverseaza o perioada mai lenta, in medie 4-6 cm anual, pentru ca, spre sfarsitul
prescolaritatii, ritmul ei sa fie intensificat. In ansamblu, intre 3 si 6/7 ani copilul creste in
inaltime de la aproximativ 92 cm la 116 cm, iar in greutate de la 14 kg la 22 kg. Trebuie
retinut faptul ca exista diferente intre fete si baieti, acestia din urma avand cu aproximativ 1
cm mai mult in inaltime si 0,5 kg mai mult in greutate. De asemenea, baietii au mai mult tesut
muscular in masa corporala totala, in comparatie cu fetele, care au mai mult tesut adipos.
Procesul de crestere variaza in functie de anumiti factori externi, cum ar fi alimentatia, igiena,
starea sanatatii.
Viteza de crestere a diferitelor parti ale corpului in perioada prescolaritatii duce la
schimbarea proportiilor sale. Daca la 2 ani, capul reprezenta 1/5 din corp, la 6/7 ani el
reprezinta 1/6. Regula cresterii si dezvoltarii inegale se extinde si asupra altor parti ale
organismului (abdomen, torace, bazin, membre superioare si inferioare), ca si asupra altor
organe si tesuturi (piele, schelet, musculatura). Acest lucru face ca, specific in infatisarea
fizica a prescolarului, sa fie o oarecare disproportie intre dezvoltarea capului, care este relativ
mare, si dezvoltarea membrelor inferioare, ceva mai scurte. Faptul semnalat are consecinte
asupra stabilitatii si echilibrului copilului. Acesta se impiedica, isi pierde echilibrul, cade, dar
urmarile nu sunt grave.
Progrese importante se inregistreaza in procesul de osificare. Cartilajele se transforma
in os mai rapid decat inainte, iar spre sfarsitul acestei perioade, punctele de osificare incep sa
fie vizibile in toate oasele carpiene. Cu toate acestea, oasele sunt inca destul de elastice,
maleabile. Coloana vertebrala, datorita acestei elasticitati, poate fi supusa deformarii. Din
acest motiv, pozitia corpului este importanta si trebuie verificata si corectata pozitia in scaun,
in timpul mersului si postura copilului in diferitele activitati pe care le desfasoara.
Sistemul muscular este la fel de inegal dezvoltat: muschii lungi ai membrelor
evolueaza mult mai rapid decat muschii scurti ai mainii, fapt care explica de ce prescolarul
efectueaza mai usor miscarile ample - mersul, aruncarea, lovirea - decat miscarile de precizie.
De aceea, atitudinea adultului fata de aceste particularitati trebuie sa fie nuantata: pe de o
parte, sa evite supunerea copilului la eforturi manuale grele, indelungate, pe de alta parte sa le
stimuleze dorinta de miscare, deoarece aceasta conduce la dezvoltarea muschilor si a centrilor
nervosi care regleaza miscarile.
In prescolaritate, dezvoltarea creierului este mai putin spectaculoasa decat in perioada
de sugar, dar valul de crestere cerebrala se prelungeste cel putin pana la varsta de 3 ani, cand
creierul are aproximativ 90% din greutatea la varsta adulta (Gabbard, 1996 apud Papalia, Olds
si Feldman, 2010). Densitatea sinapselor la nivelul cortexului prefrontal atinge apogeul la
patru ani. Mielinizarea cailor de conducere auditive este si ea completa la acea varsta. La 6
ani, creierul a ajuns la circa 95% din volumul sau maxim. Exista totusi mari diferente
individuale: intre doi copii de aceeasi varsta, sanatosi si cu functionare normala poate exista o
diferenta de pana la 50% in ceea ce priveste volumul creierului (Lenroot si Giedd, 2006 apud
Papalia, Olds si Feldman, 2010). O schimbare treptata se produce la nivelul corpului calos,
care face legatura intre emisfera stanga si cea dreapta. Mielinizarea treptata a fibrelor corpului
calos permite transmiterea mai rapida a informatiilor si integrarea lor mai buna. Aceasta
evolutie, care continua pana la 15 ani, imbunatateste functii cum ar fi coordonarea simturilor,
procesele memoriei, atentia si starea de vigilenta, vorbirea si auzul. Intre 3 si 6 ani, cresterea
cea mai rapida are loc in ariile frontale care regleaza organizarea si planificarea actiunilor. De
asemenea, se intensifica rolul reglator al scoartei cerebrale, prin dezvoltarea treptata mai ales
a formelor de inhibitie conditionata. Are loc o oarecare disciplinare a conduitei, ceea ce
pregateste copilul pentru forme de activitate mai complexe, pentru munca scolara (Schiopu,
1967).
