Analize de urina

Proprietatile fizice ale urinei

Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand este foarte
concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon, antinevralgice, tetraciclina, albastru de
metilen, etc.). In bolile insotite de eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in
bolile de ficat cu icter, bila trecand in sange se elimina prin urina producand o culoare bruna-negricioasa
(ca berea neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele colorate, etc. pot sa
modifice culoarea normala a urinei.

Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul este caracteristic
de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care se elimina prin urina
pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a acetona, iar a
alcoolicilor a alcool.

Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate tulbura, mai
ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii (solidificarii) sarurilor minerale care se
gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele
persoane. Dar daca urina proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si
mucus) de o hemoragie sau de un consum foarte mare de produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de
carne.
In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea aprecia daca urina
este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata.

Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa febra, dupa
varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau consum redus de lichide,
cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bolile
care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina scade foarte mult.
Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care
cantitatea de urina scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai
pot elimina prin urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare (calculi
urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai mica.
Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste
si cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renala)
care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte mari de
urina.

Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina cantitati mari de
urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a urinei, eliminarea fiind mai mare
in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia rinichiului.
De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat femeile.

Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de 1000) si se determina cu
urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.

Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se produce in
general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in cantitate mai mica si mai
concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei
cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urina. O
densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra sub 1012. Aceasta
situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina mai concentrata.
Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie un diabet
zaharat.

PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina. Determinarea pH-ului se face cu o
hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina
si se observa modificarea culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se
inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se albastreste. In mod normal urina
este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente acide
(sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa
medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatului urinar, devine alcalina.
Urina care este permanent prea acida sau prea alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de
acid uric, respectiv de fosfat si carbonat de calciu.

Proprietatile chimice ale urinei
Albumina din urina (albuminuria)

Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal ea nu se gaseste in
urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care produc sangerari pe traiectul
cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu constitutie mai
slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-
25 ani, de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in picioare
prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii
tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua
si medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in cazul bolilor
de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita,
tuberculoza renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum
sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, infectii cu microbi sau virusuri,
intoxicatii cu substante minerale sau organice.

Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin urina se
produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului organism. In marea
majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de
albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.

Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)

Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si albinele si au
numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea diabetului, metoda aceasta
fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau
rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a
aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange,
glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de unde poate fi analizata.

De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de exemplu, dupa un
consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la femeile gravide si la
persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara sa aibe diabet zaharat,
elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al
filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de sanatate a
persoanei respective.

Corpii cetonici din urina (cetonuria)

Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagnosticul de laborator al
diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat netratat. Si alte cauze pot sa
creasca concentratia corpilor cetonici din urina: infectii microbiene, intoxicatii grave, dupa un post
prelungit sau dupa un regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii, dupa
varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie falsa pentru corpii cetonici.
Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.

Pigmenti biliari

Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-verzuie. In bolile de
ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare galbena pielii, iar din sange trec in
urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina. Prezenta lor se notifica
prin expresia "prezenti".

Urobilinogenul

Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala. Insa in bolile de ficat
cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli ale vezicii biliare
colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica, constipatie) urobilinogenul este
foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3 plusuri ori prin expresia "normal" sau
"crescut".

Alte componente ale urinei

Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina concentratia lor e mult mai
mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de minerale din sange si din organism.
Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt, de asemenea,
eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar, deoarece analiza sangelui
ofera date mai precise

Urocultura este metoda prin care se permite, prin cultivarea si analiza probelor de urina,
identificarea agentilor patogeni care produc infectii ale tractului urinar. Testul de urocultura
este utilizat in laboratoarele de microbiologie clinica, fiind recomandat de medicul specialist
pentru a stabili existenta unei infectii a cailor urinare.
Proba de urina folosita pentru urocultura poate fi prelevata in unitatea medicala sau la
domiciliul pacientului daca se respecta instructiunile de recoltare.
Recoltarea se face intr-un recipient special - urocultor - de unica folosinta, steril, cu capac etans,
pentru a preveni contaminarea probei.
Volumul de urina necesar unui test uzual este de 10 - 15 ml.
Recomandari pentru recoltarea probei de urina pentru urocultura :
pentru adulti :
o se recomanda recoltarea din prima urina de dimineata sau se accepta un esantion de
urina obtinut dupa cca 4 ore de staza vezicala (lipsa mictiunii)
o se face toaleta riguroasa a regiunii urogenitale cu apa si sapun (nu se utilizeaza
substante sau solutii dezinfectante) si se sterge regiunea cu un prosop curat sau
compresa sterila; la barbati se recomanda ca toaleta locala sa se efectueze cu
decalotarea glandului
o la femei, in cazul in care este prezenta o secretie genitala abundenta, alaturi de toaleta
riguroasa se va introduce in vagin un tampon steril
o se recolteaza o cantitate de cca 20 ml de urina din jetul mijlociu direct in recipientul
steril (primul jet se lasa sa curga in toaleta)
o nu se vor atinge peretii interiori ai urocultorului; la sfarsitul recoltarii, capacul se
infileteaza strans pe urocultor pentru evitarea scurgerii urinei si contaminarii acesteia
pentru sugari :
o se spala zona urogenitala cu apa si sapun si se tamponeaza cu comprese sterile
o se fixeaza punguta sterila prin intermediul benzilor adezive in jurul orificiului urinar
o se verifica fermitatea aderarii benzilor de fixare la tegumentul copilului pentru a se
evita scurgerea urinei pe langa punga si contaminarea acesteia
o dupa recoltare, punga se dezlipeste de tegumentul copilului si cele doua benzi adezive
se lipesc intre ele asigurandu-se astfel inchiderea pungii; este recomandat ca punga sa
se transporte la laborator in interiorul unui urocultor steril pentru adulti
Este important ca recoltarea sa se faca inainte de inceperea unui tratament antibiotic. Pentru
controlul eficientei tratamentului antibiotic, urina se recolteaza dupa 5 - 7 zile de la ultima doza
de antibiotic administrata.
Urina se recolteaza in recipiente sterile procurate de la laborator(urocultoare sterile pentru
adulti, pungi sterile de unica folosinta pentru sugari).
Daca proba nu poate fi transportata in maxim 2 ore la laborator, aceasta se pastreaza la
temperatura 2 - 8C.
Este de preferat ca recoltarea probei sa nu fie precedata sau urmata de recoltarea altei probe
biologice (secretie uretrala / vaginala; spermocultura).