Sunteți pe pagina 1din 8

Reparatia unui hidrofor

Odata cu sfarsirea iernii, ca urmare a solicitarii unei cunotine


am mers s vedem de ce nu-i funcionez hidroforul. Acesta este
instalat la casa aflat n mediul rural i nelocuit pe durata iernii.
Odat ajuni acolo, am descoperit c era vorba de un sistem de
hidrofor compact, amplasat ntr-un cmin chiar lng fntna. Am
ridicat capacul cminului, adic o bucat de tabl rmas de la
acoperiul casei.

Am nceput prin a cuta semnele care s ne indice de ce era aa
de hotrt s nu-i mai fac treaba i acestea nu au ntrziat s se
arate, n toat splendoarea lor, motiv de a vi le arta i
vou. La prima vedere capacul cutiei de conexiuni este
deformata iar carcasa motorului este afumat.

Cum diagnosticul de motor ars era clar, s-a realizat demontarea
acestuia n vederea stabilirii celorlalte defecte.

Sa vedem care sunt pagubele pricinuite: capacul cutiei de
conexiuni este deformat, cutia de conexiuni este compromis
iremediabil, elicea pentru rcirea motorului este topit, flana
motorului este crpat. Toate acestea necesita inlocuire.


Am comunicat proprietarului cele dou variante posibile de
remediere a situaiei, explicndu-i avantajele i dezavantajele
fiecreia dintre ele: una mai puin costisitoare (refacerea
sistemului hidrofor iniial, prin nlocuirea componentelor
defectate) i una mai costisitoare (mbuntirea actualului
sistem hidrofor, prin transformarea sa dintr-unul cu pomp de
suprafa, ntr-unul cu pomp submersibil). A fost aleas prima
variant.
Aa c ne-am ntors n ora, am fcut cumprturile necesare,
am revenit la locul faptei, am refcut sistemul hidrofor precum
n stadiul anterior (ba nu, mint! cel nou era mai curat), apoi am
introdus ap sub presiune n instalaia din cas. Nu pot spune c
am fost surprins de ceea ce am descoperit cu aceast ocazie, dar
nici bucuros: n cas, mai erau dou victime ale apei care a
ngheat: racord flexibil cu piulia olandez crpat si robinet
crapat de la bideu.

Din punctul meu de vedere au fost realizate cteva greeli, pe
care v recomand s le evitai dac nu dorii s avei probleme i
implicit cheltuieli suplimentare:
- s-a optat pentru o pomp de suprafa, variant care aparent
este mai puin costisitoare fata de varianta cu pomp
submersibil; avantajul pompei submersibile este dat de
fiabilitate si usurinta in exploatare;
- nu s-au luat msurile de protecie necesare legate de golirea
instalaiei de ap pe perioada cu temperaturi negative avand in
vedere ca exista o expunere pe zonele neincalzite.
Sper c informaiile de mai sus, precum i de cele care vor urma,
s v fie de folos, iar atunci cnd vei avea de fcut o astfel de
alegere, aceasta s fie floare la ureche
Dup o iarn linitit, naintea creia s-a golit apa din circuit, a
venit i primvara. Tot printre picturi, am reuit s ajungem
pe la locul faptei i s repunem instalatia de apa n funciune.
n concluzie, toat lumea era mulumit: noi c ne-am fcut bine
treaba, proprietarul c nu a mai avut pagube.

Nu a trecut multa vreme de la interventia la hidroforul nostru si
proprietarul ne-a anuntat ca sistemul nu mai funcioneaza. Dup
cteva teste, suspiciunea s-a ndreptat spre supapa de reinere a
sorbului din fantn. Avem sa constatam acest lucru dupa
scoaterea acestuia impreuna cu intreaga teava de polietilena
(PEHD), se pare c axul supapei se afla intr-o poziie anormal,
s-a desprins i nu-l mai ine nimic la locul lui, axul supapei nu
mai este acolo unde ar trebui s fie. Sorbul necesita inlocuire.


