Sunteți pe pagina 1din 4

Revolutia verde

Imprimare

E-mail

miercuri, 13 octombrie 2010

Numeroase sunt exemplele de oameni care, in perioade zbuciumate ale


istoriei, au salvat, adesea platind pretul suprem, vietile semenilor lor. Numele
lui Oskar Schindler, industriasul german care, in timpul holocaustului petrecut
in cel de-al Doilea Razboi Mondial, a salvat de la moarte peste o mie de evrei,
este, desigur, cel mai cunoscut. Dar in ciuda popularizarii facute acestui
personaj controversat, mai ales dupa aparitia filmului Lista lui Schindler, au
existat si alti pamanteni responsabili de salvarea mult mai multor vieti. Dintre
toti, cel care se poate lauda ca a fost responsabil de scaparea de la o moarte
groaznica, prin inanitie, a un miliard de suflete, este Norman Borlaug, un
nume ce multora le este cu siguranta necunoscut.

Bomba populatiei

In 1968, biologul american Paul Ehrlich scria, in cartea sa, devenita best
seller, The Population Bomb, ca batalia pentru hrana intregii umanitati este
pierduta. El pronostica o crestere masiva a populatiei planetei ceea ce s-a
intamplat urmata de o foamete fara precedent ceea ce nu s-a mai
intamplat insa. La vremea respectiva, populatia globului era de peste 3,5
miliarde oameni si crestea la o rata mult mai mare decat productia de hrana.
In anii 70 si 80, scria Ehrlich, sute de milioane de oameni vor muri de
foame. Majoritatea expertilor erau de acord cu anticiparile lui Ehrlich. Doar
ca ei nu-l anticipasera pe dr. Norman Borlaug... Nascut in 1914 si crescut intro familie de fermieri din Saude, Iowa, acesta obtinuse doctoratul in patologia
plantelor si genetica la Universitatea Minnesota. In 1944 a fost invitat de
Fundatia Rockefeller si guvernul mexican sa conduca un proiect avand ca
scop imbunatatirea productiei de grane in Mexic. Borlaug si-a propus sa
realizeze o specie de grau mult mai productiva decat cele existente si care de
asemenea sa fie rezistenta la daunatori, o problema majora pentru
agricultorii din America Latina.

Dupa munca si rasplata

Pentru teste, Borlaug a ales doua locatii, cu o diferenta de altitudine de 2500


metri intre ele. El a crescut si incrucisat mii de diferite specii de grau si a
lucrat cu cei mai moderni fertilizatori, cautand sa obtina plante capabile sa
creasca in ambele medii, pentru ca graul-minune, pe care il visa, trebuia sa
creasca oriunde. De-a lungul urmatorilor ani, cercetatorul american a fost
capabil sa dezvolte specii de grau mult mai productive dar a observat ca
acestea nu puteau suporta greutatea spicelor adaugate. Prin urmare, a
incrucisat iar speciile inalte de grau cu cele de grau pitic, mai scurte dar si
mai rezistente, cu tulpini mai groase. Rezultatul a fost un hibrid avand o
tulpina solida, de inaltime medie, rezistenta la boli si cu o productivitate
nemaivazuta. Borlaug s-a zbatut ca noile seminte sa fie distribuite micilor
fermieri, de-a lungul si de-a latul Mexicului iar in 1963, varietatile de grau
create de el acopereau deja 95% din productia totala a tarii, recoltele fiind de
sase ori mai mari decat atunci cand sosise aici.

