Sunteți pe pagina 1din 2

Schisma de la 1054

Prima faza a Schismei a izbucnit intre patriarhul Fotie (858-867 si 877-886) si papa
Nicolae I (858-867). Patriarhul Fotie a convocat in 858 un sinod local la Constantinopol,
care s-a tinut in doua sesiuni, prima in 859 si a doua in 861, care a aprobat alegerea si
intronizarea patriarhului Fotie, respingand pretentiile papei Nicolae I de a impune
primatul universal si asupra Bisericii Rasaritului.
La randul sau, papa Nicolae I l-a excomunicat pe Fotie si clerul sau in 863. Criza s-a
agravat in 866, cand papa Nicolae I grabindu-se sa satisfaca cererea tarului bulgar
Boris-Mihail I (853-889) de a trimite episcopi si preoti latini, a trimis in Bulgaria pe
episcopii Paul si Formosus, cu un numar de clerici precum si un raspuns la cele 106
intrebari puse de bulgari, sub titlul Responsa ad consulta Bulgarorum . In urma acestei
atitudini, Fotie i-a acuzat pe latini ca au intrat in Bulgaria "ca niste mistreti", iar in 867 a
convoacat un sinod la Constantinopol, care l-a excomunicat pe Nicolae I si a
condamnat inovatiile latine.
Dupa patriarhul Fotie, a urmat o noua perioada de separare. De aceasta data
consideratiile politice au fost determinante. Perioada care a urmat mortii lui Vasile al IIlea Bulgaroctonul (1025) a fost una a inceputului unei profunde decadente a Imperiului
bizantin. In contextul crizei interne, o noua amenintare venita din Est, aceea a turcilor
selgiucizi, a luat proportii ingrijoratoare. Situatia istorica a determinat Imperiul bizantin
sa caute ajutor in Occident. Slabit in interior, Imperiul nu a mai putut face fata invaziilor
venite din Orient, iar echilibru deja fragil a fost rupt. In aceeasi perioada, pericolul
normand l-a fortat pe papa sa-si indrepte privirile catre Bizant. Din acest moment a
inceput lunga istorie a negocierilor ce nu s-au incheiat decat in momentul caderii
Imperiului.
Din aceste cateva consideratii ne putem da seama ca evenimentul in care ne-am
obisnuit sa vedem inceputul unei separari majore a Bisericii, Schisma din 1054, trebuie
interpretat in contextul global al situatiei politice din acea vreme. Contactul dintre Orient
si Occident a devenit mai degraba rodul unei necesitati: imparatul Constantin IX
Monomahul (1042-1054) negociaza cu papa Leon al IX-lea apararea comuna a Italiei
impotriva normanzilor. Pentru a ajunge la impacare imparatul a convoacat un sinod la
Constantinopol, la care urma sa se discute si "inovatiile" imputate apusenilor de catre
rasariteni. Papa Leon al IX-lea a acceptat propunerea si a trimis la inceputul lunii
ianuarie 1054 o delegatie papala la Constantinopol, in frunte cu cardinalul Humbert, un
antigrec visceral si inchis, cancelarul Frederic de Lorena (viitorul papaStefan al IX-lea)
si arhiepiscopul Petru de Amalfi.
Intelegand ca nu se putea astepta la nimic bun din partea delegatilor latini patriarhul
Mihail Cerularie le-a comunicat ca toate problemele si neintelegerile dintre cele doua
Biserici vor fi discutate in sinod. Incurajat de atitudinea ezitanta a imparatului, profitand
poate si de moartea papei Leon al IX-lea in ziua de 19 aprilie 1054, cardinalul Humbert

a compus un act de excomunicare, pe care l-a prezentat in ziua de 16 iulie 1054, la


inceputul Sfintei Liturghii patriarhului Mihail Cerularie. Actul anatematiza pe patriarh, pe
clerici si pe toti credinciosii Bisericii Ortodoxe. Cit de paradoxal ar parea, Bisericile nu
se vor separa acum datorita punctelor care le diviza si continua sa le tina la distanta si
astazi: papalitatea si purcederea Duhului Sfant, ci din cauza unor diferente de rit intre
Biserica Orientalasi cea Occidentala, cum ar fi folosirea azimei, postul de sambata etc.
Ori sub acest aspect nu putem vedea decat reducerea orizontului universal al Bisericii.
Accesoriul, aparentele, ritul eclipsau adevarul.
Indignarea clerului si a credinciosilor din Constantinopol a fost mare, dar n-au mai putut
face nimic, deoarece delegatii papali au parasit in graba Constantinopolul. De atunci,
despartirea dintre Biserica Rasaritului si cea a Apusului este cunoscuta in istorie sub
numele de Schisma cea Mare din 16 iulie 1054, ale carei consecinte s-au mentinut
pana astazi. Dupa o saptamana de la acest trist eveniment, patriarhul Mihail Cerularie,
a convocat un sinod in catedrala Sfanta Sofia, in care a rostit anatema impotriva papei
Leon al XI-lea, a cardinalului Humbert, a delegatilor papali si a Bisericii Romane. Chiar
daca la vremea aceea, nu s-a acordat prea multa importanta evenimentului, lumea
crestina fiind oarecum obisnuita cu astfel de "gesturi", Schisma cea mare din 1054
dureazasi astazi. Pentru Bizant complexitatea problemei occidentale s-a pus inca odata
in perioada cruciadelor. Ce a urmat in raporturile politico-bisericesti a fost o ilustrare a
dusmaniei reciproce si o agravare a schismei. Pusi in inferioritate politicasi constransi
sa negocieze un acord religios imposibil, in conditiile impuse de papi, grecii s-au aflat
intr-o situatie disperata, pe care apusenii auspeculat-o. In conceptia acestora, bizantinii
trebuiau combatuti, datorita "ereziei" neascultarii fata de papa. Evenimentul care a
provocat ruptura ireconciliabila dintre cele doua lumi crestine a fost cucerirea
Constantinopolului de catre apuseni in timpul celei de-a patra cruciade (1204) .
Incercarile de unire care au urmat (Lyon, Ferrara-Florenta) au desavarsit schisma,
deschizand o adevarata prapastie intre cele doua Biserici. De la incetarea raporturilor
oficiale si disputa de cuvinte, schisma a devenit o stare de permanent conflict
confesional. Intre timp, vechilor deosebiri li s-au adaugat altele noi: invatatura despre
purgatoriu, indulgentele, proclamarea solemna a primatului si infailibilitatii papale la
Conciliu I Vatican (1869-1870). Cu toate acestea un pas spre apropiere a fost facut:
citirea simultana a "declaratiei comune", in ziua de 7 decembrie 1965, in catedrala
Sfantului Petru din Roma si in catedrala Sfantului Gheorghe din Constantinopol, de
catre patriarhul ecumenic Atenagora I (1949-1972) respectiv papa Paul al VI-lea (19631978). Cu acest prilej au fost ridicate anatemele rostite la 16 si 24 iulie 1054. In
declaratie cei doi ierarhi au subliniat ca "sunt constienti ca acest act de justitie si de
iertare reciproca, nu poate fi de ajuns sa puna capat diferentelor vechi sau recente, care
subzista intre Biserica Romano-Catolicasi Biserica Ortodoxa si care vor putea fi
depasite numai prin lucrarea Sfintului Duh, gratie curatiei inimilor, regretului
nedreptatilor istorice, precum si printr-o vointa activa de a ajunge la o intelegere si
expresie comuna a credintei si a cerintelor ei".