Tot in aceasta perioada se contureaza mai pregnant dominanta asimetrica a emisferelor
cerebrale, ceea ce se va repercuta asupra diferentierii manualitatii copilului. Preferinta pentru
utilizarea unei maini, si nu a celeilalte, se poate observa deja in jurul varstei de 3 ani. Intrucat
emisfera cerebrala stanga, care controleaza jumatatea dreapta a corpului, este de obicei
dominanta, majoritatea oamenilor este dreptace. La oamenii cu creier simetric din punct de
vedere functional, tinde sa domine emisfera dreapta, astfel ca sunt stangaci. S-a observat ca
baietii au o probabilitate mai mare decat fetele de a fi stangaci. Dar mana dominanta nu este
intotdeauna stabilita definitiv; nu toti oamenii prefera sa foloseasca una din maini la toate
sarcinile. A fost cercetat faptul conform caruia mana dominanta se mosteneste genetic. In
acest sens, o teorie avanseaza ideea existentei unei singure gene pentru dreptaci. Potrivit
acesteia, oamenii care mostenesc aceasta gena de la un parinte sau de la amandoi, circa 82%
din populatie, sunt dreptaci. La cei care nu primesc gena, determinarea mainii dominante este
aleatorie (pot fi dreptaci, stangaci sau ambidextri), acest lucru putand explica de ce la unii
gemeni monozigoti exista diferente de mana dominanta, precum si de ce 8% dintre copiii cu
ambii parinti dreptaci sunt stangaci (Klar, 1996).
Dezvoltarea ariilor senzoriale si motorii ale scoartei cerebrale permite coordonarea
mai buna a miscarilor. Miscarea, scria Montessori (1977), este puntea de legatura dintre
gandire si actiune.
Prescolarii progreseaza foarte mult in privinta abilitatilor motorii grosiere, cum ar fi
alergatul si saritul, care implica muschii mari. Cum oasele si muschii lor sunt mai puternici,
iar capacitatea pulmonara este mai mare, pot alerga, sari si catara tot mai rapid. Nivelul de
performanta a copiilor variaza in functie de zestrea lor genetica si de ocaziile de a deprinde si
exersa abilitatile motorii. Numai 20% dintre copiii de 4 ani pot arunca mingea bine si 30% o
pot prinde bine. Cei mai multi copii sub 6 ani nu sunt pregatiti sa participe la vreun sport
organizat. Dezvoltarea fizica infloreste cel mai bine in jocurile libere active, nestructurate.
Abilitatile motorii fine, cum ar fi incheierea nasturilor si elaborarea desenelor,
presupun coordonarea ochi-mana si cea a muschilor mici. Progresele in privinta acestor
abilitati le permit copiilor mici sa isi asume in mai mare masura responsabilitatea propriei
ingrijiri.
Pe masura ce isi dezvolta abilitatile motorii, prescolarii combina in permanenta
capacitatile de care dispun deja cu cele pe care abia le achizitioneaza, rezultand astfel
capacitati mai complexe. Aceste combinatii de abilitati se numesc sisteme de actiune.