Spectrul foametei, indepartat

Nu doar ca Mexicul a incetat sa mai importe grau, dar a devenit exportator,


ceea ce a insemnat un urias salt inainte pentru economia tarii si calitatea
vietii taranilor. Acum, Borlaug dorea sa implementeze sistemul sau si in alte
tari, amenintate de foamete. Misiunea mea este sa obtin macar un succes
temporar in razboiul permament dus de oameni impotriva foametei si
lipsurilor, spunea el. In 1963, Fundatia Rockefeller l-a trimis pe Borlaug in
Pakistan si India, doua tari care se confruntau cu grave probleme din cauza
foametei si malnutritiei. Dar, paradoxal, ajutorul lui Borlaug a fost respins,
initial, de localnici: exista o opozitie instinctiva, data de civilizatia si religia
diferite fata de noile sale metode. Dar cand o foamete a lovit zona si 1,5
milioane de oameni au murit, barierele culturale au cazut. Rezultatele au fost
incredibile: in doar trei ani Pakistanul, ce depinsese in mare masura de
importurile de cereale, putea asigura granele pentru uriasa sa populatie, de
aproape 150 milioane locuitori, ce traiau pe un teritoriu doar de trei ori mai
mare decat Romania. In 1970, si productia agricola a Indiei se dublase si
aceasta tara scapase, de asemenea, de spectrul foametei.

Ipocrizia aparatorilor mediului

In zorii unei zile de toamna a anului 1970, Margaret Borlaug a primit un


telefon. Dupa care, emotionata si bucuroasa, a dat fuga pe camp, unde sotul

ei lucra deja, la imbunatatirea unei noi specii de grane, anuntandu-l ca


tocmai primise Premiul Nobel pentru Pace. Desigur, barbatul, crezand ca e
vorba despre o farsa, nu i-a dat atentie. Si totusi, nu era deloc asa: ii fusese
decernat, intr-adevar, Premiul Nobel, motivatia juriului fiind ca el gasise o
alternativa pentru pace si pentru viata revolutia verde. Magulit, savantul
si-a continuat cercetarile cu si mai multa pasiune. In 1980 a inceput sa
dezvolte specii de orez mai eficiente, pentru a creste productia in alte tari
confruntate cu cresterea masiva a populatiei, precum China si statele din Asia
de Sud-Est. Peste un deceniu, intentiona sa atace ultima reduta, unde
foametea facea inca ravagii, dar, culmea, aparatorii mediului din Statele
Unite si alte tari occidentale s-au opus!

Ei sustineau ca introducerea aceleiasi culturi de grau pretutindeni in lume ar


afecta biodiversitatea; pe de alta parte, marile latifundii, unde crestea graul
lui Borlaug, dusesera la falimentarea micilor ferme, iar fertilizatorii anorganici
utilizati de el erau daunatori pentru mediu. Inteleg ca trebuie sa protejam
mediul dar consider ca multi dintre cei ce pledeaza pentru asta sunt elitisti.
Daca ar trai macar o luna, asa cum eu am petrecut cincizeci de ani, printre
oropsitii din lumea a treia, care mor de foame la varste fragede, n-ar mai
gandi asa. Si pe de alta parte, metodele mele nu distrug mediul, ci mai
degraba se poate spune ca au salvat milioane de acri de teren de a fi
transformate in ogoare, sustinea Borlaug, care a decedat in urma cu un an,
la 12 septembrie 2009. Dar ce vreti? Nici un profet nu-i iubit in tara lui...

Ipoteza Borlaug

Borlaug a pledat toata viata lui pentru cresterea productivitatii in agricultura,


ca mijloc de a stopa despaduririle. Rolul important pe care el l-a jucat in
promovarea acestei viziuni i-a determinat pe economisti sa o numeasca
ipoteza Borlaug: cresterea productivitatii agriculturii pe cele mai bune
pamanturi arabile poate ajuta la controlul defrisarilor de paduri prin
reducerea nevoii de alte terenuri agricole. Potrivit acestei ipoteze,
presupunand ca necesitatea globala de hrana este in permanenta crestere,
restrictionarea agriculturii la metodele clasice ar necesita fie ca populatia
lumii sa scada, voluntar sau ca urmare a inanitiei in masa, fie convertirea
padurilor in terenuri agricole. Cum prima varianta nu poate fi acceptata,
ramane ultima, care ar avea insa efecte devastatoare asupra mediului. Prin
urmare, tehnicile de sporire a productivitatii propuse de Borlaug au ca scop,
in ultima instanta, salvarea ecosistemului. Cresterea cantitatii de grane
cultivate ar putea duce la un status quo, cu conditia, desigur, ca defrisarile sa

nu fie facute in alte scopuri de pilda pentru industria lemnului sau cea
energetica.

GABRIEL TUDOR