MBRIAI UNA DIN CELE MAI NOBILE PROFESII DIN

LUME I NU ESTE NTMPLTOR S SE SRBTOREASC ZIUA

PROFESORULUI TOAMNA.
ANUME ACEST ANOTIMP NE VINE CU AVALANA BELUGULUI,
MPLINIRILOR, BILANULUI I RDCINILE ACESTOR MINUNI SUNTEI
DUMNEAVOASTR, PROFESORII.
S NE FII SNTOI SEMNTORI DE LUMIN, CROITORI DE
SUFLETE, GENERATORI DE DRAGOSTE!
S FII SRBTOAREA PE CARE O VA PURTA FIECARE OM N
SUFLET NTREAGA SA VIA!

IUBII PROFESORI!

Ctre voi iari vin i m simt o copil,

Voi, prinii de carte, de vis, de lumin,
M dezghioc n mii fraze, v adun poezie,
V mbrac n cuvintele dulci, de-armonie.

Croitori neobosii de sperane, de vise,

nlai mnstiri n pustiuri nescrise
i turnai cu iubire fiecrui copil
Buntate, cldur n destinul fragil.

Ce dibaci, semnai tot cu boabe de soi,

Fr pic de odihn i pe soare, pe ploi,
Nu alegei cmpia, cu elanul din voi,
Aspirai s rodeasc frunct din florile noi.
Munca vi-i anonim, ea d roade bogate,
Peste ani cresc livezi din smna de carte

i pe alte trmuri, mult mai ndeprtate,

Recunoatei vlstarii, altoii cu dreptate.

Dascli vrednici, purtai omenia curat,

Cu blndeea de mam i povaa de tat,
Avei mini de plugari, avei suflet de pine
i croii, ca zidari neobosii, temelia de mine.

Cte nopi ai zidit ntre cri i caiete,

Le culeg azi pe toate n snopi grei, de buchete,
Cte zile-ai arat cu creta prin lanul tiinei
Le atern n troienele-nalte, ale recunotinei.

Stau la prag, parc-a fi iar eleva sfioas,

Ca o frunz m-nchin cu o toamn mnoas,
Pe a timpului tabl scriu pe brio noile teme:
Un poem cu petale din albe i vii crizanteme.

i cu albul din floare, cu puteri de descntec,

V las dulce-amintire sufletul ntr-un cntec,
i din numele celor, ce V-au scurs din lumin,
Rog Divinul din cer mplinii i eterni s v in.