Una din nevoile fundamentale pe care o resimte copilul la aceasta varsta este nevoia de
miscare. Se are in vedere nu atat miscarea referitoare la contractiile musculare sau la
deplasarile in spatiu cu incarcatura mecanica si fiziologica, ci miscarea introdusa in actul
motor si subordonata acestuia, miscarea considerata element constitutiv al actiunilor cu
obiectele. De data aceasta, pe prim plan trece incarcatura psihologica a miscarii, raportarea la
obiecte, imagini, intentii, posibilitati de realizare.
Prescolarul gaseste o adevarata placere in a intreprinde tot felul de actiuni: imita ceea
ce fac adultii, isi insoteste si subliniaza cuvintele prin gesturi, isi exprima starile emotionale
prin mimica si pantomimica, deci prin miscarile diferitelor segmente ale fetei si ale corpului.
Miscarile bruste, relativ necoordonate de la 3 ani sunt inlocuite in cursul celui de-al patrulea
an de miscari fine, suple armonioase. Datorita libertatii si spontaneitatii motricitatii, dar si
armoniei ei, aceasta perioada a fost denumita "varsta gratiei" (Golu, Zlate, Verza, 1998).
Gratia miscarilor nu se datoreaza doar noilor disponibilitati anatomofiziologice ale
prescolarului, ci si faptului ca el se simte a fi in centrul atentiei, urmarit si admirat de cei din
jur, ca urmare, facand totul pentru a-i satisface. Miscarile sunt delicate, diferentiate, expresive,
cu mare incarcatura afectiva si semantica. Pe masura ce se apropie de varsta de 6 ani, moment
in care se pregateste pentru a intra la scoala, la prescolar se observa estomparea gratiei in
favoarea fortei. Exigentele scolii restrang libertatea de miscare, spontaneitatea ei in favoarea
rigorii si preciziei. Este varsta la care copilul trebuie sa se puna in valoare, sa faca fata unor
situatii de rivalitate, chiar unor conflicte cu cei de o seama cu el.
Traversarea sistemului bruschete-gratie-forta a miscarilor reprezinta o evolutie
generala a evolutiei motricitatii (Golu, 2009). Aceste caracteristici se manifesta diferentiat, in
functie de tipul conduitei si de gradul lor de consolidare. Numarul conduitelor pe care copilul
le elaboreaza la aceasta varsta este foarte mare, conditiile de elaborare ale acestor conduite
sunt foarte variate, cu grade diferite de solicitare si finalitatea lor este diferita, astfel incat una
sau alta dintre cele trei caracteristici va trece in prim plan.
Un lucru important in acest sens este faptul ca la baza dezvoltarii psihice a copilului
sta nevoia de actiune, finalizata prin executarea diferitelor miscari. Un copil care actioneaza
cu un obiect - il descompune, recompune, transforma, invarte etc. - are sanse mai mare de a-si
elabora o imagine adecvata despre el decat un altul care doar contempla obiectul de la
distanta. De altfel, s-a demonstrat experimental ca ingradirea actiunii cu obiectul se soldeaza
cu simplificarea si saracirea cunoasterii lui. Daca i se da unui prescolar sa tin in palma un
obiect oarecare, fara sa il vada, si i se cere sa spuna ce simte, ce este, fara sa il miste, se va
constata ca insusirile enumerate sunt extrem de putine, referitoare probabil la greutate si
temperatura. Daca insa i se permite sa miste, sa pipaie obiectul cu mana, tot fara a-l vedea,
numarul insusirilor relatate este mult mai mare. Se poate observa astfel ca imaginea corecta a
obiectului respectiv s-a format chiar in procesul actiunii cu acesta. Mai mult decat atat,
ingradirea actiunii cu obiectul poate fi insotita de deformarea perceptiei, de aparitia unor
iluzii. In concluzie, perceptia se formeaza in cursul actiunii cu obiectul, dar ea se si corecteaza
sau se verifica prin intermediul actiunii.
