Studiul de caz nr.

1

Economia neoclasica se refera la o abordare generala in economie care pune accentul pe
determinarea preturilor, a productiei si a distributiei veniturilor in cadrul pietelor, prin intermediul cererii
si ofertei.
Teoria neoclasica se intemeiaza pe date de pornire si un model de comportament. Datele de
pornire sunt considerate a fi exogene : este vorba despre scarile de preferinta ale agentilor economici si
despre cantitatile factorilor de productie la inceputul unei perioade. Maximizarea obiectivelor agentilor ,
in conditiile constrangerii, din cauza datelor de pornire constituie singira regula de comportament al
agentilor. Aceasta se exprima pe piata prin intermediul functiei ofertei si cererii. Functionarea pietei
permite sa se stabileasca nivelul cererii, ofertei, preturilor si folosirii (factorilor de productie si fortei de
munca).
Potrivit teoriei economice neoclasice:
1. preurile i salariile sunt flexibile
2. oamenii se folosesc de toate informaiile disponibile
Aceste dou postulate reprezint esena concepiei neoclasice despre activitatea macroeconomic.
Prima parte a acestei concepii se apropie de ipoteza clasic a flexibilitii preurilor i salariilor, ceea ce
nseamn pur i simplu c ele se ajusteaz rapid pentru a echilibra cerere i ofert.
Cea de-a doua ipotez constituie o noutate absolut, ea fiind inspirat de progresele nregistrate n ultimii
ani n domenii precum statistic i teoria comportamentului n condiii de incertitudine. Potrivit acestei
ipoteze oamenii i formeaz ateptrile pe baza celor mai bune informaii aflate la baza lor. Astfel statul
nu-i poate pcli pe ceteni deoarece ei sunt bine informai i au acces la aceleai informaii ca
funcionarii publici.
n modelele neoclasice tradiional schimbul de produse se analizeaz drept un substituit al
schimbului de factori de producie. Limitele fundamentrii teoriei schimbului de factori de producie de
ctre Hecksher, Ohlin i Samuelson reiese din constatarea c pentru asigurarea liberului schimb a
produselor este suficient de a stabili o remunerare echitabil a factorilor de producie astfel nlocuind
mobilitii lor internaional. Din alt punct de vedere, Markusen [1983] demonstreaz c libera circulaie
a factorilor de producie conduce la aprofundarea specializrii fiecrei ri n schimbul comercial,
deoarece nu este att de important dotarea cu anumii factori de producie ci se observ un efect mai
mare reieit din diferena dotrii tehnologice specific fiecrei ri n parte. Cu toate ambiguitile analizei
statice a liberului schimb existena acordurilor de integrare regional este justificat i prin argumente
extraeconomice.
Teoria neokeynesist (dirijismul) /anii '70 sec. XX/ Adepi: R. Kuper, Ia. Timbergen
Ideile de baz: neokeynesitii considerau c problema principal a colaborrii economice internaionale
const n evitarea limitrilor n calea REI. Ei pledau pentru pstrarea libertilor maximale pentru fiecare
ar integrat. Integrarea economic, dup ei, trebuie s fie nsoit de crearea unor structuri instituionale
care s dirijeze noile structuri create.
Abordarea neoclasica este specifica modelului european, deoarece conform teoriei de crestere neoclasice,
multi economisti sunt convinsi ca o crestere economica sustinuta ar fi n beneficiul tuturor partilor care
constituie Uniunea Europeana. Foarte relevant n acest sens este Raportul Cecchini, intitulat Costul non-
Europei, care analizeaza impactul unei mobilitati n crestere si a unei competitii acerbe n diferite ramuri
ale economiei. Chiar daca aceste studii au n vedere diferite industrii si mai putin dimensiunea teritoriala,
concluzia finala este aceea ca toate sectoarele economiei europene ar trebui sa fie avantajate pe termen
mediu si lung, iar problemele ar trebui sa aiba caracter temporar si tranzitoriu, att pentru centru ct si
pentru periferii.