Dac tot a trebuit s umblm la hidrofor, am zis c ar fi bine s
profitm de aceast ocazie i s aducem circuitului de apa cteva
mbuntiri ce constau in urmatoarele: reamplasarea
manometrului pentru o citire facil a presiunii, adugarea n
sistem a unui filtru de sedimente filtru cu cartu lavabil,
adugarea unor robinete de separaie a circuitelor, reamplasarea
hidroforului pentru a obine un spaiu util necesar diversele
operaiuni de ntreinere a echipamentelor din acel cmin). De
aceast dat, proprietara a fost de acord cu propunerea facuta si
am plecat s facem cumprturile necesare.
A urmat demontarea hidroforului, l-am scos din cmin.

Ne-am pregtit sculele i materialele necesare, de la cea mai
mica cheie folosita la fitingurile, sorbul, filtrul si tevile de
polietilena de inalta densitate (PEHD), toate sunt mai ceva ca la
expozitie, isi asteapta randul la montaj.


Se monteaza noul sorb, acesta este prevazut cu supapa de sens
pentru a preintampina golierea coloanei de apa si dezamorsarea
pompei hidroforului.

Nici nu am terminat bine de introdus eava de aspiraie n
fntn, c din norii care ne ameninau de ceva timp au nceput
s ne mangie, timizi, cativa stropi de apa.

Ploaia se inteteste si isi vede nestingherita de dansul fiecarui
strop de apa, fiind destul de rece ne-a obligat s ne concentrm
asupra lucrarilor, am remontat pe pozitie intregul ansamblu al
hidroforului in caminul acestuia, intregind circuitul de
alimentare cu apa al casei. A fost pozitionat hidroforul, s-au
refacut imbinarile mufelor de compresiune pentru tevile din
polietilena, s-a montat filtrul de sedimente, s-a refacut presiunea
de aer si in sfarsit s-a cuplat la reteaua de alimentare cu energie
lectrica. Acoperim putul si constatam reusita lucrarii,
alimentarea cu apa a circuitului functioneaza la parametrii
nominali.


n timp ce ateptam un mic rgaz din partea ploii, s-au curat de
piatr i nisip sitele (perlatoarele) robinetelor din cas mai ales
ca montasem n cminul hidroforului acel filtru de sedimente, s-
a verificat buna funcionare a ntregului sistem de alimentare cu
ap al casei. Dat fiind ca ploaia nu ne lasa nici macar 5 minute
pentru a ne strange sculele, in cele din urm am plecat uzi
leoarc dar multumiti ca am reuit s facem, din nou, o lucrare
de calitate.
La final, cteva sfaturi care s v ajute s evitai greelile
fcute de alii, greeli din care intotdeauna trebuie s
nvm si nu pe care s le repetm:
- filtrai ntotdeauna apa obinut din orice sursa si mai ales din
cele necontrolate precum izvoarele, fntnile, puuri etc., n ciuda
asigurrilor precum eu beau apa asta de N ani i nu am nimic;
pentru a afla ce filtre trebuie s folosii este absolut obligatoriu
sa realizati o analiz complet a apei (fizico-chimic, biologic
i microbiologic) iar cu rezultatele ei mergei la un specialist n
domeniu; calitatea apei nu este un lucru care ramane neschimbta
si poate fi afectata de diversele activitati realizate la nivelul
solului, atat l anivel individual cat si industrial, mai ales daca
apa folosita este una foarte aproape de suprafata;
- cutai s folosii componente de calitate pentru instalaii chiar
dac preurile mici par mai atragatoare, lasand la o parte vorba
snt prea srac ca s-mi cumpr lucruri ieftine!, in majoritatea
situatiilor componentele ieftine nu au caracteristicile declarate,
au deficiente de ordin tehnic ce pot fi constatate doar ulterior, in
exploatare iar rezultatul poate fi cel putin o cheltuiala inutila
daca nu va afecta si alte componente ale instalatiilor ce poate
ridica cheltuielile;
- fii adepii instalaiilor ct mai complete, mai fiabile, cat mai
modulare, care s se poat modifica uor i n siguran atunci
cnd dorii s le facei mbuntiri sau adugiri;
- apelai la specialiti sau persoane care cunosc meserie daca
dvs. nu aveti preciperea si sculele necesare executiei lucrarilor,
va doresc sa evitati persoanele de tipul nea Dorel.
Sursa
http://www.vysblog.ro/2012/04/11/reparatia-unui-hidrofor/

S-ar putea să vă placă și