Motricitatea si actiunea cu obiectele contribuie nu doar la imbogatirea si diversificarea
planului cognitiv al prescolarului, ci si la formarea personalitatii sale. Pe masura elaborarii si
diversificarii diferitelor tipuri de conduite motorii independente (alimentare, igienice,
vestimentare), copilul se detaseaza tot mai evident de mediul inconjurator, se
individualizeaza. In acest mod, copilul isi creeaza un suport de autonomie reala,
constientizeaza mai clar care sunt responsabilitatile in raport cu propria persoana, utilizeaza
deprinderi.
In perioada prescolaritatii, tiparele de somn ale copilului se modifica. Spre deosebire
de sugari, care dorm toata ziua si toata noaptea, prescolarii isi fac somnul integral intr-un
singur interval nocturn. Numarul orelor de somn scade constant de-a lungul copilariei, dar
fiecare copil poate avea nevoie de mai multe sau mai putine ore de somn decat ceilalti.


Grafic 1. Periodizarea orelor de somn la copil

In America, circa 1 din 10 parinti sau ingrijitori ai prescolarilor declara ca exista o
problema de somn la copilul lor, cum ar fi trezirea frecventa in timpul noptii sau vorbitul in
somn. Tulburarile de somn pot fi cauzate de activarea accidentala a sistemului de control
motor al creierului sau de trezirea incompleta dintr-un somn adanc, ori pot fi declansate de
respiratia dezordonata sau de miscarile agitate ale picioarelor. Aceste perturbari tind sa fie
mostenite si sunt asociate deseori cu anxietatea de separare (Petit et al., 2007). In majoritatea
cazurilor, tulburarile de somn sunt doar ocazionale si, de regula, dispar cu varsta. In cazul in
care persista, pot indica o afectiune emotionala, fiziologica sau neurologica, care trebuie
examinata.
Somn de
noapte
16,5
15,5
15
14,25
14
13,75
13,5
13
12
11,5
11
10,75
10,5
10,25
10
9,75
9,5
9,25
9,25
9
8,75
Total
ore de
Copilul care traieste o groaza nocturna (pavor) pare sa se trezeasca brusc dintr-un
somn adanc, in prima parte a noptii, intr-o stare de agitatie; poate sa tipe, sa se ridice in sezut,
sa respire repede, sa priveasca fix si sa se zbata. Totusi, el nu este cu adevarat treaz, se
linisteste repede, iar a doua zi nu isi aminteste nimic despre incident. Episoadele de groaza
nocturna sunt foarte raspandite si apar predominant intre 3 si 13 ani, afectandu-i mai des pe
baieti decat pe fete.
Umblatul si mai ales vorbitul in somn sunt si ele destul de intalnite in aceasta perioada
a copilariei. Desi somnambulismul in sine este inofensiv, somnambulii se pot afla in pericolul
de a se rani. Chiar si asa, este recomandat ca somnambulismul si pavorul sa nu fie intrerupte,
deoarece copilul poate fi derutat si speriat din acest motiv.
Cosmarurile reprezinta un alt fenomen frecvent intalnit. Ele sunt provocate de ora prea
tarzie de culcare, de o masa consistenta luata cu putin timp inainte de culcare sau de emotiile
prea puternice, cauzate de urmarirea unei emisiuni excesiv de stimulatoare, a unui film
inspaimantator sau ascultarea unei povesti infricosatoare inainte de a dormi. Cosmarurile
ocazionale nu sunt alarmante, dar cele frecvente sau persistente pot semnala stres excesiv
(Hoban, 2004).
O alta problema ce apare la prescolari este enurezisul - urinarea repetata, involuntara,
pe timpul noptii, la copiii destul de mari sa isi controleze sfincterele -, dar nu este un fenomen
neobisnuit. Aproximativ 10-15% dintre copiii de 5 ani, mai ales baieti, fac in pat cu
regularitate, in timp ce dorm adanc. Peste jumatate dintre acestia scapa de aceasta problema
inainte de varsta de 8 ani, fara ajutor special.